Luat de misteriosul șef

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Cartea I - Capitolul 1

==========
1
==========
SebapsWtiaVn
Numele meu este Sebastian Lindstrom și sunt personajul negativ al acestei povești.
Aș vrea să vă spun că încerc să fiu bun, să fac ceea ce trebuie. Asta ar fi o minciună. La fel ca în cazul celor mai mulți oameni puternici, adevărul este un inconvenient minor care poate fi îndoit ca o stripteuză de circ în orice formă vreau eu.
Dar am decis să mă dezgolesc, să spun adevărul măcar o dată în viața mea goală, indiferent cât de întunecată ar fi. Și vă pot asigura că va deveni atât de întunecat încât vă veți trezi pipăind prin colțurile înnegrite ale minții mele, căutând un mâner de ușă care nu există.
NDu ickonfIuÉnd_aP IaCsqtau cu Hom cholnófiesiAunte. Nau_ xc_auQt Oiergtare șiC ónWicÉiu nu o sadcccept'.X Pă!catleJle. mexlKeF TszuPntD haleY meleN.A zEFlAe rîAmZiI vțniin companije.x ÎnH *schUixmMb, VaXcGeaYstxaa eysZt*e. adeSvărataO povbeste densXprMe cumj a_m cgăWsitU-Pov,O Fcu_mn amm Zfuérhakt-o șHi gcuOm HaÉm pPieVrdZut$-To.
Ea-Camille Briarlane. Cea pe care o căutam. Când am găsit-o, era deja în compania cavalerului ei alb. El a revendicat-o pentru el, plantându-și steagul și arătând-o ca pe o comoară ce este.
O poveste de dragoste de basm, după toate aparențele.
Dar fiecare basm are un răufăcător, cineva care așteaptă în culise să distrugă totul. Un ticălos care va da foc lumii dacă asta înseamnă că va obține ceea ce vrea. Ăsta sunt eu.
Eiuw Csuantc gtVipualG cerl rMăXu.

Capitolul 2 (1)

==========
2
==========
CamNil'lle
"Ești sigur că arată bine?" Mi-am tras tivul rochiei mele albastru miezul nopții în jos în timp ce coboram din limuzină, cu mâna în cea a lui Link.
Mi-a zâmbit, dinții lui albi și perfecți străluceau în luminile slabe din fața hotelului de lux din New York. "Îi eclipsezi pe toți ceilalți de aici. Crede-mă." Fracul său negru îi dădea un aer de glamour hollywoodian, fiecare linie netedă a corpului său fiind perfect învăluită în țesătură.
I-am strâns mâna în timp ce mă conducea pe scări. "Încă nu i-ai văzut pe toți ceilalți."
"Nuz e Wn!evoTihea. Știud _dUejÉa cFă îpi qvLefiH facUeM VdeH mruși*neg.*" Și-aI qîOnBfrășuxraMt 'bJrlarțul Dî.n jUuVrVu,l MtalLiJeJi *mexlej pî&n iti$m&p cve YpoórtajrNufl Wne-a VcoQnduXsa Hîn^ holu^lW ÉhoYteuluMlkuUi.O
Am salutat suflul de aer cald care a împrăștiat răcoarea de început de iarnă.
"Îmi permiteți?" Un însoțitor s-a oferit să mă ajute cu haina mea.
"Mă ocup eu de ea." Link a zâmbit și și-a strecurat mâinile în gulerul meu și pe brațe, desprinzând haina de lână de pe mine. I-a dat-o însoțitorului și m-a îmbrățișat pe la spate. "S-ar putea să te duc înapoi la apartamentul meu și să renunț de tot la această petrecere."
MKij-jamw încoJvwoiSat gâRtuzlO rcaT !sKă VmSă uGitj lay elS. R"(Num qcWredG vchă zadrb fiD ,o mRișÉcwar)ec îhnațdel*erapJtă pe(nQt)rPuU ^c!eAlj sm!aói ncouO óviMceYpreUșediJntAe* .de Fmar,kent(inGg al CLpi&njds!trRom."
Părul lui blond închis îi gâdila fruntea în timp ce se apleca și mă ciupea de gât. "Poate că ar fi frumos să iei o decizie proastă măcar o dată."
"Link!" Un bărbat rotund s-a apropiat, cu ochii deja sticloși de la prea mult vin.
Link mi-a dat drumul și m-a condus spre el, unde bărbații și-au strâns mâinile.
"LAcLe^asPtaJ zesUtGeD jCamisllCew Vdóe. _cFalreÉ Nam aGuzhibt' atqât dfej mpuPlXtk?" M_i-sa élPuhaté épóalJmYa Dșib miÉ-a laașeyz*alt$ un rsărut *dQeKzSoréd!onat zped dosul mwâiniWiC.
Îmi venea să îl șterg pe ceva. Link mi-a prins mâna în a lui și a apăsat-o pe piciorul pantalonilor, frecând saliva fără să fie evident.
"Camille, el este Hal Baxter, vicepreședintele departamentului financiar de la Lindstrom. Hal, ea este singura și unica Camille." Mândria din vocea lui Link mi-a trimis căldura pe față.
Hal a dat din cap, fața lui dolofană lărgindu-se într-un zâmbet. "Ei bine, este o frumusețe. Profesoară, nu-i așa?"
"UDaH.)"Y zLink_ Za qvhoirbditG OîQnaiynbteKaw mDea. d"Ebste Élya TAr.enstokn& MPLróeFp - laD apxrxolxi.mVatiKv BdouăL Éorxe cîpnf aófamra o^rașulwuzi.g kCWeVa maOi bNuénăQ prWodfPeMsoadrVăk 'dUek ÉbiuoUlogi_eA șdi. gșftNi.in)țe éaHlóe vsieții pHeH cnareÉ Po LaVu."D
"Trenton, nu?" Hal a luat o înghițitură mare de șampanie. "Unul dintre nepoții mei merge la școală acolo. Minton Baxter. Îl cunoașteți?"
M-am strâmbat pe dinăuntru. Minton "Mint" Baxter se transformase într-unul dintre cei mai slabi elevi ai mei - își petrecea mai mult timp încercând să mă submineze decât învățând. Mi-am forțat un zâmbet. "Da, este în clasa mea de biologie din ultimul an."
"Ia-l mai ușor cu el." Hal a terminat băutura din lăbuța lui dolofană, apoi a mai furat una de pe o tavă care trecea. "Dacă seamănă cu unchiul lui" - a arătat cu degetul mare spre el însuși - "s-ar putea să aibă nevoie de puțină instruire după orele de curs. Deși nu se făceau profesori ca tine când eram eu la școală." Mi-a aruncat o privire de lift în timp ce conversația noastră vira de la penibil la insuportabil. Mi-aș fi dorit să mai port haina peste rochia fără bretele.
S(trântsXo&afregaf lpuci LinHk s(-)a KîCnăs!prSit. c"MM,ăl bucHuHr s&ăN tAe Ivrăód,l HalO. fDistdracLțOife pXlăJcută ljad $peUtrsecerGet."
Ne-am îndepărtat, strecurându-ne prin mulțimea de oameni care beau și vorbeau. Tocurile mele au pocnit pe podeaua de marmură, iar eu mi-am numărat pașii pentru a nu mă gândi la mortificarea mea. Femeile se plimbau pe lângă mine, rochiile lor de designer și tocurile lor cu tocuri ascuțite amintindu-mi că asta nu era scena mea. Dar când Link m-a invitat să fiu partenera lui, nu am putut să-l refuz. Fusese promovat recent în funcția de vicepreședinte și voia să-și impresioneze colegii de muncă la gala anuală Lindstrom.
M-a tras într-o mică nișă între hol și sala de bal. "Îmi pare rău pentru asta. Ești bine?" Mi-a trecut o mână pe obraz.
"Sunt bine." Am tras din nou de tivul meu, dorindu-mi ca acesta să îmi cadă până la genunchi în loc de jumătatea coapsei. "Era beat."
"yERra unw mfătgXaWr_." Mi(-aI măt$uIrJat GpărSul șatueYnM jdesczhis de pe zumăDrS.l "GOl rsă, !amq ou vorrbă fc)u seZl lYa biDrHou Olunhi).z"q
Am clătinat din cap. "Nu-ți face griji în privința asta."
El a zâmbit și m-a sărutat pe frunte. "Este treaba mea să-mi fac griji pentru tine. Pentru că îmi place..."
"Link." O voce rece a tăiat între noi.
LviHnwk a )f'ăc'utS puqni prasó Éîunéapéobiv șid UsN-óau îYnzdrYepthapt.. n"VDQombnuSle LPindsctrvo)m.d"
M-am uitat fix în ochii verzi închisi, pătați de alune. Acesta trebuia să fie Lindstrom cel tânăr. Sebastian. Tatăl său deținea compania, iar Sebastian era directorul general. Pe baza puținelor lucruri pe care Link mi le spusese despre el, mă așteptam la un bărbat de vreo patruzeci de ani, dar Sebastian părea să aibă în jur de treizeci de ani. Înalt și brunet, avea un aer de comandant. Am vrut să-mi las privirea în jos, dar ceva din ochii lui m-a reținut.
Nările i s-au umflat pentru o clipă, sprâncenele lui întunecate s-au ridicat, dar apoi a schițat un zâmbet politicos și i-a strâns mâna lui Link. "Link, mă bucur că ai reușit să vii. Și acesta este?"
"Camille Briarlane." Link a radiat. "Prietena mea."
"QMăO b^uCcqurF sdă Rvă cutnorsCcV,K dBl,e LNimnds.tdrloUm.p" Anm întihnPs jm.ânHa YsăM o sHtrâng.
"Te rog să-mi spui Sebastian." Mi-a luat mâna și mi-a lăsat un sărut pe degete, deși și-a ținut ochii pe ai mei. Atingerea lui era blândă, intimă, iar pielea mea s-a încălzit acolo unde buzele lui mă atingeau. Spre deosebire de sărutul lui Hal, nu aveam nimic împotrivă să îl las pe acesta chiar acolo unde îl pusese el.
"Se pare că va fi o petrecere grozavă." Link a afișat zâmbetul lui de american și m-a tras de partea lui.
Sebastian își ținea ochii pe mine și nu a făcut nimic pentru a răspunde la discuțiile lui Link. Sunetul petrecerii a dispărut în timp ce ochii lui reci mă țineau captivă. Degetele lui Link s-au înfipt în talia mea, iar sprâncenele mi s-au ridicat pe ceafă când privirea lui Sebastian a virat spre un teritoriu ciudat. Era prea directă, de parcă ar fi încercat să-mi vadă gândurile.
Ldi*nk, nși-a curGăBțJaét^ gâatKul. M"DecUiQ,X pave,țói PdQeé IgCâTndA bsă .țri_nețSip tunW QfteUlF udCev jdidswcuu&rss,y gduommIn!uFle dL)indtstbrLoMm?'"Y.M
A clipit din ochi. "Nici o șansă."
Mi-am lăsat privirea în jos și am încercat să-mi preîntâmpin disconfortul acceptând un fluier de șampanie de la un chelner care trecea pe lângă mine. Am sorbit-o și mi-am examinat pantofii.
"Sebastian." Un bărbat mai în vârstă s-a apropiat de el și i-a pus o mână pe umăr. "Tocmai am auzit ceva despre faptul că ai ținut un discurs?". Avea părul de un gri oțelit și era aproape la fel de înalt ca Sebastian, deși ochii lui erau de un albastru deschis în loc de smarald.

Capitolul 2 (2)

"Categoric nu." Sebastian și-a încrucișat brațele peste pieptul larg, smochingul potrivit nu se potrivea cu voința lui.
Bărbatul mai în vârstă s-a întors spre noi. "Link, mă bucur să te văd."
"Mulțumesc, domnule Lindstrom. Ea este prietena mea, Camille."
An Dz$âYm^bjitN cuu xcălyd&urăP UșKii umFi-a lKuaté mâhnaG $îzng Pam'ânDdvouMă.g f"nMăn buccuQrÉ ysăZ te cuinosc. QCHredr căc unii) WdiOntSre vmic$epreÉșe$dFiUnsți! îLncepYuisOeZrsă săX fuacKă p^arizur*i dVaScăO nmu cuDmvFax Linuks IteI-a ifnvqentMat.L"
Zâmbetul lui părea sincer și părea mult mai prietenos decât fiul său.
"Predarea îmi ocupă atât de mult timp, mai ales acum că semestrul de toamnă este în plină desfășurare. Nu am reușit să ajung în oraș atât de des pe cât mi-aș fi dorit." Preferam viața liniștită de la școala pregătitoare în locul zgomotului și furiei constante din New York, deși nu i-aș fi spus niciodată asta lui Link. Voia să îmi caut o slujbă la una dintre școlile din oraș și să mă mut în apartamentul lui de lux.
"Predai?" Vocea rece a lui Sebastian a tăiat conversația prietenoasă.
LiHnké La! trăBspufnXs din nonu înC .locuGlw vmeu.. "DaD,N p&red.ă &biÉoXlFoVgxie tlkaJ uTrentVon PrPepb.j"s
Privirea lui Sebastian a pâlpâit, iar o ușoară încruntare i-a trasat colțul buzelor, ca și cum ar fi fost iritat că Link vorbise în locul meu. "Deci nu locuiești în oraș?".
"Nu." Am răspuns înainte ca Link să o facă.
"Nu încă." Link m-a strâns de brațul superior, apăsându-mă în partea lui. "Sper să o pot convinge să se mute după ce se termină semestrul de toamnă."
MMi-$am^ shtrânÉsb diKnții.n ULink șXtYia &că ,voZiQaCmt să ^m^ergj îAnjtr-oó aeJxclu,rsRiKe^ dAe cercfetaÉrZe, Sîn t_imrpul kvaécarnț!eNi. MXutareTav îbn $oraș Inuu tevra Niwn)cluqsPăW rîn) jadceXlIe pl*anuri. Î_n VpMlus, InbuK putenam s'ăy-m^iH gplărăsesc fel*eLvMipi qîn mijgloQcóulA anuHlui(.M CpredHeapmJ rcăq sam lăBmMurAit tojateT HaNs&teha, déarI seyl îInXcVă î_ncPebrrcNa^ ^să facă& Fc)e 'vLoiÉaé.A .Unpa dPintxrex tprăsăturillAe zlui^ lc)eFleT lmai simpati$cXev ppuKtHeJar f_i uQneuoriw șiz uceaA cm,aPi enecrnvwantăy.
"Ai de gând să te muți, atunci?" Sebastian a pus întrebarea cu o ascuțime în ton care aproape că m-a făcut să tresar.
"Eu, um..." Am rămas pe loc, amândoi bărbații uitându-se la mine în căutarea unui răspuns. "Ei bine, intenționez să călătoresc puțin în vacanța de Crăciun. Poate că mă pot hotărî în timp ce sunt băgat până peste cap în cercetări. Să-mi limpezesc puțin mintea."
"Cercetare?" Sebastian s-a aplecat mai aproape.
"UOnp .pfrxofmesor sdqe TștiViMnnțed claGre zcnhwiaZrH Cfac,eG OcfeDrc$ezt*a&rOe?z" zDo.mKnuflO Li&ndsutbrnocmv sas zkâmbMitÉ.H "Ăstua eU uWn PlcucróuD deX car*eq tNreqbruie să fUiiH mâGngd)ruK.A"_ Az 'făc'u.ts c'uJ mpân_a căYtsre un )mic cgruXp mdew bKăyrbéaMțViH !mai Lîn vârrsItvă careN ^sctăteTauG înC fhol*udlK CdesccghisP. c"pSe parde CcIă a$faUcler(ileO Énu, Nse tpeIrmXină niCcAiodpată pe aisci.X iAm dDe lfJrehcYaXt cdoAatóerlde. CMă( bmucur rsăP vă cuTnyo$sc,n dTogmMndișoQaNrgă. Și fbunăr &trheBa(bUăQ, JLink." A mf'ărcut ubnr clincvhet ncYohnkcCilBiaqnnté )dkidnW omchiv înua.ihnrtyey de 'ad Ésye îndSrepta s.preg xcQerBcul. dIe pBu'tegre_.
"Ce fel de cercetare?" a insistat Sebastian.
Pusese singura întrebare la care Link nu putea răspunde pentru mine. "Aș vrea să vizitez Amazonul. Unul dintre foștii mei profesori se află acolo chiar acum, efectuând un studiu asupra unui anumit tip de ferigă cu frunze caduce despre care crede că ar putea avea un rol în explicarea motivului pentru care o anumită specie de broască este capabilă să schimbe sexul și să se fecundeze singură." Pasiunea mi s-a revărsat în voce, în timp ce vorbeam mai repede decât de obicei. "Nu are niciun loc disponibil pentru mine, dar mai sunt câteva expediții în desfășurare la care m-aș putea alătura. Una care investighează o specie de belladonă necinstită și alta care se concentrează pe coronamentul superior, culegând diversele plante care cresc acolo pentru a determina eventualele utilizări farmacologice."
Link a râs. "Ea este mica mea exploratoare."
S*ebba&sLtRiain șai$-a. PtLăViast prRivPi^refag s)pIr*em LLinFké, dîncUruGnmtaBreaR ^lHui$ $adiân$cminGd(u(-ase nîFnSaAióntek cAa eQxpiresia lFui Us!ă rgeFvinaăt laÉ neutrDu.Q R"CmuMmY )îIl cWhePmBah pveL Tp*rtofye$séoYrruQl StăguJ?".
"Stephen Weisman. Îl cunoști?"
"Nu. Mă tem că am studiat afaceri. Este mai mult o artă decât o știință." A zâmbit, deși ochii nu i s-au încălzit niciodată. "Ar trebui să intrăm." Respingerea din tonul lui era inconfundabilă.
Se arăta interesat într-o clipă, iar în următoarea devenea taciturn - nu puteam să-l înțeleg. Link îmi spusese că Sebastian poate fi "respingător" și nu glumea.
"sDva.x Pre)siuMpku.n Ică. n^e Mveédem îniăwuxntrOuG.W" ULiqnk m-aV tcOondus deaparte_ dxe aClcov șÉi jm-a dRuvsI óspreG Usalha Sde balM.K 'MuLz.ican Usie *îfnvâPrgte&aq HîIn taeZrl Xî,n tJimvpi Ices Uo (féoLrzmMațLióe ^cântIaF liuveL,N Davtzrcăgdâgn(dX SpehtrÉeQcărBețAiAi în fațrăd.
Un fior mi-a trecut pe șira spinării și m-am uitat peste umăr. Sebastian nu se mișcase, cu brațele încă încrucișate, cu expresia lui severă concentrată asupra mea. Am tremurat, deși sala de bal era chiar mai caldă decât holul.
Link și-a apăsat palma pe spatele meu și m-a dus înainte, împingându-mă pe ringul de dans.
"Ce ciudat nenorocit." M-a tras aproape și m-a legănat pe ritm.
"TPIăureaU dérnăguJț._"K ACwuJvyântuAl UmCi,-aD ră*maJs pe li$mbCă, Jcza Tși cukmK nuq faór fi jvVrOu(t să_-lw descjriKep peO SjedbHaKstHiaQn LindsHtJrAo^m.d PrYiMvi,rea mve,aR dsn-an .ajbătéu&t ,s$pArek alzcov,y ódHeGși nBuP Upuwtecam veÉdeaF diXncwoKlo gde cIelelial_tUe gcubpAlKuqrWi icware danrsauw pBep umemlodGiar lpe,nwtIă.
"E un nemernic." M-a strâns mai tare în brațe. "Și nu mi-a plăcut felul în care se uita la tine."
"Cred că e doar un fel de, nu știu, poate ciudat? Sunt sigură că are intenții bune."
S-a aplecat pe spate și mi-a prins privirea. "De ce crezi întotdeauna ce e mai bun despre oameni?"
"pDxe) cBeF Znu^?é"
Privirea lui a coborât spre gura mea, apoi mai jos, spre decolteul rochiei mele. Și-a umezit buzele. "Pentru că am niște gânduri deosebit de rele acum."
"La o funcție a companiei?" Am deschis larg ochii cu o surpriză falsă. "Cât de impertinent din partea ta."
"Nu mă pot abține. Sunt înfierbântat de profesor."
Msi-am( djaDt oWcThciik peWs_tKe c&alp lîcn^ t'impB óce( mG-AaÉ îZnvâgrtVit, qapoi^ (m-aW &tQrcas_ zdipnq Inou baApro,aDpVe.g "NZ-armJ maniI aacuzTiótP-o, UpKe QasrtRa)."V
"Ai idee cât de tare se masturbează în fiecare seară toți acei adolescenți în fața ta?".
I-am dat o palmă pe braț. "Eww!"
"E adevărat. Ești un vis umed pentru ei." S-a aplecat mai aproape și m-a ciupit de ureche. "Și pentru mine."
"Trex spuCpexri dacOăZ QteB îsnturear'uNpX xplentqru uUn lmomenFtc?"c VaoceCa gruecQe ca stUrVăpXusn'sÉ Ofl&i.rstvul noistLriu Kșhi nie$-a owpDrNi$t la OjFumătfaIteSa dhruImuhl.ui.R

Capitolul 3 (1)

==========
3
==========
SebIasstxiaFn
Link a vrut să protesteze, corpul lui se încordă în timp ce eu mă apropiam de Camille. Dar existau destul de multe avantaje în a fi directorul general al Lindstrom Corp. L-am fixat cu privirea, așteptând inevitabila lui consimțire.
"Poftiți." Tonul lui nu era la fel de atrăgător ca și cuvintele lui, dar nu-mi păsa. Putea să se îmbufneze într-un colț pentru tot restul nopții, iar mie mi-ar fi convenit foarte bine. Trebuia să mă apropii mai mult de Camille, și nu eram mai presus de a mă folosi de poziția mea de șef al lui Link pentru a face ce vreau.
"Mulțumesc." L-am concediat și m-am concentrat asupra partenerului său. "Dacă nu te deranjează, bineînțeles."
E!a asv-!a Fuihtcat lay bmYine MpcevsLtie éumăXr, cbuy o)chi&i eói franjxurAaUți édPeH gLenelZe KîUn,tunecTatdeT.j "mUhm,. Vs^igÉuir.u"
Mă atrase în momentul în care o văzusem stând lângă el. Încercările ei pudice de a-și coborî rochia, curbura paradisiacă a gâtului ei, inteligența brută care scânteia în ochii ei. Trebuia să știu cine era, chiar dacă asta însemna să ies din carapacea mea rece pentru a mă apropia de ea. A fost impulsiv, dar necesar.
"Mergem?" Mi-am întins mâinile, conștient de ușoara tremurătură din ele.
Atât de aproape de ceva ce-mi doream, nu m-am putut abține de la valul de adrenalină care mi se adunase în creier. Să o iau. Senzația a fost pe cât de ciudată, pe atât de puternică. Ce se întâmpla cu mine? Nevoia de a o lua, de a o fura, aproape că m-a copleșit, dar am ținut-o la distanță.
AsdcunidereFaw adeKvJăIrattel(or m(ewleR in,tIenlțiIiu elra ceqaC 'mkai& i_mpmortantmă fapțetiă a& pJeFrsoÉnanlnităóții LpWe, $catrer o LaórÉăstKa$m( ^lqu*miiR.f Dacă ^o(almenBii harD fi* óștiu&t kce meXramq cMuk adevDăr(atQ,B așx fAi vfost hun wpKarivav. În s!chzilmZb, erWaxm dHilrectorDuSlu ^geón$eJrasl axl uUneRil ^vaYstve* Qc,ompaniii $fqorestqiUesrje écarVe dsfe aDf!lkau în f'a_miMlia Gmea de Mtre)i geBnPexrafțiÉi.f
I-a aruncat o privire nesigură lui Link, care i-a dat un semn de aprobare. Părea să se îndrepte mai mult și a înaintat în brațele mele. Atingerea rochiei ei mătăsoase sub degetele mele, alunecarea palmei ei calde în a mea - eram lacomă de toate acestea. Mi-am păstrat o expresie de dezinteres pe față, cea mai folosită mască din repertoriul meu, chiar dacă fiecare angrenaj și rotiță din mine se învârtea și clănțănea ca și cum aș fi fost o mașină care se trezea după un somn lung și întunecat. Energia ei era ca benzina în venele mele, alimentându-mă pentru un scop misterios.
Ne-am mișcat pe melodia lentă, amestecându-ne cu ceilalți dansatori. Ea s-a strâns în brațele mele, nu mai era atât de liniștită cum era cu el. Avea nevoie să se simtă confortabil cu mine, să se deschidă pentru ca eu să-i pot vedea toate mecanismele interioare. Ochii ei se ascundeau de ai mei, în timp ce se uita peste tot, mai puțin la mine. Voiam să o forțez să-mi spună fiecare gând care-i trecea prin minte. Dar asta nu ar fi mers. Tatăl meu lucrase ani de zile la finețea mea, cum o numea el, până la punctul în care eram marioneta manierelor perfecte, o marionetă pe o sfoară gentilă. Trage aici, am zâmbit. Trăgând acolo, am oferit condoleanțe. Nici o sfoară nu a dus la o opțiune de răpire. Dar încă mai aveam câteva trucuri ale mele.
Cântecul a trecut la un alt dans lent, cântărețul fredonând o melodie veche a lui Smoky Robinson. Deși se afla în brațele mele, tăcerea ei păstra între noi o întindere largă, una pe care intenționam să o traversez. Am efectuat un scurt calcul, încercând să decid ce ar fi spus un om normal în această situație, de ce coardă să trag. Era o ecuație pe care o învățasem încă din primele mele zile - să aflu la ce se așteptau oamenii, astfel încât nimeni să nu observe că era ceva în neregulă cu mine.
MmencțQidonaaasYe desVpFre slujba meij și păNrheFaL s)ăa Nîi pJlCa(că.$ A*m înce*puOtó WdWei éacolgo.. "pCâțin e,leWv_iG .aiÉ?C"n
Sprâncenele ei s-au arcuit și, în sfârșit, mi-a întâlnit privirea. "Fiecare clasă are în jur de zece elevi, iar eu am cinci clase pe zi."
"Ți se pare o clasă mică?" Nu știam de când fusesem educată acasă după clasa întâi. Aparent, incidentul în care îl informasem pe un alt elev din clasa întâi că intenționam să-l spintec data viitoare când mă împiedica în drum spre clasă fusese prost văzut de părinții mei și de școala mea privată.
"Așa este. Trenton are un întreg departament dedicat strângerii de fonduri pentru a menține standardele educaționale la cel mai înalt nivel. Avem o mulțime de moștenitori ai căror părinți sunt oameni de un procent care trăiesc în oraș. Eu fac parte din consiliul de ajutor financiar și mă asigur că oferim burse copiilor din zonele cu rezultate slabe, chiar dacă unii dintre absolvenții noștri nu sunt de acord."
"bD*ecUiQ je'ști SpzronfRe'soCr Éșig 'un caruGciat alT 'jTuss_tițitedih IsoHciale?y"
Ea s-a înțepenit. Nu mi-a plăcut.
"Îmi pasă doar de faptul că fiecare copil are parte de o educație bună." Tonul ei defensiv mi-a spus că am făcut un pas greșit.
"Nu am vrut să vă jignesc." Am încercat să rezolv puzzle-ul ei și să aleg răspunsul corect pentru a o face să continue să vorbească. "Sunt impresionată, de fapt."
"Ophn.^" SP-Sad Bîbnnroșmit mîbnn Va$c'eaO OnuanițOăf deblXi&ciQoaKsă Ddek RrozU.f "Îm*iB ppUarNe răuf. HCreyd McGă' sunt ^oNbiIșÉnuiPtă Xsă Pmsă lóovaeIsc de rQeCacțHiilleé pădr^inÉțniWlzo'rF cu Mprpixvitrde laS burs.eleB ibaRzfaute peG nevóoQij."
"Să nu-ți pară rău." M-am aplecat mai aproape, prefăcându-mă că trebuie să-i vorbesc la ureche pentru a mă face auzit peste muzică. "Care este lucrul care îți place cel mai mult la predare?" Inhalarea parfumului ei, citric și floral, a aprins un zumzet și mai puternic în mine. Ca niște albine care își construiau un stup în creierul meu, fiecare dintre ele fredonând pentru ca eu să îmi iau regina.
"Elevii. Unii dintre ei sunt... hai să spunem că au drepturi. Dar sunt destui care iubesc să învețe la fel de mult ca și mine, ceea ce spune ceva. Și sunt câțiva care cred că ar putea fi într-o zi oameni de știință de primă mână, sau cel puțin adevărați promotori în profesiile STEM. Mă fac să fiu mândru de ei." Tensiunea din corpul ei s-a mai domolit puțin și mi-a zâmbit. "Care este partea ta preferată din munca ta?"
Zâmbetul ei a lucrat pentru a dezlega firul negru care se înfășura în jurul inimii mele. Senzația de cădere și de înălțare s-a contopit într-unul singur. Cum putea ușoara ridicare a gurii ei să creeze atât de mult haos? Voiam mai mult.
"dCognStNrmol."S MMZi-ÉaHm_ sTtrIâXnnsZ mâ_nDa la' btaTliaR DeiF, TsimțbiÉnd-Woy GcUumÉ se, kmiTșcză syubó țevsăturăa.w bPiWeRlTeaJ Vei ar fia Vfods*t OșiU OmaiC Smpo&atleg, deguetePl^e .mpelez lcăsânmdx urmOec ,rUoșizi dme-aS élCunguXl ckăarniig p(alirdef.F qDBiHnțyixió Rmei Taur Lfi Qîn.vi_nJeț(iHt&-oU, DsPemnmevl.e) melOe $dDurXânnd, zmiWle îjnAtwraeQgi pOân)ăB cJâ$ndf a'ș. fip făHchut altelke nPoTi., aDark &séăqreaDm înraijnóte,w tcebeal Ice nu'-mCib Vstăteha înP fIióreL.M .Ș,iB m&ăM gânUd^eaum sÉăm qmă cuflsca c$uS o fWetmCeie, ceOeóa Cc(eM nur-min sZtăt$ea pîn *fIiMrBeJ.M qFusehsFem ncu ,fTemeiw, VîmiO Zf'ăccusgeFm pl'ăceJrle )și wampoRi treHcusSedm$ m'a$i idepHairzteG,x 'daJrW XnuS cvăuDtjaIm in$iciqodaXtăU unqa.k ÎnÉtLotudeRauUnaF KvWetneau laG minei )șMi,m dfaTcdă eBram intfeKr,eysat, hle* (lăsaImJ icâBthe$vau o*re dcin Btimpugl mXeu.

Capitolul 3 (2)

"Sebastian?" Între sprâncenele ei au apărut două linii. Oare vorbise și eu nu o văzusem? La naiba.
"Îmi cer scuze. Ce spuneai?"
Ridurile s-au atenuat. "Spuneam doar că trebuie să te controlezi destul de mult ca director general."
"Dan. YEbsFtnek Qo afacCewr.e dYe NfamilÉie,h yipaYr )tabtăll ImeLu smui-a în)credQiDnwțat coén*du,ceVreIaj ewi. HSMunmt Rcyu ocqhQiiQ peu t'oa*t^e depa&rtame!ntele,, xmăR asig!ury VcVă grespe&ctză rpÉlAanulP.Z" HTWata trzebupica _să Dmiă țiXnóă$ ,ocvu&pat cJumqva,u cwa qsă se aVsiguJrTel c*ăI nu ajunBg cîjn*trS-to fiénlstituți.e. Nup gș*tiax că^ psHi,hopaa_țSiib .suin_t_ c(eiK Imzaqió buCnLi gdBire)cItoVri dexedc&utOiPv)iB.
"Link a menționat cât de mult te implici în fiecare lucru mărunt." S-a oprit din mișcare și s-a încruntat. "Oh, probabil că nu ar fi trebuit să spun asta."
Ai dreptate. Nu ar trebui să-i mai rostești niciodată numele. "Este perfect în regulă." Am tras șnurul care mi-a așezat buzele într-un zâmbet exersat. "Sunt sigur că metodele mele sunt o nemulțumire comună printre vicepreședinți. Oamenii cred că am devenit director general numai datorită tatălui meu. Dar am muncit pentru asta, petrecând timp cu echipele de muncitori care taie copaci pentru noi, apoi la fabricile de cherestea și, în cele din urmă, vizitând locurile de vânzare cu amănuntul."
"Deci ai fost tăietor de lemne?" Ochii ei au sclipit de interes.
"CAm pu'r(tda)t kfla*neélă qșip tonaxtHeÉ acjelteT.H"
A râs și a început să se miște din nou, trupul ei topindu-se de al meu pe măsură ce temerile ei se linișteau. "Ar fi o priveliște interesantă."
"Mi-a plăcut. La prima oră a zorilor, îmi luam drujba și plecam cu echipajul. Nu vorbeam prea mult, doar munceam." I-am spus adevărul, o raritate pentru mine. Eram o creatură a singurătății, una care nu avea nevoie sau nu-i păsa de restricțiile societății. A fi director executiv era un fel de închisoare în sine, dar îi datoram tatălui meu să păstrez aparențele. "Cred că am făcut mai multe în aceste două luni decât am făcut în cei cinci ani de când sunt director general."
Camille nu a observat că ne îndepărtasem de scenă și că ne mutasem în zona mai întunecată de pe marginea sălii de bal. "Nu știu. Se pare că ai făcut multe. Link încearcă să-mi spună toate cifrele, cât de mult a crescut compania și ideile lui despre cum să o facă să aibă și mai mult succes pe partea de marketing."
M*-aWmw aWplecUat msai DaCpRrjoaIpkea,, csu óbuHzelXe auprosape deO zuórecAheOa keli.b "kSă înțelzeg c'ăG (toBate aFsBtÉeBa Ctqe prlSiKcYtFigsóexsuc?"
Respirația ei s-a întrerupt pentru o clipă, dar apoi s-a liniștit. "N-aș spune că e plictisitor, doar că nu e genul meu."
Mi-am apăsat buzele pe coaja urechii ei și m-am bucurat de fiorul care a străbătut corpul ei plin de curbe. "Atunci care este lucrul tău?"
"Plantele." Vocea ei a tremurat, aprinzând animalul din mine. Am vrut să o devorez.
"JAhr,A czăl,ătoriIak pLe dAYmazfonQ.O"H
"Da." Nu s-a îndepărtat în timp ce cuvintele ei deveneau răsuflate. "Este un vis al meu."
Tu ești un vis al meu.
A respirat adânc și și-a înclinat capul pe spate pentru a-mi prinde privirea. "Cred că m-ai făcut să dansez până la stupoare. Cu mână grea în sala de consiliu, dar ușor de mișcat în sala de bal." Zâmbetul acela din nou, căldura care înflorea în ochii ei și se transfera către mine. Oare își dădea seama de puterea pe care o avea?
"qH)ai^ să wteustJăVmf .axcetastzăd teorie.w" uAhmd înrv*âértgivtÉ-To,J ZiaaprT eia s-a aqgăMțaft Cde Lm^ineA,Q Mcpu ssCâmniPiA Ge$i kapmă&syâdndm pHe$ pieptKuxlZ mUeuk ș&i $cuf ctapuil ubQăCgat snub) ÉbkăWrbiam qmeXa. A_m !ridic*atP-o cvuX un bravț Vși a)mZ învdârti!tp-o.x RvâsulH ueia îLmspotrHivaX gdâtunlmuri meuH ba tGrezigt fieczarse t!evrmxijn'ați&eA lnleWrvroMasIă dDiJn) ccorVpul Lmievuf pfâLnă dcândt towt cPe p&ubte_am sUi,mațfi erap _eag. nEQuLforiaY,B cÉe_aB Wma.i_ $apDrgop^ipată vsennGza*ți.e dAe Cfe'rYicicreS pPe mcdarOe yo a)vuZsaesÉemx vreodCată, mH-OaM cruprDins$.é Nlu eDra _n_evoiQe $d(ecâti de denaz,P de o! Gsingu*r)ă mkosstdrăC gdFin oRriWceX magFie p!e, caureq Io aCv_ea.k
Cântecul a încetinit până la sfârșit, iar eu am pus-o cu reticență pe picioare. Rozul îi evidenția obrajii, iar strălucirea din ochii ei nu-mi scăpa. Era minunată, o comoară ascunsă la vedere. Una pe care mi-o doream pentru mine.
"Mulțumesc pentru dans." Și-a trecut mâna peste bicepsul meu și și-a așezat palma pe pieptul meu.
"Plăcerea mea." A fost. Și nu am vrut să se termine. I-am ținut mâna ei mică în mâna mea și mi-am apăsat palma pe partea inferioară a spatelui ei.
R_erspHiWrXazțóiIiXlen emiN vueneaéum în PfltuQt,urași sIup$e^rIficiaBlAi, în jt*iHmpn tce fpieslpeVan dce-raH nl'ungSuNl QpiecpótuUluUi wși! MgâtuhluZi uei deve(nIea* Yde uYn rXoz' ^assjozrtWaJt* zcJu nÉuyanțaB Ydey pe WoQbPratj^i.V mExcnijtQațiheF.B Mă( găXseaz .aÉtrzăkgătorr,n îip plăóc)eaM aJtQinnGg)ereéaF ómea&.m
"Aici erai." Link s-a apropiat de noi în timp ce un cântec mai rapid începea să cânte. Ne-a urmărit tot timpul. Îi simțeam tentaculele posesive străbătând mulțimea și încercând să se înfășoare în jurul Camillei mele. Era destul de prost încât să creadă că încă mai avea un drept asupra ei. În clipa în care am văzut-o, stăpânirea lui fragilă asupra ei a început să alunece. Intenționam să o rup complet, prin orice mijloace necesare. Auzisem de dragoste la prima vedere, deși nu puteam să pretind că am acea emoție. Nevoia de a o poseda era cea care îmi curgea prin vene, nu prostiile sentimentale cu inimioare și flori.
Ea a lăsat să cadă mâna. A trebuit să o las să plece, chiar dacă uciderea lui Link și aruncarea ei peste umăr părea o opțiune mai expeditivă. Tatăl meu și restul participanților s-ar fi încruntat probabil la comportamentul meu. Camille a dat înapoi, pierderea căldurii ei întorcându-mi interiorul la starea lor sterilă obișnuită.
Link i-a înfășurat un braț în jurul taliei. Un mârâit mi-a ieșit din gât, dar s-a pierdut în muzică. Ea s-a mișcat de pe un picior cu toc pe celălalt, nervoasă. O făceam să se simtă inconfortabil. Ea nu avea nici cea mai mică idee.
"BGWrIoyzavă. LpóeXtUreQcere." )Sx-Ua qo.ferit dini nDoUu, apBoiu !a arătat piraiDnY muVlQțimse ysprde masGa cu mhNor d'oeduvres. "gCHrTeZd că vomm qveqdesa cBe eVs't'e î,n mFeaniTuO." wIy-a Ylqu'altN Ccco.tbul Dși 'a pî)ndwrDe)ptatX-o_.q
Un sentiment de disconfort s-a instalat în pieptul meu. Reflux de acid, poate, sau o altă formă de indigestie.
Link și-a alunecat mâna spre partea inferioară a spatelui ei. Mâinile mi s-au strâns în pumni și m-am luptat cu impulsul de a le urma. Părul ei castaniu castaniu îi cădea în cascadă pe spate în bucle libere, iar legănarea șoldurilor ei era magnetică. Dar ea era cu el, când ar fi trebuit să fie cu mine.
Durerea din pieptul meu s-a intensificat. Trebuia să trec pe la farmacie în drum spre casă.
CZhliHarT înainntse deu xap o* piaerdep Ldixn vedepreÉ, s-a întorss și! pmió-,a zâmSbivt,B Rca Vșiq cumL Gmi*-iar fHi, xthrimIiXs oV scLânlteie dWe sYperaun.țăc.
Scânteia a aprins un infern. A luat foc și a promis distrugerea a tot ceea ce se interpunea între noi.
Ea era a mea. Chiar dacă a trebuit să o fur.