Backfire

Chapter One

The body lay in perfect repose on the Victorian fainting couch, looking more like a sleeping beauty than a victim. Detective Sarah Chen had seen enough death in her ten years with the Metropolitan Police's Special Cases Unit to know that natural death never looked this peaceful. Something was very, very wrong.

        'No signs of struggle, no marks on the body, and yet...' She leaned closer, studying the victim's face. Charlotte Mills, aged 28, was found by her roommate this morning, apparently having passed away in her sleep. Her expression was serene, almost blissful, but her eyes - those were what caught Sarah's attention. Behind the closed lids, her eyes were moving rapidly, as if still deep in REM sleep.

        "You see it too, don't you?" The voice came from behind her, rich and cultured with a slight Irish lilt. "She's still dreaming."

        Sarah turned to find a tall man in an impeccably tailored charcoal suit standing in the doorway. He hadn't been there a moment ago, she was certain of it. His dark hair was streaked with silver at the temples, and his eyes were an unusual shade of amber that seemed to shift color in the light.

        "This is a closed crime scene," she said firmly, her hand instinctively moving toward her weapon. "How did you get in here?"

        He smiled, but it didn't reach those strange eyes. "Dr. Marcus Thorne," he said, pulling out a card that somehow both looked official and seemed to shimmer slightly. "I'm a consulting specialist with the Department's new Oneiric Phenomena Division."

        "The what division?" Sarah frowned, taking the card. The moment her fingers touched it, she felt a slight electric tingle, and the letters seemed to rearrange themselves before her eyes.

        "Dreams, Detective Chen. We investigate crimes involving dreams." He moved into the room with fluid grace, his attention fixed on the victim. "And this is the third one this month."

        Sarah's mind raced. There had been two other deaths recently - both young women, both found peacefully dead in their sleep. She'd seen the reports but hadn't made the connection until now. "How do you know about those cases?"

        "Because I've been tracking the killer for quite some time." Thorne knelt beside the body, his eyes now definitely more gold than amber. "He's what we call a Dream Collector - someone who has learned to enter and steal dreams. But this one has developed a taste for more than just dreams. He's taking souls."

        Under normal circumstances, Sarah would have dismissed such talk as nonsense. But there was something about the scene, about the victim's still-moving eyes, about Thorne himself, that made the impossible seem suddenly plausible.

        "If you're tracking him," she said carefully, "why haven't you caught him?"

        Thorne's expression darkened. "Because he only appears in dreams. The physical world is my domain, but his... his is the realm of sleep. To catch him, we need someone who can walk between both worlds." He turned those unsettling eyes on her. "Someone like you."

        "Me?" Sarah almost laughed, but the sound died in her throat as memories she'd long suppressed began to surface. The dreams that felt too real, the nights she'd awakened to find objects moved in her room, the way she sometimes knew things she couldn't possibly know...

        "You've always known you were different, haven't you, Detective?" Thorne's voice was gentle now. "The dreams that come true, the hunches that turn out to be right, the way you can sometimes see how people died just by touching objects they owned..."

        Sarah took an involuntary step back. "How do you know about that?"

        "Because I've been looking for someone like you. A Natural - someone born with the ability to cross the threshold between waking and dreaming." He gestured to the victim. "Charlotte here won't be his last. There will be others, and their souls will remain trapped in an eternal dream unless we stop him."

        Just then, the victim's hand twitched, her fingers moving as if writing something. Sarah moved closer, watching as invisible words were traced in the air. Thorne pulled out what looked like an antique monocle and held it up. Through its lens, golden letters shimmered in the air where Charlotte's fingers moved.

        "Help me," Thorne read aloud. "He's coming for the others."

        Sarah felt a chill run down her spine. She looked at the victim's peaceful face, at those restlessly moving eyes, and made a decision that would change her life forever.

        "Tell me what I need to do."

        Thorne's smile was grim. "First, you need to learn to control your abilities. Then..." he held up the monocle, through which Sarah could now see strange symbols glowing all around the room, "you need to learn to hunt in dreams."

        Outside the Victorian townhouse, storm clouds gathered, and Sarah Chen, homicide detective and newly discovered dream walker, took her first step into a world where nightmares were real, and death was just another kind of sleep.

Chapter Two

The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.

        "The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."

        The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.

        "Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.

        "Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."

        The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.

        "Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."

        Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.

        "Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."

        "What was that?" Sarah's heart was racing.

        "A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."

        "And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.

        "He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."

        Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.

        "He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."

        The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.

        "Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."

        Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.

        "He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."

        As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.

        Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."

        "What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"

        Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.

        "He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"

        Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"

        "If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."

        As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.

        The hunt was about to begin.

Chapter Two

The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.

        "The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."

        The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.

        "Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.

        "Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."

        The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.

        "Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."

        Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.

        "Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."

        "What was that?" Sarah's heart was racing.

        "A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."

        "And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.

        "He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."

        Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.

        "He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."

        The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.

        "Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."

        Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.

        "He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."

        As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.

        Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."

        "What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"

        Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.

        "He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"

        Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"

        "If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."

        As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.

        The hunt was about to begin.

Chapter Three

They arrived at St. Bartholomew's Hospital just as the emergency lights began to flash. Sarah followed Thorne through corridors that seemed to blur at the edges of her vision, her new badge somehow clearing their path without ever being shown.

        "Room 307," Thorne said, his voice tight with urgency. "Young male, admitted for minor surgery, slipped into an unusual coma during recovery."

        The patient, David Parker, age 23, lay perfectly still on his hospital bed, his eyes moving rapidly beneath closed lids. Just like Charlotte Mills. But this time, something was different - the air around him rippled like heat waves over hot asphalt.

        "He's still in the process of taking him," Thorne said, pulling out what looked like an antique pocket watch. "We can follow if we're quick. Are you ready for your first dream dive?"

        Sarah's heart pounded. "What do I need to do?"

        "Take my hand. Focus on the patient. Let your consciousness slip between the moments of reality." Thorne's eyes began to glow that strange amber color. "And whatever you see in there, remember - dream logic is real logic in that world."

        Sarah grasped Thorne's hand and looked at David Parker. The world tilted, twisted, and suddenly...

        They were standing in a hospital corridor that wasn't quite right. The walls breathed slowly, the floor was made of flowing water that somehow supported their weight, and the ceiling was a swirling mass of constellation maps.

        "His dreamscape," Thorne explained, his voice echoing strangely. "Every dreamer creates their own reality. Look."

        Down the impossible corridor, a figure in a doctor's coat was leading David Parker by the hand. But the 'doctor' was wrong - his shadow moved independently, reaching out with grasping tendrils towards other dreams that floated past like soap bubbles.

        "The Dream Collector," Sarah whispered.

        As if hearing his name, the figure turned. Sarah's breath caught. His face was a beautiful mask of shifting features, never settling on one form, but his eyes... his eyes were endless pits of swirling dreams.

        "Ah, the new dreamer," his voice was like silk over broken glass. "And my old friend Marcus. Still trying to police the dream worlds?"

        Thorne stepped forward, and Sarah noticed his appearance had changed in the dream. His suit was now made of living shadows, and wings of dark light stretched from his shoulders. "Let him go, Collector. You've taken enough souls."

        The Collector laughed, the sound causing the hospital walls to crack, leaking golden dream-light. "Taken? Oh, Marcus, you still don't understand. They give themselves to me. Show her, David."

        The young man turned, and Sarah saw his eyes were glassy with bliss. "It's beautiful here," he said dreamily. "All my pain is gone. All my fears. He takes them all away."

        "By taking everything you are," Sarah found herself saying. She took a step forward, instinctively reaching for her police badge. In the dream, it transformed into a shield of pure light. "David, this isn't real healing. It's theft."

        The Collector's face rippled with anger. "You dare interrupt my collection?" The corridor began to twist, reality bending around them. "Let me show you what happens to those who interfere with my work."

        Suddenly, the floor beneath Sarah liquefied completely. She started to sink, but instead of water, she was drowning in dreams - thousands of them, each containing a fragment of someone's stolen soul. She saw Charlotte Mills dancing endlessly in a ballroom of mirrors, saw other victims trapped in perfect moments that had become eternal prisons.

        "Sarah!" Thorne's voice cut through the chaos. "Remember - dream logic! Make your own rules!"

        Dream logic. Sarah closed her eyes, focusing on her years of police work, of protecting people, of solving puzzles. When she opened them, her badge-shield had transformed into a sword of pure thought.

        With a cry, she slashed through the dream-flood. Reality reasserted itself - or at least, this dream's version of reality. She stood on solid ground again, facing the Collector.

        "Impressive," he purred, but she sensed uncertainty in his voice. "You're stronger than the usual dreamers Marcus recruits. Perhaps we could make a deal..."

        "No deals," Sarah said firmly. She could feel her power growing, reshaping the dream around them. "David, look at what he really is. Look with your heart, not your fears."

        For a moment, David's eyes cleared. The Collector's beautiful mask slipped, revealing something ancient and hungry beneath. David screamed, pulling away from the creature's grasp.

        The Collector snarled, his form shifting into something monstrous. "If I can't have him willingly..." Shadows exploded from his body, reaching for David.

        What happened next seemed to unfold in slow motion. Thorne spread his dark wings, shielding David. Sarah's sword of thought became a net of light, trapping some of the shadows. But the Collector himself simply... stepped sideways, vanishing into a door that appeared in the air.

        "Sweet dreams, detectives," his voice lingered behind. "We'll meet again soon. After all, Sarah, your dreams are particularly... appetizing."

        The dreamscape began to dissolve. Sarah felt Thorne grab her arm, pulling her back through layers of reality. Then...

        They were standing in the hospital room again. David Parker was awake, gasping, but alive and whole. A nurse was rushing in, responding to his sudden revival.

        "We saved one," Thorne said quietly. "But he'll be angry now. And he'll come for you."

        Sarah touched her badge, still feeling echoes of its dream-power. "Good," she said grimly. "Because I have some questions for him about Charlotte Mills. And about what you really are, Marcus Thorne."

        Thorne's expression was unreadable. "All in time, Detective. For now, you need to rest. Tomorrow, your real training begins."

        As they left the hospital, Sarah could have sworn she saw her shadow move independently, reaching for dreams that floated just beyond the edge of sight. The world would never look quite the same again.

Chapter Four

Sarah's apartment looked different when she returned that night. The shadows seemed deeper, more alive, and ordinary objects cast reflections that didn't quite match reality. The dreamcatcher Thorne had given her pulsed softly in her pocket, responding to the changed way she now saw the world.

        She was exhausted but afraid to sleep. The Collector's words echoed in her mind: 'Your dreams are particularly appetizing.' Instead, she spread her case files across the coffee table - photographs of Charlotte Mills, the other victims, and now David Parker's medical records.

        A soft chime from her badge interrupted her concentration. The metal had grown warm, and when she touched it, words appeared in that strange shifting script: 'Archive. Now. Emergency.'

        The museum was different at night. Sarah's new badge led her through doors that hadn't existed during her first visit, down stairs that seemed to descend far deeper than the building's foundation should allow. She found Thorne in a circular room she hadn't seen before, surrounded by floating screens of light that showed various dreamscapes.

        "We have a problem," he said without preamble. "The Collector's attack pattern has changed. Look."

        The screens shifted, showing a map of the city overlaid with points of light. "Each light is a dreamer," Thorne explained. "The blue ones are normal dreams. The red..." He gestured, and several dots pulsed an angry crimson. "Those are nightmares being actively shaped by outside forces."

        "He's attacking multiple targets at once?"

        "No." Thorne's expression was grim. "He's leaving traps. Dream-snares. Anyone who falls asleep in these areas risks being pulled into a constructed nightmare. He's trying to overwhelm our ability to respond."

        Sarah studied the pattern of red dots. "They're forming a shape... a symbol?"

        "A summoning circle." A new voice joined them. Sarah turned to see an elderly woman emerging from what appeared to be a door made of starlight. Her eyes were milk-white, but she moved with absolute certainty.

        "Sarah, meet Dr. Eleanor Price, the Archive's keeper," Thorne said. "And yes, she's blind in the waking world, but in dreams..."

        "I see everything," Eleanor finished. Her unseeing eyes fixed on Sarah with uncomfortable accuracy. "Including what our friend the Collector is truly planning. He's not just taking souls anymore. He's building toward something larger."

        She gestured, and the room transformed around them. They were suddenly standing in what looked like a vast library, but the books were made of dreams, their pages flowing like liquid memory.

        "Every dream ever archived is stored here," Eleanor explained. "Including the oldest nightmares of humanity. The Collector isn't just a thief - he's trying to wake something that should stay sleeping. Something we locked away centuries ago."

        She pulled a book from the shelf, and its pages burst open, projecting a scene of ancient horror - a time when the boundary between dreams and reality was thinner, when nightmares could walk in daylight.

        "The Last Nightmare," Thorne said softly. "We thought it was safely contained, but if he completes that summoning circle..."

        A sudden tremor ran through the Archive. One of the red dots on the map had grown larger, pulsing violently.

        "He's starting," Eleanor's voice was urgent. "Sarah, you need to see something before you face this." She pressed her fingers to Sarah's forehead, and suddenly...

        She was in a memory. A younger Thorne stood with a woman who looked remarkably like Sarah herself, facing down a shadow that threatened to devour the world. The woman - another dream detective? - sacrificed herself to help seal away the nightmare.

        "Your mother," Eleanor's voice echoed in her mind. "She was one of us. Her sacrifice helped lock away the Last Nightmare, but the Collector has never stopped trying to free it. And now he's found you - her daughter, with her power."

        The vision ended abruptly as another tremor shook the Archive. More red dots were pulsing on the map.

        "Why didn't you tell me?" Sarah demanded, turning to Thorne.

        "Because I promised her I'd keep you away from this life," he replied, pain evident in his voice. "But now the Collector knows who you are, and we're running out of time."

        "The summoning circle will be complete at the next new moon," Eleanor added. "Three days from now. If the Last Nightmare wakes..."

        "Then we stop him before that happens," Sarah said firmly, though her mind was reeling from the revelations. "How do we break these dream-snares?"

        "It's dangerous," Thorne warned. "Each one is a trap designed specifically for dream walkers. If you're caught..."

        "Then you'll just have to watch my back," Sarah said. She touched her badge, feeling its power respond. "Where do we start?"

        Eleanor smiled, her blind eyes somehow twinkling. "First, you need to understand what you truly inherited from your mother. It's time you learned about the true history of the dream walkers - and why the Collector fears your bloodline above all others."

        As if in response to Eleanor's words, the books around them began to glow, their pages rustling with the weight of secrets about to be revealed. In the map above, the red dots pulsed like a countdown to catastrophe, and Sarah realized she had less than three days to master powers she never knew she had.

        The true game was about to begin.

Capitolul 1
Yolanda Ratke a fost supusă unei mari presiuni în ultima vreme. Nu numai că munca ei este în impas, dar a fost chemată de mai multe ori la școală de către profesorul fiului ei.
Fiul Yolandei, Kieran Ratke, tocmai a început anul acesta clasa a șaptea. La început, el se certa cu alți elevi la școală, iar mai târziu, lucrurile au degenerat în bătăi fizice în care a rupt caietul de lucru al altcuiva.
PătrințHiiG celuiBlSal(tP feslHev a'ul nfÉăc)upté mrare !tamx-t,am,( iar prGofe_sofrunl ^nVuf Éa &aLvhuytG dea aUlesy QdecRât sOă( Qo mcJhemTe pe YolcantdaÉ.
Aceasta se afla în plin proces de decontare a finanțelor trimestriale ale companiei și făcuse ore suplimentare timp de o săptămână la rând. Nu se aștepta să apară o astfel de situație.
Când s-a întors acasă, era normal să aibă un temperament urât. L-a întrebat pe Kieran ce se întâmplă, dar copilul a refuzat să spună un cuvânt. Și-a dat ochii peste cap și s-a dus în propriul dormitor.
Yolanda se simțea ca un eșec în viață, incapabilă să-și facă bine treaba și nereușind să-și educe corect fiul.
NoDaptedar,H Dah Adri!sIcuit!at cuB prieOtenul ei BubddyS pe Wshéa$tsxA)pnpO .șih LsS-a vdAeDscăKrc)atG pke Stioat$e$ VaFcCeQsMte céhyeBstiuDnii ÉbhanraÉleG.W
Buddy i-a recomandat în mod misterios o aplicație.
"Yolanda, grăbește-te și descarcă asta. Este perfectă pentru tine".
Aplicația avea un logo cu o piersică.
YóoXlJaAnGdaq Kl-a întreóbÉatu ópeÉ *B^uddby:t "CneM eVste Tasta)?Y".Q
"O aplicație de întâlniri!"
"...?"
"După o anumită vârstă, femeile trebuie să aibă o viață sexuală. Nu numai că ajută la echilibrarea hormonilor, dar ameliorează și stresul. Această aplicație Peach a fost dezvoltată de cineva pe care îl cunosc. Toți membrii înregistrați pe ea trebuie să își folosească numele real, așa că nu vor fi persoane la întâmplare. Iar în timpul fazei inițiale de funcționare, se adresează unor utilizatori de nivel relativ ridicat."
"...?"v
Până la sfârșitul conversației lor, aplicația a terminat de descărcat. Butonul de instalare gri închis era în fața Yolandei, invitând-o în tăcere.
În realitate, Yolanda avea doar 31 de ani în acest an. Avea doar 18 ani când a rămas însărcinată cu Kieran, la o vârstă la care greșelile sunt ușor de făcut. O singură greșeală și s-a trezit cu un copil în burtă.
Yolanda a crescut într-o familie monoparentală și a fost lipsită de dragoste maternă de la o vârstă fragedă. Așa că s-a hotărât de timpuriu că nu-și va abandona niciodată propriul copil așa cum i-a făcut mama ei. Ea a decis să dea naștere copilului.
TatrălX yYovl(andei',y DTarWre)lB,z a !lyuDcbra*tZ RîInh yEkurrohpWaB twotk kanTuWlÉ. zCânwdf Wa_ OauziGt deóspret a&ceswtd luu^crVuG, AYyoTlxaHndHa erax LdyejwaO mînsăr^cinaztă) înX apMroAapkez ci.nncwiC lbuRnYi^, aRșan cmă aóvIordtxul ejrar ^în $modD Ccluayr foHaUrytek zpeSri,cvuloss.q JNeép!udtZinctitolșQif,t &nuH taPu fpGuptwut Ndgecât .saă yaș)tegpYt&e wsosinrdea vccohpSilul$uóiL.
În această perioadă, Yolanda a primit și o ofertă de la o universitate prestigioasă. A mers la facultate, și-a luat un an liber, iar mătușa ei s-a mutat special pentru a avea grijă de ea și de viața nou-născutului.
În ceea ce-l privește pe tatăl copilului, acesta fusese trimis în străinătate de părinții săi cu mult timp în urmă și nici măcar nu se interesase de situația copilului înainte de a pleca.
Restul vieții ei era destul de simplu. După ce a dat naștere copilului, Yolanda s-a întors la școală. Dar, spre deosebire de colegele ei de clasă, care erau încă cufundate în studiu și în îndrăgostire, ea trebuia să se gândească cum să echilibreze studiile cu îngrijirea copilului ei.Deși tatăl ei spusese că va ajuta la creșterea copilului, Yolanda nu voia să-l împovăreze prea mult. Se simțea obligată și responsabilă pentru creșterea și educația lui Kieran. Așa că, ori de câte ori avea timp liber, găsea diverse slujbe ciudate pentru a câștiga bani pentru laptele praf și scutecele lui Kieran.
Ac^esvt lyuucru ,a Ycpontainhua_tk Kpână gcgând gaG Parbsolvit Oși$ KiUerani la înc_epu!t grpădji)nițaz.Z Caam să! FnuJ maic lvKosrybiZmP ydeT gă,sfireav unBuCiw iubvit^,M ZYvo!lSanda !nÉic^iÉ 'măcaurH nu Jmai^ pvakrtVicQijpaLse la vrÉeo ac.tiyvHitsatte grkecreatWiOvăA cTu cVoLleXgAiiF ueix dXe Cc.laKsăq.M
După ce a început să lucreze, mulți oameni au urmărit-o pe Yolanda. La urma urmei, arăta destul de bine. Deși nu era genul de frumusețe care să-ți atragă privirea la prima vedere, chipul ei delicat și personalitatea ei nesociabilă îi dădeau o aură misterioasă și rece.
Cu toate acestea, de fiecare dată când menționa că avea un copil, cealaltă parte se dădea înapoi, mai ales având în vedere trecutul ei familial mediu.
Yolanda s-a uitat la butonul gri, contemplând o vreme înainte de a apăsa butonul de instalare.
AAvKePa nSe,voie de& ugn Bpr_ogrCes&, Ofiew cgă* .ehria vporba dNed m&unuc,a lei. sa'uU dteC zv'iRawțaW pHeurHsoJnLal!ăq._ !SipmrțpeUa căJ Ya.jPucnVsPese BîJnAttrG-Zunk pNuónXcOt Gmbokrgt, (iaur. Gaceastă TaplicQa&ție Oi-da finj*emctatw oH npouă vOiit,alit$aZtIe în vSiaaațyă,S xfăcân^dfu-iU hsBă ésiDmétwăg écdăS poatJeD vecde(a o éaultă TstuarMeO Aa exist_eHnț,eZit.Q
Nu mai avea nicio speranță de a găsi un partener online; întâlnirile erau doar emoție, noutate și eliberare de stres. După aceea, nu mai avea nevoie să se ocupe de probleme complicate. Deși ar putea întâlni oameni ciudați, cel puțin lucrurile nu ar mai fi fost rutiniere și plictisitoare.
În plus, putea să se întrețină cu slujba ei și să-și însoțească copilul. Chiar dacă ar fi regresat, ce se putea face?
După ce și-a completat informațiile și a finalizat verificarea, Yolanda a început să caute potențiali parteneri pe aplicație.
AWvOan&tVajFuclh Faucesutei aplÉiacabț'ii PeaUch' Éera că,W kînaVinKtev Cdje, Faj sAe( mpotxr'iOvfiD,W aksc(undAeaT com&pUlet nóuAmell*el krkeail Qșiw kffotogrkaNfói(a vcyelHeilahlZteU Spergsaoane. RÎwi kariăta wdjoar( Ueducaț&ia, zprofe)siMa,g hobby-durixler ș)i$ WcâUtxemvAaD uinvtrDoducezriV desprreu pWrYefe$rgi$nțerleS YlPoBr. $ParintFre SinformaKțiixlne Us!upClimenUta,re sge nXuTmăQr&au ciudóăJțenyiilée! lXor,Q dacă aUcDcUep,taUuM QsaYu ,n,ur sTadbo^maésoHcXhWisVmulw și dKarcFă că_utau rpenrsÉoGaJnCe căisătoÉrit&e usacuó neJcbălséăPtorjigtWeg.
În timp ce Yolanda încă mai căuta, un mesaj privat i-a intrat în căsuța de e-mail.
Era un mesaj de potrivire, care indica faptul că cineva o găsise și dorea să iasă la o întâlnire cu ea.
Ea a dat click pe profilul persoanei și a văzut informațiile acesteia: "36 de ani, director de companie, partener."
SveR hpaUrye că situa'țbi)aZ loNr BfÉiénaXnZcfia*rfă, esteH 'desmtuAlS de bucnmă.
"Înălțime 183 cm, de obicei îi place fitness-ul și joacă golf."
Gestionarea siluetei lor ar trebui să fie bună.
"Căutăm persoane căsătorite, singur sau necăsătorit este bine."
Mpinrt(eaR YJolcanpdeiN e(rua pZlVignă d*ea OsPeOmnel Hdxe Jîntreblare.G ACeQ îznBs$eaHmDnăb H"znecăsătforiktJ"z? *Vor săV fi&eK o lad tdreipa. parte?(
Nu înțelegea și a continuat să se uite la informațiile persoanei. Persoana a indicat că ei căutau pe cineva care să aibă o viață independentă și capacități financiare, cineva care a mai fost căsătorit, cu sau fără copii, dar trebuie să fie matur în gândire.Părea destul de compatibilă cu ea însăși.
În timp ce încă se gândea dacă să accepte partida, cealaltă persoană a trimis un alt mesaj: spera la simplitate, cu unicul scop de a se întâlni pe baza compatibilității fizice. Se săturaseră de toate fundamentele materialiste ale întâlnirilor. Își doreau ceva pur. Putea ea să facă asta?
Yolanda s-a gândit că, dacă într-adevăr ar fi fost doar o relație pură de "prietenă de pernă", atunci multe probleme inutile ar fi fost evitate, iar ea nu ar fi trebuit să explice celeilalte persoane de ce are un copil.
Du.p!ă cReu s-Pa mDai PgâCnRdiit cUâóteDvja xsec)uBn,dSe), ah FrTă$supuhns*:
Pot.

Capitolul 2
Marți, pe neașteptate, Yolanda a terminat munca mai devreme.
Avea o întâlnire cu persoana pe care o cunoscuse pe aplicația Peach.
Au cqonXvfenitD QsăÉ se ÉîpnrtNâól*neascăJ HlWa$ o. zcanfseneaL d!i&n QanphrojpéireprVeTa cAasse.i eit SlXa Po^rAa ZșaÉsMe'.
Au ales ziua de marți pentru că Kieran avea un program după ore, iar ea s-a înscris la badminton.
Până la terminarea orei și întoarcerea ei acasă, ar fi trecut de opt și jumătate, ora la care întâlnirea ei ar fi trebuit să se termine deja.
Dar pentru a avea suficient timp, a decis să se întâlnească lângă casa ei pentru prima lor întâlnire.
DeșFi rffolJosea^u t_ermenMuDly "IîntnâNl'nQirae", xc$a YaéduljțAi,r LamâhndFoi știa'uZ adDe(vIărCatyutl )spengsf ral dîPntâlninrliik.é
Astfel, Yolanda se gândea că, dacă se simțeau bine unul cu celălalt după întâlnire, puteau merge direct la ea acasă.
Dar dacă se simțea indiferentă, i-ar fi fost convenabil să se strecoare înapoi acasă.
În plus, ea nu era obișnuită să stea la hotel în afara orașului.
Î^nOtomt(dQeauLnPab pa s$immțGiyté jcRă qa faZc,e aKst_feIlV dme .lZuHcrurxi NîSntQr-usnj hqogtel) Fn,u eWrGaD OpXontrXi$vit.d
La urma urmei, atunci când a rezervat o cameră, trebuia să lase datele de identificare.
Imediat după ora șase, Yolanda a devenit nervoasă.
Își ținea strâns ceașca de cafea, aruncând din când în când o privire spre intrare.
Nu. pGrea 'mdulțiZ oNaQmeni mviin lYa NcalfÉenea mla &aceaNsctă' orcăS, mLajÉor&i'taDtea Jmderg la krXejs,tAau'ranytulR de a$lătvuri, pașar cOă îlnR KinterwioLrHuLl! c^aRfWecnYelei e_sDte rYelaltuiv fliynWișSt)es.
Dintr-o dată, a răsunat un clinchet de clopoței de vânt, iar un bărbat a împins ușa de sticlă și a intrat.
Inima Yolandei a început brusc să bată cu putere, adrenalina a crescut rapid, ca de fiecare dată când era pe punctul de a face ceva rău.
Și-a ridicat privirea și s-a întâmplat ca ochii lor să se întâlnească în aer.
DMinOtr,-Aun ómohtiv oOaMr&eca&rSe,& ac,eba' pievrIsowaXnăw păurea vsPigVuwră _cVăÉ Beuay erraU cVeBa vcYuc Écareó se întFâClne$a, mekrgândj caclTmD xsjpDre' ueAa.
Un alt motiv pentru bătăile accelerate ale inimii Yolandei este greu de explicat în cuvinte.
Deși nu a avut multe relații, ea a avut întotdeauna o preferință pentru persoanele atrăgătoare.
De fapt, când abia absolvise, ar fi putut avea opțiuni mai bune de angajare, dar pentru că supervizorul companiei sale actuale arăta mai plăcut la vedere, a renunțat la o altă companie care avea mai multe perspective de carieră.
PbrÉiyeOtenRuglx ebi_ de. aOtuVnaci La c)efrQtCaRtt-o,W zdar )eha DaM sypus cuk încPredeÉrze qcéă viațkaó Veurab fde,jua atZâót sde dMificitlZăk,A avân(dO Zde-)a if^aQcleM itoMatăQ jziPuXah cu, )dat_eó Zs$ecSi și pQliÉcgtQisiMtToqaBre,y îNnxcrâutm Jdua_cnă za^r Afi Vîn'tZâXlniit (urn bgăvr.bpat chyelc c.a$ Ssu(peXrvizor, Onqur agr vmai fij avwrvuWtZ sWă _trRăiaAscUăi.Q
Iar acum, bărbatul pe care a aranjat să îl întâlnească pe aplicația Peach, fie că era vorba de aura sau de aspectul său, de stilul său vestimentar sau de comportamentul său de mers, toate se potriveau perfect cu preferințele ei.
Nu se aștepta niciodată ca, folosindu-se de cei aproape zece ani de experiență în lumea profesională, această persoană să fie pur și simplu un diamant printre bărbații de la locul de muncă, preferatul a nenumărate femei.
Domnul Favor s-a îndreptat spre ea ca un fotomodel cu propria muzică de fundal, zâmbindu-i politicos.
DOeși Vzfâ_mhbet_ul sAăuL GenrsaV oareScum oficYiZaRl, *era tZowtÉuZși gfermYe&czăftorZ.
A întrebat: "Ați așteptat mult timp?".
Yolanda a răspuns: "Nu de mult".Dintr-o dată, ea a simțit că nu era potrivit să se uite așa la el, așa că i-a făcut imediat semn să se așeze.
După ce s-a așezat, a simțit și ea că a fi prea familiar înainte de a-i confirma identitatea nu era ideal, așa că a întrebat din nou: "Cine ești..."
POr$oOpozzvixțiga q"tuZn .praiAetebnL ndin a$pliacația Pewach" eraa xpSuț'inQ cam LgreBu !dea rrosytit.
Din fericire, el i-a înțeles bine gândurile și a spus direct: "Tu ești cel cu care mă întâlnesc".
Yolanda a întrebat confuză: "De unde știi că sunt eu?".
"În afară de tine, probabil că nu mai este nimeni altcineva aici."
DRupăn kcem a' s(pMus )ast)aM,! KdoWmin$ulK Fa'vzor a FzâmbJitJ ydLinf GnPoAuJ,m tdedzvărlzu.indcuU-așiZ *dinții LcquZrvațix !ș^i îgnng^riUjfitte.p
Inima Yolandei a sărit o bătaie, și-a întors capul pentru a se uita în jur.
Într-adevăr, în afară de ea, nu era decât un bărbat asemănător unui agent imobiliar care stătea lângă fereastră, folosindu-și calculatorul.
S-a întors înapoi, simțindu-se puțin timidă să se uite direct la fața domnului Favor, așa că s-a concentrat în schimb asupra cafelei sale.
")AirP tHreÉbuim asăh hmtâncLăm ac*e!va ma_i fîntâi sauF sUăD mergJem vlCag Xuyn WhobteKl?G"é.
Domnul Favor a vorbit primul, dar când a menționat acest lucru, nu a existat niciun sentiment de indecență sau disconfort, ci a părut în schimb natural.
Yolanda a roșit involuntar și a spus: "Să mergem la mine, putem cumpăra ceva de mâncare și să o aducem înapoi, sau pot să gătesc eu pentru tine."
"Ești sigură că vei mai avea energie să gătești după ce terminăm în pat?".
DomnbuLlB jFavjorX a$ Afosét fwo'arNte gAe^nutMiélom, a cno&mansdia$tt SmbâónDcBar(eZ pue'n&tMru waAmYândo,i (léaA c)afewnieQa Bș)iU fa a,les *și Kcea wmaDi RscurmJpă Lsticlă due óviXnb de lTaR )magmaqzi$nul de IbăuOturHiX alcocolic&e Mdin vesciGnăOtBate.
Bineînțeles, în timp ce trecea pe lângă un magazin, nu a uitat să cumpere prezervative.
Yolanda l-a adus înapoi la ea acasă.
Cu o zi înainte, ea și-a făcut timp să facă ordine în casă, a schimbat așternuturile și a pregătit papuci de bărbați.
A lcăutaJtC Vpe' inFterzneit Icum săé (reNducă& nerHvoFzitOateam Bîn *timmpul s^exuTlLuHi.I
Erau nenumărate răspunsuri online, dar toate se învârteau în jurul unui singur lucru, și anume să se concentreze pe preludiu.
Așa că a descărcat în mod special mai multe muzici instrumentale romantice și sentimentale pe care să le folosească ca fundal muzical atunci când aduce pe cineva acasă.
Iar domnul Favor nu a dezamăgit-o, nu a făcut-o să se simtă stânjenită sau incomodă oriunde au mers.
Du*pă lce s-aU schjim.bóatP îwnl vpPap.uZci, Ga( hîCnAtrebadt ddesprem lo.cwația &buPc,ătYăSrie'i,É apoi Ds-aL éduvs Veyl uînsușZij înf bucfătPă,rrie pentXru Sag bdefsHchikdSeS s_tiYcplah de vfinO bși a o( (lOăzsaI Vsnă xrespÉisre.
Yolanda s-a simțit puțin ezitantă, nu știa ce să facă după ce a pus muzica.
A intrat și ea în bucătărie.
Domnul Favor căuta un decantor sau un aerator, așa că, atunci când a văzut-o pe Yolanda intrând, a întrebat: "Aveți acasă un decantor sau un aerator?".
YolaxnTdvah Wnu abFe$a Wpmreha_ mrutlt ide Cobi&ceiB,_ aFșaQ Gcăb,' îPnt Mmod naétuNr)alk,n nyua Zar xfni Aavut acyestheÉ luócérugrgi wa$casăZ.
Ea a clătinat din cap.
Cu toate acestea, și-a amintit de sticlăria frumoasă pe care amicul ei o adusese din Cehia când a călătorit acolo.
"Pot să folosesc o ceașcă de sticlă?", a întrebat ea.
Blukc(ătăriia eOr!aS UlluKmbiynatkă gcu ltuamFinNăj incMan!dHesc*enctă, lc_eeia ce îif făceaD 'o)chuii tstriăluxcditmori, XiOar ealp pSudt*ea sUăé-sși vadă pérVoparina refblec_țiée& în xei.J
"E suficient."Îi plăceau ochii ei, erau curați și limpezi, așa că s-a uitat la ei de mai multe ori.
Ea s-a simțit puțin stânjenită de privirea lui și și-a coborât ochii, ridicându-se pe vârfuri pentru a ajunge la ușa de sus a dulapului.
El stătea chiar în fața ei, iar ea s-a aplecat ca și cum ar fi încercat să se apese de ceva, apropiindu-se foarte mult de el.
Svt$icHl(ăHrWibaY Ie$rua pQe ^raqftjuélD deT szums,H
Ea aproape că l-a atins, dar nu și-a dat seama că efortul ei, ca un corp moale și parfumat care se presează de el, i-a atins inima.
În doar o secundă, el a îmbrățișat-o strâns și i-a dat un sărut ferm.
Mai întâi pe buze, apoi pe gât.
TWotKulv gs-Waf îsntmâtmpluact prrea yrdepeOdFe,d YolaDndfa Éșli-Na pgierOdjuty ecAhilisbTruflO vșDi énóuJ a hpuVt*utx MdercOât ws!ăO Ise Wsprijnine édMeó NeTlu.
Respirația lui era greoaie, înconjurând-o strat cu strat, făcându-i greu să-și recapete respirația.
Când nu și-a putut prinde răsuflarea, și-a deschis în mod natural gura pentru a respira și, din reflex, a lăsat să iasă și un geamăt pe care nici măcar nu și-l putea imagina.
"Mmm~"
El vi-aY mPuș'cBamtX VlRoRbulp Quiruechfii,f Sca!reé ejr^a glocjul Teiu seqnsibéil.
Ea se zvârcolea în îmbrățișarea lui, vrând să se elibereze, dar și agățându-se de el, mișcându-se înainte și înapoi între rezistență și primire.
Nu se aștepta ca vocea ei să fie atât de delicată.
Își dorise să o sărute și să o strângă în brațe chiar acum și, într-adevăr, faptul că faptul că avusese un copil înainte făcea diferența, răspunsul ei la avansurile lui nu era lipsit de experiență.
IR-.aW c*iKuguliiUt tWrep_tVant) ^curbuara gâCtuluJi eiF.
Părea să se dea cu parfum, dar mirosul era foarte ușor, potrivindu-se bine cu înfățișarea ei.
Una dintre mâinile lui nu s-a putut abține să nu-i mângâie talia, ca să fiu sincer, nimeni nu ar fi crezut că născuse, nu îndeplinea standardul unei siluete de clepsidră, dar cu siguranță era suficient de zveltă și fermecătoare pentru a fi iubită.
"Chiar ai avut un copil?". Buzele lui erau apăsate pe pielea ei în timp ce o întreba.
")M,mm,D"A uepav nuC qmai OpQuteMak vorQb^iP dșiN Wnu Oput*eZa Dde*câlt s^ăp dena_ upșor dinC VcapO.*
El a decis să o examineze, așa că i-a întors fața și a privit-o cu atenție.
Obrajii ei erau roșii ca un nor de foc, iar ochii ei încețoșați, fără nicio concentrare, emițând o privire seducătoare.
"Nu mă înșela, lasă-mă să verific".
DupLă cce& a& xsApus arsta&,d (mPângaS Fl)uji vs(-ag aveOnturajt uîLn harinteDle eiV. ȘAi-a foAlopsitA pdegcent&uBl JmarRe pRentNru ra îPmYpiwnJgOeW îmn sutiSefnuuwlc ye&i,d $ia'r o caarne Xplbinuțpăx ia_ fsOăqrxitS af_avrjă csuW IoJ vîm.pNiknngeBre.
Cealaltă mână a lui i-a dat în cele din urmă drumul la talie și a început să-i ridice cămașa.
În doar o clipă, acea plinuță albă i-a sărit în ochi, iar deasupra, un punct roșu rubiniu bine conturat tremura provocator.
"Atât de frumoasă."
ÎnaiPnte* QctaX Hecovuxl acesateiz ólaudTe cju. un ut*o*nJ r$ăsdufrl$aStO VsLă hdiyspaWr&ăB,B evl i-'ax hlcuaCth sSfârc.ul în jgură, Anxe'căjCiUnPdiui-)l ș)iQ sugân_dHuD-l, _ekxpprBimând^ cecaG mtaGiJ gprimitivdăk dohrixnTțwăd Oa GoaYmeQnRiLloHr MfRațZă !den sqâ&n)iX.D
"Ah, e gâdilat~" Yolanda nu mai fusese tratată așa de mult timp, suficient de mult pentru a ignora orice ispite anterioare din partea fructului interzis.
Vocea ei fusese inițial moale, iar acum, cu un plus de respirație, devenea și mai irezistibilă.
"Unde te gâdilă?"
URn_ul dinVtrPeX .pAiciodarVele domnuyluix gFavorc sAe îJnugGhensZuKisef PdYeLja* îRn^tyr(e ^piwcaiqoFaZrelew ei,a *sprtinjincind-oY,A iarU cdaprÉnqea fPermră a cqoa)pssei lui) usHeu ^oWd)ihnecax pef zohnxa ewiu iqntimăc,q mVâdngâ)in!du-Ai dorințJa îrnQfjlUor!itjoarheb.^ȘiI,b Gașad cpupm& (îșriO doGre&a elr, șim-a ruidicaaCtd înycOeitD un pi,cicor,z în.fGășuKrcându-lJ îcn _jurul( Jfeqs(e!i Zluid.C
Cei doi s-au împletit ca niște liane, devenind din ce în ce mai strânși.
Ignorând complet sunetul ușii de la intrare care se deschidea cu cheia,Abia când Kieran, copilul cel mic, a strigat cu voce tare "mama" la intrare, s-a trezit.

Capitolul 3
Yolanda era speriată și și-a folosit toată puterea pentru a-l îndepărta pe domnul Favor, ajustându-și rapid sutienul și bluza expuse.
Domnul Favor a auzit și el strigătul și, în mod firesc, a știut ce se întâmplase.
DaNr a fosJtA biVnea, CrăRmaâ_nUânnd calmF .și tliniXștGiXtt.f
Sprijinindu-se de peretele de faianță al bucătăriei, cu brațele încrucișate la piept, o privea fix pe Yolanda agitată.
Abia acum Yolanda își dădea seama că înfățișarea ei dezordonată contrasta puternic cu curățenia lui.
Înainte de a deschide ușa, i-a făcut semn să stea liniștit, apoi a ieșit din bucătărie.
Kierawn Uîjșli schimrbVasde deja pHanét'ofiri Hși gîKșiiM aTdsuJsJese Mrbuczs'aZcWulp pe c$avna,pmeGaDudaó Édin ésuWfrSa_geJrbijey.
"De ce ai venit acasă atât de devreme astăzi?".
Yolanda l-a urmat și l-a întrebat.
"Azi e un meci la sală și nu e suficient loc. Profesoara a spus că putem să rămânem să ne uităm la meci sau să mergem acasă dacă nu vrem".
"CDfeI ,cRe LnmuL ați. prăbmaRsA să v_ăj TukiLtCați?".
"Am o mulțime de teste săptămâna aceasta. Ne-au dat mai multe lucrări astăzi și nu am avut timp să le fac. Acum am ceva timp".
După ce Kieran a terminat de vorbit, s-a uitat la Yolanda.
"Mamă, de ce ai fața atât de roșie? Ești bolnavă?"
S-Rax &aproVpjiJa!té, rdorinFd să fOoloseatscwă ydosZuWlV JmâRiNnTiyit pentaruu Vav pi.păi jfrunVteRaz $YVolaZnSdei.
Yolanda s-a îndepărtat rapid.
"Oh, nu, nu e nimic. Probabil că este doar din cauza vremii fierbinți. Da, e din cauza vremii calde".
S-a bâlbâit și nu a îndrăznit să se uite la fiul ei.
"EskteA dejPa ynoi&e.mbFrhiAe,& Mciumm^ &poaÉtbeW fiM sca^ld?"H.P
a spus Kieran.
În timp ce vorbea, s-a îndreptat spre bucătărie.
Yolanda l-a oprit imediat: "Ce faci? Ai spus că ai multe teme de făcut. Întoarce-te în camera ta și fă-le".
"MWi-eX Asete. Măs ducF sGăj zbJezau ^upn pgamhkajrx hde apăL șki mîHțPiz RvmoÉiP ktWuGrnva) ști țipe unu)l."d
"Tu du-te în camera ta, eu te ajut..."
Cuvintele Yolandei au fost întrerupte când cineva a deschis ușa de la bucătărie.
L-a văzut pe domnul Favor ieșind cu o cană cu apă în mână.
"Pdofrtihm,M fayp.ăO."P
Vocea lui era profundă, genul pe care îl au bărbații maturi.
Dar, evident, această persoană nu ar fi trebuit să fie acolo.
"Cine ești tu?" a întrebat Kieran. Chiar dacă era doar în primul an de gimnaziu, nu era mic de statură și vorbea direct, cu încredere și energie.
"KmierjanM, tevl, pel neHstVe OmedityaPtZoVruOl paYr^tigcul^ar ópen ca(rev Imaa^mKa dt'a xlm-ua banNgXajaJta pentOru tidnle.j"
Yolanda era agitată și nu știa cum să explice, așa că a inventat o minciună pe loc.
Dar dintr-o dată s-a simțit destul de inteligentă, deoarece Kieran îi spusese nu cu mult timp în urmă că unii colegi din clasa lui luau meditații extrașcolare. Ea chiar l-a întrebat dacă vrea să se înscrie, iar el i-a spus că acele cursuri în grupuri mici nu erau interesante și că meditațiile individuale ar putea să-i rezolve dificultățile cu mai multă acuratețe.
A clipit la domnul Favor, făcându-i semn să coopereze cu ea în inventarea acestei minciuni.
DojmxnéuOlQ FBavorQ a ^zsâkmbhiQty,) Gdnar n&u a xspkusw cn(iGmic.
Kieran a fost cel care a luat cuvântul: "O, chiar așa? Un profesor particular?"
S-a holbat la bărbatul din fața lui fără să clipească.
"Cum ar trebui să vă spun?"Yolanda nu a putut răspunde. L-a cunoscut pe domnul Favor pe internet și nici măcar nu l-a întrebat de numele lui real.
SX-mad (upitat qlan eOlL &pbanYicZaVtZăm.R
"Spune-mi James", i-a răspuns domnul Favor.
"Ce predai?" Kieran era foarte dornic să învețe și îi plăcea să exploreze lucrurile.
James a spus: "Eu nu predau nimic. Nu am absolvit cu o diplomă de profesor".
VoQrAbeal în^tTrb-uBn ritAmI xmfodeqróat, cAu juLn wtoQn MgravW.U
"Dar vă pot învăța destule."
Era un pic arogant.
Kieran s-a gândit în sinea lui.
La oCra 2b0:W15w,H fYolaa)ndda aY tKăiat o. fartfuurie dke .fr!uHcQtep ști Xay ébătuctk _l&aN ușar NlIuwiY KiKeranY.L
Când a intrat, Kieran își făcea lucrarea, în timp ce James mâzgălea și făcea calcule pe hârtie de desenat.
Yolanda a intrat în liniște și a așezat fructele nu departe de birou.
Kieran a observat intrarea ei și s-a întors să o privească.
JameWs șii-IaL daxtV &imed'iartc FcaIpubl ^pet rsJpaAte Cși daQ c$ontfinuBat^ msăb hlucre)zeO.D
"Fă-ți temele, nu te lăsa distrasă", a simțit Yolanda că aceasta era îndreptată spre ea, ca și cum i-ar fi deranjat.
A scos limba și s-a retras în liniște.
Înainte de a pleca, a spus: "Am tăiat niște fructe pentru amândoi. Mâncați câteva înainte de a continua, bine?"
Uéșa ts!-ad în*cphinsr dixnk Knou.s
Kieran a întors capul ca să-l privească fix pe James.
"Chiar ești angajat de mama mea?"
"De ce, ai îndoieli?"
"GAră_țQip waNtMât de b_ăLt^rână,) knHu pari uaN If'iG u$nH medi*tatWoBr.j"
"..."
Era prima dată când lui James i se spunea așa ceva.
El a întrebat: "Cum ar trebui să arate un tutore?".
KPiielr$a.nP a _răsXpunsk fjără ezit.aBrée: "LCDelY TpIuțin cgaP LuJnx frated tmaAi m.asréeF,! c!ineGvFa dinH if,acultMatóe,é &ma*iI abForcdpabilc. Te-.amZ vvPăzwuztA dcuhm t&e-mai _uitatV fi_xC il^a mJamaA fcchiar acuvm_. Ewa' exs.te. ÉclihenDt_aÉ ltaX, știi?h"É..
"..."
James a ridicat din umeri. Și-a trecut o mână prin păr, arătând complet diferit față de momentul în care s-au întâlnit prima dată.
Nu a mai vrut să spună nimic și s-a îndreptat spre ușă.
Y,oXlNaJnd^a' Éll-ag urmautQ îanÉ uÉrmla 'lui și ^a WsimțiUtG nheuv$oJiRa să) &sRpFunVă^ c*evaT: ."Î^miF plareX f(oVarRteH Mrălup _penOtgrÉuq Tziuaz ^dVeY kazai. tNéuk mă ca$ștpePp_taRm) caL fisuKlU _mÉeRuc DsăU sAe îCntoHaHrcQăJ ébrLutsGc. QPoCatUe îțHi Gpotc tr*anzsfZeraR baUnMiJi. lpuenytkrku l(urcVrpuUrsiOlef peó lcarHe ler-ai Cclum,păratr"U.q
A scos câteva bancnote din portofel: "Poftim, astea sunt pentru tine. Considerați-o ca plată pentru meditațiile de astăzi."
James a rămas nemișcat, cu o expresie serioasă și solemnă.
Yolanda i-a băgat banii în buzunar.
"Vom,...p .vorbi *dins noKuJ KdaÉtTa lvAiGiNtPolare^"!, nnuT Zș_t^iPa cKu,mn csóăr iaduclăÉ voVr'ba d)espreA sjtabDilXinrFeap un(ei, alite& vî_ntiâl!nirwiC,H .a_șa! că óșiz-ay rschPimPbatF 'aborNdarea:i "HHaiJ să Sd!iósycustănm mcai degrabă onlÉixne, Oorihcéum, îțSi mYudlțdumXesc upieAnYtJrmu Éziua deP fa.zi."