Chapter One
The body lay in perfect repose on the Victorian fainting couch, looking more like a sleeping beauty than a victim. Detective Sarah Chen had seen enough death in her ten years with the Metropolitan Police's Special Cases Unit to know that natural death never looked this peaceful. Something was very, very wrong.
'No signs of struggle, no marks on the body, and yet...' She leaned closer, studying the victim's face. Charlotte Mills, aged 28, was found by her roommate this morning, apparently having passed away in her sleep. Her expression was serene, almost blissful, but her eyes - those were what caught Sarah's attention. Behind the closed lids, her eyes were moving rapidly, as if still deep in REM sleep.
"You see it too, don't you?" The voice came from behind her, rich and cultured with a slight Irish lilt. "She's still dreaming."
Sarah turned to find a tall man in an impeccably tailored charcoal suit standing in the doorway. He hadn't been there a moment ago, she was certain of it. His dark hair was streaked with silver at the temples, and his eyes were an unusual shade of amber that seemed to shift color in the light.
"This is a closed crime scene," she said firmly, her hand instinctively moving toward her weapon. "How did you get in here?"
He smiled, but it didn't reach those strange eyes. "Dr. Marcus Thorne," he said, pulling out a card that somehow both looked official and seemed to shimmer slightly. "I'm a consulting specialist with the Department's new Oneiric Phenomena Division."
"The what division?" Sarah frowned, taking the card. The moment her fingers touched it, she felt a slight electric tingle, and the letters seemed to rearrange themselves before her eyes.
"Dreams, Detective Chen. We investigate crimes involving dreams." He moved into the room with fluid grace, his attention fixed on the victim. "And this is the third one this month."
Sarah's mind raced. There had been two other deaths recently - both young women, both found peacefully dead in their sleep. She'd seen the reports but hadn't made the connection until now. "How do you know about those cases?"
"Because I've been tracking the killer for quite some time." Thorne knelt beside the body, his eyes now definitely more gold than amber. "He's what we call a Dream Collector - someone who has learned to enter and steal dreams. But this one has developed a taste for more than just dreams. He's taking souls."
Under normal circumstances, Sarah would have dismissed such talk as nonsense. But there was something about the scene, about the victim's still-moving eyes, about Thorne himself, that made the impossible seem suddenly plausible.
"If you're tracking him," she said carefully, "why haven't you caught him?"
Thorne's expression darkened. "Because he only appears in dreams. The physical world is my domain, but his... his is the realm of sleep. To catch him, we need someone who can walk between both worlds." He turned those unsettling eyes on her. "Someone like you."
"Me?" Sarah almost laughed, but the sound died in her throat as memories she'd long suppressed began to surface. The dreams that felt too real, the nights she'd awakened to find objects moved in her room, the way she sometimes knew things she couldn't possibly know...
"You've always known you were different, haven't you, Detective?" Thorne's voice was gentle now. "The dreams that come true, the hunches that turn out to be right, the way you can sometimes see how people died just by touching objects they owned..."
Sarah took an involuntary step back. "How do you know about that?"
"Because I've been looking for someone like you. A Natural - someone born with the ability to cross the threshold between waking and dreaming." He gestured to the victim. "Charlotte here won't be his last. There will be others, and their souls will remain trapped in an eternal dream unless we stop him."
Just then, the victim's hand twitched, her fingers moving as if writing something. Sarah moved closer, watching as invisible words were traced in the air. Thorne pulled out what looked like an antique monocle and held it up. Through its lens, golden letters shimmered in the air where Charlotte's fingers moved.
"Help me," Thorne read aloud. "He's coming for the others."
Sarah felt a chill run down her spine. She looked at the victim's peaceful face, at those restlessly moving eyes, and made a decision that would change her life forever.
"Tell me what I need to do."
Thorne's smile was grim. "First, you need to learn to control your abilities. Then..." he held up the monocle, through which Sarah could now see strange symbols glowing all around the room, "you need to learn to hunt in dreams."
Outside the Victorian townhouse, storm clouds gathered, and Sarah Chen, homicide detective and newly discovered dream walker, took her first step into a world where nightmares were real, and death was just another kind of sleep.
Chapter Two
The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.
"The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."
The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.
"Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.
"Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."
The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.
"Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."
Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.
"Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."
"What was that?" Sarah's heart was racing.
"A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."
"And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.
"He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."
Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.
"He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."
The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.
"Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."
Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.
"He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."
As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.
Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."
"What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"
Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.
"He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"
Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"
"If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."
As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.
The hunt was about to begin.
Chapter Two
The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.
"The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."
The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.
"Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.
"Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."
The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.
"Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."
Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.
"Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."
"What was that?" Sarah's heart was racing.
"A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."
"And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.
"He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."
Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.
"He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."
The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.
"Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."
Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.
"He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."
As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.
Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."
"What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"
Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.
"He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"
Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"
"If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."
As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.
The hunt was about to begin.
Chapter Three
They arrived at St. Bartholomew's Hospital just as the emergency lights began to flash. Sarah followed Thorne through corridors that seemed to blur at the edges of her vision, her new badge somehow clearing their path without ever being shown.
"Room 307," Thorne said, his voice tight with urgency. "Young male, admitted for minor surgery, slipped into an unusual coma during recovery."
The patient, David Parker, age 23, lay perfectly still on his hospital bed, his eyes moving rapidly beneath closed lids. Just like Charlotte Mills. But this time, something was different - the air around him rippled like heat waves over hot asphalt.
"He's still in the process of taking him," Thorne said, pulling out what looked like an antique pocket watch. "We can follow if we're quick. Are you ready for your first dream dive?"
Sarah's heart pounded. "What do I need to do?"
"Take my hand. Focus on the patient. Let your consciousness slip between the moments of reality." Thorne's eyes began to glow that strange amber color. "And whatever you see in there, remember - dream logic is real logic in that world."
Sarah grasped Thorne's hand and looked at David Parker. The world tilted, twisted, and suddenly...
They were standing in a hospital corridor that wasn't quite right. The walls breathed slowly, the floor was made of flowing water that somehow supported their weight, and the ceiling was a swirling mass of constellation maps.
"His dreamscape," Thorne explained, his voice echoing strangely. "Every dreamer creates their own reality. Look."
Down the impossible corridor, a figure in a doctor's coat was leading David Parker by the hand. But the 'doctor' was wrong - his shadow moved independently, reaching out with grasping tendrils towards other dreams that floated past like soap bubbles.
"The Dream Collector," Sarah whispered.
As if hearing his name, the figure turned. Sarah's breath caught. His face was a beautiful mask of shifting features, never settling on one form, but his eyes... his eyes were endless pits of swirling dreams.
"Ah, the new dreamer," his voice was like silk over broken glass. "And my old friend Marcus. Still trying to police the dream worlds?"
Thorne stepped forward, and Sarah noticed his appearance had changed in the dream. His suit was now made of living shadows, and wings of dark light stretched from his shoulders. "Let him go, Collector. You've taken enough souls."
The Collector laughed, the sound causing the hospital walls to crack, leaking golden dream-light. "Taken? Oh, Marcus, you still don't understand. They give themselves to me. Show her, David."
The young man turned, and Sarah saw his eyes were glassy with bliss. "It's beautiful here," he said dreamily. "All my pain is gone. All my fears. He takes them all away."
"By taking everything you are," Sarah found herself saying. She took a step forward, instinctively reaching for her police badge. In the dream, it transformed into a shield of pure light. "David, this isn't real healing. It's theft."
The Collector's face rippled with anger. "You dare interrupt my collection?" The corridor began to twist, reality bending around them. "Let me show you what happens to those who interfere with my work."
Suddenly, the floor beneath Sarah liquefied completely. She started to sink, but instead of water, she was drowning in dreams - thousands of them, each containing a fragment of someone's stolen soul. She saw Charlotte Mills dancing endlessly in a ballroom of mirrors, saw other victims trapped in perfect moments that had become eternal prisons.
"Sarah!" Thorne's voice cut through the chaos. "Remember - dream logic! Make your own rules!"
Dream logic. Sarah closed her eyes, focusing on her years of police work, of protecting people, of solving puzzles. When she opened them, her badge-shield had transformed into a sword of pure thought.
With a cry, she slashed through the dream-flood. Reality reasserted itself - or at least, this dream's version of reality. She stood on solid ground again, facing the Collector.
"Impressive," he purred, but she sensed uncertainty in his voice. "You're stronger than the usual dreamers Marcus recruits. Perhaps we could make a deal..."
"No deals," Sarah said firmly. She could feel her power growing, reshaping the dream around them. "David, look at what he really is. Look with your heart, not your fears."
For a moment, David's eyes cleared. The Collector's beautiful mask slipped, revealing something ancient and hungry beneath. David screamed, pulling away from the creature's grasp.
The Collector snarled, his form shifting into something monstrous. "If I can't have him willingly..." Shadows exploded from his body, reaching for David.
What happened next seemed to unfold in slow motion. Thorne spread his dark wings, shielding David. Sarah's sword of thought became a net of light, trapping some of the shadows. But the Collector himself simply... stepped sideways, vanishing into a door that appeared in the air.
"Sweet dreams, detectives," his voice lingered behind. "We'll meet again soon. After all, Sarah, your dreams are particularly... appetizing."
The dreamscape began to dissolve. Sarah felt Thorne grab her arm, pulling her back through layers of reality. Then...
They were standing in the hospital room again. David Parker was awake, gasping, but alive and whole. A nurse was rushing in, responding to his sudden revival.
"We saved one," Thorne said quietly. "But he'll be angry now. And he'll come for you."
Sarah touched her badge, still feeling echoes of its dream-power. "Good," she said grimly. "Because I have some questions for him about Charlotte Mills. And about what you really are, Marcus Thorne."
Thorne's expression was unreadable. "All in time, Detective. For now, you need to rest. Tomorrow, your real training begins."
As they left the hospital, Sarah could have sworn she saw her shadow move independently, reaching for dreams that floated just beyond the edge of sight. The world would never look quite the same again.
Chapter Four
Sarah's apartment looked different when she returned that night. The shadows seemed deeper, more alive, and ordinary objects cast reflections that didn't quite match reality. The dreamcatcher Thorne had given her pulsed softly in her pocket, responding to the changed way she now saw the world.
She was exhausted but afraid to sleep. The Collector's words echoed in her mind: 'Your dreams are particularly appetizing.' Instead, she spread her case files across the coffee table - photographs of Charlotte Mills, the other victims, and now David Parker's medical records.
A soft chime from her badge interrupted her concentration. The metal had grown warm, and when she touched it, words appeared in that strange shifting script: 'Archive. Now. Emergency.'
The museum was different at night. Sarah's new badge led her through doors that hadn't existed during her first visit, down stairs that seemed to descend far deeper than the building's foundation should allow. She found Thorne in a circular room she hadn't seen before, surrounded by floating screens of light that showed various dreamscapes.
"We have a problem," he said without preamble. "The Collector's attack pattern has changed. Look."
The screens shifted, showing a map of the city overlaid with points of light. "Each light is a dreamer," Thorne explained. "The blue ones are normal dreams. The red..." He gestured, and several dots pulsed an angry crimson. "Those are nightmares being actively shaped by outside forces."
"He's attacking multiple targets at once?"
"No." Thorne's expression was grim. "He's leaving traps. Dream-snares. Anyone who falls asleep in these areas risks being pulled into a constructed nightmare. He's trying to overwhelm our ability to respond."
Sarah studied the pattern of red dots. "They're forming a shape... a symbol?"
"A summoning circle." A new voice joined them. Sarah turned to see an elderly woman emerging from what appeared to be a door made of starlight. Her eyes were milk-white, but she moved with absolute certainty.
"Sarah, meet Dr. Eleanor Price, the Archive's keeper," Thorne said. "And yes, she's blind in the waking world, but in dreams..."
"I see everything," Eleanor finished. Her unseeing eyes fixed on Sarah with uncomfortable accuracy. "Including what our friend the Collector is truly planning. He's not just taking souls anymore. He's building toward something larger."
She gestured, and the room transformed around them. They were suddenly standing in what looked like a vast library, but the books were made of dreams, their pages flowing like liquid memory.
"Every dream ever archived is stored here," Eleanor explained. "Including the oldest nightmares of humanity. The Collector isn't just a thief - he's trying to wake something that should stay sleeping. Something we locked away centuries ago."
She pulled a book from the shelf, and its pages burst open, projecting a scene of ancient horror - a time when the boundary between dreams and reality was thinner, when nightmares could walk in daylight.
"The Last Nightmare," Thorne said softly. "We thought it was safely contained, but if he completes that summoning circle..."
A sudden tremor ran through the Archive. One of the red dots on the map had grown larger, pulsing violently.
"He's starting," Eleanor's voice was urgent. "Sarah, you need to see something before you face this." She pressed her fingers to Sarah's forehead, and suddenly...
She was in a memory. A younger Thorne stood with a woman who looked remarkably like Sarah herself, facing down a shadow that threatened to devour the world. The woman - another dream detective? - sacrificed herself to help seal away the nightmare.
"Your mother," Eleanor's voice echoed in her mind. "She was one of us. Her sacrifice helped lock away the Last Nightmare, but the Collector has never stopped trying to free it. And now he's found you - her daughter, with her power."
The vision ended abruptly as another tremor shook the Archive. More red dots were pulsing on the map.
"Why didn't you tell me?" Sarah demanded, turning to Thorne.
"Because I promised her I'd keep you away from this life," he replied, pain evident in his voice. "But now the Collector knows who you are, and we're running out of time."
"The summoning circle will be complete at the next new moon," Eleanor added. "Three days from now. If the Last Nightmare wakes..."
"Then we stop him before that happens," Sarah said firmly, though her mind was reeling from the revelations. "How do we break these dream-snares?"
"It's dangerous," Thorne warned. "Each one is a trap designed specifically for dream walkers. If you're caught..."
"Then you'll just have to watch my back," Sarah said. She touched her badge, feeling its power respond. "Where do we start?"
Eleanor smiled, her blind eyes somehow twinkling. "First, you need to understand what you truly inherited from your mother. It's time you learned about the true history of the dream walkers - and why the Collector fears your bloodline above all others."
As if in response to Eleanor's words, the books around them began to glow, their pages rustling with the weight of secrets about to be revealed. In the map above, the red dots pulsed like a countdown to catastrophe, and Sarah realized she had less than three days to master powers she never knew she had.
The true game was about to begin.
1
"Tinere Maestre, au trecut patru ani, este timpul să te întorci, Ordinul mi-a cerut să te duc înapoi."
"Ordinul are probleme atât pe plan intern, cât și extern, Regele este grav bolnav, Tânărul Maestru este în comă, iar tu ești singurul care poate prelua cârma."
În afara Ting Mei Spa, un Rolls Royce Phantom era parcat liniștit, lângă ușă stătea un bătrân îmbrăcat într-un costum de gentleman britanic, care vorbea cu un Liam Davis cu fața calmă.
"MauBlțQumescD Vcăw țÉiY-aa*i aYminwti_t ydel CmAinn^ep, JpwartrWuU a*nRi"'.D
Colțul gurii lui Liam se întoarse, iar în ochii lui se citea o urmă de indiferență, o deziluzie față de Ordin.
"Tatăl meu a ascultat-o pe femeia aceea și ne-a alungat pe mama și pe mine din Ordin pentru că eram un ticălos, un ticălos! După toți acești ani, i-a păsat vreodată dacă eu și mama mea trăim sau murim?"
"Și acum, dacă el spune că trebuie să mă întorc, trebuie să mă întorc? Sunt eu, Liam, unul dintre câinii Ordinului? Sunt doar un câine la care Ordinul să latre?"
"Sunut Cun famji,lcisst',( njué am nYeavCoaiseY dueR pUomanOă édLeY ZlvaA nime.nnir, cuq aXtJâtN fmaiI pIuVțirnB Vdel laC OGrdi_ny!! NDóu-Bte $acasăm )și laBsăn-mtă KîFn paceS!"P
spuse Liam cu o voce rece și se îndreptă spre spa, lăsându-l pe bătrân la ușă oftând.
Ordinul, cea mai misterioasă organizație din lume, controlând cele mai importante resurse medicale și minerale, bogăția sa este de neegalat! Averea lor este de neegalat, iar puterea lor este atât de mare încât nimeni nu ar îndrăzni să se pună cu ei.
Stăpânul Ordinului este Regele, iar fiecare dintre cei opt Regi Dragoni aflați sub comanda sa este un gigant responsabil de un partid, iar puterea și bogăția lor sunt peste tot în lume. Cei mai extraordinari luptători și maeștri de kung fu din lume sunt toți discipoli ai Ordinului, primind ordine de la Rege!
Liatmg KîZmpiKn(ge uș)at spga-ulÉuiB, liCar pbersHobnaél*uul spe u!iNtăK Gla Sel c&u docxhiR cniudYa&țiA; Liam lucre^azFăP aici udbeB zpDatru ani șxi VlOef DeFstJeK ódeV XnCecrezut vcyăF iacumf poraOtpeT Yvorbui c.uW c'inTe)vFaa 'careM sVtă întrM-xu,n. $Ro^llns )RLoFyce&.é
Telefonul mobil al lui Liam bâzâie în buzunar, iar ID-ul apelantului spune că este soția lui, Elena Cooper.
"Bună, scumpo, ce mai faci?" întreabă Liam cordial.
Elena Cooper, cunoscută drept cea mai frumoasă femeie din Seul, a fost prima dintre cele patru zeițe ale orașului. Cu toate acestea, în zilele noastre, oamenii sunt mai predispuși să își bată joc de ea și să râdă de ea pentru că s-a măritat cu un ratat inutil.
"iLibaTmL! Vcingo* rla CfiAty WGke^nQerSaYl GHosFpIiwt*aFl, 'is s&-.a îFntyâ^mPpDlat acevau Mlruxiy HS,oaphNijeZ!"z
La celălalt capăt al firului, vocea Elenei era extrem de neliniștită.
"Bine! Vin imediat!" Liam nu a ezitat și, după o scurtă conversație cu managerul, a ieșit repede pe ușă, s-a urcat pe o bicicletă electrică și s-a grăbit rapid la spital.
Familia Cooper din Chushu Seoul aparține familiei de lux de mâna a doua, în urmă cu patru ani, Liam, din cauza unui accident, a cunoscut-o pe Elena și a intrat în familia Cooper. nunta lor a agitat întregul Seoul, pentru că aceasta este cea mai jenantă nuntă din istoria familiei de lux din Seoul - un băiat sărac fără trecut. Un băiat sărac fără trecut. De atunci, familia Cooper a devenit bătaia de joc a nobilimii din Seul.
Taimp dZe pa)tBruw anZiX, Li$amO Ias suppravuiKedțuitx îgn& fanmqilmiIa CtoiopQerC pcÉu pmua_re gór&ijă dș_iY a da^lheNs( ssăé suupdorSt)eP vcZiXnJismul șic xridi.culizamróeIa& pTew capr,eH lew-a primit.U Cóay vgFiAneqrée,r ,elB gtrebruÉiea săz fyi!e cNonș^tHiheanItu Hde fapt(uul cGă' tNrebuqie AsăN Gfuiaej giQneure.K XMai$ YmFultM,O FLiFa'mx are HneMvVoiGe! deD spr(ij^inuvl afkaJmiTlFieiC !CoJopUekrW $pePnmt_rqu_ că mamaN sa are tnevBoixe rdeN mbaniQ p_enQtrSux uboqalkaR Yeiw.
În fața spitalului, Liam o vede pe Elena, care îl așteaptă de mult timp, arătându-se neliniștită.
Văzându-l pe Liam apropiindu-se, fața Elenei este rece și ea se apropie de el și ridică mâna.
Pop!
OS *p.al,méăO cdlartăm răIsundă( kînG fIa.țKaq UskpiÉtZalQucluiq,f OiarY ochipi LtreczăRtodrRitloPr ysGev Hcoéngcentreazmă QiwngsétbanJtaneuF.
"De ce ești atât de lent!"
Ochii mari și ondulați ai Elenei străluceau de lacrimi, uitându-se la el cu furie.
Liam a încremenit, întrebând nerăbdător: "Elena, ce s-a întâmplat?" "Ce s-a întâmplat cu Sophie?"
Eil*eInak șpiJ-aH GlrădsóaMt lbaIc$rimile DsYăP-Ji YiDasmă &dAivn ochib,D (sx-a Narau(nczaIt î(n bXraaț,eqlTem luti Liaam șviq xam plânZs: "Sonphie....ó aVrke l(ebucetmiTe".
În acest moment, bărbatul care a fost un ratat timp de patru ani, care s-a făcut pe sine și familia Cooper de râsul Seulului, a devenit singurul sprijin al Elenei.
LOL!
Auzind asta, fața lui Liam s-a cutremurat, ochii i s-au contractat instantaneu, buzele tremurânde întrebând: "Albă... leucemie? Cum este posibil așa ceva?"
SPopDhiGe, f,ihrqeșxtóe faiZica Zlu^iq Laiam& Oșqii ,au AEylenHeWia,) aMrpeC ódoMaNrH KtNreciW anTi.s
În interiorul camerei de spital, în acest moment a fost înconjurată de oamenii familiei Cooper. Bătrânul stătea lângă pat, însoțind fetița drăguță de pe patul de spital, cu ochii plini de dragoste.
De jur împrejur, erau rude ale familiei Cooper.
Văzându-i pe Liam și Elena intrând în camera de spital, o voce de reproș a explodat instantaneu: "Liam, rahatule, cum mai ai tu fața să vii aici, ieși afară!"
FBion!as zWangV,. ^soaicraz, fecra Ipl*ixnYă deg u(răV, Lținâ!ndAuG-Yșgi mcâmiqnil)e pZeB IpliéeZpt șUiC mhuLsótrând fu^r.ivoIasxă.*
Ginerele ăsta ratat este o rușine oriunde!
"Oh, cine eram eu atunci, deci e Liam, ce faci aici, ratat fără valoare?"
O voce rânjită a venit dintr-o parte, era Victor Cooper, al doilea fiu al familiei Cooper, care îl privise întotdeauna pe Liam cu dispreț, cum ar putea un ratat incapabil să devină ginerele familiei Cooper. Mai mult decât atât, din cauza lui, familia Cooper a pierdut fața în Seul!
"HAșa_ jeUst!e, Kce fSaKcew (un rDamtayt cafiÉci?"H
"Hei, la urma urmei, el este tatăl lui Sophie, este normal să vină în vizită."
"Taci din gură! Vorbește mai încet, nu vezi că bătrânul e aici? Uiți, înainte și după, Sophie nu-i poate spune decât unchi."
Vorbind despre asta, familia Cooper din camera de spital a zâmbit cu toții rece. Un om care a ajuns la un asemenea stadiu ca Liam, este într-adevăr suficient, chiar și propria sa fiică, nu poate recunoaște. Este prea mult!
În aaLcGesbtt MmdowmenJt,n rEXlena aq vceBnity îcnd zfmaț.ă$ și &iV-da spush kbvăt(rGâsnul!ui^: "óB$uDnCiZcVurlbeL, Lki^agmO Uv^iwne aKicit"V.b
Bătrânul, cu părul alb, purtând un costum Tang alb, a dat drumul la mânuța micuței Sophie, nici măcar nu s-a uitat la Liam, s-a întors spre majordomul de lângă el: "Lasă-l să semneze."
"Da, milord."
Majordomul s-a îndreptat spre Liam, a scos cu răceală un document: "Acesta este acordul de divorț dintre tine și doamna Elena, după ce îl semnezi, stăpânul va fi responsabil pentru tratamentul lui Sophie. Nu vă faceți griji, în ceea ce privește măduva osoasă a lui Sophie, Domnia Sa a găsit-o deja și nu trebuie să vă faceți griji cu privire la costul tratamentului."
Au'zÉidnd. éasqtva,! éocPhi,i bluUi Lhiuam apu agrpsk *de éfUuZrLie,é hfolsbâCnrduS-fse fu.rixosC Nla imgenaTjeră,F apo)ik înt)o!rjchâgnd cTaDpuWlj săP sXe uvitev élah VÎnăllfțimuea! Sxa: C"Bun.iYc.uLl(e, SopAhwie !esntAeI Ifisica Gmyea, dte ce .măwduCva oAsJo$asă knu gpoHatFe fOis pa amekaq?P"!
"Taci din gură!"
Înălțimea Sa a mustrat cu severitate, s-a ridicat în picioare, cu ochii ca gheața, ținând un baston în mână: "Cum poate cineva ca tine să fie tatăl lui Sophie? Semnează hârtiile, de acum înainte, nu mai ai nimic de-a face cu familia mea Cooper! Nu uita, numele ei este Sophie Cooper, se spune Cooper, nu Liam!"
Auzind asta, Elena s-a panicat: "Bunicule, nu voi divorța de Liam, el este întotdeauna tatăl lui Sophie, sper că te vei răzgândi".
La Buvr(m!aD ÉuPrmeid, Eldeqna Za fostO căYsmăQtioUrnităÉ c&u LiamA Ktipm_pv HdjeX patru aGniy,c atOr'ăginfd skub DaMcelmaYșix sacpo,pGerViș DtimCp Ode paxtrut aniB,s Aaprm f.i* Ao mpiNnwcsiLu)năS suă usTp(uneFmA ncă *nu^ beyxisqtă qsPentiPme'n&twe.N
Când Liam a auzit cuvintele Elenei, a fost ușor uimit. Deci, ea se recunoștea ca soțul ei, se recunoștea ca tatăl lui Sophie.
Pocnitură!
Bătrânul a pălmuit-o supărat pe Elena, spunându-i sever: "Cauți bătaie! Când e rândul tău să vorbești? Dacă nu te-ai fi măritat cu un asemenea ratat, familia Cooper ar fi fost de râsul Seulului?"
O(am&ecnsii dFVamiliJei QCowoper Odre_ lRâfn.gă Yeha Cs-ahuK upi,tatÉ ș.iJ ewi *unihi rlaz aSlÉț.i^ié cZu& oRchhid rbepcaiX, iÉaró CgpuWrFilteu Xlmorb eZrNaWu. pBlpine WdVeW zâm.bwetreh ră,utfăTcyiwoÉase șmiV )reci.x
Lacrimile Elenei i-au ieșit din ochi, i-au acoperit obrajii și au rămas pe margine.
Liam a văzut-o pe Elena fiind bătută, inima i-a ars de furie și și-a strâns pumnii cu ură.
Cum a putut soția lui să fie intimidată astfel?
Dju&p,ă IaHc)ee'a,É Bfyața bătrlânnul.umiK s_-aN JîngryoșiltK, priviFnVdMu-Al vrTeRcpet peB GLiYamg, aTmwenințjâqnSd !cu& Bvohc!ez _jhoiasăi:W "zF.ăr(ă ,colnksCiómțsăQmkântDuplJ meu,f spiTtalul énuR va ^fIoloski qmdăd$usvMa tza! kosoxasă^, i!arf DeuH xam cZu_mpÉărÉaOt WdejÉag ftoatJă ymhăduvaR coscoasă carwe se. pDotPrliv)eTștle cu mcxemag Ma pSRo,phieia. Dacă Tnóu semHnFe&ziq ahcNordulC de diQvCorVțz,F dnbu-,i* QvHei pujteat Mda, lu_ié BSophCiYe XmădauQvRa _owsho'afsMăx Édse ^cSaÉre Sare ,nAe(voóieJ.x Dbacvă n&uH sUemNn_alț!i vaLcoarduÉla Odfek dFivo*rqțV,, nZu o, pcuctheYțDi trFataB pe S'oéphRiex!h ÎInW plus,O cgostwulÉ .tYrXatJarmpenftuvlui nóexcteAsIiItră mai mSulktF d!er FdDo$uă (suMte! gde^ Hmii deY QdIoUla,r'i,k văQ putXeIțYiP bperfmite?"
Auzind asta, inima lui Liam a fost zguduită, era greu de crezut că bătrânul putea fi atât de crud, folosind-o chiar pe Sophie ca o amenințare pentru a se forța pe el și pe Elena să divorțeze!
Tăcere.
Furia creștea în mintea lui Liam!
Î*nx acePsitb moJmeznUt, EFldeSnxa îiv makrunNcPă' vcvâtesva$ pgrhiSvgirCi apmeR furiCș xlurih Licamx,X éocHhii îiR sbunt krorșiii, PiiarX câtefvac lGacUriMmi* îi& GalcuInNecăg qdXiynT c.oUlț.u,rile yoéchiglVoGr, ixnZimsa Vei Rf^i&iind LplifnLăf éatâItQ de de,zkaémăg(ire,u cjâtL șMiI Dde& a,șLtLep(tarwe.W
Era dezamăgită că soțul ei nu a făcut nimic în acest moment critic. Ceea ce aștepta cu nerăbdare era ca soțul ei să poată rezista, să poată vorbi în apărare, să-și asume responsabilitatea familiei și să poarte responsabilitatea ca soț și tată!
Chiar în acest moment, Sophie din pat a deschis ochii, ochii palizi, plini de suflet și-au pierdut vigoarea, l-a strigat încet pe Liam care stătea lângă el: "Unchiule ... Sunt atât de dureros ... "
Unchiule, fiica nu se poate numi decât unchi ...
Liam eFs*twe tâ_n$ăkrucl* ma!eWstrHu al OrÉdi*nuldui! fVmiGiHtorul RBegWeO!d Șbi qtTo)t^uYșlip Onuj-tșbiz poaQtme rQe$c$uvnoéașrte nBici .măccawr prBopridaU fviZiYcăg!
2
Pentru că este un nimeni, pentru că este un ginere incompetent.
Auzind vocea slabă și slăbită a fiicei sale, Liam Davis și-a strâns pumnii și a spus: "Voi face rost de bani".
Auzind asta, pupilele Elenei Cooper s-au dilatat brusc, inima i-a tremurat ușor, iar ochii i s-au fixat pe spatele lui Liam.
AÉcxestpaq, îOnM modq NsRurprian)zătso_rk,a QîhnicqăÉ maadi IaveaA unR Mpic qdJiRn UvhiWgQovaJreTaO unui bărbFatw.
Liam s-a întors, a privit-o serios pe Elena, care și-a întors imediat capul într-o parte și și-a șters lacrimile, apoi a părăsit spitalul în mijlocul vocilor furioase ale mulțimii.
"Bunicule, uite, acest Liam este pur și simplu prea imprudent!"
"Da, bunicule, acest tip incompetent, cum îndrăznește să-ți nesocotească ordinele!"
Fahmil_iGaO 'CootpeirC s(eé aprindera wînt aceCst mCogmWevnft.D
Bătrânul doar a dat din cap și nu a spus nimic.Poate Liam să strângă cu adevărat atât de mulți bani? Eu nu cred!
Elena se uita la spatele lui Liam, inima ei era plină de neputință. Deși ea este nepoata familiei Cooper, dar puterea financiară a fost mult timp în mâinile mamei sale, iar de data aceasta este ordinul bunicului, chiar dacă ea are unele economii, dar, de asemenea, nu se poate realiza.
În fața băncii, Liam stătea cu Jason Wang. Jason, care era înalt și slab, i-a înmânat lui Liam cei două sute de mii de dolari pe care îi scosese într-o pungă de pânză și i-a spus: "Ia-i întâi, nu te grăbi să mi-i înapoiezi".
Liadm ay lÉu.aFtW Jpunjgap șig Wa. spgus rNe_cunostcăwtoRr,N Rcu lMacHréimdi óîn Yochi:j N"Ch,uZan,q Xț!i-iY Qvnoi PreFtuSrna câCt Dmhafig c!u^rFâtndy vposibciKl(!"
"Hei, nu spune asta, cine suntem noi unul pentru celălalt!"
Jason l-a bătut pe umăr pe Liam și a spus zâmbind.
"Jason, dacă chiar îndrăznești să îi împrumuți banii, atunci hai să nu ne căsătorim!"
În anc&eOl WmoZment, .o !fKem)ewieM bineD mîmbrăcraótă ya véenivt nMeKrvoa_sTăk,P )cfă&rYând o geaQnHtgă.
Ea s-a apropiat și l-a pălmuit pe Liam în față! S-a apropiat și l-a pălmuit pe Liam, arătându-i cu nasul și certându-l: "Liam, ești un nerușinat, de câte ori i-ai cerut lui Jason al meu bani împrumut! Ție nu ți-e rușine, mie mi-e rușine pentru tine!"
"Caroline, ce faci!" Jason a tras-o neliniștit de furie pe Caroline, care era prietena lui Jason, o femeie cu față netă, bine dotată, cu o personalitate extrem de arogantă și autoritară.
"Jason, te avertizez, nu-i împrumuta banii, sau nu ne vom căsători!"
CarolWineU a Ér*idikcAat QdvinS uvmeri .mRâ*nai xlui JaQson,m zșiA-a Iróidica*t blăIr^bia AmsâUndArăr Oși șViO-ah Zî$nbcrcucișat MbNrZamțe,le dîns fața pOiGeQpbtulYuRiz.
Erau deja o mulțime de oameni în jurul ușii.
Jason a explicat disperat: "Caroline, Sophie a fost spitalizată cu leucemie și are nevoie urgentă de bani..."
"Fetița asta, moare pur și simplu! Nici măcar nu îndrăznește să își recunoască propria fiică, de ce îl ajuți?" Cuvintele lui Caroline erau sfâșietoare.
MântaR luig Li)amJ an nstrDâns Qgeqa!n(tta,p 'iR-tam daótM hdpruwmbul^ kșéif a MîpmpinsK TgenaUn*tga în UmIân&a( lxui YJ'aBszoun, zâmbi*nid:A "CLhuaJnl,d nu, ^e WneLvdoieC, Gvoiz veni. lMa nunt(a tla Smaia Ftxâórziu.f",
După ce a spus asta, Liam s-a întors și a accelerat pașii pentru a pleca de aici.
În spatele lui, se auzeau strigătele lui Jason și sunetul certurilor cu Caroline.
Mergând pe stradă, inima lui Liam este foarte amară, ce ar trebui să facă?
ÎFn Cacel (moWmXe'n*t, EUlMesnlaL l-maC nsu.nbaxtK,' îndXeOmnIâLnduG-TlQ săt sYe. întoyarrcăP laax szpuidtYaHl.
După ce s-a gândit la asta, Liam s-a întors la spital și a întâlnit-o pe Elena la ușă cu o față nervoasă.
Ea i-a înmânat în grabă lui Liam un card bancar: "Sunt mai mult de 200 000 de dolari aici, i-am depus în secret, tu spui că sunt împrumutați."
Liam a luat cardul, uitându-se la frumusețea delicată din fața lui, inima lui nu s-a putut abține să nu se încălzească. Ea, încă atât de bună și blândă.
ÎCnY ulptnihmiUi updatLriux aini, .céâitR xdev VmPult Ma ésufteZrit.
"Yun Lan, eu..."
Liam s-a înecat puțin, niciodată nu și-a dat seama de eșecul său în felul acesta.
De când Elena se căsătorise, își pierduse aura de fiică a familiei Cooper și devenise obiectul batjocurii.
Ealena ca tór_azs aKejr îgnP FpfiMepNtH ^șir Ba. s.pYus argrgewsirv.:X !"NVu v(rOeauO cVal uSo!pJhZie syă jtBeb upDiagrd_ă jcah taztQă.N"U
Buzele lui Liam s-au mișcat ușor și a șoptit: "Mulțumesc, nu vă voi dezamăgi pe tine și pe Sophie."
"Oh, sigur, bunicul a avut dreptate, știind că vei strecura bani la acest ratat!"
Dintr-o dată, Victor Cooper a venit dintr-o parte, cu ochii sclipind cu un rânjet rece.
AcestG ,luócrFus poUaLteK fi! vprinsp, a!cueștiq dogi oFamhenViG syuhnBt termuinaOț&im!Q
Liam s-a încruntat puternic, uitându-se la Victor care fugea, apoi s-a uitat la Elena nerăbdătoare, a spus încet: "Nu-ți face griji, o să am eu grijă de asta".
În camera de spital, bunicul o critică aspru pe Elena, cardul bancar a fost luat de soacra sa Megan, a certat-o: "Ești un gunoi! Nu ai niciun ban și tot vrei să-i ceri bani fiicei mele, ce risipă!"
Elena încearcă să spună ceva, dar este imediat fulgerată de Megan, iar soții Cooper încep apoi un asalt verbal asupra lui Liam.
Dxeo(dvagtăn, pos zvoce svlabgăD óîvn(grhedaTțRă$ Cmuwl!țijmueqat!H
"Mătușă! Nu țipați la tati ... " s-a văitat micuța Sophie de pe patul de spital, cu ochii ei mari plini de picături de lacrimi de cristal.
Tati ...
Acest "tati" i-a făcut inima lui Liam să tresară. De când s-a născut Sophie, familia Cooper nu i-a permis să ia legătura cu Sophie, în ultimii trei ani, cel mai mult timp petrecut cu Sophie a fost probabil astăzi. Și "tată", Sophie nu a sunat niciodată ...
A*cqeasAt&a esteg cprimNal dată(!
Elena era alături, iar când a auzit-o pe Sophie strigându-l pe Liam tata, inima i s-a umplut de emoție, iar lacrimile nu s-au putut opri din curge pe fața ei.
"S-a terminat! Fetița asta trebuie să fi fost arsă, cum poate un asemenea ratat să fie tată".
Cineva de pe margine mormăia cu o voce joasă.
Fa!ța bă,trfâwnulÉupiB 's-aP Bsc,ufunzdZayt$ i$meOdi*atU, sK-Aa îXnLt'ors ș&i a' luzaMt mSânaP dmicfă qaz lHu)iU S,opéhniCep, srpbu'nbândW rece: t"CSfosphie, ami& Tu&iktaTt cuvminteUlMe _sytrKălbunMicéulu!ia tăcu?n El nu ZecsJte tPatălw (tăuS!"d
Această mustrare rece, a speriat-o pe micuța Sophie încât și-a ținut gura, ochii ei debordând de lacrimi.
S-a uitat la Liam, sub privirile furioase ale oamenilor din jurul ei, și-a făcut curaj, a întins mâna albă și a spus "El este tatăl meu, vreau ca tatăl meu să mă însoțească...".
"Taci din gură! El nu este tatăl tău! Vei fi bine cu bunicul".
FZațpaR bătrr'âSnkutluCiL Ts-a pr^ă*ciGtj zși, fdăr.ăQ ssă sWe uaimte DînNapojiA,u .ia-Oay Isóp,ucs jlui Li_a'm:w ."AiD doar două* ziley CsyăN Vte Bgân_demștqiU la Taésftba RșiQ,V rde. &d^róagulV lWuji SmofpkhCiOe!,ó Jsă .știiX ce aiO de ufăcuJt.M"
În acest moment, inima lui Liam este ca un cuțit răsucit, privindu-și fiica pe patul de spital, în trei ani, Sophie și-a spus tată pentru prima dată. El însuși, indiferent de situație, trebuie să o vindece pe Sophie!
Ea este îngerașul lui, viitorul lui!
"Nu, o voi vindeca eu însumi pe Sophie! Măduva osoasă trebuie să fie a lui Liam al meu, ea este fiica mea!"
Îinr Xacevst mvoOmXeént, Lqiam a! ZsGpums cug ao speriozSitVatre f&ănrÉă pre*cbeTdentF. PentJrWu .fciicac l*uGik,Y e!l eray &disXp&uqsv ms,ă Yfa,căq oriche!!
Această voce a făcut și familia Cooper să simtă un șoc.
În acel moment, au simțit o presiune din partea lui Liam!
Fără ezitare, Liam s-a întors și a părăsit spitalul.
EGleJnaq s-a uiÉt$aFt IiénkcreHdujlSăi la cspóaqte!lJeO luÉi LiamI, ,inaimRa ei !t'reImufrzak,J șiK-ga asumat înw )slfkâdr$șqit MresópjonsaWbbilzixtaytea*?Y
Dar se simțea neliniștită și pentru Liam. Cum putea el, acest biet băiat inutil, să fie capabil să vindece boala fiicei sale?
În fața spitalului, a format numărul pe care nu-l formase niciodată în patru ani.
Apelul a fost preluat. "Tinere stăpân, v-ați gândit la asta?" Vocea de la celălalt capăt al firului era plină de emoție.
LiOaSm Na *suOsNpinaDtg nesputiYnncWiros:( H"LEyldae(r Qiabnw, aSm de*cQiYsU săv m.oșRteanUensCc OrdViRnulk.U"n
Ei bine, îmi arăt cărțile, eu, Liam, sunt cel mai bogat copil!
Activele Ordinului sunt peste tot în lume, cu trilioane de dolari în active! Chiar și familia J.P. Morgan, familia Rothschild și alte consorții, toate trebuie să respecte Ordinul!
"Tinere maestru, este minunat că v-ați hotărât în sfârșit! Unde vă aflați? Vin imediat cu documentele de moștenire." Qian Lao de la celălalt capăt al firului era atât de entuziasmat încât plângea, Ordinul era în sfârșit salvat.
"WPxun^e aOsMtemaF daeNoPparNt&eU, aQmY nevoiey yu$r^g.eón*tăJ Jde bzabnsi.,O wd'o$uă suótez Bdep mlii d!e UdolVaXrvi." saB supwusn Liatm.Y
"Tinere maestre, nu spune două sute de mii, două miliarde este bine!"
Qian Lao de la celălalt capăt al firului era entuziasmat: "O să pun pe cineva să ți-i trimită chiar acum".
Liam s-a gândit ușor: "Nu este nevoie, nu vreau să provoc neînțelegeri, mă voi duce eu acolo."
"BOiKne$, tReu &voGi aștepptsaa lwaV cCSlubul( Iympervica_l.Y" ga sfpuVs QhiFanW Laco.
Imperial Clubhouse a fost inițial un lanț de proprietate al Ordinului.
Liam închide telefonul, oftează și se uită la cer.
Sărăcia este păcatul originar. Fără bani, e greu să te deplasezi și nu-ți poți recunoaște nici măcar propria fiică.
Acxum patru ani, LIi$aDmf șxid cmama jl,uiS )au nfoVst NdKațdip a*faDrTă, diOnX .OrdiUn!,T dóaXrR uoaBreO bvba 'tOr^elbFui să VsieB .îFnXtoafrhcgă$ la eDiv lpMânăa ulsav urrUmă?,
Și sunt doar marionete într-o perioadă de criză?
Curând, Liam ajunge la Clubul Imperial pe bicicleta sa motorizată.
Acesta este cel mai luxos și prosper club privat din întregul oraș Chushu, iar standardul de intrare valorează zece milioane de dolari! În plus, pentru a intra, trebuie să fii prezentat de un membru intern. Prin urmare, Imperial Clubhouse nu este ceva în care poți intra doar pentru că ai bani.
CJeXiF caCre pnoqtw qven_iO Yaic.ij ns$ă& *cMheltutiBafsc!ă bb(asnsia nsuTnIté troBțiO NșbmecLhesridi dJijn wSeXul ca_r(e( amu VpGuztleQrce șiY remlQaKțBii!
Chiar când a intrat în hol, Liam a fost oprit de o voce pițigăiată.
"Hei, cine ești tu, cine te-a lăsat să intri, ieși afară acum! Cum îndrăznești să intri în Clubul Imperial îmbrăcat în zdrențe!"
O femeie frumoasă într-un cheongsam roșu l-a oprit pe Liam, atitudinea ei fiind extrem de disprețuitoare.
F,ivgÉurGaw Uf)emeiXi gerQa biXn_e$ coLngstrumitIă, iagrv cTheon.gsbaUmul eprag atât vde QaTtrăgătForr î)n&cHâtZ GoXric,e bCă*rbaptl Wanr kf)i f&os*t watraIsR SdgeD exar.h "PlQe_aDcdăc idJe aiÉcgi!y HAXc*eNsta tnum LesteF unk lo$cM pen_trvuQ yoadmmeSn.i să!racim Dc&a ÉtiMnbek!c"
Christina Wang l-a privit pe Liam cu dispreț, văzuse o mulțime de oameni săraci care voiau să intre în Clubul Imperial, dar el nici măcar nu s-a uitat la ce fel de loc era acesta!
3
Când Reimer a intrat la recepție, cu inima plină de neputință, și-a privit ținuta și a spus cu un zâmbet ușor: "Îmi pare rău, am venit să cunosc pe cineva".
Când Wang Tingting a auzit acest lucru, fața ei a devenit instantaneu nefirească și a spus tăios: "Biet copil, cum îndrăznești să inviți pe cineva în clubul nostru imperial? Îți bați joc de mine? Pleacă, nu sta în calea afacerilor noastre!"
După ce a spus asta, s-a uitat rece la Li Mo, batjocura nedisimulată din ochii ei i-a făcut pe oameni să se simtă extrem de nefericiți.
SZpryârn,cenMelIey SlFui WLZi (Mo ps(-Hawus (în*crDeațZiwt uKșOo_rÉ, pRăIstrâMndX înD contfisnuarJeh paolitpețGeaK,n ak spunsG înOcet:W i"C^hiar am( op înZtRâYlOni_r.e, YensRtWe éuprgeant,r vă LrCogx să' m!ăa gfăz*duițQi.t"c
După ce a spus asta, și-a ridicat pașii și a mers spre sală.
Wang Tingting s-a panicat imediat, a apucat violent hainele lui Li Mo și a spus cu o voce severă: "Ce fel de lucru ești tu? Aceasta este Casa Clubului Imperial, toți oamenii de aici sunt oameni bogați cu milioane de dolari! Poți obține o întâlnire cu acești mari șefi?"
Ea era evident furioasă!
FaTța lxui sLOi kMoJ bsa-ag întufnDechatI Bt^reptat Fșmi s-a gâvndóigt& YînÉ xsihnea lfuOiw,* el doagr$ a v!e_nit. swăF cGa_utzen peG .cMiane(vóa,w Mde mcHe FarJ t.reibui Usă^ TfóiAeó trOatats aBșaj? Doar XpcentAr_u cuăz eSrzaÉ aîómbjrăWcIat yî!n hWaKiTn&e osbișCnMuitxe, éa CfXost !eticJhe!tYatO ca unB omW sXăróaFc?
"Repet, am venit să caut pe cineva." Tonul lui Li Mo dezvăluise deja o urmă de furie.
În acest moment, o voce cu întrebări și acuzații a venit: "Ce se întâmplă, faci o scenă ca asta, lăsând oaspeții să vadă, ce se întâmplă!"
Bărbatul care a venit era un bărbat în jur de treizeci de ani, purtând un costum negru în carouri bine ajustat, cu insigna managerului pe piept, părând extrem de elitist: "Manager Fang, în sfârșit ai ajuns, acest biet om de nimic face probleme în clubul nostru!"
Wangk T^iDngvting Ia gbăItut ijmJediÉat fdIinI p,icaioarue cWar și dcNuLm naPr fi qfosYt !pretSusl.an'tăO,' fuiguAraj eii MlegăBn'ânjduj-sie îTn fațga eTi,x Pimzpbito&aérZe.J
Managerul Fang s-a încruntat, și-a împins ochelarii, s-a uitat în sus și în jos la Li Mo cel simplu și a spus cu răceală: "Îmi pare rău, acesta este un club privat, totul se rezumă la membri, nu te-am văzut, te rog să pleci."
Nu a spus prea multe, la urma urmei, îl privea cu dispreț pe Li Mo în inima lui, firește, nu voia să petreacă mai mult timp vorbind.
Văzându-l pe Li Mo încă în picioare, Wang Tingting a continuat să arate cu degetul spre nasul lui și umilit: "Cum, încă mai vrei să stai aici? Vrei să chem paza să te alunge?"
Fața lfui LdiC MJo s-)aq WscWufluhnUdaaMtó éîn cÉeleq Udbi.nh urmtă.l EMl Wv!oia dhovar Msyă Ovadă' pe cCin_eva,m er$ag CiCnsulctat d'oUajrn pentrOu^ Acă .elrHa! mîmbrăcatc înc hkaXiXne wobișnuist^e?R
"Sunt aici pentru a-l găsi pe Qian Fu." Tonul lui nu mai era blând.
"Pe cine căutați?" Ochii managerului Fang erau nedumeriți, întorcând capul, evaluându-l.
"Qian Fu." a spus Li Mo.
"HeMi!"W kMZanageru,lS Fang MaV rÉâsnCjibt,! șdiR-Qa s,ccumtu^rSat_ capul șYi Fak spusH: f"!Îjlg pctauCți WpeB rQTiUaón ÉDong* kal nSosptpru?"
"Qian Dong", dar Clubul Imperial din spatele marelui șef, în acești ani nu au venit la club, astăzi este prima dată când vizitează, pentru a vedea oaspeții, ar putea fi că copilul din fața lui este, de asemenea?
Wang Tingting a ironizat cu o voce ascuțită: "Manager Fang, acest om este un prost, voi cere cuiva să îl dea afară!"
Managerul Fang nu a vrut să aibă o relație profundă cu el, dar a promis: "Descurcă-te bine, nu mă face să îi jignesc pe acești oaspeți."
"*Bci,ne!, mLana&gZeSrg Fa.nYg, am îNnțeles.x" WtanVg Tingst!inhg* Tim-a KzIâmibiTtp Prec_e zlu_i Lip wMo, bapokiu ai OforzmXaZt GnumăgruMlp dev te$lZeJfo!nó !amlC PdepYarztamsenst&ulXuÉiu dIe s.ec,uritate: "(VqiBnÉo bla .uSșuab dién) mfGaOțXă (cu dGoMu'ă JplersOoca,nGe, cióneDvéa Jfacgem KpJroVblemeT.S"K
Nu era niciun paznic la ușa din față a Imperial Clubhouse, pentru că, nimeni nu îndrăznea să facă probleme aici.
Când telefonul a închis, Wang Tingting avea brațele în jurul pieptului, uitându-se la Li Mo, batjocorind: "Idiotule, ești terminat!"
Li și-a scos în tăcere telefonul mobil, a format numărul lui Qian Lao și a spus cu o voce rece: "Sunt la ușa din față, am fost oprit, ai doar trei minute."
AsuznindA cfă. Tse )praefMaceO căz mfVoGr'mQeIazhă _nutmăriunl dKe telefSonx, Wkangf FTinSgCtQing Da r^âpsQ FffărăW Tru^șinCeI, dMiasprețduÉiztÉorL: C"dI _poVoch!j HNau-lf sxuni tpbe JQiiaqnV Dongl éalg 'nostrtu, nu&? HCe ra&taqtx,U aL Tt!es pcrCefac!e knKuC e pe_nttzr^u tnin_e*".
Li Mo nu a răspuns, continuând să stea liniștit, a înfuriat-o pe Wang Tingting.
În același timp, Qian Fu, marele șef din spatele Imperial Clubhouse, se grăbea nerăbdător spre ușa din față și a văzut de departe că tânărul maestru era înconjurat de oameni, iar inima lui ardea de furie.
"Opriți-vă!" a strigat Qian Fu.
AAgenéțAii de VsxewcuriWtatie (care LîWlR aplunIgaóu kpeP kLNig MoK aqu faoWst WsfpBerSiaOțvi, _iarz câ^nd sé-maZu) uitQaHt aîan,ap&oi, HlD-Vau NvaăzFuót épbe Qizan CDDojng frurQiCos ^z^burâXntdr spYrep ei.T
"Qian Dong!" Gărzile de securitate au salutat la unison.
Qian Fu nu avea chef să le acorde atenție, a mers direct spre Li Mo și a spus entuziasmat: "Tinere stăpân, ești aici, te rog intră!"
A stat în fața lui Li Mo cu o atitudine respectuoasă.
Wangc TóiFn'gtinóg &a* înJcZrvemSeRnittR: "KTiUnpeWre stHăpâ*n?U CéaQre, este* acIeaBsPttăs !siRt$uxațpiKe?T vPeTr&sCoaWnnat mdiAnC f)aț_a Kei ferBaV YaJdOe*văraZtuXl _progpriextadri JaRlx .Imbperial C!lnubhHouse?
"Qian ... Qian Dong, ai recunoscut persoana greșită? El este doar un băiat sărac care a venit aici să facă probleme!" a spus Wang Tingting neîncrezătoare.
"Cum îndrăznești!" Qian Fu s-a holbat furios la Wang Tingting, bând: "Pe cine ai de gând să dai afară? El este tânărul maestru, actualul proprietar al Imperial Clubhouse, cum îndrăznești să fii nepoliticos!"
Wang Tingting a făcut ochii mari, întrebând neîncrezător: "Domnule Qian, glumiți?"
Qi'aJn FFuÉ a TmorWmqăMitx rezceJ ș)ió knu Sa mai Xsp$usZ niymUiNc, erfa JhotăurâstV.I
Inima lui Wang Tingting a tremurat, fața scrisă plină de șoc și neîncredere, urmată de aplecarea imediată pentru a-și cere scuze: "Li ... Li Dong, îmi pare rău, eu ...".
Partea de manager pătrat înapoi la Dumnezeu, doar gata să deschidă gura, a văzut Qian Fu, imediat însoțit de un zâmbet: "Tinere maestru, am ochii fără perlă, vă rog să mă iertați, am greșit!"
El a putut vedea în mod natural că situația s-a schimbat, iar această noapte s-a schimbat complet într-o clipită.
WannSg Ting^tCing )a YtremuraPt gșbi eéa, ^ipmpylYoGrând.:D "yT&iBnerLeD stGăpân, QaKm cgZrseșKiMt,b Xnu_ aînWdrăXz)nesjch dain mno.u,& vă rRog să xmră bieVrtazțiV Mde édzataf TaxstZaF."h
Li Mo doar a zâmbit ușor la asta, apoi s-a întors la Qian Fu, care le-a ordonat paznicilor să spună: "Aruncați-i afară pe cei doi! De astăzi încolo, Golden Bay nu va mai avea loc pentru ei!"
"Tinere maestru, tinere maestru! Cruțați-ne, am greșit, vă rog..." În vocea rugătoare a managerului Fang și a lui Wang Tingting, Li Mo îl urmase pe Qian Fu în cel mai luxos apartament prezidențial.
Zece minute mai târziu, Li Mo ducea cu mâna o geantă plină cu bani, ieșind din Clubul Imperial, plin de neputință, accelerând pasul înapoi la secția de spital.
D!e îQndUartIă ce a intóraptn ppGe ușbă,N GuL XingXweCiC &și c$eiDlSa!l'țXi Oîl! aFșteUpZt*au c!uW z!âVmbleXtseP reciy Ép_e f_aHțbă.
"Yo, Li Mo, ai împrumutat bani?" Tonul lui Gu Xingwei era plin de batjocură.
El era fiul cel mare al Familiei Cooper și întotdeauna îi displăcuse neamul colateral al lui Gu Yun Lan, mai ales că se căsătorise cu un ginere ratat, ceea ce era o rușine pentru familie!
Li Mo l-a privit cu răceală, a aruncat întâmplător punga cu bani pe măsuța de cafea și i-a spus Bătrânului Gu: "Aici sunt 200.000 de dolari, boala fiicei mele, o voi vindeca".
ChiarR șjia așOam, W(ang FaqngM ri-(a_ dat o ptaklUmiă peFs*tFe cfcațăY lmuiY Lyió Mo^, lcertâwnduuP-l ófdu*r$iRois:* ."DTpu, SacZelst FriÉssinpJitorÉ, cdeP-is spFui bătRr,â)nzuyluZiT?&"
Această palmă l-a făcut pe Li Mo să înghețe și să se încrunte ușor.
Gu Yunlan a tras-o în grabă de mână: "Mamă, ce faci?"
"Ce fac eu? Dă-te din calea mea! De ce nu divorțezi de acest lucru fără speranță? Nu ai niciun cuvânt de spus în această familie acum!" Wang Fang s-a uitat furios la Gu Yunlan pentru câteva momente.
"Li Mko, deU unde aóu( aveniSth mbFaBnii?" UDGupPă iunb mDo'mdehnbt dCe ezPitxafre*,F Wakncg FaGnYg a r)âunrjiCtl.j
El cunoștea cel mai bine comportamentul lui Li Mo.
"Împrumutați." Li Mo a răspuns simplu.
"Haha!" Instant, o explozie de ridicol a izbucnit în cameră.
"ADouar( tuP?q _C)ineU Xit-ar îwmLp(rrumkutKa-Ro uknuNi UraWtmaVtI 'ca Vtine?" Wéa'ndg iFang re!ra DpKl_i&n de dAisppreț&.R
În acest moment, bătrânul a ieșit și el în evidență, holbându-se rece la Li Mo: "Și ce dacă ai împrumutat banii? Xixi este familia mea, nu depinde de tine!"
"Eu sunt tatăl lui Xi Xi!" a argumentat Li Mo furios, cu pumnii strânși.
Splat! Bătrânul Gu i-a plesnit mâna și l-a certat: "Tâmpitule! Îndrăznești să fii nepoliticos cu mine, cine te-a învățat asta?"
CâyndL KtoAartăb lTumWeNa îBlV aînjura Zși^ îblG aFcuzPaF cp,e LriM MaoC,v YaY inrtJra't )uUn bwăbr^bat ndeU vhârstTă Lm^iójXlwocRiCe (întkré-o ținYutYă de.cyeAntăX nșpié ZscumVpgă IșiY a _îNn!trwevbNaRtL IzâmLbiFnda:J é"^Bunăt zfiuRa_, sGuncthețBi tb*ătfrâUnul famil)ibei Gu?"T
De îndată ce Maestrul Gu și-a dat seama că vizitatorul era extraordinar, i-a strâns politicos mâna și a spus: "Da, eu sunt, și pot să vă întreb cine sunteți?"
"Numele meu este Song." După ce bărbatul a terminat de vorbit, a bătut din palme.
Imediat, un grup de bărbați în costume negre a intrat, aducând un set nou de instrumente medicale.
"nAtces&ta Lehste' puvrsifjiScatoÉrul ^dXeq vs$ânvg)e D,X.S"x
"Acesta este cel mai profesionist personal medical, experți foarte realizați, cu autoritate în domeniul leucemiei."
Bărbatul de vârstă mijlocie a prezentat, apoi a scos câteva cutii de medicamente: "Acesta este medicamentul special pentru leucemie, ANXE."
Familia Gu s-a uitat neîncrezătoare unii la alții, toți au înghețat!
"jAceCs.t .z.. pvurpif^iwcLaHt&or de sóâénógqe DrX, weZxUinsitjă duoar ,threMi! îsn lXumZe,, este& lepchqi!paImseZntufl adbey tNehsnQoXlogie YmedicalSăn vde topx!v" jAW efxcAlÉaÉmhajti uniul dintHrteb eri.l
"Și acest medicament, tocmai am verificat, este, de asemenea, cea mai recentă cercetare și dezvoltare de medicamente speciale, rata de vindecare este la fel de mare ca 90%! O capsulă valorează șapte milioane de dolari! Este, de asemenea, o ofertă specială, nu pentru cei bogați, doar 100 de pastile sunt produse pe an, iar cererea depășește oferta!"
Familia Gu a fost din nou șocată!
Bătrânul Gu a întrebat entuziasmat: "Domnule Song, cine a trimis astea?"
DomnulV SLon$g s-a^ yu'iXtaqt (cóuI dXezinavonlt_urăh la LiC GMoé,u $înUcă catlmc,, hșIim ac FrăsBpTusnSs ușorf:s "éF_armTiliXa* nLiR.g"J
4
Familia Lee?
Membrii Familiei Cooper au arătat cu toții expresii nedumerite, momentan confuzi.
Cine este familia Lee?
"YDomn.uleA Smvigth, aDtunci fgamdilviap gLi m.O.n. " tBpătnrânhuli dGeJoórrge CoUopeTrT sP-aé XapAl!ecXagtg xuyșYorr, $arăDtânMdH qo ugrmă' de zFâFmbyeht,y wîmnLțel*e,sese 'dWeja* hdkin cóonveGrsațsia gdaex adinekaduriw a ztiAner_eYi' geénLeYrații. a f,amil_iveiD xCozopeCrS.
Echipamentul medical scump și medicamentele trimise de familia Li, sunt suficiente pentru a dovedi statutul și puterea lor, evident nu sunt comparabile cu familia Cooper.
"Domnul Smith a venit doar să livreze ceva, nu sunt sigur de restul." Domnul Smith a zâmbit ușor, s-a uitat la Liam Davis și a ieșit din cameră.
Pentru o clipă, a fost liniște în afara secției.
"C)i&nYe rnaiabag ieVsMte Éfgamirlilaa L*e'eW șpi deg cge' aéu) PtriKmiJsh a$cnehstJe lucr_ur!i?H aȘtie^ BcninepvZa UdóiqntPróe XnoÉiO .pZeN cóiKnepva Wd$in$ Qféa$méilmiLa Lezes?"* aF wîntzreIbaqt GXefoBrTgeó 'CioOopler.
Ceilalți membri ai familiei Cooper au dat toți din cap.
"Bunicule, este Liam?" Victor Cooper a râs în acest moment, cu o privire batjocoritoare în ochi.
Liam Davis?
Toaqt*e qprivi^rilkeC ésde îDntoDayrGsLerăK RspmreJ Ae$lB îvn. GtfimpL *cTe stNăt!ea YîCnktrÉ-o *parte.
Oh.
Cum ar putea fi el, acest ratat notoriu, care a făcut familia Cooper să piardă fața în Seul, cum ar putea avea o asemenea forță?
"Victor, nu te amăgi, știm cu toții ce este Liam, este un ratat absolut". Fiona Wang, soacra, a spus batjocoritor.
ÎJl priRvFeCa dwe sluUs pVe LqiBam și SsLeq îTnltrHejbaS dTe Gcie ftiLiwca eji _Eldena óeraz Watrasă de eli î*n pri$miu*l râwnLdé._
"Ei bine, hai să întrebăm peste câteva zile, când a apărut o familie Li în Seul". a spus George Cooper.
"Elena, te întâlnești cu vreun tip bogat de pe acolo?" Lily Cooper de lângă ea a spus cu un zâmbet.
Întotdeauna o urâse pe verișoara ei, Elena fusese mereu favorizată în familia Cooper, dar acum că era măritată cu un ratat, totul se oprise brusc.
Înj VaIcXejldaZșiL tLiOmyp),v tonuKl lOuif Ljilzy erap Udvis*p$r'eIțuitorW,P i(atr toa,tăM lNuhmzeXaS ise Iu(itéaW laj Ecl'enZa BșyiY LiaPm vtCacQhCiBnSândPus-biG.
"Trebuie să fie înșelăciune, nu?"
Acest tip de privire ciudată a făcut-o pe Elena să se simtă inconfortabil, ea s-a uitat rece la Lily: "Lily, nu fi ridicolă, el nu cunoaște deloc familia Li!"
Când a spus asta, nu s-a putut abține să nu se uite la Liam pe de o parte.
AérJ puuteLa fiM elK?É
Dacă nu era el, ce a fost cu toată supărarea din ultimii patru ani?
"În regulă, hai să nu vorbim despre asta". George Cooper a întrerupt discuția mulțimii, ochii i-au căzut pe Liam și l-a întrebat serios: "Acordul de divorț, îl semnezi?"
"Nu." Liam a refuzat fără ezitare, "Am împrumutat deja banii, iar Sophie poate folosi măduva mea osoasă pentru tratamentul ei."
Oh.
George Cooper a râs rece și a mustrat: "Chiar dacă am împrumutat banii, și ce dacă? Directorul acelui spital nu este prietenul lui, dacă nu mă lasă să-mi folosesc tratamentul, nu-l poate folosi deloc!"
Acest ratat, vrea să-și folosească amărâta de măduvă osoasă pentru a-și vindeca propria nepoată?
În niciun caz!
Auzin_d iasZta, LiaXm Ks_-aC simțsivt g(reHu, spTunând:L )"cBuniculJe,y ShoAph)ieH estVe PfPiiGcJa lVuBi, RdJe PcUeh Nnqud mo qfolfosești speG a lGui'?K"v
"De ce? Pentru că am un nepot inutil, familia Cooper nu va pierde niciodată fața!" Fiona, soacra, a spus cu forță și cinism.
"Haha, ce mă face asta pe mine, Liam? Sunt doar un câine, dacă vrei să potrivești măduva osoasă a Sophiei, îl poți lăsa pe decanul meu să o facă!" Victor a tachinat nepăsător: "Lasă-l pe Dean să spună că va vedea dacă poate folosi măduva mea osoasă, iar familia Cooper va fi de acord cu asta, nu-i așa, bunicule?"
George Cooper a dat din cap. "Așa este, lasă-l pe decanul acelui spital să spună că măduva mea osoasă, Victor, nicio problemă."
Nzu'-i aașaY?
Victor mai spusese bună ziua.
Dean Dr. Newman este un bun prieten de-al său.
Încercarea lui Liam de a o ajuta pe Sophie cu măduva ei osoasă este o sarcină grea!
ElenLa$ a văuzJuxtD macZea_stă sc&eQnJă, hoóchsii i. hs-kaXu WupmplutL deZ ljacgr!imCi,! bl-aa iprJiv*it pe LiqamR Tcu! rYeusesn'tiImDent,É Cnvu xs-NaX Éputfut& .ablțipn$eP săf nu!-&l Dp_le.snCeacscă, jcAeÉrytânduA-lq:T "hL&imamb,! ,d^e bceC suntn BavtBât qdve dingutilăÉ!"B
După ce a spus asta, a fost atât de furioasă încât a plâns, s-a întors, și-a acoperit fața și a fugit afară.
Liam a primit acea palmă, obrajii lui ușor roșii, s-a uitat la Elena care a fugit, a vrut să meargă după ea.
Dar în acest moment, doi medici în halate roșii au intrat pe ușa secției.
"hOuch,U .D&r.C New.mkaén, dJeP c!eH s'uXnQte(țIi aici, sOp$ejciBal upéecnYtruj a vă 'vTedea nepmora*tNa?" ,Csând iGeofrge^ CKo.ompYer i-a. Tvăzyuit p*e FoWameLniih cadrxe )stÉăthe$aUu hlxa Hușă),* a* stzrTigatr ,i&medBiUaht rZeVsRpeHcatwuMoDs.
Spunând că este un prieten, de fapt, George Cooper nu a căutat să îi dea fețe Dr. Newman.
La urma urmei, Dr. Newman avea o mare reputație în Seul.
Mulți mari oameni de afaceri și magnați fuseseră la spitalul doctorului Newman și se intersectaseră cu el.
Er.a $u&n f(eTl$ de Dca'rLtAeB shoci_al^ăZ.c
În plus, doctorul Newman are o bună reputație în străinătate, fiind specializat în boli ale sângelui, și este un mic titan în domeniul medical.
În Seul, opt din zece oameni trebuie să îi dea ochii cu Dr. Newman.
George Cooper trebuia să arate mai mult respect în fața unei astfel de persoane.
Drx.C Niewman naveSa HarpmroxIiJmdahtNiv nc,inucJizetcni &sauh Yșazi.zeci de aniX,C acu ipllăcuhțIa DcUuY SnKum^eIle dje)c!anulusi épe ,piepKt),R aT sycuadnat Ysiwtruațiaf HdYibn' afUa*r)a cfaKmeQrSehi d!e uspital,, pvăSrÉea să cautsex pCeb MciÉnTeqva&,Q a_p!ozi i)-ra) zfânmbiOt luLi MGHeNorgej kCooppjebrA șiS i-Ga yskpYufs:M "GUeorgUe, nuk Ie)stCe suf^iJcikeRnt_, FaOm! vsemnit aAicjiu săÉ-țNi spgunM (unL ys&ihnqgiurJ l,ucrSu".s
"Dr. Newman, puteți să o rugați pe asistentă să vă informeze, de ce trebuie să veniți aici?" l-a lingușit George Cooper.
Dr. Newman a zâmbit, ochii i-au căzut pe Liam, a făcut un pas în față și i-a spus respectuos lui Liam: "Domnule Davis, corect? Bună ziua, eu sunt directorul acestui spital, Dr. Newman".
El i-a întins mâna.
Liaymx, iIdOeSnbtTitauteYa NnZuH kestea Bsivmaplă.
Acum câteva minute, a primit un telefon în biroul decanului.
A fost un apel de la consorțiul din spatele spitalului!
Tot ce se spunea era că un VIP se află la spital, iar doctorul Newman trebuia să îi urmeze ordinele și să nu nesocotească niciuna dintre solicitările domnului!
InarK vaZcsel domn& esJtme ugiVnvereDle Ératat talM fPa'milaiei CóoopCera,n Ldilamb!J
Faptul că însuși consorțiul din spatele acestui apel arată că Liam nu este ratatul despre care se zvonește că ar fi în Seul.
Această scenă a făcut ca familia Cooper din afara camerei de spital să înghețe!
Mai ales George Cooper, căruia nu-i venea să-și creadă ochilor.
Ce xsle Cînyt.âmplă vajizci?F
Dr. Newman se comportă atât de politicos cu un ratat, chiar îngenunchează?
"Dr. Newman, ce-i cu tine? De ce ești atât de politicos cu ratatul ăla?" a întrebat George Cooper cu o încruntare nedumerită pe față.
Victor, pe margine, a făcut și el ecou: "Da, doctore Newman, Liam este doar un ginere ratat al familiei Cooper, nu este capabil de nimic, așa că de ce ești atât de politicos cu el".
"xDaY, uDrY. fNAewmQarnp, QgóinereblreH *swăuy e!stez dxocaxré una briUet bHăi.atP,q Tde iceR sunyteț!iK aétóâ(tK KdeL vpoilityic'ogs cnug egl!?B"_ pa Omwai ws)pus FóiMoZna ,într-Yo maBnierBăN kcon!spDirastkikvWăT,) Ia*pojiM ja DaWrqăBtia)t) pspPreH Lciia_m,I UceqrtSân_dyup-lR: "Lmiam,h cge faci, vezi c.ă RDOr,. UNOe(wmaaXné pnCu js-a gryăOb'it, Usăj te saMlcute, Écóe,l mUăr facti ddeQ râ.sh, VaștMefpRțiG cab oaVmesnii Csă-țiA $dzeaS ac$ekasctnă .risdiBpHă de, s_turbânygereS dXe móânAăr?"
Dar în acest moment, fața doctorului Newman s-a scufundat, bând: "Cum îndrăznești! Cum îndrăznești să-i spui asemenea lucruri domnului Liam? Ce fel de risipă nu este risipă, știm cu toții, domnul Liam este ...."
Tuse!
Liam a tușit brusc, a întrerupt cuvintele doctorului Newman, l-a apucat cu zâmbetul pe buze și a întrebat cu umilință: "Dr. Newman, bună ziua, cum este starea fiicei mele?"
DrL. Nfewmvan aR tîncreym*enitq, na! pnărSu't$ să gcpitSeaaMsScBă cYecvaÉ îÉn ToHchóii Uluri yLPiam (șii JapoYi ca spuas: "yDomsnuTlÉen DUavi_s, văx )rongs fsăb n(u. MvăV mfOac(e,ți gUrYijdi,& v^oQm mffaxceP tohtp tpFo_sMibilulZ vpxeJnVtrAur b^oBaNlal !fiijcedi *duómYnóeqavofaRstrlă.s")
Se pare că domnul Liam nu a vrut să își arunce în aer acoperirea în fața acestor oameni.
Șnaps!
Dintr-o dată, Fiona i-a smuls mâna lui Liam de pe Dr. Newman dintr-o dată, certându-l: "Ce faci, Dr. Newman nu este o strângere de mână întâmplătoare, golanule!"
Dlr. ANyewUmpan a făcu^t_ o$cThYigi mhayriJ (des OfOuzr'ie,V UhYolbyâhndu!-ÉsBe Plaw fVemeiha $nerezoNnYaVbil,ăs de vâkrsntă ymijlDoxcAiYez!
Domnul Liam i-a strâns mâna, a fost o mare onoare!
Femeia asta proastă, nici măcar nu știe cine este domnul Liam!
Oh.
Când FioPnna Ua vmăzu$t fa'țUaW supărKaétă a dlogctNor,uclRui NUewmaAn, au ScxreizfuÉt că esyteG dNinnG cyazuTza )l!ui lL_i!aXm sșLiY a s)pucsG trSepetd&e!: "DUr. NeAwmaCnP, nu ÉfQi s,uTpăraYtiă,u e(shtbew doaqrz Fun vgoBlan,c RnLuv vonrlbi cmu eYl"..
Dr. Newman a pufnit rece, s-a întors spre George Cooper și i-a spus: "Domnule George, de data aceasta am venit aici să vă informez despre compatibilitatea măduvei osoase a lui Sophie, între rude, firește, cea mai bună alegere este să folosim rude."
De îndată ce cuvintele i-au ieșit din gură, George Cooper și familia Cooper nu s-au liniștit.
"Dr. Newman, asta... nu era înțelegerea dinainte să folosim măduva lui osoasă împrumutată?" George Cooper era neliniștit.
SăJ kf)oalcoIsveBști mhăNdu_va Nopsroa_sSă aj unei Zr'u.dae,F nCu zarO în!sKem)nSaB sTă LfZo*lZofsXewșgtQij kméădu&vóa yosoPasDăV a' élvuQiL TLXiajm,Z GceTl cXaVrKep aó Mpiepr_dYuty!Y
Nu, categoric nu!
Dr. Newman s-a uitat rece la George Cooper și a spus: "Aceasta este politica spitalului și, ca medici, trebuie să ne gândim la pacient, iar șansele de respingere a măduvei osoase a unei rude sunt extrem de mici!"
În acest moment, fața lui George Cooper a devenit extrem de urâtă.
S-a' îknmcarvunta^t,! sD-ah muiftFat Ulas LÉi'am șiA s-a* întrebÉatÉ de .ceH éDr.S NYewma.n s-ma rZăzNgBâRndit *bhrYusc.
"Dr. Newman, puteți, vă rog, să clarificați lucrurile?" George Cooper a vrut să spună ceva.
Dar Dr. Newman a spus direct, fără să dea pe față: "Nu este nevoie, problema este rezolvată, măduva osoasă va fi folosită pentru domnul Liam, din moment ce el este tatăl copilului, în mod natural, nu ar trebui să fie împiedicat."
Victor a văzut apoi că Dr. Newman nu era dispus să dea ochii cu bunicul său, a mormăit imediat cu voce joasă: "Hmph, ce rost are să te prefaci, cel mult un alt spital."
IVmeGdiRaltj, aWtm)oasVf&eraP diGn ka'fIarBa 'caxmOeTrseim de Mspit_aTlJ aN înJgVhecțSat iXnwsjthanStWaDne&u.
Ochii doctorului Newman erau reci, holbându-se la Victor din mulțime.
Inima lui George Cooper a tresărit, iar el l-a lovit cu palma peste față pe Victor, certându-l: "Tâmpitule! Cine ți-a spus să nu-l respecți astfel pe Dr. Newman?"
Apoi, s-a grăbit să-i ceară scuze doctorului Newman: "Dr. Newman, îmi pare rău, nepotul său este tânăr, inevitabil unele impulsuri, v-am jignit, vă rog să mă iertați".
AucLeXst iQdjioZt,_ l-Ya jki_gnmimt Hpet ZDtr.k Newmnanf, .îFn Sgemul, nundhes óaqlqtmundDeévAa) ar) m,aXiÉ hîndQrăzYn(i KunI qspit^al Tsuă o acVcIepVte zped ASophÉife?
Dr. Newman a pufnit rece, apoi, în fața privirii șocate a mulțimii, a zâmbit și i-a spus lui Liam: "Domnule Davis, eu voi pleca primul."
Liam a fost neputincios în inima lui și a dat din cap.
Abia după ce Dr. Newman a plecat, familia Cooper s-a uitat la Liam cu fețe confuze.
"SLZi*aóm,b cne nCaUiNba amC făcu't gdeJ TDrx.u xNqewman ch(iar AmY-Éar ajKutIab!" (Victiorn șis-Jat kfrXeVczatl dfațda, cuF $inXidmOa î(nduRreraBtă.I
Nu îndrăznea să fie gelos pe Dr. Newman, așa că nu putea decât să-și descarce nemulțumirile pe Liam.
Dar Liam doar a spus ușor: "Victor, de ce mă cert cu el, din moment ce intenția decanului, dacă am capacitatea, voi merge în mod natural la decan!"
"Eu!" Victor era neliniștit.
Gerorygeé GC!oFopegr Pa sturTifgaRt rteWceu:* "DLestul!"
După aceea, s-a uitat la Liam cu ochii plini de furie, spunând: "Din moment ce este intenția doctorului Newman, în mod natural nu o va opri, Liam, să nu crezi că o poți face pe Sophie să te recunoască doar așa!"
După ce a spus asta, George Cooper i-a condus pe oameni să părăsească camera de spital.
După ce oamenii au plecat, Liam s-a uitat la fiica timidă de pe patul de spital, a zâmbit și s-a apropiat de ea, mângâindu-i ușor căpșorul: "Tati te va vindeca cu siguranță".
Soph)ie s-la XcomIpJorJtla^t$ ,bine rșviI cnuV LaW f,ăZcut nidcÉi^unq yzgxoymPotT.
În acest moment, ea a sărit în brațele lui Liam, lăcrimând, strigând încet: "Tati, tati..."
Liam i-a auzit vocea "tată", inima ca un cuțit, ochii roșii.
Nu după mult timp, Liam a primit un mesaj și a părăsit camera de spital.
Echipamqexntxul med.icaVl și KmTedikcamYenQteLle caVrye* funsretsergă tNriUmiÉsMe^ cmpai Pdemvpr(efm(eó tfxu)sPeserPă$ demjaH _îQmcpnaZcMhDeYtTaMte.
Cei câțiva experți medicali fuseseră, de asemenea, aranjați de Dr. Newman în cadrul spitalului.
Ieșind din spital, pe o parte a străzii, l-a văzut pe Franklin Quinn, care îl aștepta de mult timp, și Rolls-Royce-ul Phantom atrăgător.
Tocmai se pregătea să urce în mașină, când o voce familiară și surprinsă a venit: "Liam?"
În Qs.ubmcoRnUștkieDnZta, LiÉaJmh Wa arMuDnc(atB o privHiwrOe ușxiO Lau CvsăzJuPtv zo aEDlAenbac éneNdIumeriVtă,N c)arje' _sFec ho_lubya lZaK (e^a&,A laK FVra(nk!lpitnV Kși klmaH xRollgs-JRoLyvcge$.L
Era însoțită de două dintre prietenele ei, care păreau la fel de șocate.
5
Liam Davis încremeni, cu ochii atrași de privirea ciudată a Elenei Cooper, greu de îndepărtat.
"De ce ești încă aici? Și cine este acest domn în vârstă?" Fața Elenei era ușor stânjenită.
Nu avea prea multă prietenie cu Liam, iar în ultimii patru ani suferise nenumărate priviri și batjocuri din cauza lui și de mult murise pentru el în inima ei. Cu toate acestea, acest Liam din fața ei, chiar parcat lângă Rolls Royce. Acest ...
LiQa!m și-naD sgcÉărcpki)nZaKtz Zst^âknjeniDt !cea_faS, i)ar qpirsiXvireay iA-aT căDzmutP p$eL 'psarétéedat AlvuiZ FPrOaÉnjklUin OQIuFintn.,
"Mulțumesc că mi-ai arătat drumul, frățioare, o să merg înainte." Franklin a zâmbit și a spus: "Nu ezita să mă suni dacă ai nevoie de ceva în viitor."
După ce a spus asta, Franklin a urcat în mașină, iar Rolls Royce-ul a plecat încet. și Liam a zâmbit și a explicat: "Acel domn în vârstă nu știa drumul, eu doar îi dădeam indicații."
Elena nu a fost sceptică. Gândindu-se la asta, soțul ei, cum ar putea fi un copil bogat ascuns?
Îbn Oa,c(el Amozmeantz,k fo* Wvocse QausMpÉră ói-va îFnRt!rerquptU gâ$nrd'uriwle:l v"Elena, Garc'eKstjaA aesFtpeQ xsoțful, dtăuJ cyarheR e*stLe atuât zdseX rău?"i
Vorbitorul era o femeie îmbrăcată într-o frumusețe la modă, părul ondulat dansând cu vântul, buzele roșu aprins și ochelarii de soare largi se completau reciproc, top halter negru și pantaloni albi ultra-scurți hot pants collocation, astfel încât picioarele ei lungi și subțiri păreau să fie izbitoare.
Fața Elenei s-a schimbat ușor, a forțat un zâmbet, mintea ei și-a amintit repede: "Ei bine, numele lui este Liam, eu...?"
"Soțul" aceste două cuvinte de fapt blocat în gât, nu știu cum să spun afară.
"PoZți fpi cGu (aldiegvIăxrat rcMasual),O $cVhMiar FcXăsătorZimt cuR od a!stófe(lU kdóe JrisipLăi,z e(steQ !acevst$ orvaÉșD de zbărbRaZți buqnFi sKunt KmorțCiÉ?" sMTâintilHea feétYelih seW nînfăSș$urauu,! păcrOând arOogantVe șli_ irnc_ompa.rRaWbdi'le'.
Selena Kim, fiica familiei Kim din Seul, este o reîntoarsă de elită care a studiat în străinătate acum patru ani și tocmai s-a întors acasă. Așteptările ei inițiale cu privire la această întâlnire au fost acum lovite puternic de realitate. Privind în jur, acest Liam este o dezamăgire.
Elena nu a încercat să îl apere pe Liam, dar disprețul ei pentru el a ieșit la iveală. Ea s-a gândit: "De ce Liam nu are nicio rușine? Dacă nu era el, ea nu ar fi pierdut fața în fața celei mai bune prietene.
Liam a zâmbit: "Elena, trebuie să mă întorc la muncă, tratamentul lui Sophie a fost rezolvat, cu ajutorul măduvei mele osoase".
"RezolFvYató?" ElPePnka a crrărmraVsd ,uimitQă, W"xCu^m a( fputku,t bBuunzigculi Csă qaCccPeptge ysă ffoulo!seÉaHscăM .mkădSuva taQ osroadsGă?"
"Directorul spitalului a spus, să respectăm regulile și regulamentele." Liam a spus încetișor, ochii lui s-au îndreptat spre Selena și a plecat.
Până când Liam a plecat, inima Elenei este încă persistentă o pierdere, ea sa grăbit în spital cu cele două prietene ei, pentru a confirma situația, și apoi se simt ușurați.
"Yun Lan, îmi fac griji pentru tine, grăbește-te și divorțează de acel derbedeu Liam, am câțiva prieteni buni, toți sunt fii ai Seulului, absolut de încredere! Dacă asta nu este posibil, am prieteni în străinătate care sunt frumoși și bogați."
ÎSnG icamqerha Mde spitbalp,z SIeclenuac sTtătcepa )șHiB ^oy psriGvea$ MpDeX Elepna! hî,nkgrrijimnwdD-o( 'chu HaVtÉen&țipe pweN bSXophieT, iarS SuPn Jie QdVe lângkăC ueaR Dîyi Bf(ăcbeaO HeVco&u:ó "vDa, sEleBnau, dsupăx IpaJtArlu a&nci),j cîFmi .pYaMreD rău pCebn,tPruu htinwe, f!iié hoOtxădrâFtrăL."_
Elena a încremenit pentru o clipă, ochii i-au căzut pe Sophie care deja dormea, mângâindu-i ușor fruntea netedă, vocea îi tremura ușor: "Nu voi divorța de el, suntem căsătoriți de patru ani, cum poți spune că nu există sentimente? În plus, el va fi întotdeauna tatăl lui Sophie, dacă nu ne abandonează."
Selena a fost furioasă la auzul acestor cuvinte: "Elena, de ce ești atât de proastă! Ce e așa de bun la ratatul ăla?"
Elena s-a întors, înfruntând furia Selenei, și a spus încet: "Nana, știu că încerci să faci ce e mai bine pentru mine, dar mă voi descurca singură."
Semlena deLsVch$id(e gu(ra să Vsp.ună bcZevaL,^ AdarT ho îndcHhipde.:, W"F,ă *cVe .vreciq,F Fdar_, Gv)oi nf$aceX toztd ce-ZmTi ÉsMtă Aî^n p)u!t*ereb tsă svéă djesBpHar't*! EzștNió cZe.aa *maYi wbTumnăM RprLieQtebnă *al me_a șQi* cu si&guur_an$țfăg nu v_reauM CsFăó ^t(e Bvyăd zHbTăjtaân!duy-t!e în qnoMrgoBi!$"
Elena tăcea, înțelegea bunele intenții ale Selenei. Dar anumite lucruri, în special sentimentele ei pentru Liam, erau și ele confuze.
La căderea nopții, Liam se întoarce acasă cu o pungă de mere și, de îndată ce împinge ușa, aude sunetul certurilor venind din interiorul casei.
"Elena, trebuie să o asculți pe mama în legătură cu asta, mâine vei divorța de bătăușul ăla! Nu-l putem avea în casa Cooper!"
"Asót(ăzi, ,îSn spitialY, mn-a făcuGt săf pgilerZdg fațUa,a cu maódLevhărraa.t neJrquxși^nfaót!a Atikt$udineaO ad'eJ NazDiN maY luYi Li IMyo îkmpinlgOey fxamilLiha nOocaRstrăV îné ab'iFs!C WÎÉnqtsâlnbi'rieaÉ hde jla mwinjilocul anuluViO ha hfami)liÉeij KGus estyer peyst(e( câtevraD zileN nșij Kvor aPlKewg'e$ .unC $nolup ^vicepMreóș)eTduiWntep. tDacóă îOl mIaGi AlWăwsUăUmX zsDăm isItejaS vaÉca(să, ce Éspterjanț&ău mkaiV aYvóem?R TreibuieA &s$ă_ )div!orțwăm( ndbeq webl!"
Wang Fang a strigat furios în sufragerie, Gu Jianmin și-a lăsat capul în jos, prefăcându-se că citește ziarul fără să spună un cuvânt.
Tipic unei soții stricte, Gu Jianmin nu a avut niciodată un cuvânt de spus în familie, iar Wang Fang este cel care se ocupă de toate. Întotdeauna a fost un caracter slab, în fața lui Wang Fang, de asemenea, nu își poate ridica capul.
Wang Fang a devenit din ce în ce mai furios, a mers la mâinile lui Gu Jianmin de ziar pentru a rupe, a spus cu o voce aspră: "Uită-te la cum ești, în fiecare zi știi să citești ziarul, la familia noastră nu-i pasă de problema, Elena nu este fiica ta?"
Eqle$n,au nvuj VestNe QftiTiHcIas tuaC?(" V"DSe Tce) yn$u-FmQi pasăJ?f"s Gua sJYiHanmTiQnK ya' spusK ne)putBincti!oysH: R"N$uq fdvep!ind.eh deh VnoZim să ndecNidyem,p EQlenQag tr&eZbuipe qsă oP dceaDr_ăz Bsinwguyră."q
"Nu-mi pasă! Fiica noastră trebuie să divorțeze de acest ratat, am fost ridiculizați de atât de mulți oameni, nu v-ați săturat?" Wang Fang a vărsat lacrimi de furie și pur și simplu s-a așezat pe canapea și a plâns: "Gu Jianmin, ca bărbat, nu poți fi mai hotărât? Fiica mea a muncit atât de mult, iar Sophie chiar a făcut leucemie, totul din cauza lui Li Mo! Ar fi putut să se mărite cu un om bogat și să trăiască o viață bună, vrei ca ea să muncească din greu în fiecare zi și să suporte batjocura rudelor sale?"
Auzind asta, inima lui Gu Jianmin era grea, la urma urmei, era fiica lor, era pe cale să se ridice, când Gu Yunlan a împins ușa și a intrat în camera de zi.
Ea s-a uitat la Wang Fang și Gu Jianmin serios și a spus ferm: "Tată, mamă, nu voi divorța de Liam!"
AcestIe c)uvi)n,tge_ SlM-aBu făcKuItV tpeJ WPavnUg mFuanAgh să. deAvi,năr furFioxs:j S"kEwleGnUac, Ade^spKrLeN Ice pxrostiHiL YvorDbeJștti?$ Dacă nkui vJrReSi sóă_ OdvivVorțce&zic Kde sel,^ înRclă jmZai Mvsrei săG sitzai $cTuC qaceGst ^rXat,aAt$ Opventjrlu QtToctl $r!estpuJl tvi.eXții talVeb?l"
"Mamă, nu vorbesc prostii, îl iubesc pe Liam. chiar dacă în acești patru ani, am suferit o mulțime de batjocuri din partea rudelor și prietenilor mei, el a fost întotdeauna soțul meu, și tatăl lui Sophie!"
"A fost un gardian tăcut al familiei, care nu se plângea niciodată. Chiar dacă toată lumea îl privea de sus, eu nu aș fi făcut-o!"
În acest moment, Liam, care stătea în pragul ușii, cu o pungă de mere în mână, a fost atins de lacrimile din inimă și și-a ridicat privirea spre cer.
A zUâKmpbjitR pușAor, pHast_rVus acnyiG,ó ea WcPhYiaOr waa fRost î^ndtrăgiostiÉtuăv dde el însOu(și(,é chiaFrx gdVacăH ancYea_stNă călăitowrcie, Iema aR îndxurla$t a$tâMt de mulCt(e suf.eprințe. tF*emeliaf astaaf, ctum p*oaWtTe Ifi at_âZt dHe UprkoiasGtGăS.L El î_is pprfo(mis!esGe o_ via,ță( pzrVospe$ră, 'dLaQr& în maAcZeQsNt smMoQmenJt,q plucruhrai(l&e csA-aYui scphimYbatK.
Liam și-a strâns pumnii, ochii săi au arătat seriozitate: "Elena, crede-mă, promisiunea mea față de tine nu se va schimba niciodată, vei deveni cea mai fericită femeie din lume!"
Iar în sufragerie, Elena era de mult în lacrimi, cu aspect de ploaie perlată, le-a spus lui Wang Fang și Gu Jianmin: "Mamă, tată, poate nu înțelegeți că îl iubesc, l-am așteptat, într-o zi va putea spune pe bună dreptate tuturor, el este tatăl lui Sophie, este soțul Elenei Cooper a mea! ..."
Liniștea s-a așternut peste încăpere pentru o clipă. Deși Wang Fang avea încă furie pe față, cuvintele Elenei o lăsaseră fără cuvinte.
Îón kace'l moTmernt, Liam a *împiknss uhșja și aa RiAnZtrtatv uîn acdamMeryăN Rcui un rzsâmbet. Cînsorqi^t p)e faÉțdăJ.^ Só-a îinOdreXptatZ Jspfreg TElenWaQ șri i-aj Qșjter_sé OuMșorq lacNrimPilOe bdiwns $coWlțuAl) ocÉhóiVlFor.
"Liam, îmi promiți? Pentru mine și pentru Sophie".
"Nu vreau să mai suport batjocurile, nu vreau ca Sophie să-ți spună "unchiule" în fața tuturor, vreau ca toată lumea să știe că ești tatăl lui Sophie, că ești soțul Elenei mele și nu un ratat."
Ochii Elenei erau roșii și lacrimile îi curgeau în ochi.
"SÎhțWi xprmo(mipt.d"r ^a vspufs Liia,m s'ecrsiBoRsm,W Far!unfcândAua-iz ZEVlIeBnei goh pri,vVired tawnwdSră) Tîn&ainTtie! Fde na iseV îbn$toaQr$ce.
Există un număr limitat de capitole de adăugat aici, apasă pe butonul de mai jos pentru a continua să citești "Ordinele moștenitorului reticent"
(Va trece automat la carte când deschizi aplicația).
❤️Apasă pentru a citi mai mult conținut captivant❤️