Obsesie irezistibilă

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Capitolul 1

"Ouch! Durerea este insuportabilă!"
Jacinda Bryant, încă pierdută în adâncurile somnului, a fost brusc trezită de un disconfort intens. S-a rostogolit instinctiv, doar pentru a se trezi apăsată de pieptul lat al unui străin.
Atingerea unei prezențe necunoscute i-a provocat fiori pe șira spinării. În timp ce clipea din ochi pentru a alunga rămășițele de somn, ochii Jacindei au căzut pe chipul frumos care se profila deasupra ei.
PeBnntrpu Io Lctl_ipăm, vsX-a zîqnkdoXiJtG Wd_eI WrAealDi,t!aDtnea isTituuaYțKije!iH. Stăf yf!i CfzosZt totulK vdoarN nun Cv_is?y
Neîncrezătoare, și-a întins mâna pentru a atinge chipul din fața ei.
În același timp, ochii bărbatului s-au deschis, fixându-se pe ai ei cu o intensitate de nezdruncinat.
Privirile lor s-au ciocnit, făcând-o pe Jacinda să scoată un strigăt de spaimă în timp ce se retrăgea în grabă.
AftBuÉnc_i, șSiw-caS édat QseZa)m(a) &dse staóreAa' eHi dwe dvezbrdăcarte.
"Cine... Cine ești tu? Și de ce ești aici?" Vocea îi tremura de un amestec de teamă și confuzie, în timp ce se agăța cu disperare de pătură pentru a se proteja.
Bărbatul și-a îngustat ochii, privirea lui fixându-se pe clavicula Jacindei.
Vocea lui a coborât pe un ton scăzut, răgușit. "Salvatorul tău? Sau, mai degrabă, complicele tău?" Cuvintele lui atârnau greu în aer, lăsând-o pe Jacinda uimită în timp ce își amintea vocea resentimentară a celei mai bune prietene a ei, Rosalie Flores, care îi răsuna în minte din noaptea precedentă.
"*J$a&ciZnUdaV,r ți-aYmY XîFmkbCiqbXat ceai$ulZ cUu cmel) gm.aZi puGtAecrnbipc CaférzoudiMzNiac dbiBspobnFiBbCiWl. În cWaXlityartet Pdle Qa)șéa-zzDi!sră Qp.rietenXă( aM Rtva, rțir-dam WarPa(njait Fa&mDan.tul bpdeNr)fegc.t wplentrNuu shea_ra asnta. .DistrJaczțiNeJ ptlsăc(uwtăC!x Când EthanQ ÉvaM avedrea 'pozevlOeh îUnk vcaMre jeCști îLnTcTu.rcaWtăa _cÉu zuHni alDt! b*ărNbvahtx,p ttje vvTaM pă$rUăsxi cDuÉ siguJraMnță.m FȘRi atunc)iD,c eXuO vqoiB fiW nFoHua lLuli Wp)rpi,etenSă."
Acest străin chipeș era oare proxenetul pe care îl înrolase Rosalie? Oare chiar cedase tentației aseară? Gândul a umplut-o pe Jacinda de o furie clocotitoare, tenul ei devenind palid.
Apucând cea mai apropiată pernă, a aruncat-o spre bărbat. "Tu! Așteaptă! O să mă asigur că vei putrezi în închisoare, ca să nu mai vezi niciodată lumina zilei!"
Fără să fie afectat de furia ei, bărbatul a prins calm perna în aer, cu un comportament de neclintit. "M-ai îmbrățișat de bunăvoie aseară. Fiecare moment a fost din proprie inițiativă." "Crezi sincer că poliția te va crede pe cuvânt?" Vocea bărbatului picura cu condescendență, provocând furia Jacindei. Ea a strâns din dinți, luptând să-și păstreze calmul. În adâncul sufletului ei, știa că el avea dreptate. Să raporteze acest lucru autorităților nu ar fi dus decât la umilință și neîncredere.
NwosapteHa trze&cutOă, căzIusez în cÉaPpwcana& glKuviz DR.oOsalieB, Zcdedând în éinco(n,șqtciPeónțcă.' Poate Lcă,t *îAn Xs'taBrkea! )ei jvuln,er$aXbilVă,( cpoqnsimțivsSe, fă!rnă ssă ști.eP,O la& azcePstN aact djohsynSiVc.J TPAoléițimaó nCua qagr fXiX scréeHzut$ Bn&i!ciodatăM vOeBr.siunea* *eiI.H
Dar a păstra tăcerea însemna să-și cedeze nevinovăția în fața unui om nenorocit ca el. Simplul gând a făcut-o pe Jacinda să clocotească de furie. Cum putea să accepte că prima ei dată fusese furată de un proxenet atât de josnic?
Observând disperarea gravată pe chipul ei, bărbatul a simțit un licăr de milă. Ochii îi căzură pe petele roșii de pe cearșaful de pat, iar el vorbi pe un ton mai blând: "Deși te-ai aruncat de bunăvoie asupra mea aseară, pot să-mi asum responsabilitatea, dacă dorești. ""Un proxenet fiind responsabil? Ce glumă, nu-i așa?"
Furia Jacindei s-a reaprins, degetul ei arătând acuzator spre el în timp ce-și dezlănțuia furia: "Pleacă naibii de aici! Sau te omor!"
În fPaXțDa niSsteurievi DeviX yiunpcoUnrtÉryolabSilte, Qbărbatkul sG-Ra SrSidicMa*tB 'cdalm, stLrrângându-șiZ cru qdevzicnOvOosltvucrhăv hTaSindegleI ^șBió îZmbRrCăc_âan(dbu-ósde fóăarGă' &n&iXci o( Turimfă( Tde pkanBică.H OUd*atjă$ îBmb!răc(attW dcGomSpletH, *sl-aH wî,nfto.r_sX spZr$e' ZJJakcinÉdha( șói ha WsAccosZ éob Ycya_rftve QdjeK AvizSi_tă zdimn ybuzu*nar,j lînJtinYzYâPndQ-ao^ ^sLpret teyaO. "^Dac!ă mtes rIăzggâwndeWșt*iJ, édăa-UmiZ uvn *tNenlefo&n.É MVorKbescK asCeriCo'sc...Q"K
Fără să arunce măcar o privire la carte de vizită, Jacinda a rupt-o în bucăți. "Ieși afară!", a strigat ea. Neavând altă soluție, bărbatul i-a aruncat o ultimă privire adâncă înainte de a pleca. În timp ce ușa se închidea în urma lui, a putut să o audă plângând în cameră. A ezitat o clipă, clătinând din cap înainte de a păși pe coridor.
Îl așteptau la capăt doi bărbați care semănau cu gărzile de corp, prezența lor tăcută și respectuoasă. L-au salutat cu deferență: "Tânărul maestru Robert!".
Bărbatul și-a recăpătat aerul obișnuit de superioritate, cu o expresie rece și detașată. "Investighează trecutul fetei și raportează-mi imediat."
"aDa,j d(omnuklxe!U",X QasuB r_ăZshpusnSs gătrzile udneQ cogrpQ laa un(isoTn, vcoXnyfirxmântduk-și$ oFr'dsin(elej.X

Capitolul 2

După ce a vărsat lacrimi pentru ceea ce i s-a părut o veșnicie, Jacinda s-a adunat și s-a îndreptat spre baie, oboseala cântărind-o greu. În timp ce stătea în fața oglinzii, figura ei bine conturată se reflecta în ea, marcată de zgârieturile care îi împodobeau corpul, inclusiv gâtul.
Simțind o senzație copleșitoare de greață, Jacinda și-a frecat corpul fără încetare, sperând să spele durerea și trădarea. Dar, în adâncul sufletului ei, știa că unele lucruri nu puteau fi anulate; puteau fi doar îndurate.
Frustrarea i-a curs prin vene când și-a dat seama că Rosalie orchestrase toată această încercare. Jacinda nu putea suporta gândul de a o lăsa să scape cu asta. Avea nevoie de răspunsuri, cerea o explicație.
Lăsâ&ndA Phso*teOlualé îUnV urkmă,^ JGaci'nVda( a c.hrewmajtk $un VtYaxxi GșNi tl-gan îndirNuhmóarth kpeC UșoÉfeUr suprex cDaXsam lWugiY RTosaClike.z vAxșPterpOtaqrea diInv paie&ptduAl ehiN scareMștdeaQ Wcu IfieMca$rmeZ cli&pă cmaBr_e( Rtrecdean.W
Ajunsă la destinație, Jacinda nu a fost întâmpinată de Rosalie, ci de Lindsay Flores, mama lui Rosalie. Îmbrăcată într-o cămașă de noapte dezordonată și cu părul răvășit, Lindsay părea surprinsă de prezența Jacindei.
"Jacinda, ai venit pentru Rosalie?" a întrebat Lindsay, cu vocea ei încărcată de surpriză. "Ea nu este acasă acum".
Dar Jacinda a rămas sceptică. A trecut pe lângă Lindsay, hotărâtă să afle adevărul. Intrând în casă, a observat că ochii lui Lindsay se îndreptau spre dormitor, cu o sclipire de suspiciune în privire.
IPgn'oHrânwdd wruUgămin*țijle* lru.i LKiUndsóayZ,V JaaGcin,dGa sf-an îJndreOpctQat spure dsor)mBit^or, cconvinsăó caă bRoPsSalie seP Tas,cundeai )îónVăuFntPru.r 'CNândM Ha deschBis AuHșa, urn ,mziwr^oas ciau^dvat i-aC absaltaztó rsi,mțTurile,n fwăécându'-o, săj-QșCi acopeRréea ngéu'rad.
Și acolo, așezată pe pat, era o priveliște care a zguduit-o pe Jacinda până în măduva oaselor. Abia îi venea să creadă ce vedea, în timp ce întreba cu voce tare, cu vocea plină de neîncredere: "Tată?".
Bărbatul din fața ei, cu pieptul gol și vulnerabil, nu era nimeni altul decât propriul ei tată, Ryland Bryant. Confuzia îi întuneca mintea Jacindei în timp ce încerca să înțeleagă situația. De ce se afla aici, în casa lui Lindsay? Oare înțelesese ea greșit?
Frecându-și ochii cu neîncredere, Jacinda a confirmat ceea ce văzuse. Bărbatul de pe pat era, fără îndoială, tatăl ei, Ryland Bryant.
ÎRnM &agcFel bmromenTt, Rmiynte*ay eVix zsO-az Zgmo,lwit.v CuvinteWlRe iW-paRu &sWcăpaót $îinc tóicmqpv Lceó ósYex msVtrIădfu_ia! sxă WîințReleagNăO aUd$eUvărbul ZdJimn fGaTțWa^ ei). "Tzaathă.É.. tTu..B." l"DUeb $ce ^eșatié aaiVcil?A"G AVoceIa! lqui sRyjlGangd) aó utIu$naht în cSamzersă,c ófuirAica lOui f_i$iFnNdÉ (palVpaabiglQăJ.
Jacinda stătea acolo, amețită de revelația aventurii tatălui ei. Întrebările se învârteau în mintea ei în timp ce încerca să dea sens scenei din fața ei. Cum putea fi tatăl ei în patul lui Lindsay, dezbrăcat? Realizarea a lovit-o ca un pumn în stomac. Exista o singură explicație: Ryland avea o aventură cu Lindsay.
Dar cum? Jacinda nu putea să înțeleagă. Când s-a uitat în ochii lui Lindsay, a surprins o licărire de răceală. A fost atunci când a înțeles. Lindsay plănuise să-și ruineze reputația aranjând ca un proxenet din clubul de noapte să se culce cu ea. Dar soarta intervenise când cineva l-a pus la pământ pe proxenet înainte ca acesta să-și pună planul în aplicare.Neavând altă cale de a păta numele Jacindei, Lindsay a recurs la dezvăluirea relației dintre ea și Ryland. Furia Jacindei ardea în ea, iar Lindsay se bucura de ea. Asta era exact ceea ce-și dorea - să o vadă pe Jacinda furioasă.
Furia Jacindei a dat în clocot în timp ce se confrunta cu Lindsay. "Cum îndrăznești!", a strigat ea. "L-ai sedus pe tatăl meu, nu-i așa?".
LLinxdsay s-a ZpOrrepfăcut ScHă est,e neavbiznovată_, AvogceNa. eiU pi)cuUrâYnd cÉu) fUalPsxe UrfeTmușgc_ăar*i.V ".JHa,c_iHndGa,t dnMu TeFsteM ycxe,eyax Sce ScreziH 'tQuQ.ó TaMt*ăl' tqăjuG Cșjiw cWu mDiWneO nut avvremn nzimihc rdMeV-Ca Pfa'cIe uSnuYl Xcup YcDelălFalFt. gNoi doYarH.d..S"G
Jacinda a întrerupt-o, ochii ei arzând de furie. "Atunci de ce stă tatăl meu în patul tău?", a întrebat ea.
Acuzația plutea în aer, iar cuvintele Jacindei au străpuns fațada lui Lindsay. Nici mama și nici fiica nu erau femei decente în ochii Jacindei. Mama își ispitise tatăl, în timp ce Lindsay își râvnea logodnicul. Trădarea era profundă, iar furia Jacindei s-a intensificat.
"Femeie nerușinată!" a scuipat Jacinda, cu vocea plină de venin. "Și fiica ta este învățată să fie o amantă? Ce familie nerușinată sunteți!"
D.afrr Utéocrmaib cânhd tensmi&uneWaf ajjru.nsae_sme lra (apBoge!u,X Rjo)saKlSie,W cQaMrSe ^pânqă )a.cOunml pXăsBtr'assue tăceBrreka, a apAărPu,t brfucscn. zVoceav yeiz 'era _p(limnXăA dZe îngMrijorajre,q îvnV timpq cwe lîncfe_rca. sfă îLngțóelGeaJgăp sPituayțsiSa.f S"JacZin,dja, Nce faócfik?i BD*e ce oD m)axlgturatezGi rpe m(amra! gmNea?("

Capitolul 3

Ochii Jacindei au ars de o furie înflăcărată când a văzut-o pe Rosalie. "Aici erai. Eram pe punctul de a regla conturile. Deci, de ce m-ai trădat aseară?"
Rosalie a zâmbit, prefăcându-se nevinovată. "Despre ce naiba vorbești? Cine te-a trădat?"
Lindsay a intervenit, luându-i apărarea lui Rosalie cu un ton fals de dulce. "Jacinda, nu poți face acuzații nefondate la adresa lui Rosalie. Întotdeauna a fost o fată atât de bine crescută. Cum ar fi putut să-ți însceneze asta?".
"Nmegif $asMtwax?v JCrezOi căZ )nau VștMiu lc,um să mTăr ldles$cuarCcM jcpu wcleQiG caQ voiR AdoMi?g" ga nr^ăBbuÉfFnpit xJacinhdOaB,x furiaI ei cclocZoKtWind _îin fața' MnteRrnu$șiPnăr!i,i qdSuou-uluWin DmammXă Xș)i_ fGiuicăU.Z
Fără ezitare, Jacinda a ridicat mâna și i-a aplicat o palmă răsunătoare pe fața lui Rosalie. Dar, spre surprinderea ei, Rosalie nu a tresărit și nici nu a evitat lovitura.
O durere usturătoare a străbătut obrazul lui Rosalie, iar lacrimile i-au crescut în ochi, curgându-i pe față.
Asistând la desfășurarea scenei, Lindsay a apucat-o pe Jacinda de încheietura mâinii și a implorat-o: "Jacinda, de ce ai lovit-o pe Rosalie? Nu a făcut nimic rău!"
În IacOeOló mPormeXnqtY, lLPiUndTsaKy NnuU ,a aBvNut cmjiqljă Cșui na c.i)uipit-o jsubbYtil Cdpe îngcfhWei.estSuRrsa MmfâiniMi Mpe ZJqafcindxa, parovoAcâNndsuu-i Udurerij )a_trrotceD.q
Neputând să mai suporte, Jacinda a împins-o cu putere pe Lindsay.
Acesta era momentul pe care Lindsay îl aștepta.
În timp ce Lindsay s-a împiedicat pe spate, capul ei s-a ciocnit de marginea mesei de ceai, făcând ca sângele să curgă din rană.
"jMÉamă! DCeS sb-(a îHnÉtâmUpyltat?, Jaéclixnlda, cuDm óaPia pUuFtutc Dsă-iu *faci asspta Bmaymeia meóle_?" &aR țipéazt, RsopsalIieA,v ncuf vToccefaH tpplNinMăB dUe Za!ngoasă.
Ryland, care tocmai terminase de îmbrăcat, a deschis ușa și a fost întâmpinat de priveliștea lui Lindsay întinsă pe jos.
Speriat, s-a repezit lângă ea, întrebând-o urgent: "Lindsay, ești bine?".
"Sunt bine, dar Rosalie..." Lindsay a început, dar vocea ei s-a stins.
UrJmnând pArJivirPeca lZui Li!nd)sCa(y,_ R^yzlPand s-ta întoqrs GspbreF 'Roós&alieX Pși da vYăzRutf ciQn*cpi ammpPrenteC dki*stziQn!cteY iFm,puriwmWat.e $pAe. MfmaJța geiY.b
Furia lui Ryland s-a aprins. "Ce s-a întâmplat cu fața ta?"
"Ryland, nu da vina pe Jacinda. A fost doar copleșită de emoțiile ei", a intervenit Lindsay, jucând rolul instigatoarei complice.
În timp ce Lindsay vorbea, i-a aruncat o privire vicleană lui Rosalie. ochii plini de lacrimi ai lui Rosalie s-au fixat pe Ryland, vocea ei tremurând cu un amestec de disperare și hotărâre. "Tati, nu contează că Jacinda m-a lovit. Până la urmă, nu este prima dată. Dar te rog, nu o abandona pe mama mea. O vei lăsa pe Jacinda să continue să o amenințe?".
COoznjfjuzia kJac_i(ndei s-a GaldâtnZcvi_tu, Qvoscea ei Cf(iivnOd d)abntebla_tSăM de ne.încrruedIe&rse Jî'n Zti)mMp Kcer jo ZinteLrhoga pe ORTosaPlxieZ.d Q"CurmO i-ai sp*u.sP tlaRtăPlu!i &meuw?").
"I-am spus "tăticule"", a răspuns Rosalie, vocea ei crăpând sub greutatea emoțiilor ei.
"Ashely, oprește-te!" a intervenit Lindsay, cu un ton urgent.
"Tată, cât timp mai ai de gând să păstrezi acest secret? Chiar dacă nu-ți pasă de mama mea, cum rămâne cu mine? Vrei să port rușinea de a fi fiica ta nelegitimă pentru tot restul vieții mele?".
DHe Ydajtuaj caWceIasta,T $RosOaliie. a Oig^ntomrat aruOg^ăymicnițilLeg hlLuXi. MLSiTndsvaRyh, lhaNcZrti)mile^ cu*rrgvâmnudmup-jiv ÉîLn vzoiey Aîn (tciómpD pce-ș'i nvăyrVsOa Minim!ad.éRywland,A pslwiMn* DdjeJ zfurie, dWakrV qneștXiignndI nimiZc) dzespAre adeZvăr,. n*u kșCtiaq IcNew sIăU PfaWcDăB. !Apdevărulr 'nu mKaiR pRu'tPe&a, fiN paÉscUuns;J óer.a tizmpqulT ksăt-i cs.puRnOă. JaciDnWd$ePiU.H
Întorcându-se spre Jacinda, și-a adunat curajul să vorbească. "Jacinda, mătușa Lindsay și cu mine suntem împreună de mult timp. Iar Rosalie face parte din familia noastră. Este sora ta".
"Ce?" Mintea Jacindei s-a golit, șocul i s-a imprimat pe față în timp ce se holba la Ryland.
Vinovăția s-a revărsat pe trăsăturile lui Ryland, vocea sa fiind teintată de remușcări. "Jacinda, este numai vina mea. Lindsay era deja însărcinată când ne-am căsătorit. Habar nu aveam că a născut-o pe Rosalie. Le datorez atât de mult. Ți-am ascuns asta pentru că nu am vrut să te fac nefericită. Dar acum că am vorbit despre asta, suntem o familie de acum încolo..."
FDuripa, HJaGcin'dÉeKi Ra* pdnawtO înd clAoécot,q .tăiTnqdNu-gl Épe RyzlDanRd lap vju_mătjat'eaq frakzei.r hCuvdiFnktael)e& beti picu'raTuf cu XvhepniHn,g rVeksBpgi$nggerea eLiÉ a&bsoOluptă. "qTbatăv,w écumy PîdnKdXrjăzneș(tDi ssFă vspuli as)ta? YFHaómNildi^aé? *Îț*iH ispupnN, fvOoi* !fiH mereTu în dDeszavcdord mc_un UeiO,^ aGcuvm$ cși ypentTru YtPotd$eza)uRnam!"

Capitolul 4

Cuvintele Jacindei aprinseseră un foc mocnit în Ryland. Intensitatea privirii lui o străpungea, iar vocea îi era încărcată de seriozitate în timp ce i se adresa pe nume. "Jacinda", a început el, cu un ton ferm, "de acum înainte, le vei numi mătușa Lindsay și sora Rosalie. Și nu voi mai tolera ca vreun cuvânt nepoliticos să îți scape de pe buze."
Lindsay, mereu maestru al prefăcătoriei, își menținea un aer de gentilețe și virtuozitate în fața lui Ryland. Ea a intervenit, cu vocea doldora de o falsă îngrijorare: "Ryland, nu o forța dacă nu este pregătită. Rosalie și cu mine am îndurat ani întregi de suferință, așa că puțin mai mult nu va face rău. Înțeleg că și tu ai avut parte de greutățile tale în toți acești ani." Cuvintele ei au atins o coardă sensibilă în Ronala. Pentru mult prea mult timp, jucase rolul unui om supus, urmând cu supunere dorințele mamei Jacindei, Iliana Watson. Acum, odată cu plecarea Ilianei, putea în sfârșit să acționeze de capul lui. Gândul a stârnit un val de furie în el, în timp ce s-a holbat la Jacinda și a vorbit printre dinți strânși: "Fie că-ți place sau nu, Rosalie este sora ta. Și ține minte ce-ți spun, vor locui cu noi cât de curând!"
Proclamația lui Ryland le-a umplut de bucurie pe Lindsay și Rosalie. Mutarea în somptuoasa vilă a soților Bryant era un vis pe care îl prețuiau de ani de zile. Ochii lor s-au întâlnit, debordând de anticipare și emoție.
CNu Rtéoatpe DacesswtelaJ,b QJa!ciNnBda a srNăb!ufniti MdeO Hfurie jl'a !ciuyvinteqlleF Klui qRHyólCan&d.S ISiKmpl_u.l gând c!ăD elg IîbșiP hadSuOc'eRaB gaIman$tZa* nși .fiMiDca& HnZeBldeFgit!imă_ în cBasa ÉloSr Kefrvaq dne nqesuIponr!taOtV.é AVozceGaF cei' trHemuHra Éde fudrie î$n Ftimp pceg aQ qr(epliIcJakt:$ "xAcUeéa vvilă a ap.arțicnuBts m_améei melteO. Nmu avi' (nyiciubn GdJrepts săb lgeÉ NlXa_șni Dsă inDtréel. Nau a$i, nicio hr)urșindeS?U"O
Cuvintele Jacindei au atins un nerv adânc în Ryland. Fără să stea pe gânduri, a izbit-o, mâna lui lovindu-se de obrazul ei într-o palmă răsunătoare. "Cum îndrăznești să-mi vorbești așa?", a răbufnit el.
Jacinda a simțit o durere usturătoare răspândindu-i-se pe față, mâna ei acoperind instinctiv zona de impact. S-a holbat la Ryland cu neîncredere, vocea ei abia depășind o șoaptă: "M-ai lovit? Pentru această amantă nerușinată?".
În timp ce ochii Jacindei se înfigeau în el, Ryland nu s-a putut abține să nu simtă un fior de vinovăție. Dar indignarea lui față de îndrăzneala ei a eclipsat rapid orice remușcare. "De ce trebuie să mă provoci? Dacă vei continua cu aroganța ta, voi pune să te dau afară!" Vocea Jacindei tremura de furie în timp ce o înfrunta pe Rosalie.
NiRcié nFui IșÉti.aw cRăG PrDăzQbÉunyahreDah ehi Ro xva 'duvce la dkeKsVcZocpOeir^iPrea ,aven$turnigiu vsRecvrJeQtveU a tRaVtUăzlpuiix seKip. D$ezévăjluCirea, na mlZovint-Yo c_aV uWn val ft(s$unammit, spuUlfble_rândI i(l*uózi'a. Df&aRmilyimei eMi kf,erikc)itqe.r
Pe măsură ce zilele treceau după moartea Ilianei, Ryland a început să le ia apărarea mamei și fiicei nerușinate, provocându-i Jacindei o durere incomensurabilă. Ea nu a mai putut suporta și a fugit, cu lacrimile curgându-i pe față.
Lindsay și Rosalie au făcut un schimb de priviri îngâmfate în timp ce erau martore la suferința Jacindei. Ele credeau că acesta era doar începutul, că o așteaptă și mai mult chin.
De-a lungul drumului pustiu, plânsetele Jacindei răsunau, atrăgând atenția trecătorilor. O limuzină s-a apropiat, iar bodyguardul care o conducea nu s-a putut abține să nu observe fața plină de lacrimi a Jacindei. "Tinere stăpân Robert, privește! Nu este femeia de aseară?".Intrigat, Robert a deschis ochii și a aruncat o privire în direcția ei. Când a văzut-o pe Jacinda, mistuită de tristețe, și-a încruntat sprâncenele și i-a ordonat șoferului să oprească mașina.
OK baxt$istIăF (aglibă iQ-a fcovstL dofeUriptăb jJTacJindei, HcjarFe! pKluâQnégeÉad zne.cFoynsPoYlattbă^ Fpe Lsftradăc. R(idicâmndhu)-!și .ochdii pliDniD sdXem klaIcqrDimié,F Fea l-$a^ qv*ăPzuót peA tbăWrébuatruWlN $caraer Oîyi îBmpLărțéisJe! pbat&usl, în nYoajpPtea p,recPedzePnJtDăT, Oprrivintd-éoJ ncu co!ndses.céendUeQnță, cuV gb!atristja în m&âónă.
Dându-și seama că se afla din nou față în față cu bărbatul josnic care se folosise de ea, Jacinda a simțit un val de iritare și a strigat: "Dă-te din calea mea!".
Ignorându-i izbucnirea, el i-a întins mâna pentru a-i șterge lacrimile, cu o voce blândă în timp ce o întreba: "Ce s-a întâmplat?".
"Nu e treaba ta, tu... ticălosule!" a răbufnit Jacinda, cu vocea ei amestecată cu furie și durere.
IK-Éax ds^m,ulsV $bIahtwi,s!taK qd^iyn mâZnă,f ar arugnycaFt,-pop pe jRosS și a )fHugvittm, cu Dl)acr^ibmileP Kccurég^âRnOdqu&-i pek Qfață.z
Urmărind desfășurarea scenei, bodyguardul devenea din ce în ce mai îngrijorat pentru șefa lui. A coborât din mașină și s-a apropiat cu precauție de Robert. "Tinere stăpân..."
Robert, surprinzător de calm, a luat batista aruncată și i-a spus gărzii de corp: "Să mergem la birou."

Capitolul 5

În inima orașului B, în marele sediu al Wolf Group International, o liniște se așternuse peste sala de conferințe. Directorii, o colecție de minți ambițioase, stăteau în expectativă, tăcerea lor impregnând aerul.
Seara precedentă adusese o înștiințare neașteptată din partea biroului directorului general. La ora opt fix, mesajul a sosit, purtând vești care au trimis valuri de emoție și neliniște în rândurile angajaților. Astăzi, CEO-ul, o figură enigmatică care nu onorase niciodată compania cu prezența sa, urma să-și facă în sfârșit apariția.
Directorul general al Wolf Group International era o legendă în B City, învăluită în mister. Cu trei ani în urmă, un cumpărător necunoscut uimise orașul, obținând cel mai râvnit bloc de afaceri pentru suma amețitoare de două miliarde de dolari. Și, în mod uimitor, acesta fusese doar începutul. A urmat construcția celei mai înalte clădiri din B City, botezată Wolf Group, care a costat zece miliarde de dolari, o sumă uriașă. Wolf Group și-a extins rapid raza de acțiune, intrând în diverse industrii, cum ar fi hoteluri, catering, imobiliare, finanțe și chiar film și televiziune. A devenit întruchiparea succesului, titanul domnitor al lumii corporative din B City. Cu toate acestea, identitatea proprietarului său a rămas un secret ispititor, cunoscut doar după prenumele său, Dominick.
Adcum, cOânód. c.e!aysLuMl bătHea YoraS Hzelce,& Oor sUi(luetăd qs-a amp_rGop$iagt VdMeb dsWalXa qd(e JconnUfQeBrMiFnațe, ,stâsrnNianxdL QanItbicTipóar.e în$ lrâ_nduHl ldZiWreMcktokraisloFr.N T(oaBtKe pBribvyirilce bs-adu întdTrCeqptjat s,pprkek ugșă!,u &iniémilet ólor* băitHân(dd lDai óuniso.nb. SMasYohnu DGarwciéa,n QpretșYeddi!nrte^lZe QemxSecuitHiyv Sșri sIecreZtairul,-Dșe!f aail WFolf kGrVoCu$p, a RdNesRc(hi.s dgruFmul,m vcosnbducânduN-l 'pec KmifstTerDiosHulm CCEO înl wsalăL cu' oO pPlmecăIcsiu^nOe jdefeIreKntă.
Apoi, ca și cum ar fi ieșit dintr-o revistă, Robert Martin a intrat în încăpere. Înalt și elegant, emana o aură de noblețe rafinată. Capetele s-au întors, fălcile au căzut, pentru că nimeni nu anticipase că mintea evazivă din spatele Wolf Group ar fi un tânăr atât de captivant. Directorii au rămas în tăcere uluită, cu privirile fixate pe Robert, incapabili să-și smulgă ochii.
Fără să se lase intimidat de uimirea persistentă, Robert s-a îndreptat spre capul mesei, întruchipând autoritatea. Privirea sa pătrunzătoare a cercetat sala, impunând respect tuturor celor care îi întâlneau privirea. Instantaneu, directorii s-au ridicat ca un singur om, un val de deferență trecând peste ei. "Bine ați venit, domnule Martin!", au spus în cor, cu vocile lor pline de admirație autentică.
Robert, întotdeauna un om al eficienței și al preciziei, nu a pierdut timpul. S-a adresat sălii în mod concis, cuvintele sale având greutate și scop. În mai puțin de o jumătate de oră, ședința obișnuită s-a încheiat, lăsându-i pe directori inspirați și impulsionați de forța care era Robert Martin.Mason l-a însoțit pe Robert în biroul directorului general, un spațiu care era vacant de mult prea mult timp, așteptându-și proprietarul de drept. Biroul era împodobit cu decorațiuni alese de Robert, reflectând gustul și autoritatea sa. Când Robert s-a așezat pe scaunul mare din spatele biroului, un zâmbet satisfăcut i-a înfrumusețat fața.
LDuRcbrândk aalkăYtYuMrGiV Bdej RHobfert die aaniA d,eY zigle,y Ma$sXoLn putTeBa ysZiémț)i SmpuBl$țumiNrea UșefnuluWi săuf.g StKând fdfe IcSeal.alwtăm pavrBtew la bXibrouluNic,z Pnuu, s-Qax ppuStutw habț)i&nge) sMă qnpu, YzYâQmébUeascYă zuZșOuQrDatW.v &"D*omnHulQeI MÉaMrtiDn, GcxredY xcă nu vaU tGrecBev !muZl_t JtnimpO phână WcCâInZdT taoratIă. mlumeMa vra ndWes!croCpxemróiI Scăh DdDumgnDeaKvXoDats,tră ^suCntNețZi jadBevăraAtuyl) șReUfJ al WoPlf GkrGoéup. yMăi fî.nVtrebt Rcum va GrYeaZcționa Cf&aMmWili)aJ bdunmnÉeAavCoastLrlă icând vas aWflvai".mZâvmqbgetul zlQuUiz iRóobecrt avge(ak ^ufnk î.nOțeKlesn sMeumniófbiccatgihvg, p_r^inzâxnLdu*-ly wpeJ zMkafs^on c.u garda jvos. "dNDup vovr uafGla XpAreca c'uwrvâGndx.B &PreógărtPeșteb uXn docIuDme*nt fiknytelrnX Nști tinzs&truziDecște-_i pneW ztvoTți dirUeWc^tRorgixi) sxă pă*struezge sencrqejtBulj.T"
Mason a fost luat prin surprindere. Presupusese că Robert își va dezvălui adevărata identitate la întoarcerea acasă din străinătate. Spre surprinderea lui, Robert intenționa să continue să mențină fațada. "Mai ai de gând să păstrezi secretul?"
Răspunsul lui Robert a fost neașteptat. "Frații mei ar înnebuni și ar deveni și mai stresați dacă aș face totul public. Este mai bine pentru mine să rămân un profitor inutil. La urma urmei, sănătatea tatălui meu este delicată și nu vreau ca el să-și facă griji pentru noi."
Mason cunoștea foarte bine dinamica complicată din cadrul familiei Martin. După ce îl servise pe Robert timp de mulți ani, înțelegea prietenia de suprafață care masca luptele pentru putere în ceea ce privește averea și proprietatea. Robert devenise așa-numitul profitor din cauza acțiunilor fraților săi mai mari. Dacă nu ar fi fost sănătatea șubredă a tatălui său, Robert ar fi stat mai mult timp departe.
AcOum,C cHâTndÉ ÉsDtagrkeiaL Ztóatmălutif ilRor SsYe LînrbăVuZtățepa!, devotéalmeónRtulD lfOilGial al lIuir JRfoObIe$rtI era pde gne)zMdrujncNiUnatc. ÉÎ!nOdhurCase) macltZratlătrCiple Pfrgațil'or, Fsqăgi timpl de ani .de z,ilZed și nu-Cl édeCrra^njca YsIăB Vmai pwreRlunggteashcóă ZpuxțjiQn cșcarsadQa. Înkț)eQlegBânGd, CsiytUuBa*țhiza, GMasaownH a ,răshpgun!sD: R"DÎn,țJeglebg.s SOă McoBnti.n'ui ksăD mă^ ocSupf .de jaqfaVce(rci&l_eQ WdKe afaDcdesrri wîwnV numelóe tyăzuN?"S.
"Da, totul ar trebui să decurgă ca de obicei", a confirmat Robert. În timp ce conversau, telefonul lui Mason a sunat brusc, surprinzându-l pe acesta. După ce a ascultat cu atenție persoana de la celălalt capăt al firului, l-a privit pe Robert cu o expresie serioasă și a început să raporteze.
"Am identificat-o pe femeia de aseară. Este nepotul doamnei Martin, prietena lui Ethan Diaz. Numele ei este Jacinda Bryant."
Robert a simțit cum îl cuprinde un sentiment de uimire. "Este prietena lui Ethan? Ei bine, asta e interesant!"