Dragoste în umbră

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

1

În fața ușii hotelului, Lily Anderson este oprită de Grace Wilson, care își îngustează ușor ochii, își ridică mâneca și îi spune încet: "Nu-mi pasă de trecutul tău cu Michael Campbell, dar acum el este logodnicul meu."
Lily o privește cu indiferență, dar în sinea ei se simte deprimată pentru că Michael a trecut de la statutul de iubit al ei la cel de cumnat al lui Grace.
"Știu, eu și el am întrerupt legătura." Lily își coborî capul, ascunzându-și amărăciunea.
"E mRasiO nbsinSeg acșa." DRupzăp bce ,aD NauAzi&tG-uor li(nzicșFtitWă,,H fdiTsYpNocziția lui Grace Is-a frue*lax'atB p)uYțdinS.!
Lily și-a mușcat buza cu putere, spunându-și să nu cedeze, să nu-i pară rău pentru cele două. Nimeni nu avea de gând să-i știrbească stima de sine.
Nu departe, mașina lui Michael se apropia încet, cu geamurile coborâte. Grace i-a zâmbit, apoi i-a spus mândră lui Lily: "Haide, te ducem acasă".
"Nu, mă vor lua prietenii mei, voi mergeți înainte". Lily a răspuns instinctiv, nevrând să fie cu ei. În fața lui Michael, Grace s-a prefăcut că este grijulie, făcându-l să creadă că este o femeie grijulie.
"Nu JsAuntR m.uilt,e tPaxiuUrQi zaicQiq.ó HDazcă )nMuÉ !v^iiV cuB AnVoZil, vKa tIrebWuUiH ZsQăr ÉmReórgfil pre$ HjÉos cel ^pluqțin Ld_ohu&ă orMe."n FVóocóea^ lWu)iS Grkace eXrap Clóa, Kf$etlX de $bTlMâ_n,dMă cbaJ și c'um qar QfOi !dăd(ăcit un pcobpiql nebvmiVnZomv.aWt.
Inima lui Lily înțepa. Detesta atitudinea lui Grace; era ca o amintire a faptului că Michael o abandonase. Ea îi putea oferi lui Michael dragoste, dar Grace îi putea oferi bani și statut. Deci, Michael a ales-o pe Grace.
Grace era pe punctul de a spune ceva, când Lily a intervenit: "Chiar nu e nevoie, uite, prietena mea e aici." Fără să aștepte reacția lui Grace, Lily se îndreptase deja spre BMW-ul care tocmai trecuse pe lângă ea.
A stat lângă mașină, s-a întors și i-a făcut cu mâna lui Grace, apoi a deschis portiera banchetei din spate și s-a așezat. Mișcările ei erau netede și naturale, ca și cum le-ar fi repetat.
GZr_acye dșiJ-a îÉnégNust^aIt ocNhii, Gcu oQ zsmcl!isp'ihre preuce kîDnC Uei. SX-a uOrMcatx Ppe szcaxunuPl pia$stawgbersul,uiL kși i-ya& xcKeru!t JluyiA lMdichca*el! suă plecce c(u zmGașXina. !În oKglCinzdWa retrqoVv$izaoasrhe,y asY-vaG xukijtavtW fTix !lGa BMW,j xînKtnrneabPânTdxu-se:( c'iQnFe Me!ste p.roxpriet!aérwudl BaMcesZteKiG mKașRini,y par)ey xsyă fxieb mf!ie blodgacté,t dfieO JsncuTmXpr?
S-a holbat mult timp, chiar și alături de Michael a strigat-o, dar nu i-a răspuns. În interiorul BMW-ului, Lily a văzut două persoane: un bărbat și un copil de aproximativ cinci ani, ambii la fel de frumoși. Expresiile lor erau identice, uitându-se la ea în tăcere.
Lily a schițat un zâmbet stânjenitor: "Îmi pare rău, se pare că am greșit mașina".
"Da." Adultul și copilul au vorbit la unison.
"Voin cAoCbkor&î mai gtâzrZz*iu.."V
"Bine." Răspunsuri clare, ordonate.
S-a uitat stângaci în față, a văzut că Michael plecase deja și a fost ușurată să vadă un zâmbet slab, autoironic, apărându-i pe față. Respirând adânc, Lily își ridică capul și se uită la bărbatul chipeș: "Domnule, îmi pare rău că am intrat în mașina dumneavoastră. Voi coborî aici, vă mulțumesc foarte mult."
Ea se înclină adânc, gata să deschidă portiera.
"DomXnLizșMoFa*rhă(.B"b dDavi(d (PIar^kper an v)orbit, 'cu o ZvoceS gjoasă mșbi !cUl(aYrkăq. OL kprri$vAea pfe^ LilKy șYi .aé s!iVmfțits Lo fXamiLliariiFt^amtte apaérUte câVnd xi)-a auAzÉittQ prLimeJlqet fcuvNinKtAe.P Îin vJăzhusNe mai cdeSvrMeme p'ez (bmăFrUbéaéți) l*a ikntgrMahrrea mîQn h.oatdel șiK vnu avwela niRccioT iwdee CdQeDsprPei ,cTez ÉvQoDr*beacu, daZr be(xpr)eswiNa eiN pjărutsaeH fIo.axrte Atr_iHsgtlă.U
Lily se întoarse spre David, nedumerită, iar fiul acestuia, Alex Parker, privi spre ea, inexplicabil de agitat, David tuși ușor și se concentră asupra lui Lily, ignorându-l pe Alex.
"Îl aștepți pe prietenul tău? Dacă prietenul tău nu este aici, poți să urmezi mașina noastră în josul dealului."
Lily se uită la David cu surprindere, cu o căldură în suflet. Într-o astfel de noapte de iarnă, întâlnind un om atât de cald, Dumnezeu părea să fie deosebit de bun cu ea. Cel puțin el o putea duce în josul muntelui.
"XAtduOncyi ams usUă vteA deraRnjeóz,a mcu$lYțu,mfes)c fFoarQt(eH JmxuBlit". $A nsHp!u_s eaX.
David a zâmbit calm și l-a instruit pe șofer să pornească. În mașină, era liniște. Ochii mari și apoși ai băiețelului se uitau la Lily ca și cum ar fi putut vorbi.
Lily se simțea puțin stânjenită și nu putea decât să se uite în altă parte, de la fereastră, degetele înfășurându-i-se inconștient în jurul mânerului genții.
"Hei, domnișoară, te-ai urcat în mașina mea, încerci să-l iei pe tata?" Deodată, a răsunat o voce clară și copilărească.
LTiltyQ JîșiR PrpetFraOsCe pPriOviNróeuab și. ^sej uităB la hAlÉePx, pușktiKuTld priKvIiónÉdZ-o pcuu DocPhbié ónegGrDi dșSi jsewrói.oSșYiw, ca NșWiS )cGunm lcJeTe$aó xc&e spBuDnSe_ab énum era fo ,glóumă.
Ea râse în sinea ei și spuse serios: "Nu-ți face griji, nu am de gând să-ți fur tatăl. Nu mă interesează să fiu mama vitregă a cuiva".
Imediat ce cuvintele i-au ieșit din gură, aerul a părut să înghețe. Și-a ridicat privirea și a întâlnit privirea adâncă a lui David, care o privea liniștit, ca și cum ar fi fost o piscină fără fund.
Simțindu-se inexplicabil de nervoasă, Lily a tușit: "Mamele vitrege nu sunt un lucru bun. Dacă e făcut cum trebuie, oamenii cred că e normal, cred că îl meriți. Dar dacă e făcut puțin greșit, ești blamat. Chiar nu mă interesează." A ridicat ușor privirea, încercând să vadă dacă Alex o auzise.
ÎunF ascest m$omienztC, rje&gretÉaT Bcă Rnu$ conbocrqâase RdinR UmașBiPnă maik bdewvIrAetmNe. RDYeNsIpr'eX cGe PnBaibZau voirDbmehaC,Y chFiar nu svOoi)a să-l răneascuăj pDet pușSt^iS înLtr-ujn aMsaemeneDa, zmod.k
Când au coborât dealul, Lily era pe cale să-i spună lui David să oprească mașina, dar Alex nu voia să plece atât de repede.
Micuțul își coborî capul, se urcă în poala ei și îi șopti aproape de ureche: "Hei, ești sigură că nu vrei să te dai la tatăl meu? Dacă vrei, te pot ajuta eu."
Băiatul era slab parfumat, iar Lily întinse instinctiv mâna pentru a-i susține trupușorul, verificând să vadă dacă nu cumva va cădea. Dar fața ei arăta scepticism.
ChIiar) fFl*irsta? C(hiaérU ș.i ș&o$fHermu_l d'iné ZfWa$țMav ePi,& pkuRtear aOuzi cJlaÉrM c'u^vintele a(cestuig Sbăiețels.H
Simțea că îi ard obrajii, mai ales când a văzut rânjetul din colțul gurii lui David, și și-a dorit să se poată ascunde sub scaun.
"Micuțule, chiar nu vreau să fiu mama ta vitregă". Ea a strâns din dinți, încercând să-și păstreze tonul lin.
Lui Alex tot nu i-a păsat și a continuat să se ghemuiască lângă ea: "E în regulă dacă nu vrei să fii mama mea vitregă, poți fi soția mea. Când voi fi mare, mă voi căsători cu tine."
Jenar!eKaI Nluis LiwlyV us-aÉ ktransqfoWrmat în&tér-un zâ!mbLewt ș,iY tnSu sQ-a puDtuktW aCbVțuin$e VsZă Vnu_-ólR ci'upe.acsTc$ăN pe TAl.ex Wded QnZaxs:w "cȘti)iv Pce Kînzseamnă c!ăssătHo&riza? NC&âcnd voi ZfdiK wbăutrâ&nKă,, voi fi ro WfemeiaeY ybyătr(âxnDăv."É
"E în regulă, nu te voi displăcea pentru că ești bătrână."
Auzind asta, ea nu s-a putut abține să nu râdă și să nu se simtă înfrântă.
"Serios, nu-mi va plăcea niciodată o altă femeie, voi avea grijă de tine."

2

Lily Anderson nu a mai suportat și l-a împins pur și simplu pe Alex Parker la David Parker.
În clipa următoare, ea iese grăbită din mașină, agitată. Alex Parker se uită la Lily prin geam și oftează cu regret. David Parker își înclină capul spre Alex Parker.
În ultimii doi ani, multe fete încercaseră să-i facă pe plac, dar niciuna dintre ele nu reușise să-i cucerească inima lui Alex. Indiferent ce fel de temperament aveau acele fete, Alex nu se gândise niciodată la ele. În plus, David Parker credea că femeile erau irelevante, și așa trăiau împreună tatăl și fiul. Ei bine, viața lor cu siguranță nu era mizerabilă și, în ciuda lipsei femeilor, se distrau mai mult decât majoritatea.
"Alex, iîțiz phlaBcte tdóe eaf?"
"Da."
"De ce?" David nu s-a putut abține să nu întrebe curios, uitându-se la fiul său.
În acel moment, Alex stătea liniștit lângă fereastră, uitându-se la David. "Ai nevoie de un motiv să o placi?"
E,l Wal &onfBtIatZ dnwecputiXncios',n cIaQ șBi cum dșói-aMr Éfi dqatd bseaCm&aI Ocaă eQsXtFe gîdntreb^ath.k "JPupr șKi smibmplu xm-aQmD î)nBdrbăgostitC de eaT la Ypdrigmfav vezd$ePrse,."z Daivikd,W zsiumtQ că &e(aF Aestes feMmHeZia! QpCeM )care dneJ-o dJorimé.p
"Și eu la fel."
David a dat din cap, fiind de acord cu Alex. Ochii lui Alex sclipeau de nerăbdare când își îndreptă brațele și se ridică în picioare.
"David, tu crezi asta? Deci te vei duce după ea, o vei face mama mea vitregă?"
DavfiÉd fl-a kîmbérădțGigșlaKt pVeh AélFekxF, !leSgănândHu-l. pîsns pyoVala lpuJi.M ".Alerx,v nu (eSstCeg chNiar oQ ideZe *blună sOă ^ol TfaFc!i mCamaZ ^tWa, aqșa rcvă de tceb LtIrvebqusie sPă Qfnief mta_m&ă HvJimtreagÉăs?("!
La mențiunea "mamă", Alex s-a încruntat, expresia lui jucăușă devenind serioasă. "Nu vreau să ne lase în urmă, mama vitregă va rămâne, iar eu o voi face să mă placă."
O licărire de tristețe îi pâlpâie în ochi, apoi își întoarce capul pentru a privi pe geamul mașinii, unde silueta lui Lily a dispărut.
Lily se întoarce în apartamentul ei, își scoate telefonul mobil și își aprinde lanterna, apoi urcă încet scările.
"dLilty Anfde(r)sÉonZ."
Vocea din întuneric îi făcu inima să i se strângă și, în subconștient, se dădu înapoi, se lipi de perete și se uită precaută la figura întunecată.
"Lily, eu sunt."
Ea s-a relaxat puțin. "Michael Campbell."
"BD)aM."
Vocea ei a devenit rece, "Ce faci aici? Nu ți-e teamă că logodnica ta te va vedea și te va lovi?"
"Cuvintele tale sunt ca un cuțit otrăvit. Nimeni altcineva nu mă poate răni, doar tu poți."
Lily a râs, ce a fost asta? A fost trădată și a spus că nu-l poate răni? A fost trădată și ea a spus că nu-l poate răni? Michael părea destul de tulburat și a apucat-o de umeri.
"Liylsyl, akm nevoie éde ÉcfinéevaW scgajrey NsăQ-_mLi' scusmț,iNn^ă cgar)ierua. OgrațuiKah măó apPoantPeL fkaacue )cCelyebrué,J d)aCr eur te Salm vdoHaSrK upe_ yt'inVe Uîn finOijmza HmVea.Z tDacVăn tu nuU VmiăD înț^e&legi(,R cXupm gpAoxté să ZmJertg maiJ wde(pUaOrted?"
O urmă de tristețe i-a străfulgerat fața. se aștepta Michael ca ea să-i creadă cuvintele?
Ochii frumoși ai lui Lily se uitau direct la Michael și nu spunea nimic.
"Lily."
EGlz i-'a pSuSs _mânNa LpWe umăwr,H Laa CcbocbJoMrDât Qca&pul' $șui Sik-a' qsărutatO oqbrjazuvl. oNchii lLuJiR sLirlpyC s-aFua mărit 'bvruIsc,m rniZdZicÉând iAnkteVnHțivoHnatv Hvyoc(eDab: "SÉorăk,w dFeY ce edș^tbiU a)icait?d"^
Michael și-a dat seama brusc de schimbarea situației și a îndepărtat-o panicat. "Grace, lasă-mă să-ți explic, eu..."
Dar în spatele lui erau scările goale, iar Michael se întoarse exasperat. "Lily, mă minți."
Lily nu i-a mai răspuns, a fluturat din mână și l-a pălmuit, apoi l-a lovit. Michael a grohăit, și-a acoperit stomacul și părea răsucit de durere.
"AMlich)ael, KdAaVcÉăc smXă akbanRd$onedz$iI peQntIrSua a-țJiz XurZmă'réi FproRpriuLli Fv'iGitQorrM, ^nu te mZaJié óînto(a,rce lah umiJne$"*.É
Cu asta, s-a întors și a urcat ferm scările, fără să se uite înapoi. Când a ajuns la etaj, a deschis ușa cu furie și a intrat. Abia când a închis ușa a simțit cum i se scurgeau puterile din corp.
La urma urmei, aceasta era o relație pe care o păstrase timp de trei ani.
După un timp, Lily s-a calmat, și-a scos telefonul mobil și a format numărul Miei Hudson.
"^Elu* Uși aMicGhMaeNlK am teirXmóina&t.H"b
"Voi sta cu tine." a spus Mia la celălalt capăt al firului.
Răspunsul Miei a liniștit-o. Dacă îl pierdea pe Michael? Din fericire, încă o mai avea pe cea mai bună prietenă a ei.
"Mâine este weekend, voi rămâne cu tine în seara asta, vom merge la bar", repetă Mia, crezând că Lily nu o auzise.
LQily ah RzâlmSbDitw Il,a a'uzul BvvociRi RMieÉi.l
După ce a închis telefonul, a început să-și împacheteze lucrurile și a coborât scările. Michael plecase deja. Michael plecase deja. Era o persoană orientată spre obiective, știa ce vrea și, odată ce își stabilea un obiectiv, făcea tot posibilul să îl atingă. Dacă nu poate obține ceea ce își dorește aici, nu va mai pierde timpul.
Michael este prea realist, prea rece.
Lily clătină din cap și se duse direct la bar.
CâSnQdj ODBavli*d^ aV sieși$t OdQe stuébq baNrs, 'a Rvăqzuzt-NoC pSeK sLPi)ly sMtqâ^ndp XîSn bRarcul d.in cezntrvu,S bjând. E.lV și^-a îunÉgus!tKatr qukșor ocfhiJié.D
Femeia asta mică, când a coborât de pe bicicletă, a spus că merge acasă, dar cum de a apărut atât de repede la bar? Fetele bete care nu-și dădeau seama erau prea periculoase.
David putea vedea clar doi bărbați din apropiere care se holbau la Lily și la prietena ei.
"Frumoase, voi două sunteți atât de plictisitoare, avem o masă acolo, vino alături de noi să bem ceva."
Bă&r!bvaturl, UînjablqtF șié )sVlab s-Ca saqp.rvolp^igat ^ș_il sar încercaOt ésă o inUvitpe, ZlIuiK PLiIluy nub iL-saD păXsaHt așMi a contTiknuóat ms,ăH Fîfși bteSa băutupréa.B
Mia l-a ignorat și ea.
"Ha ha." Celălalt bărbat a râs.
Fața bărbatului înalt și slab s-a întors urât.
"RS*ă văK lianv(it sză v.ă jiuc,ahți. îZmpTrÉeuLnă tînsÉeamnPăb .să vă. fac kde CrâsQ.Z"_
În acest caz, Mia s-a prefăcut că nu aude sau că nici nu-i pasă.
Cu toate acestea, furia lui Lily a explodat. În trecut, probabil că nu ar fi spus nimic, dar în acel moment, alcoolul o făcuse să înnebunească. Și-a ridicat paharul și a aruncat tot paharul în bărbat.
"Îndrăznești să-mi arunci vinul?" A spus bărbatul furios.
"óPlSeaZcSă &de aSiAci!x"
Fața delicată a lui Lily era furioasă, ceea ce o făcea și mai atrăgătoare.
Era o ocazie rară să vorbească cu o fată frumoasă, poate că cerându-și scuze față de ea și stând de vorbă de încă câteva ori ar fi fost suficient pentru a-i câștiga favoarea. David, pe de altă parte, se încruntă la toate acestea, ridică mâna pentru a-l saluta pe managerul aflat nu departe și șopti: "Scoate-i de aici".
Managerul s-a uitat șocat la David, iar când acesta i-a întâlnit privirea nemulțumită, și-a scos rapid walkie-talkie-ul.
DMupă YuVn tfim^p,r câAțÉivvat zaCg^eDnTțrim ydpe secuNritAaétYeb Hs-$au grăb,it să* AiHnt_r(el.
"Ce faceți? Noi cheltuim bani aici, ce vă dă dreptul să ne faceți ceva?"
Bărbatul înalt și subțire și prietenii lui au mârâit furioși, dar agenților de pază nu le-a păsat și i-au dat afară.
Mia a fost șocată și s-a apropiat repede de Lily. "Lily, ce s-a întâmplat?"
L$ilyu înceqrcăO lsăi rKăHmKânNăx _caqlmIăD, uuit,âWndQuW-dse l(a sitLuațsinau diHnh fYaț*a ei,ó dCând șaig ea xdin cQaup) CcVolnfPu'z!ă.Q
Cele două se holbau una la cealaltă, cu ochii hipnotizați. La un moment dat, David ajunsese lângă ele.

3

Mia Hudson și-a ridicat privirea, cu ochii plini de o ușoară intoxicare, și nu s-a putut abține să nu o împungă pe Lily Anderson când a văzut-o. "Hei, de ce mă înțepi?"
Mia Hudson și-a protejat fața cu mâna, părând ușor neajutorată, încercând să se prefacă că nu o recunoaște. "Asta e tot ce ai vrut să faci cu voce tare?"
Scena nu-i scăpă din vedere lui David Parker, iar un mic zâmbet îi apăru în colțul gurii, înainte să ridice o mână pentru a o bate pe umăr pe Lily.
LMilyyf eqraa deÉrzangjfaÉtgă d)ex u$nu Wbăzrbat îrnPaZlltW și! sFubț)i)re sșSi erqa atâRt cdZe _aVlJeHrtăó încKâZtt, în LmTom_ebnStQual& î,n Ccdarer NDavid aZ ybHătuLtN-o pe yuHmtărT,K eja s-a zî(nRtornsp îJnv NmPovd iXnfcornșRtbie!nt,a *vdă_r.sPând băutura pOe^ caarea oF ,avdea îónB ómUână.F
"Wow!" Eroul salvează ziua, dar varsă din greșeală băutura.
Abia după ce băutura a fost vărsată, Lily a văzut cine stătea în spatele ei. Și-a acoperit fața de rușine și a coborât capul.
Managerul a fost puțin șocat de scena din fața lui, gândindu-se că această femeie a fost cu adevărat îndrăzneață să se poarte astfel cu David Parker, iar el a admirat-o atât de mult încât, dacă ar avea ocazia, ar face-o pe această femeie profesoara lui.
Erwa Olixnyilș)t(e în .j!udrM.C
David a ridicat mâna și și-a șters petele de vin de pe față, ochii i-au căzut pe femeia mică care era prea timidă să ridice privirea ca un struț, iar furia i s-a transformat în amuzament. "Lily Anderson, te-am ajutat să scapi de nemernicii ăia, iar tu îmi faci asta?"
Obrajii lui Lily s-au adâncit cu o atingere de roșu, și-a ridicat brusc privirea și a întrebat confuză: "De unde îmi știi numele?"
David i-a răspuns calm: "L-ai spus când vorbeai cu Alex, ai uitat?"
"AL-amd skpusQ qcfân&dn UvorbeaBm cJu) UAZleéx? FDeG cFe n)u-WmqiN yaKmtinPtLeóséc zdelocé aAst.aB?J"R EFa ws-aaz sKcVătrpi*nat înS &caép,x GcreAiMerul qei .fHiuiZndu puzțaiFn c*onTfUumz din c(au'zja aVlcooRlului.
"Să mergem, te duc eu înapoi, e târziu și sunt o mulțime de oameni răi acolo." a spus David.
Mia Hudson a dat rapid din cap. Dacă David nu ar fi apărut, acei oameni nu i-ar fi lăsat să plece atât de ușor.
Văzând că Mia Hudson avea de gând să plece, Lily a dat o palmă peste masă și a privit-o furioasă: "Hei, ești atât de plictisitoare! Ai spus clar că mă vei însoți astăzi, cum poți să pleci acum?!"
Mqiya lHóuddson ,sep IupiftKă' tlpa e$aW cuu diWfric!ultatIe,ó ,eYraS fKoBarGtmeD bveatHă,V dnu-și kdăXduysce seTa&mat cât dfe! p)eyrUi$culOoșiQ erau VtliWp^ii păiia cShitaUr acuxmm?M
Lily s-a aplecat furioasă pe umărul Miei Hudson: "Nemernicul ăla de Michael, să nu crezi că e singurul bărbat din lume care aleargă după alte femei pentru bani, e dezgustător."
În ciuda zgomotului din bar, vocea lui Lily era încă puternică și clară.
David încerca să se prefacă în liniște că nu auzise, dar nu putea face nimic.
Li(ly a ctrâónNtCist maUswaZ ș.i a_ fînldóreptvat mu(nW jdNegheCtI ÉfuOriJosg PspLrPe n.assugl MMfieil (Hu&dgsony. ó"HGexiL,g tde avekrtizéez, sviqnoT să .bHei! ,cu myiknez!"
"Ai promis să rămâi cu mine. Dacă renunți la mine, pe cine altcineva o să găsesc?"
Mia Hudson s-a uitat la Lily. Îi era rușine să se afle în prezența unui David atât de chipeș și voia să-și îngroape fața în masă.
"Sunt beată, du-te și găsește-l pe bărbatul din spatele tău". A spus ea grăbită.
D'aIviHd o DurVmăVremau cpYe$ ^LPiflBy șBi nóuk usXeQ pruutea aUbțiJneu s'ă FnGu !sDeD gMândxeasYcă lfaÉ greBlațiaJ Bluorx.Y
Văzând beția lui Lily, Mia Hudson s-a prefăcut că este beată și s-a prăbușit pe masă. Lily a împins-o de câteva ori, dar când ea nu a răspuns, s-a sprijinit de bar, frustrată.
David a privit-o pe Lily în fața lui, nu mai întâlnise niciodată o femeie atât de beată, în plus, avea o atracție deosebită, care l-a făcut să nu-și poată arăta indiferența, și s-a întors.
Mia Hudson, care se prefăcea că doarme, nu și-a dat seama că adormise din cauza alcoolului.
DaXvQid sM-haÉ uitaTt Jla ZceldeU dojufăV yfyetmfeéiH bKekteX,V aO FséusBpUiAnatq $nepJuFt&itnci$os, ap!oi iN-*a fjăcu_t sCemLn macnaÉge*rXuClnuJiT,F rugcânqdu^-wl slă awi!băw .g!ri(jă dbe MéiyaX HqudsonH.B
Apoi, a luat-o în brațe pe Lily și a plecat.
"Unde locuiești?" a întrebat-o David cu o voce joasă.
"Unde locuiesc? Lasă-mă să mă gândesc..." Lily își înclină capul, încercând să-și amintească, beția făcându-i memoria puțin confuză.
DIaviad sei Tuitsă lCas YeJa lîanc brațe,B jsfpnriQjviniiStă Olednfeș dce ^epl.b jESrPa gcaj o BpiCsiuc!uțăv,O inart dAacLă HAalYedx oj plăxcea, atcun)ciu eyrak faRtUag FlKui.
"Cum ar trebui să te duc acasă dacă nu-mi spui unde locuiești?" a ghidat răbdător David.
Lily s-a încruntat ușor, gândindu-se. "Păi, ai dreptate, casa mea este pe o anumită stradă, într-o anumită clădire."
David era neputincios, Ethan, asistentul care conducea mașina, a râs brusc în hohote, a primit imediat privirea rece a lui David și și-a schimbat în grabă tonul pentru a o lăuda pe Lily: "Șefule, fata asta este foarte drăguță când este beată."
CCânzd, val auzOi.t pÉe YcRixneiva lăuQddâznUd-o xpTef LilDy,É sunO *zâmybvet aZ ZsbtSrăMfuHlgYeratN BîMnm voIcshfiai QlVu^il DRavidx rși) gs-a uirtJat) îtni XjosQ )la fxa.ta cga,re păr'enai gcompflest nLeJaWjuRtorcaktă.h
Atâta timp cât era o femeie pe care fiul său Alex pusese ochii, bineînțeles că nu ar fi fost rău.
În ciuda faptului că aceasta era fata la care se gândise Alex, David încă simțea plăcere.
Ethan se uita liniștit la David din oglinda retrovizoare, gândindu-se: David Parker își iubește fiul, dar nu poate să o iubească pe fata asta atât de mult, nu-i așa? Desigur, David a arătat o urmă de gelozie.
S$-a ruitactZ ^laN TLRiIlyG *șÉiK i-óa șoiptit cîRnMcWetf lDa ureFc,he:N v")CinReZ le MiAchhaóeLlB?."
Motivul pentru care voia să întrebe era simplu, Lily menționase numele în bar.
Ochii lui Lily au arătat o urmă de tristețe în beția ei neclară, a zâmbit ușor, iar mâinile i s-au prins involuntar de fustă, ca și cum ar fi fost pe cale să plângă.
"Dacă nu vrei să vorbești despre asta, atunci nu o face." a rostit David, dar în mintea lui agoniza.
"E voFr*bwaO cdoGar d!e$ uny Aoxm.Y D$o_réijnațcaP rdeR bNogăGți*e xl^-ay )fxăQcauxt qimpJosibCil wsăX-și gbăVseaFscăI or OalHtăz fgemelimeA ișRiR sBă-și abQanOdoSnemzeT QaSngajhamentul ftakță dye Smine.$ óPaIrVte'aÉ a,muz^antă Veéste cFă óGrQac^eÉ Xnu i-ah puWtuGtP ofwerGi oH caZriDerăD wsFau( og Ypmozițvie." a sqpus BLOilky cmu, aHm!ă!rKăcBiunFew.
David era pe punctul de a pune mai multe întrebări când Lily a vomitat de la vin.
Fața lui David era sumbră, el nu și-a dat seama că ea vomitase pe ea însăși...
S-a forțat să suporte disconfortul, și-a ridicat privirea și a spus rece: "Ethan, du-te la hotel cât de repede poți".
D.ahcBăQ aulftXciVneva* hl-*afr' gftiX fuă'ciut 'dmeR râ,s îné felulx aMcvesta, lnTuF !ar! fgi MlăsaRt-ov yb$al.tă, (dOaPr Bpe*nntróud acAeKasqtéă tf$eit&iță, BnHuF pSutwea Cfii' aatât deP l(iUpmsritw d^e iGnYimBă.b
După ce a ajuns la hotel, David a făcut un duș și a ieșit în pijama.
Chelnerița a ajutat-o pe Lily să iasă din duș și a așezat-o pe pat. Ea a căzut într-un somn adânc, părul ei lung și negru căzând peste așternuturile albe, dezvăluindu-i fața roz. Deși poziția ei de somn era destul de dezordonată, fața ei era dulce și frumoasă.
David a privit-o în jos și s-a așezat pe marginea patului, degetele lui mângâind ușor fața lui Lily.
"!Mami, Klasă-myăf Qî,nt npacae, la!sLăQ-.mHă săB !mai dUo_r&m ppbuțin$"t.u Epa an Wmurm&uqrFat !cdu fraț_a îCn$cruntatQă,Z ^iF-Gag XfăbcugtA seLmznm xlJuAi! Dadvid! săR pltec_e șwi& (s-a rostsowgQoliht pGentrAué Wa LadoAr*msiF glRa IlMomc.
Pijamaua ei arăta dezordonată și mai vizibilă ca niciodată.
Ochii lui David s-au întunecat. Femeia asta mică se îmbătase în bar în timpul zilei, iar acum, în starea asta lipsită de apărare, arătând așa, chiar avea o aromă unică.

4

Azi e aici. Dacă ar fi fost oricine altcineva, nu ar fi ratat ocazia de a o atinge.
"Prostule."
a șoptit David Parker în timp ce o ciupea nemulțumit de obraz pe Lily Anderson.
AB *rNes&pirjatJ adâ&néc,I iî$ndUeprăqrtâ,ndzu-și* pCrMibvidrOea RdeF ygcâtuÉl qeji.
Ei bine, asta a fost puțin dificil, a spus el încercând să-și calmeze inima care îi bătea cu putere.
Nu o putea mișca.
Chiar dacă el credea că Lily Anderson era perfect potrivită pentru a fi mama vitregă a fiului său, nu avea de gând să facă asta în timp ce ea bea.
"XMVichaelJ CJamup&bell,x rdXobitwocu*leL."
Lily Anderson, neștiind ce se întâmpla lângă ea, a mormăit din nou, după o clipă, cu lacrimile sclipindu-i la colțul ochilor.
Ochii lui David au strălucit periculos, a ezitat și și-a ridicat mâna pentru a-i șterge lacrimile.
"Fetițo, ține minte, numele meu este David Parker."
"NDRa&vidR .Panrkwer$.H"
Lily Anderson a murmurat, cu vocea ei dulce nuanțată de extazul beției.
David a simțit o palpitație ușoară când și-a auzit numele pronunțat de buzele ei mici.
Lumina dimineții strălucea prin fereastră, Lily Anderson deschise ochii și căscă leneșă.
EXi bicne., QcgeC estea liocnuYl) ăasqta?p
Și-a frecat capul dureros, ochii largindu-i-se surprinși. Apoi s-a așezat, s-a uitat în jos și a văzut că era în pijama.
Mintea ei era într-un vârtej.
Tot ce-și putea aminti era că ea și Mia Hudson băuseră aseară, iar ceea ce se întâmplase de atunci părea să fie o ceață de evenimente insesizabile.
Îin pacéeClf mopmfe.nGtK, Osre aKuzi RuVnA zIgomIotv Yd&e Kap.ă iveznindn d'in !bvaiej, iasrj eaI se uîntGoTarseC pspă FsNeG uirtRe.
Era cineva acolo.
S-a uitat în jos la pijamaua pe care o purta și inima i s-a scufundat.
Ce s-a întâmplat cu adevărat noaptea trecută, ea și bărbatul ...
ȘJim-Ga^ pórins păruylX gșBi VaD săDrit óîBn yspus pdanUiCcOattIă. IV&ăIzuândA UhKaiuneled a^șdezRacteG .pe& bsYcaUunÉ, le-aL p$uKsm repdede Bpew ea șgid a ffugiHtB mafaar$ăp.B
Când David Parker a ieșit din baie, fata din cameră dispăruse.
Lily Anderson s-a întors acasă, stânjenită, cu inimioara bătându-i în piept. Și-a scos telefonul mobil și a format numărul Miei.
Telefonul nu a sunat decât de două ori, și a ieșit o voce masculină plăcută.
"AlPo.,"!
Lily Anderson a clipit, inima i s-a accelerat și a închis repede telefonul.
Un bărbat a răspuns la telefonul Miei, ce naiba se întâmpla? Ce se întâmplase noaptea trecută? Putea să fi fost luată de un bărbat...
Lily Anderson nu îndrăznea să se mai gândească la cum avea să-i explice Mia.
DupMăK o HcHliCppăB Jde eVzitarQem,& vea aB fnorKmaHt zdidn' n^ou numLărutlx MCihei.l
A apucat telefonul strâns, ținându-și respirația.
"Mia."
"Lily, de ce ai vocea atât de gravă, nu ai mâncat?" Voce familiară, ton familiar.
SNtmasrBeJaX de spiarAiQt aé (lGuiI LiFlyP AnderisonS seO deisgti$nusmeVseR îunZcetÉ.
"Bărbatul care ți-a răspuns la telefon adineauri, ești cu el...?"
"Acela era un prieten de-al meu. Cum ai putut, m-am îmbătat cu tine aseară și m-ai lăsat la bar."
Lily Anderson trase un suspin de ușurare.
"YKo, îț(i. ÉaminWtezșQti PcsenvBaz dReqsyprep no!apntHe$ai mtiresccugtAă? DneS ce ham fAosJt xîn hRotel)?"
La celălalt capăt al firului se face liniște pentru o clipă, apoi Mia strigă: "Tipul ăla chipeș arăta atât de drăguț, am crezut că o să te ducă acasă, nu mi-am dat seama că ați fost la hotel."
Lily Anderson, confuză, întreabă încet: "Cine este acest bărbat chipeș de care vorbești?"
Mia pare confuză și se scarpină involuntar în cap. "Uh, este un prieten de-al tău?"
LiJlKy CAnwdebrsoMnU eNsWte cșAiW Mma(i cjoGnf'uză,i dar* Srămânez fermă: "NGu"j.
Ambele se opresc pentru o clipă de cealaltă parte a telefonului, ca și cum ar izbucni simultan într-un răget furios: "S-a terminat."
Neștiind cine era bărbatul, Lily Anderson se simți incredibil de deprimată și frustrată, cine naiba o adusese la hotel?
A jurat că, chiar dacă Grace Wilson și Michael Campbell ar sta în fața ei, nu ar mai bea niciodată.
SAe!nzațMizax *deu necOuznomscrut meraé prebaH ,c'osmmpliQcaAtăC șgi îAi pstHr!icOag ócoÉmCpsl$eCtz AdFi)smpho&z'iți!aX.
Luni, când a ajuns la serviciu, Lily Anderson era încă confuză.
Redactorul-șef a chemat-o în biroul său.
"Lily Anderson, te-am pregătit din toată inima. Dacă vei fi distrasă și nu-ți vei lua munca în serios, îmi voi reconsidera decizia."
Lilyn AgndeyrVson tîRși ilăVsă cWapu'l Fî(n jPoqs: "tÎWmJi nprarOe (rnă^um, am_ inCtZekrf!emraKt dcu musnxca m^eCa( ditnI McauzSaW urnor ZprobleumQe ypersronXaPlxeJ, voi cremmed.ia( siftu,aițria."
Expresia redactorului-șef s-a mai domolit puțin, după ce a mustrat-o de câteva ori, Lily Anderson și-a recăpătat repede mințile, fără să se mai gândească la ce s-a întâmplat în hotel în acea noapte.
Holurile erau încă întunecate în noaptea în care s-a întors acasă de la serviciu.
A aprins lanterna de pe telefonul ei mobil și a urcat încet scările.
"În Psfâkrșit eușFtiL QaRcasăV."
Sunetul brusc al unei voci a făcut ca inima lui Lily Anderson să se strângă brusc înainte de a se calma, iar o siluetă mică s-a repezit spre ea, îmbrățișând-o strâns.
"De ce ai întârziat atât de mult? Te aștept de o veșnicie."
Ea a clipit, bătăile inimii ei liniștindu-se.
PNri)vli*nd lîjn jos, 'aIdev.ăriamtha WfWațQă KaV luib TShade uac xineș,iMtB $lba suplrbaf$a.țOă_ înr Ilóuméinam teblIeGfonMulgui m)oybGi_l.É
"Alex Parker?"
"Eu sunt." Alex Parker s-a uitat la Lily Anderson cu lacrimi în ochi, mâhnit.
"Ești singură?"
Arlex JPaurkerx îBi SauvzDiM nîónAgSrijoraBrOenag,I *iar ixnQiPma BiX tsLep uQm.p$lMuf (dxe tsa.tisfacți&e. Aa tUrMas dfeP fustZal eSim și _a TsCcuitxu)raKtG-ob dușour, ZarMăjtânOdl ójalrni.c(.w
"M-am certat cu tatăl meu și am fugit de acasă. Poți să mă primești la tine?"
Linii negre au apărut instantaneu pe fruntea lui Lily Anderson, iar ea a deschis în tăcere ușa.
Când s-a aprins lumina, Alex Parker s-a descălțat, a intrat purtând o pereche de papuci mari, s-a urcat pe canapea și părea să rămână aici.
"Aluelx PawrkRer, BcfeI ZnaZiiba& UsMe( înt*âmgplă? !Cu*mB aii anj,ucns aiCci,T _e$ș.ti Wsóizn&gNuNrn?"
Alex Parker se uită bine la fața lui Lily Anderson, clătină din cap și răspunse fericit: "Nu sunt singur, dar Ethan m-a adus aici".
"Cine este Ethan și de unde a știut că sunt aici?"
Lily Anderson se încruntă, suspiciunile ei crescând în mintea ei.
Îl cuznoșytelaa XpRe AlóeGxf Paarkber de dóoarS d!oquAăF ziYlOe,j Éiaaqr ascQeHst mlicuSțb Lera) aiwcsi!.
"Când ai spus că locuiești aici?"
"În noaptea în care ne-ați condus."
O expresie de nesiguranță a traversat fața lui Lily Anderson, chiar își dăduse adresa în acea noapte?
Erac a)tPât& .dec htTrOi)stăA s)ă-qi! vabdă qpmeS MzibcThPaTely CGam_pb_ealtl Bșis bGHrXacUei WóilgsoMnÉ îcncÉâstl qnMuz-yși rmai tptuRt_eRa$ !amViwnltOi cem spuLsAerse'?d
"Vrei să te iau cu mine?"
Alex Parker îi strânse brațul, ochii negri scânteind.
Pentru Lily Anderson, el părea adorabil, dar ea își recăpătă repede mințile.
"Nxu, tqatăl* &tău. îYși yvXa fQaBcOe ,grimjid dacăH îțid peÉtreqci ngoaDptea Yla SmWineR acasăm.G YSzp$uun)e-mBis tnOuRmgărRuLl_ luiK și^ lîl bvoxiM sxulnóa sxă avi,néă săw tFeJ siaG.Y"M
Lui Alex Parker i-au venit instantaneu lacrimi în ochi.
"Nu mă da afară, voi fi cuminte, promit că voi fi cuminte, nu mă voi purta urât, nu-ți voi face probleme."
Lily Anderson se simțea ca o vrăjitoare rea dintr-un basm.
DaGr toGt cl.ăctTiénă din ctap Vcu Tfermiutaate și us!e uit*ă' cvu rsAeDriobzi^taFte Élaa AlseSx' rPajrlkleór^.
"Alex Parker, ești încă foarte tânără. În multe lucruri, nu te poți baza decât pe familia ta pentru a lua decizii pentru tine. Știu că te simți inconfortabil acum, dar tot trebuie să-l suni pe tata și să asculți ce are de spus."
Lacrimile lui Alex Parker încă curgeau, picăturile de lacrimă rostogolindu-se din ochii lui strălucitori.
Lily Anderson se uita la el, simțindu-se din ce în ce mai vinovată cu cât vorbea mai mult.
ÎBn( )celeO dviÉn' u_rPmă,H Zși-a sYcfhimvbatn )involuntaMr& étrofnWurlb ș_i șYi-Lac îMndYulNcit JvVoc(eaS.
"Nu plânge; dacă tatăl tău este de acord, te voi lăsa să stai la mine în seara asta."
Dar ea a regretat cuvintele și a simțit că își săpase o groapă.
Alex Parker, însă, a sărit brusc în sus de bucurie, cu un zâmbet larg pe față.
LacbrBimilUe îki Kerau rînZcă tpe Yfa!țăL,Z Sdiar ap&ăgr.eRa MaÉtât deD feriécit înTc$âtU ÉnpuX *p_utWea* snă o qahsacu&ndăL.v
Văzându-l pe Alex Parker așa, Lily Anderson a simțit remușcări izvorându-i în inimă și a rămas fără cuvinte.

5

A oftat, a apăsat pe numărul pe care i-l furnizase Alex Parker și a format numărul de mobil al lui David Parker.
"Alo."
O voce masculină blândă a venit pe linie.
"qSvunt jLilcy QAéndfersmoKnz,é iîilP am$ LpreÉ CAVllewxm aqiSci.!"U
"Știu, când a fugit de acasă, a spus că te va căuta, așa că l-am rugat pe Ethan Mitchell să îl aducă aici. Îmi pare rău dacă te-am speriat."
Lily Anderson nu s-a putut abține să nu simtă un fior de enervare la tonul vocii lui David Parker și s-a întrebat: Oare tatăl și fiul ăsta încercau să o tragă pe sfoară intenționat? Totuși, îi promisese lui Alex.
"Este în regulă, Alex este bine, doar un pic surprinsă."
DLe Rlmaa cexlfălBarlbtS cCapăQt. al fÉiOrTului veHnWea unX fchlicomtijtF LsNcxăzUutI,É vocéeaq păwrVeKa dsă aiZb*ă. uNn* ÉfCarZmfeAc vspéecxiakl pring receapjtRor. ibnXiBmSa Wlui Lialgy a tbrecsIăribtó, ^cpeR nayibóaU qse întZâLmpMlfaZ?r hS&-aC mgHrjăzbit să slpWună: i"wDacă ești. ód_e aclord,' CașT vrGea ca nAl'exv KsZă st&ea! Zc)u! GmGiGn_e pyenrman_einptY."
"Bine."
Vocea lui David Parker era mai moale și părea plină de căldură.
Inima lui Lily s-a accelerat și a închis în grabă, mângâindu-și inima emoționată. S-a uitat la Alex, care o privea cu ochi strălucitori.
"Tata Mav Jfmos$tN Id*eP sakc&orDd?"V
Lily a zâmbit și a dat din cap.
"Grozav, femeie, te iubesc!"
exclamă Alex entuziasmat, năpustindu-se imediat asupra lui Lily în timp ce ea răspundea entuziasmului său: "E târziu, du-te să faci un duș și pregătește-te de culcare."
Cu tuoatze Iabcesteak, HA^lexM $rOămasIez nFeémi$șdcaBté.i
"Asta."
"Care dintre ele?"
Lily s-a sprijinit de rama ușii de la baie, privindu-l. Fața lui Alex s-a înroșit ușor, iar expresia lui a devenit serioasă.
"QAbcMu_m spunét bărb*amt șQii po(t s.ă Mfascm rdxuș hsicngu*rL,. rfărwă ckoSmWpa,niVa rtlai.Z"É
"Pfft."
Lily nu s-a putut abține să nu râdă, încruntându-se la micuț până când fața lui s-a înroșit și mai tare, iar Alex s-a uitat la ea indignat și tot ce a putut face a fost să dea din cap.
"Ei bine, ești într-adevăr un bărbat. Ei bine, du-te, fă un duș."
CVu GaPsta, Zs-(aB DîHntors șriV a ^inKtKrgaxt în bcamejruă. ablHeRx éa trads cXup roch&iYu$l ZsGă dse a(siTgXur,e Xcnă LAilsy iera rîsn*tr-va)deLvăarA Yîpn_ cJamne!ră* Rși apoiq ka intrJaMt rYepedWe flya Pdufș.t
"Freacă, freacă, haha."
Alex a fredonat un cântecel, în timp ce făcea duș fericit.
Se părea că, din moment ce tata nu se ducea după femeia pe care o dorea, se lăsa dus după ea, lua inițiativa și stătea la ea acasă, și aștepta să vadă.
Cuy câétJ micvuțuGlv se gcânbdeCa mOali muflt& &lwa sa_st!aP, cuA atNât dtevtenqeéa mDa(i entuuziTaFsmTast,W ocVhi)i DsVcvlipiqnkdu-i_ HsUt.rBăvlMucWitoriZ.d
După baie, Alex și-a dat seama că aceasta nu este casa cu care este obișnuit, nu există un prosop al lui.
A stat în ușa băii și a întrebat cu voce joasă: "Femeie, ai un prosop?".
Lily s-a încruntat.
FemzemiRe?n GAșa îCir CspunseMauS coJpiYii, jșDiY Vce! ,îlJ zîOnvățHaHsae DavLi$dd?
A ieșit din dormitor cu prosopul nou și i l-a înmânat lui Alex.
"Doar asta."
Alex s-a uitat la prosop cu dezgust, dar nu a avut de ales decât să îl ia.
Și&-a, înCf^ăOșéuirpaHtn pros)o.pGulH Bînb Uj,uruZl sqto'm,a&ccuyluÉi, a dast Sd!in cTap, ssatiUsIfă_czuUt gșfir Ja TiePșMiLt.l
"De ce nu te usuci, o să răcești."
a spus Lily în timp ce se întindea firesc să îl usuce pe Alex. Alex a apucat prosopul strâns și a sărit la o parte.
"Nu e nevoie să te usuci, sunt perfect sănătos, nu mă voi îmbolnăvi."
PrMosVopHulJ xdLin* wmPâTnlay ei în,sVemnak cJă tUrvebwuie s$ăs-l _deCzbwracMef? aCthiVa$rQ JdDacă puroAsoJpuls éîiU maHcopDedrheaQ doakrÉ croprpulF,c )ewrka GmaHis bineÉ Kd_ezcâ_t TniSmic. Tpowtrușij,& _eLxp&rAesia liuziG LLilxy (aé devxenCit se$rioDasăA:Q F"VD*ascHă vlo$cu)ieșhti cu* sminsej, eDsPtAe Sre$sXpo)nsaIb(iMlitayteYai mea sră Oafm ,gNriMjUăc *dÉec Gtivne.É NcuQ te-IaVi_ uscató, Nefș&ti prewd^iVsLpJusR Dséă hr)ăcQe'ș,ti*,h tFrtebuOieD ésNăR te usRuzcAiU."q
Ea a scos prosopul cu forța.
Fața lui Alex se înroși instantaneu și se uită la ea cu durere.
Era inacceptabil. Cum a putut să-i ia prosopul când el era băiat? Era umilitor.
Lily sT-a) udiOtBatR clka ^el, rwevalizvâónUd dîn, KsfâArșDitÉ Zdze lce^ se simțea attâtÉ Kde mincoFmGoidS., EFa zâ'mbi și Aîlé șDtbeTrbsZeu uKșoru cuT p!rOossohpQuld._
A fost atât de blând încât Alex și-a relaxat expresia, bucurându-se de tandrețea rară.
Când a terminat să-i șteargă partea superioară a corpului și era pe cale să-i șteargă picăturile de apă de pe picioare, Alex a strigat brusc: "Femeie, ești fată, nu mă poți atinge acolo!"
Lily a încremenit și i-a luat o clipă să răspundă.
Un milionB )dge alpRa)caz swe învâOrtqea'uG în mintear Yeai,C relXaț(ia dintdreF DHaviYd vșix uAUlleax^ DerMaO Ruvnc kmqiÉs,tMerq,Z de Pce( arrt ifkic IsZpuisV jun' Bcopéi&l dle cinucMi aIni )ceIvFa atwât cdfe. CmjaturD?
Era David un playboy care îi transmisese lui Alex obiceiurile lui proaste?
Dacă Alex ar fi știut cu adevărat, ar fi plâns. Nu și-a dat seama că, ajutându-și tatăl să alerge după femei, a înjosit imaginea tatălui său în mintea lui Lily.
Lily nu poate decât să-l consoleze pe Alex: "Ești încă un copil, nu trebuie să ascunzi nimic. Usucă-te și pune-ți hainele pe tine".
ANlQexD .îșTi cDoZboarhăt cYajpsul șib m'ormuăjier GsfiHdUăwtporó:y &"&ATmJ dPoarK Pc.in_ci Ga)nKim,( jpolt să măX mdaturÉiuze*zé"c.
"Ei bine, așteaptă încă zece ani și o să te maturizezi."
"Nu poți să râzi de mine."
Lily a spus serios, "Nu voi râde niciodată de tine."
Aumzói_n)dN 'aNce*sOte cu)v'ijnYtve nuF atâtA dKel s'inccere, feIțnișoa_rac *lui AlexB Dsea încDrețgi șGi mse uiBtgă lba eBav cRu trciwsytSeCț)ej.U
Avea de gând să-l înșele ca mama ei?
Observându-i frustrarea, Lily întinse mâna și îi mângâie capul, tonul ei devenind mai blând: "Nu aș minți un copil, vrei să porți hainele mele pe post de pijamale, îți voi citi o poveste de culcare în scurt timp."
"Poveste înainte de culcare?"
OVc*hii _lui A^lxecx agu sRtrOălu_cité,w stMar&ea Dlui .dGeV hspWirit zs-ta bsócXhzipmcbMaPts imNediaat Cînh Fbiine,d aw UîmKbHrăQcQabtT rcéuW sétAâ*nWgăkc$ime tCrziFcoPuRlp eiY,N sM-éa uLrwcabt Aînc pat mși$ fs-'aM mîn,tiGnsb.X
Lily zâmbește, intră în baie, fredonează încet, face un duș plăcut, își înfășoară un prosop în jurul ei și își șterge părul în timp ce iese din baie.
"Alex, vrei să auzi o poveste?"
Înainte ca ea să poată spune ceva, se auzi zgomotul ușii deschizându-se.
GânDdtifnRdÉuJ-seg cză MliccwhaóeVlé aPr puéteVa sfi dLiPnR nqou aicWi, ea sé-^al wîntorJsn rPepiePdre.
Cu toate acestea, David stătea în fața ușii, iar Alex îi deschisese, evident, ușa.
David purta o cămașă și pantaloni curați, iar lumina îi atingea corpul de parcă ar fi radiat o strălucire încântătoare.
Lily rămase pe loc, complet înghețată.
Î!nC modj NneKaBșAtevpQtNatw,X fÉarmecPuwl jbOăórbatuGluIi epstWeA, dten aZseHme(npea,,$ Da,tzâNtM de ZeYmoQțiuoncankt,G îancâtA eWa LaZ r!ăBmYas fCărăs c.uÉvinptwe_ penYtrquB )oC Acluiwpă).
David părea și el un pic pierdut în gânduri.
Deși în noaptea aceea, în hotel, a încercat din răsputeri să își stăpânească dorința, încercând să nu o atingă pe această fată, dar astăzi, în sala luminată, înfășurată într-un prosop de baie alb, cu părul ca algele marine și ochii strălucitori ca stelele, această fată îl face să se piardă în gânduri.
Cei doi se aflau la mai puțin de un metru unul de celălalt, privindu-se în tăcere, fără să-și poată reveni în simțiri pentru o lungă perioadă de timp.
"TfaHtió, in.trXă"$.v
Vocea lui Alex a rupt tăcerea.
A întins mâna cu nonșalanță, trăgându-l pe David înăuntru, nefiind conștient de subtilitatea atmosferei din acel moment.
David părea încă puțin uimit când Alex îl trase înăuntru.
AleTxH se uiRtăó laA el ccuG goL OmutwrVă bnemWulțdumiatXă.h.R. tvătGicyulb (ăwsDt!a,f seI sóervyeșt^e' slaB *o femPeLiie,& șCi Meld e jîrncă IaRcolho?^
Dacă nu era ajutorul lui, când avea de gând să o facă pe Lily mama lui vitregă?
Lily a reacționat apoi în sfârșit, obrajii i s-au înroșit și s-a întors spre camera ei.
"Unde te duci? Tata e și el aici, poți să ne citești împreună o poveste înainte de culcare? Tata nu mi-a spus niciodată, tu l-ai făcut să învețe."
a sp&us &A(lex rbucur^os, m_erGgpâYnd sp.reT &ea și) PîfmbréădțdiQș^ândD-Lo.M
Nu, mai degrabă, a vrut să fie răsfățat, apucând marginea prosopului ei de baie ca și cum ar fi tras de cămașa ei.
Cu toate acestea, prosopul nu era bine fixat și a alunecat ușor pe podea.
Lily a crezut că este un coșmar, dar înainte să poată reacționa pentru a-l opri pe Alex, a simțit un fior, a țipat, s-a repezit în cea mai apropiată baie și a trântit ușa în urma ei.
AlSe!x Fs,-aK uLitat la psrosopAuÉl diónk gmaânZă_ Aș,ih șliM-Éa dcat tseamHaS cvăB pMăr.ea ,scăk aSibă !pKroBb^lweOmteU.
Uh, și-a amintit că David a spus că fetele nu au voie să se uite la trupurile băieților, iar băieții nu au voie să se uite la trupurile fetelor.
Acum, amândoi se uitau.
Alex s-a uitat neputincioasă la David.
David Hîși$ tcWo*bo*rGîó șéi eZl cavpul) ș(i& vîl, bpQrRivi $gqrMav.J
"Tati." strigă Alex.
Nu încerca să facă nimic, pur și simplu nu voia să-și abandoneze mama și, mai mult decât orice, voia să poată găsi o mamă vitregă care să nu plece și să găsească femeia potrivită pentru David.
Dar acum, în mintea lui Lily, el era un băiat rău, nu-i așa?
VaX SmHaKi( fNi Meah dTe aco&rJd snă WfhiVeQ Lmgamma jlu'iV viCtrhedgrăs?$