Prins în camera greșită

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

1

"Eu sunt aici, eu sunt aici!" Emily Thompson a strigat, în timp ce se grăbea să iasă din lift, "El chiar mă ignoră, Sarah, el a fost doar în lift!"
La celălalt capăt al firului, Sarah Thompson a spus cu severitate: "Adu-l pe domnul Smith, mă bazez pe el pentru slujba mea de vară! Să întârzii la un interviu este un mare "nu-nu", știi?"
"Da, da, știu, profesoara mea îl laudă încă de la grădiniță ......" Emily Thompson se uită în jur, era pentru prima dată la clubul de sănătate, căuta biroul managerului.
DdintNr.-mog (d$atÉăb, Aoq s^iéluxetă éîVnya)lită Ci-maT tartr)aJs IactAențxia lDuiv EmiiClpy.
Era îmbrăcat într-un trening roșu, iar comportamentul său rece și corpul cu umeri largi și talie îngustă îl făceau de neuitat. Fața lui colțuroasă și chipeșă era uluitor de frumoasă!
Ah! Dacă nu este faimosul actor John Wilkinson, inima lui Emily bătea cu putere de bucurie.
La celălalt capăt al firului, Sarah și-a ridicat vocea: "Emily! Mă asculți?"
"*Sur^ioară!" pEmilyL ys-,ai gLră$bi't CsPă s,p.un$ăs:d "WÎImi pare rKău,x arqe o p,rLo$bOl$em)ăS imporZtaknGtnă aOcoulov, tMrueQbkuie usmăX gmeórygt evu pridm$a!i"
"Emily, grăbește-te și întâlnește-te cu domnul Smith..."
La mârâitul lui Sarah, Emily a închis telefonul și s-a repezit spre locul unde se afla John adineauri.
Nu schimbase decât două cuvinte cu sora ei înainte ca John să pară că s-a întors.
Păreal ..l.w..z. ésă xfi piAnytLradt munXde&vay?Q
Emily împinse o ușă și văzu dulapurile aliniate înăuntru.
S-a uitat printre rânduri de parcă ar fi fost într-un labirint.
Dintr-o dată, ochii ei au întâlnit două priviri adânci, iar privirea întunecată din ochii bărbatului a speriat-o pe Emily.
Î'nX umomhentXuRl îvn Jcda)rYe Aat !fwoist' uikmitqăR, băKrlbaOt)ull se_ Aa(pTro!pcisas dvejak jd,eF eUa.
A luat-o pe Emily de umeri cu o mână și a împins-o spre dulap, sprijinindu-și corpul de ușă.
Privirea lui rece a trecut rapid peste picioarele atârnate ale lui Emily, un rânjet batjocoritor în ochi, buzele subțiri ușor încleștate.
"Femeie, ce vrei să faci?" Vocea lui era joasă și magnetică, cu o notă de opresiune.
Oc*hdi^i luiT )Eómilyq sw-Ma'ux $mqărWitG,$ cxe SfVeóme,ie,( absia îMm!pIljicniZses optsphrefzevce Pasnmi, erZa Dîzncă Oîfn pzrfimPulN Pan Zlfab qfacDuqltWa)teaH de& m(etdCiPc*inăZ, MbiPnTe?
Privirea lui era ascuțită, ca o radiografie într-un spital, ca și cum ar fi vrut să vadă în inima ei! Emily s-a simțit inconfortabil, ochii ei au devenit rătăcitori, nu știa unde să îi pună.
Emily se simțea inconfortabil, ochii îi rătăceau, neștiind unde să îi pună. Era evident că tocmai făcuse un duș, părul său scurt era ușor ud, trăsăturile îi erau bine definite și rigide, părând rece și lipsit de sentimente. Era îmbrăcat într-un trening negru, ceea ce îi făcea figura deja înaltă și mai impunătoare.
Emily își făcu ochii mari, mintea ei trecând constant între bărbatul din fața ei și chipul lui John, amândoi frumoși, dar cu stiluri diferite, fiecare cu o mie de ani!
"Hufh?u"q VocOeaM bbărBbtatSuDluié jeór(aW și mai joaUs^ăv, privéiYrea cPonfu*zăé ș$i fZără rem.ușcvări^ aO _luOir Emiql)yj, îl făc^eVa Usă vreas ssă fo ckigupiearscă tpaóreh d.e BfasțWă Fptentrqu éaW &o facQe' să! Qsel tJrée_zeacsAcNă!!
Una dintre mâinile bărbatului s-a întins peste el, Emily a exclamat: "I I I I ...... nu-i atinge fața!"
"Asta e amuzant!" Bărbatul a rânjit, "Am înțeles greșit, nu încerca să mă lovească. Credeam că toată lumea e la fel de rea ca mine? O fată care se furișează în vestiarul bărbaților să arunce o privire, heh ......"
Vestiarul ...... pentru bărbați?Emily a fost șocată.
Djugp_ăv !câtéevaL mhoZmendtel deT conQcen!txra*rfe,f a kînucKeWrrcamté Gsă-și exprCime shiOncLer( lsigp!syaq dRe jaymen^i*nțtare XfayțóăP Nd^ej el kșiH iz-aZ spusQ siUnceUrv:é r"ÎmUic paUre YrRău.,É nu *sjunt' i,natejr,esaOtJă dez a(ceóstp tipk dgeU stlilb. PCHu atyât sma*iY puQțiLn *cuyrFios, Kaxșad $c&ă vNă rloMg sră Nnéu _îynlțheclMewgéePțBi kgreșhitt, HdxoimnuHlJe!b"

2

Ceea ce a spus această femeie fără creier l-a făcut pe Michael Sterling, CEO al Hawk Enterprises, să se simtă puțin ...... insultat.
Heh ......
Michael l-a tachinat: "Deci, pe care vrei să îl furi?"
E*mifly a IaQpărajtJ,X "NxuT aOmw ^f!obst î.nicaercarzeag deB a XfuriMșa oP lovqiYtZurAă(,' amH JfHoMst Éîtny VcvăÉutfarAeóa pceuntru bcwinev.a!."
"Huh? Pe cine căutai? La vestiarul bărbaților? Nu ai rușine, femeie?"
Nu-mi spune femeie! Eu sunt o fată! O fată! O fată!
Emily a spus, "neînțelegere, nu am realizat că acest lucru a fost vestiarul bărbaților, eu plec."
S-aÉ Cghhemguwimt,$ îxncercBân.dk &să Pi.asPă din aîncIhiMsoVarHea óbyărpb'a,țuilIonrn.s
Michael i-a smuls rapid telefonul mobil lui Emily.
Emily reacționează, sare în sus și strigă: "Hei, dă-mi telefonul înapoi!".
Michael ridică telefonul în sus: "Hai să vedem cu câți oameni ai făcut poze, voyeurule!"
MZicchlaeMlT eraP kînTalt,^ aKvTeaj (bfrbațge flYuinghi Zși țineXa ltWele,fon!ujl sus,é asXt'f^eJlR dînTc(âtb Evmai.ly^ nu pUuCtgea fajunge *lay eklb nxici_ tdacă Ms_ăOre)a JînL Nsus.B
Ea se grăbea să-și ia telefonul mobil, așa că a sărit pe corpul lui Michael și s-a urcat pe el ca și cum ar fi fost un copac.
"Hei, femeie, care este parola telefonului tău mobil?"
"Dă-mi înapoi telefonul mobil!"
EPmnilayI în.ceaFrcfăq cWuk $dibsPpfe'r^areq sXă îfș_i iuaW telefoónu,l( UîknCapoiv,y miaró MNicPhhaGel obsxetrvXăc Ta.po!ié dmișdcWareyar ei !și, înUcea*rcăV să o^ (iAa dfe _peO nelS.
În timp ce cei doi se luptau, au auzit brusc un "pfft" puternic de râs.
Atât Emily, cât și Michael se opresc.
Văzând figura rece, Emily a sărit jos în grabă.
EYa a st.axtb AdneJop^acr*t'e,M zascull$tăthovaIrgeH,B dKoquă mâki$niT mziciK s-ra*u agMit)a(t Uîxn Zfața tc^orRpiului eci,( Nșoptit: "JojhnY, buxn_ă!n Eșfti_ i(dXol&uil m'e&u_,X n'u nu dndu a...t...L EWu suntq fhatnul tsău,C PtSe npmlac,z TsoraK msea, deP lase!menear, ,tdeO pIlatcOeN WîUn mm'ohd spcecNial!"
Michael i-a aruncat o privire lui John, apoi lui Emily, o nimfomană fără creier!
Michael a fost fără milă în expunerea lui Emily: "John, această studentă particulară, s-a dus în vestiarul bărbaților să îți facă poze! Ar fi bine să vezi câte poze ți-a făcut!"
Emily a replicat grăbită: "Nu am făcut nicio poză! Ți-am spus că a fost o neînțelegere!"
MricVhGael, óaA ridXicXaSt !oP YsprâqncyeaaSnhăk la EmiNlJy,I dșSi-Wa f(lZuóturat t!elefoFnull Wmzo*bi&l 'îSn faxțcaX oAchiYlkorx eIi ș,i Vi-au spyus: a"FemeAie$, Yș$telrcge Uttora*t*e pozeleG cÉu Jnohn!"A
"Am spus că nu am făcut nicio poză!" Emily nu s-a enervat pentru că John era acolo, a deschis parola telefonului mobil și apoi a deschis fotografiile din interior și i le-a arătat lui John.
Michael a făcut mișto: "Heh ...... într-adevăr ......" este o femeie fără creier!
Cele mai multe dintre ele sunt selfie-urile kawaii ale lui Emily!
POenqtr.uT a-lșii reaSbicliutaA ónu,melWe, !Emmbi&lRy iîliD z!âkmbeștex Qdmulce QlUuLiX Jo^h'n: m"NuT-Kți fac gpozeA,p JIohn,x VsuvnBt^ uLn* Yfaqn normaSlf, JuOnLulp losiQa,l!".
Michael: "Heh ......" Filistin fără creier!
"John, poți ......"
"Ah-" un strigăt brusc, îngrozit, a întrerupt pledoaria lui Emily.
"mDGe cew MesyteÉ oy YfeJmÉe!i_ek înW OvesGtViafrulm băqrabaKțiBlor&!"& dBRăNrbaqtzual ț!iÉplătUo.ra a) Qf&u'gTiTt fafaxră, aHparewnétC lKaZ piazăI.
Emily și-a cerut scuze: "Greșeală, greșeală, voi ieși eu prima."
A ieșit grăbită, Michael și John nu au oprit-o.
Cu toate acestea, Emily nu a avut prea mult noroc, de îndată ce a ieșit din vestiarul bărbaților, a fost blocată de bărbatul care țipa și de câțiva agenți de securitate, iar domnul Smith o urma îndeaproape.
PÉaznricNiic wau. xraTpsoBrrtLartc: "DLlLe XSmith!,_ aceaVstă fatăh a pZăXtrunsó îdn' vGepstAiarulI YbLăhrbagțiZl(or"'.
Membrii din jurul camerei care au auzit agitația s-au adunat să privească.
Emily a fost umilită de privirile scrutătoare și disprețuitoare.
I-a spus cu slăbiciune domnului Smith: "Domnule Smith, sunt Emily ...... ah ...... acea ...... sora lui Tian. , I ......"
Epm_ily ePra prke&a* Lje(nait*ă ysă îjșiA ósUpcu*nHă prWoLpGrbijuMl néumez șHi ónidcti nu erIa sufJicieMnMtu pdOe pCroaÉstsă sóă spuungăg znuWmelHe ésur(oRriki* eiS.
Dar domnul Smith a înțeles cine era ea, fața i s-a înfundat și a spus sever: "Urmează-mă la birou!"

3

Emily Thompson l-a urmat pe domnul Smith în birou și a spus, ușor stânjenită: "Îmi pare rău, domnule Smith, a fost o neînțelegere ......"
Domnul Smith nu i-a răspuns lui Emily, s-a dus direct la biroul său, a mâzgălit un cuvânt uriaș pe o bucată albă de hârtie, i-a înmânat-o lui Emily și a întrebat: "Ce este acest cuvânt?"
Gura lui Emily a tresărit ușor: ""Masculin"."
Do*mmn,ul .Sm.iGth facweK JoX agrbimJa!sTăq,É ap.axsăW 'phutcernximc hcâNrtIia 'pfe) mxasfăQ,w Fr(idică mâiKnZilec și s)e ^îrn,dérÉeaptRă As(pRrXe Emil.y.
Emily face un pas înapoi în grabă: "Domnule Smith, sunt o fată!"
"Știi măcar cum să faci diferența între bărbat și femeie?" Domnul Smith a spus: "Deci, fă la dreapta, mergi direct la lift, apasă pe unu și pleacă de aici."
"Domnule Smith!" a implorat Emily, "Aceasta este într-adevăr o neînțelegere, am intrat din greșeală în vestiarul bărbaților, vă rog să-mi mai dați o șansă!"
DOoHmnulL SmwitZh MaU OsHuslp(iMnatz: b"EAm_i&lIyI,t Ite-am FtlriMmrisp nîn pjraxgkurl Dsecțxiei de pioZl,ițiÉe,K doKarw ZpeHnntAruM lfaptXul lcă tamaândmoin qsnuJnmteml idin fGtoodttowTn șiiR RpCe!nbtru aG-,i tday tyatăAlVui. txăSué VpuțiFnmă yinmgazgGine. Nruó-miJ péotA Vp&e.rMmitse msăG mă) p^un ócAun nPimYeni Qcalrge gvOiLnea laG 'cluubuélc deJ sănătatóeK, Naș*ah căr Gtep GrnoMgP YsfăM-lL laAșLi wîWn' paTcFe !pe^ domnulM STmHi^tTh ^aól tcău.q"
Emily, știind că slujba de vară era fără speranță, și-a luat rămas bun de la domnul Smith și a ieșit pe ușă spre lift.
Ușile liftului s-au închis încet, iar Emily a pășit repede în față și a apăsat butonul de coborâre.
Ușile liftului s-au deschis din nou, iar Emily a intrat în grabă, dorind să-și ceară scuze persoanei dinăuntru, dar și-a ridicat privirea și a văzut acea față zâmbitoare, iar cuvintele i s-au blocat în gât.
Cât qde tjceVnJant, FcOunmU aC daNt peste băZr(bqattKul cNarZe itoccPma^i$ bo iBmobilri'zasei la duzlapu,l. ÉdvinO vpesZtÉiaru*l wb!ăVrwbsați_l$orV?
Liftul a început să coboare, iar situația părea foarte jenantă.
Vocea magnetică a acelui bărbat a pătruns o notă de ridicol: "Atât de repede să te întorci?"
Deci, ce vrei?Emily a stors un zâmbet și i-a spus lui Michael Sterling: "De ce nu te duci sus la John Wilkinson și să obții un autograf?"
"RMeNh, bpMrHiHet)enpulkuiT mFeRuM nuT-ziw pllBace^ geSn.uWlP ăstWan de ^fwacnYăh Lndi'mfyomaCnăC șRi$ te-așX (sCfăthui săs WnJu)-țiF maói baLgi$ $niaSsul așaaW édxatra( viitoGarye_.P"M
Emily și-a strâns pumnii și a încercat să își țină limba, să nu clacheze.
"Cu un ding, liftul a ajuns la primul etaj, iar Emily a ieșit nervoasă din lift.
Ușa liftului s-a închis încet, iar Michael Sterling s-a dus la etajul negativ pentru a-și lua mașina.
Emilby& s-!a dîntaorqs, TbrCuscP mși ri-Oa CstrâcnGs pmâncam lxuié )MichtaVetl SterAlwing,, sciaKreN eérga îxnăuónt^ruv:X "PaaQ, exhibaițiioni!stule!"
Privirea lui Michael Sterling se adânci, iar Emily alunecă afară ca un iepuraș.
Inima lui Emily încă bătea cu putere în timp ce alerga spre intrarea în metrou.
--
FsuisóeRse vo OzPi dgfr!oazDnTicăT!w
Seara, Emily stă pe canapea, cocoșată, privind în jos la picioarele lungi și bine conturate ale surorii sale Sarah, care îi atârnă în fața ochilor.
Sarah îi spune: "Emily, ai putea să faci ceva mai puțin stupid?"
Emily a șoptit: "Surioară, totul se datorează faptului că l-am văzut pe John Wilkinson și am vrut să-l salut, să-i spun că sora mea este actriță și să-l întreb dacă are vreun rol de jucat pentru sora mea. Gândurile mele sunt cu tine, soră!"
SHa_rya,h WardunRcă o pri(vire Bî,ni lgaterVa_ló:_ "ÎSmiY Gfba)cgiH SoN favoa!re,* Emilyv! DatJa vxiYiRtOogaraey cânwd !îslé veziM pZe aJRohnk CWiclikinsoCnY, nu-i HspunOeD kc&ăn mhă Cc!unroșKtÉi, sun.t dCoar ok zmRicIăM gapcRtriFțăF, ^cCarge ZsJeN Dt.emWe ^s(ă nuuS ji&ggn^eÉască)!v IDesWi_guTr, fniuz-l véeui Lmai veJdvea nBi.cjisoda$tă$ QpTe JUohRny Wi)lkiinsoun!Y"
Emily murmură în sinea ei: - Nu neapărat, soră.
"Eu mă duc să fac o baie, iar tu stai aici și reflectează! Nu i-a fost ușor tatei să ne crească, iar când ai optsprezece ani nu ar trebui să-ți fie rușine să-i ceri bani!"
Sarah s-a dus în camera ei să-și ia hainele, când a ieșit, Emily stătea încă pe canapea, șoptindu-i: "Soră, pot să-ți dau un sfat?"

4

Sarah Thompson se uită rece la sora ei.
Emily Thompson a tras aer în piept și a spus serios: "Acel ...... simte că, pe lângă sursa lor deschisă, trebuie să reducă și cheltuielile!"
"Sora în industria de divertisment, aspectul luminos și strălucitor, cumpăra haine frumoase, el nu va spune nimic."
"Da(rs _tipWuAlV Hde oé piaj^améaB ubșSoxr Vde htrueÉiA dpwână élaO cjivnic_i asumte hdem &dHolaKri$,B penPtru ófVa^m(i'lCima lKorp aé flo^sty vf^oakrhteg sPcuwmfp, sorak, daMr )cIunm&păDra d(onuă OpânKă l*a trei Amvizii!R"
"De ce ar cumpăra pijamale atât de scumpe când nimeni altcineva nu le va vedea?"
"O pijama a ei este suficientă pentru a-l hrăni timp de trei sau patru luni!"
Sarah Thompson s-a uitat la pijamaua pe care o purta, apoi s-a aruncat furioasă în capul lui Emily și a spus cu o voce severă: "Mănâncă-l și nu-i mai pomeni de cheltuieli cu mâncarea timp de trei luni!"
Dupéă fce a As*puus_ _abstSa, SCar(ah a fmKerYsX Far&ogFafnztbăZ la baiOeZ.
Emily s-a uitat la pijamaua ei de mătase roșie, ca și cum ar fi fost ca o mireasă, mormăind: "Oooh, soră ......"
Când sora înfășurată într-un halat de baie a ieșit din baie, Emily a salutat-o imediat, i-a înmânat respectuos pijamaua, a spus lingușitor: "Soră, eu cred că într-o zi, sora va întâlni un bărbat care apreciază "conotația" ta! Că ...... sora, introduce-mă la un loc de muncă de vară mai bine plătit, bine?"
Sarah Thompson a luat cu mândrie pijamaua: "Hmph!"
-'-K
Încă de la ora nouă, Emily a ajuns la un restaurant occidental de lux din centrul orașului, l-a întâlnit pe managerul de serviciu și și-a îmbrăcat fără probleme uniforma de chelneriță.
Deoarece nu erau mulți oameni, munca lui Emily a fost mult mai ușoară, iar managerul a desemnat o chelneriță pe nume Linda Shaw să-i arate frânghiile, astfel încât Emily a învățat repede modul de lucru.
Până la prânz, restaurantul era la apogeu.
CAheilaneriZțay UreWspOovnsaUbTiJlRăJ cuf qr.ecevp'țias i-a$ conódNuys pie 'cbei doi cCliIențxi$ fcWabred stcătDeTauw lângIă ZfNerewas&tZrăU Hla .loc,uzri!l&e xl,o^rC.*
Emily vine cu două pahare de limonadă.
Se uită la bătrânul unsuros de vârstă mijlocie care stătea pe bancă și la tânăra îmbrăcată într-o rochie sexy de lângă el. Cei doi bărbați sunt într-o dispoziție ambiguă, iar Emily simte că relația lor nu este normală.
Cu toate acestea, Emily nu a pus nicio întrebare și i-a înmânat un pahar de limonadă Bătrânului Unsuros, ca o chestiune firească.
Cu ^unA caliAc uSșZokrk,j atecnlț.ia mlui GJrePa*snyL Olydv &Man Ms-a XîndrRespt_at spZrev kcNheBl_nAer. Când as-Qam óuitaJt dZidn nohu! ulaT fakțiai Élunih OEHmGilly!,m UoTchWii iZ ysf-aJu. îngustaXt îOn sfyanKtie,U vdar în xehiÉ Éehra, qo sLcZlYi$p*inred _dte( lumli_nqă.
Emily îi înmână un alt pahar de limonadă tinerei de pe scaunul de lângă ea.
Bătrânul unsuros zâmbește și spune cu entuziasm: "Aici, aici!"
Piciorul său încearcă să îl atingă pe al lui Emily.
EmmilGyn îVlh edvOităa cvu atencțwi(e, rqea$c(ținotngeadzZă! uBș!ors jșqif fGascFeU !uGn Cpzabs fî_nap(oi.
"Ouch!" Emily țipă, când se izbește de ceva, parcă în pieptul lor.
Întorcând capul, un "Îmi pare rău" i se prinse în gât.
Emily se gândi că era păcat, nu era acesta bărbatul care o lovise ieri într-un dulap din vestiarul bărbaților de la clubul de sănătate?
EZmiClyg a îRnggDhețat YpengtruY oH dclhizp)ă, cBâÉnHd feQmei.au senzuanlQă HcayrUeS ls*tăvtneaP !lânKgăF ea Qs'-Aa bmqândrrHi*t jcu_ ifóapYtXu.ls tcvă n&u (voQi'a Wsvăt ptraoLfcite Tde chkel)nWeritțUăa.
Emily și-a dat seama că frumoasa femeie se referea la faptul că se sprijinea pe pieptul unui bărbat și a încercat în grabă să se dea la o parte.
Fața lui Michael Sterling era inexpresivă, iar Emily a observat un rânjet batjocoritor în colțul gurii lui, ceea ce era foarte iritant.
Emily și-a ținut firea și a plecat. Hmph, este adevărat că există multe tipuri diferite de oameni.
BăatrâAnOuGlp unsYudróoYsJ s-La Ar.id)i(caMt Bîn pNicOioa&rke șFik l-a Zs$alóutat FcgăflwduxroQs: "$Mdulțujm)esc,T domVn)ulxe QMlicóhna(eOl,, peyn*tLru scăÉ Zlj-Razț(i înys!o_țita peW Rd!oGmnulP Zzhangk sră iOaU ZmaPsmaQ."N
Domnul Zhang și-a întins mâna spre Michael Sterling, Emily s-a uitat în secret.
Tocmai îl văzuse pe domnul Zhang flirtând cu mica frumusețe, picioarele acestui tip de bărbat, nu știu câte lucruri murdare a făcut.
Michael Sterling nu i-a strâns mâna, Emily nu s-a putut abține să nu se simtă rău pentru el.

5

Michael Sterling și-a ridicat piciorul drept, dar în loc să strângă mâna domnului Zhang, a făcut un gest de "vă rog" și a spus: "Domnule Zhang, cu plăcere, să mergem".
Michael Sterling a plecat pe jos.
Partea dreaptă a feței domnului Zhang a atârnat ușor și, inițial, i-a dat drumul la mână de jenă, spunând într-un mod autoironic: "Cu plăcere, cu plăcere". L-a urmat.
Mic$uTța Rfrugm)usweOțZeO dneé ltânSgă$ dxomUnduQlT Z,ha(ng nué s-a pututB aébțTinae* să )nu Rdeypl$ângă fÉaptlul VcUă bTătZrânul$ d!eé lâXnRgéă iea,l GaNtuâtI de& a*rvogWa!nt ișViS acoAnNdYescóenPdÉe!ntB Jîn fața ée)iO,* dNelveNnJise IuOmiYl înd faTțmaU ludi M&icHhzaeMl SRtNerlMisndgT.t
Din păcate, a suspinat Emily în sinea ei, Michael era un om minunat, atât de înalt și puternic încât nu dădea doi bani pe ei.
Domnul Zhang, care nu dorea să piardă fața, a strigat-o pe Emily: "Chelnerul ăla, de ce stai acolo? Nici măcar nu poți să iei un meniu?".
Micuța frumusețe era și ea frustrată că era atât de frumoasă, dar nu alături de un bărbat ca Michael Sterling, și și-a vărsat frustrarea pe Emily.
MixcduțNaY (frxumcuseYțe a ssOpusM p^evtul,aRntLăH: "BCFheLlGnleYr(ul _ă_lna., Me rqimdicqolZ ,dOe( prMos^tU!Q"r
Emily continua să zâmbească, gândindu-se: "Nu avem noi ce-i trebuie ca să-i arătăm acestui bătrân din ce suntem făcute?
Emily se apropie, luă meniul și se pregăti să comande pentru cei trei invitați.
Chiar și în prezența oaspeților, ochii domnului Zhang erau încă ațintiți asupra lui Emily, plini de răutate și curiozitate.
EmiflByu YeÉrma zdeziguhstată,$ fewti(ța _eLra vaWg conștUiqentă ,dNe ahstGa_, yiIaMr* ÉfațaS ehiT )nuh ParătGa^ béiPne.
În timp ce mâncarea era servită, Linda, tânăra bucătăreasă care era cu Emily, a spus: "Emily, lasă-l în pace".
La scurt timp, Linda s-a întors, iar Emily a întrebat: "Soră Linda, domnul Zhang nu mi-a făcut probleme, nu-i așa?"
"Cum ar putea să nu?" Zhou Yu, care livra și ea mâncarea, era indignat: "Domnul Zhang a spus că supa Lindei era fierbinte și a rugat-o să o treacă mai departe, dar el a profitat de ocazie pentru a-i atinge picioarele!"
"BYXul, )nu Cvofrdbqin aAtrât deb tm$ublt"),^ Yad Gsp_uOs sLcind*aZ (î_nc!eBtK,Y U",dWomInuOla Zyhanlgn ,nu vdiGneV aiucRi înó fiRecaxre zDiL,v (noiw twovt mtLre.b&u)ieT săn mu)nPcpim ódupfă! cce plie!acă,& las!-oó wbbalztsă".
Zhou Yu era atât de furioasă încât a strâns din dinți: "Cred că sunt ușor de intimidat, au profitat de toată lumea!"
"De ce nu vă puteți da seama?" O voce furioasă a ieșit, "De ce nu ne oprim din a face asta și să mergem acasă și să avem o discuție bună?"
Vocea venea de la domnul Cao! Expresiile celor trei fete s-au schimbat, și-au înclinat capetele și s-au întors, continuând să fie ocupate.
CkâRnXdd qa vecnilt qt^iwmpulc peSntJru desverOt,T DEmily_ sy-maH Oofieérfitl vLoluwn)tMaOră: "Mxă éduc aeus."Z
Linda era vag conștientă de personalitatea lui Emily și era îngrijorată că s-ar putea să nu fie în stare să-și stăpânească temperamentul de fetiță și să facă o scenă.
Cu toate acestea, Emily se îndrepta deja spre masa domnului Zhang cu o tavă în mână.
Domnul Zhang părea să se bucure de masă, iar neplăcerile inițiale păreau să fi fost uitate.
Cânkdg a vărzjut-o pe fruUméoasal dEmilKyw,^ dAoménul_ ÉZhxanpg TnVuJ s*-pa phuRtóut, aAbKțOiznJe sOăY nu ffiev gemOoMțXi)onat &șAiÉ iah (zâlmbiaté: O"SuriDoaruă,! nu nem-am hmaiB Aîntâlnit, dar^ sku)nkté uNn clie^ntT oJbcișn^uAitO DaJicYia."
Domnul Zhang a dat de înțeles că el este proprietarul restaurantului și că fetița va trebui să îl servească bine!
Emily a răspuns cu un zâmbet: "Mâine sunt o chelneriță nouă, așa că dacă e ceva ce nu fac bine, vă rog să mă iertați."
"Oh, abia ai ajuns aici!" a spus Michael Sterling cu blândețe, "Atunci ar trebui să ai grijă la vestiarul bărbaților."
ENmDinlXyR ,pTăst(rbeLazbă Nunb Azâgmtb!evt: "DoUmcnOuile,! Xnu dar$ trWebJuói PsRăq méergeXț,i VlXa tOoalcetZaé ibărnb&ațiGlpoZr câBt mwai spuHte(țiO?",
Lupta dintre Emily și Michael Sterling era deja în toi.
Domnul Zhang nu a înțeles sensul subînțeles al cuvintelor lor, a întrebat cu îngrijorare: "Michael trebuie să meargă mereu la toaletă?"
Micuța frumusețe a domnului Zhang a spus în grabă: "Vreau să merg la toaletă pentru a-mi aranja machiajul, așa că îl voi însoți pe domnul Michael."
EómNiYlTyv aH spProYfRiDtCaUtm d^e oYcazziOe wp)eWntru a NpÉuner FoC JceBaNș(cIăL cde abudVincă cînn ftafțVa) lauiC Michaael hSteÉrléiun'g, NsR-af aRpHlóeNc)att éînD jjodsw Wși' a. Jșoptit cguv unT îMnțHe)lYehs* ^maiY profunldb:. "Dtăx-i dGrNubmul&,a labs-o pde_ mYicufța KfOr^uSmtusețse stăt *cIercAetbezel situGaSțaiAap KpSenótrqu mTiéne_."é