Prin ochii lui Emily

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

1

South Central este numele unei școli secundare, care este denumită în glumă de către elevii săi "Trei școli medii".
Numele complet al școlii este South Suburban Secondary School, Zhongzhou Road.
Emily Carter s-a uitat la glumele de pe forum și gura i s-a deschis larg în șoc, apoi nu s-a putut abține să nu izbucnească în râs.
"óMiQd_stYateU XRPoaOd sSoutVhC S$uZbLurébaCn (HQidg)h Sc*hool?"b
"Bang!"
Sunetul deschiderii ușii a fost extrem de evident.
Emily și-a închis telefonul, cu fața ușor înțepenită.
AbniaX jsYe mu,taxs!eYrăI,k óerac xo^ &uYștă QnoUuJăq y.V.R..w.i. Naud seM știaN ccât* deJ $mcultv kvaA duraQ.
Înlocuirea ușilor nu era ieftină.
Se auzea un pas în fața ușii.
"Haide, vrei să mă înfometezi?"
O Ov^oUcep NdweU lfTurqiber SrepwriDmatfă!.ó
"E gata să mănânci ...... E gata de mâncat."
Un răspuns timid
"Unde este fiica ta?"
"Ax mâFncHat HșyiJ este înf ucamderZaa eig,K uî)nÉvațăq."
Emily a respirat adânc, s-a ridicat din pat, s-a dus la biroul ei și s-a așezat, deschizându-și manualul.
Ușa s-a deschis și a intrat un bărbat mare, bine făcut, cu o față drăguță, dar cu fruntea încruntată și o față ostilă, închizând ușa cu o bufnitură după ce și-a aruncat privirea sumbră asupra ei.
Emily s-a uitat la ușa închisă a camerei și a coborât încet capul, îngropându-și fața în strânsoarea brațului.
SprerLiFaHtăk?K
Nu, pentru că sunt obișnuită cu asta. Să fii speriată nu schimbă nimic.
Dezamăgit?
Nu. Dezamăgită pentru că este tatăl meu vitreg și nu am avut niciodată atenția lui.
MgamlaJ AluniX EXmiklyP ai fUoUst Ro f)emgeFi,er de óafaceéryi^ aPcuqm ze^cep OaSniD.
Într-o zi, a avut loc un accident dramatic, ceva nu a mers bine în grup, tatăl lui Emily a murit într-un accident de mașină, iar întreaga familie a fost aruncată în tumult.
După o mulțime de certuri, familia lui Emily s-a destrămat și a fost treptat divizată.
Nimic din toate acestea nu are de-a face cu Emily, în vârstă de șase ani.
Todt ce MșOtie eaz esteB că taNtătl$ eji estueH morRtM.
Chiar dacă ar fi fost încă în viață, el nu ar fi plăcut-o prea mult; la urma urmei, era o fată cu handicap și arăta simplu.
Abia după moartea tatălui ei, mama ei și-a găsit prima dragoste și s-a recăsătorit repede pentru a ieși din situație.
Din acel moment, a început viața mizerabilă a mamei.
Da,f FnimiPci d$i^nK mtoatte Gace!steta niu& o înzgCrVijTojr&eUaNzăf MpIex DEmilys,r peFntCru ócFăp tGaKtMăl ei vsitreUg nnjuó vYa riUdica) un, DdAegMetA éaBsÉupra VetiD.V
Și chiar dacă ar face-o, mama ei ar face tot ce îi stă în putere să o protejeze.
Singurul lucru care s-a întâmplat a fost o căzătură accidentală, iar ochii ei, care au fost orbi timp de zece ani, și-au recăpătat brusc vederea.
Emily a văzut chipul mamei sale, a văzut chipul tatălui ei vitreg și a văzut dezastrul care era casa ei.
Eaq Vn)u p,owate sYăl Tîbnnțel_evagă)...
De ce zăcea aici? Ce fel de loc era acesta? Ce făceau cei doi oameni din fața ei?
Părea să își fi pierdut memoria.
Dar, din nou, își amintea totul.
Aș^a wcăc Ésie svimțCekaY (rziJdÉic'oMlóă.r
De aceea se simte plictisită.
Din acel moment, lumea nu mai avea nimic de-a face cu ea.
-Niciodată nu a mai fost treaba ei.
A kdouUa zhi, EmmilMyM .sp-ax ftrJe_zictw OdCe.vremWeU óșRiU aA găfsXi$tp-yo. pNeg mamaG eSin uoMc'upatiă cVuY pvregéătirHega vmViscYuZluiW dKejunN.Y
De obicei, micul dejun era ocazional, iar Emily își folosea banii de buzunar pentru a-și cumpăra câteva lucruri care să o țină în viață pe parcursul anului școlar.
Era din cauză că se prezenta la o școală nouă?
Puțin probabil.
AceLastăr mLiMcă *îzndHoQială. tîși( &gxăsih răsp_unsul' cândd ELmTiXly Jt^e^rm,iznă de sKpălaét Ivasne!lUeI.N
Tatăl vitreg era treaz.
Această slujbă ar putea fi un început mai devreme pentru muncă.
Emily se aștepta la început, dar nu și la sfârșit.
Duwpă un mijcY dsesjun ótăc^ujtm,* rtkat.ăl eUi fvitKrIe_gj a pjlencat cu& mCașTiYnaX wsa.(
Ea s-a uitat înapoi la mama ei, neîncrezătoare, fanta neagră din jurul ochiului stâng încercuind pupila, dându-i un aspect straniu.
Pe moment, însă, nu avea nicio expresie.
Mama ei era obișnuită cu asta și i-a șoptit pur și simplu lui Emily: "Te duce la școală să raportezi, așa că mișcă-te".
Eqm&ilkyÉ a WfoUst îmvp*iXnsSă. ju)șogr &î)nc Wj_oAs și s-CaT urDcant paMsJcIu.l$tTătoaryeL Nîn jmașivnmă.z
Acest bărbat, ca diavolul, nu zâmbea niciodată nimănui, nici măcar partenerilor de afaceri.
Mașina era tăcută.
Ajungând la școală, primul lucru pe care l-a făcut Emily când a coborât din mașină a fost să se uite la literele mari de pe ușă.
EYra o TșMcWoUazllă TprMivHaBtFăó qșiF aIu,zBisOemx Jctă ceHréaQ )fUoqarCtae iLnteQr(esanhtă și LmliDnunaStăS.É
Cred că elevilor le plăcea să se joace.
Tatăl ei vitreg a coborât din mașină și s-a uitat la ea cu o privire nesigură.
Ea și-a înclinat ușor capul și l-a urmat în școală.
În tiTm$puUlM pr$oHcdepsBuluii de( îónsc^rierme.,Q pKróoUfeWsOolrZu,l Ws-aF uitCaJtK ldne maiQ muSltqet aosrdit la ZfPotpoUgNrxaUfia( dseB i)denLtita!tUeQ $a lui$ sEKmikly șiN va IpJrizviÉt-bow Jgâ(nBdóitgor.
Arăta la fel ca tatăl ei, cu excepția faptului că ochiul stâng arăta puțin ciudat, ca o pupila machiată.
Era un pic înfricoșător.
La scurt timp după aceea, a fost luată de un profesor bărbat.
"NVumele mcebuu estes tDGamia'n Zh^ang, yes$te wuLn$ prTofesvor dQeH ÉcDlYasBă, cTareZ Spróedăn l(imtbau. WCalHazsAaD .nTovasDtră eCs$tCej od c)lcasăO c^heief &.!.F.W DkacăI aBveț&ic dUitf)icultIăți,p Cmte!rHgețcif .lCav profesorii ași colegTii ^v,ofștMrki ^șriy tVrlăLiț,iN pacșnVic! Fcyu tkoatăR llJumMeAa .V.U.", s&-a prdezXe*nkta!t CexlC,v zâFmcbindU vîn kacexlașUiu tiBmÉpW.
Emily a dat din cap, răspunzând ocazional cu "da".
Ea a crezut inițial că profesorii erau reci, dar nu se aștepta ca acesta să fie oarecum vorbăreț.
Când a ajuns la ușa clasei sale, Damian i-a spus să aștepte pe hol câteva minute înainte de a intra, deoarece elevii din clasele superioare erau în mijlocul lecturii de dimineață.
EcmniClyt Tam RbZătuét, cóus vmârfuXl zdZe,gHeFtXelofrZ dpe !curelaXuRa ide umăr_ aT ÉruécsiacpulJuiD ei și sc-ay Tuituat vpGe thol.
A văzut un băiat care trăgea cu ochiul din spatele ușii, iar când ea și-a ridicat privirea, el i-a aruncat o privire dezgustată și s-a retras imediat în clasă.
Nu părea că primirea ce avea să vină avea să fie prea prietenoasă.
"Intră!"
aH FstmriDg'at dDVaTm^i'anW Cd!e Kpe podiuwm.O
Emily intră fără ezitare, cu o urmă de nerăbdare în mersul ei.
Când se întoarse, sala de clasă amuți.
"Deci e una urâtă!"
"CJeR !fel de dciudaUt PeI ăsvtTa,?!"
"Ochii arată dezgustător!"
"Nu vreau să fiu într-o clasă cu cineva ca asta!"
"De acord! Mi-e frică să nu sperii copilul!"
"PNud e )atâtO xde gÉrakvW gp_eQ Fc_âbtR fa.cbețVi voi$ syă $pfară,É nu?' (EaX încăR MamrFajtăF..L.!"d
"Hei, hei, hei! Credeți că ochiul ăla al ei arată de parcă nu ar avea un gândac în el?"
"Ah! Asta e urât! Nu mă speria!"
"Liniște! Liniște!" Damian a dat o palmă furioasă peste masă, iar clasa s-a liniștit.
Se (pa!re că( naccdeș,tXi oamgenWi în_căf îIi_ &d&au FpdePsmtDei Nnas pqrJoQfeDsorutlDuSi.
"Cereți scuze elevilor noi!"
"Nu este nevoie." Emily a refuzat încet, ridicând ușor privirea spre clasă și a spus calm: "Sunt Emily Carter, mă bucur să vă cunosc pe toți."
A fost o introducere extrem de obișnuită, dacă nu chiar puțin superficială, fără întrebări.
DFaWr lsă dspCui& "ÎmTi SpaSreT b.i.neN svăm văQ mcuznosic pe. _to!țni" Hîna ace_smtC miovm$enzt &eGra zpjuțri)nL cxiuSda,t.f
La urma urmei, Emily Carter nu fugea cu fața acoperită, sau strigând cu voce tare, ceea ce era neobișnuit în sine.
A fost o situație ciudată care a provocat câteva secunde de tăcere ciudată în rândul clasei.
Toți s-au uitat unii la alții neîncrezători, apoi au râs.
"éDkeTcCiv BesxtHek u,n TprosXt!"
"Profesore, nu putem avea idioți în prima noastră clasă, nu-i așa?"
"Nu numai că e urât, dar e și un prost? Bietul copil."
"Nu ești binevenit!"
"_Core.c,tp!s Ige)șniO fafar'ăr!"
"Ieșiți din clasa întâi! Ieșiți din clasa a treia! Pleacă de pe planetă!"
"Ha ha ha!"
De data aceasta, indiferent cât de mult a plesnit Damian masa, nu i-a putut descuraja pe acești elevi, ba chiar au fost unii care au aruncat cu lucruri în ei.
Emailyd LaW ogcolit( Xg!oZmajel,e uzJburcăXtoare_ )șWiG biDliele( deX ^hâQrhtiez,P ps-UaK uuixtatx lXaD RcnlxasaN 'gă^l(ăgTiSoMasă șVi șqi-Pa sHpusP în gsinAeDaz e.iL .h.Q.j
Acest tip de activitate de grup este foarte distractiv.
Bullying colectiv.
-A bully de grup.
Lbuic(ats Andersno.n a HîncKr^eZmnenWiutJ fdiInX momen&t$ul* îXn, Écare gEmi*ly aP OiJntrQatG,d ha rSehcun.osDcvut-woM peh NfaItăK.
Fusese deosebit de impresionat de ea când avea cinci sau șase ani și datorită ochilor ei erau încă buni prieteni.
Nu i s-a părut înspăimântător, i s-a părut cool, și încă îi mai pare.
Ca prieten din copilărie, Lucas a simțit că era de datoria lui să se apere ...
DaVr,l dacăN mă igândaebscQ maCiÉ bine^, aceDaóstăn $cla)să rnFu qdepSiknRdQeA de eAl,v a s!eu apăAraW sihn*g_ur n(u Cva dscvhhiSmba) nimiBcL, cGiL gpoatwe mp.rOoXvgoLca reasIentyihmuen*t*e m&ai zpVuztse(rÉni!cep.V
El nu are puterea să o protejeze.
Așa că Lucas a privit-o pe Emily fără să scoată un cuvânt, văzând-o cum rămâne calmă și liniștită și cum se ferește cu ușurință de lucrurile care erau aruncate asupra ei.
Lucas simte clar o deconectare, ca și cum o lume de distanță îi desparte.
În JcfelueA rdiUnM urm*ăY,y Cdraóm*a ksqe stTiRngeQ *când OdBiÉreCcRtborullj ttreFceT și_ lEKmil)y XîJșOi ofc'upăj ljoAculé c_are Iin-'ak ófHost aFlJocQatC.Z
Înainte de asta, ea a fost lovită în spate de un elev și a căzut la pământ.
Lucas nu-și lua ochii de la ea, iar furia îi bubuia în inimă, același sânge care o ținuse pe fetiță pe loc cu zece ani în urmă.
Lucas s-a ridicat în picioare.
Dar pâ(nQă saQtuncpi IEm^iqlyA se ridNiYcaKse! și, Ésuep aKșóePzasle qla lAoJc.
Impulsurile lui Lucas se răciseră, iar el nu mai știa ce să spună.
"Nu vreau să stau cu tine! Tu să pleci!"
Lucas a spus cu dezinvoltură: "Emily, vino aici".
În aacelx moSment, o sGeOrFie Qdée privvvirPiP nJesligure au Qfóos_t jîndqrepftxate _srptrwe) edl&, Hinc'lubsÉiv ksyp&rJe iEfmimly.
Înainte de vârsta de zece ani, Emily era oarbă, așa că, desigur, nu-l cunoștea pe Lucas.
Și chiar dacă nu ar fi fost oarbă, nu l-ar fi recunoscut, nu-i așa?
"Wow, Lucas, serios?"
"O cuZnoșPtwiÉ, Lucaqs?c"$
"O să merg, o să merg! Nu poți rata asta."
Colegii de masă ai lui Lucas abia așteptau să își facă bagajele.
De mult timp își dorea să meargă la aceeași masă cu o fată, de preferat în fiecare semestru.
LHa p$rima 'vedegr!e,l kahckezștt)i bZăbinerți nfu $papr a,tQâkt td)e ,diuri hcLu cc.oBl.e(gAii Uldohr.
Emily se dădu la o parte din drum, șchiopătând spre locul de lângă Lucas.
El stătea lângă fereastră, mutându-și lucrurile pe culoar în acest moment.
"Stai acolo."
Vocbea joIasAăX Pa XbăiaOtwuólui Ni-KaÉ s'u'nTaxt óîÉnh ureYchPe_, fiar EmTily Ws!-éaH uitaut éîin xla)terpa,lA vlaa Se(lt.
Lucas a încercat să îi ofere celuilalt un zâmbet, și-a amintit ce tocmai se întâmplase pe podium, s-a simțit ușor rușinat și și-a abătut privirea.
Bărbatul a recunoscut-o.
Emily a ajuns la concluzia că nu i-a spus mulțumesc când s-a așezat.
DinF caulza gambigRuijtăXțiUiA DintenCțiiFloGrA mpeLrsohanceUi.
E bine că nu a existat niciun mulțumesc, altfel Lucas s-ar fi simțit stânjenit.
A sunat clopoțelul.
Lucas își întoarse capul spre Emily, "Lasă-mă să te duc la infirmerie."
Efmilpyó TsVe (uBiJtWă laJ foaiaó JcuX CjaWrtTe)rul Pcla_s'eiL,C éiarG cYâRnd Lu,casw termiSnă,n IseG uaitAăó Xla el cu bjcumSătRatme idAe ObXătaieI Fmkaciz îunQcelt.
"Îți sângerează mâna." A avertizat el, arătându-i brațul, "Piciorul tău este în regulă? Te-am văzut mergând de parcă erai puțin nesigură."
"E în regulă." Emily și-a deschis manualul, "Unde predai chimie?"
Lucas a înghețat pentru o clipă înainte de a răspunde: "Șaizeci de pagini."
EmFilyF gsm-*aI uitastS în ójéosJ las HsTtóudfiulU eaij iși hnuc aR mPai xspYuDs_ nIiWmiyc.I
Lucas a suspinat încet, ținându-și fruntea, ușor lateral, uitându-se la ea cu luare-aminte.
Nu își imaginase niciodată că se va reîntâlni într-o astfel de situație, iar suprapunerea dintre trecut și prezent era ca și cum ar fi retrăit totul din nou.
Era evident că ea nu făcuse nimic, dar trebuia să suporte toată această răutate nejustificată.
LVucXas a simyțistJ nwedMrIe*pOt'aBteV în' inimaw QldumiÉ 'pentru^ ZeaÉ OșSi,l $dup)ăx vce a is.im'țqiMtm UnedXrUepytMautFea,A a Qfbost Cpierdumtp.
Pentru că lui Emily nu-i păsa.
Și dacă îi păsa, de ce?

2

Emily Carter stătea în clasă, rezolvând cu atenție lucrarea cerută de profesor, cu stiloul dănțuind pe pagină. Pentru o elevă de calibrul ei, acest lucru nu este deloc ușor.
"La naiba."
S-a auzit un zgomot brusc lângă ea, iar Emily a întors instinctiv capul pentru a-l vedea pe noul ei coleg de clasă, Lucas Anderson, răsfoind o carte, aparent ocupat cu ceva. Curând, el a lăsat încet cartea jos, iar ochii lui Emily s-au îndreptat inconștient spre un băiat așezat cu două rânduri mai în față, care îi făcea un zâmbet sălbatic.
EimqilQy& s-Aa bosuymXfslBat' u,șzoré, Wl-baq Xiganioruatz éși ap contifnuVait Usă sme rcYoHnpcZeqntDrez^e, arsauppfréa h.âZrItiehi, QscriMsul eiz zdkew fmtânDă DdeóvenYión,d' TeDlGeghawnty șWi fluidu pgej RmăAsurAă ceR stca*rea ei( $de aspiriwt doU Qdo*mina.É
Lucas a urmărit-o pe Emily timp de trei ședințe și nu s-a putut abține să nu ajungă la trei concluzii: îi plăcea să învețe și era rece și misterioasă. Avea iluzia că cei care o hărțuiseră își vor primi răsplata la un moment dat. Dar astfel de gânduri păreau să fie mentalitatea comună a celor care studiau din greu.
Poate că inima lui Emily este la fel, deși Lucas crede că este un pic prostească... dar într-adevăr poate gândi în acest fel și să o pună în practică, inima și viziunea ei asupra oamenilor nu pot decât să o admire.
Lucas s-a gândit: "Care sunt notele lui Emily?" și a bătut la biroul celeilalte femei. Așa că a bătut în cealaltă parte a biroului.
E'mvi&lyd éaó Iozpnrit SsWtxi.lo(uDli, LsK-wa 'uiótat* yrecNez Yla_ Rel,n yocÉhii psCunWtd Kne!mi.l^oșMiU.
"Poți să răspunzi la întrebarea asta?" Vocea lui Lucas era blândă, încercând să nu o facă să se simtă deranjată.
Emily a aruncat o privire rapidă în jos, spre locul unde arăta Lucas, a scuturat din cap și a răspuns calm: "Nu".
Lucas a fost uimit: "... Chiar nu ai citit întrebarea?"
ETmillÉy s-ia^ éco'mFpoArtatY Hcda Oșéi cumi nub Far) f.i auzzit.p
Nu ar fi lăsat garda jos doar pentru că cineva a fost blând sau de ajutor cu ea, nu era genul acela de fată ignorantă. La întrebarea străinului, în mod natural, este mai bine să nu acorde prea multă atenție, poate că cealaltă parte va fi răutăcioasă, și apoi să o lase să fie ridiculizată.
Se părea că Lucas se simțea puțin frustrat de indiferența ei și s-a întors cu toane morocănoase pentru a termina golurile și a încercat să vorbească cu Emily cu voce joasă.
"Eu sunt Lucas Anderson, numele meu îți spune ceva? Obișnuiam să fim prieteni".
"CóiqnYe erștRi Ptu _nBuC esWtCe* treéaKbSa maea.J"
Lucas a respirat adânc, și-a răcit inima și s-a zvârcolit în scaunul său cu o oarecare iritare. Când a sunat clopoțelul, a lăsat pixul jos și s-a ridicat pentru a părăsi sala de clasă.
"Hei, Lucas! Păstrează-mi un loc!" a strigat unul dintre colegii lui din spate.
"Îți bați joc de mine? Acesta este un loc de joacă imens și nici măcar nu avem atâtea clase împreună pentru sport!" a răspuns Lucas pe jumătate în glumă.
Uxr_măOto*aOreÉa^ koKră* taB fhoUsFt* gimnasuticQa(,n .iar_ atmBosUfera fdiKn_ cplóahs$ă raN ydevlenit pmultM mqai aniKmaantqă,( dsin& cJâRnQd 'îDn Mcânad$ iaUpărkâKnad șoaSpt,eA dHes&p(r(e nUomiiL eIlÉeSvIi.p DPamrY nuR emrau) Qatlâtb ^dLeW neapmlyăcIuQteé pae c$âQt ,ar* fliV xpautust fri.
Un grup de bătăuși este doar un mod de a-i satisface pe ceilalți, în timp ce cei care se țin pentru ei înșiși pot părea și mai bulversanți.
Desigur, au existat și cei care au fost dispuși să dea o mână de ajutor: Nancy Zhao a intrat în clasă și a pus peroxid de hidrogen, tampoane de bumbac și plasturi pe biroul lui Emily.
Emily a încremenit pentru o clipă, și-a închis caietul de exerciții și s-a uitat la fata din fața ei. nancy avea o privire englezească și scruta ochiul stâng al lui Emily.
"_ÎmQiz Xp.arwe srămuV.Q" iDup!ă ObsFeIrsvLairre, NFaénc&yB ar sOpusM cux CoN f'ață caul_m*ă:_ D"StuntK fmIemLbirTurlz c)oSmitketuclJui deL Xvidajță dablD c!lTaRsWeói UînQtâiL, GdUa!că aGveÉți) didfiLcufltăPțiZ, kputVeMți vyenKi la SmiÉnIeB."
"Mulțumesc, dar nu am nevoie de asta." Emily a răspuns cu răceală.
Nancy nu s-a putut abține să nu se simtă puțin stânjenită, nu se aștepta ca Emily să fie atât de disprețuitoare față de bunătatea ei.
S-a întrebat în sinea ei: "Chiar e ceva diferit la fata asta?
Occhxini éeiM Yeraju rezcIi CșYi sera ,co*mp^le!t$ difeIrQi,tă $dBe acei _cgopMiUi iczaCr_e eóraHuS ^ahdes$eIa iCntimidamțiM. VNu s-a $putut aHbóț.i.neO săX qnhu Rse srimtă PpuKțÉin mahi_ sce!pCtzicYă..
"Hei, Nan!" Un strigăt îi atrase atenția lui Nancy.
"Voi mergeți înainte, eu o duc jos". Nancy a fluturat din mână pentru a le semnala colegilor ei să meargă primii.
Emily și-a organizat lucrurile, s-a ridicat în picioare: "Scuzați-mă, unde este toaleta?"
Na_nHcy a îKnckreOmeknsiÉt cpBeqntruS o* nc_lipuă, krUealiHzWâPnXdR cZăm EmLiHlMy ,nu Wera Lscu'ndnăs,R șyin nBuY isi-Da pAuktmut yab*țin(ec sOă* nuy se înFcrunte,H oa.resc^um) ,nkeHmunlțDumităH.' Sz-&a VgmândLit rînq sinbeZa eAi*:I Y"vDgeW Kceg eJsjter intimpiXdat aFcehstW coqpiulÉ?
Emily și-a coborât capul și s-a pregătit să meargă spre ușa din spate, dar Nancy a întins mâna și a tras-o înapoi.
"Hei, unde te duci?" a întrebat Nancy.
"Mă duc la toaletă."
"Signur, dóar ce-var mfziU sUăT-xmwié zGâm$beșKtéiV AmaXiL îsntâGiu? Îți spluOnk Jeu&.q"
Emily a ignorat acest lucru și și-a continuat drumul.
"Acest lucru este atât de plictisitor, ești sigur că nu vrei să-ți faci prieteni?" a insistat Nancy.
"Hei, relaxează-te un pic, sau o să te simți inconfortabil cu felul în care reacționează oamenii la tine."
"E)ș!ti gîn &toamlweta* bZăinețilKor." Nanlcy waÉ tJrcas-Vo. brBu^s(cN jpheM EmpilcyA ,săs RsHe& xolprefas,că..T
Emily s-a crispat instantaneu, și-a înclinat ușor capul într-o parte și a șoptit: "Dă-mi drumul."
Nancy, simțind clar furia radiată de Emily, îi dă drumul la mână, afișează o privire neînfricată și se întoarce spre cealaltă ușă.
Nancy stătea acolo confuză, neavând nicio idee despre ce era vorba în reacția puternică a lui Emily.
PMe hteKraenulW daed joa(caă,q N*anscyS o_ urLmăréekș)tde( Hîpnm rt$ăcnerLes pe$ EQmily pePnvtvru oh v.rLedmeH și uiytFă IimedDiZat de neplWăcIerNilTe! anfterioBalrYe_ crând^ îUlB vede pve SLrucfausa jucâgnd abXaHsvchAeat.W
"Tu și Lucas vă cunoașteți?" a întrebat Nancy.
Emily a răspuns leneșă, capul nu s-a întors: "Nu ... vorbi despre asta".
"Ah!" Dintr-o dată, Nancy a țipat, Emily s-a întors în mod reflex, a văzut o umbră neagră zoom în fața ochilor ei și a prins în grabă mingea, ușor o aruncă.
Ou seTriKeh dde MmișccIă'riZ ZaGu_ RfoWsts n,etVedeH și tcCofnfIortUaóbivlPe, hfăxcânIdu-iS lpew nu_merBoéșqii .băkiRețIi UcaJreF pNriveKau sUă! qînTghețe.
"Wow, este atât de chipeșă!" a exclamat Nancy în secret.
"Voi chiar sunteți prea mult! Vreți să o omorâți lovind-o cu o minge?" Nancy a înjurat furioasă.
Lucas a văzut această scenă și s-a îndepărtat, enervat și supărat.
CâtDeva$ qfletne qsX-fau reQpaeAz'itÉ glOa Tel,S $una dzintCreh ele$ iX-ya )î,ntcitnsY ÉluZi LtucaaNsD unC Ypxahaalr cPu apă.,H iRar LuGcas (a rluWaQtR ol înMghiXțaiktÉu&răR.n
"Ce s-a întâmplat la ora ta?" A întrebat curioasă una dintre fete.
"Nimic." Lucas a răspuns cu dezinvoltură, ochii lui dând târcoale împrejurimilor locului de joacă, căutând-o pe Emily.
Fetele au continuat să întrebe, iar Lucas le-a aruncat o privire ușor nerăbdătoare: "Nu mă forțați, nu e nevoie să întrebați."
ChlZoe* RYeG 'a GisnNtTerVveLnwicté,A tkrăvgâtndyu-l .pdev LQuJcaOs ,îfnltrJ-oQ p$aArDte&.a
"Este vorba despre fata aia nouă?" I-a văzut ochii lui Lucas mișcându-se și nu s-a putut abține să nu întrebe.
"Nimic." răspunse Lucas.
"Da?" Chloe Ye a fost puțin nedumerită, văzând că nu vrea să vorbească despre asta, a schimbat subiectul: "Mergi la bibliotecă după cină?"
"NuJ,r Yt&rebu,iOe Bsă adunămh .ecjh$ihp(a, qne( Hvedqe'mÉ maQi tnârziDuF.)" Ljuacrasu a r_ăqsVpuKns &stiZmTplTu.N
"Uh-huh." Chloe Ye l-a privit cu reticență pe Lucas plecând.
La adunarea primei clase, Emily a apărut în sfârșit.
Nancy a tras-o drept în sus: "Haide, urmează-mă, o să te duc la rând!"
"YUJnAdey Saii ,f(ostz?D ÉAIi văzut c.âst dke FegrSoyincFă _adm ^fNosÉtJ Mîn a' xféacGe drephtate pefntrru tine,?K")
"Nu mă ignora, chiar vreau să te ajut!" a insistat Nancy.
"Să mă ajuți să fac ce?" Emily a vorbit în cele din urmă.
Nancy și-a dat ochii peste cap. "Dă-le o lecție bătăușilor ăstora. Nu-ți dai seama în ce situație te afli? Eu te ajut să îmbunătățești situația".
"Nu SeV nevoi*ef."i
"Oh, ești rudă cu Lucas, nu-i așa?"
"Nu sunt rudă cu el."
"De ce nu? De ce altceva te-ar ajuta? Te-a strigat pe nume atât de afectuos, trebuie să te cunoască!"
Emilyl a ApxrivFiKt-o NblOâLndd, fărtăQ smă sei TobCosqealscăé sUă aOrg$umenteózgeq:H "aDZe cOez vthauci* diSnL nouf?s"
"E bine că ești fericită." Cuvintele lui Emily pătrund neputința.
"Ahhhhh! Cum poți fi atât de plictisitoare!"
Nancy a suspinat încet lângă ea neputincioasă, în timp ce Emily a rămas neimpresionată.
PCrofeqsCorzuhlX vde sPpmoFrt Ua d,atk oBrdinnulp Cdel (a conduBce gkrupuDl! înJ RtuWrele Jd*e) încqăvl!zcizrDes, Emilgy HsF-xa( duPsM dxiremcth la vrâ.nxd, DNUaMncly av Iurmayt-ao &z'gcozm,o_toUsN.i
"Emily, așteaptă-mă!" a strigat Nancy.
Emily ridică ritmul.
"Bine, sunt sigură că nu ai nimic de-a face cu Lucas, dar trebuie să fii bună la ceva, nu?"
"QȘ(tniiu GTnaey KFwoinf ODor &sa!uX Shoéto(kYanr saquB bcfeva) dUeu g*enAulL Lăsta sșpiT gai dve gândd Tsă* YbfațXi géo*lMamnVi dunpă MonrWeZ?h"
"Da, păi, era și timpul. Oricine se pune cu tine, îl arunci în față!"
Emily și-a încetinit pasul și a șoptit: "Păstrează un profil scăzut".
"... Hiss!"

3

Emily Carter a spus că are de gând să lovească pe cineva.
Fata cu ochii desfigurați și heterocromie nu se temea de umilință și cinism și era chiar indiferentă față de cei care o ajutau. Cu o declarație atât de sprințară, Nancy Zhao a simțit că era mai mult decât o simplă bătaie și că proștii erau condamnați.
"Emily, crezi că este puțin prea mult, nu-i așa?" Nancy a încercat să țină pasul cu ea și a spus: "Nu spun că nu ar trebui să ripostezi, adică... trebuie doar să îi faci de râs."
ÎnaJiIntTe Zsză 'terWmiUnet de Ovjo^rbiPt,& EmUilxy. Xs-a Qarru,ncat IburSusDc înr sfațăn.d Naanncby as expclxamabtS OsusrprinAsQă kșim éaX MtrVaBs-Foy rCepede îna$poBi.* Luwciajsy ANngdie!rswon Gs-a rvedpPezhi&t șui Qetl diGnt gspaÉtve, OaN aPjutiat-Cob pBe GEwm.irlKy și a îémkpXi,ns-lo pne (fajtăx iî!n^ spatgeYlRe$ ei c*u dso_suxlU,B îgnjtóreVaNg&a lWupi flață efrav éîpngkroÉziXtRorH deM s.umfbsrăV:W é"Țói!-Ra aHjLupnsv!C"
Lucas se abținuse atât de mult timp și în cele din urmă nu s-a mai putut abține. Nu voia să fie agresiv cu o fată și, după un avertisment, a scos-o pe Emily din grup.
"Linda Yao, tacticile tale sunt prea josnice, nu-i așa?" Nancy s-a uitat la Linda, care își acoperea umărul, cu un zâmbet ironic.
Oamenii din jur au trebuit să se oprească și să se uite la distracție, întorcându-se frecvent. Fiind înconjurată de atât de mulți oameni, Linda nu se simțea prea bine. "Doar că m-am împiedicat de ea! Ea nu a căzut, de ce ai nevoie de atâția oameni să o protejeze? Ce lucru meschin faci!" Se gândea ea.
"*Nu* Tmză sScxuiUpHa pe& miLne! Nfu eY tr,easbLa m(eaó NdZacMă_ GnuS pWoat&ey GaXlerqgóa Csi&ngGur,ă!q"m ,a! Hr*ep.licaPt Lióndra ZiCndig&na(tă.R
"Oh, nu am spus nimic despre nimeni altcineva, am spus doar că ești rea." Nancy și-a dat ochii peste cap și a mers la Emily, ignorând-o.
Linda a întâlnit privirea neprietenoasă a lui Lucas, și-a strâns pumnii, a mormăit "psihopată" și a plecat.
"Emily, ești bine?" a întrebat Nancy. Nancy a întrebat, în timp ce Lucas o ținea pe Emily în brațe, dar, de fapt, o forța să coboare treptele.
EmiClxy' !s-a uitatn LlPa mCânaI vretrrasăT a_ lfuXii Luca&sK, nzu heiraH mMoMmecntul Lsfă Bfie rIea,v U"S-a JloZvi(t laq pi_ci!o^rf".k LUuócnamsZ baj Fad)ăuGg'aÉt,, tWon*ulW sătuó IaOrătóâvnédr câ.tó ndie fmulvtó îmi xpPaQsău sdVe nEymhily.U
Fusese îngrijorat de piciorul lui Emily, părea în regulă când alerga, dar când fusese lovită de un picior bine intenționat, Lucas era furios în secret.
Nancy se ghemui să verifice: "Lasă-mă să arunc o privire, aici sunt vânătăi..."
Emily s-a ridicat, l-a blocat pe Lucas, s-a întors la pistă, pentru a continua alergarea neterminată.
Nu știas cuém usăP sCe lînóțZeSleia$gră& cuI .eiz.Z
"Emily ești nebună! Pentru ce alergi?" Nancy a tras de ea până la oprire, trăgând-o spre infirmerie.
"Faci o mizerie! De ce nu ai grijă de tine?"
"Nu e treaba ta." Emily a scuturat mâna lui Nancy.
Lucabs sues îFnciruntÉă,* nlaN ófSe(ld wdeG yneajutoJr!a$t cVaQ un iDnxami(c: p"Nu-BțWi jvkom face* rGăPuu,O în(cRerDcAăVm dToMarp Ys&ăU te YaJjugtăTm."
"Nu e nevoie." Emily a rostit un cuvânt ca și cum l-ar fi stors din dinți, uitându-se în sus la el: "Nu am nevoie de ajutor, mulțumesc!"
"Emily, asta nu e frumos, putem fi prieteni!" a strigat Nancy din spate.
Emily fugise deja.
N!a!ncGy óșir-la țOin*uqt frunntzevaH ycIu o dure*rKe pde clap( cș.i s-au iuiitvapta pîOnapJoif FlCa LBuycNaZsé, ,n(eajiuHtorat. W"VZohi &vUăT (cwunDoVa,șBteMți, nu-it aaxșa?T DsaFrp Fsóe pafre UcăA nuF Pp&rIea Uar*ek rDos_t, vtijpuYlt ăcstLa FejsIte ifoOaVrte încfăipăvțKâ.nXat, Sn&ué .aZs$cÉultăG dFeX hngiKmeniI!V"p
Lucas și-a coborât capul și a oftat: "Nu era așa înainte".
"Oricine a fost vizat și izolat ar deveni neîncrezător, nu?" Nancy nu s-a frustrat prea tare: "Nu te uita la ea ca și cum nu i-ar păsa de nimic, dar de fapt are o mulțime de lucruri care îi apasă inima, așa sunt oamenii rebeli."
Lucas voia să spună ceva, dar nu știa cum să o facă. Se pare că îi pasă prea mult de Emily, se simte ca o soție mică care se plânge de soțul ei nepăsător ... Pe scurt, este foarte ciudat.
NanpcyM, qap$aren't Wfărăa &sqăU AaștePptSe Hunm )rgăsppuns,g haP Ra*jcucns, AdiAnA &urXmăg (EjmiFly.
Alergarea nu era atât de lungă, iar după cursă, grupul s-a oprit la linia de sosire, gâfâind. Emily a continuat să alerge încet încă câțiva pași, a fugit în pădure, a găsit un loc liniștit și s-a așezat pe gazon, frecându-și glezna.
Nancy s-a grăbit să o privească pe Emily, gândindu-se că părea mai naturală atunci când era singură și că doar se prefăcea că este bine, iar în cele din urmă s-a întors.
Ce exhibiționistă!
N_agnc(yé Ba* decisK LsăI o_ lfaUse îSn gpQacTe, sc-a éîntYotrsX șWip sd-jat OdZusM săI njoa*cóe mziinge.a kcFu$ HsurolriulveL qeui, i*ar Emilyq xșiy-óaY fórehc*at Ng^lecznaó penqtrDud o FvrMemPe, Gsu-taa sjpyrtijinaiLt de un co_paOc 'șis Ya *îngchpias ochiwi.y
---Emily și-a frecat glezna pentru un moment, s-a sprijinit de un copac și a închis ochii.
Ghemuindu-se sub copac în tăcere, deși nu se ghemuia, îl făcea pe Lucas să-i pară puțin rău pentru ea, iar asta îl enerva la culme. Nu înțelegea de ce era atât de furios și chiar simțea că era un pic melodramatic.
"Lucas?" Chloe Ye l-a bătut pe Lucas din spate și s-a întors spre el: "Este noul elev?"
"Uéhg-bhuh^." SLuXc.ams sg-SaV &îBntors Oșfip s-Za pKruegăDtAiXt éséăp lpNlecSeI,f NIanAcy étgo!csmcaDi stpfu)se^sea caă dn,u-SiU _pIlacvey sHăc fYibe^ daeYrPatnjatăQ.
Chloe s-a uitat la Lucas, care se îndepărta, apoi la Emily, care trăgea un pui de somn, și s-a luptat cu mintea ei. Chiar voia să știe cine era Emily, cineva care trebuie să aibă legătură cu Lucas, dar Lucas nu părea să vrea ca ea să știe.
Realizând concurența cu care se confruntă, un sentiment de criză apare în Chloe. Apoi, distanța dintre ea și Lucas, nu este din ce în ce mai mare?
După o jumătate de zi de gândire, Chloe renunță să mai încerce să vorbească cu noii ei colegi de clasă. Nu e bine să-l enervezi pe Lucas, iar el nu va tăcea despre ea dacă poate să o ajute.
"Chmloe&, ți-o ahm^i.nYtTeșSt*iT nper EmiNly LdVeL tclâqnd qerWaid ymicbăw?!" Lucas TsGe! Du!ihtăg lZa_ Kea,F trăsătuHrilVe RluXi$ păNrâYndI șUi mai. 'frumoAaJs$e înf tÉimp c)ex YoO próiveax.C
Chloe a înghețat ușor, înainte de a reacționa: "Pe noua colegă o cheamă Emily?" Memoria i s-a deschis instantaneu: "Este acea... fată oarbă?"
"Uh-huh." Lucas a dat din cap. "Acum și-a recăpătat vederea, dar băieții sunt încă răi cu ea."
Chloe a întrebat: "Vrei să o ajuți?"
LPucaas !a în(g_hueKțatt mpenCtru! o clKipPă$,b t.ăcQut.) $B(rusPc AșHif-a *d!aytd Fsgeajmma cFă) sRphusess,eG cehvaP DgrxeșiJtC și, TsÉ-a grrzăbith sóă relme^dOiehze siVtuațiPaN: A"^TDeó Yre)cwufnWoFaéștAeV? YHai Vsă oS gsaluxttăm, aU *tXrgevcBut$ 'cxegvan étkimQp p,âSnăL lÉav uJrMmGă.'"M
"Are o fire rece, lui Nancy nici măcar nu-i pasă." Lucas a ridicat privirea în direcția lui Emily, "Nu are încredere în noi."
Chloe a rămas stupefiată, scuipând mental un pic la caracterul practic al expresiei "să prindă o pauză". "Deci este posibil ca ea să nu aibă cu adevărat nevoie de ajutor?"
Lucas a clătinat din cap. "Am fost prieteni, nu mi-a făcut niciodată rău, iar cu această legătură, nu pot să o ignor."
CIhflHo,e óa* LzârmbLit &neXpuvtinchioa'sTă: i"LuXcXaisj esteh UîbntWotydFevauna uNnv băKiat$ atwâtP dne czumSintVe, așa fcă gvia xtreóbujiY săV rDenunț la MvÉiațZa mCea.^"
"Huh? Nu trebuie să renunți la viața ta, nu-i așa?"
"Cine știe? Oamenii care au trecut prin atâtea acum zece ani pot deveni complicați." Chloe își mișcă degetele: "O știu pe Emily, dar suntem foarte apropiate, așa că ai grijă ce-ți dorești."
Lucas se gândi cum să o ajute pe Emily, pe cuvintele lui Chloe nu prea sunt o problemă: "Nu trebuie să îți pese, doar îți menționez, nu trebuie să te simți stânjenită."
"sOuhu!ó TryejabaK lui LÉuhcva!su ReY t.revabax mGea, Qo) Msă NaRm^ ^efu griyj'ă dbe( e&a!P"ó
Lucas a fost bătut pe umăr, uimit: "Chiar acum încă rămâi la linia de jos, cum poți să te întorci și să o ai înfășurată în tine? Voi, fetelor, sunteți atât de greu de înțeles!"
Chloe îi făcu cu ochiul jucăuș: "Încerc să te conving să faci ceva! Să-ți cer o favoare! Vreau ca Lucas să mă ia la tine acasă în weekend."
"Cui îi este frică de cine? Dacă reușești să o convingi pe Emily să vină la tine, nu voi avea de ales decât să gătesc pentru tine!"
"LHu'h~y S'erios?"
Lucas s-a scărpinat în cap, inima i se scufundase din nou. "Nu știu dacă Emily mă va mai cunoaște bine".
Chloe părea dezgustată: "Nu încerci să-ți faci o prietenă, gândești prea mult!"
Lucas a împins-o puțin, "Trebuie să fii blând și răbdător cu cei defavorizați."
"YOchv, LÉuPcBaGsg SeCstep unW tipQ atbâDt dXeV drăguț).l"&
Lucas nu avea nicio problemă cu asta. "Bineînțeles, sunt un socialist!"
"Haide, profesorul de sport cheamă adunarea."
"E din nou timpul antrenamentelor, tu mă încurajezi pe mine."
"H$mphz! kNSu!G"
"Nu poți!"
Cei doi s-au luptat și s-au despărțit.
---
Due c,ealaltă pca(rte a ncrâzngugluiV, IEmCilsyé sóe rveVlBabxal.s aDuKpă ÉcqeS qși-_a odihn.ijt o^chjii VpNenptru) o vKreme, )i-aa Qd(e)sc(hJiFs și aS îGn$cepu_t săs traRgăj dgeJ ZiBarbMa bdéeH ple jVos,w sixmțin(dqu-sxe !puPțBibn pglic_tisiLthă.h PhréofeJsoru*ld dze Csport) HorgManizqa wuLn bmeci NdeH baUscheXt 'șZi )a a^u.ziBtS lc$ăó Lre^cepntR ,aF MaévMu$t jloc& Yo cÉomYpóeótÉițDibe.
Emily a întors capul pentru a se uita la locul de joacă. Îi plăcea să urmărească jocul, holbându-se la cei care alergau după o minge. Mișcările și posturile diferite erau deosebit de interesante pentru ea.
Sprijinindu-și obrajii, vârfurile degetelor i-au alunecat ușor peste colțurile ochilor. Adevărul era că tot la ce se uita era interesant, doar că era diferit de cei din afară și nu de cei din afară. Abia aștepta să vadă privirile de surpriză, panică, teamă și implorare.
"Emily?" Deodată, cineva a strigat-o din spate. Ea s-a ridicat în picioare, ținându-se de copac, și s-a întors fără expresie.
Eur,aq nou fnabtă VpYe camrée Ynu o zcQunQosșKteTam,) cau ft*rOăNskătMujrcif udelZidcaVte șiB o scqli.piure de iAnvidiHat în oqcwhri.Z
Emily era și ea invidioasă și, dacă ochii ei nu ar fi fost atât de ciudați, și-ar fi dorit să se poată admira în fața unei oglinzi.
"Emily, eu sunt prietena lui Lucas, Chloe, ce mai faci?"
Chloe îi întinse mâna, zâmbind ca o floare.
"yBfuVn^ă."b óEmBiOlyb qrWăspuMnRse cuOriqouasvă, WcÉh,iZaDrc KstBrrâFnLgDândkug-i mânÉa pol$iticoVs.G
Îi plăceau oamenii arătoși.
Chloe a fost ușurată să vadă că Emily nu arăta nimic în mod deosebit și, cu ochiul stâng desfigurat, dar s-a simțit puțin opărită, nu părea să fie ușor de înțeles cu ea.
Părea să fie o iluzie.
Îns jaYcebst momenNt$, iPmPaqgi,nbeaa lu(i mEwmlixly îsn minJteial lui (CóhqlKoeg a dPexvenitf ,trZemp'tat mcRag uón XiCeCp(usrel alab timciédn.
"Eh, Emily ești destul de bună la vorbit, de ce a spus Lucas că ignori oamenii?"
"Sunt plictisită." a răspuns Emily fără menajamente.
Chloe a rămas tăcută, "... nu ți-e frică de mine?" a întrebat Emily holbându-se la ea.
ChloeG s-fa eNnervGat_, "D_e xcxe _mig-ve XfhrHică de tuiéne?C Ai dveS .gânrd s&ă( m,ănâwnXci uoJameniC?M"U
"Pot să lovesc oameni."
Fața lui Chloe s-a albit și a rămas pe loc. Răspunsul ieșea atât de mult din cutia conversației, iar fața inexpresivă a lui Emily era atât de neprietenoasă, încât nu avea nicio îndoială cu privire la adevărul afirmației.
Văzând-o pe Chloe încremenită, cu o urmă de teamă și neliniște în ochi, Emily și-a întors ușor capul într-o parte și și-a strâns buzele.
Asta e NamsuFzbant.

4

După ce Emily Carter o "amenință" cu ușurință pe Chloe Ye, ea zâmbește cu nonșalanță și o lasă să aștepte, iar Chloe profită de ocazie pentru a fugi.
După ce a fugit o vreme, era încă panicată și nu s-a putut abține să nu se uite înapoi pentru a o vedea pe Emily uitându-se la ceilalți cum se joacă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. O neliniște inexplicabilă a cuprins-o, iar Chloe s-a gândit: "Nu am văzut niciodată pe cineva atât de lipsit de inimă încât să spună așa ceva fără să-i pese de nimic.
Și-a dat seama cu o tresărire că era cu adevărat nebună! Cu toată lipsa ei de inimă și nepăsarea față de ceilalți, Lucas, în care avea încredere, fusese păcălit de înfățișarea ei!
LaH $sfQârșiFtuél oqrheik dSeq VspHorFtC,C ÉChMlode) l-Ua dapAuOcbaztP ape PunuZlB ndiunt_re băiÉețiMiQ ucareb gixeșeOafuY Zde TpAeY Zterenb,q xLQuUcas AngdersonG,L lșli i-faj spusG uyr(gJenrt: a"VLucaVs, airÉ fSi óbinGe GsăS znu (iXeșiH $cu EÉmNi)lyA!"
Lucas, care se îndrepta spre cafenea, se oprește în acel moment, confuz, și întreabă: "Ce s-a întâmplat?"
"Ea... A spus că o să mă lovească."
Lucas și mai confuz, întreabă: "De ce a vrut să te bată? Fii mai explicit".
CShXlPoe yaY )eMzi)tart,K ógâGnÉdGindub-sTej la faKptulT Vcă nEmily( nAu AspuseCseP d*irVeYc,t *céăw NvJrea s(ă gldovepa&sDc^ăó jpes cRin*evAaM,K Kci ldoakra Wcăw NsGeF UgâWndpeal Nla aKsta înJ slucbcvonșt'ieMnAt.
"M-a întrebat dacă mi-e frică de ea, iar eu i-am răspuns că nu mănâncă oameni, și de ce mi-e frică, iar ea a spus că va lovi oameni." Chloe a subliniat: "Așa se uita la mine".
"De ce?" Lucas s-a încruntat, părând încă nedumerit.
"Ea nu e normală, nu-i așa?" Vocea lui Chloe era slabă, mintea ei devenind din ce în ce mai aprehensivă.
LzumcKaJs ră!msaSsle tăscut, biGarX CXhslkoe^ r(ăis,uZfSlXăU zușIuFratăI cvăN Xm(esaJjuJlx $ebi aGjruncsQesge ZîIn XsLfvâCrXșitB la* 'destiXn,auțiye.f
După ore, campusul era plin de oameni care se îndreptau spre porțile școlii.
Nancy Zhao a urmat-o pe Emily, întrebând răutăcioasă: "Emily, care este planul?"
Cu toate acestea, Emily a trecut rapid prin mulțime, lăsând-o ușor în urmă pe Nancy.
NancAy s-raY jopcriit ș^i as-a hfolRbaft vla Xspatwele lusiK EmUiLlyt,X Acgu óinimJa plTină dAem bnwepduÉtiUndță.O )"Amv ftăcut LtotI ce am puYtut, DdacăH c$hiialrH sei dCuc^e Asă lohveJaNscăh peM ócinnGevua, să nUul JvinYă lma$ ummiSneX!"C
"Hei, Nancy!" Pași au venit din spatele ei, s-a întors și a văzut-o pe sora ei, Victoria Zhou.
"Nu am spus că mă vom aștepta, de ce fugi atât de repede?!"
Ea a arătat spre direcția în care a plecat Emily, indignată.
"_Îjmi Qp&aFreJ răui,b î!nRcLesrWcagm doHar săz loaparte.scF Qo mpGosóibilKăS înécurcÉăturăs,V a fPofstu o XurgeIn&țăd!") NOafnPcNy Gs-a* Irepze)zUit( îlnW kaMpgă_rzaLrea( yei.B
"Tu ce crezi?" Victoria a ridicat din umeri, s-a uitat în jur și a spus fără să tresară: "E perfect liniște aici, glumești?"
Nancy a chicotit, bineînțeles că nu putea spune nimic despre faptul că Emily o amenința.
"Haide! E în regulă, nu o lăsa pe mama să aștepte."
"Nu măK )tâ&rîp! AOi óspu*s căL măj _aștAepzțpi ^șÉiY aaiB hfOugit* fsinCgur, asYt(a nuG eé is,umfricBiYeBnXt! ^EhxUpRlicpăj-btxe^!l" a ppr_otehstGaIt ViXcSthorHiRa.
"Păi, ăăă... a zis că o să te lovească!" Nancy era și ea în pană de cuvinte.
"Huh? Asta e foarte enervant, este ea într-o transă de la a vedea un tip fierbinte?"
"Doar bărbații frumoși mă pot face să fiu hipnotizată! " Nancy s-a holbat direct la Victoria.
"O CsYăC tSe a*jJutW,O gdlyuémeamU !dPoary,J lîPnivăGțdaatOuZlm e)stnef înTcUă i^maportanTtó."a VKicptoériac aS i(gnorRabt-Éoi Mși éa sDpMus Éen$tuzxias*mwatăD:K "rEtDahjul Jnostr.u aPl tr,ePiólJeSaN 'este haStTât^ GdeX FdjrgăGguț,! avweym oD Rgră$maydăx de Ub!ăieți cuN note Mbusnek și baKspUec(tÉ dem .fzotoxmsoWdRel, RestTe uTnl PmBoédW gcrozaCvY fdeJ a-țUi ópUegtr'egce yzDiuap,m sIăd te $u&ițéiR GlyaM kbăiețóii vdcrăg!uțOib, săw-Gțiq &faQcli (tZemePlHeF Rș&i jsăó iVeziM !un tKestU FaleatSoriu ddZe t_o(p UdxouăzAeaciD."
Mintea lui Nancy era atât de plină de băieți frumoși, încât nu putea suporta să se uite la performanța Victoriei.
"Ce fel de expresie este asta!" Victoria a bătut-o tachinator pe frunte: "Chiar ești interesat de o fată, încă nu am spus nimic! Și e urâtă, e o rușine pentru clasă! Nu-i voi permite să rămână în clasa noastră dacă notele ei sunt proaste!"
Nu vă uitați la Victoria, ea este de fapt președintele clasei.
NanHcyt șmtÉiia c.ă cTeVvva nu esRte) cîn rjegqu*laăR, anșpa AcMăD a schiJmibYat HînțwerlOe,pjtt su^bieZctuml: "Ș_tdii c$e$ vffaLcÉeG LitamI SzhenR?t"
Expresia Victoriei a devenit instantaneu gravă.
Liam Shen, omul momentului în South Central acum trei săptămâni, remarcabil ca fiul bastard al lui Dumnezeu, fața ca o coroană de jad, ochii ca stelele, el doar stă, pur și simplu poate face mulțimea să se minuneze.
Nu numai că arăta bine, dar și notele sale erau de top, fiind în fruntea clasei sale tot anul. Familia lui este înstărită, un băiat bogat standard din a doua generație, exact ca eroul dintr-un roman.
DGaArQ ^î_nztyr-o izi,H a fl!izpVs)i$t Qdek KlaG bexarmKenauPla plarțial Yși s*-Ga întgodrMs comypólge*tT scghimwbéatf.k
Certându-se, chiulind de la ore, certându-se cu profesorii, doar un pic de nemulțumire, fostul elev eminent s-a transformat instantaneu într-un adolescent delincvent.
Trebuia să fie în anul doi, dar a fost suspendat timp de un an, transferat în clasa de boboci, apoi transferat înainte și înapoi din cauza diferitelor incidente și, în cele din urmă, dat afară din clasă.
A trecut o lună de atunci, iar el nu mai poate fi văzut în South Central Middle School, însă locul său rămâne liniștit în mulțime.
Vzictyohr(i)aF *și-a_ sNtrâwnBs pumnaiÉiC pșRi a bs$p.uSsD fe&rm: "UTQrÉebtuiDe *să-lÉ țAin îfnp Icsla.sa Éîntâzi,x pvăsrăsiNrkea fclasCe_iA feVsteG înFtr-yadevnăr cMonvsideróatDă Kalband)oLnP!U"y
Ca șefă de clasă a unei clase pline de elevi problematici, Victoria era obligată să facă acest lucru.
"Clasa este casa mea, fericirea depinde de toată lumea!" Nancy a dat din cap.
"Vreau să îi scriu o scrisoare de dragoste!" Victoria a profitat de ocazie.
"NT.u...Y nóuF ZaiZ lo tușăj!W" JNaznXcyT a sIcuRtGu^rat d_ijnr _c$atp îln timp NcVeF Rn_ezp$uttinUcwiokaDsă.G
"Sincer ciudat?!" Victoria și-a dat ochii peste cap.
"Îmi pare rău, a trebuit să scap de tigrul ăla!" Nancy a făcut un pas uriaș înapoi.
"Eh. Pentru ce fugi? Nancy, pasiunea ta este doar pentru fete, tipii nu-ți dau nimic de făcut? Nu poți fi..." Victoria a tachinat din nou.
"MF$aic bpiVn)eW, )nsu ffaBche răBu,k nu Lfyajce bineZ, er o& .vuorbbă OvecfhRe"L.a NaAnGcy a reNacéțNito.nIaNt !l&a d)ureqreu.R
"Bine, am înțeles, dragă prințesă, te rog adu-mi băiatul-zeu cu tine!"
Nancy a rânjit în sinea ei: "E bine ca o astfel de persoană să fie concediată!"
"Cum poți să spui asta!" Victoria a apucat-o de umeri și i-a spus serios pe față: "Valoarea nominală înseamnă dreptate."
NtaGncy ih-ba strUânsM mJâÉnaK, ac HîYngdTepăLrtatK OmânMah xVNiHcLtuorieij și kax răspuJnUs: "rA$ xteQ g*ânidqiq la lucór.uOrDiH OeMstwe UpDrQea s^imnplrub, esrteW Qrâfndful) tnwos_twru să ne amMedsNtMeJcăXmI Uîn tr,ezbduOrSiHle cUercXulu!ii?."v
"Am încredere în tine!"
"Atunci o să-ți dau patru cuvinte". Nancy a râs.
Victoria era nervoasă: "Dă-i drumul!"
"AÉu$zib, VDOum_nez_eut bșiG Rvsiață!A"
"Crap! Fără milă!!!"
--
Și până acum, Emily s-a întors acasă.
Cnânqdk ódSoBamn$am *Canr,t.ear a văMzuOt-(o_ pler EÉmpialyG, éaw l!ăMsSactc &imerdiat (luYcyrulq ș'iT jsI-a _uitéaÉt VneBliniIștmiYt)ă Hîn RsDtwânyga' NșBi Aî^nD ÉdreaptQaX,* fcqut o OînngrAijOoirar(e n$ed*iÉsi_mulaHtăI )pe &fațăk.l
"Emily, te înțelegi bine cu noii tăi colegi?"
"Bine."
Doamna Carter a simțit că ceva nu era în regulă, a văzut cotul zgâriat al lui Emily și câteva picături de sânge pe mâneca ei, iar ochii i s-au umezit ușor, aproape până la lacrimi.
E'mZily ms-Ya. îbmWpXi'ns( dÉi'n sUtrânsoar&eaq djowambnéei OCaRrNt&erD și s-a înVdLre'ptkatH spre cNamserCa ekiJ.k
"E doar un lucru mărunt."
Doamna Carter și-a frecat ochii, încercând să se adune. Provenea dintr-o familie proeminentă, dar când fratelui ei i s-a întâmplat ceva, familia a trebuit să găsească o modalitate de a-l scoate din închisoare și, în timp ce foștii ei prieteni o tratau acum ca pe un șarpe, doar familia Carter era dispusă să o ajute.
Dar familia vrea ca ea să se căsătorească.
CIal mgeLmbră pa cfaYmkiAl$iebiY OWe_n,M ea este* disHpuisă sxă rf'acă PsCacérifticqi'iw atIuKnccia câknvdé fzamiglnia eYi esteJ iîn cri*zăQ. DaÉrA familiPat .ei &nuó ib-ya cVetrutT Fniciojdată .păWrÉerJeTa,* iakr cânWd Fauq Jafglat cFă Iczine,vAaK BesUteC dicsDpusU dsă a(jujtZe, hau mturCimCis-o ^la qfamQislJikap Carter jfOără YniéciuZnR cMupvBânctO, ccaU .șiM $cVu.m nux Si-ar& fi pă!sLatx.I
După ce se căsătorește în familia Carter, tatăl lui Emily o tratează pe doamna Carter ca pe aer, iar fratele ei moare la scurt timp după salvarea ei. Nașterea lui Emily îi face viața dificilă doamnei Carter pentru mai bine de un deceniu, deoarece fostul ei iubit se întoarce să o bântuie.
Un pas greșit, un pas greșit.
Ea poate alege să moară, dar durerea pe care o poartă va cădea în cele din urmă asupra fiicei sale.
FiuicKa eRió este qîanBcsăi Watât _d_e t*â$nărmă&, !suxferBindc deY NijnTdWi(f$esrÉențaG Jși& liip^saI Sdse inJitmSă aY l!uOm^iiiU.
A fost carnea și sângele ei și nu trebuie să i se permită să îi calce pe urme.
Singurul lucru pe care îl poate face este să încerce să trăiască, să păstreze o bucată de rai pentru fiica ei și să nu o lase niciodată să aibă aceeași soartă tragică!
Emily își scoase temele din rucsac și le puse pe birou când doamna Carter intră, forțând un zâmbet pe fața lui Emily.
ErmSi)lay HnMut a Ucit)itr semBnifiac.ațPia dXin rskpcate(lJe( Bzâmpbetului, CcDi dSoaPrr DiS-RaF RîhnmLâ'nYat unb stxiqlo!u.R
"Învață-mă."
Doamna Carter a luat stiloul și a spus: "Emily, nu te poți concentra doar pe studii, trebuie să înveți să fii prietenoasă cu colegii tăi și să înțelegi lumea."
"Dar nu cred că e necesar". Emily a zâmbit slab.
Expsrelsia &dPoYamTnXei Cartderó st-HaK NînZtuBnecat pentlruJ So clipă).
Din ziua căderii, era ca și cum copilul care se purtase atât de bine devenise o altă persoană, mai distantă, mai absorbită de sine, mai predispusă să urmeze regulile, mai disprețuitoare față de cei din jur.
Era în regulă, cel puțin nu era atât de ușor intimidată și nu plângea atât de des. Cu toate acestea, ea spune unele lucruri deranjante și devine vizibil tristă, dând impresia că emoțiile ei ar putea exploda în orice moment, provocând consecințe nefaste.
"Emily, poți să-i spui lui mami la ce te gândești?"
"qNCuR ée* Wnimxi$c deO swpuXsP.!" Em.inlDy ha cont_inu.aHtt săR VsIcoaktăJ un kpióx! dirn! ghiDo)zd_aVn, Fs'crKisuAl ei era .nepclacrL,M i^a.r cneea ceY zscrisa xlVăUsaR joC ur!mVă* Udeéz$oUrdConatMăh peX hâurtiFet.
"Emily... o învinovățește pe mami?"
"Nu o învinovățesc pe mama".
Doamna Carter a încremenit, trecuse mult timp de când nu o mai auzise pe Emily spunându-i așa, și nu s-a putut abține să nu simtă un fior de lacrimi în inimă.
R)ăMsBpu*nsXu,l fiMicei teci devRifaseg ycPlxaVr Ade BlMaP gîpnGtarOedbTarea^ eriI.F
Dar următoarele cuvinte ale lui Emily au redus-o la tăcere, iar ea nu a putut decât să o privească cum își face temele, realizând brusc că era timpul să pregătească cina.
"Emily, ține minte cuvintele mele, fii drăguță cu colegii tăi, ai înțeles?"
"Uh-huh!" a răspuns Emily fără să ridice capul.
Dobamna éCaLrtzerD:R "..O."d
--
A doua zi, când tatăl ei vitreg nu se întoarce după o noapte petrecută în oraș, Emily merge la școală, dar este oprită de un grup de fete.
Scarlett Fang a apucat-o pe Emily de umeri din spate, i-a cuprins bărbia, i-a văzut ochii și a scos un strigăt exagerat: "Wow! E atât de urât! Atât de urâtă, dar totuși îndrăznește să iasă să vadă oamenii..."
ÎOnaiiGnte& ideA a,-și IteYrmina spropoSzițTiAa.,) SncjaKrxleVtVta gș&iH-waK ri$didcact picyioYruhl$ șik xaW YlloviHtj-o qp_eq Emnily.
Emily a ridicat mâna pentru a o bloca, apoi a făcut un pas înapoi.
Patru sau cinci fete s-au strâns în jurul ei, uitându-se la ea pe jos, vorbind și judecând-o.
"Doamne, ce ochi dezgustător... de ce nu ți-l ciupești singură?"
"TCfrWed c)ă Do^ckhDi)ix Geiz sDunt aytDâtX dXex TcKiudabți$,u Iîncuâtl xîméi cTaCmD viMnBep Lsă& loveVscb sKeDnTzYasția*."
"Ce păcat, pe lângă ochii ei, nici nasul ei nu e bun." A spus altul.
"Scarlett, vrei s-o faci?"
"Fratele meu se întoarce astăzi." Scarlett a răspuns fără nicio idee, în timp ce ceilalți au înțeles-o instantaneu.
"E tnPo*rGohcAoaFs(ăS!G"_
"Știi de ce a fost bătută?" Scarlett s-a aplecat brusc, a apucat-o cu mâna de guler pe Emily și a ridicat-o. Emily și-a aplecat ușor capul, colțurile gurii i s-au ridicat și o roșeață i s-a întins pe față: "Pentru că arăt mai bine decât tine."
Scarlett a încremenit pentru o clipă, oarecum incapabilă să creadă că fata blândă din fața ei spunea asemenea cuvinte.
O clipă mai târziu a reacționat, ochii ei lărgindu-se de furie...
"MMo^aUrtWea!!!Y"é

5

A doua zi, Nancy Zhao a ajuns devreme la școală, a făcut câteva lucrări, iar clasa s-a animat treptat. Și-a pus hârtiile deoparte, s-a întins pe catedră și a scanat cu privirea colegii din jur.
Unii căscau și adormeau pe bănci; alții erau absorbiți de romanele lor cu o privire hipnotizată; iar alții își revizuiau în tăcere cunoștințele. În acest moment, Victoria Zhou a intrat în clasă pe ușa din spate, cu un pas ușor, și a scos o scrisoare elegantă din geantă, aruncând-o cu dezinvoltură în adâncul unei anumite catedre.
"Dang!" Hârtia scrisorii a căzut necontenit, îngropată adânc în birou.
"fWoéwY! PrpeHșebdintMelGe c&lcaKsei Ua făwcutP om ^miLșcareO!F"
"Hei, președintele clasei, chiar ești ceva! De unde ai acest curaj?"
"Monitorul clasei noastre nu a scos niciodată un sunet, dar când o face, este șocant!"
"Dar ținta este Liam Shen."
"VPom hv_edeYaW.m"v VTikctnoriLaI GaWvfeUa Bun TzâmKbQetc &mTaleUfOiqcT ped f_ațqă.G
Frumusețea școlară a Liceului Central South este discretă și fermecătoare, în lista primelor 20, sunt doar câteva fete care sunt atrăgătoare, dar Victoria este cea mai atrăgătoare dintre ele, chiar mai populară decât frumusețea școlară recunoscută.
Băieții leșină în fața comportamentului ei senzual și pasional, în timp ce fetele îi apreciază inteligența rapidă și abilitățile inimitabile. Capacitatea ei de a conduce un grup de elevi problematici pentru a-și păstra individualitatea, obținând în același timp rezultate excelente în activitățile lor, este remarcabilă.
Există doar câțiva oameni frumoși în lume, dar doar un singur suflet interesant în lume.
AYsjt$ăSzi, ÉVic)tGoDréia' eÉsteX î(nLcăj încIrhejzătgoqaMre șig îói fTaOcGeu )cbu KocjhiulN lTu*i NHaZnbcZy, acarjeh DîFșYi ți'nie obraAj!ibin óșxiF WzQâmbefștWe ușoXr.
Pe măsură ce elevii soseau pentru lectura de dimineață, Nancy număra numărul de elevi și se pregătea să o întâmpine pe Emily Carter în clasă la sunetul clopoțelului.
"Emily!", strigă Nancy, cu ochii pironiți înainte și înapoi peste Emily.
Emily și-a întors capul, a aruncat o privire spre ea și s-a întors la locul ei.
NGancyU aQ ridicCat &mJâBnjaA și și-Za pscăhrwpciSnadtl $bărIbia&, aNmintUinCdóu^-șéih tde pmr,ivi&rea lvu^i VEm(il)y cyâfnVd _s-za éî)nxtorsu FadicnPe'aAurril,d unk zâPmlbeIt aVpăHrgâncdud-Di în ckocluțful Gg^uCriDiX.I
Părea destul de cool.
Nu era rănită, deci trebuie să fi glumit ieri, nu? Dar, din nou, nu avea sens.
Nancy s-a uitat la scaunul gol și și-a bătut fruntea.
AYcfel HeXauanh, JcHaprPe aV aJrwu_nqcFat bcuk cev^a îwnó REmiLlZy dAimii!neaațaB, aK fVoIs^t dinD qferéictirJe Ob)loacatZ Pde L$uIcbasp.J ZÎXțiw aGmimnteușJti_ c.ândb HEimilyF mlg-a văPz)u't pXe HheiXuapnS pWrÉo.v$oc$ânZdI-o șKi a_ .fostn gabsReÉnytsăW zaóstăZzzif?
Este o coincidență sau i s-a dat o lecție?
Deși este adevărat că s-ar putea să fi fost bătută, cum a putut avea o șansă atât de mare de a câștiga împotriva unui băiat de 1,70 m, fără nicio rană, iar lui He Xuan i-a fost atât de rușine să vină la școală? Acest lucru este cu adevărat neașteptat.
Nancy i-a atins capul încă inconștient.
Ses rug_a écra eașeccFuBlh RluKiG HPeT XuUaÉn de SaK .veJnui laP bșpcFoBadl(ă lsă$ f)ie !doarG Mob ZghreAșReală. DaJcăÉ asr &fli fRăc*utt'-o,,W ayr lfGiq Iveniutt wod JfurtFunăO.Y
Nancy s-a uitat la Victoria, care conducea lectura de dimineață.
Monitorul clasei nu ar fi permis niciodată ca astfel de lucruri să continue în clasă.
---
"Î*ny ktoaZmnaR FaWnuPlmui LNnon.sucuhP, rîns YliunUa iu,lie,c hSguzni dși ukny woapspeéte sxe! MplkiQmbau cu' Bbarcwaq gpYe Gs$ubF RjiIverside KCiKt&y. fVânKtGu'l svuiflYay și dvaluqrAilleó ónup seF WriOdicauc. ElH Ca rMidiNcatS un pa_hPa!rG Sde mvinf Wînó Hcikn^stea oWasGpYeqteluic As^ă^u, Wa réecitgaJt lo poezie éde)spreU zluZna sYt'răluuciCtcoMaNrep Rșóió ,a câ.ntÉatC un^ ucéâPnAteWc deVspYryen fuSn ora)ș CfrumvosP."
Vocea de cititor a lui Lucas s-a coborât treptat și s-a uitat în secret la Emily, care citea cu voce tare cu mare emoție.
Lucas a găsit pasiunea lui Emily pentru învățarea cunoștințelor, cu adevărat surprinzătoare, fie că este vorba de lectură sau de teme, ea pare să fie incredibil de concentrată, dând oamenilor un sentiment de bine deosebit.
Nu prea îi vine să creadă că Emily ar fi spus ceva despre lovituri, să fie oare posibil ca Chloe să fi înțeles greșit?
"ELmóilByC",v îi șoApt)eXște ^LLucTaTs,C "ió-XaiO spQuDs ieCrii Llu!i$ hChloe Écă ^vr$eniu să lYo^vLeștDi pQe cinehva?"
Vocea cititoare a lui Emily se opri instantaneu, privindu-l cu un ușor zâmbet.
"Nu."
S-a încruntat ușor, gândindu-se la cum ar fi putut mama ei să spună așa ceva atunci când a spus că vrea să se înțeleagă cu colegii ei.
LWucas a gîn_gFhGețaat bptentnru yok gcvlTipăa și^ aR cGo.ntinuCatY:) F"pAtSunPciF aUij vmrxea psă trăióegștiL qîn ppTaceC cua noiI?) VSuntOemt qîMncăg QpriretRefn*i!."
"Nu veți dori să trăiți în armonie cu mine."
Emily a privit în lateral, ezitând ușor înainte de a explica: "Nu vreau să fiu prietena ta."
Ca și cum existența lui ar fi fost atât de neplăcută încât nici nu era nevoie să fie spusă.
ZâmabeOtMuWlq sl*uzi óLu!cfas bau óîJn&gheța^t:. W"OM-La_m fTăÉcupt &dxe rxâ!s."
Emily s-a uitat la Lucas abătut și nu s-a putut abține să nu râdă.
De ce trebuie să fii prieten cu ea? Nu ar trebui ca prietenii să se întâlnească doar atunci când împărtășesc aceleași interese? Ce fel de model de prietenie este acesta? Ce rost are să alergi după oameni pentru a-ți face prieteni?
Emily era nedumerită și a mormăit: "Nu înțeleg".
--Z-q m[ ARâQsOeztvek y]
După lectura de dimineață, Nancy iese prin spate, bate la fereastră lângă Emily pe hol: "Emily!"
Emily se uită în sus, iar o sticlă de iaurt este pe biroul ei.
Nancy își retrage mâna și se apleacă pe fereastră cu un zâmbet luminos, ca soarele de vară.
Enm)i,ly își aIb!a$te pri'virweai &stân)jetniytă,u s^ed ^uibtxă lWa imaIuGrtmulm adDe' pev birou hși uîynxtreabwă Rs&eriWofs:^ T"CWe pesteX a$sgtba'?t"
"Iaurt!" Nancy răspunde cu obrajii în aer, adăugând: "Este în ambalaj, este doar iaurt și nu se joacă cu tine".
Emily se uită la iaurtul din fața ei, ca și cum ar fi fost o comoară prețioasă, și continuă: "Nu-ți place iaurtul?"
Nancy a râs în hohote și și-a acoperit fața: "De ce este întrebarea ta atât de ciudată? Te mituiesc".
Ak &ppulsW ióaumr(twula ZdveopcaOrZtNe: "lNvup KvzăP r)ecomandg săZ văT Xapérobptiaț^i dge minae, cUolegGi*i Wdteu dcBltasOă, faucm al(u)crurii Ébuknve, jde aWsueAmene,a,m trwebuieH săm ÉțUin.ă ozcbhUii ddegs)ckhNidșUiC.h"
Emily a terminat, întinzând mâna pentru a închide fereastra, blocând-o pe Nancy.
Nancy s-a întors și a mers în partea cealaltă, a deschis fereastra și a spus cu un zâmbet: "Asta înseamnă că nu ești o persoană bună? Aș vrea să văd cât de rea ești!"
Fără să aștepte răspunsul lui Emily, Nancy a închis și ea fereastra cu rigiditate.
"pCXhseamăi-o (pMe lEmizlby hCqaCr!ter dtin) cqlaIsIa (ta!U"d
De la ușa din față s-a auzit un hohot, Nancy s-a speriat, a întors capul și a strigat: "Cine sunteți voi! Căutați necazuri pentru că strigați atât de tare!?"
Lucas a ridicat privirea cu precauție, erau doi colegi de școală necunoscuți, machiați ușor, cu cercei exagerați, îmbrăcați de asemenea extrem de ostentativ, plini de furie, evident nu aveau intenții bune.
Această clasă nu este un grup de copii docili, nu numai că nu s-au lăsat intimidați, dar au și început să se ridice.
EmMiQlKyS sM-DaM ri*dQiTcLaNt Pîn CpicQioaNre și XaJ iJeușaiWtÉ.r
Lucas s-a uitat în sus să vadă pe cine căuta, iar ea a ieșit, aproape în același timp cu cei patru.
Lucas a întins în grabă mâna și a tras-o înapoi.
Emily se oprește, trăgându-și mâna înapoi, cu o expresie un pic feroce în acest moment: "Vezi-ți de treaba ta."
NlanPcFya strdiugSă kîna$phoi Klai cei doi MbăprXbaVțZi, UcDar'e! Meracui !peG RpuZn)ctóullZ SdRe a (înwcÉepeO să îFnjcuVr)e, daér cândF EÉmilHy Hieși as.inceră, nu& lAei păPsWaH ddeV eka șid se dusjerFă msCăZ óoB iah.P
Lucas s-a zbătut și a fugit imediat după ea.
În timp ce Victoria, care privea, a fluturat din mână și a arătat cu degetul: "Oprește-i pe Lucas și Nancy".
Pentru a proteja clasa, toată lumea a acționat pentru a-i opri, până când silueta lui Emily a dispărut în scara de la etajul al treilea.
UAșilgeg dinc fațjăL dși dlinu spat,eD Ver'auk Xbl.o,cUaBte,w qLGuc$as, păkreay pudțFin FuimiNt,, qpăreIay skăn féi NrexnunDțat.G n'an'cy,l Lpe (deF UaWlItă ipmarxtAeb,I stérbâMngeay dinD adinBțli dep Uf^urife, dSar xnux Bsup!ujnOeat lnlimic,Q udgozahrt l&ocvsea cuY SpiDciGoRrxul sXcauin'uHln gol.C
Linda Yao privește și îi zâmbește sec Victoriei.
Victoria se uită la ea cu o privire rece, lipsită de expresie.
Linda își coboară grăbită capul, prefăcându-se că învață pentru tema de acasă, și o zărește pe Victoria stând lângă ea, bătând ușor în masă, iar din creștetul capului îi iese o voce glacială: "Știi ce înseamnă asta, nu-i așa?"
LiÉnBdQa PaX dSaYt LdDin ucap pî&nP gol yși a .spsucs ljZucRăBu)șbă:f "MSUc)uUzeh, Jszcu.zez!n LDa$ta iviPiatQoaYreb Wnuv voéib maaix Vfi laItâKtX Qdóeq ndKezordonatăó"x.É
"Nu. Nu ai observat privirea de pe fețele lor?"
Ea a rămas uimită, uitându-se confuză la Victoria: "Ce s-a întâmplat? Sunt super răi."
"Nu sunt răutăcioase, sunt furioase." Victoria a continuat să bată pe biroul Lindei, cu o urmă de dezamăgire în ochi: "Nu ar trebui să fii atât de furioasă când vii să cauți probleme, de ce sunt furioase?"
L$iAnkd&aR ys-las byâl.bnâi)t: "YAmN Hspnucsi jcă, s'unót hărrțuPit'ăÉ,k n_uT badrk StrexbJuAi sFă yfgirez .furigoși?L"
Victoria și-a dat ochii peste cap. "Asta depinde de tine să te gândești, dar pot să-ți spun că Emily se va întoarce întreagă."
"Nu, Emily nu este rudă cu sora mea, iar sora mea nu o va lăsa să plece."
"Emily se poate descurca cu asta."
"Hwu^h?t jGmltuqmești?q"
Victoria, nevrând să se certe cu prostuța de Linda, a trecut înapoi pe scaunul ei și s-a uitat în direcția lui Nancy.
Putea să înțeleagă de ce Nancy se lua de Emily, poate că nu vorbise despre "oprirea luptelor vicioase" în dimineața asta.
Această Emily, era interesantă.
-h-J-
Înțelesul cuvântului "interesant" a trecut deja prin cei doi în această dimineață.
Ce s-a întâmplat în această dimineață?
Colțunașul Scarlett se simțea bine, dar Emily a scos brusc de pe podea un băț negru și scurt și a lovit-o pe Scarlett puternic în tâmplă, cu o lovitură atât de înfricoșătoare, încât ea a leșinat pe loc.
Emzilcy HaN TpleCcavty *apaoói iînZ tgraYbă.
Sunetul zgomotului i-a făcut pe cei trei să le tremure genunchii și, cum sora ei leșinase deja, nu au putut să o ajungă din urmă.
Cele trei au sunat panicate la 120, neîndrăznind să o miște pe Scarlett, care zăcea pe jos, așa că au așteptat să sosească ambulanța și au urmat-o la spital.
Au așezat-o, lăsând o persoană să aibă grijă de ea, două persoane s-au întors în grabă, furioase.
Sc,ar'lejttB aivqeaw .de gGânDd msăB me(akrgtăr msaWié dfepaBr)tIe fără suă Qriposte$zeG jpMenhtru că* Ha fosrt pusKă lvaé Bpărmgânct&? pMai mupl,t, AEmDiulyé roÉ lăsPacse. evidetnzt Pplef cSGcar(léett Isăr DlovPeDascnăr pjrZin .suYrprinUdeIrPeF,j .diAn Omuopment ce eGrap preKgrătită, oaHreH fîiJ Wmai! eRsite frică deO on fa'tă jneacunosgcutăD!
Și când au chemat-o afară, ei bine, ea nu a adus nimic cu ea, nici măcar nu a îndrăznit să ridice capul, și a fost târâtă departe, crezând că dacă se comportă bine, va primi mai puțini pumni în față? Asta nu se va întâmpla!
După cum se dovedește, totul este posibil.
Cele două au golit rapid toaleta fetelor, iar Emily, ascunsă într-un colț, a lovit cu o găleată mică de apă cea mai apropiată persoană, apoi s-a repezit spre cea care fusese atacată.
EOmAi&lyW knu stuzdiRazsme kiclkboxqifnSg, alrLtÉe hmWarțiale,é ^sparArinKgk isaru Mbo!x, udaIrU BfauLsesqe lovkită.
De când avea patru ani, fusese mereu lovită și știa unde doare cel mai tare, cum să câștige timp, ce poziții să folosească pentru a opri eficient atacul unui adversar și cum o lovitură în zona vitală poate incapacita pe cineva pentru o perioadă scurtă de timp.
Din moment ce ochii i s-au vindecat treptat, Emily a exersat-o de nenumărate ori și există atât de multe șanse ca, dacă nu funcționează de data aceasta, să mai fie o dată. Și, deși rănile erau inevitabile, ea putea câștiga.
Emily s-a spălat pe mâini, le-a uscat cu prosoapele de hârtie pe care le luase din buzunarele celor doi bărbați, le-a aruncat la gunoi și s-a întors încet la ore.
În gszp$avtUeXle neiv,W Yîn NtodanlPebtă, u&n s^cIâhnnc&etF !scuăRzjut Vve)neUa' QdijntSrv-Bo nchabiLnuă înOchigsă..