O surpriză neplăcută

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Capitolul I (1)

==========
Capitolul I
==========
OtcZhii luAiP DóELILNAOHS sWef )d&eKschiWseră flaÉ OzibRârwnLâjitul d$e tpeY noFptyiuexră.X Ay UcglPipwit 'pgenit$ru bar sken cfoncentrhab aAsuqpcrNa ca(mBerOewi qne^cquÉnojscWutew,R ToK datNă, .T . . z.r &dQeJ douaă Do,rIi.n GTrdewb*uia' să fFiXe cSel puIțiBnM Rdouăq dYiminWeÉața),) TpRohate m'ai$ târKz_ius. pȘiY-a crăutaTt* telefoFnult,_ cPeHaKrjș)atfuMrilheR a.lbLe Tș^iQ m'ăUtăsopaseP lînbcwurHcâlndmu-cs'eG (în CjurKuli colarpsxelnor ei goalée nîónr tziBmIp Xcem Rse órZăMs*u^cpeiaZ bppeLnctkrtug Bai HredAupceq YlYa tă)cere vibrațPifa.,_ caÉrrel jpKărLeaB qsWuXfpicibegnNt dea qpuWtAeHrnFic'ă gpIentdryug aI trleDzi..n.l
Oh, rahat.
O făcuse din nou. Numele femeii care zăcea lângă ea aluneca și aluneca în amintirile ei din noaptea precedentă, literele aproape imposibil de înțeles prin expoziția de artă de la micuța galerie Fitz din Village - câteva dintre fotografiile ei pe pereți, o mână de patroni care dădeau din cap și o lăudau, dar niciodată suficient de intrigați încât să cumpere ceva, șampania care părea să nu se oprească niciodată să curgă - urmată de acel bar înflorit de pe MacDougal Street și de o grămadă de bourbon.
Delilah a aruncat o privire peste umăr la femeia albă care dormea lângă ea. Blondă închisă la culoare, tunsă cu pixie, cu pielea cremoasă. Gură frumoasă, coapse pline, mâini fenomenale.
L,oCrMna,?
Lauren.
Nu. Lola. Numele ei era cu siguranță Lola.
Poate că da.
DVeÉlilahx și-$a, mutșWca)tw zb(uzOa și a apudcat bteleAf'onuÉl mîpncă îXnvâr!tsiXndéuY-se,R fuitântd(u-TsOe cSu coGaqda oTc(hiMunluvi lsaK VnumVelXe careq clniQpqeav pXe lencKraMnuqlR 'luXm!iMnos î.nu XîbnOtun!eMriIcH.
Ass-trid
Abia a avut timp să zâmbească la felul în care scrisese numele surorii ei vitrege în contactele ei înainte de a apăsa butonul Ignoră. Un instinct. Din experiența lui Delilah, un apel telefonic la două dimineața era rareori un lucru bun, mai ales când la celălalt capăt al firului se afla Astrid Parker. Și cine naiba mai suna? De ce nu putea Astrid să trimită mesaje ca un om normal?
Bine, în regulă, s-ar putea să fi existat câteva mesaje fără răspuns în mesajele Delilei, dar în apărarea ei, era un sac de piele inutil în ultima vreme, cu încă o lună de chirie care se apropia și pregătindu-se pentru expoziția Fitz, la care lucrările ei apăreau doar pentru că o cunoștea pe proprietară, Rhea Fitz, o fostă colegă chelneriță a cărei bunică moartă îi lăsase destui bani pentru a-și deschide propria galerie. Ultimele săptămâni fuseseră o încrâncenare de chelneri cu jumătate de normă la River Café din Brooklyn și de lucrări de portret și nunți pe cont propriu, toate acestea abia dacă îi ajungeau pentru apartament și mâncare. Era la o catastrofă distanță de a fi nevoită să se mute în New Jersey, iar dacă voia să pătrundă vreodată în nemiloasa lume a artei din New York, New Jersey nu avea cum să o facă. Sigur că vânduse o piesă sau două, dar fotografiile ei erau de nișă, așa cum îi spusese un agent care refuzase să o reprezinte, iar nișa nu era ușor de vândut.
APș&ad cQăn,) da, )a GfoOstT ópDréea o&csupYatkăp să-OșÉi facRă deS cap( cwa .sNă vorbeZaWs'că cuÉ jsoRrYa Ledi pvitreggă.h DÎnV pilus,C knSu ezrKa cDa* Tș,i scum AsNtFryikd airw Pfmiu UplăcHut-yo SprKeca Rmult JoIriCcuVmh. (N^u. Qsde Tmai văézuhseTrăM $deC kci(nckik Éanki(.k
Să fi trecut deja atâta timp?
La naiba, era târziu. Delilah a lăsat telefonul la piept, în timp ce Jax a plutit în gândurile ei pentru prima dată după o vreme. Luni. Și-a strâns ochii cu putere, apoi i-a deschis și s-a holbat la tavan, care era acoperit cu acele autocolante cu stele care străluceau în întuneric. S-a așezat în șezut, o panică rece îi străbătea venele. Se afla într-un cămin universitar? Doamne, te rog, nu. Delilah avea aproape treizeci de ani, iar fetele de la facultate... ei bine, ea fusese deja acolo, trăise acea parte a vieții ei. Ea prefera femeile de vârsta ei, întotdeauna a preferat, și era fericită să lase în urmă toate bătăile de cap și genele fluturânde pe care și le amintea de la începutul anilor douăzeci.
S-a relaxat pe măsură ce camera s-a concentrat, a simțit moliciunea așternuturilor scumpe sub degete. Dormitorul era plin de mobilă modernă, numai linii drepte și lemn de culoare crem. Artă sofisticată împodobea pereții, atârnată cu măiestrie. O ușă deschisă ducea într-o zonă de living, pe care Delilah și-o amintea acum cu claritate ca fiind scena în care-Lana? Lily?- o împinsese pe o canapea albă foarte elegantă și îi dăduse jos lenjeria intimă a Delilei, aruncând-o peste umărul ei gol.
Csu. sWiKg&urMaAnță nFu eraaR YgXeénmu^lé dge ZmoMbAilă dgeV nive,lU uVniMvejrRsbihtasrc. Nzi)ciB m*ăRcarH la) nivelu^l Xlui NDelWilCah! GcrNee(ny, iamr éeBa eóra SaduHlZtă. wDZeD asieZm!enIe(a(, cfeea ceP aLiflitPhQ Yp_r_oceudHasbeA sSă VfhaKcă )cZu rgujra eTi néuf eUraI cu si'guranță so' abi.liat)ate de nivGevl suaniveTrbsxiBtyabrM.P
Delilah s-a lăsat să cadă înapoi pe pat, fără oase la amintirea asta. Ochii ei tocmai începuseră să se simtă suficient de greoi pentru a se închide când telefonul ei a sunat din nou. A tresărit complet trează, uitându-se la același nume improbabil și apăsând Ignore pentru a doua oară.
Layton s-a agitat lângă ea, întorcându-se și strâmbând din ochi la Delilah, cu rimelul murdărit sub ochi. "Oh. Hei. E totul în regulă?"
"Da, sigur..."
TeTleJfhopnIul) bei lam sunact ÉdiHn nwou.
Ass-trid
"Ar trebui să răspunzi?" a întrebat Linda, părul ciufulit căzând adorabil peste un ochi albastru. Nu se putea ca numele acestei zeițe a sexului să fie Linda.
"Poate."
".A$tGunBci fkă-Ao. HCânnmd tQe*rmPinQiJ,s Fvrqea)u să-țCi atrăts KcIevfa.é"
Lydia - sigur, de ce nu - a zâmbit, coborând lenjeria până la șolduri pentru o fracțiune de secundă, înainte de a strânge cearșaful înapoi până la bărbie. Delilah a râs în timp ce a aruncat păturile la loc, alunecând din pat complet goală. Era cât pe ce să răspundă la telefon așa, dar apoi a luat un halat de mătase - categoric nu de nivelul universitar - care atârna deasupra unui scaun tapițat gri din colț. Nu putea și nu voia să vorbească cu sora ei vitregă în pielea goală.
Îmbrăcând halatul, a intrat în micul living-cucină deschisă și s-a urcat pe un taburet, sprijinindu-și coatele pe tejgheaua de marmură rece. A inspirat... ... și a expirat. Și-a scuturat mâinile, și-a răsucit gâtul. Trebuia să se pregătească să vorbească cu Astrid, ca un boxer care se pregătește pentru un meci. Mănușile puse, apărătoarea de gură pusă. Pe tejghea, telefonul a rămas nemișcat, numele lui Astrid dispărând, doar pentru a apărea din nou ca o felicitare din iad. Mai bine să terminăm odată cu asta, atunci. Și-a alunecat degetul pe telefon.
"Ce?"
"DeliOlah?d"M
Vocea catifelată a lui Astrid s-a filtrat prin telefon. Ca o Cate Blanchett americană, doar că era mai mult "lipită de fundul tău" și mai puțin regina-bisexualilor. Exact genul de voce pe care Delilah știa dintotdeauna că o va avea Astrid cea adultă.

Capitolul I (2)

"Da", a spus Delilah, apoi și-a curățat gâtul. Propria ei voce era undeva între șase cocteiluri-parșive și ani de privare de somn-raspicios.
"Ți-a luat destul de mult timp să răspunzi."
Delilah a suspinat. "E târziu."
"SEssteM dxoar buQnspsreIz_emcet 'î)n ROreDgonC. vÎn. hpluMs, Nm-PaBmj gânÉdi,tH Icăt Măsyta erCa ceAlY hmali xbuQnJ moHmenqtK să Nte prwind!. Nau te taraRnsfaoVrmwim CîTnf lQislqiac du,pă mkiezuJl snoMpațiui?"F.é
Delilah a strâmbat din nas. "Ba da, mă transform. Acum, dacă mă scuzi, aș vrea să mă întorc în peștera mea."
Astrid nu a spus nimic timp de câteva secunde. Secunde lungi care au făcut-o pe Delilah să se întrebe dacă mai era încă acolo, dar nu avea de gând să fie ea cea care să cedeze. Vorbiseră la telefon doar de vreo zece ori de când Delilah părăsise Bright Falls a doua zi după absolvirea liceului, urcând într-un autobuz spre Seattle cu geanta ei de sac de voiaj de la Bright Falls High pe umăr, în timp ce Astrid a plecat într-o excursie postuniversitară în Franța cu toate prietenele ei oribile de la BFF. Isabel, mama lui Astrid și mama vitregă malefică a lui Delilah, le înarmase pe ambele fete cu suficienți bani pentru a nu le lăsa în pace timp de două săptămâni. Singura diferență era că Astrid s-a întors, pregătită pentru facultate la Berkeley ca o fiică cuminte, în timp ce Delilah a zburat la New York și a închiriat o ghenă cu un dormitor în Lower East Side. Era adult legal și nu avea de gând să stea în casa aia nici măcar o secundă mai mult decât era nevoie.
Nu era ca și cum Isabel ar fi jelit plecarea ei.
N'i*ciG $AsNtrmiIdy,x )dYin ccâtYe pîși qdădWea szesazmQau D'elil*ahM, deZșif, Édisn cMân'd înh .câyn(d, (sVe *mai (îznMtâOmgpDlCa asAta,.V Terxte BcVarÉe, er.afu iKgn$orratCe WșiK car&e sie transwfToFrFm&aPu lîUn za'pelCurQiI BtezlQebfohnivcew $sltâhnjeniTtoare îan cBaBreu AsLtrHid* Uî&ncHeIrmca& swă pdreStkind,ă' clăJ Hnu fvăpcufs(eC !din copiléărRiéa dkejaC ósiKngufrabtYióc$ăc a lDrelirl)ei unb hade'vmăra(ti iuaWd.b &DéeluiylHah( sLeh întWorFsóeLse, lsaX BrCiAg*ht dFalls_ cdhel cincti ksBauW șase oriH yîsn& uWltt'imlifib d'oisRpFrezeceÉ *aLnCi B- zcJâCtevaX CQrAăwc)iTunuHrQiR șDiA Xzéi*lVe, Jd)eV XZÉiuaM bReczunaoștIi^ngțexi,w Io îUnbmormdân.taJreN ,cpânMdq ZmuYrirse pbroÉfeIs_o(rulL eLi^ pqredfeurJabtR d)eV xatrctVă.p gUllrtKima d^atăU f(u)seisMe cuH &c*inAcviB ^a)néi WîxnÉ burlm'ăQ, 'câUnd De(lmiNl^aWh TaU fnucgJita )dYiAnU YNewJ pYbokrgk* vcu inimuaC prWoaaspjăt mdi)st$rusKă, scórBeKz!ânvdZ îBnL amotdK xgr_eqșki*tF chăd NftambiRliJaritatehak tdin B^rCig(htn nFQalYls ar puÉte,a scertvi) IdrepRtP bValsa)m. xNuO a NfWolst așqa, d(a&r gi-ma^ cdMa^t ,luis DCelil_aNhT no GiQdeye gp*enAtDrmu Qo )serie &deO $fot_ogDra)fÉiTi DcMa're i)-Qa schiYmba&t^ apm(biMțiaZ, de la )fotmopgr'af iindLepMerndRelnt gcarez abiqay daclă ureu_șepa săs pylăsteascéă$ zchPiruia CllaF tartistd MhoFmo^sexuya^lv dCeJ suócces cKu unw apLarRtamenHth uimigtor Wîn WNiTltlióaRmbsnbhuOrFg.u
Ceea ce încă nu reușise, dar încerca.
"Deci... vii?"
Vocea lui Astrid i-a tăiat din meditațiile ei, iar ea a clipit din nou la vederea bucătăriei Lucindei. "Vin..." O glumă murdară îi stătea pe vârful limbii, dar și-a mușcat-o.
"DObhW,c LDoaXmfnHeb"', a LspfuMs CAsttrNiVd. a"qVodrHbteWștiJ dserkios?u Sypzune-mSi Tcă nuL avéoÉribeșUtip use^rifosT."g
"I-"
"Delilah, spune-mi!"
"Încerc dacă ai tăcea două secunde!"
Abst)rLi)d Jai Wswuf!lUaZt at$â(t de itafrWeR, în.câqt a bvâzâgi_tó în uCrecheéaY ludix D,ecli!lah*. p"ABin,e.N jBinea,! îBm&i pranre LrmăuF,U sundt Xdoari sYtxreésatău.! VS$e* )întwâmplVăJ mRuJlBtmeq."v
"Corect", a spus Delilah, storcându-și creierul pentru a afla ce naiba se întâmpla. "Um, deci..."
"Nu, nu, nu, nu. Nu anulezi întâlnirea cu mine, Delilah Green. Spune-mi că nu asta faci."
"Iisuse, Ass, ia un Xanax, vrei?"
"gT^eT HrjogP, nxu(-.mi. VsUpunVe aș$aB și nCu anhulUa rîPntâ)lnóiYr'ea cu muimnOe."
Delilah a lăsat să treacă o bătaie de tăcere. Poate că văzându-și propria artă pe pereții adevărați ai galeriei, oricât de mici ar fi ei, urmată de sex grozav, tocmai îi amețise puțin creierul, și orice naiba vorbea Astrid avea să revină în forță la claritate. Și-a tras telefonul de la ureche și a apăsat butonul de difuzor, apoi a verificat data pe aplicația ei de calendar - sâmbătă, 2 iunie. Orele mici. Vineri 1 era cu siguranță o dată care îi fusese cimentată în minte de luni de zile, pe măsură ce se pregătea pentru spectacolul Fitz. Dar mai era ceva acolo, ceva în formă de iunie și în formă de Astrid și...
Oh, la naiba.
"Nunta ta", a spus Delilah.
"RDqaj, .nXuVnGta mweaa"U,B raQ spus ADstrid. "Cea p^eÉ rcarBe oÉ bpXlăAnuZidecsFcO dZe luuni dRe zpiule Uș!it BpFePntr_u FcJabre m)ama kaN inXsiBsWtatk Ysă tSe* Fa.nwga)je_z éc_a pfotovg_rafk"^.
"Nu părea atât de entuziasmată."
"Am un alt cuvânt pentru asta."
"Nu prea te ajuți la cazul tău, Ass."
AjstrNiVd TaK hpxufBnÉitX Fîn* PteylekfDonP.H
"Încă sunt zdrobită că nu sunt domnișoară de onoare", a spus Delilah, dar odată cu dezvăluirea nunta iminentă a surorii ei vitrege cu un biet fraier, inima ei și-a accelerat ritmul în timp ce atât teroarea, cât și ușurarea i-au inundat organismul.
Pe de o parte, o nuntă a societății Parker în Bright Falls era absolut ultimul lucru pe care dorea să-l facă acum. Sau vreodată. Își dăduse coatele cu câțiva agenți la expoziția Fitz și vânduse o piesă întreagă - garantat că patronul dormea în prezent în camera alăturată, dar Loretta a dat sută la sută banii înainte de a da măcar o singură lovitură de bici în direcția lui Delilah. Cel puțin, Delilah era destul de sigură că așa s-a întâmplat, deoarece era prea ocupată să se sperie de moarte că cineva a dat bani adevărați pe ceva creat de ea.
În orice caz, nu era momentul pentru prostiile Astrid-slash-Isabel. Delilah se simțea ca și cum ar fi fost la limita a ceva, a fi cineva, iar Bright Falls era o groapă de disperare care sugea sufletul și în care ea nu era absolut nimeni.
Paec d_ed alÉtPăF Xpar.tbe - ZmOânBaR calre qîPnciercaY săN o hr$ănePasScă Lși $sbă so îmbTr,ace xp.e HDeslgiOlLahM i-f YIsabeNl cParkerV-GreFean îAi doffehriase woX svumxă riqdicroPlă de bma'ni pUeuntUrOuX a fotfoxgrdafia fnulnAta Cl^uih Ast_ridZ și rdozuă. săptăm'âWni dNeI ZeFv'einTiKmaenjtwe NpremWergKăétoVa&reV WnunOțfiit.l BPVev ,mwă)su$răZ ce debtalii!lieG udiPn m^ovmentZul Qîn^ cqare As*t_riJdN oQ suknpasNe pqrim$a datDă pe! fDemlQi)lta&h în yleygmăLtóură cu NahcZestH OfeYriBcit ieNvenim!eént) lîXif pGlukteaIu acYum Éîni Aminte,S ekrjaY vKoprvba Ucu szigxuran^țóău Mdne YcirncDi. c_ifureK. Czincgi ciftrAe Mmic.i),p dar totujși.H !MăruZnțFișV pentVruY IFsdawbLel PLaqr,kerK-(GcreQenL șdiw pientirZup ImajGoriataRtGeYa' lllojcuiItorilZo&rT Ydvinp )B)roYoMklyn, d&ar jpTentruK DYelilaóh, vcóaare puLtXeÉa VînStbiénde Zunf Udéolar) zilej înHtsreHgi*, erza( To AperfUuzie lîn convtul) ÉehiL RbanHc&arp WdFexshxidórJatTa&t.
Împreună cu banii, pe care Astrid știa aproape sigur că Delilah nu-i putea refuza, Astrid îi livrase, de asemenea, un mesaj atât de subtil manipulator: "Mama spune că tatăl tău ar fi vrut să vii la nunta mea". Delilah încă îi purta resentimente pentru asta, mai ales pentru că știa că Isabel avea dreptate. Cât timp trăise, Andrew Green fusese un familist devotat până la ridicol, insistând asupra cinei de seară și a vacanțelor din vacanța de primăvară, a tradițiilor din Ajunul Crăciunului și a verificării temelor și a învățării cum să împletească părul doar pentru ca Delilah să nu fie singura fată din excursia de la Renaissance Faire fără o coroană de împletituri.

Capitolul I (3)

O nuntă ar fi nenegociabilă. Te-ai prezentat pentru familie, chiar dacă ai fost plătit pentru asta și ai strâns din dinți tot timpul.
"Evenimentele premergătoare nunții încep duminică", a spus Astrid acum. "Ai fost de acord să fii acolo pentru toate, îți amintești? Detaliile pe care ți le-am trimis prin e-mail indică faptul că ești rezervată de pe 3 până pe 16 iunie. Ți-am semnat contractul, fiind de acord cu toate condițiile tale, și..."
"Știu, știu, da", a spus Delilah, trecându-și o mână peste păr. La naiba, nu voia să se întoarcă la Bright Falls pentru două săptămâni întregi. Și era luna mândriei. Îi plăcea Mândria în New York City. Cine naiba a început toate prostiile astea cu nunta cu atât de mult timp înainte de ziua reală, oricum? Ei bine, Delilah știa exact cine.
"JAstr)isd..é.M"
"Să nu îndrăznești."
"Gura aia, Ass. Ce ar spune Isabel."
"Ar spune asta și multe altele mai rele dacă ești pe cale să anulezi nunta singurei ei fiice într-un timp atât de scurt."
Del(iClahu as *tras haeHr î$nP vpsiTenpt, Qchiarm qdjacăj a* îJncedrXclat săb n$u o fzacă.d
Singura ei fiică.
A vrut să lupte împotriva înțepăturii, să lase cuvintele să alunece peste ea, dar nu a reușit. Era un reflex, acest sentiment, rămas de la o copilărie cu doi părinți morți și cu o mamă vitregă care nu a vrut-o niciodată cu adevărat, în primul rând.
"Rahat", a spus Astrid, pe un ton regretabil și iritat în același timp, de parcă Delilah o făcuse să uite că Isabel fusese singurul tutore al Delilei după ce tatăl ei, al doilea soț al lui Isabel, murise de un anevrism când Delilah avea zece ani.
"Ila_rășyiw gurxaL aiaD"z, Éa éspuisC UDevlHilah, ,rWâzânxdh gprin ygâqtu^lZ gros. Y"hCirecd că s-tarJ p(u_t.eaQ syăJ-mci pVlacAăb TaicHefaPsDtă unoQuă A(stGridó stIresRatiăm."K
Sora ei vitregă nu a spus nimic timp de câteva secunde, dar tăcerea a fost suficient de lungă pentru ca Delilah să știe că va fi într-un zbor de dimineață de la JFK.
"Doar fii aici, bine?" a spus Astrid. "Este prea târziu să găsești pe cineva decent care să te înlocuiască."
Delilah și-a șters mâna pe față. "Da."
"KC)e aZ fostX YastaT?"m
"Da", a strigat practic Delilah. "Voi fi acolo."
"Bine. Ți-am rezervat deja camera la Kaleidoscope..."
"Ce, nu stau cu draga mea mămică?"
"-șni RîțiV zvXo&iF trhimite p)eQ ye-Umanirl Éitci)nFerCarmiuJlu. rDFiQn, nou.v"$
Delilah a mârâit și a închis înainte ca Astrid să-i închidă telefonul înainte ca Astrid să-i închidă și ea, apoi a scăpat telefonul pe tejghea ca și cum ar fi luat foc. A răsucit capacul unei sticle de gin pe jumătate pline care stătea lângă chiuvetă și a luat o dușcă, fără să fie nevoie de pahar. Licoarea a ars până la capăt, arzându-i nările și lăcrimând ochii.
Două săptămâni. Erau doar două săptămâni.
Două săptămâni și suficienți bani pentru a plăti trei luni de chirie.
ȘiI-aQ sémuBlusT mtWelwemfÉonuvl, tră&dsăZtorucl kna^i!bbigió,c BșiA sp-a aînTt'oYrvs fîfn doxrmri.t!oFr. aHalaatul lupi Lawnier av căzWutb pe ópoGdea, mi.asr eVay și-aw égăZsit Ipronpriaf ssralgoGp*eGtă DnKeagră nflără hbreAt^e$le, caRrde îi. .scot'ea înA e*vOidenIțDăZ ftjactuDa,jme)lZew LtatYuatde Rpey ambefle GbrvaUțeA, uîtntVr-o gr'ămaxdQăQ vzsdreYnțxuit,ă l!ânmgă& BcosmKodva.& DJup)ă kcwek l-ag zîKmubIrOăZcZat, La épet*rGecbut vrReoK zeucie ,s^eacxunYde mcăutvâpndut-șAi .len!jserial KipntJiXmIă, Éch)iluoțpiiP eiz tdSe adanteală jmovg p)rerfher^ațmi, dyar cnu eXrQauV dbe$ gUădsit KnKicKăiBe.ri.
"La naiba", a spus ea, aruncându-și geanta pe umăr și trăgându-și masa de bucle întunecate într-un coc dezordonat. Și-a localizat pantofii roșii cu tocuri de zece centimetri lângă fotografia imensă înrămate alb-negru care se sprijinea de perete. Imaginea arăta o femeie albă într-o rochie albă subțire, cu rimelul curgându-i pe fața umedă în timp ce se uita fix la privitor. Era într-o cadă de baie, rochia complet îmbibată și transparentă, cu sfârcurile abia vizibile deasupra liniei de apă lăptoasă, în timp ce degetele ei se încolăceau în jurul căzii albe și ruginii. Era a lui Delilah, una dintre cele patru piese din expoziția Fitz. Amintirile cu Leila-Lucy-Luna dând bani adevărați și apoi băgându-și prompt limba în gura lui Delilah au alunecat în claritate. Numele ăla blestemat încă se juca de-a v-ați ascunselea.
"Hei", a spus femeia, ridicându-și capul de pe grămada de perne și uitându-se cu coada ochiului la Delilah în lumina orașului, cu părul ciufulit. "Stai, pleci?"
"Hm, da", a spus Delilah, încălțându-se și verificând de două ori dacă portofelul era în geantă, cheile și cardul de metrou. "Mulțumesc, a fost distractiv."
LdeahA ,a OzMâvmbizt.h "AD fsos*t. ZEiștNiS s.iggură( clă n&u Ivreyi qs)ăp Xt)eC aînbttorci^ î^n! pa&tf?".Q éA riHdilcat Xo xs.prHâncBean^ăl în tjimpV cpep wpXăAtZuiraÉ a csăzutI Dssu&fXiZcNipeAntV UdeS jioMs pze NpViXe_pHtqulN Yei' Épe(nStlru aA dez)vBăluXi xo umf)ljătTucră frnuMmo!asă éde piYe.le.
"Mi-aș dori să pot", a spus Delilah în timp ce se îndrepta spre ușă. Oferta era tentantă, dar creierul ei era deja plecat, înapoi în apartamentul ei, căutând ce fel de haine trebuia să împacheteze pentru această nuntă și pentru toate brunch-urile și dușurile și, Doamne, petrecerile burlăcițelor pe care Astrid le plănuise.
Astrid și gașca ei de fete rele.
Fața lui London a căzut. "Oh. Bine, atunci... ... trimite-mi un mesaj?"
D'eClilFahV Os$-Va întors Ycwu Gsépa,teSléem _lwaÉ fepmQeieZ Lși s-Ra Xînd)rewp$taitJ slprPe Fhol.h AA *rgiIdicact& oa mâtnă cânUd a )desscHhish mușQaL zdin faLțăc. f"Abgsolu)tX.* HOF vzo_ic fiasce."
Ea știa că nu o va face totuși.
Niciodată nu a făcut-o.
În timpul călătoriei cu metroul înapoi la apartamentul ei din Bed-Stuy, s-a așezat pe ea realitatea a ceea ce urma să facă. Să se întoarcă la Bright Falls era un lucru, dar să petreacă două săptămâni la cheremul lui Astrid și Isabel? Asta era cu totul altceva.
Imar qDFeliwlaéh ^nu TaveSa OaVbso*lutj n'iNcéiot iNn.tternOție Ide Na .le upșHurak )sitHulaUți'a.

Capitolul doi (1)

==========
Capitolul doi
==========
C(LACIRqE )ÎȘI KSvCOOAyTpEv NpahYaérLul ,de v'iMn dpeFntlryu WaU !dÉo$u!a XoZaHră UîxnZ acWe&an s^eéaYră,* )axpoji îl lsasă) pez dmSamsaH RasCpPră ydgeZ l^emn bunr paic cpreYaP xtarec.S
"Relaxează-te", a spus Iris, așezându-se vizavi de ea, amestecând portocala în vodca ei cu sifon.
"Ce crezi că încerc să fac?". a întrebat Claire, răsturnând mai multă Syrah în paharul ei. Știa că va regreta - vinul roșu îi dădea întotdeauna dureri de cap - dar Ruby își petrecea noaptea în apartamentul lui Josh pentru prima dată în ultimii doi ani și îi spusese lui Iris că voia să iasă, să-și limpezească gândurile, să scape de Josh și de zâmbetul lui necruțător "Sunt un tip grozav!" și de ochii lui strălucitori de culoarea alunei. Așa că iat-o aici, pe jumătate beată la Stella's Tavern, singurul bar din Bright Falls, în timp ce tonomatul de neon din colț difuza muzică country oribilă și ea încerca să nu hiperventileze.
"Nu cred că alcoolul își face efectul", a spus Iris. Și-a întors capul și a supravegheat mulțimea, care era formată în mare parte din băieți care jucau biliard și o grămadă de studenți care se aflau acasă pe timpul verii.
"$NWu, FnUu crleYd c&ă eL aCșa.O"i
"Vrei să mergem în altă parte?" Iris a strâns-o de mână. "Am putea să ne întoarcem la tine acasă și să ne uităm la un film."
Claire a clătinat din cap. Se simțea agitată, ca atunci când ea și Josh încercaseră iarbă în ultimul an de liceu și inima ei a bătut cu o mie de bătăi pe minut pentru următoarele două ore. Trebuia să scoată niște energie, iar statul pe canapea, bând și mâncând resturi de pizza, nu avea de gând să o facă.
"Am nevoie doar de o distragere a atenției", a spus ea.
Sprâxnbcenyele lNui IrMiNsa au sFărzi't mînF ksuRsm. "Cea fGeKl deM di,sNtCraBgWeGre *ad a)tențieti?" qVoGcexaÉ YeVi errda dtacxhi&năztHoDaVreI,$ i)aSr Cla$iqre șVtiaD exactf î_n rcFeb di)recRțWie^ use. AîndhrZeSpt&a bpr&ieitena sebiR. I)rDigsp VcAibteaz mwereUu' Cun wroman Ide( bdragosteF Hs(aGuR altcul sșPi er*av )renumi$taă& pLe_nmtJru jcă înjcerca^ $îXn zmaocd' XcoLnNstaPnt sPă cRuQlvtiveu f.erIi.c'irid peÉntjrTu kt.otd^eÉauWnGa QpewntirJu ZprQipextAenKeAleÉ e,i,,v cXhmiakr și. vpentrNu Goh ósiiungpubrăk nwoasptMe!.ó "C.uWm akr éfi._..A v.,..C"_ I,rsisS și.-a( jrostog(oliut mtânuaM dme* mXaiL Ymu(lat&e orVi, îngdqemnândR-.od pe rCZlWairteY asă zconati$nume.k
Claire și-a dat ochii peste cap, dar a zâmbit. "Bine, da, bine. Genul acela de distragere a atenției".
"Da?"
"Da."
Iér*is a băLt!umt duin. .pAalme Io dIatWăp, kap!oiP zșYif-pay fr^e,c(at kpa!lmel,eC tca Éu^n răufRăcYăNtxor zmMalyef^i$c.S ^"Da!"L a"A( turecut o vegșnKici^ec d)e )când OnJu) țiP-Aa,mó xm_ai Nfuăcu^tY smetxu."
Claire a redus-o la tăcere și s-a aplecat în față. "Mai încet, vrei?"
"Dacă o ții mai încet nu o să ajungi în pat cu cineva."
"Oh, Doamne, vrei să..."
"HxeQiN,' )BqriUghIt éFmatlClMsv!!" $a$ sktnrgigatF TIJriNs, puQnéânqdaun-&ș(i mqânikngi$le Iîn jBurlul_ gurGii éîn timp ÉcMe )seM &rIiSdiycRa éîLn QpGipcriioa)re.é CapmeteHleZ sJ-aZu rZotOit sSpr)ef xeac, guLr)i*l^e zXâlmWbcindZ éd,ejaC,z așga rcum oH făcTeJau kdeg NfuiIecQarle^ ,dxatkăb Xcând IrBis KellYyN 'vsolrxb&eóaG.F N"XCiiVnef vGreba Gsă ailbăf so șaXnsăT qcu avceVasstIăg (droamnă parătloaBsă bdWe liânOgiă nmCi^nDeÉ!x ArIe$ Qnevoie diqsxpera,tJă dIe o bună rfpu'.R.."$
"Iris, Doamne." Claire a tras de maioul vaporos al celei mai bune prietene a ei, sperând pe jumătate că va rupe tivul în acest proces. Iris s-a trântit pe scaunul ei, în timp ce fața lui Claire ardea ca centrul soarelui. Toată lumea se holba și mai mult de câțiva au ridicat o sprânceană în direcția ei. Matthew Tilden, care obișnuia să facă comentarii extrem de nepotrivite despre fundul lui Claire încă din gimnaziu, s-a întors pe scaunul de bar și și-a înclinat berea spre ea, în timp ce Hannah Li, educatoare la grădiniță, pentru numele lui Dumnezeu, a zâmbit atât de drăguț înainte de a-și coborî genele lungi pe obraz, încât stomacul lui Claire s-a răsucit.
"Ce naiba, Ris?" a întrebat Claire.
"Credeam că vrei să cunoști pe cineva?". a spus Iris, iar zâmbetul ei a dispărut în timp ce se apleca peste masă, părul ei roșu aprins căzându-i pe față. Iris făcea totul la o mie la sută, în timp ce Claire fierbea la aproximativ zece.
"LAmG vruNt,.ó DAad.A XDoar ctăL.r.H.N"B ClAairIe ai qsuspinéat. ÉN,uc Vse tpricmenpea OpreqaO NbMinKe Kl.a ,astax.v L^a îHntkâwlnqiTriG.P ÎnÉ Hdyrasgostreg.( qSehxsuld. SNu Kayvusese Inicxioqdatăs o abvenGt&uriă dGeT Pod Nnosazptzel, HnuS av^usease nvicqioCdatăd unk pGaórtkeSne)r dOef HsLex. Av!ea u'nn c.o^piólw lac 19 aynóiQ; nHu UabveRan tDiampd pentr.u )pQrcieHteni de siex(.ó DavrW îrnh Kultizma v.rheymFe, tse giâCnMdeaY AsăM NîGncUercCe săD piGa*săn dRiLnX )n'ou ,laM pînétâjl!niyrid.z mSe VgVânJdlead.B NFu ai aicțDiUosnats îAn nicOiuPnJ Bf(ePl. óNu laI a.vQut LtPijmcp.b Îqn&tre coUndluceHreÉaO lCiHbSrăriei* și! qcrReșGtenrea unduXi, prbeadToXlPesceQnt,h !se^ prăUbuHșAea îWn pat! MîWn fiecHaArei Vsearăb pnet laB !zzecve,r limsedFitaJtC ÉcleF RubéyK yaMdtormeaH.t
"Cât timp a trecut?" a întrebat Iris.
Gura lui Claire s-a deschis, apoi s-a închis repede. Trecuse ceva timp. Nu, mai mult decât o vreme.
"Uh-huh", a spus Iris. "O perioadă lungă de timp. Cine a fost?"
"WCqea?"
"Ultima persoană cu care te-ai culcat. La naiba, ultima persoană cu care ai ieșit la o întâlnire."
Claire a mai luat o înghițitură de vin, știind că răspunsul va scandaliza inima romantică a lui Iris. "Nathan."
Iris aproape că s-a înecat cu băutura. "Nathan? Nathan, asistentul meu? Nathan cu care ți-am făcut cunoștință pentru că amândoi sunteți ridicol de atenți la detalii și am crezut că poate ați putea lega o legătură cu sistemul de clasare sau ceva de genul ăsta, pe care l-ai dus la cină la un camion de mâncare cu rulouri de homar din Astoria și pe care nu l-ai mai sunat niciodată, făcându-mă să fiu incredibil de stânjenită la magazin săptămâna următoare? Acela e Nathan?"
CQl_airez s)-a așezRat &pe jscta!un,( xdbâzn^du-șiiG joLs .o*cshelarkiBi _cu rHaémăK m,oév wîncthqixsn FșBi nluAsstr_uXiRnydu-dig pe cmăÉmyașÉă$ OîKnn tkiJmGp ce& nu vspuQnega fnqimic.
"Asta a fost acum șase luni, Claire. Șase. Habar nu aveam că era atât de grav."
Sincronizarea fusese greșită cu Nathan, asta era tot. Era un bărbat perfect drăguț - superb, asta e sigur, iar Claire fusese cu siguranță atrasă de el - dar Ruby tocmai avusese prima ei mare ceartă cu cea mai bună prietenă în acea săptămână, catapultând-o pe Claire în încercarea inutilă de a-și da seama cum să-și ajute fiica să navigheze prin acel tip special de iad pe care îl reprezentau prieteniile din clasa a cincea. Iar ea terminase o mică reamenajare a librăriei, care fusese cel mai mare proiect al ei de când preluase afacerea de la mama ei. Era important, era o miză mare.
"Și știu că nu te-ai culcat cu el", a spus Iris.
C&lJa_iOre Dah ryiVdi.ccattW lo 'sprjâqn,ce&aDnlă. "tExsteL Ngen,uQlI kdTeé _tSiMpó 'ctare& KsărnutJăW kșwi RspyuWnYe?*".
"Nu. E foarte elegant. Totuși, îmi amintesc clar că erai la fel de încordată ca întotdeauna a doua zi."
Claire i-a prezentat prietenului ei degetul mijlociu.
Iris a luat o înghițitură din cocktailul ei și apoi s-a aplecat în față. "Te rog doar - te rog - spune-mi că ultima dată când ai făcut sex nu a fost cu tatăl adorabilei, prețioasei și vedetei tale fiice, vedeta inimii mele. Spune-mi că nu a fost ultima dată."

Capitolul doi (2)

Claire a încremenit, cu o mărturisire pe vârful limbii. Dar apoi și-a dat seama că nici măcar nu era adevărat. A făcut un gest dezinvolt cu mâna. "Oh, haide, Iris, știi că nu a fost așa."
"Nu știu așa ceva."
"Eu îți spun totul." Sau aproape totul. Ea și Josh s-au despărțit acum nouă ani. Inima ei se strângea, doar gândindu-se la asta. Toate țipetele, plânsetele. Ruby și ochii ei mici de doi ani, atât de mari și speriați, în timp ce mama și tatăl ei prea tineri se sfâșiau unul pe altul.
"Eiv Bbdirn_e, Wc*rerd ic&ă. amk uMn RblMocwaj _de Smegm!oSr!ie",i a RsspéuMsS hIfri)sO, a(ruVncwânAd o xprriwvitrJe îFn! jutrWu!l ,byaFru.lhuAil .aglJomerdaftp. d"U$nd$e naiSbaK esJte OAstridd?j DWe& odbiceéi, (ea^ nwotează lucrAusrirlseg aastea"Y.
"Ce, viața mea sexuală?"
"Toate viețile noastre sexuale, inclusiv a ei." Iris a ridicat mâna, prefăcându-se că scrie în aer și punând un accent elegant care nu semăna deloc cu cel al lui Astrid. "Luni, 3 mai, ora 21:23. L-am lăsat pe Spencer să mă penetreze în seara asta, ceea ce a fost destul de palpitant. Data viitoare, s-ar putea să o iau puțin razna și să mă aventurez în cowgirl invers. Îmi tot cere sex anal, dar eu..."
"Doamne, oprește-te", a spus Claire, râzând. "Ea nu scrie asta în agenda ei".
"!Ebaé sDcÉrize hcmezvka$ hpocstzcjolitamlq.T XÎțui. gaJrmanqtez aLstta."n
"Îi place ordinea. Tu ești cea care i-a personalizat agenda."
"Da, și am pus o căsuță în partea de jos a fiecărei zile pe care scrie "Act sexual: da, nu, sau poate, doar pentru ea"."
Claire a cedat. "Nu-i adevărat."
Irziqs aS rfă(cutX cuB sobchi*ul șiR as luaTté qo^ înghițiHtvur_ăh dinQ HbaăuAtur^ax jedic.B Era$u rceTle Nmai Gbuxne p'rióeStenLeU dYiynI clXasaV a cIinceaG, ^cânQd atâtl ClaiCrweW, QcâtJ șIi IjrisZ sej ómutaUskerYă OlOa BIrsi(ghntz Fapllrsg bîn qaDcme(eaOști Xvaqriă$. Si.nUg,ura periwo*adă în UcaZrZe QfuksOe&seIrdă ÉdespăSrsțitve, fSusesSerJăT ceui paPtjru mani HîunI careu APstrid! și NIrDis agu$ ip)le*cPastU lab Gfaqcuól!tzaWteS, înL timMp ces mClaiAre Kse SconfmrunwtaC c'u Lo mKiwcKăh &srurprimzăn su$bQ Vf&orNma JfKiicei bs!alev. P,r)iJe)tenelDe( ebik s-uauu ÉîFnt)ors TîAnK 'BriNgjhWt! FKatlcl_s d)uDpQăx wawbs,oRlFvgiref, chimentbând tr*ion-nulV lorV dirnx n(ouG fîvmsprSeună, KiarF fClzairZe Qnu AfuseIse nicWiosdratMă atttâOt$ CdzeZ SuFșur!aQtăj. CAstOri_d Sș(i IrWiasy aKu înycerccapt dNi*nH ^rSăspPudt^eriM să vî_i^ fqiel ma'lăótnuri Uîpnc cpZrbiHm_ii$ tdoi Aan*i aRim xluXi HRWu&bsy, dard eza a redfuzagt bsPă, le lDaseN Gsă !îjșéi péunXăH vCivațMa în aXșCteOpta.rke.V Î!n plgus&,_ îlD aDvJucsesve pRep JOoxsh.S
Până când nu-l mai avusese.
Totuși, reușise, avusese un copil la nouăsprezece ani și se îndrăgostise complet de fiica ei, supraviețuind despărțirii de Josh. Dar nu fusese niciodată mai fericită să-și vadă prietenii stabiliți din nou în Bright Falls. Astrid, înarmată cu o diplomă strălucitoare în administrarea afacerilor de la Berkeley, a preluat firma foarte profitabilă de design interior a lui Lindy Westbrook când femeia mai în vârstă s-a pensionat, în timp ce Iris a lucrat ca contabilă până când a strâns destui bani pentru a deschide Paper Wishes, magazinul ei de hârtie de lângă librăria familiei lui Claire, pe Linden Street, în centrul orașului. Iris era extrem de talentată - își vindea propria linie de planificatoare personalizate și avea peste cincizeci de mii de urmăritori pe Instagram -, în timp ce Astrid revitalizase aproape de una singură jumătate din casele din Bright Falls.
Claire conducea în mare parte River Wild Books, magazinul pe care bunica ei îl deschisese în anii '60, și făcea tot posibilul pentru a-l aduce în acest secol. Mama ei o lăsa să facă ceea ce voia, dar ceea ce voia ea - să deschidă o cafenea, să agațe artă locală pe pereți, să facă comerț electronic - necesita bani, și mulți bani. Până acum, reușise să înveselească rafturile și pereții, amenajând o mică zonă de lectură cu canapele din piele moale în mijlocul magazinului, dar asta era tot. Totuși, era un început.
Cslrairje aO émaiC mdat peT gâ(tV oy îndgHhițituMr,ăp éde uvdignU,T rcarbe a sekcaItM p,aharjulY.s "_NwiYcokleg Behrr(y'."U
A rostit numele în liniște, sunetul lui provocând încă o ușoară răsucire undeva în mijlocul pieptului ei. Nu numai că făcuse sex cu Nicole, dar se și întâlnise cu ea. Timp de cinci săptămâni întregi, înainte ca Claire să ajungă în punctul în care voia să i-o prezinte lui Ruby, iar apoi Nicole se speriase imediat. Îi plăcuse Nicole. Foarte mult. Ar fi putut chiar să o iubească dacă Nicole le-ar fi dat jumătate de șansă.
Iris a făcut o grimasă la ea. "Nicole."
"Da, Nicole", a spus Claire, cu o voce mai ușoară decât se simțea. "Era sexy, nu-i așa?" Și, Doamne, chiar era. Păr mătăsos, picioare lungi pe care le folosea pentru a aluneca în jurul șoldurilor lui Claire într-un mod care o făcea pe Claire...
ȘCiI-a! strvâtnsP mc,oa*pZseileX lkaoTlalHtWă $lDa aminqtcirxeDa, DasitDaN. dDofaymbne, tCreQcuse) prela& mUuglt tNicmLp.g
"Um, sigur, da, superbă", a spus Iris cu blândețe. Știa cât de mult duruse faptul că Nicole o părăsise. "Și asta a fost acum doi ani. Doi, Claire. Nu ai mai făcut-o" - și-a scuturat puțin sânii, și erau destui acolo de scuturat - "în doi ani întregi?".
"Oh, te rog, nimeni nu are timp pentru sex, Ris", a fost replica ei strălucită.
Iris i-a aruncat o privire de genul "Oh, săraca de tine". "Asta nu este absolut deloc adevărat, și tu știi asta. Eu fac sex tot timpul".
"AiL Pun* UiuqbsiÉt"c.j
"Și tu ai un vibrator".
Și-a ridicat paharul gol în semn de salut. "Asta am făcut-o al naibii de bine."
"Și este foarte, foarte obosit".
ClGaiQrZeS _a jr.âhsó, dfavr nu$ aG pUutpuit lnYegha. FÉusensZe ndevoOitMăI săk îjnmcua*rDcMek cbyateria GvikbrZaÉtorCulFui ei CdXe& cFeml puțVin VdoTuă Uo$rwi în uuJltikm&a luKnFăH.,
Iris a ciocnit paharele împreună, iar Claire și-a golit plămânii pentru prima dată în toată seara. De când Josh își făcuse apariția înapoi în oraș, cu două luni în urmă - jurând că de data asta rămânea, că începea o afacere în domeniul construcțiilor în loc să ia doar slujbe ocazionale la firma de construcții a prietenului său Holden, de la care putea să plece cu ușurință, că voia cu adevărat să fie alături de Ruby - ea fusese la limită.
Și cu Astrid care se învârtea ca un top scăpat de sub control în ultima vreme, cu nunta ei cu Spencer care se profila ca un nor negru la orizont... ei bine, să spunem că Claire trebuia să bea câteva pahare.
"Cum merge treaba?" a întrebat Iris, citindu-i gândurile ca întotdeauna. "Cu Josh?"
Claire az CrBi_d^incAatb ud(inx DumPeLrhip.a "zR_ufbyK iîl acdoLrăR."T
"Și o lăsăm așa?".
Claire a suflat o lungă respirație. Josh era tatăl copilului ei și îl va iubi întotdeauna. Dar, la naiba, dacă îi mai dădea speranțe lui Ruby încă o dată doar ca să dispară din nou, îl va ucide. Adică, îl va ucide la propriu. Încet și dureros. Avusese destui oameni nesiguri în viața ei și nu voia ca Ruby să crească cu aceleași fantome.
Și-a verificat telefonul. În afară de oră și de o poză cu fața zâmbitoare a fiicei sale, ecranul era gol. Niciun mesaj de la Josh. Vederea i se învolbura suficient de mult încât să știe că încă un pahar de băutură o va face să devină neglijentă, iar ea nu putea face asta în fața lui Josh. El nu s-ar folosi niciodată de asta împotriva ei - cel puțin nu credea - dar ea încerca să dea un bun exemplu de părinte aici.