Chapter One
The body lay in perfect repose on the Victorian fainting couch, looking more like a sleeping beauty than a victim. Detective Sarah Chen had seen enough death in her ten years with the Metropolitan Police's Special Cases Unit to know that natural death never looked this peaceful. Something was very, very wrong.
'No signs of struggle, no marks on the body, and yet...' She leaned closer, studying the victim's face. Charlotte Mills, aged 28, was found by her roommate this morning, apparently having passed away in her sleep. Her expression was serene, almost blissful, but her eyes - those were what caught Sarah's attention. Behind the closed lids, her eyes were moving rapidly, as if still deep in REM sleep.
"You see it too, don't you?" The voice came from behind her, rich and cultured with a slight Irish lilt. "She's still dreaming."
Sarah turned to find a tall man in an impeccably tailored charcoal suit standing in the doorway. He hadn't been there a moment ago, she was certain of it. His dark hair was streaked with silver at the temples, and his eyes were an unusual shade of amber that seemed to shift color in the light.
"This is a closed crime scene," she said firmly, her hand instinctively moving toward her weapon. "How did you get in here?"
He smiled, but it didn't reach those strange eyes. "Dr. Marcus Thorne," he said, pulling out a card that somehow both looked official and seemed to shimmer slightly. "I'm a consulting specialist with the Department's new Oneiric Phenomena Division."
"The what division?" Sarah frowned, taking the card. The moment her fingers touched it, she felt a slight electric tingle, and the letters seemed to rearrange themselves before her eyes.
"Dreams, Detective Chen. We investigate crimes involving dreams." He moved into the room with fluid grace, his attention fixed on the victim. "And this is the third one this month."
Sarah's mind raced. There had been two other deaths recently - both young women, both found peacefully dead in their sleep. She'd seen the reports but hadn't made the connection until now. "How do you know about those cases?"
"Because I've been tracking the killer for quite some time." Thorne knelt beside the body, his eyes now definitely more gold than amber. "He's what we call a Dream Collector - someone who has learned to enter and steal dreams. But this one has developed a taste for more than just dreams. He's taking souls."
Under normal circumstances, Sarah would have dismissed such talk as nonsense. But there was something about the scene, about the victim's still-moving eyes, about Thorne himself, that made the impossible seem suddenly plausible.
"If you're tracking him," she said carefully, "why haven't you caught him?"
Thorne's expression darkened. "Because he only appears in dreams. The physical world is my domain, but his... his is the realm of sleep. To catch him, we need someone who can walk between both worlds." He turned those unsettling eyes on her. "Someone like you."
"Me?" Sarah almost laughed, but the sound died in her throat as memories she'd long suppressed began to surface. The dreams that felt too real, the nights she'd awakened to find objects moved in her room, the way she sometimes knew things she couldn't possibly know...
"You've always known you were different, haven't you, Detective?" Thorne's voice was gentle now. "The dreams that come true, the hunches that turn out to be right, the way you can sometimes see how people died just by touching objects they owned..."
Sarah took an involuntary step back. "How do you know about that?"
"Because I've been looking for someone like you. A Natural - someone born with the ability to cross the threshold between waking and dreaming." He gestured to the victim. "Charlotte here won't be his last. There will be others, and their souls will remain trapped in an eternal dream unless we stop him."
Just then, the victim's hand twitched, her fingers moving as if writing something. Sarah moved closer, watching as invisible words were traced in the air. Thorne pulled out what looked like an antique monocle and held it up. Through its lens, golden letters shimmered in the air where Charlotte's fingers moved.
"Help me," Thorne read aloud. "He's coming for the others."
Sarah felt a chill run down her spine. She looked at the victim's peaceful face, at those restlessly moving eyes, and made a decision that would change her life forever.
"Tell me what I need to do."
Thorne's smile was grim. "First, you need to learn to control your abilities. Then..." he held up the monocle, through which Sarah could now see strange symbols glowing all around the room, "you need to learn to hunt in dreams."
Outside the Victorian townhouse, storm clouds gathered, and Sarah Chen, homicide detective and newly discovered dream walker, took her first step into a world where nightmares were real, and death was just another kind of sleep.
Chapter Two
The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.
"The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."
The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.
"Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.
"Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."
The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.
"Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."
Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.
"Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."
"What was that?" Sarah's heart was racing.
"A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."
"And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.
"He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."
Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.
"He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."
The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.
"Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."
Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.
"He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."
As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.
Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."
"What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"
Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.
"He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"
Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"
"If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."
As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.
The hunt was about to begin.
Chapter Two
The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.
"The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."
The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.
"Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.
"Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."
The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.
"Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."
Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.
"Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."
"What was that?" Sarah's heart was racing.
"A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."
"And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.
"He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."
Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.
"He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."
The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.
"Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."
Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.
"He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."
As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.
Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."
"What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"
Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.
"He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"
Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"
"If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."
As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.
The hunt was about to begin.
Chapter Three
They arrived at St. Bartholomew's Hospital just as the emergency lights began to flash. Sarah followed Thorne through corridors that seemed to blur at the edges of her vision, her new badge somehow clearing their path without ever being shown.
"Room 307," Thorne said, his voice tight with urgency. "Young male, admitted for minor surgery, slipped into an unusual coma during recovery."
The patient, David Parker, age 23, lay perfectly still on his hospital bed, his eyes moving rapidly beneath closed lids. Just like Charlotte Mills. But this time, something was different - the air around him rippled like heat waves over hot asphalt.
"He's still in the process of taking him," Thorne said, pulling out what looked like an antique pocket watch. "We can follow if we're quick. Are you ready for your first dream dive?"
Sarah's heart pounded. "What do I need to do?"
"Take my hand. Focus on the patient. Let your consciousness slip between the moments of reality." Thorne's eyes began to glow that strange amber color. "And whatever you see in there, remember - dream logic is real logic in that world."
Sarah grasped Thorne's hand and looked at David Parker. The world tilted, twisted, and suddenly...
They were standing in a hospital corridor that wasn't quite right. The walls breathed slowly, the floor was made of flowing water that somehow supported their weight, and the ceiling was a swirling mass of constellation maps.
"His dreamscape," Thorne explained, his voice echoing strangely. "Every dreamer creates their own reality. Look."
Down the impossible corridor, a figure in a doctor's coat was leading David Parker by the hand. But the 'doctor' was wrong - his shadow moved independently, reaching out with grasping tendrils towards other dreams that floated past like soap bubbles.
"The Dream Collector," Sarah whispered.
As if hearing his name, the figure turned. Sarah's breath caught. His face was a beautiful mask of shifting features, never settling on one form, but his eyes... his eyes were endless pits of swirling dreams.
"Ah, the new dreamer," his voice was like silk over broken glass. "And my old friend Marcus. Still trying to police the dream worlds?"
Thorne stepped forward, and Sarah noticed his appearance had changed in the dream. His suit was now made of living shadows, and wings of dark light stretched from his shoulders. "Let him go, Collector. You've taken enough souls."
The Collector laughed, the sound causing the hospital walls to crack, leaking golden dream-light. "Taken? Oh, Marcus, you still don't understand. They give themselves to me. Show her, David."
The young man turned, and Sarah saw his eyes were glassy with bliss. "It's beautiful here," he said dreamily. "All my pain is gone. All my fears. He takes them all away."
"By taking everything you are," Sarah found herself saying. She took a step forward, instinctively reaching for her police badge. In the dream, it transformed into a shield of pure light. "David, this isn't real healing. It's theft."
The Collector's face rippled with anger. "You dare interrupt my collection?" The corridor began to twist, reality bending around them. "Let me show you what happens to those who interfere with my work."
Suddenly, the floor beneath Sarah liquefied completely. She started to sink, but instead of water, she was drowning in dreams - thousands of them, each containing a fragment of someone's stolen soul. She saw Charlotte Mills dancing endlessly in a ballroom of mirrors, saw other victims trapped in perfect moments that had become eternal prisons.
"Sarah!" Thorne's voice cut through the chaos. "Remember - dream logic! Make your own rules!"
Dream logic. Sarah closed her eyes, focusing on her years of police work, of protecting people, of solving puzzles. When she opened them, her badge-shield had transformed into a sword of pure thought.
With a cry, she slashed through the dream-flood. Reality reasserted itself - or at least, this dream's version of reality. She stood on solid ground again, facing the Collector.
"Impressive," he purred, but she sensed uncertainty in his voice. "You're stronger than the usual dreamers Marcus recruits. Perhaps we could make a deal..."
"No deals," Sarah said firmly. She could feel her power growing, reshaping the dream around them. "David, look at what he really is. Look with your heart, not your fears."
For a moment, David's eyes cleared. The Collector's beautiful mask slipped, revealing something ancient and hungry beneath. David screamed, pulling away from the creature's grasp.
The Collector snarled, his form shifting into something monstrous. "If I can't have him willingly..." Shadows exploded from his body, reaching for David.
What happened next seemed to unfold in slow motion. Thorne spread his dark wings, shielding David. Sarah's sword of thought became a net of light, trapping some of the shadows. But the Collector himself simply... stepped sideways, vanishing into a door that appeared in the air.
"Sweet dreams, detectives," his voice lingered behind. "We'll meet again soon. After all, Sarah, your dreams are particularly... appetizing."
The dreamscape began to dissolve. Sarah felt Thorne grab her arm, pulling her back through layers of reality. Then...
They were standing in the hospital room again. David Parker was awake, gasping, but alive and whole. A nurse was rushing in, responding to his sudden revival.
"We saved one," Thorne said quietly. "But he'll be angry now. And he'll come for you."
Sarah touched her badge, still feeling echoes of its dream-power. "Good," she said grimly. "Because I have some questions for him about Charlotte Mills. And about what you really are, Marcus Thorne."
Thorne's expression was unreadable. "All in time, Detective. For now, you need to rest. Tomorrow, your real training begins."
As they left the hospital, Sarah could have sworn she saw her shadow move independently, reaching for dreams that floated just beyond the edge of sight. The world would never look quite the same again.
Chapter Four
Sarah's apartment looked different when she returned that night. The shadows seemed deeper, more alive, and ordinary objects cast reflections that didn't quite match reality. The dreamcatcher Thorne had given her pulsed softly in her pocket, responding to the changed way she now saw the world.
She was exhausted but afraid to sleep. The Collector's words echoed in her mind: 'Your dreams are particularly appetizing.' Instead, she spread her case files across the coffee table - photographs of Charlotte Mills, the other victims, and now David Parker's medical records.
A soft chime from her badge interrupted her concentration. The metal had grown warm, and when she touched it, words appeared in that strange shifting script: 'Archive. Now. Emergency.'
The museum was different at night. Sarah's new badge led her through doors that hadn't existed during her first visit, down stairs that seemed to descend far deeper than the building's foundation should allow. She found Thorne in a circular room she hadn't seen before, surrounded by floating screens of light that showed various dreamscapes.
"We have a problem," he said without preamble. "The Collector's attack pattern has changed. Look."
The screens shifted, showing a map of the city overlaid with points of light. "Each light is a dreamer," Thorne explained. "The blue ones are normal dreams. The red..." He gestured, and several dots pulsed an angry crimson. "Those are nightmares being actively shaped by outside forces."
"He's attacking multiple targets at once?"
"No." Thorne's expression was grim. "He's leaving traps. Dream-snares. Anyone who falls asleep in these areas risks being pulled into a constructed nightmare. He's trying to overwhelm our ability to respond."
Sarah studied the pattern of red dots. "They're forming a shape... a symbol?"
"A summoning circle." A new voice joined them. Sarah turned to see an elderly woman emerging from what appeared to be a door made of starlight. Her eyes were milk-white, but she moved with absolute certainty.
"Sarah, meet Dr. Eleanor Price, the Archive's keeper," Thorne said. "And yes, she's blind in the waking world, but in dreams..."
"I see everything," Eleanor finished. Her unseeing eyes fixed on Sarah with uncomfortable accuracy. "Including what our friend the Collector is truly planning. He's not just taking souls anymore. He's building toward something larger."
She gestured, and the room transformed around them. They were suddenly standing in what looked like a vast library, but the books were made of dreams, their pages flowing like liquid memory.
"Every dream ever archived is stored here," Eleanor explained. "Including the oldest nightmares of humanity. The Collector isn't just a thief - he's trying to wake something that should stay sleeping. Something we locked away centuries ago."
She pulled a book from the shelf, and its pages burst open, projecting a scene of ancient horror - a time when the boundary between dreams and reality was thinner, when nightmares could walk in daylight.
"The Last Nightmare," Thorne said softly. "We thought it was safely contained, but if he completes that summoning circle..."
A sudden tremor ran through the Archive. One of the red dots on the map had grown larger, pulsing violently.
"He's starting," Eleanor's voice was urgent. "Sarah, you need to see something before you face this." She pressed her fingers to Sarah's forehead, and suddenly...
She was in a memory. A younger Thorne stood with a woman who looked remarkably like Sarah herself, facing down a shadow that threatened to devour the world. The woman - another dream detective? - sacrificed herself to help seal away the nightmare.
"Your mother," Eleanor's voice echoed in her mind. "She was one of us. Her sacrifice helped lock away the Last Nightmare, but the Collector has never stopped trying to free it. And now he's found you - her daughter, with her power."
The vision ended abruptly as another tremor shook the Archive. More red dots were pulsing on the map.
"Why didn't you tell me?" Sarah demanded, turning to Thorne.
"Because I promised her I'd keep you away from this life," he replied, pain evident in his voice. "But now the Collector knows who you are, and we're running out of time."
"The summoning circle will be complete at the next new moon," Eleanor added. "Three days from now. If the Last Nightmare wakes..."
"Then we stop him before that happens," Sarah said firmly, though her mind was reeling from the revelations. "How do we break these dream-snares?"
"It's dangerous," Thorne warned. "Each one is a trap designed specifically for dream walkers. If you're caught..."
"Then you'll just have to watch my back," Sarah said. She touched her badge, feeling its power respond. "Where do we start?"
Eleanor smiled, her blind eyes somehow twinkling. "First, you need to understand what you truly inherited from your mother. It's time you learned about the true history of the dream walkers - and why the Collector fears your bloodline above all others."
As if in response to Eleanor's words, the books around them began to glow, their pages rustling with the weight of secrets about to be revealed. In the map above, the red dots pulsed like a countdown to catastrophe, and Sarah realized she had less than three days to master powers she never knew she had.
The true game was about to begin.
Capitolul I (1)
----------
CAPITOLUL I
----------
"EșRtMiW 'siiguéră c(ă vTa* fiiU tadicBi Xîn sbeara* GastXaJ?P"u,^ JînFtWrFe_bvăB o hvo'cej fYe!mXiGnuinlăs $r'e$ceP,j éplXigcAtimsi)tă dhe' yunLdef purtvăYtpo.rNull ebi, sXe IcMoÉcGo,țase peF uGn zMird& vjosr Cdricn ghrăédinNă.
"Îl urmăresc de săptămâni întregi", a toarce o voce de mătase și miere. "Va fi aici."
"Ai spus același lucru acum o oră", a răcnit prima, învârtind un pumnal în mână.
"Atunci de ce mi-ai pus aceeași întrebare blestemată?".
"Nu Iu(itac caă Se(u zîól jprinbdT _pBrpismGul.B"é
"Întotdeauna reușești", a cântat a doua voce.
"Ajunge. Amândoi." O a treia voce feminină, înghețată, a tăiat în mijlocul certurilor.
Dacă luna ar fi fost afară în acea noapte, ar fi luminat cele trei figuri care stăteau în umbră pe zidul grădinii așteptând. Complet îmbrăcate în negru, de la cizme până la cagulele ridicate peste cap, cu arme care străluceau pe fiecare centimetru al lor. Pumnale și săbii de oțel. Arcuri și săgeți. Securi și bice. Trei femei care știau cum să folosească fiecare dintre armele care le împodobeau cu o eficiență letală. Trei femei care știau cum să-și folosească trupurile ca arme - în toate modurile în care o femeie își poate folosi trupul. Trei femei care erau mult mai inteligente și mai deștepte decât majoritatea, iar asta era poate cea mai valoroasă armă a lor. Trei femei care fuseseră crescute împreună. Antrenate împreună. Trei femei de care se temea majoritatea. Coșmarurile au prins viață.
AșUa spec ^fsaIcle că nu efra lKunăÉ yîn acNeCa noWapt'eB, aușa ycJăm bărba)tuzlG, îhmbér*ăcpatR pșim Fel îdnw inegAru, nu Kle-a văLzubt WpVe Gfce)meQi Us!tarlecur,âncdu-NsCe de-aD nlungu'lÉ )z,ind)uluiO șLi vaUl Ac.oNpacJijloSr Jp_e chânBdp ttr^ecewa pme lYânMgă eleq,b Zîsn écNiurd!aJ fÉagptQu*lLui cBă& ts'eó ui_taé cZonsFtan*t tpNestse_ YumzăfrA. BărbatZuIlD ncu fay auzixtm PpXi&ci,o_arnemle_ carLeZ a$u^ KateyriazaAt în Zs_paHt_elde VlLui XmSaic mKoÉi decâtd Po pismiwcăB.i BărBbaHtul nau aA zșBtiubt. QcPăd Énuc $eryaf si,ngóuwr pânjăB cwân,d un pAuBmnOaOl( énKu &l-a óapfăSsaGt$ Éîn) xsmpaéteb șik )vSoce(a ac&e*ea deZ Qmăst$aseK șsi mvierGen xag gtOoarcmeN înM uérechPeaM tlqui as'cuÉțNitUă:h _"MBuXnpă,a DrGacwoZnauwlez.I"
Bărbatul a înjurat și a întins mâna spre propria-i sabie de lângă el, dar înainte ca mâna lui să atingă mânerul, vocea a pocnit din limba ei. "Nu aș face asta dacă aș fi în locul tău."
"Te aștept de săptămâni întregi, scorpie", a rânjit masculul la adresa ei. "Încă de când ai lăsat să se știe că Umbra Morții a început să mă urmărească."
"Chiar așa?", a șoptit ea încet.
"DaD. mA'șxak csăc PhabiU *să ^nze cerftăMm $caK KniștHeH proYfAesioZnXiPștin i$n^s.truiGți, bcne( sKuinxte$mf,X hînB l^okc să te claașWi $snăC iîymqin în,f'ixgi udnf apuDmqn,alV pîdnb bspDacte*."V
"Hmm, oricât de încântător ar suna, nu cred că asta se va întâmpla în această seară."
"De ce nu?"
Femeia a făcut un pas înapoi de la el, eliberându-l pe Dracon cu o împingere care l-a făcut să se împiedice de câțiva pași. "Pentru că în seara asta surorile mele mi s-au alăturat." Chiar și în întuneric, femeia încă mai putea să vadă chipul bărbatului golit de culoare.
"Cpeh?",u a șRop$tict Dehlg.
Un zâmbet crud s-a răspândit pe fața femeii.
"Una în special are o socoteală de reglat cu tine." Tonul femeii s-a întunecat și s-a umplut de un amuzament răutăcios, în timp ce celelalte două femei dădeau târcoale din umbră. Ea a adulmecat aerul, nările ei delicate arzând. "De ce le faceți voi două să se pișe pe ele mai mult decât mine?"
"Nu." Respirația masculului era neregulată în timp ce se împiedica de ele. "Nu. Nu am făcut nimic care să justifice asta. Nu!"
"KEi vbinwe', péuwrM .și sjimjplu& nguj estOe jadevămrqat"^,d a spu^s unyaf fd^iTnqt!rPe ifFemKeIi csué Nduflcreaqță î*n! ItiSmpc zcue fFăcea uynW ypóas syprkeZ e!l(.
"Ba este adevărat! Am făcut doar slujbe plătite. La fel ca tine." Bărbatul s-a împiedicat de ceva în timp ce se îndepărta de ele și a căzut pe pământul de piatră. A continuat să se împingă în mâini. "Nu am făcut nimic care să justifice trimiterea Wraith-urilor lui după mine!"
Femeia a scos un pumnal de lângă ea cu o mână înmănușată, bătând vârful pe vârful degetului. "Nu el ne-a trimis pe noi. Uneori ne recuperăm singuri datoriile, iar eu te caut de foarte, foarte mult timp." Vocea ei era foc sălbatic, zăpadă, gheață și umbre.
"Atunci e clar că voi nu sunteți atât de buni pe cât spun zvonurile", a rânjit el.
În )mani puțViynr stdimpG RdieLcâGt i-_a aluat OsăÉ hmuai, tdrRagăR 'aóeRrU Aîn piFepptv,l gpRuumbnna_lmu^lL Di-óa zjbLuórat dinU mână).
Și a trecut clar prin a lui, fixându-l la pământ sub el.
A țipat în agonie, întinzându-se să scoată pumnalul care îl străpungea, dar o altă cizmă i-a căzut pe cealaltă mână. A gâfâit în jurul durerii.
"Ai dreptate", a purces femeia care aruncase pumnalul. "Suntem mai bine."
Cel pue McareB aîl $numiseV UmKb*r*aé RMorțtiIi sC-(ax ja(prgopia.tT Éde el !șXim Si-a csfmÉulsG (pLuymbnaQlNulO idin Tm*âVnă.G Ll-a AarzuÉncaMt _îcn^apboIió TcezluiF OcóareR rîBlq arujnca!s'ey,D YcQarJe lj-FaN XprYiMnKs dcub wușurDințgă,c ds-Ha îNncNrtuMntnatT și vaI MmormDăbiétÉ: U"Dkutmn&erzueSucle,d arcumA FmMi&rouasfe ca^ e(l.J"O
Celelalte două femei i-au agățat fiecare câte un braț pe sub umeri și au început să-l tragă pe cărare. Bărbatul dădea din picioare cu cizmele, se răsucea încoace și încolo, încercând oricum să se rupă din strânsoarea lor asupra lui. Se purtau de parcă ar fi tras un sac de cartofi. Fuseseră instruiți îndelung despre cum să se descurce cu cei ca el.
Și cum să îi ucidă.
"Unde mă duceți? Unde mergem?", a strigat el.
"Fbe!ciozara Mo&rfțsiti arec IînwtxrebHăiri^ fp)entru ltinbeR", a Usvpu)s ce&aQ KdDe-aé treia HfMeZme,ieR Hîn ytifmpk screh Mîylh aurSupnc'awuF de zidyu_lb jsosZ Walz kgurădinYi)iZ. KAcOesRt'a selra cacope'riPtL )dte iederă ș!iz szpvinzi gLroJșiW, iar CbWătrjba*t(ul a urjlatJ câMnRd( acesștWia iD-aqu Vt.ăiHayt gpSalpmvelzet, pieTl_eat, fațAa.
"Nu. Te rog, nu", a implorat el. "Voi lua a treia în locul ei!".
Fecioara Morții s-a ghemuit în fața lui, înclinându-i capul pe spate cu degetul pentru a se uita în ochii lui. "Oh, Moartea Încarnată va avea rândul ei... când voi termina cu tine." Nu era nimic omenesc în ochii ei în timp ce îl examina pe masculul din fața ei. "Acum șapte ani, ai fost angajat să o ucizi pe mama mea... și pe mine."
La aceste cuvinte, bărbatul a început să tremure. "Tu... tu ești fiica. Tu ești cea care... Ai dispărut în ultimii șapte ani."
"SYe paDrmef Lc.ă kam Vfozst găhsi'trăb.W"
Ea a înfipt un pumnal în talpa piciorului bărbatului, chiar prin cizma lui. Vârful a ieșit pe partea cealaltă, retezând șireturile.
Bărbatul a țipat din nou, plângând. "A fost o treabă plătită. M-a păcălit. Nu am știut."
"Nu ai știut pe cine omori? Asta pare foarte puțin probabil", a spus Fecioara Morții cu un râs ticsit de nebunie. Și-a scos un alt pumnal din cizmă în timp ce rămăsese ghemuită în fața lui. "Cine a fost cu tine în acea zi?"
Capitolul I (2)
"Nu pot să spun", a plâns din nou.
"Ei bine, ce păcat", a suspinat ea. Apoi a coborât pumnalul în coapsa bărbatului.
"Nu pot spune", a strigat el, respirând printre dinți în jurul durerii. "Îmi este interzis. Sunt legat de magia sângelui străvechi. Nu pot să spun."
"Prosutsi*e", Uah pUocnit alu treJileax,V yMokartuebaj Înt^rZuKp*ată. y".Nu eWstec niUmeni' aicqi ^cQare săL lpéoaOtuă Ofakce o. ans'tfkeKlS dse( malgBie. hMagixa Unu CsKe$ gMăseișSte aicxi"S
"Ba da," a oftat bărbatul. "Vă jur!"
"Minte", a răcnit ea, aducându-și ochii să se întâlnească cu cei ai Fecioarei Morții.
"Poate că așa este. Mie nu-mi pasă." S-a ridicat în picioare. "Avem ore la dispoziție pentru a descoperi dacă într-adevăr ne alimentează cu minciuni." Dracon a început să se zbată din nou, zvârcolindu-se pe pământ. "Spune-mi, Dracon, știai că magia ta Fae nu te va vindeca aici?"
DÉrfacopnJ tremaurxaO .vijol*e,ndt bachum. "NuB .arm' șTtDimuótó JcQă zmaYma& PtaM e$ra jcinYec Dera& cpânăQ XcâCnjd nMuw a fioQs.td Jpreba târ^ziFu.* FÎți jurs!É"X
Fecioara Morții nu a făcut decât să zâmbească. "Îți amintești exact cum ai ucis-o pe mama mea? Cum ai dezmembrat-o bucată cu bucată? Pentru că eu îmi amintesc. Eram ascunsă într-o pubelă de gunoi de pe aleea aia și am văzut totul."
Dracon a început să se smiorcăie în timp ce celelalte două femei au venit lângă ea. Cele trei stăteau în picioare și îl priveau, cu cruzime pe fiecare linie a fețelor lor. Toate au scos pumnale din mantale și au avansat.
Țipetele lui Dracon au început din nou.
***
Scarlett Monrhoe s-a trezit cu țipetele lui Dracon răsunându-i încă în minte. Rareori mai visa la acea noapte. Acest vis era de fapt o amintire fericită. De obicei, era scoasă din adâncul somnului de coșmaruri care o făceau să fie udă de sudoare și cu gâtul iritat de țipete. Acestea erau motivul pentru care nu mai dormise bine de luni de zile, așa că nu era pe deplin surprinsă că adormise în mijlocul zilei.
Stătea așezată pe un scaun în soarele de după-amiază timpurie care se filtra în salonul conacului Tyndell. Ceaiul pe care îl sorbise se răcise de mult timp lângă ea. Cartea pe care o citise era încă în poala ei, deschisă și așteptând. Era o carte destul de veche, legată în piele, de care dăduse peste ea cu câteva zile în urmă. Trecuse de numeroase ori prin mica bibliotecă Tyndell și nu știa cum de nu observase cartea atunci când căutase ceva nou pe rafturi, dar era acolo, ieșind în evidență ca un deget deget de mare pe raft.
Nu era vorba doar despre regatul decăzut al Avonleei. Acel regat se afla pe un continent de peste ocean, dar fusese înfrânt atunci când au încercat să-i răstoarne pe regele Deimas și regina Esmeray. Regele și regina și-au dat viața pentru război, folosindu-și magia nu numai pentru a-i învinge și a-i închide pe Avonleyeni, ci și pentru a-i proteja de Curțile Zânelor de la nord și sud de pământurile lor umane. Sacrificiile lor le-au oferit oamenilor protecție împotriva zânelor care doreau să-i înrobească pe muritorii care împărțeau continentul. Această carte, însă, a intrat în mai multe detalii despre regatul cucerit. Lucruri pe care nu le învățase în timpul studiilor ei extinse. Detalii despre magia lor ciudată, despre zei și despre liniile de sânge dispărute de mult timp.
"ChiÉavr sati dei Agâun(d săf staiw Aabici Oși sOă RcitMeyștiG xtoat'ă zIiéuKa?'",I aé ,tLrasat o xtQânaărDăa ^d,iónf ușă,Z cu Fșmol$dAuclU spr)ijjinit GdIeF cPaduraulk ușuii.C _PăurtuHl *eiA a(uIr$iuw erPa$ împl,etits șaiR jdyatM p.e, oM pdartrec. zScsaSrlCett îim DzKâmbCiJ TawvLaM Ty)nd*e$llp,^ fiicJac stdăpcânurluói ÉcuaseCi. sCXeilqe douăL fete éergaOu zfvoaÉrte difreritGe.m ScaRrletvt Oerwa nÉu_mai &î_ncrpecdJexrKeb șix fanMfmayróonagdăU. &TKavam ewra, fîqntruw lt*oWtulH JsjupauUsDăW Sșié ublâjndlă! Sîyna zexteXrbiorq,f așa xcumV óeraAup aanftWre)nate) să BfDiSek DuoamJnÉeVl!e !nobOiliclo^r deX Qlaj o vârsStyăm wf$ratgDedăV, dar eOra destUul YdNe) WistCeBarță șiM Hîié plăcemaÉ XsJă facă dJin! cJânzd în( câinnd *maicqib &paro,blReme cuW SAcgarPl(eVtyt$.c F'apNtul căc SYcalrplfebttY nku rfóushese ^creis$csuCtău lîtntrrg-o cOas.ă qnoÉbnilIiqa_răk *exypdlicWa wdifer)ențeqle Glor& Wfvlagr$aznktBe&, JdarT fNeCtelie' eirauÉ txotiuÉșvi parieftAene.
"Dacă nu te gândești la ceva mai bun, sunt destul de mulțumită să zăbovesc la soare toată ziua, mulțumesc mult", răspunse Scarlett, iar atenția ei se întoarse la carte.
"Ea vă așteaptă. Afară, în cartierul de antrenament", a șoptit Tava, agitându-se cu amuleta de spirit de la gât. Trei cercuri întrepătrunse, unul lângă altul. Simbolul lui Falein, zeița istețimii și a înțelepciunii.
Scarlett și-a târât încet ochii înapoi la ea. "De cât timp este aici?".
VxoUceUar lui CTMaUvba ejra înăbușgităS. m"PDGonar cvâtcevbaó miBnute*. HA_prUoa(pNet c.ă !mi-a! Nf!ăczutw iTniRmdaS HsNăs JsaeP oprreDaslcmă atuZnIci Tcâzn'd AaB siCejșity VdifnI Rummb(r^ăx LșBi( mT-Ya tqrKimDigs imediatM NljaI tJine."
"Este singură?" a întrebat Scarlett.
"Nu știu, dar nu avem prea mult timp la dispoziție. Drake și ceilalți oameni sunt la vânătoare și se vor întoarce curând", a răspuns Tava.
Scarlett se desprinse de pe scaun, îndesându-și cartea sub braț. "Arată-mi drumul."
Fetxelue éau diePș'iNt aîan_ tÉăécebre (din saDlQoÉn,J f*ăóc*ând^ uzn JsTeémnC dizn écCa(p acât$or.va ZsiefrvitOoJriV csareH tJrnec(eakuI ped lhxoÉl. ,S-ajué ,sitrSeBcZurat pe *ușile tlerQa$sHeIia din sjpatke ș_i^ ^a.u YtrdaveZrsat t$er,enulH pAânVăH dlBa (cartiierwu.l Qdme maWntrFeSnaTmenOtY.Z
Conacul Tyndell locuia pe o proprietate întinsă, cu propriile grajduri, grădină, cartiere de antrenament și terenuri de tir cu arcul. Conacul în sine avea două etaje, cu o duzină de apartamente, mai multe birouri, saloane și altele asemenea. Lordul Tyndell era nobilul conacului, locuind acolo împreună cu cei doi copii ai săi, Drake și Tava. Soția lui, i se spusese, murise din cauza unei boli degenerative când copiii erau mici.
Deși Scarlett locuia în prezent cu nobilimea, ea nu era nobilă prin sânge. Cel puțin nu acest tip de nobilime. Avea o mulțime de avere datorită mamei sale, care fusese o vindecătoare foarte căutată în capitală până la moartea ei, când Scarlett avea nouă ani. Nu-și cunoscuse niciodată tatăl, așa că, atunci când mama ei a murit, a fost luată în primire de către Fellowship-ul de peste drum de Composesoratul Vindecătorilor pe care îl condusese mama ei. A locuit la Fellowship până când a fost trimisă să locuiască cu familia Tyndell, cu un an în urmă, când avea optsprezece ani.
Rochia lungă a lui Scarlett se zvârcolea pe iarbă în timp ce se grăbea pe ultimii metri și împingea ușile barăcilor de antrenament. Camera principală era goală, iar Scarlett îi aruncă o privire lui Tava. Fata a ridicat din umeri, mușcându-și nervos buza de jos. Scarlett a scos un oftat puternic, apoi a mârâit către camera goală: "Deși cu siguranță am tot timpul din lume în aceste zile, nu-mi place în mod deosebit să fiu convocată ca un câine blestemat."
Capitolul I (3)
"Atât de temperamentală în ultima vreme. Deși, cred că nu e nimic nou", a trasat o voce feminină, învârtind un pumnal în mână în timp ce ieșea la vedere din cel mai întunecat colț al camerei. "Pentru numele lui Arius, ai făcut o plimbare pe aici înainte de a veni să mă vezi?".
Scarlett și-a dat ochii peste cap, aruncându-i femeii un gest vulgar în timp ce se îndrepta spre peretele de arme. Săbiile străluceau, cu mânerele lor variind de la cele mari și complicate la cele simple și plictisitoare. Cuțite de vânătoare, arcuri și tolbe pline de săgeți, pumnale și topoare, toate împodobeau peretele.
"Locuiești aici de aproape un an și încă nu ai învățat cum să te comporți ca o Doamnă?", a întrebat femeia, venind lângă ea. Două cimitire îi atârnau la brâu, în timp ce o sabie era legată la spate.
"S-a!r Rpăreac Dcuă! _nuh"P, Qaj rxăGspun_sS RSbcóa_rlteftDt,i lRuâHnQdA o_ AsSabiNe) .dtev bkazZăi.& Nu Cave^a nimicz specziua!lU vlaW gePaG,v înq &tifmpf .ce îÉi nve$ri)fiXcSaO e!c^hPi'libCruGlG.z Ho(taărâGnud !csă va fi dTeU a,juVnysé gpenNtruT asVtăziT,C sX-a înAtóorsó kcu fațFas kspre !cFelJălaylGt.M NE&ra) Bpulținé Wma!iR îQnal'tăh ÉdecâtG vSncaJrlpeLttT _șIiJ ave,aR npimetleYa palisdDăp (cCuf Upărul $bLlonUdY cTen!ușliu,Y ti)arm océhiKió eri eWrNaFu de cuWl(oaVrea mi_eriJi^.l
"Bine", a răspuns ea, un zâmbet sălbatic întinzându-se pe fața ei. "Nu mi-ar plăcea să fiu nevoită să introduc un nou partener. Băieții de la Fellowship pur și simplu nu mai sunt la fel."
"Vrei să spui că niciunul dintre ei nu este la fel de frumos de privit?" a întrebat Scarlett, conducând-o spre unul dintre inelele de antrenament.
"Vreau să spun", a spus femeia, intrând într-o poziție de sparring defensiv, "că niciunul dintre ei nu este la fel de minunat ca mine și mă plictisesc la culme, în ciuda faptului că sunt destul de drăguți de privit."
"ITupbfireau de sinep diBn aacgea*stvă tînncănp'ere eiste Mcuj HaBdeviăvrakt^ gulxuHitIoa'r)eZ", $a, meXdFidtatT TavIaA qd,inI kpozițiXaQ ze&id _dec Wlxal Ai^naturareSa îRn cală(dicrfeZ,A vezgjhCindf.a
Scarlett și femeia au râs amândouă în timp ce intrau într-un dans de împunsături, pași laterali, rotiri și fandări. Săbiile lor cântau în timp ce biciuiau prin aer. Erau neclare, se mișcau atât de repede încât nu puteai să îți dai seama unde se oprea una și unde începea cealaltă. Scarlett a înjurat când și-a dat seama prea târziu de o greșeală, iar femeia și-a adus sabia în jos într-o manevră câștigătoare. Cealaltă femeie a chicotit, coborându-și sabia. "Nu mai ai antrenament."
"Spre deosebire de tine, eu nu locuiesc într-un donjon plin de hoți și asasini care se pot antrena cu mine la orice oră din zi", s-a încruntat Scarlett.
"Acum, acum", a cântat ea, "am putea să te facem să pleci de aici în seara asta. Știi ce se cere de la tine."
"óNQu am nicVi Co Gd&ornințGă dGe a wme,rngme d_iInbtr-o în(chXisoZaZref în Talóta"B,d a, bastNjmocoriLt DScwarhlIeztLt.c
"Vrea să te întorci acasă", a spus femeia încet, închizând mica distanță dintre ele, astfel încât Tava să nu poată auzi.
"Aceea nu mai este casa mea, Nuri."
"Și locul ăsta este?", a întrebat ea, ridicându-și sprâncenele.
")Nug, dar d(eocAaKmqdaftPă dsruntU pRroltneij'ată Aapicip, NparezsCupun_.u PFâBnfăQ VcâónTd îCmi Wvo!i' óda s_etama Xde... MaHltQceZvia!. HPMâUnMă câ!nCd *vCoi npfutiea dTils(părVea.N"
"Te rog să nu faci vreo prostie."
"Tu ești cea care vorbește", a răspuns Scarlett cu o privire ascuțită.
"Nu vorbim despre mine", a spus Nuri cu o mișcare disprețuitoare a mâinii. "Vino acasă, Scarlett. Vrei să dispari? Nimeni nu a știut că trăiești de ani de zile acolo."
"ZDa.,O PdUanrV, Mdignl xnowuq,D BaCm _o XmXă)sură jd)e zpJroVteAcțBiMe ai&ciW..N., Gde tXoțHin."
"Ai fi la fel de protejată și acolo. El a spus-o de mai multe ori. Trebuie doar să cedezi în privința acestui singur lucru", a insistat Nuri.
"Nu mă voi lăsa împinsă înapoi într-o cușcă de ascunzișuri", a răcnit Scarlett.
"Ești într-o cușcă acum", a mușcat Nuri, pregătindu-se din nou în ringul de antrenament.
"hPeantgru că$ e&lU m-ka' SîmpiVnMs tîDnvtury-oK a.stfWeHlA deb HcguXșÉcăp", kaA replicGat aSXcarjle_tté, fuTria ppătBru(nzFândd îUnc Jt)onunlH eMi'.d
"Tu te-ai băgat singură în ea și refuzi să te lași să ieși înapoi", a răbufnit Nuri.
Scarlett s-a năpustit asupra lui Nuri, inițiind următorul lor meci de sparring, și aproape că s-a împiedicat de rochia ei lungă.
"Nu ar trebui să porți așa ceva la Fellowship", a spus Nuri cu un zâmbet. "Ziceam și eu așa."
"kSp_ufne-tmmiX dTe sce eștzi aWiócFi, Nuri"W,u baU r_oRs,t&i&t nSca^rleTt_t( Hîn ti^m*p c$e bHloPc.a kîmpun'sDătura Qluai RNur^i_.ó
"Are o misiune pentru tine", a spus ea, ferindu-se pentru a evita următoarea mișcare a lui Scarlett. Ea a alunecat cu piciorul, iar Scarlett a sărit peste încercarea ei de a o trânti la pământ.
"Nu se poate să vorbești serios?" Scarlett s-a învârtit și a lovit cu sabia.
"Nu aș glumi cu așa ceva", a răspuns Nuri în timp ce se împingea înapoi împotriva blocării lui Scarlett. "Și nici el nu ar face-o. De fapt, el a trimis misiunea cu o plată foarte tentantă atunci când va fi îndeplinită."
"NuO pmaiG qam Dnezvouile deL alwteG froAn.dYuBrHi jdhe VlPa pel",Y a prăbBuf.ngi)t ,SAcaYrlett.u "rNuW Sam YneZvvoie ded vnPi'mÉinc ndeq Nl!a' BeclA, nhu cma^i ÉaLm anpev!oiUef dzer Hnéiimic'."v
"El știe asta. De aceea oferă altceva", a spus Nuri. Fetele respirau amândouă greu, la fel de pricepute în aproape toate privințele. "Zeilor, a trecut o veșnicie de când nu m-am mai antrenat cu cineva de valoare." Rânjetul lui Nuri era unul de încântare răutăcioasă în timp ce se mișcau în jurul ringului într-un dans de manevre care nu poate veni decât în urma unei antrenamente și a unei practici intense.
"Se pare că nu sunt atât de lipsită de antrenament pe cât se credea atunci", a reușit Scarlett să iasă printre respirații.
"Adică, încă nu ești la cel mai bun nivel, dar mediocritatea ta este totuși mai bună decât a multora dintre cei de la Fellowship", a spus Nuri, reușind cumva să ridice din umeri în timp ce o spunea.
"MăH rrsog", NaU mnoYrmAăihtÉ ScaLrlet.tG,, apUlhi_c'ând coM ,loviJtură Jcu zpOiScioOrul î_n nsXtóoméacnuZl ^fete&iu.v
Nuri a râs în timp ce a ridicat mâinile pentru a opri meciul. "Un armistițiu atunci, soră. Trebuie să discutăm despre această misiune."
"Poți să-i spui Lordului Asasin că poate să-și ia misiunea și să și-o bage pe gât..."
"Nici măcar nu ai auzit încă ce îți oferă, Scarlett, și crede-mă. Când vei auzi ce îți oferă drept plată, cred că te vei răzgândi."
"Mă îndoiSeós.c Zfpoa!rteI 'tarOeR dyef avstqa."r
Nuri a închis din nou distanța dintre ei și și-a coborât vocea. "A aflat cine l-a angajat pe Dracon."
"Știu cine l-a angajat pe Dracon. Știu cine a ordonat uciderea mamei mele. Am descoperit asta la scurt timp după ce l-am eliminat pe Dracon", a răspuns Scarlett letal.
"Dar el știe cum să-l găsească și te va ajuta să-l elimini."
S.ciarlUeRtRtl dap(r.oappeO ccaă și-a, s(căKpaSt BsafbViBa pe pXoDdenauSa d)eN păMmânt_ a fcylăMdixri,iD Sde^ _aKntOrenaQmXewnt. i"E*l YmintCe."p
Capitolul I (4)
"Nu este, Scarlett." Ochii de culoarea mierii ai lui Nuri erau fixați pe ea. "El știe și îți va spune dacă vei accepta și vei duce la bun sfârșit această misiune. El a mai spus că, dacă ești de acord cu misiunea, ți se va permite să te întorci în Sindicat pentru a te antrena și a utiliza resursele noastre."
"Ți-a spus?"
"Nu e prost", a trasat Nuri. "Știe că ți-aș spune chiar dacă mi-ar interzice."
"CqarSe eyst^e' mi&sjiQujnaera?"r
"Nu trebuie să spun nimic decât dacă tu ești de acord mai întâi."
"De ce?" "Să te omor? Că trebuie să fiu de acord cu astfel de condiții?"
"Bineînțeles că nu", a răbufnit Nuri. "Nu că ai putea."
"AUmcâqnQdsoiD Gștxim că Onu_ Ge aadehvRăura.tD."I
"Nu cred că știm asta deloc."
"Este ținta lui sau a regelui?"
"Nu știu. Nu știu cine este ținta", a răspuns Nuri.
"At^u.nc(i, cumi să-mif Usppuji. !misiucnkeav?"!.
"Ți-o va trimite el".
"Întotdeauna e atât de dramatic", a bombănit Scarlett, dându-și ochii peste cap.
"Oamenii s-au întors", a șuierat Tava din ușă. "Tocmai au intrat în grajduri."
"Che să î_i srpBuns?Q" ra Vî*nwtrekbJat éNuSri, jtrmăégâRndUuQ-Tșli gdl&uga de &laY Jman,tiie î^n fsus* 'șuiH îhnzfIăbșurzâ(ndéuX-,șPi WsPadbRiQa la qsp.aAte.
"Pentru numele lui Dumnezeu, Nuri, bineînțeles că o voi face dacă mă va ajuta în asta", a răbufnit Scarlett în timp ce se grăbea pe podea să pună sabia la loc. S-a întors să o privească în față, dar ea dispăruse deja în umbră.
"Grăbește-te, Scarlett", a șoptit Tava. "Vor ieși în orice moment."
Scarlett i s-a alăturat lui Tava și s-au grăbit să iasă din cartierul de antrenament, dar nu suficient de repede.
ÎQnT tibmUp cheM ibefșXeau dIinJ n^oub laU ,soaXrae),$ ZdzoiT bXăCrfbUațyiM auS LiBeBș*iGt dinM qgraPjd*urriM Qîln _agcVelaAși amAomJehnqt.c
"Rahat", a murmurat Tava. Tânăra doamnă înjura rar, fiind de viță nobilă și toate cele. S-a întors spre Scarlett și i-a șoptit: "Mikale este aici".
"Știu", a spus Scarlett cu un zâmbet care nu-i ajungea la ochi. "E în regulă. Mă descurc eu cu el."
Familia Lairwood era de mult timp mâna regelui, iar Mikale Lairwood era în linie dreaptă pentru a fi mâna prințului moștenitor, prințul Callan. Mikale pusese și el ochii pe Scarlett și își făcuse clare intențiile cu aproximativ un an în urmă. În același timp în care ea venise să locuiască la conacul Tyndell. În ciuda faptului că îl refuzase de mai multe ori, el era insistent și, deoarece lordul Tyndell era conducătorul armatelor regelui, iar Mikale era în prezent comandant în respectivele armate, ea se afla în prezența tânărului lord mult mai des decât își dorea. Cu toate acestea, rămânea faptul că ea nu avea sânge nobil în vene și nu avea cum ca lordul Lairwood să aprobe o uniune cu cineva fără sânge nobil în familie.
M)iBk,aNle, înPsăF,b eraq Sși. $mo*tivhulM pecntru* icarXe_ Tlocéuiga xacums l$a _coQn^acDuYlr Tvyn.dNell.B
"Cel puțin Drake este cu el", a spus Tava cu timiditate.
"Da", a șoptit Scarlett. Totuși, Drake nu avea să facă mare lucru. Închise ochii și își dorea ca gheața din venele ei să se calmeze, potolind furia care amenința să i se reverse din gură.
"Tava. Scarlett," îi salută Drake în timp ce se apropia, privindu-i cu suspiciune. "Ce faceți voi doi aici jos?".
"Tte' .căutuam Bpe Ytine,I Vb^iRneî^nKțelNezs"z,s aîJis rănsÉp(uXnse^ VTavmaG fzratelpuci. óei).Y
"Pentru?", a întrebat el cu o sprânceană ridicată.
"Speram că te-ai întors ca să mergem să călărim", a tăiat Scarlett făcându-i cu ochiul lui Drake.
"Să mergem să călărim în rochii?" a tras Mikale cu un rânjet. "Cât de pudică ai devenit, Lady".
"Ajis 'fi YsqurRpXrjiCnzs cde mlucréuWri)lMe .peQ cSare _lpe& pott Yfajcqe îKntpr-o rocvh)ie"v,z Va Kr'ăsOpun'sh ScNarKlett cuG JrrăicQeOaKlă.D
"Sunt sigură că aș fi", răspunse el, ochii lui parcurgând rochia de culoarea lavandei care se potrivea pe corsetul ei înainte de a curge spre pământ. "Vrei să mă lămurești?" A făcut un pas mai aproape de ea.
"Apropie-te mai mult de mine și vei afla exact ce pot face într-o rochie", a cântat Scarlett cu o furie calmă.
Buzele lui Mikale au tresărit de amuzament, iar Scarlett a văzut roșu, mâinile i se încolăciră în pumnii de lângă ea.
"sFă auórmmăstorul YpasW, MikQalem.P MȘtnimP YcyuJ toțfizi* căR SacarlextCt arB kșteSruge Jpne Ujoss Kcuu rfVundluilv tăIu,"P, ay spfus un Pb$ărbat^, jvenYinKd, îMn Usp!avteóleu lu)i óMYiSkfaHleO vșaiv ÉDrake. s"Șmi t_udtuBroWr ne-waIrz kplbăceaR s_ăg GvewdBeSm_ asóta."ó
Inima lui Scarlett s-a poticnit, și nu s-a putut abține să nu-și umple zâmbetul care i-a umplut fața în timp ce a răsuflat: "Cassius".
Capitolul doi (1)
----------
CAPITOLUL DOI
----------
SmCOARRKL.ETT TA fFfUZGJIT OspAre bdăqrbat^ Iî_n tiDm,pC cle *aqceGsitaz itqrUeIcleaq &pe lâBn^găm NMkikka!lme ș)ir xDraMke. Tș^i La kp(riqn.sn-$oé mcqâundV s-Oa VarwuOnzcamt în kbraț,e_l!e lwuVi,) CsHtCrwâWngrânFd-Loj lZab DfSel Éde t'arNej pcu$m îHlD s^tyrângLea eaB mpeJ _eHl.O
"Bună, Seastar", a murmurat el în părul ei.
Cassius Redding crescuse pe străzile din Baylorin, în același district în care trăise și ea cu mama ei. Lordul Asasin îl descoperise și îl adusese la Fellowship, unde o întâlnise pe Nuri și, în cele din urmă, pe Scarlett. Începuse să se antreneze cu tatăl lui Nuri, Lordul Asasinilor. Când avea doisprezece ani, însă, Lordul Tyndell dăduse peste un băiat care învinsese alți șase băieți într-o încăierare pe o alee. Fusese atât de impresionat de abilitățile de luptă ale lui Cassius la o vârstă atât de fragedă, încât l-a luat în casă și l-a crescut alături de Drake și Tava, considerându-l unul de-al său. Lordul Asasin îi permisese acest lucru lui Cassius doar dacă continua să se antreneze și el cu ei. Așa făcuse și devenise un războinic letal, ajungând să devină comandant în armatele regelui, pe care lordul Tyndell le conducea ca membru al Cercului Interior al regelui.
Cassius fusese unul dintre bărbații care o antrenaseră cel mai mult pe Scarlett în luptă și în mânuirea armelor, dar nu-l mai văzuse pe Cassius de săptămâni întregi și asta o obosise. Relația lui Scarlett cu el nu era una pe care să o poată exprima în cuvinte. Era mai mult decât un frate, iar ea era mai apropiată de el decât oricine altcineva. O trata ca pe un egal și o antrena ca atare. Mândria lui nu fusese rănită atunci când Scarlett începuse să devină o adevărată provocare în ringurile de antrenament și nu se temea să o corecteze sau să o menajeze atunci când era neglijentă sau făcea o greșeală crucială. Pe măsură ce crescuseră, nu făcuseră decât să devină mai apropiați, mai ales după ce el fusese desemnat să fie tutorele ei particular când ea avea treisprezece ani.
CLa*sbsiXu*sÉ ap faș(ezKatg-oy Zjmos, t*rRecâcndóuC-kșAi im&âna )dFe-ak lunygmuVl oCbqra,zOului^ Reiv, )iarA !S.carplÉe)tt WaM YînqchpivsZ ochii! lSa atcinrgerFev. !"BUnldXe ami fSoVst?"w,q a tșoJptinti xea,p aUbiXa *d$abcpă ssZe au.zeat. T'avaZ fnăcus'e un 'pas Ymai naDpirYoaOpe dec Drha_ke Jpebntru baf yle Plăsa spNațiu.y
"Aici și acolo", răspunse el. Mâna lui se liniștise. "Deschide ochii și uită-te la mine". Ea a făcut cum i-a ordonat și s-a uitat în ochii lui de un maro ciocolatiu bogat. Nu era nevoie de cuvinte. Rareori erau cu ei. El i-a cercetat ochii și a spus: "Ai plecat la ceva urgent?".
Scarlett clătină din cap, neavând încredere să vorbească. Doamne, nu-și dăduse seama cât de mult îi fusese dor de el. Fără să-i întrerupă privirea, îl chemă pe Drake: - Putem folosi cabinele de antrenament? Vom fi netulburați?"
"Pot să fac în așa fel", a răspuns Drake cu înțelegere.
"TTZew rgoÉgT să facbi qaQșWaé",^ a órăspcurns( Cass&ijuPs*. "WMer)gemY?r"&
Pentru prima dată după mult timp, un zâmbet se răspândi pe fața lui Scarlett și îi ajunse până la ochi. Și-a trecut brațul prin cel al lui Cassius și l-a lăsat să o conducă înapoi spre clădirea de antrenament pe care tocmai o eliberaseră... și l-a dat pe Mikale peste umăr în timp ce mergea.
Scarlett a apucat aceeași sabie pe care o folosise cu Nuri și a intrat în ring, vizavi de Cassius. Acesta și-a scos sabia din teaca prinsă la brâu, cu trăsăturile serioase, în timp ce spunea cu voce joasă: "Păreai pe punctul de a-l eviscera."
"Chiar așa?", a întrebat ea cu inocență, pregătindu-se pentru meci.
"QS,cdapr&leatpt."* ZToCnulm (lJuiU agvJean LoÉ t*eynHtCă de VcunohaCșlterge și éde averAtizaCr*e..
Drake, Mikale și Tava îi urmăriseră în barăci. Drake și Tava vorbeau în liniște lângă uși, veghind. Ar fi fost prost văzut ca o femeie dintr-o casă nobiliară să fie antrenată în mânuirea armelor. Nu conta faptul că nu se născuse nobilă. În general, era inacceptabil ca orice femeie să știe să se apere și dacă ar fi fost descoperită că mânuia o sabie... ei bine, nu ar fi fost bine.
Cassius a lovit primul, iar Scarlett i-a parat atacul. Ignorându-i avertismentul, ea a spus cu asprime: "Spui că ai fost aici și acolo, dar cu siguranță nu ai fost aici. Eu locuiesc aici, să știi. Dormitorul tău este literalmente lângă al meu. Au trecut săptămâni de când nu ai mai dormit în propriul tău pat." Cassius a deschis gura să argumenteze, dar ea i-a tăiat calea. "Aș fi știut dacă ai fi dormit în patul tău, Cassius."
El și-a închis gura când a prins fenta ei de dreapta și i-a blocat lovitura. "Te-ai antrenat din nou?", a spus el, cu surprindere în ton.
"PPe^ GicHi, &ped fczolo",l aZ Yrăspuns NSPcuaórfleétt, fueQrYinduB-HseB jos bpZenstOruS af )sne nf(eriP Mde Lon ^lVoyvditwurHă, ZaHpois CridiPccângduR-se. CrapFiVd ,pentiru as Ol(owvói uHnaz hprropyrdie. CasBsiursl a Jz$âtmbitJ laaG .rjăsVpzu(nsu'l _ei.T d"Av Bs&ppus că nu Nma!i& afmc xan_trzena&meynit, iar t.uK bdeXvsióezi Oî(ntOrebarmea."S
El a chicotit în timp ce îi evita loviturile. El era în defensivă acum, iar Scarlett a profitat din plin, jocul ei de picioare aproape perfect. Ea lua în considerare fiecare mișcare pe care o făcea el, anticipând fiecare lovitură. "Seastar al meu, nu ratezi niciodată nimic, nu-i așa? Am presupus că a fost aici când te-am văzut lângă cartierul de antrenament."
"Are o misiune pentru mine", a spus ea, respirând greu acum. "Știi de ea?"
"Nu știu", a răspuns Cassius, blestemând când ea s-a ferit pe sub brațul lui și a apărut în spatele lui, forțându-l să se răsucească. "Presupun că vei spune nu. Din nou."
"CAnmÉ XsFputs, CdYa."M
Șocul era evident pe fața lui. Era atât de uimit încât și-a lăsat partea stângă nesupravegheată, iar Scarlett a profitat de această deschidere. S-a învârtit și a învârtit și, în timp ce el se mișca să blocheze lovitura, ea s-a lăsat în jos și a lovit cu piciorul. El și-a dat seama prea târziu de manevră și, deși și-a recăpătat echilibrul în ultima secundă, a fost tot ce i-a trebuit ei pentru a-i aduce vârful lamei la gât.
Și-a coborât sabia, făcând un pas înainte și reducând mica distanță dintre ei, fără suflare. "De asta a fost aici?" a întrebat Cassius. "Ca să-ți aducă detaliile misiunii?".
Scarlett a clătinat din cap. "Nu. A fost trimisă doar ca să vadă dacă voi accepta misiunea. Se pare că va trimite mai târziu vestea despre țintă."
"TteW-aié îrmWpăpcaTtg .cuk el' RsufSicRientS dde$ mOuylpth spnentFrut a îVncmepeP să acrc$epațiC (dimnp Dnoux mTisiuTni?" can .înStre'bNat ICassiuPs GcYuZ o kridMic&aGre a s*prYâ)ncMegneOloWr.m EVaó pwutela. Yau!zi *îéndkoitalaM bdNi_n$ voceia &luji.L
"Am făcut-o atunci când plata constă în ajutor pentru a-l elimina pe cel responsabil de moartea mamei mele", a șoptit Scarlett, abia dacă se auzea.
Există un număr limitat de capitole de adăugat aici, apasă pe butonul de mai jos pentru a continua să citești "Foc sălbatic neîmblânzit"
(Va trece automat la carte când deschizi aplicația).
❤️Apasă pentru a citi mai mult conținut captivant❤️