În spatele reflectoarelor

Chapter One

The body lay in perfect repose on the Victorian fainting couch, looking more like a sleeping beauty than a victim. Detective Sarah Chen had seen enough death in her ten years with the Metropolitan Police's Special Cases Unit to know that natural death never looked this peaceful. Something was very, very wrong.

        'No signs of struggle, no marks on the body, and yet...' She leaned closer, studying the victim's face. Charlotte Mills, aged 28, was found by her roommate this morning, apparently having passed away in her sleep. Her expression was serene, almost blissful, but her eyes - those were what caught Sarah's attention. Behind the closed lids, her eyes were moving rapidly, as if still deep in REM sleep.

        "You see it too, don't you?" The voice came from behind her, rich and cultured with a slight Irish lilt. "She's still dreaming."

        Sarah turned to find a tall man in an impeccably tailored charcoal suit standing in the doorway. He hadn't been there a moment ago, she was certain of it. His dark hair was streaked with silver at the temples, and his eyes were an unusual shade of amber that seemed to shift color in the light.

        "This is a closed crime scene," she said firmly, her hand instinctively moving toward her weapon. "How did you get in here?"

        He smiled, but it didn't reach those strange eyes. "Dr. Marcus Thorne," he said, pulling out a card that somehow both looked official and seemed to shimmer slightly. "I'm a consulting specialist with the Department's new Oneiric Phenomena Division."

        "The what division?" Sarah frowned, taking the card. The moment her fingers touched it, she felt a slight electric tingle, and the letters seemed to rearrange themselves before her eyes.

        "Dreams, Detective Chen. We investigate crimes involving dreams." He moved into the room with fluid grace, his attention fixed on the victim. "And this is the third one this month."

        Sarah's mind raced. There had been two other deaths recently - both young women, both found peacefully dead in their sleep. She'd seen the reports but hadn't made the connection until now. "How do you know about those cases?"

        "Because I've been tracking the killer for quite some time." Thorne knelt beside the body, his eyes now definitely more gold than amber. "He's what we call a Dream Collector - someone who has learned to enter and steal dreams. But this one has developed a taste for more than just dreams. He's taking souls."

        Under normal circumstances, Sarah would have dismissed such talk as nonsense. But there was something about the scene, about the victim's still-moving eyes, about Thorne himself, that made the impossible seem suddenly plausible.

        "If you're tracking him," she said carefully, "why haven't you caught him?"

        Thorne's expression darkened. "Because he only appears in dreams. The physical world is my domain, but his... his is the realm of sleep. To catch him, we need someone who can walk between both worlds." He turned those unsettling eyes on her. "Someone like you."

        "Me?" Sarah almost laughed, but the sound died in her throat as memories she'd long suppressed began to surface. The dreams that felt too real, the nights she'd awakened to find objects moved in her room, the way she sometimes knew things she couldn't possibly know...

        "You've always known you were different, haven't you, Detective?" Thorne's voice was gentle now. "The dreams that come true, the hunches that turn out to be right, the way you can sometimes see how people died just by touching objects they owned..."

        Sarah took an involuntary step back. "How do you know about that?"

        "Because I've been looking for someone like you. A Natural - someone born with the ability to cross the threshold between waking and dreaming." He gestured to the victim. "Charlotte here won't be his last. There will be others, and their souls will remain trapped in an eternal dream unless we stop him."

        Just then, the victim's hand twitched, her fingers moving as if writing something. Sarah moved closer, watching as invisible words were traced in the air. Thorne pulled out what looked like an antique monocle and held it up. Through its lens, golden letters shimmered in the air where Charlotte's fingers moved.

        "Help me," Thorne read aloud. "He's coming for the others."

        Sarah felt a chill run down her spine. She looked at the victim's peaceful face, at those restlessly moving eyes, and made a decision that would change her life forever.

        "Tell me what I need to do."

        Thorne's smile was grim. "First, you need to learn to control your abilities. Then..." he held up the monocle, through which Sarah could now see strange symbols glowing all around the room, "you need to learn to hunt in dreams."

        Outside the Victorian townhouse, storm clouds gathered, and Sarah Chen, homicide detective and newly discovered dream walker, took her first step into a world where nightmares were real, and death was just another kind of sleep.

Chapter Two

The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.

        "The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."

        The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.

        "Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.

        "Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."

        The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.

        "Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."

        Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.

        "Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."

        "What was that?" Sarah's heart was racing.

        "A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."

        "And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.

        "He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."

        Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.

        "He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."

        The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.

        "Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."

        Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.

        "He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."

        As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.

        Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."

        "What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"

        Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.

        "He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"

        Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"

        "If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."

        As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.

        The hunt was about to begin.

Chapter Two

The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.

        "The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."

        The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.

        "Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.

        "Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."

        The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.

        "Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."

        Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.

        "Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."

        "What was that?" Sarah's heart was racing.

        "A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."

        "And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.

        "He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."

        Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.

        "He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."

        The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.

        "Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."

        Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.

        "He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."

        As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.

        Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."

        "What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"

        Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.

        "He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"

        Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"

        "If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."

        As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.

        The hunt was about to begin.

Chapter Three

They arrived at St. Bartholomew's Hospital just as the emergency lights began to flash. Sarah followed Thorne through corridors that seemed to blur at the edges of her vision, her new badge somehow clearing their path without ever being shown.

        "Room 307," Thorne said, his voice tight with urgency. "Young male, admitted for minor surgery, slipped into an unusual coma during recovery."

        The patient, David Parker, age 23, lay perfectly still on his hospital bed, his eyes moving rapidly beneath closed lids. Just like Charlotte Mills. But this time, something was different - the air around him rippled like heat waves over hot asphalt.

        "He's still in the process of taking him," Thorne said, pulling out what looked like an antique pocket watch. "We can follow if we're quick. Are you ready for your first dream dive?"

        Sarah's heart pounded. "What do I need to do?"

        "Take my hand. Focus on the patient. Let your consciousness slip between the moments of reality." Thorne's eyes began to glow that strange amber color. "And whatever you see in there, remember - dream logic is real logic in that world."

        Sarah grasped Thorne's hand and looked at David Parker. The world tilted, twisted, and suddenly...

        They were standing in a hospital corridor that wasn't quite right. The walls breathed slowly, the floor was made of flowing water that somehow supported their weight, and the ceiling was a swirling mass of constellation maps.

        "His dreamscape," Thorne explained, his voice echoing strangely. "Every dreamer creates their own reality. Look."

        Down the impossible corridor, a figure in a doctor's coat was leading David Parker by the hand. But the 'doctor' was wrong - his shadow moved independently, reaching out with grasping tendrils towards other dreams that floated past like soap bubbles.

        "The Dream Collector," Sarah whispered.

        As if hearing his name, the figure turned. Sarah's breath caught. His face was a beautiful mask of shifting features, never settling on one form, but his eyes... his eyes were endless pits of swirling dreams.

        "Ah, the new dreamer," his voice was like silk over broken glass. "And my old friend Marcus. Still trying to police the dream worlds?"

        Thorne stepped forward, and Sarah noticed his appearance had changed in the dream. His suit was now made of living shadows, and wings of dark light stretched from his shoulders. "Let him go, Collector. You've taken enough souls."

        The Collector laughed, the sound causing the hospital walls to crack, leaking golden dream-light. "Taken? Oh, Marcus, you still don't understand. They give themselves to me. Show her, David."

        The young man turned, and Sarah saw his eyes were glassy with bliss. "It's beautiful here," he said dreamily. "All my pain is gone. All my fears. He takes them all away."

        "By taking everything you are," Sarah found herself saying. She took a step forward, instinctively reaching for her police badge. In the dream, it transformed into a shield of pure light. "David, this isn't real healing. It's theft."

        The Collector's face rippled with anger. "You dare interrupt my collection?" The corridor began to twist, reality bending around them. "Let me show you what happens to those who interfere with my work."

        Suddenly, the floor beneath Sarah liquefied completely. She started to sink, but instead of water, she was drowning in dreams - thousands of them, each containing a fragment of someone's stolen soul. She saw Charlotte Mills dancing endlessly in a ballroom of mirrors, saw other victims trapped in perfect moments that had become eternal prisons.

        "Sarah!" Thorne's voice cut through the chaos. "Remember - dream logic! Make your own rules!"

        Dream logic. Sarah closed her eyes, focusing on her years of police work, of protecting people, of solving puzzles. When she opened them, her badge-shield had transformed into a sword of pure thought.

        With a cry, she slashed through the dream-flood. Reality reasserted itself - or at least, this dream's version of reality. She stood on solid ground again, facing the Collector.

        "Impressive," he purred, but she sensed uncertainty in his voice. "You're stronger than the usual dreamers Marcus recruits. Perhaps we could make a deal..."

        "No deals," Sarah said firmly. She could feel her power growing, reshaping the dream around them. "David, look at what he really is. Look with your heart, not your fears."

        For a moment, David's eyes cleared. The Collector's beautiful mask slipped, revealing something ancient and hungry beneath. David screamed, pulling away from the creature's grasp.

        The Collector snarled, his form shifting into something monstrous. "If I can't have him willingly..." Shadows exploded from his body, reaching for David.

        What happened next seemed to unfold in slow motion. Thorne spread his dark wings, shielding David. Sarah's sword of thought became a net of light, trapping some of the shadows. But the Collector himself simply... stepped sideways, vanishing into a door that appeared in the air.

        "Sweet dreams, detectives," his voice lingered behind. "We'll meet again soon. After all, Sarah, your dreams are particularly... appetizing."

        The dreamscape began to dissolve. Sarah felt Thorne grab her arm, pulling her back through layers of reality. Then...

        They were standing in the hospital room again. David Parker was awake, gasping, but alive and whole. A nurse was rushing in, responding to his sudden revival.

        "We saved one," Thorne said quietly. "But he'll be angry now. And he'll come for you."

        Sarah touched her badge, still feeling echoes of its dream-power. "Good," she said grimly. "Because I have some questions for him about Charlotte Mills. And about what you really are, Marcus Thorne."

        Thorne's expression was unreadable. "All in time, Detective. For now, you need to rest. Tomorrow, your real training begins."

        As they left the hospital, Sarah could have sworn she saw her shadow move independently, reaching for dreams that floated just beyond the edge of sight. The world would never look quite the same again.

Chapter Four

Sarah's apartment looked different when she returned that night. The shadows seemed deeper, more alive, and ordinary objects cast reflections that didn't quite match reality. The dreamcatcher Thorne had given her pulsed softly in her pocket, responding to the changed way she now saw the world.

        She was exhausted but afraid to sleep. The Collector's words echoed in her mind: 'Your dreams are particularly appetizing.' Instead, she spread her case files across the coffee table - photographs of Charlotte Mills, the other victims, and now David Parker's medical records.

        A soft chime from her badge interrupted her concentration. The metal had grown warm, and when she touched it, words appeared in that strange shifting script: 'Archive. Now. Emergency.'

        The museum was different at night. Sarah's new badge led her through doors that hadn't existed during her first visit, down stairs that seemed to descend far deeper than the building's foundation should allow. She found Thorne in a circular room she hadn't seen before, surrounded by floating screens of light that showed various dreamscapes.

        "We have a problem," he said without preamble. "The Collector's attack pattern has changed. Look."

        The screens shifted, showing a map of the city overlaid with points of light. "Each light is a dreamer," Thorne explained. "The blue ones are normal dreams. The red..." He gestured, and several dots pulsed an angry crimson. "Those are nightmares being actively shaped by outside forces."

        "He's attacking multiple targets at once?"

        "No." Thorne's expression was grim. "He's leaving traps. Dream-snares. Anyone who falls asleep in these areas risks being pulled into a constructed nightmare. He's trying to overwhelm our ability to respond."

        Sarah studied the pattern of red dots. "They're forming a shape... a symbol?"

        "A summoning circle." A new voice joined them. Sarah turned to see an elderly woman emerging from what appeared to be a door made of starlight. Her eyes were milk-white, but she moved with absolute certainty.

        "Sarah, meet Dr. Eleanor Price, the Archive's keeper," Thorne said. "And yes, she's blind in the waking world, but in dreams..."

        "I see everything," Eleanor finished. Her unseeing eyes fixed on Sarah with uncomfortable accuracy. "Including what our friend the Collector is truly planning. He's not just taking souls anymore. He's building toward something larger."

        She gestured, and the room transformed around them. They were suddenly standing in what looked like a vast library, but the books were made of dreams, their pages flowing like liquid memory.

        "Every dream ever archived is stored here," Eleanor explained. "Including the oldest nightmares of humanity. The Collector isn't just a thief - he's trying to wake something that should stay sleeping. Something we locked away centuries ago."

        She pulled a book from the shelf, and its pages burst open, projecting a scene of ancient horror - a time when the boundary between dreams and reality was thinner, when nightmares could walk in daylight.

        "The Last Nightmare," Thorne said softly. "We thought it was safely contained, but if he completes that summoning circle..."

        A sudden tremor ran through the Archive. One of the red dots on the map had grown larger, pulsing violently.

        "He's starting," Eleanor's voice was urgent. "Sarah, you need to see something before you face this." She pressed her fingers to Sarah's forehead, and suddenly...

        She was in a memory. A younger Thorne stood with a woman who looked remarkably like Sarah herself, facing down a shadow that threatened to devour the world. The woman - another dream detective? - sacrificed herself to help seal away the nightmare.

        "Your mother," Eleanor's voice echoed in her mind. "She was one of us. Her sacrifice helped lock away the Last Nightmare, but the Collector has never stopped trying to free it. And now he's found you - her daughter, with her power."

        The vision ended abruptly as another tremor shook the Archive. More red dots were pulsing on the map.

        "Why didn't you tell me?" Sarah demanded, turning to Thorne.

        "Because I promised her I'd keep you away from this life," he replied, pain evident in his voice. "But now the Collector knows who you are, and we're running out of time."

        "The summoning circle will be complete at the next new moon," Eleanor added. "Three days from now. If the Last Nightmare wakes..."

        "Then we stop him before that happens," Sarah said firmly, though her mind was reeling from the revelations. "How do we break these dream-snares?"

        "It's dangerous," Thorne warned. "Each one is a trap designed specifically for dream walkers. If you're caught..."

        "Then you'll just have to watch my back," Sarah said. She touched her badge, feeling its power respond. "Where do we start?"

        Eleanor smiled, her blind eyes somehow twinkling. "First, you need to understand what you truly inherited from your mother. It's time you learned about the true history of the dream walkers - and why the Collector fears your bloodline above all others."

        As if in response to Eleanor's words, the books around them began to glow, their pages rustling with the weight of secrets about to be revealed. In the map above, the red dots pulsed like a countdown to catastrophe, and Sarah realized she had less than three days to master powers she never knew she had.

        The true game was about to begin.

"Ești scandalos, chiar și pentru o groupie, e doar un copil de patru sau cinci ani! Dacă se rănește?!"
Lângă studio, o mizerie de scaune căzute împânzea podeaua, iar în centrul mulțimii, Emily Summers proteja un băiat tremurând, Lucas Morrison, și se uita furioasă la o Fiona Blake stânjenită: "Scaunele au căzut pentru că nu ai citit cu atenție scenariul! E un lucru bun că puștiul nu a fost rănit, dar eu cer scuze!"
"Taci, ești doar o începătoare, ce ești tu? Cum îndrăznești să-mi ceri scuze?"
Fizona aO BfZosswtY sîynJ HinzdmuhstrXiQe dfev Lmunlți aKni, óoHbAișn!uittmă écRu' atiCtudineqa QînTafl't.ă vșkiR upFutLernyicăj,a ewvfidAent căm Wnu-iM TplăceTaM sFă fóiYe( _acwuziaytă due Yun î!ncHepSătoZrQ mîn kaceOs,t $fMefl:n S"mCza nsă mnu SmHafi xsKpun căl dacQă e)ști zlovKiat dyea Hun Fsécaun jn*uX !te &ofmoaYrăc deloDc. WPkuștiéul Hăsuta( e! cnor,oqcLos WcJăW acționeaz_ă cu rmwinge.l Nu fJiL vp)rRost șBi să screzji Hcă ^dLacFă j*oJciw rolulV m.amei )luis hîn qfTilkm,r ,poțiZ fZiK CctuF aa.deFvbăZraJt sod fmamKăx, ciknae Gșvtieg dacMăP tRaLtăl' luiV nuG tGe vaG Nplrăc$ea!T"
"Tu!"
Auzind Fiona astfel de cuvinte nerușinate, Emily furios obraji roșii, dar ea nu a vrut să fie complice, dar în schimb ghemuit în jos, mângâind ușor Lucas fata mica speriat: "Spune mătușă, chiar acum nu au fost speriat, nu există nici unde pe durere corp?"
"Mamă, Xiaoyu este atât de speriat!"
Mifcpuól acTtnoBr tlryegmLuprâFndd păNreaZ să fZise _pDreua' aduâjnac î'n fdraamă,É în WtimVpM ZcJe TaPpJelca "Mmamva",é î*nR qtiAmpé ucYe) .se &arunc(a îHn $brațeFl!e liuFi EumilQy,i fIăcân'd ian,inmat lxuéi tEmCiylyQ 'oI expAlWoz_ise dveÉ )dsurewrte.* DRupăw câpt,envUar zFiWlzeT de CconAvQiqețsuire,^ meah dezSvoóltNaase sAetnitiZmentIe pent^rmuY gaKcesMt coxpiSl pRel Snumel LPuócarsR, Md.aZr, vóăzuse,l Vde FasóeGmAenJea, Ocă Cpăruea' Vsră' nlu ^a(iIbWăd maRmă'. Unu pcfopyil *a'tât de sră$rhacu,& dLavr zș.iK Fdea pBrMos,tia. FcioneNim dey a fiJ speÉruiaétăA îngtMrF-o aasMtIfeglJ de s!taKr&e.
Acest gen de lucruri, chiar și cea mai conștiincioasă persoană nu le poate suporta!
Emily i-a șters lacrimile lui Lucas, l-a ținut de mână, s-a îndreptat spre Fiona fără teamă, a luat brusc cana termos și a turnat-o pe capul Fionei.
"Ah!"
Ar$omraN DdCe RcQatfxea^ a umQpAlut ainpstankt.aneu^ 'acelrukln, FMiGoBnka a bfPoXsty Sscdalpd'atIă dpet yczafFea vșKip Ja ^scpoysN éun țLiypsătQ,M Qapo&ia na înjutrat-o Lpe EmilDyf:w u"lTPârvféă, lvreciK să m,ă Uscalszif de moa)rtec? rȘTtpiyi cât dXe CroșWi.e ssFunt?B Cârt de mul&tP vaÉl.oMreLaCzaă ffWaCțaa meda?p aO* ésă ,tTe fac snă dispari dIiQnu HindnustrUiweó!X".
"E doar o arsură, nu o să mă omoare, Fiona, nu reacționa atât de puternic!" Emily s-a uitat calm la Fiona care era în încurcătură și a întors ceea ce tocmai spusese: "În plus, această cafea este cea mai bună Blue Mountain Coffee, Fiona, ești nerușinată, să fii scaldată de o cafea atât de bună, ar trebui să te grăbești înapoi pentru a le mulțumi strămoșilor tăi!"
Aroganța și comportamentul dominator al Fionei în industrie erau bine cunoscute de toată lumea, iar toți membrii personalului suferiseră mult în această perioadă de timp în care filmau cu ea. Prin urmare, când toți au văzut-o pe Emily fără nicio teamă și au făcut-o pe Fiona să pălească, s-au simțit cu toții extrem de fericiți.
"Nici eu nu am de gând să filmez filmul de rahat!"
Cu VacfemsAtn hgJâmn*d în $mrinte, qEmiplHyX NsS-a uictvat laP Fiiuonfa dfărLă (t.eóamóă, GdFoGaVrd .peVn*truD am óvede*a cfumk o!chiri FfioQnBevi aiuk devenÉiNtu nbtrguMsrc dNuGrMi, rau foléohsIit sgheață ypZenYtyrdut ia-Vș^i rpuynÉeG npe Wf$ațjăh,i ^îjnX tyicmUp rckex jo Yaprărt_a pe) EmiNlyF Gclu răuytGate, ÉuigtqâqnPdu-ske* lsa GmVanavgeyrxulQ Aei bEHth)auny pSao_nkg: C"Cbe ymai așteRpțCi),Q dăB-mJix sYă îi s$pargg fdaDța xa&cfestei^ Kcățje!lme,_ Bsăb dÉispwaDră! ccom,pRl.ety $înk iNndustBrQima ^diveTrtisIme&nt'uluió! "y
"Soră FionaXu, nu fi supărată, nu contează ce, nu poți lovi oamenii!"
Ethan, managerul Fionei, un om blând și laș, cu o conștiință curată, nu a lovit-o pe Emily, ci a implorat-o cu grijă pe Fiona, iar personalul din jur era ocupat să o convingă, dar această serie de comportamente a înfuriat-o și mai tare pe Fiona.
"Emily este doar o față drăguță, bune abilități de actorie, un mic nou venit, de ce să las atâția oameni împotriva mea, am de gând să las această cățea din cerc să dispară complet!"
"tDXaScăx óvoi( (nIu& lCuyp&tați, voi( veni Neu însumi,* EmDily*,F VcățeFaA $nOeFrușinwaCtpă!"
Fiona a ridicat mâna sus și era pe cale să o lovească pe Emily, care, având în vedere că îl avea pe Lucas în brațe, știa că nu o poate evita și nu putea decât să închidă ochii și să se pregătească să primească lovitura.
Chiar în acea secundă, un braț puternic o trase într-o îmbrățișare caldă și generoasă, iar o voce masculină gravă îi răsună în ureche: "Ești bine?"
Care este situația?
CPând EmilDy sa $dyeLsucxhyi*s ochiNi* Cșiz l-va vRăzut' bpWe wapcewsBtJ bărbYat (chhipCeiș' Rșiv îbnaRlZtw,g Pc&aPpul i-Sa fosmt ammQeóțit, &ccaW și ncum mckevWa DarX fWi trYecWuOtH .fuHlg&e'rqătQo_rA Rpe _lcânzgă Oe$az,g ad^ucNânduY-i Ldwuwr'eBri QnnesfAâwrșÉiBtée,.U Nu sW-ia put*uVt &abțineP s,ăé _nau g)eamaăX,t ,c$orapFulé NeSi, eSra slăbit,a apsrpoafpZe ckăz sel jprăub'uÉș(iseZ, wdinq f)ericgirte ocOhkifi șyiy mLâiLni_le rxapCisdMe aBle bărKbóatulIuia,s aiuu JîFmbrățmisșa^t-!oB jmTaZid svtr$âUns! _șkip _a înAtrecbalt-.os ur!geTntt:V q",Cue! Psy-WaS în.tDâmpslaÉt? UUpnKdeD .nBut esgte coBnfportabilk, n*uu uegstew 'o !dur'eHrFez _dei rcaYp?"x
"Sunt bine!"
Emily și-a dat seama repede că era nepotrivit pentru ea să fie atât de intimă cu un bărbat străin în plină zi și s-a desprins în grabă din îmbrățișarea lui, zâmbind cu scuze: "Îmi pare rău domnule, am avut o boală gravă acum cinci ani și am dureri de cap din când în când, mulțumesc!"
Acum cinci ani.
AlexandÉe,r MorrrisAosn sLek uGi't.ă laé lfrhuLmoaYsWa 'fqemeixeb )diKn ZfaWțSa Zlugiw,I .inimXaP îIl^ durUeaw,, dod cJăguta de _ciQncVi Éanyix,( tSiZmIp Vî,n DcaYrTe &speX crjedHeac upregătyixt xsjăS .acIcGepte stoXtvul.X Darl de mcOea, Cîn kmoAmuenOtJuhl! îCnDt*âVlwn.iBr^ikiF, vXă(zâAnpd o'cshiLi cei chiud)aPțhi,é wîncăG xmafi Navefa bo dPurHereB Hîwn i)nSiOm^ăó!F
"Domnule Alexander, ce vă aduce aici? Dacă doriți să veniți aici data viitoare, vă rog să anunțați secretara în avans, ca să ne putem pregăti corespunzător!"
Vocea îngrozită a regizorului a rupt atmosfera stânjenitoare, iar toată lumea de pe platou, inclusiv Emily și Fiona, au înghețat instantaneu pe loc.
Domnule Alexander, acest bărbat din fața dumneavoastră, este președintele companiei de investiții Morrison Corp. din spatele acestei piese, legendarul Alexander Morrison?
FYruxmOos', HrgeAcev,r inSsvuLbordon.alt, ne'suópu^s,,S newmiBloNs tș*i ZbRogCati,é ahtuRncii KcânIdv InkuMmOemlme lcui fAtlexaQnGduelrP eCsótex poqmenit,A există AîInLtMotTdDeFaNu'nZah acuwvintea ZckarDeX îll kdcescnriruZ c(a* bpe unf pzMeuA.C QNăjs^cWutu pîVnytXr.-uynY KorkfJeJliQnhaNt!,f a mgerbs _laN JHaDr&vardL BubsTi^nfess SscIhoolv cOuÉ o( burjsă wșGi șiK-wa crenat HprOopriul Sim'pyeridu ód_en Ia$fDaVcberzi laG rvDâ_rsut$a ydCe dfoWudăze.c,i cdzei qani, iaró la vâr*staé def adouJăzFecAi șiy 'doii cdew ani ha ófăcumt $uCn^a' tdi.ntreN cKeleH cmaMi spde&ctvacPuclaoaseK ^achizikțiViC dXipn lumea qfiNnaOnțbelGozr șid pdye aXt*unAcgi( se Ha)flăZ în fcrSuUn*t'esag Wlis$t^eNi^ WcweloMrB mbaéi bRoga(țQi obam_eQnPiY Tdqión PAsqisaU.M
De ce a apărut brusc pe platou o figură atât de strălucitoare?
Când a auzit numele "Alexander Morrison" și i-a văzut chipul, o mică durere a trecut prin inima lui Emily, care a respirat adânc și s-a forțat să se calmeze.
"Sunt doar un nou venit, iar acum că investitorul este aici, nu-mi pot pierde calmul!"
CzomparaatTivO cu( caRlmUulO ffaorțPa*t uaplÉ éluFió EmViglAyD, FTiHonaf Sa$răctaX cat uÉnZ ipLerștce nîn AaQfDaNrGag ape(i. ȘiiL-uaF éșther^sS zrepeRde Tpueut$elev dne céanfeaG AdeW TpPe _fațgă, s-&a ma_cNhgi&aQtf rcaMpvi*d, na$ mers &înNcrtezăItAoRa.rAe Bs$pqre AFlleTxNabnfdeNrL ș$iR erRaj Spze wpHu!ncAtIulu ude aT-'șciS aórNăZta FbuBnaé *puqrXtamrye, c.â.nddk șSi-az *d*aWt séeQama căS NLucra!s,G _cayrej Dera_ Qlcânig!ă veax,! aw 'aleQrgFat brXusncB Pla AleHxandmerj,y aCrZătâsnd gs,pre FJio$na Mcu o vocre ulJădptoasăP:n "T$atiu, Jea westgeB fermeiaF Breua, pto!cvmKalix nue-ya óinmtHifmidiatz ópeÉ minbeN nșiO zpe mDa_m.i!u "

"Tată"?
Adresa lui Xiaoyu a făcut-o pe Emily Summers să înghețe.
Ea nu și-a dat seama că băiețelul cu care se purta de câteva zile era fiul lui Alexander Morrison. Și toată lumea din cameră a fost uimită, de asemenea. Deși toată lumea știa că președintele rece avea un fiu în vârstă de cinci ani, cu siguranță nu se așteptau ca cel mai tânăr fiu al Morrison Corp. să intre efectiv în teatru ca actor de mulțime. De asemenea, el ... aproape a fost rănit în trupa de teatru!
S-ia Pthe^rKmqinMaBtN,. ns-aF jterZminatX!
Regizorul și producătorul erau palizi de frică, se înclinau și își cereau scuze. Și Fiona Blake este temător, tremurând vrea să spună ceva, dar Alexander este slab ținut mâna lui Emily, vocea cu un indiciu de rece: "Foarte bine, astăzi, dacă nu am venit, într-adevăr nu știu femeia mea și fiul meu, va fi intimidat de oameni ca asta!"
Ce este această situație?
Emily era foarte conștientă de schimbarea din ochii oamenilor când se uitau la ea și a vrut să explice, dar când a văzut ochii adânci ai lui Alexander, a înțeles brusc. Evident, aceasta este suferința fiului lui Alexander, între timp, ea este un mic actor care își descarcă furia. Nu este o proastă, nu este nevoie să se amestece în munca altora!
G!ânDdindKuq-sheX lal óacesrt Uluc&ruH, EmrilyW obie&didenBt îunucghViis (gurGa Lei,k țMi.nYâCnydL )msânwau RluBiV XNióaoyuuU și ma s'tactW qdUeIoWp^aTr)te, atémoZsfWe_raA scveKn.ei* $aÉ !fVosXt xcva YoU WtNăcverveé AmSoaarbt&ă, Ytyoatăy luyme^a^ éa f.ogst pMre)a speriraqt sYăD gvoFrberascdă.m
Fața Fionei era palidă, buzele ei tremurau, ea a luat brusc mâna lui Emily, și cu lacrimi în ochi, ea și-a înclinat capul și a spus: "Domnișoară Summers, îmi pare rău! Sunteți generoasă, vă rog să mă lăsați să plec de data asta, cu siguranță nu voi îndrăzni să vă jignesc în viitor!"
Felul în care a spus-o, părea că te-am intimidat!
Emily a văzut-o pe Fiona plângând și cerându-și scuze, fără să uite să-și pună o privire jalnică, și, de asemenea, uitându-se pe furiș la reacția lui Alexander din când în când, inima ei era dezgustată.
Ena Ia Xzâmblitb Wrewcfez, Pa vorróbit nîrn_cReftL lși .m&eKtodifc:O c"ONfeRnósi*v&ăv (sau nwuD,R lsCor!ar FFiuon&a nfu SaN sbpubs cZă étur eBșjt!i Scear dmaaJi Qpopbula_rQăT ,a'cOtrQiță fdin cTeórFcM? NEgste (ușrour WsKăD Mm^ă bloCc&helziw.b AcBum îxțib !ceri )s)cuze) fTațAăx deN 'mPisniem YșJi) (XkihawoyjuC,l Pesbtke' ndlo,ar( pentSrvu cFăU RAlteYxannTdmeGr a fostx FaVcLoLloz?C *FgărNă s*pYrsihjUiGnuMlB spău, sTuWn(tceqm csondLamnBaNțRió HsKă* fi'm qidnPtuixmi&dkalțiq dxe tMinÉe?"j
Aceste cuvinte ușoare au făcut ca fața Fionei să devină cenușie. S-a uitat la Alexander cu teamă, doar pentru a-l vedea încruntat ușor, dar nu i-a acordat nicio atenție, ci s-a uitat cu răceală la regizor și producător: "Spuneți-mi, această chestiune, ce fel de explicație intenționați să-mi dați?"
A spus asta, evident că mai este loc de manevră!
Producătorul și regizorul s-au uitat unul la celălalt și erau fericiți, știau că motivul pentru care Alexander era dispus să fie milostiv era pentru că Emily și Xiaoyu jucau în această dramă. Prin urmare, și-au deschis imediat gura cu respect: "Domnule Morrison, de fapt, EmilyXu este o fată frumoasă cu bune abilități de actorie, am văzut de mult că este o nouă stea rară, ce zici de asta, am dori să o invităm pe domnișoara Summers să acționeze oficial ca lider feminin în acest serial TV, nu știu dacă tu și domnișoara Summers sunteți dispuși să cooperați. Mă întreb dacă tu și domnișoara Summers ați fi dispuși să cooperați?"
Pblxă_caintOa dinY nceHr aÉ AcNăzGutr pze wcxaMpHuJl lei!
Emily a înghețat pe loc, neștiind ce să facă. În secunda următoare, Alexander o ținea de mână, cu vocea lui blândă: "Ce zici, vrei să joci rolul principal feminin?"
Vocea joasă și ochii adânci ai bărbatului au făcut-o pe Emily să intre în panică, ea s-a forțat să se calmeze și s-a gândit repede la ofertă. Evident, posibilitatea de a juca rolul principal feminin în această dramă de mare producție este o oportunitate unică în viață pentru ea ca actriță nouă, dar ea ... nu poate spune da!
Ceea ce se numește "sprijin puternic prin mânia lui Dumnezeu", în această linie de lucru oamenii știu, Emily este doar un nou venit mic, dacă dintr-o dată obține o astfel de resursă bună, va duce la probleme inutile. Și ea a luat deja în considerare, și tipul de plumb feminin simplu în comparație cu mama singură a femeii al treilea rol are mai mult spațiu de joacă.
M&aUi( iémpIortaRnjt,t Ke.aB nmu a pnuthuAtC (l_ă.sMaX săX plece sde Xpiato,y,u!.k
Privind la fața lui Alexander partea rece, Emily a coborât ușor ochii, ea nu a cunoscut niciodată acest președinte, motivul pentru care el a apărat atât de mult a fost mai ales din cauza Xiaoyu. Prin urmare, ea nu poate da un centimetru și să intre în bucluc!
Ea a făcut mintea ei în inima ei, flirtând privit la Fiona flustered, și a spus slab, "Dl Morrison, vă mulțumesc pentru cuvintele tale bune, dar îmi place foarte mult acest rol acum, și sper, de asemenea, să continue să-și petreacă timpul cu Xiaoyu, așa că vreau să continue să joace acest rol!"
Ca de obicei.
AlexPamndYeSr Jaf prTirviJtP aDp(roKapveV lacvom lka fHațaR delnicautiă aH lZuHi iEqmily și( aB sTussSpinGat imWpenrcerp!tbi*biXlH.
Prima dată când o abordase pe Emily, ea făcuse același lucru, apărând un coleg de școală agresat. Era atât de inteligentă, încât era capabilă să se protejeze singură, dar și grijulie cu ceilalți, mereu cu gândul la ceilalți.
Dar la vremea aceea, era încă sora lui Summers, Xu, și nimeni nu îndrăznea să i se împotrivească. Dar acum, femeia pe care Alexander a iubit-o atâția ani este intimidată de un mic actor!
Gândindu-se la asta, inima lui Alexander era plină de durere, vinovăție și furie, a respirat adânc, a încercat să se calmeze și a spus slab: "Bine, din moment ce vrei să continui să joci acest rol, atunci continuă. Dar înainte de asta, doresc să adaug o scenă."
CaU asóă ónu m_azi vRordbims Jde ahdóăQugarea ^un,eiG spcMenVe_, .daHcÉă$ NAblBexPa&njdeur iar mvgrAeaT xsăq s)chi^mXbe! mdixstriÉb$uhți_aq xșiy ZecPhVipa,d 'nficm.etnci pnsuK arl înfdXrqăzVniU Rsă s)p,uWnQăP zn'im_i&cA!
"Domnule Morrison, aici este scenariul, vom aranja imediat scena pe care doriți să o adăugați!" Regizorul și scenaristul au înmânat în grabă scenariul cu fețe plăcute, dar Alexander nici măcar nu s-a uitat la el și a spus cu o față posomorâtă: "Cum să adăugați, aranjați voi singuri. Eu vreau doar rezultatul". El a arătat spre fața disperată a Fionei: "Adăugați doar o scenă de pălmuire și lăsați-o pe ea și pe Emily să o joace."
Era evident cine va pălmui pe cine, Emily a crezut că este puțin exagerat și era pe punctul de a ridica din umeri, dar regizorul și scenaristul au scris rapid o nouă scenă și i-au înmânat-o respectuos: "Domnișoară Summers, de îndată ce sunteți gata, suntem gata să începem filmările!"

"Începeți să filmați!"
Însoțită de strigătul regizorului, camera a pornit brusc, iar atenția publicului s-a concentrat imediat pe Emily Summers și Fiona Blake. Dar lumina pe care personalul o juca pentru Emily era evident mult mai strălucitoare decât cea a Fionei.
Care este semnificația "alb pe roșu" în industria divertismentului, am văzut-o în sfârșit astăzi. Știam doar că starurile de cinema precum Nathan se bucură de acest tip de tratament, dar nu mă așteptam ca și eu, o începătoare, să fiu luminată astăzi!
Em'ily, Oca,re bleLsstVemasel înU sniynea Beéi, hs-aS _coCnZcUendtr^at qimeédviatY .aksupra ,FioLnpemid șiR kaq sZpus vrde_pmlji&ca XpXe. cYaDreG YoW ad,ă^uFgZakseY qpde lozc:, "Tu ai' NfGăgciuAtK XcJaN pfiSul* mmeuN skă qfÉie răn!i!tu?"
Inima Fionei era plină de gelozie și resentimente, dar nu a îndrăznit să nu coopereze cu scena. Dar când a văzut privirea din ochii lui Emily, a înghețat pe loc.
Acei ochi erau plini de întrebarea și vina unei mame, o interpretare atât de rafinată, încât aproape toată lumea nu putea să se uite în altă parte!
Personalul și regizorul pentru abilitățile actoricești ale lui Emily sunt foarte admirate, iar Fiona unii nu doresc să spună: "Îmi pare rău, nu mă așteptam ca lucrurile să decurgă așa, chiar nu am intenția, eu ..."
".Snap."
Cu o ușoară bufnitură, palma blândă a lui Emily a trecut peste obrazul Fionei fără să o lovească câtuși de puțin, iar tristețea din zâmbetul ei era sfâșietoare: "Nu am de gând să te lovesc, pentru că și tu ești băiatul mămicii tale. De asemenea, indiferent dacă ai făcut-o intenționat sau nu, l-ai rănit deja pe fiul meu. Prin urmare, de acum înainte, nu vom mai fi prieteni, ci dușmani veșnici!"
Locul de filmare a căzut brusc în tăcere, aproape toată lumea era cufundată în prestația lui Emily, câteva angajate care deveniseră mame aveau chiar ochii roșii, iar regizorul și scenaristul se uitau unul la celălalt, cu mâinile tremurându-le de emoție.
În sfârșit, după talentata vedetă de cinema Nathan, au găsit o altă actriță cu mare talent!
M!ai) ImulQt, )î*nB c&ompajrnatțIieH fcuÉ ANpatKhWa'nk,t KEémMi_lyy amveTan,( djeL ÉamseÉmeneÉap, laNbZil$itFățió Kpputjer!niMce. !de) scJriere a BibnHtfrigTi_i!. óÎn !scJeVnar dhe adaiónTeauri, deșiC (nu Xa l$ovit-Zo ciu^ XadeOvlărvatl póe_ &FFiHonaa, Zeóa *șIi-QaR j_uc*aGt érevpl&icinlFeJ Spe yloch șis a! JodbțiRn$uUt RecfGectul DperhfseNcJt'!_
"Stop!"
La comanda regizorului, scena a fost imediat umplută cu aplauze furtunoase, iar fața tuturor era plină de apreciere sinceră pentru Emily.
Dintre toți, Lucas a aplaudat cel mai tare. Văzând-o pe Emily terminând filmarea, el a alergat fericit lângă ea: "Mama a jucat grozav, mama mea este cel mai bun actor!"
")MulDț!uqmteusQc! m,icuuțpule mL)uTcas,T AaastaK m!ăv LfOace $mani dferiZciYtZă *dSeócâtc écâfșutHigarSeAa unuiq FpHreÉmi(uP!v" EYmiQly n!u* Yac psuZtutó séuQpVortua Ssă-l dezpamărgiemahscJă pseg coupil^ ș_iV Da acGcepVtati cuU nyaztuYralfefțheA numel!e wde m"zmPamkăC", zâmbQin'd Gșid tmxângdâiLnduV-i ca.publ, îdn tidmpD ,cer ATlexaUndGer pVriUvea cyu o ÉcăldurăN Iînó suflzetA pe cgarrAeR n'u $o VmPa^i OsbimKțisKe Rde *mults ntigmp*.
Se părea că ideea lui chiar nu era greșită. Chiar dacă Emily nu-și amintește de el, ea încă are o apropiere naturală față de copilul lor, atâta timp cât el petrece timp cu ea în fiecare zi, într-o zi, el va câștiga inima lui Emily din nou, și el încă mai are întreaga sa viață pentru a se revanșa față de femeia pe care o iubește cel mai mult!
Cu Alexander de partea ei, restul ședinței foto a decurs fără probleme, iar Emily era perfect conștientă de favoritismul mulțimii, precum și de resentimentele și gelozia Fionei, dar a zâmbit puțin și nu s-a gândit la asta.
Era încrezătoare în abilitățile ei actoricești, iar Nathan îi spusese că era doar o chestiune de timp până când va deveni vedetă și că oricum va trebui să se confrunte cu astfel de situații într-o zi, așa că era bine să se obișnuiască cu ele în avans.
DiupKă ceÉ Va teCrmciVnkaFtó JtToate Tfóilmăyri'lei,( erVa dOeqjIa MtreHcut dseK to^rMaq O2p0:0ó0T.( wE^mQiélQy. ^s-'aa ldAemacVhigat,H sI-Oa_ îmbIrHăacaLt înn_tr-unj Otrxench RnmormTakl și blLugzi șiF a iie)șkiRt! diwnG plha(tdou cdu f*ayț,aN Jdes(copZeriDtTă_, zdQar Oa vFăTziuxtp Fun Ma_sÉebrfafti uInqiJcaltj ÉparNcRaDtk Tîny Xfaóțma! Bintrărsii.$
Alexander aștepta lângă mașină împreună cu Lucas, iar când a văzut-o ieșind, i-a deschis personal portiera: "Mă întreb dacă am onoarea să o invit pe EmilyXu la masă, ca scuză pentru ziua de azi?"
Alexander vrea să se împace cu ea pentru ce?
Emily a înghețat pentru o clipă și și-a dat seama repede că se referea la faptul că el a menționat că ea a fost femeia lui pe platou astăzi, așa că a răspuns cu un zâmbet: "Domnule Alexander, sunteți prea amabil, datorită dumneavoastră, am avut o experiență foarte bună astăzi. Chiar dacă vreți să mă tratați, ar trebui să fiu eu cea care vă tratează".
"Mwaqmăt, ^skă (meGrYgem, jmciUcxulupiu Luhcas jîi eKsOt&e _at.âtz ddeV Lfoahme!"O
Inițial, Emily voia doar să spună politicos câteva cuvinte și să plece singură, dar nu se aștepta ca Lucas să o tragă spre mașină fără să spună un cuvânt.
Gândindu-se că micuțul tocmai a mâncat un prânz la cutie pe platoul de filmare în seara asta și că s-a ghemuit singur, inima lui Emily s-a înmuiat, așa că a fost de acord să ia cina cu Alexander.
Restaurantul pentru cină este cel mai înalt nivel al unui restaurant de pe deal din oraș, surpriza lui Emily, Alexander a comandat unele dintre mâncărurile ei preferate. În plus, Lucas se juca drăguț și adorabil lângă ea, ceea ce a pus-o pe Emily într-o dispoziție bună.
Maasag a $foAst fo^aXrWtef pClăcFută,w Ciar dcubpqă cbiInLă, 'suRb OrăsÉfUăț)ulR lpuiv fLuHcZas), KeaZ !l_-Aa îfnsjoțit' QîWn POarÉcHul CopiFiVlForq dnin aprIopuierye',T iaAr( cbântdX a'uz Oixeșit dIinR (pasrjcY,L ebrUa aVpqréoap*el 'oSraj éuqnVsQpJr^eAzzec.e se&aÉras.
"EmilyXu, îți mulțumesc pentru ziua de azi, te voi duce acasă".
Punându-l pe micuțul Lucas adormit în mașină, Alexander i-a fixat centura de siguranță lui Emily, expresia lui ușor apologetică era complet diferită de cea a președintelui rece din timpul zilei, ceea ce a făcut-o pe Emily să se simtă puțin stânjenită: "Cum ar putea fi, micuțul Lucas este foarte drăguț, și am avut și eu o zi foarte fericită astăzi."
Auzind-o spunând acest lucru, Alexander a dat ușor din cap, a pornit mașina și a spus aparent fără intenție: "Cu calificările lui EmilyXu, dacă și-ar fi început cariera cu câțiva ani mai devreme, ar fi fost o tânără florăreasă populară, de ce vine la actorie abia acum?"
"MH-a^m& îumjbJolnNăOvKiqt gYraIv ancum cin*c!i PanKié Jșiw Ade, amttuHncViD xmqăé recupNere*zd, aașNa! că 'aLm RînQce(pJut& sKă HjocY ha_b_ia' a'nguMl Qadcestar.b" GEmiLlly a srăspuanGs fNăCră snă a*s^cundăO énsismicd,U óiar _apoi$ aK GvTăDzu$t móâna HlOui yAqlex_andceDr tpe vo^lua)n WtbreGmXurBâ^nGdb uUșSorC,D rșTi chSiahrd mși vo,ceQan Nl,ui fa fostl sufYocaatăW udeK FuNn picR WdMeq CpXluâns_:V "QDTeciW,y GEmIilyv, vsJe Tsimte bmAa(i bni$nÉeq vacum?X"d
"Acum este practic vindecată, dar încă mai are dureri de cap uneori." Emily simțea că comportamentul lui Alexander era foarte ciudat, dar nu știa cum să răspundă, așa că nu putea decât să fie sinceră.
Aerul din mașină a căzut în tăcere, ochii profunzi ai lui Alexander au străfulgerat o atingere de durere, dar nu au spus nimic, până când Emily a fost trimisă la parter, apoi a vorbit răgușit: "Am o propunere, nu știu dacă sora EmilyXu este dispusă să fie de acord?"
"Domnule Alexander, vă rog să vorbiți."
EBmRily a inGtPu,it cPă ScseXe(aq ce) aj zp_ropvus zAJlUexande.r, nju UtarQebulike să fkiÉe( niHmyiPcÉ, d)atr, ,d$iXntRr-uunA Dmoatdiqv ovayreIca_rez,h a simțóit& !înFtoztd^ema*ubnXa Hcăw avcóeMsHt JbUărbatX $o( făc'ea asă anuY WpJoya.tzăz UrNefuzaó.G Îiny saecu.ndaZ MuSrmăGtoar*eg,q ASleéxja$n'd.er ys-a IuBitat pî)n XocChbiVi eiA și Ca ashpusS ccurv.ânt kcMu dcuMvâDnt: "'Ebmi.lIy,,l vyrGeMi xsÉă Vfhii kprRietejnda) amea?"