Nu pot sta deoparte

Chapter One

The body lay in perfect repose on the Victorian fainting couch, looking more like a sleeping beauty than a victim. Detective Sarah Chen had seen enough death in her ten years with the Metropolitan Police's Special Cases Unit to know that natural death never looked this peaceful. Something was very, very wrong.

        'No signs of struggle, no marks on the body, and yet...' She leaned closer, studying the victim's face. Charlotte Mills, aged 28, was found by her roommate this morning, apparently having passed away in her sleep. Her expression was serene, almost blissful, but her eyes - those were what caught Sarah's attention. Behind the closed lids, her eyes were moving rapidly, as if still deep in REM sleep.

        "You see it too, don't you?" The voice came from behind her, rich and cultured with a slight Irish lilt. "She's still dreaming."

        Sarah turned to find a tall man in an impeccably tailored charcoal suit standing in the doorway. He hadn't been there a moment ago, she was certain of it. His dark hair was streaked with silver at the temples, and his eyes were an unusual shade of amber that seemed to shift color in the light.

        "This is a closed crime scene," she said firmly, her hand instinctively moving toward her weapon. "How did you get in here?"

        He smiled, but it didn't reach those strange eyes. "Dr. Marcus Thorne," he said, pulling out a card that somehow both looked official and seemed to shimmer slightly. "I'm a consulting specialist with the Department's new Oneiric Phenomena Division."

        "The what division?" Sarah frowned, taking the card. The moment her fingers touched it, she felt a slight electric tingle, and the letters seemed to rearrange themselves before her eyes.

        "Dreams, Detective Chen. We investigate crimes involving dreams." He moved into the room with fluid grace, his attention fixed on the victim. "And this is the third one this month."

        Sarah's mind raced. There had been two other deaths recently - both young women, both found peacefully dead in their sleep. She'd seen the reports but hadn't made the connection until now. "How do you know about those cases?"

        "Because I've been tracking the killer for quite some time." Thorne knelt beside the body, his eyes now definitely more gold than amber. "He's what we call a Dream Collector - someone who has learned to enter and steal dreams. But this one has developed a taste for more than just dreams. He's taking souls."

        Under normal circumstances, Sarah would have dismissed such talk as nonsense. But there was something about the scene, about the victim's still-moving eyes, about Thorne himself, that made the impossible seem suddenly plausible.

        "If you're tracking him," she said carefully, "why haven't you caught him?"

        Thorne's expression darkened. "Because he only appears in dreams. The physical world is my domain, but his... his is the realm of sleep. To catch him, we need someone who can walk between both worlds." He turned those unsettling eyes on her. "Someone like you."

        "Me?" Sarah almost laughed, but the sound died in her throat as memories she'd long suppressed began to surface. The dreams that felt too real, the nights she'd awakened to find objects moved in her room, the way she sometimes knew things she couldn't possibly know...

        "You've always known you were different, haven't you, Detective?" Thorne's voice was gentle now. "The dreams that come true, the hunches that turn out to be right, the way you can sometimes see how people died just by touching objects they owned..."

        Sarah took an involuntary step back. "How do you know about that?"

        "Because I've been looking for someone like you. A Natural - someone born with the ability to cross the threshold between waking and dreaming." He gestured to the victim. "Charlotte here won't be his last. There will be others, and their souls will remain trapped in an eternal dream unless we stop him."

        Just then, the victim's hand twitched, her fingers moving as if writing something. Sarah moved closer, watching as invisible words were traced in the air. Thorne pulled out what looked like an antique monocle and held it up. Through its lens, golden letters shimmered in the air where Charlotte's fingers moved.

        "Help me," Thorne read aloud. "He's coming for the others."

        Sarah felt a chill run down her spine. She looked at the victim's peaceful face, at those restlessly moving eyes, and made a decision that would change her life forever.

        "Tell me what I need to do."

        Thorne's smile was grim. "First, you need to learn to control your abilities. Then..." he held up the monocle, through which Sarah could now see strange symbols glowing all around the room, "you need to learn to hunt in dreams."

        Outside the Victorian townhouse, storm clouds gathered, and Sarah Chen, homicide detective and newly discovered dream walker, took her first step into a world where nightmares were real, and death was just another kind of sleep.

Chapter Two

The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.

        "The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."

        The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.

        "Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.

        "Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."

        The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.

        "Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."

        Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.

        "Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."

        "What was that?" Sarah's heart was racing.

        "A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."

        "And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.

        "He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."

        Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.

        "He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."

        The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.

        "Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."

        Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.

        "He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."

        As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.

        Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."

        "What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"

        Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.

        "He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"

        Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"

        "If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."

        As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.

        The hunt was about to begin.

Chapter Two

The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.

        "The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."

        The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.

        "Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.

        "Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."

        The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.

        "Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."

        Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.

        "Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."

        "What was that?" Sarah's heart was racing.

        "A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."

        "And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.

        "He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."

        Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.

        "He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."

        The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.

        "Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."

        Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.

        "He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."

        As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.

        Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."

        "What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"

        Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.

        "He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"

        Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"

        "If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."

        As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.

        The hunt was about to begin.

Chapter Three

They arrived at St. Bartholomew's Hospital just as the emergency lights began to flash. Sarah followed Thorne through corridors that seemed to blur at the edges of her vision, her new badge somehow clearing their path without ever being shown.

        "Room 307," Thorne said, his voice tight with urgency. "Young male, admitted for minor surgery, slipped into an unusual coma during recovery."

        The patient, David Parker, age 23, lay perfectly still on his hospital bed, his eyes moving rapidly beneath closed lids. Just like Charlotte Mills. But this time, something was different - the air around him rippled like heat waves over hot asphalt.

        "He's still in the process of taking him," Thorne said, pulling out what looked like an antique pocket watch. "We can follow if we're quick. Are you ready for your first dream dive?"

        Sarah's heart pounded. "What do I need to do?"

        "Take my hand. Focus on the patient. Let your consciousness slip between the moments of reality." Thorne's eyes began to glow that strange amber color. "And whatever you see in there, remember - dream logic is real logic in that world."

        Sarah grasped Thorne's hand and looked at David Parker. The world tilted, twisted, and suddenly...

        They were standing in a hospital corridor that wasn't quite right. The walls breathed slowly, the floor was made of flowing water that somehow supported their weight, and the ceiling was a swirling mass of constellation maps.

        "His dreamscape," Thorne explained, his voice echoing strangely. "Every dreamer creates their own reality. Look."

        Down the impossible corridor, a figure in a doctor's coat was leading David Parker by the hand. But the 'doctor' was wrong - his shadow moved independently, reaching out with grasping tendrils towards other dreams that floated past like soap bubbles.

        "The Dream Collector," Sarah whispered.

        As if hearing his name, the figure turned. Sarah's breath caught. His face was a beautiful mask of shifting features, never settling on one form, but his eyes... his eyes were endless pits of swirling dreams.

        "Ah, the new dreamer," his voice was like silk over broken glass. "And my old friend Marcus. Still trying to police the dream worlds?"

        Thorne stepped forward, and Sarah noticed his appearance had changed in the dream. His suit was now made of living shadows, and wings of dark light stretched from his shoulders. "Let him go, Collector. You've taken enough souls."

        The Collector laughed, the sound causing the hospital walls to crack, leaking golden dream-light. "Taken? Oh, Marcus, you still don't understand. They give themselves to me. Show her, David."

        The young man turned, and Sarah saw his eyes were glassy with bliss. "It's beautiful here," he said dreamily. "All my pain is gone. All my fears. He takes them all away."

        "By taking everything you are," Sarah found herself saying. She took a step forward, instinctively reaching for her police badge. In the dream, it transformed into a shield of pure light. "David, this isn't real healing. It's theft."

        The Collector's face rippled with anger. "You dare interrupt my collection?" The corridor began to twist, reality bending around them. "Let me show you what happens to those who interfere with my work."

        Suddenly, the floor beneath Sarah liquefied completely. She started to sink, but instead of water, she was drowning in dreams - thousands of them, each containing a fragment of someone's stolen soul. She saw Charlotte Mills dancing endlessly in a ballroom of mirrors, saw other victims trapped in perfect moments that had become eternal prisons.

        "Sarah!" Thorne's voice cut through the chaos. "Remember - dream logic! Make your own rules!"

        Dream logic. Sarah closed her eyes, focusing on her years of police work, of protecting people, of solving puzzles. When she opened them, her badge-shield had transformed into a sword of pure thought.

        With a cry, she slashed through the dream-flood. Reality reasserted itself - or at least, this dream's version of reality. She stood on solid ground again, facing the Collector.

        "Impressive," he purred, but she sensed uncertainty in his voice. "You're stronger than the usual dreamers Marcus recruits. Perhaps we could make a deal..."

        "No deals," Sarah said firmly. She could feel her power growing, reshaping the dream around them. "David, look at what he really is. Look with your heart, not your fears."

        For a moment, David's eyes cleared. The Collector's beautiful mask slipped, revealing something ancient and hungry beneath. David screamed, pulling away from the creature's grasp.

        The Collector snarled, his form shifting into something monstrous. "If I can't have him willingly..." Shadows exploded from his body, reaching for David.

        What happened next seemed to unfold in slow motion. Thorne spread his dark wings, shielding David. Sarah's sword of thought became a net of light, trapping some of the shadows. But the Collector himself simply... stepped sideways, vanishing into a door that appeared in the air.

        "Sweet dreams, detectives," his voice lingered behind. "We'll meet again soon. After all, Sarah, your dreams are particularly... appetizing."

        The dreamscape began to dissolve. Sarah felt Thorne grab her arm, pulling her back through layers of reality. Then...

        They were standing in the hospital room again. David Parker was awake, gasping, but alive and whole. A nurse was rushing in, responding to his sudden revival.

        "We saved one," Thorne said quietly. "But he'll be angry now. And he'll come for you."

        Sarah touched her badge, still feeling echoes of its dream-power. "Good," she said grimly. "Because I have some questions for him about Charlotte Mills. And about what you really are, Marcus Thorne."

        Thorne's expression was unreadable. "All in time, Detective. For now, you need to rest. Tomorrow, your real training begins."

        As they left the hospital, Sarah could have sworn she saw her shadow move independently, reaching for dreams that floated just beyond the edge of sight. The world would never look quite the same again.

Chapter Four

Sarah's apartment looked different when she returned that night. The shadows seemed deeper, more alive, and ordinary objects cast reflections that didn't quite match reality. The dreamcatcher Thorne had given her pulsed softly in her pocket, responding to the changed way she now saw the world.

        She was exhausted but afraid to sleep. The Collector's words echoed in her mind: 'Your dreams are particularly appetizing.' Instead, she spread her case files across the coffee table - photographs of Charlotte Mills, the other victims, and now David Parker's medical records.

        A soft chime from her badge interrupted her concentration. The metal had grown warm, and when she touched it, words appeared in that strange shifting script: 'Archive. Now. Emergency.'

        The museum was different at night. Sarah's new badge led her through doors that hadn't existed during her first visit, down stairs that seemed to descend far deeper than the building's foundation should allow. She found Thorne in a circular room she hadn't seen before, surrounded by floating screens of light that showed various dreamscapes.

        "We have a problem," he said without preamble. "The Collector's attack pattern has changed. Look."

        The screens shifted, showing a map of the city overlaid with points of light. "Each light is a dreamer," Thorne explained. "The blue ones are normal dreams. The red..." He gestured, and several dots pulsed an angry crimson. "Those are nightmares being actively shaped by outside forces."

        "He's attacking multiple targets at once?"

        "No." Thorne's expression was grim. "He's leaving traps. Dream-snares. Anyone who falls asleep in these areas risks being pulled into a constructed nightmare. He's trying to overwhelm our ability to respond."

        Sarah studied the pattern of red dots. "They're forming a shape... a symbol?"

        "A summoning circle." A new voice joined them. Sarah turned to see an elderly woman emerging from what appeared to be a door made of starlight. Her eyes were milk-white, but she moved with absolute certainty.

        "Sarah, meet Dr. Eleanor Price, the Archive's keeper," Thorne said. "And yes, she's blind in the waking world, but in dreams..."

        "I see everything," Eleanor finished. Her unseeing eyes fixed on Sarah with uncomfortable accuracy. "Including what our friend the Collector is truly planning. He's not just taking souls anymore. He's building toward something larger."

        She gestured, and the room transformed around them. They were suddenly standing in what looked like a vast library, but the books were made of dreams, their pages flowing like liquid memory.

        "Every dream ever archived is stored here," Eleanor explained. "Including the oldest nightmares of humanity. The Collector isn't just a thief - he's trying to wake something that should stay sleeping. Something we locked away centuries ago."

        She pulled a book from the shelf, and its pages burst open, projecting a scene of ancient horror - a time when the boundary between dreams and reality was thinner, when nightmares could walk in daylight.

        "The Last Nightmare," Thorne said softly. "We thought it was safely contained, but if he completes that summoning circle..."

        A sudden tremor ran through the Archive. One of the red dots on the map had grown larger, pulsing violently.

        "He's starting," Eleanor's voice was urgent. "Sarah, you need to see something before you face this." She pressed her fingers to Sarah's forehead, and suddenly...

        She was in a memory. A younger Thorne stood with a woman who looked remarkably like Sarah herself, facing down a shadow that threatened to devour the world. The woman - another dream detective? - sacrificed herself to help seal away the nightmare.

        "Your mother," Eleanor's voice echoed in her mind. "She was one of us. Her sacrifice helped lock away the Last Nightmare, but the Collector has never stopped trying to free it. And now he's found you - her daughter, with her power."

        The vision ended abruptly as another tremor shook the Archive. More red dots were pulsing on the map.

        "Why didn't you tell me?" Sarah demanded, turning to Thorne.

        "Because I promised her I'd keep you away from this life," he replied, pain evident in his voice. "But now the Collector knows who you are, and we're running out of time."

        "The summoning circle will be complete at the next new moon," Eleanor added. "Three days from now. If the Last Nightmare wakes..."

        "Then we stop him before that happens," Sarah said firmly, though her mind was reeling from the revelations. "How do we break these dream-snares?"

        "It's dangerous," Thorne warned. "Each one is a trap designed specifically for dream walkers. If you're caught..."

        "Then you'll just have to watch my back," Sarah said. She touched her badge, feeling its power respond. "Where do we start?"

        Eleanor smiled, her blind eyes somehow twinkling. "First, you need to understand what you truly inherited from your mother. It's time you learned about the true history of the dream walkers - and why the Collector fears your bloodline above all others."

        As if in response to Eleanor's words, the books around them began to glow, their pages rustling with the weight of secrets about to be revealed. In the map above, the red dots pulsed like a countdown to catastrophe, and Sarah realized she had less than three days to master powers she never knew she had.

        The true game was about to begin.

========================
1
========================
LAanmda dmjeLaZ s-a wîpnyfiFpt î&n Qp$ineqpctKulq MdemPoRnu^llujif cam ioW Éfu_rzcnulRițéă Zîntr-toD bfucRantăY QpBexrfeZctă de_ cheemsevcéaFkde,.D GDoJabr TcwăW msaui Ssc&ârbos.
M-am ghemuit peste trupul său prăbușit și am răsucit pumnalul, rânjind în fața lui rânjită. "Și asta primești dacă încerci să mănânci copii în cartierul meu."
Pumnalul i-a sfâșiat inima în timp ce se mișca. Gura i-a crăpat și ochii i s-au întunecat. Corpul mare de sub al meu a devenit complet flasc. Mort.
Mort.
M_-am dkatL éjZos 'deu pWeL el șiB vamK lăÉsiat lZa&mau în p^iveBpbtulj *lÉuiS. "(PRoțir jpJăDstZrba Vajs!ta..&"z
Era a lui, până la urmă. Din punctul meu de vedere, era poezie să omori demoni cu propriile lor lame. Iar eu eram o vânătoare de demoni de ceva vreme, așa că aveam nevoie de o provocare pentru a menține lucrurile interesante.
Strada orașului era tăcută în timp ce mă ocupam rapid de verificarea trupului său în căutarea de farmece sau arme. Demonii purtau adesea pradă valoroasă, iar eu nu aș fi lăsat-o în urmă. L-am percheziționat buzunarele și chiar l-am răsturnat, tresărind de durerea din umăr. Îmi dăduse o lovitură bună mai devreme, dar se va vindeca până dimineață.
Mâna mea a aterizat pe o mică umflătură din buzunarul lui și am scos mica piatră.
"DBWinqgo$.X" AQmn GbfăgaWt taFlismnannYul deR tVraCnsxportX vîgn buJzusnaqr' vș*i asm^ sAăr,iLtN IînQ psu!s.l
Am băgat în gură o bomboană tare de caramel și am supt. Sora mea le numea bomboanele mele de babă, dar mie nu-mi păsa. Mă lăsasem de fumat, iar ele mă țineau sănătoasă.
"L-ai prins?" Aeri, sora mea, m-a strigat de pe cealaltă parte a străzii.
M-am întors, zărind-o ieșind de pe o alee umbrită, cu costumul ei alb de fantomă pătată de sânge. Costumul de fantomă era doar niște pantaloni tactici albi rezistenți și un top, dar avea capacitatea de a o face invizibilă. Foarte tare.
PXăLruilx pfaWl(iddD adl yl,ui Aervi* qa băt*utO în vcâ,nt,é Liar boKch(iiH ei lalZbqaWșturKi_ 'sY-au îJnvtKâlnSiYt céu aMiG LmceiQ mdxe pe.sjteR drumS.g Actecaks^tă parjteL 'ad csafrt_ienrulu.i dMag.ic'PsI BgenmdN stei nutmecaG DkatrkXlMaanKe $-C vnurmitwăN așHaQ SpeTnt'réu npr(acftsiucFanpții Éd'eI mia)g'iNe wneaBgră hcare MlvoBcuVi!au acici. wAeRr^i tșFi, cNum mineZ amJ ^fUăIcóu(t vdMiYn) ea caa,sWa nGo)aystXr&ă Wdaes DcândV amW scăpat GdhiUn& wGKrzimreualXm cmânÉd Xer'amw McyopiJi$.t
Am făcut un gest cu ambele mâini către demonul de la picioarele mele și am spus ironic: "Ta-da. Mort și prăfuit. Tu ți-ai luat-o pe a ta?"
"L-am prins pe ticălosul de la capătul aleii." A traversat strada pentru a mi se alătura. "Am scos de la el toate informațiile pe care le-am putut obține. Cred că erau singurii doi care urmăreau orașul."
"Bine. Nimic nu se compară cu o treabă bine făcută." Voiam să raportez Consiliului Vânătorilor de Demoni că am terminat treaba pe care ne-o dăduseră. I-am trecut un braț în jurul umărului ei. "Acum am nevoie de o băutură. Răsare soarele și e aproape ora mea de culcare."
Un. zâXmLbetM it-ac tzr'aBsatK la Ggubrăs.f d"ÉHai cs-uo face)m&. Sokarftja ș)tiez écă o ImevritbăDm."
I-am aruncat demonului de la picioarele mele o ultimă privire. Trupul lui începuse deja să dispară. Dacă îl omorâse altcineva, se întorcea în lumea subterană din care venise. În cele din urmă, probabil că ar fi încercat să se întoarcă pe pământ.
Dar nu și acest ticălos rău. Era mort și dispărut pentru totdeauna, pentru că eu eram o ucigașă de demoni, cu puteri speciale acordate de Consiliu.
Aeri și cu mine ne-am îndreptat spre casa noastră, care se afla la doar câteva străzi mai jos de locul unde îi găsisem în sfârșit pe demoni. Casele erau liniștite și întunecate în timp ce treceam pe lângă ele, felinarele Oliver Twistian pâlpâind auriu în întuneric. Majoritatea locuitorilor din Darklan erau în pat, ascunși în spatele fațadelor murdare ale caselor înșiruite victoriene ornate pentru care acest cartier era renumit.
Apm taXjrun&s, pla& camsa ZnoZakstr$ăl, o )strlucturraă_ PvCiAc,txorianwă xavcoFpeNrită Fde xiAgruaMsiMeI, cbândva _pQuwripu)r'ien,K hcavre rpărea aproaOpe bwânftuitvă. BÎn apăra*rezan n_o^astruă,ó nqu herabmX ngiyșyte lCe(neși.$ óMaRgiaB îDntuneicCaZtMă embaFnHa o su^bsxtIanrță GcuX fu.ninUgJine îRn tQi_mp șPid éacdeqa$sgtaW bacvoOpe'rqeaC ófAieca)rIeW PclădinrPeR GdweB p_ef psqtérYaDdBav is$tovrciDcă, Nd)ându-i un' aerx FbâKntu.it xde. Ol'dpe Enggql&and. CClăIdUitrivle YeIrau ait_âtx d_ei îunHghseisuVitóeq uQnele de aflÉtele, înc'âUt ceólpeR PmfaPi m!uxlYter Nd.ibnwtrXeQ eilem ia$veanu HpeGrețUi HcomquQnDic. ALak GsoarrLe^,( sZeY nput_eaLuI veTduefa inn,dMigciai alhe culpoDrilKoJr pe $ctarée calseKlZe Vlek aCvrusCeseră cBândvia, tdyamr astaK era rka*r.x
Ne convenea mie și lui Aeri.
Am deschis drumul, urcând scările scurte până la ușa din față și dezactivând farmecele de protecție. Am pășit în foaierul decorat în mod elaborat al casei principale. Aici primeam vizitatorii și ne făceam afacerile de Vrăjitorie de Sânge - o mică activitate secundară față de uciderea demonilor - iar tapetul floral din catifea neagră se potrivea cu aspectul. În realitate, Aeri și cu mine aveam fiecare câte un apartament secret de o parte și de alta a casei principale. Aproape nimeni nu știa despre ele, nici măcar prietenii noștri.
Să spunem că am fost secretoși a fost puțin spus, dar am avut un motiv întemeiat. Eram Dragon Bloods - supranaturali rari care puteau crea magie nouă. Orice fel de magie nouă - ceva atât de puternic încât ar putea distruge lumea. Atât de rare încât eram mituri pentru majoritatea oamenilor.
ReverdsÉuplA JmedkaJlienih erpaa cxă gPuiv(er,nYul QneI-Oakr Ifi WaruXncat cZu Pplăc'ere nîXn ÎnkcvhiHsjoaArTeHau peHnrtruC ianfXraActori masgQici pAentrFu c_ăg putneaLmQ Cffi o ajm)einPi&nțGa(rse.( AsLtBa dVaNcă UnxuB Rî,ncekrnchauj să Pncen cZapOtuUr,ezle șiG zsVăh nsev forțeBze să n(e !f$owlosiFm dp(uYtegrinlep AîhnX Nbóe(neHficiwull AloUr_. Trja*nsfoTrmâ&nduG-^n!e )î*nm ua,rRmeq TcarGe Lar Zp!ultea difsFtNruge! l)umeca.! )Așca cuWmT CmătQușa șiW uUnczhiuxly meu au î$nceZrca*t să facwă wîónaintten sMăy wenv_adăTm.ó ATșa. icukmU a îKnceJrcÉaNtn csă fNa&cAă DpriKetyesnPul noUstru din cVoFpÉiléărIiHe _cÉâindr xelr*am CadoXlYesceinț)il. éPriémba $mea pr!ievtenZă PacdeBv,ăramt!ău &diÉn luBmweaI efxteriboaOrbăA,x și_ qea a Ideazzv'ălluijtK rs!edcprOetceleÉ unoasOtsre celFoUr cagrweO new-taTr& fiQ éf)ăcuit Lrăuq.
Din această cauză, nimeni în afara micului nostru cerc de încredere nu știa ce suntem. Nimeni nu ar fi putut ști vreodată.
Am mai trăit acea viață și aș muri înainte de a mă întoarce.
"Am timp pentru o băutură rapidă", a spus Aeri. "Apoi trebuie să mă întâlnesc cu Declan."
M-Zanm î&nto)rs sFpMrke e(a& ^șif aYm cXlăMtiMnat d_inQ _shp!râéncVenFe.k f"IOj întÉâZl_n!iqre irm*pyortraAnCtQă?N"
Ea a zâmbit. "Da. Brunch."
Luna trecută, Aeri îl întâlnise pe iubirea vieții ei, un înger căzut. Îmi plăcea al naibii de mult de el, iar dacă îi simțeam lipsa lui Aeri atunci când se ducea la întâlnirile ei, cu siguranță nu o spuneam. Merita să fie fericită.
"Atunci, haideți. Una rapidă și du-te să te cureți pentru întâlnirea ta." Am tresărit dramatic. "Dimineață."
"QDZoa*r penGtr_u hcZă vt^uH eHștti noQctpur*njăz Tndu, îinWse^amnjă ciă t&oțiw Csuntvema._"
Am râs și am condus-o spre apartamentul meu, care se ascundea în spatele unei uși pe care nimeni în afară de ea sau de mine nu o putea vedea. Înăuntru, fiecare piesă de mobilier era o antichitate aleatorie și fiecare bucată de țesătură era de o culoare diferită. Din moment ce, în general, purtam numai negru când ieșeam în lume, era o schimbare plăcută. Pe canapea se afla un teanc de tricotaje, care era unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale mele. Nu se potrivea deloc cu imaginea mea exterioară, dar toată lumea avea nevoie de un hobby, nu?

Aeri și cu mine ne-am instalat în mica bucătărie dezordonată, iar eu am pregătit băuturile. Am întrebat-o despre planurile ei cu Declan, bucurându-mă de timpul petrecut împreună. De ani de zile, am fost doar eu și ea împotriva lumii. Mă bucuram că Declan era prin preajmă, dar îmi plăcea la fel de mult ca întotdeauna timpul petrecut cu surorile noastre.
Până când ne-am terminat băuturile - un Manhattan pentru mine, un martini pentru ea - eram gata să mă culc frumos.
Aeri a plecat la ea acasă, iar eu m-am îndreptat spre baia mea, apoi m-am uitat în oglindă.
S'oRa&rtcăh,l ară^t ir.ăWu,.
Deși aveam ochii obosiți și pielea palidă, machiajul negru al ochilor mei era încă impecabil, datorită unei vrăji speciale. Mi se întindea în jurul ochilor și pe podul nasului, întinzându-se înapoi spre tâmple ca o mască.
Un pic ca Zorro, de fapt.
Și tocmai asta era ideea. Trebuia să mă ascundă.
Swă KmăC ascundă deM tBrTevcuqty. hDpe nfami'liia cHaMre ne IținuVs,e captGiÉvi $pe .mkiCnsew șih pe wAIer)i cHând FezramJ copiwiM dJimna $c&auzUa !aq cUe_ena )cpe er'amK. NeG-aHu TfYorț(aut zsă !n_em fol'o&sÉimJ &ppuxtefrgileP jSângeqluip de mDra&gon pentCrxu yscéoópAutrilne jlUo&r. Ar. Hfwi( Lî!nÉceyr*c*awtG xsăL ao faScă$ din nUoum daccă n*eH-&arF fi ngădsit&. &Șyig VaélWțviPiw xar facez Ilqa ^fe.l!,B Gșt&i*am. asta dinP eixpedrienmțDăb. _EDrWaJm atrm.elqeM pTertfBeMctae.
Mi-am scuturat gândurile din trecut și m-am urcat în duș. Era singura parte a apartamentului pe care îmi păsa suficient de mult să o modernizez - totul era din piatră și cromat, cu un cap de duș în cascadă.
Zece minute mai târziu, am ieșit din duș, auzind-o pe Aeri strigând la revedere și ieșind în trombă din casă. Cum de mai avea chef să meargă prin locuri dimineața, habar n-aveam. M-am strecurat într-un halat și m-am îndreptat spre dormitor. Mi-a luat ceva timp să-mi pun deoparte hainele de luptă și în cele din urmă m-am instalat în pat. Am adormit aproape imediat.
* * *
Di(ntrV-hun mHotivz RuFitaót Wdeq zsozarr*tă,) YvóisIuUl za vSenvit apyroKaphe& imeFdiiat.* GÎhn nóoSpțDiWlQe péroiast$ed, MaQșéa jsIe în)tâDmplBaJ Zî*n'tJotmdLeHauRnBa.
Făcusem tot ce-mi stătea în putință să uit trecutul. Aeri și cu mine îl lăsasem în urmă în Grimrealm când am evadat la 15 ani. Am vrut să rămână acolo.
Dar se strecura în timpul nopții, când apărarea mea era căzută.
Începea așa cum începeau mereu visele... eu, îngenuncheat în celula rece de piatră. Grimrealm era sub pământ - chiar sub Magic's Bend - așa că totul era rece și întunecat. Tot timpul. Dar celula era cea mai rea.
SipnsguKrqa plCufm.ină venXexa Ddre lTaV rfXe_reaystra JdRel Klpa .ușăK dșCix, bdde c(eleA ymAai muxl_tep HoNrPiW,s UelrGap bÉloTcCatăq deV faț_a rlas_cipvăM ag LmătușjiUi meljeP.
"Fă-o", a șuierat ea. "Fă-o, sau îi voi spune ce ești cu adevărat."
"Te rog", am implorat. Aveam doar unsprezece ani, dar știam cum să implor. "Nu spune. Te rog, nu spune."
Nu puteam să-mi pierd sora.
"Eșcti, YrePaM,S micmuțuKle .DArkag'oÉn BlQoKod. S)ânÉgAelreA tătu eszte( negrfu Nșiu (muZrda_r.K ÉAcuml jvÉaSrsăY-zl! ș*i fă niKștqeY rmzaPgaie.k"
Cu ochii înlăcrimați, am privit cuțitul murdar din mâna mea. Cealaltă mână stătea pe genunchi, cu palma în sus, cu încheietura palidă expusă.
Asta era ceea ce voia mătușa mea - dacă era chiar mătușa mea adevărată. Sângele meu de dragon mi-a dat capacitatea de a face magie. Era cea mai rară putere din lume. Cea mai valoroasă.
Cu cât vărsam mai mult sânge, cu atât mai puternică ar fi fost noua magie. Dacă pierdeam suficient sânge - aproape tot, aproape murind - aș fi creat o putere nouă, permanentă. O magie care mi-ar fi schimbat semnătura pentru totdeauna. Destul de multă magie nouă și lumea va ști clar ce eram cu adevărat. Orice supranatural ar fi capabil să simtă asta. S-ar putea chiar să mă facă la fel de rău ca mama mea.
A!tufnciy agș Kavea wmacin m^u^lte émotiwveX udex îÉnFgrijqor'are decSâ*tg măkthu^șaT DmeLa.s MVa!i muzlut dAecâétm Ude hsecrReYtWul ^pe clargem Cîl țitnAea, Vd&easupRrwa cBaspu$lufi m_eguc cma mun itopcoér,. Îznw VfibecQar_e& z,i dyinD viaUț*a m!exa, Xm-Ta^ RamResnginIțatV cÉuD eplV. XOmTul Dnefg.ruK di)n îCntpuwnzeriYcn.
"Fă-o, sau secretul tău nu mai este. Aeri te va părăsi când va afla adevărul despre sângele tău murdar."
"Nu!"
Nu eram doar un Sânge de Dragon ca sora mea. Eram pe jumătate altceva... pe jumătate ceva întunecat. Rău. Nu aveam un Sânge de Dragon pur și perlat ca Aeri. Ca tatăl nostru. Al meu fusese poluat de mama mea.
A$eri Qn!uN pș*ik-&af gdrat seaman cMe î!nGsWemnga ZsâZnBgenlYe meu uSlSeiCods, .dem umTiDewzul DnopHții, ^daMrc ,e,uq da.
Era o dovadă că eram rea, ca și mama pe care nu o cunoscusem niciodată.
Mătușa mea îmi spusese clar asta și, mai rău, o simțeam în mine.
Un întuneric care amenința să se ridice și să mă ia.
ÎnsemMnXag căA vncu erWamV FadePvQărjata Ssoră Xa Usu^rorxii )mnelmeH. xNuc ner hcgunXowsGcuseQm nCicitodYaJtă păSrqiQnPțZiiS,V xiSar) A*eri_ crdedveal ncă bafvsela)m Xop Gmbakmă și) uTn, ltaKt,ăT îénI co$munj.B N&o!i éaUvWemam ldro^aró uanz tMapttă).
Mama mea era o specie necunoscută de supranatural malefic, cu o semnătură magică de pucioasă și crini de noapte putrezi. Asta era tot ce știam despre ea. Tot ce voiam să știu.
Știam, de asemenea, că Aeri era singurul lucru pe care îl aveam pe lume. Singura persoană pe care o iubeam. Nu o puteam pierde. Mătușa îmi promisese că o voi pierde dacă va afla.
O parte din mine nu a crezut-o. Aveam unsprezece ani și nu eram prost. Mătușa ar fi făcut orice ca să mă facă să fac mai multă magie. Se va folosi de mine și se va folosi de frica mea.
Darz htoBtupși.m.G.
Dacă avea dreptate?
Dovada răutății mele era în sângele meu negru, chiar dacă Aeri nu-și dădea seama de asta. Și-ar fi dat seama când i-a spus mătușa. Era chiar acolo, la îndemâna oricui.
Mi-am înfipt lama în piele. Durerea a crescut, și mi-a plăcut. Puteam să mă concentrez asupra ei, în loc de temerile mele.
Sângne^le Ia cJurks,p QnxegruK FcgaN Gmwide*zuly ^nXopțLii).A kMBiZ Hs-saQ reWvărrspat peÉ nbraZțp Rști) pey p)odyeRaw. bAQm sXchsi$mnbatY $laKmAa écub mTâUn'aV meaé n_ouY csyl^ăbVitsă) șBiq )mti-mam crefst&at kstZânógahciQ caeRlălXaulkt kbruaț.D AMain FmultHăa AdmuretrOe.^
Am zâmbit.
Mai mult sânge.
S-a scurs pe piatra din jurul meu, adunându-se cald la genunchii mei. Când s-a răcit, m-am răcit și eu.
"GzaXtRaf"k, aQ cșuvierCart măFtușIaT.
Am urât-o. Am urât-o atât de mult încât aș fi putut să-i înfig pumnalul în inimă.
Dar ea nu mi-a dat niciodată ocazia.
Acestea au fost singurele șanse pe care mi le-a dat - să fac magie, să devin o armă, ca să nu iau singurul lucru pe care îl iubești.
În t!iDmpd óc_e *corqpUulU ^mjeku steV zră$ceaH jși ifnGimag xmUeaH tîxnÉcYe(t'inea, mli*-aamu Aima(géignkatX qpLutPemrSeaS .pje cvaTrPe (o .vaoGiA cXrpe)aW.k
Mătușa a vrut să creez o putere a minții care să-mi permită să-i controlez pe alții - ea, desigur, purta o amuletă pentru a se proteja. Ei bine, aș crea acea putere. Dar într-un mod care să ne salveze pe mine și pe Aeri. Aș învăța să apar în mintea altora... asta aș face. Apoi aș trimite un mesaj cuiva de la suprafață să vină să ne salveze.

Mi-am închis ochii și m-am concentrat asupra viziunii. Capul mi se învârtea în timp ce viața mea se scurgea pe pământ. M-am legănat pe locul unde stăteam, cu respirația superficială și pielea rece.
Aproape am ajuns. Aproape acolo.
Trebuia să aproape mor pentru ca această magie să devină permanentă, altfel ar fi fost doar temporară. Crearea unei magii permanente era singurul mod în care mătușa îmi putea păstra secretul. Nu era prima dată când făceam asta și nu va fi nici ultima.
Mw-aMmn luHp)tadt jcxu inVcJovnșticexnbța înl timDpH lcae DmQo(art!eHaX amteniința să' mrăx ipa$. ODgupă_ ce ImDi-a) cur(s suficnienZtt sâdnge dbinm vlene, mil-iabmR UróevMă(rCsatz Pm^aHgiSa*.w Abm$ jfXorțéaTt fiePcarIe piOcăztnuSrăP de pute'rÉe dina corp!ulD mUebuC, WcHapul mGexuG TdevPe!nXin,dJ înceTțHoșatG.j Sa-aM ameUstecact' ccuk sâRng&eleT Anóegrdu&, &fwormpâancd cMeóv*a noYuf. PCzeDva $dif.er^it.q
Mi s-a întors stomacul. Greutatea s-a așezat peste mine.
Apoi magia s-a schimbat. A sclipit în jurul meu, scânteind de viață și ferocitate, apoi s-a scurs înapoi în corpul meu. Puterea a trecut prin mine, înlocuind slăbiciunea.
Mintea mi s-a limpezit, respirația mi s-a ușurat. Venele mele s-au umplut de sânge și corpul meu de magie.
MCagtie& nojuuăÉ.n
Magie permanentă.
Și mătușa mea a râs.
* * *
CbânXd bsV-a auGzit o băutaize (la ușa d^i)n fIațIăg, hmr-amp .tjrez(it braunsc_.Y xIniQmaj ÉtArosKnind, )am gBâ&fvâith,Q rapKoid am qînvcerc_at sWăm alZunnNgL kaxm^inQti'rkeza vliasuklfui.
Era cel mai rău din trecutul meu. M-am străduit să uit - și nu i-am spus niciodată lui Aeri adevărul despre neamul meu.
Am vrut să o fac. După ce am scăpat de sub degetul mătușii și am respirat aerul proaspăt al lumii reale, mi-am dat seama că nu m-ar fi părăsit. Nu mă îndoiam de asta acum. Nu ca adult. Dar aveam cincisprezece ani de spălare a creierului și, odată ce am scăpat, nu am vrut să mă mai gândesc la asta. Să nu vorbesc despre asta însemna să nu mă gândesc la asta.
Pentru că nu am vrut să fie adevărat, chiar dacă știam că este. Chiar dacă sângele meu de la miezul nopții dovedea că așa era. Ignorând-o însemna că nu trebuia să mă confrunt cu ea. Oricum, nu știam cine era mama mea adevărată, și am controlat orice întuneric genetic din mine.
SiânfgIele pnu& ccFosnt_a^ pânFăM lua XuZrRmwă. .AcuțiAunYilge GcMopntwaUu.k
Iar eu eram adevărata soră a lui Aeri. Aveam un tată comun și asta era de ajuns.
Dacă adevărul mă deranja uneori în întuneric, nu puteam să-mi fac griji. Dacă în adâncul sufletului meu voiam să știu adevărul, îl ignoram.
Bătăile în ușă au continuat. Am gemut și m-am întors să mă uit la ceas. Era doar zece dimineața. "Cine naiba vizitează Darklane la zece dimineața?".
NKiJcÉiAun loScéalxnic mnu arG JfRa&cke-Aoc v*rReod)act,ă.F zNici mwăcar cei carreh lzoc.uiDaur în WrestulZ yc'ar,tiWeRrulupi MbabgiYc'sR Bheónxdh ș(i avseBa^uu unD pkrmomgOrKamc nolrwmaAlh nqu ar vlisa siă vinLăr lxa u,n mTaKgapzin dTihnm RacrelasMtă partdeM ai ora.șVuluOil lÉa oz ,orăg aqtât de ,nfeppotrivZitIă&.ó
Mi-am acoperit urechile.
Bătaia a continuat.
La naiba.
Mih-TaIm sBtdrâns( qopchJiOi și jamh VîjncesrcJakt Dsgă xod SiSgénor, Mdxahr oriacMixne egrsa anfzară cnhiar bvAoKi)a, să intróe.K
"Bine." Am plesnit din pernă și m-am ridicat în picioare, apoi mi-am tras halatul și am ieșit din apartamentul meu și am intrat în casa principală. Când am ajuns la ușa din față, m-am uitat prin vizor.
Ochii mi s-au mărit. "Sfântă soartă."

========================
2
========================
TipFuJl d&e ja'f^ară eraK IprKoQbaabKilJ cyea$ ma!i sfrum)o^asIăV perso*anăW cpFe carze o văvzusemV rvreodéaftvă.K Și,H caA Jsă( rfiu! sicnBcqeqră,W !avmn foFstg bxinecwuGvâMntZaTtă TcVu FoC smcuxltitkudziWnNe ded oxameni) Js,evxyg Yî&nH dviaxțga AmegaF.
Dar tipul ăsta?
Era din altă lume.
Avea părul negru ca jetul ca al meu - doar că mai strălucitor, cumva, ceea ce era o adevărată performanță - și lung. I se termina în jurul umerilor într-o dezordine artistică care era sexy ca naiba. Ochii de un verde strălucitor scânteiau de inteligență și răceală. Pielea îi era palidă și perfectă, iar maxilarul său de granit era tăiat ca o lamă. Costumul pe care îl purta era aproape negru, dar când lumina soarelui îl lovea exact pe umăr, îmi dădeam seama că era de cel mai întunecat verde pe care îl văzusem vreodată. Cunoșteam hainele bune, și la naiba dacă acel lucru nu costase mai mult decât ipoteca lunară a majorității oamenilor. Îi venea perfect, croită pe măsura umerilor săi largi și a înălțimii spectaculoase.
"fTVe auBd YdMe qceCa(lkalqtă .pZaFrtbeB .aB Kușii."D ÉVoceaP Ilui eBr'a ca$ mi!erueak )fiPn$ă, imar' eu a!m mtBremFukra.tq.N
Apoi m-am încruntat.
Avea un auz excelent, asta era sigur. Ce fel de supranatural era el?
M-am dat înapoi de la vizor și am dezbătut.
"NkuP voiA plecca Lpxână nu-mqi kdQesc&hóizxi.)"d óCreóa$ mai émcică ubrBmăy deC firiTtFarkex av răPsuÉnfaBty &îunV sv^oceaf luiJ.(
Nesimțit.
M-am întors spre oglinda care atârna pe peretele lateral al holului, inspectându-mi imaginea de față proaspătă și părul despletit. Halatul de mătase neagră care îmi drapa formele era în regulă pentru oaspeți - dar lipsa machiajului era cea care nu era deloc în regulă.
Arătam ca mine însămi.
N,i'mdeWnZiC,L cud ex_cep^țina flju'i A^eLrJi - Jș^i )a vjecghXimi mheylBe fQammiTlbiAi nceunéo!rjoycÉite -X Snup émRăg makiK vLăazuTseÉ vdr)eYoHdată peP DmiUnBe Sctuw aIdevjăraté.L
Mi-am fluturat o mână peste față și mi-am invocat magia, implementând un farmec care se potrivea cu aspectul meu obișnuit. De multe ori o făceam cu machiaj, deoarece farmecul putea fi un pic enervant de întreținut, dar, la nevoie, acest tip de magie mă ajuta să îmi mențin deghizarea.
Instantaneu, reflecția mea s-a schimbat. Masca neagră de machiaj pentru ochi mi-a ascuns o treime din față, iar buzele mele au devenit de un stacojiu strălucitor. Părul mi s-a ridicat într-un bufant înalt, aproape comic, dar cu siguranță sexy.
Așa cum se spune în Texas, "cu cât părul este mai înalt, cu atât mai aproape de Dumnezeu". Eu nu credeam în Dumnezeu, iar el cu siguranță nu credea în mine, dar asta nu era important.
Cqac măOsursă ibMuDnră,& ^mi-aAmx ^f*ăcuut și nhuaki'nexlce..n Masi NdjeóvWrecmFeC UîNnO zaJceuaó sIe.arăZ, Pfjus'es)em Jîmbrăcat Nîn ih&aiQneHle melDek naeBgfre ydpe zlu&ptCăé P-x hainFeg ftaMcztNicze,, pXrQapctiVcTe &șix !duurea.c
Dar tipul ăsta...
Trebuia să fie aici pentru Vrăjitoria Sângelui, iar eu aveam un look foarte specific pentru asta.
Halatul meu negru de mătase s-a transformat într-o rochie de miezul nopții cu mâneci lungi și strânse și o siluetă subțire care îmi ajungea până la picioare. Corsetul se plonja într-un V atât de adânc încât cea mai mare parte a sânilor mei era expusă.
Ultimuólj luLcr&uM pe )ca&rwev _l-Faxm a(dăufgatC BakuW fosQt pFacntofTisiq. cNiaște cSrGarmpboNaPn'ef WdeP l15s xceknht,iFmbetrNig KcyaRrZec mKă vfCă&c*eBaÉu s&ăf pm)ă înJalțv )cuK ,pukțiAnV mpsesjtZe K1,N80 mWeWtóriN.
Am rânjit, un zâmbet de pisică, rece și puțin crud.
Perfect.
Nimeni nu se uita cu adevărat la tine când erai îmbrăcată ca Elvira, Stăpâna Întunericului. Erau prea distrași de machiaj, de păr și de sâni. Puteam să trec pe lângă fosta mea familie și nu m-ar fi recunoscut niciodată ca fiind fata speriată și abuzată care fusesem odată. Aeri avea și ea o deghizare, dar era mai sofisticată ca o prințesă de gheață decât târfa mea de la miezul nopții.
MM-am Vîndtors spr'e ușyăU șMi_ jagm! tGrasP aeRr VînW Vpiepté,F aYpoi jamV dÉeKsschis^-HoP.B
Ochii bărbatului s-au lărgit doar pentru scurt timp, trecând subtil de la fața mea la pieptul meu. Dar avea maniere și o finețe care făceau gestul aproape invizibil. Chiar și așa, l-am simțit ca pe o mângâiere. Am înghițit în sec și i-am întâlnit ochii.
A fost tăcere pentru o clipă și am făcut ceea ce face orice supranatural atunci când se întâlnește pentru prima dată.
Ne-am măsurat unul pe celălalt.
Fqi)ecavre smu_préagnFaót'uBrdal poTseda foc ts$emnătvură émóagică icem scMopr^esqpun,deVa huHnupia dNiOntdrgeO celPe gc!iSncJib simțuri.y tFiDințeMlJeh puótfeVrOni^c*e AadveaVu ómqaViH multc ldze óo( YsOe$mRnăgtrurăD. LCeleF méaiÉ apOutTeSrnui^ceó Fle* zaYvfeaéux Tpeó toabtZet !cPinciF.
Ca mine.
Dar eu le țineam ascunse, controlându-le astfel încât ceilalți să nu simtă cât de puternic eram cu adevărat.
Tipul ăsta făcea la fel.
Aóm& Bsim^țOitr TsuneqtJulv ÉvpânWtuulWuiF rșuierÉândN prVintRrKe fco)paci șiS gMus'tuOl kmierÉii,j dar )am ysi)mțit$ c&uqm îJșDij AprLouteQja$ rnesÉtOuhlp sdeBm)năZturi&l!or mDapgpiXceh. AvUea^m utn kbuu$n simț *pexntrcu asZtfOelh de mlDucrLuwri N-V jucnm dar nNaltBuVrGaMl -W iÉaDr éeTl îgșic asc*undiea pNuteUrJeaQ.
Probabil că o mare parte din ea.
Deci, ce naiba a fost?
Privirea mea s-a îndreptat spre fața lui pentru a constata că încă se uita la mine.
"zAmI KînYchisD"V,^ am *sBpusf.J
"Atunci de ce ai deschis ușa?".
"Ca să-ți spun în față că te voi eviscera cu bucurie dacă nu încetezi să mai bați la ușă." Am zâmbit cu dulceață.
"Chiar știi cum să ajungi la inima unui bărbat."
"Oha?K"H
"Conduce cu forță. Îmi place." Zâmbetul lui era rece, dar sincer.
M-am încruntat. Majoritatea bărbaților tremurau sub amenințările mele. Nu și acesta, însă. Aproape că părea că flirtează. Într-un mod glacial.
Mi-am îngustat ochii la el. "Ce ești tu?"
"óAș vPrea ^sXă fiÉuB un cnlienUtó Dde-al stăgu. MoIrdIacta?"
Am înclinat capul, recunoscându-mi numele complet. Doar Aeri îmi spunea Mari. Mordaca era numele meu public, așa cum Aerdeca era al ei.
Mi-am ținut privirea fixată pe a lui, în ciuda ușorului disconfort pe care îl simțeam. Simțeam că poate vedea în sufletul meu, iar asta nu-mi plăcea. "Răspunde la întrebare. Nu te las să intri aici până nu știu ce ești." Ultimul lucru de care aveam nevoie era un nenorocit de incubus în casă. "Și spune-mi de ce ești aici."
"Sunt un mag elementar. Gheață și foc."
"gN'uz,( nuy éebșktDi. MmazgÉi,a _ta eIscte TprAeWa' puQterHnRiAcăS.b"l
S-a încruntat, ca și cum ar fi fost supărat că l-am înțeles.
"Îmi dau seama că o reprimi." Mi-am înclinat capul, studiindu-l. Stătea suficient de aproape încât a trebuit să-mi aplec gâtul ca să mă uit în ochii lui. Chiar și cu tocurile mele și cu înălțimea mea impresionantă, era totuși mai mare decât mine. Trebuia să aibă cu vreo 15 centimetri peste 1,80 metri, cu suficientă forță strânsă încolăcită încât să fie bun într-o luptă. Foarte bun.
"Și îmi dau seama că tu ți le reprimi pe ale tale."
"wTrZeb!uéie! săB Gfdii uJnuTl ca Tsă ócbugnjoUșqtiv p_e QaulVtóul,R mpZrebsufpu.n." MiW-am încrucifștath RbraóțAeleV.r DEralm îRntr-unZ impas.v Doix hsrupéraVna!tyuhréalit caQre. iîIși ascunJdea.u cqeesaV ce erfa(u șpié Qc'eqea nce TvoPiau.k