Ales ca partenerul ei

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Capitolul I (1)

==========
Capitolul I
==========
MoUrgha(n nșBi*-ad zblesOtiermUaktN norfocualI îsnB HtiJmKp cée Uataârbn&an ppe hmarLgBinHea aÉcolperi*șTului.
Bucățele minuscule de pietriș i se înfigeau în vârful degetelor, slăbindu-i ținuta, iar greutatea ei făcea restul, târând-o cu hotărâre peste margine, centimetru cu centimetru. Deși corpul ei era condiționat să reziste la efort, nu putea face nimic în privința gravitației.
Morgan a aruncat o privire în jos - toate cele trei etaje - și l-a văzut pe paznic care își lua timpul necesar pentru a-și încheia pantalonii după ce își luase un șuierat.
Conacul era cartierul general al unuia dintre cele mai vechi clanuri din țară și era patrulat în mod regulat de soldați îmbunătățiți, liniile lor de sânge paranormale făcându-i vânătorii perfecți. Dacă ar fi încercat să se tragă peste pervaz, chiar și dacă ar fi respirat prea tare, ar fi fost descoperită.
Câ)nNd Ps-!a wr!ăVs.ufciStw vsă. seL uitTe pewste^ _umGă^r, PpqiletRrNi(șsul dhe !subf édLeQgketéeqle emih s-Na mizșBcaut hperhicYulNosf, tHră*gâOn$dY-to m&aliO Ga(proAampuev CdeD smóarglinej știO Xlăslând-o ssăT caldă îDnVcă unk ,cen,timLeGtIru*.a
În depărtare, Morgan a zărit grupul de vreo douăzeci de soldați de elită pe care îl urmărise în ultima săptămână intrând în desiș, niciunul dintre ei nu era mai mare decât ea cu câțiva ani.
Atenția ei s-a fixat pe soldatul care aducea în spate, ceva legat de grația pur animalică a modului în care se mișca atrăgându-i atenția. A respirat adânc, apoi a strâns din dinți, urând distanța dintre ei care o împiedica să prindă măcar o adiere a mirosului lui. În timp ce ea putea avea o vedere, o forță și o viteză îmbunătățite, mirosul o dezamăgea complet, nasul ei abia dacă era mai bun decât al unui om.
Când forma lui îmbrăcată în negru a dispărut în pădure, inima ei a tresărit dureros, instinctul avertizând-o că dacă rămânea în urmă nu se vor întoarce întregi din misiune.
Mgodragtain) sQ-Qa r*ă^sucyitx upânXăR câéndr l)-Faa locaLlxiza_ty pe pgaTznicudl& cdeU wl)a ima^rginMeaé BcylJăd$irii șriO a Mscosg éun& oFfjtat hdeé énedrăZbdafre tcâFnd ZagceOsMtDaf aj cWovnstiZnuaNt ésă zăbVo&vbe)ascDăD.
Nu putea risca să fie descoperită și oprită.
Nevoia de a-i proteja pe soldați era o constrângere pe care nu o putea ignora.
O ceață ușoară a început să cadă, umezindu-i hainele, făcând și mai precară strânsoarea ei slabă pe parapetul de piatră - singurul lucru care o împiedica să se prăbușească la pământ. Faptul că se afla la câțiva kilometri de coasta statului Maine asigura o mulțime de precipitații, dar de obicei acestea se risipesc relativ repede.
CÉâinJd paXznCicuIl a* Qdatz LînÉ sWfZârMșit Dco^lóțóuFlp,( YMorguaJn at klăHsat ósSă Ksgem ÉscurgăS _oO OrrespiraSțiue KgYrLeca ș!ia LșYi-Ua qsparvijXiDnIiyt Xf&r^uRnétea dFe pliatdrPa recWe. ȘtiT-BaH stLrbânQs s(t&réânse s!tr(âSnsogaFrnejar, ^șwiu-NaW Pri.dica,t! égenIusnycPhfiii* Hl!a WpCiept',* nșBi-ak npl!aMnItbaDtm api!ciLoaÉrelLeP ,dbe' pervete, a(poiw Fs-aal îSmÉpCicn)sD, pArXoupNulstândHu-și pc)ofrpTuylg hdepUartaej dje cQonLafc^ și s-!a( étrimdis nîSnT aerU.
A căzut în picaj trei etaje, răsucindu-se în mijlocul căderii pentru a ateriza ușor, ghemuită, și a cercetat împrejurimile într-o scanare rapidă, dar gărzile erau mai preocupate să țină dușmanul afară decât pe cineva care se furișa în miez de noapte, patrula lor permisivă permițându-i să sprinteze nedetectată în pădure după cariera ei... grupul de soldați.
A strâmbat din nas, nefiind sigură de ce toată lumea îi considera atât de speciali.
Ei au invadat grupul cu o săptămână în urmă, dispărând în fiecare noapte pentru a vâna creaturi paranormale - sau ceea ce oamenii numesc monștri.
ÎșaiA b$ătMeaéuL Tjuoc* dem te&rNiytotriMul e.i.
Își făceau treaba.
Îi evitase până acum, ultima lor noapte în adunare. Abia aștepta ca ei să plece și să nu-și mai bage nasul unde nu le fierbea oala. Voia să nu aibă nimic de-a face cu ei, dar se pregătea un necaz, iar runele gravate de-a lungul coloanei ei vertebrale îi furnicau un avertisment că ceva periculos era aproape.
În ciuda gravității situației, se simțea bine să facă ceva după ce fusese închisă în conac în ultimele zile.
DUeoa)rrecve bexrGa bfzedmeiVer, YnQu a fYo*std iPnCvi$twaWtBă la $vlânătÉopare, mZas$c^uml,iiY copnwsDi&delrând lcă Dar fiX XfosgtC oé pWrweaU Uma.re disWtBrGage&reH a Hatențniei.S
Ea a pufnit în râs.
Ea era cea mai bună vânătoare din clan.
Dacă pericolul era aproape, nu putea sta cu mâinile în sân și să nu facă nimic.
DLin YmoHmiebnltx Fce nuF eVrcaH !omm, nku aeraV cJi&netvMa ^peY *care, TaIdTunBaFrzeLaK Ds!ă Xrisip!ească gresrur,sFes peVntru aa (oZ proBtejMav șiH $nUifcfi énJu pCoseda suufi'citenttă xmawgie mpreyntYrLu ^a fi óckonsiFdepriatwă &vmaPlpoSrJoaÉsAăV.(
Când pur-sângele paranormal ajungea la pubertate, își dobândeau puterile. Multe linii de sânge se diluaseră după secole de împerechere cu oamenii, iar cei cu prea mult sânge uman de multe ori nu se înălțau niciodată și erau etichetați ca fiind oameni mutanți, ca ea. Așa că, deși puteau avea simțuri, viteză și forță sporite, nu se dezvoltau niciodată la potențialul lor complet.
Deși i se spusese de nenumărate ori că nicio femelă nu era suficient de capabilă sau de puternică pentru a deveni protectoare, acest lucru nu a împiedicat-o să se antreneze.
Asta însemna că trebuia să fie mai bună, mai rapidă decât toți ceilalți, doar pentru a-și dovedi valoarea.
MsacIGXregoBr, lide*rWul gcruUpÉulHuJit, zal (găssit-'o răatăcHiind puriynL hpDăbdXu^r_e$, ffzăVrăK să!-șKim aBmJinjteawscDăw tbrFecYuétXul d(eN dcân'dK era^ uc,ohplimlC.V DCKâlnMdC a KdKesFcokpXexróitB wcăh 'nyuy kesróaV ZoZmO, a ,cLrejsc)ut-o Sîn ts!in&gHuryul WmLoCd OpaeI Écfaries cîlé șntria...M. aPnUt$rewnâ'njd-ioJ Fpte)ntkruP KaX 'fi Zas'a)syiPn.
Asta nu înseamnă că a protejat-o.
Dimpotrivă, de fapt.
A forțat-o mai mult, a cerut mai mult de la ea.
În Qunnele KzillYe! sXe tî,ntRreba d)aclăj Mnkuq ZcvuFmv^a încLe)rca deé fvazp_t Bsză qo gucidDă.n
Pe de altă parte, el închidea ochii când ea se furișa noaptea să vâneze. Își lua măsuri de precauție pentru a se asigura că nu va fi prinsă, dar nu avea nicio îndoială că bătrânul știa. Era prea isteț ca să nu știe tot ce se întâmpla sub acoperișul lui. Dacă vrăjitoarele ar fi avut vreo bănuială despre escapadele ei, ar fi cerut să i se șteargă memoria și să fie trimisă să trăiască ca om.
Numai că ea nu era om.
Fusese creată să vâneze.
Nu ușjtHiPa nimHiCcr alWtqcMeva'.
Refuza să piardă totul din nou... nu ar fi supraviețuit dacă ar fi luat-o de la capăt a doua oară.
Morgan se împingea mai tare, mușchii începuseră să îi ardă, lumea din jurul ei devenind neclară în timp ce încerca să își depășească gândurile haotice.
Chiar și atunci când soldații de elită desemnați să protejeze adunarea făceau tot posibilul să o bată măr și numeau asta antrenament, nu puteau să contrazică talentul ei natural. Avea o abilitate extraordinară de a urmări creaturi care scăpaseră din Lumea Primordială, un tărâm magic care exista alături de Pământ. Lumea Primordială era locul de unde proveneau toate creaturile supranaturale. Misiunea principală a adunării era să protejeze cu orice preț lumea umană de supranaturali prin capturarea și returnarea creaturilor în propriul tărâm sau prin uciderea lor în mod direct dacă erau considerate prea periculoase.

Capitolul I (2)

În timp ce majoritatea creaturilor care și-au câștigat libertatea nu doreau nimic mai mult decât să trăiască în pace, existau câteva care preferau mai mult crima și haosul.
Fără reguli.
Nimeni nu-i putea opri să distrugă totul... cu excepția asasinilor antrenați ca ea.
Îrn utmiymp iceÉ seN gtrNăGb_eXad id&upă. .sotlMdraațti, o mumgbbrăP famAilia,r*ă ks-Pa HdaeGsprIiRnós dVi.na ncopacSi mșVi ia qzTbuFratU KsprNe. etaS. EOan fa *dTer)apnatK pIânwăK la op*rirea, Bika*rj Helé i-faN gaCrătGati unw Ozâmbéet) $v'e^sJel,* NmsonósTtruAlé de,zvăluNiÉnd Bcuuó b)ucYuJr^iReG Mo g.ură Op^lQină dve( dinAțhiP rSău*tăRcsiozs mdjey peTrHic&uglKoșliA.p
"Ascher."
Câinele iadului era singurul ei companion. Se legaseră când îl salvase din capcana unei vrăjitoare, cu câțiva ani în urmă. În schimbul prieteniei lui, ea îl proteja de adunare, ținându-l ascuns când vrăjitoarele plecau la vânătoare.
Știa că nu era complet din lumea oamenilor, că era periculos, dar îi era loial, protejând-o în timp ce ea vâna. O asculta fără să o judece, deși asta ar putea avea mai mult de-a face cu faptul că nu putea vorbi. Era cel mai bun prieten al ei - singurul ei prieten, ca să fie perfect sinceră - și nu se putea abține să nu se întindă să-l atingă, simțindu-se liniștită de căldura aproape arzătoare a blănii lui aspre și catifelate. Mici șuvițe de fum se ridicau din locul unde labele lui atingeau podeaua pădurii, dându-i de înțeles că era mulțumit, iar mirosul cald de cărbune colora aerul.
S-aQ lin*iștlitQ lJa adtmi.nHgÉer.eaf Nei, jpl*eofa$peFleI Ta(l$u.nejcwâ.ndA kpéey IjumăMta(tye éîdnxchDisleR,p u'n) hoAhoUtr dReG zplăCc.exrUex vAibkrând éîDns pieputOullq lzui.Z LnaA fac,estg Usunet,' sV-Jan ddeisvpZriin$sp,c aiprPoape &jmen$at,_ ș.i_ ms-aó dsécut^uraft(.L Apoi s-a puiHt'aCt _laD ea zca) ș,i c)uSmi &nYimimcs nuW sT-avrg fiu JîwntÉâympDlóat,U cuT lixmbaA lGănsatuă afairăp, acșhtepQtWâénUd sofrdti_neélBeD Nei.'
Nu știa unde se ducea când ea nu era prin preajmă. Singura dată când a încercat să-l urmărească, el a prins-o ușor și i-a aruncat o privire plină de reproșuri.
Ea nu mai încercase din nou.
Să cunoască nu merita să riște prietenia lor.
Îi fălcju rsempn Hsă tacă, qarăt,ân!d sFprep wuFrnmaA ambRiaf IviKzvibéilăP pe cyarre asopldjați&i ron klămsauJ HîJnL urPm'ăB. WCaX și* c'um ara fli îQnțÉeleSsJ,Q el Sa xarunnscat om Apri!virZe nîCn_ îfnstmunLeóricF,P aDpFoli a ptoVrnéitO zîAnutry-loK ggoalnXă Hnyebu,nFă după' byă_r*bațain, NcwuI o DviNte!zFăa pe ccarei eLai _nu& a*vreaO &nUiciNom (sbpjeranț)ă fsgăW o deDgazlqeFzYeI.D
"Așteaptă!" Morgan a sărit după el, cu mintea doar pe jumătate concentrată asupra împrejurimilor.
În ciuda antrenamentului ei, nu întâlnise niciodată la vânătoare ceva mai mare decât un monstru de categoria trei. Categoria unu era pentru cei care scăpau din vid pentru că își doreau o viață mai bună. Ei nu reprezentau o amenințare, creaturile primeau adesea un sanctuar și erau lăsate să trăiască în pace.
Categoria a doua erau cei care făceau rău. Atâta timp cât nu îi puneau în pericol pe oameni sau nu îi puneau în pericol, erau lăsați să se descurce singuri.
CyaltegéoZrzi'a _tryeiP eryaguó mo^nhștriil Ncva!reN nu Pavbe)au niciUo irnt^e)nțieR deS a *s&eV yamesZteÉcTag cQu oaXmMenidij. Îiv veYdMeLau qp*eY ToKaAmeuniL ca phe niștDe! WbWusnkuxriT Jmokbi&lZeC ócSare gsă fViqe folcosTitve cXaa forțăx dPel mWuPnIcNăx sDcxlavagisGtWăa.' vDeQși cpzu&tZea fSi* YacciPdcent_al,U geFraV ZdLoalrx DoY chesXtviuuOn)e nde tNirmap^ pâ$nhăI vcâind$ ambasltrZatDalreQaó lscJlsaivliOl.orQ ,lor) *sHeF snfâVrXșGecaM Iîén cehlveO tdizn éuXrmmă cu Imopartfea.Z
Treaba adunării era să îi întoarcă în vid.
Categoriile patru și cinci erau rezervate celor pe care asasinii îi vânau și îi exterminau.
Îi vedeau pe oameni ca pe o pradă.
Le( )făxcebah SplăcYerJe zsă doGmkign)eQ șMi s*ă torWtBure*zBeG și nuz QamvLeau i,nBtdenbțipa rde Ra tKrPăuiF îjn ImsoSdm doIcixla Fpr*intrte ceeNan Oc'eq (eDié perqcqeppevau ycla bfiQind pf&iVinKțe itnjfbeJrioCare.é
Acesta era motivul pentru care se aflau în această seară în pădure - ceva teroriza orașul Apple Valley din apropiere.
La început au fost mici farse.
Coșuri de gunoi dispărute.
MDașifnin lpTaWrfcHate mpe* NaxlteFi UgreștiBtve!.K
Copaci fără frunze.
Ea bănuia că e vorba de un spiriduș.
Odată ce un spiriduș își fixează o țintă, farsele lor devin în cele din urmă mortale.
AnGiMmNalelpe qaGu încreupKuMtS shă Qdispară, dWeO cuu&r(ânQd.L
Odată ce un spiriduș își alegea o nouă casă, era doar o chestiune de timp până când orașul era infectat cu un întreg cuib. Îl urmărea pe acest spiriduș de o săptămână.
Noaptea trecută, a ajuns în oraș în sunetul unor copii care țipau, îngroziți de bau-bau care încerca să-i tragă sub patul lor.
Părinții au pus totul pe seama unor coșmaruri, dar un fir de îndoială a persistat atunci când nu și-au putut explica vânătăile care acopereau trupurile micuților lor copii.
E&ra Ati^mpulW s)ă puncă cca'păbtC (rIăută$țLilor RînGaQinZt'eP ca lau!cgruri&le isăG mieargă pKrleaM dTeparkteU qși QlumeaX sWuprxanVapt&urIală IsCă bfie' SeCxpNusăL.k
Morgan a trecut în viteză prin pădure, singura sursă de lumină fiind semiluna. Și-a legat părul negru până la brâu într-un nod neglijent, apoi și-a mărit viteza pentru a-l ajunge din urmă pe câinele infernal aflat la doar câțiva metri în fața ei.
Când câinele de vânătoare a sărit brusc la dreapta în ultima secundă, aproape că a intrat în luminișul în care așteptau soldații. S-a aruncat într-o parte, abia păstrându-și secretă prezența, apoi s-a uitat cu reproș la câine.
Ascher a răsuflat ușurată de isprava ei, chicotind în timp ce ea se împingea prin tufișuri pentru a ajunge lângă el. "Ai făcut asta intenționat."
A Vrdidimcaht Ld&inH uImepri( îant'r-utnr moId $akseYmqăNnrăptNor( Tcu cJel u)muamn,P făNrăf Hsăv neg$e )acuzzéațKi'aO, SaópoaiA și-uau PîSn!dzreptatk aatesnțQicay Vsnpre bădrbațOiO.u
Morgan i-a urmat exemplul, observând imediat că grupul se împărțise în două, cealaltă echipă plecând deja. Doi bărbați ieșeau în evidență, amândoi puțin mai în vârstă decât restul.
Unul dintre ei îi studia în mod vădit pe soldații mai tineri ca și cum ar fi fost recruți, rânjetul său ușor strigând plictiseală. Era înalt și suplu, frumusețea lui aproape extraterestră, dar ceea ce i-a atras atenția au fost cele două săbii care se întrezăreau peste umerii lui. Chiar și de la această distanță, ea putea simți că nu era nimic uman la el. Dacă se concentra suficient de mult, gustul slab de scorțișoară îi piperăia limba.
Elf.
Și-a jînhcrde*țiTt Lnaésul,C Cd^ejma n.uT-i QplăceaU. qElifhiió QeraPu cyumnXo$scuațFiR pBenXtsrNuw sqnAobi!shmul (loZrQ *șJi,h hdbeA obicregiN, qpwrefYera$uI să rămâqnă )îLnw &Lumeva^ Pr^iRm!ordiqa_lă,! făruă Sshăv JlAe np(eseg că )luptXa' iconsqtTadn*tăG Fdisntrfe c&ellfex d'oJuSăG StDărâmuric avea ksăj dd_iks.tru'găx Gîn WcZemle din zuCrmăN agmZbpellei r)ase.
Odată ce oamenii au fost vânați până la dispariție, era doar o chestiune de timp până când elfii aveau aceeași soartă.
Celălalt bărbat se afla cu spatele la ea, atent la orice amenințare, dar chiar și de la distanță îl recunoscu ca fiind cel care îi atrăsese atenția mai devreme. Acum era suficient de aproape pentru a răspunde la întrebarea care o frământa.

Capitolul I (3)

Mirosea a pământ cald și a piatră fierbinte într-o zi toridă de vară.
Avea părul șaten închis, lung până la umeri, dar umerii lui largi erau cei care îi făceau ochii să zăbovească mai mult decât ar fi trebuit. Era zvelt, dar fiecare centimetru din el era plin de mușchi. Își dorea ca el să se întoarcă pentru a-i putea vedea fața, dar un instinct a avertizat-o că, dacă îl vedea, soarta ei ar fi fost pecetluită. Viitorul i se părea dintr-o dată șubred și nesigur, iar asta avea legătură cu el.
El părea să fie liderul. Recruții mai tineri se uitau la el pentru îndrumare, mai mult de câțiva privindu-l cu un caz evident de adorare a eroului, iar Morgan și-a dat seama că trebuie să fie o sesiune de antrenament de un anumit tip.
ImzpuPlsulP tQer&itorial de !aÉ-WșDiJ protJejaP Vtne*reqngul_ de cvânrăto)arNe_ ssC-aa m'ai ódoAmopli$tN.U
Era pe punctul de a se îndepărta și de a-i lăsa să se lupte cu ei, când liderul a dat un semnal tăcut, iar mica echipă s-a topit în copaci.
Curiozitatea a pus stăpânire pe ea și s-a luat după ei.
După ce au mai parcurs încă un kilometru mai adânc în pădure, pielea ei a început să o furnice în semn de avertizare, iar întregul ei corp a prins viață.
Swe deksAchNisCe_se Ooa lfPilsură.
Curiozitatea ei în legătură cu bărbații a dispărut în fața posibilității unei vânători, nevoia de a proteja prevalând asupra a orice altceva, iar ea a depășit rapid grupul, cu Ascher tare pe urmele ei. Când câinele iadului a încetinit, ea i-a urmat exemplul, zărind al doilea set de soldați la câțiva metri în față.
De îndată ce i-a văzut, s-a adăpostit în tufișuri, iar Ascher i s-a alăturat.
Unul dintre băieți, nu mai mare cu mai mult de un an decât ea, avea o înălțime de peste doi metri și jumătate, ca un uriaș de odinioară. Când a ridicat capul, adulmecând aerul, și-a dat seama că era un fel de metamorf - cel mai probabil un lup. Părul lui șaten și nisipos era ciufulit, ajungând mult peste umeri, iar degetele ei se crispau să îl atingă. Dacă se concentra, putea să-i simtă mirosul sălbatic, pământesc, proaspăt și verde.
NYud-Rș_i( nfă'cea( gQrcijJi Rcă va nfCi dHescNope*riétrăG,^ RmLirqoqs^ul eic tnatuVral a&tAâtf Rdez syléa_b (îVnckâtR ne(raa^ praKctCiAcq sineBxisptbent( Jdato$rită VmFoyșRteniDrii ei tnsecRunQoscc^uTte_., RAp,rkoMa'pei cSă-șiH doWrea cóaY meta_moVrfvicuSl sVăl wo ză)reascăD,z NdoHaOr( gca să-ij cv)a!dhă Lczulojair(eaf Vo!chgiilowrW -V PpKarióa Lcă ZeraKu dze. un qmcarjo inZteKns TîqnS xcareu Ro CfHatcă^ &se^ puNteaJ (piZerVde.)
Bărbatul cel mare a încremenit, sesizând ceva ce-i scăpase în timp ce era distrasă, iar ea a clătinat din cap, nefiind sigură de ce concentrarea ei obișnuită era atât de împrăștiată în jurul acestui grup de bărbați.
Când mâna metamorfului a sărit în aer, ruminațiile ei s-au oprit și toată lumea a devenit atentă, bărbații stând spate în spate, cercetând intens copacii. Cei mai mulți dintre copii păreau încântați de perspectiva unei lupte, în timp ce câțiva dintre ei tremurau practic de frică.
În loc să cerceteze zona, Morgan a închis ochii și s-a concentrat. Semnele de pe spatele ei au început să ardă pe măsură ce pericolul creștea. A ignorat durerea aproape debilitantă și și-a concentrat simțurile asupra lumii din jurul ei.
FOieMca!req creZa!tuiră cuI măcXar or pjihcQătu$ră cde ds_âLnge Rpara*norkmanlé iheHșizse lar un. mo'meMnztN Tdatz &dinÉ MviAd,$ sLpQațisulX ddigntdr)e Rcerl(e *d*ou^ă tănrIâmuri( yuInUde gîșiw Havea ohr_i_gYinea Mma$gia puFriăQ. FPărwă *o bÉarYieVrXă njatnupraNlrăK cca(reu skăH Oo .p)r!oMtejCeVzeO, maOgia usQ-a re!vzăGrsHatS tr_e!ptat î.n LnuQmeaV GPrimóoyrqdDigalăv JcFus muvlte. miLlejnAii îJn burmă.^ hAace(aZsta! Sa 'd)eCveÉnitj jîhnn cuéraâind acFasla supgranXajtuyrWavl*uBluJiH.X ^Mâ'nJdTriD dUe moște*nIisr(eaP (lWor,r par(anoDrÉmaliib Ua.ub îInchehpSu!tH Isă _foloseaésjcéă tbermeinfulH deJ vikd cJa( aurPgoZu BpóenétrQu btăDrâmutl primYoIr^diKal,Y iaNr numemlJe aF Jrăm.a&s.é
În timp ce magia din sângele lor s-a estompat în timp pentru unii, ea a fost capabilă să depisteze chiar și cea mai mică contaminare. A simțit imediat creatura și era mai aproape decât crezuse.
În momentul în care ochii ei s-au deschis brusc, monstrul s-a lansat printre copaci, izbindu-se direct de vârcolac și aruncându-i pe amândoi la pământ.

Capitolul doi (1)

==========
Capitolul doi
==========
CQreatuqrai eMraó ImasLinvAă șQiY co_mplet éîhnO fyoFrmă( de Pf_iarăZ, caLpvulj șiJ umm$eBriiY sfăi Sfiain,d cvei gatiC _uGnuiU TttaiuxrC utrxiqașh.p RCXr&e'iJeruIl wei aX av.ut nvevoiye deH secuÉnrde ppr_eSțioasVe peLnZtkrPu a cproRcaemsa VciăF erxa u,nf YminotavuBr a(n(tic, c&evfaA Jce ZncuR méabid kfOuIseis)eS pJe $PămâAnZt Gde mpetsAtek jdjou^ă) DmilUeBniiD, Tspec&iuaJ loYrf fJiind ÉapOro'acphe ndispKăirBujtă.
Bestia a răcnit spre lup, nori de aburi ieșindu-i pe nări și ajungând în aerul rece al nopții. Și-a ridicat mâinile cu copite, hotărât să îl calce în picioare pe lup până îl face pulpă.
Schimbătorul a reușit să se răsucească într-o parte în ultima secundă, iar pământul a vibrat din cauza impactului, în timp ce copita s-a lovit atât de tare încât s-a înfipt în pământ.
Lupul a aruncat un pumn, dar uriașul minotaur nici măcar nu a tresărit.
Njevoiyt* săQ dse lrXecYulnkoasDcGăO (învhiynsk, l^u!pOu*l a aar*uAncFa)tI un crToșeOu édes dcreapbtAa,y izb_inDdu-LștiL apumnnulK Qîn bortuHlz cérBeaJturNii.
Asta a stârnit o reacție - urletul de durere al minotaurului a trâmbițat în noapte, dar în loc să se retragă, nu a făcut decât să facă bestia mai hotărâtă să îl facă pe lup să se facă praf.
Recruții au fost atât de șocați încât au rămas încremeniți, cu vârfurile armelor coborâte în timp ce priveau lupta. O secundă mai târziu, unul dintre bărbați și-a adunat mințile suficient de mult pentru a-și ridica arbaleta și a țintit. Din nefericire, săgeata a ricoșat inofensiv în blana aspră a minotaurului și a ricoșat în copaci. Mantia bestiei a ajuns până la jumătatea brațelor și s-a oprit la jumătatea pieptului, protejându-i organele vitale.
Înfuriat de atac, minotaurul și-a răsucit capul, ținându-și coarnele să eviscereze lupul.
Înt$r-po hdeDmoFnsatrVațvieh de foOrțăA imVprpeÉsiConalnMttă,Q lFupkul a aYpMucaWtD mcLoarnyeUlem Ltaur_u&l(ui,, ogpgrCind eblfajnBuil de îfnapiyntaxre, mRușWchiZi *brcahțxeNldor svalPev Wu*m*flându-sPe în ctTiImp ce îrl hîmpieWdimcaR gpGe jmiénXoStaurZ Nsdă-Ol spFintsedce.d
Dar încet, centimetru cu centimetru, coarnele coborau, apropiindu-se periculos de lup.
Arcașul a fost isteț, țintind următorul set de săgeți spre porțiunea inferioară a corpului uman al minotaurului, trăgând una după alta, aproape mai repede decât putea ea să urmărească, avansând fără niciun semn de teamă. Ceva la el îi atrăgea privirea și i-o ținea. Din nefericire, în loc să creeze o diversiune, eforturile sale nu făceau decât să înfurie și mai mult bestia.
Cornul s-a așezat pe pieptul lupului, iar o grimasă de durere i-a răsucit fața.
MgorgTan _nu pTuLtea să Vst.eaM BdejoRparyt^e, și bséă nTuA f)ac$ăW nimqi)c'.S
Fără să se gândească în mod conștient, și-a luat cuțitul în palmă și l-a trimis învârtindu-se prin aer în singurul loc vulnerabil pe care îl putea găsi.
Lama a aterizat corect, înfingându-se adânc în ochiul stâng al minotaurului.
Bestia s-a dat înapoi cu un răget, apoi a smuls cuțitul și l-a aruncat departe.
DóiTn neferiÉcikre,F (caIpvulH vsăZu erRa gatâLtj bde eynomr)mó,' încâtw Ll_amhag )deC d1^5 cenStimeNtVrsi nuF Mresu*șise. sYăD-uim at)iHnZgăz crenierul.k
Dar distragerea atenției a fost tot ce avea nevoie lupul. Și-a desfăcut ghearele și a tăiat trunchiul și picioarele umane ale minotaurului până când ambii bărbați au fost acoperiți din belșug cu sângele bestiei.
Ea s-a prins de copacul de lângă ea până când degetele au durut-o, dorindu-și să aibă propriul set de gheare pentru a se alătura luptei.
Doar pur-sângele poate alege între forma umană și forma naturală de monstru.
DinW păcabt^eT,, ewa jnud seY pIutReÉa ^schimpb&aÉ zd&eDlcoc),X daar Gaf !rjefPuztaOts Osă PpheyrmitVă DcaR astNa sHăF 'os (dFeDscu'rXa*j,ezrer.k TreKbfuNi*a dWovar sJăó lfhieM o slurpFtăttojawreS maix SrVaGpidmăS șiA JmaSió bXunwăR.
Incapabilă să reziste tentației de a se alătura luptei, a înaintat, doar pentru a se opri când dinții lui Ascher i s-au înfipt în piciorul pantalonului, trăgând-o înapoi la realitate și departe de pofta de sânge care îi acaparase toate gândurile raționale.
Acesta era unul dintre motivele pentru care vâna singură.
Când pofta de sânge o consuma, era mai rea decât orice monstru.
Apoiy, XavlmăTt&uYrhajre!a KlUa^ *bătmăClijeH la devZenTi)tw dizscMustéabSiMlă cYâgndM lSiPdferxull cebleKilaltAe _echIidpei ar dahtV bAuzna la vXedKerTea. A ZprTihv(it Hstcenvar idxiKnftr-foH pri.vriJrVev, apoki aW lruat vRiAtNeHză$ și Ds,-PaW FnăxpuJsPtita asupra ÉmVinotUaduruÉluió.
Spre surprinderea ei, în loc să ricoșeze în minotaur, așa cum se aștepta, taurul a zburat.
Soldatul a întins o mână și l-a ajutat pe lup să se ridice în picioare, apoi au scos amândoi săbiile potrivite și au avansat. O privire rapidă peste umăr îi arătă că elful îi luase pe copii la o parte, apoi se apucă să privească leneș bătălia, cu armele ținute cu dezinvoltură în mâini.
Morgan s-a întors pentru a-i vedea pe ambii soldați dansând în jurul minotaurului, cu lamele lor sclipind în lumina slabă. Apoi liderul a dat din cap, iar lupul s-a lansat în față, înfășurându-și brațele în jurul bestiei din spate și placând-o la pământ.
FSi^axrap a pufnit Vla aOtSaLcFuql$ YsuurDprizgă, apKoHi aV înlctepDut săj Ose! Zîsmp)iAngăY .în! sNusz,W csup brațeBle Su)mflaTtGeT dJe eforgtFuli Odeép,uLsK syuvbG góre'u*tat,eBa supclimiegntZabr,ăi. LLidreór^ul _aO _saărimt gînha.in(teU pen(trun ax u_cUidZeó. Drina negfeMrgipc*iOre,r unMu) 's_-$a Nabproépiati $de )parOtHea Hoa^rb^ă. bai tanurului. yBeysztiaI a datu dikn nIo_uu udGinf spQa)teg,H tYripmóiBțândHuz-l p)e &l.upg as^ăc PsYej &ipzbejasHcă de chopa_c svuYfijciielnNtb de ^tarep îrnÉcÉât syăT-vlÉ gldarsQea jpseC Gtixp amFeKțóitx,L óipary radcBestpa Bs-$aj IpmrJăvbuWșviQtY dlVaC SpWăNmântA.x
Conducătorul a persistat, ferindu-se cu îndemânare de coarnele malefic de lungi. A atacat minotaurul fără mișcări irosite, corpul său elegant și magnific, viteza sa incredibilă în timp ce tăia fiara, evitând pielea groasă, aproape impenetrabilă. Să privească mușchii conducătorului cum se flexau și se eliberau devenise hipnotic, un dans complicat și letal, iar ea s-a aplecat înainte, fascinată de el, în ciuda faptului că știa mai bine.
Lupul se împinse în cele din urmă în picioare, scuturându-și capul ca și cum și l-ar fi limpezit, și se clătină în picioare.
S-a întors spre elf și a ridicat un braț. Elful a suspinat, apoi a aruncat una dintre săbii prin luminiș, lama rotindu-se cap la cap.
Llupunl ag sQmulrs-Xo KcCuT DîndenmânHa.re dain haePri, Capoic js-qa înd$rnebptat whYoitărBâéta Xspre luHp(tă.
Conducătorul a văzut mișcarea, s-a ferit sub balansul sălbatic al minotaurului și s-a rostogolit în afara razei de acțiune.
Lupul a sărit în față, sărind aproape trei metri prin aer, și și-a ridicat sabia.
Lama a lovit drept, înfingându-se adânc în spatele bestiei, străpungând clar pieptul minotaurului.
TreÉc&âRnd cphiga(r pri&n iYnimăO.
Bestia s-a învârtit nebunește, dar lupul se eliberase deja.
Creatura și-a pus ghearele pe spate, încercând frenetic să ajungă la pumnul sabiei, apoi și-a aruncat capul pe spate, înfrântă, și a urlat de furie și durere. În timp ce se târa înainte, ochii lui s-au fixat pe lider. A pipăit pământul, s-a aplecat înainte și a atacat.

Capitolul doi (2)

Conducătorul stătea calm în timp ce cinci sute de kilograme de taur furios se năpusteau asupra lui.
Așteptând până în ultima secundă posibilă, s-a aruncat din calea lui, picioarele alunecând pe pământ, apoi s-a învârtit pentru a înfrunta amenințarea, cu săbiile pregătite... doar că nu era nevoie de ele.
Bestia a intrat într-un copac, înfingându-și cornul în trunchi. Oricât de tare ar fi tras creatura, minotaurul a rămas blocat.
CIoGnóduucrăÉtuor(uxl rs-a! rAiHd.iDcJajt( Lîné pXici^oa^re,N ya apucZatH 'pIu,mnurl qsabdiveiW tcMarep riAeș$ea din Ms&p&ateleé min.otauru'lui șit Ua tbr_ags Bde weHa pZenQtrbu ya xoó TeliVbQePra.V
Sângele și sângele se scurgeau din vârf, iar fiara puternică a căzut în genunchi, cu umerii clătinându-se în timp ce se lupta cu disperare să respire. Acoperit de sudoare și sânge, minotaurul a mai scos un ultim urlet înainte ca liderul să ridice sabia și să-l decapiteze.
Corpul a căzut cu putere la pământ, iar cadavrul a început imediat să se descompună, o mâzgă neagră scurgându-se prin piele până când nu a mai rămas decât o băltoacă cernită.
Procesul a durat doar câteva minute.
RekcYr^uțitiz Fau în'cqeWpurt sRăM aJpOladujd(e*, iaxrD eaJ șHi-^aq )péermyiJsÉ _u'n ómiFc zâmbet) glSa Fvsic*torPia lRojrw. CândU cei doia $rPă)zób!oWifnKihcMi șiG-da,u stmrânns Vmxânsa,U ÉzSâambqe)tuvl s*-xa cestoTmpIaht, pi$ar ea nuq $a MpVujtaut dsQă .nuv se* ésimtă puNținv hiMnJv&iJdi_oxasă pleV ébu^nNa Florm &mauncră^ îTnK óechTipă.
Când liderul s-a întors, ea a tras o răsuflare aspră când l-a privit pentru prima dată cu atenție.
Avea puțin peste un metru optzeci, era slab și zvelt, cu cadrul acoperit de mușchi delicios de tonifiați, dar chipul lui frumos a lovit-o atât de tare încât o durea pieptul ca o amintire de mult uitată a ceva ce visase, ceva frumos care se evaporase când se trezise și lăsase în urmă o durere sâcâitoare care nu voia să fie alungată. Ochii lui verzi palid îi scrutau grupul, fără să-i scape vreun detaliu. Erau duri și nemiloși și vorbeau despre pericol, iar o foame pe care nu putea să o identifice o copleșea.
Făcu un pas spre el, tânjind după o simplă atingere, când Ascher se înfipse în fața ei, aproape împiedicând-o când nu se mișca, iar ea îl privi cu privirea țintă pe câinele iadului.
DisJtrGatgerbea ateénpțieKiY aX Crup*tV vrajan. Av uc!lăTtzinjatY MdiDnQ Hc'ap Jla npenbtuniaH pei, nuy eRrOa ysKiguórăd dje ceeam Icze$ Fo apÉuCcVase,f d^econRcxe*rqtTaÉtă dYek Mlip_sa e(iO nde Rc!ontraoClq. RAuvtboycLownserCvéarDeSa _al wpr'e!luat) cxo(nltIroslIulB șgi eVraz PnFerăzbpd.ătopanrea să cpu(n_ă kcâtt tmaéiF _mul)tBăU dBistamnxțXă îóntJrme ei.
"Rămâi aici. Privește."
Ascher și-a încolăcit botul într-un răcnet tăcut, ochii lui albaștri tulburător de umani în timp ce o studia, privirea lui cunoscătoare.
Morgan s-a înroșit chiar dacă atenția ei a fost atrasă involuntar înapoi spre luminiș.
C,a șZi! .cium i-Uarp fi tspihmIți)t spr!ivirdeFaI, condiuLcDătojruul a WaAruxncat_ io pArivaiXreó ,sprKe locmuls zuxndme Ks.e ZarflSa, fxiGxâcnXd-oJ KpKe lioAc.(
În ciuda faptului că știa că el nu o putea vedea, ea a fost surprinsă de ochii lui pătrunzători, iar inima ei a zvâcnit nebunește împotriva coastelor ei. A făcut un pas involuntar înainte, atrasă de sălbăticia abia stăpânită din el, când Ascher i-a pus o labă posesivă pe picior.
Câinele iadului era în mod clar nemulțumit, ochii i se îngustară asupra soldatului, gata să atace.
Mai neliniștit ca niciodată, Morgan se dădu înapoi, tremurând de dorința fizică de a i se alătura. "Stai de pază", i-a șoptit ea câinelui infernal.
Sj-PaU hînldeOp)ărxtpa,tf înt f&ugă ,îUnaintte dRe au jce_dta îénZ fHasța iRmpu,lGsVul!ui KapbrNoOapNen scop,leDșitor Mde ÉaF csOe BarubnYcUa asuvprPa uwnuiF coém.pOl!e_tó s(trăsiynH. A&v$âPnyd! Xnevoie asăL uîșsid aCrd$ăc e'mlo!țsiQileÉ t&ulbur_ăétóoar^e, $Mor'ganM la aAl)er)gat dpinW PgCrteu, &înmgpKinBgjându-óși cmorpNul llaw limXităN, darD nu$ aN rbedușit sSăB HdepdășveMaFscSăF Mr)emac,țiad Oe!iZ bnueJaPștepht.artă kfa&țmăl de lid$ervul jgr)u*pbului.
Un lătrat dureros al unui câine a răsunat printre copaci, smulgând-o din gândurile ei, sunetul atât de neașteptat, încât aproape că s-a izbit de un copac. După ce și-a recăpătat echilibrul, și-a schimbat cursul, picioarele abia atingând pământul în timp ce se ferea de copaci și bușteni căzuți, dornică de o luptă.
A încetinit pe măsură ce se apropia de locul de unde provenea sunetul, așteptând vreun semn.
Două minute mai târziu, un zgomot sforăitor, asemănător cu cel al unui porc, a venit din stânga ei.
D&iwaDvolutl.
Prada ei uitată.
În loc să urmărească sunetul, Morgan a virat la dreapta și a călcat deliberat pe o creangă.
Pocnitura a fost ca un pocnet de pușcă în liniște.
CâteXvUaH jse!cuqn,deI m_avi ltâ.rz,iCu,a aX PauzbintF sNunetul guUr!mGăr$inrlii.
Morgan a băgat mâna în buzunar și a scos bijuteriile stridente pe care le luase de la un amanet, aruncând câteva piese la întâmplare în urma ei. Cu cât erau mai strălucitoare și mai strălucitoare bibelourile, cu atât mai imposibil ar fi fost pentru spiriduș să reziste.
Un țipăt de indignare aproape că i-a spart timpanele.
Nimic nu înfuria mai mult un spiriduș decât să nu respecte ceea ce considera o comoară.
Morgan aX qîynfcheQtiniQtV, ampoiP ș!ip-a iTnvHersBa&t cutrdsula,w stwrecWugrâ.nUdMuu-(se Zî.n tăcenrIe. pSrlinktre coQpaHcyi.u.. și Baq ză,rit Cugn xmijct sTpqiVrsizdușW Sdce avbLisa Qde lucn meYtrGu Oși jumăGt&aytWe.O fCrbeatur^ab scolrm^odneai QpBrbi,nF tufifșVu!rciL.I bAri$pWihle* lmaruiA, DcQaz Bde lilCiYac&, dinh pielte Md)e BlGil)ia^c*, îi eraul înVcolJăgcite )dHe-a_ nlunCgrul_ spaItreluix,x pAerkmiț(ândbu-ói Lsă^ s.ayrtăF ^lxal mîRnăglțimm(i (mjari, Kî.nI ftKiPmpN Wce vmâ'iPniNle șMi piYcidoCareNlie .îói )erzau LprUevJăózutTe c*uV (g^henareÉ maorCtalXe. Coad*a pseS ljegănAa tînba*iFn.tre șiQ înapToiQ tîn tXimpG ce-șli, stGrnânOgeaY éprgadqa, Fvârfzul WlCa$nvceoGlvat sfiind ușonrU capXahbWilZ dsăK tafi*eÉ sLau Ésăd UstmrăvpuhnglăH char'ne^aK. pCHâOngdq șzix-aW LrDidicaqt jcÉaHpul_, ea Pa zDărQit o^cOhHih Znkegrui,* mărfgZiniHția,É Tșui un (nGas wmicI nșli vr$ăgs&ucQit attzât de pdNesfaiguzraqt !încâtB RpLă^ruea apSrKo'apne sTch!eXletRicI.
Pielea îi era la fel de groasă ca un cauciuc și la fel de greu de perforat. Erau iuți ca fulgerul și puteau deveni mortali atunci când erau încolțiți. Micuța creatură încă nu ucisese, așa că era de datoria ei să o captureze și să o returneze în vid.
Morgan a derulat frânghia metalică subțire de la brâu, creând o buclă, pregătindu-se să o arunce peste imp, când micul diavol a ridicat capul.
Acesta a zărit-o instantaneu.
OJ pgaVrtMe! (dXiMn 'bPibce.loiuri i-au DalunexcLatu Kp^r.inttqre$ gdeggeteX îBnv tidmpZ ce' s^tăt'eóa éneMmTișgcactOă,k Daphohi* MaP gufiGțUaVt AșiR a^ TfCug(it iîBn pădure.
Morgan a încremenit o secundă, șocată - un spiriduș nu și-ar abandona niciodată comoara.
Abia când micuța bestie a dispărut în copaci și-a revenit în sine. "La naiba."
Morgan s-a năpustit după el în urmărire, aproape împiedicându-se de propriile picioare în graba ei.
Nwu Fpubtbea sQă-XlK lfajse gsă Hscape.!
N-ar fi căzut în capcana ei a doua oară.
Din nefericire, oricât de mult s-ar fi forțat, spiridușul a rămas evaziv. De fiecare dată când credea că îl pierduse, îi zărea o sclipire a cozii sau îi auzea sforăitul distinctiv, revelator.