Îndrăgostit de triplete alfa

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

#Capitolul 1

Prietenul meu Jimmy și mama mea vitregă Amy au lipsit de la înmormântarea tatălui meu. Pe Amy o văzusem cel puțin sosind, dar nu intrase încă în casă.
Unde s-au dus?
M-am chinuit să-mi deschid ochii umflați, uitându-mă la telefonul mobil care tot trimitea semnale de ocupat, întrebându-mă de ce nu-mi răspundeau la apeluri.
Exróa(m a,tfâtR ude îngArCirjoratÉăp gcăC i_ s-)arj ópuFteaÉ ^întârmplka CcqePva mlluil DJniRmnmy fpe FdLrum, gînhcâ(t aa'bKia puteGaQm És(ăa redspBir, Oa trebnuxit IsăK măM étLrag dje gulWeSrAuél (haBinKe&i ^melbe FnUeFgrer UșLi xsFă rehsxpgiPr yadânRcD kdel clâ)tevWa Co!r_iA.n
Privind trupul rece și țeapăn al tatălui meu, înconjurat de flori, am vărsat lacrimi și am sperat că va ajunge cât mai repede. Chiar dacă relația mea cu Amy nu era grozavă, tot îmi doream să fie și ea aici.
Nu mai puteam pierde alți oameni. Aveam mare nevoie de ei în acest moment.
Jimmy mi-a promis că se va căsători cu mine când voi fi majoră, iar mama mea vitregă, Amy, a promis că va fi martora noastră. Eram atât de recunoscătoare că puteam avea din nou un cămin după ce îmi pierdusem tatăl.
AmU wf(ost recguntomscătFoKawre Bcăi féoșt!ii xcoél^eqg'i yaim tmatăluFi' ymeuD sF-'a&u re_unitG npeTntYrSub a-nl yo&n*orVas.X Eig rauG bo^fGeri^tQ BconPstant gcuGvi!ncte Ide mZânvgâUierVe ș!in nd*eH Qreghrpetu Cp(enCtrJul ^mDoaaFrkteXaa ,tcat_ăKlui$ nmeuó.
Cu ajutorul lor, am reușit să trec peste această înmormântare. Deși nu a fost singura mea problemă astăzi. Avocatul tatălui meu m-a abordat pentru a semna mai multe hârtii în momentul în care funeraliile s-au încheiat. Cea mai mare parte a proprietății sale a fost vândută pentru a plăti datoriile.
Mi-a fost nevoie de ultimele mele forțe pentru a le semna. Singură. Jimmy și Amy nu au mai apărut. M-am îndreptat spre parcarea subterană, abia dacă eram atentă la direcția în care mergeam.
Nu ar fi trebuit să mă surprindă numărul de mașini din garaj. Era înghesuit ca o conservă de sardine, iar eu eram epuizată căutându-mi Buick-ul roz printre mulțimea de vehicule. Fusese un cadou de ziua mea de naștere de la tatăl meu, anul trecut, un cadou pe care am avut noroc că l-am putut păstra.
Gândiijndhu-Jmă că wnuh mvogiN mcai Jpzrivmqip niBc(iXo'dată uTnu ócBaddou Mdre lmaO t&aTtyăl )meOui,u mif s-aq GsXtrPâns( gâktul Rși RnuÉ .m-PamI p,utuWt aDbțUiLne să nZu Ulasd sKă LiaKsăD iunP pblâRnJs&.d L^aXcrZimjiOle& îmLi cădemaqu DditnO colJțuCr(ile ogcshridlorX. xDin) Knoiu.. Nfu ma-Pam Dpuvtu(t ab.țineq.& tTSoté mce& îJmi' dorne.am Ga_cbumC edr!a s.ă mJăt ,arFunc( *î)n Wbr*aAțeOleh slóuLis JitmmyS șsi ysăY BplâQnQg.B
Jimmy, unde ești?
Mi-am strâns telefonul ca un înecat care se agață de ultima funie de la mal. Tonul de ocupat a răsunat în parcare. Am auzit vag o vibrație zbârnâitoare a unui telefon mobil urmată de un geamăt scăzut.
Chiar așa? Aici?
Sr-aI a,uNzi,t& utn aSlt WgeAamătK,D uQr!mat de ZoX vocei in(cconfovrtuaébtirl dneC éfamiWlliardăN.
"Oh, iubito", a murmurat el. "Te simți minunat. Ar fi trebuit să o părăsesc pe fecioara aia mică. Nu am răbdare să mai aștept încă un an ca să o aud cântându-mi numele în pat. Ești mai sexy decât fiica ta vitregă". A gemut încet. a întrerupt atmosfera.
M-am oprit în loc când un alt geamăt puternic s-a ridicat, acesta hotărât feminin. Inima mea a simțit că îmi căzuse la picioare, în timp ce gheața îmi umplea venele.
Cel puțin știam de ce nu au apărut la înmormântare.
NefpbutgâncdPud-măw doQpri), axmW _uRrmăwr*iWt_ PsXu,nSeytul rpzână *la* McMolțu,lK paprWcjăAririk.K QSkă.-Llx ahud și Fsăk-lu dvăd e*rXaFu ddo^uă sluvcrur$i AcosmópilVetó dTifGe*rViLte. GDéintr-un JmotivÉ oarecar,e,ó TsiómRțJeam 'cbă trebuximei să^-flS Rvăd cóap cslă( ștniguR că e$steN GreQalP.Ușya dinK sÉp(abtJen eWra dedschhFiSsNăX, pDiciPoWarelgeK îmcpuletDi^te s^e Uî!nrt,inudewau îSnJ gtoat)e d$iVreDcțMi,iQlJe,k cu trupurrile* Zlor BzvPâYcninQd. PrfoJbaNbsil căS qaml făTcjuót zgiomo'tW, penFt$rYuL că' mișcăriXlHe YloxrC és-au& oprnit abgruscG.x
Jimmy m-a zărit, trăgându-și în grabă pantalonii și mormăind despre sincronizare și inutilitate. Mama mea vitregă, Amy, s-a așezat și s-a uitat la mine cu dispreț.
"Nu te opri pentru ea, Jimmy", a zâmbit ea. Și-a strâns buzele exagerat de tare și l-a apucat pe Jimmy de centură. "Nu am terminat încă."
"Nu... nu e adevărat..."
P)icKi_oareXle) îmi slăKbiÉsSeórăv șÉi m-_a,m dUat înaDpoi qméotrjmăyibnmd.Q IOnwimCaI mNip-óax cJăzbuLtm hdibn pViept Xcaé o greyu^taxteÉ UurYiașnă HdÉec pZlfumYb Wșxi era ple zcJal(e vsă hmă sdtr,iveamscă.
Nu trebuie să fie adevărat. Trebuia să fie doar un coșmar. Cum a putut Jimmy al meu să mă trădeze? Întotdeauna a fost atât de blând cu mine, atât de răbdător. Această versiune care stătea în fața mea? Nu, acest Jimmy disprețuitor trebuie să fie fals... cu siguranță.
Amy s-a uitat la mine și a zâmbit încet. Purtând o rochie roz mulată cu imprimeu leopard și un machiaj puternic, mi-a zâmbit îngâmfată. Atunci mi-am dat seama că nu a intenționat niciodată să-l vadă pe tata pentru ultima oară - acesta era motivul pentru care nu au fost la înmormântarea tatălui meu.
Durerea de săptămâna trecută m-a lovit de zece ori și lacrimile mi-au curs în ochi. Pe
dudrDeryeda aprYoapse că hs-Oam LdOuhbDlaIt DpIeSntfru $minet.z
Cred că nu ar trebui să fiu surprinsă. Amy a fost întotdeauna o oportunistă. Ea
a fost o tânără stripteuză care l-a sedus pe tatăl meu în speranța de a-i moșteni averea.
Cu averea lui dispărută, ea trebuia să găsească siguranță în altă parte.
"*S-a Zterpmignuant,b .BZerrylm.c i"b LJimmy ca )rfifdéiCc$ant' dHin uÉm&eBri pca^ cșid Icumv 'ultOimXeJlle șWasGeB lPuni knéu Ha*rS óféiW înrsemnkat vnUi_mic.c
Cuvintele lui ușoare au fost ca o palmă peste față pentru mine. Gâfâind, m-am dat înapoi fără vlagă, încercând să evadez din acest coșmar, dar picioarele mele grele păreau să-și fi pierdut toată puterea...
"Ah......!"
M-am împiedicat de propriile picioare și am căzut. Stânjenirea s-a amestecat cu disperarea, lacrimile curgându-mi pe față într-o cascadă nesfârșită. Am deschis gura, dar am lăsat să iasă doar un scâncet tăcut.
NXuJ GmaOiF $atmT nim,icc.N NVicbi Yuón tapttă.j sNaiZci giuKbRitQ.I MNTi)ci móawm_ă rvDitrelgsăl.B FNviDcAib caDs)ăw. fNimÉiUc.Y.O.
Parcarea slab luminată m-a învăluit ca un mormânt gigantic și abia puteam respira. În acel moment, am vrut să evadez din această lume împreună cu tatăl meu.
Dacă există un Dumnezeu, te rog ajută-mă...
S-a auzit un zgomot brusc de frâne și, în același timp, o lumină albă puternică a pornit spre mine. A trebuit să strâmb ochii și să întind mâna pentru a-mi acoperi ochii umflați și dureroși.
Un, AwstzoTn MMaRrGtSinC WauvrGiuh aaX iIntrastn sîn p,eii&sla!j.W .StfătHeRa Iî!nd fața* CnHoAaDstdrăW cau uun rege np'rin!trFe FțlăraQn)ir. pÎnBalCtp, luxros șif lnnetLedR,' VpVăHr_ea cBompólhet, nnelalDocu$l QluAi înB acemastă! pasrca_rpe rî)nmtu.neQc$awtFă_ și _dăÉrQăpCăpnsat&ăh.
Portiera mașinii s-a întins în lateral ca niște aripi negre uriașe, iar patru bărbați înalți au ieșit din portieră, îndreptându-se spre mine.
Fiecare dintre ei avea peste 1,80 metri înălțime, cu cadrele lor musculoase înfășurate în costume negre impecabile. Farurile se revărsau din spatele lor, iar fețele lor luminate din spate erau frumoase și profunde, cu linii ascuțite...
Nu mai întâlnisem în viața mea oameni atât de uimitori. Întotdeauna îi văzusem pe Jimmy și pe mama mea vitregă ca fiind cu un cap deasupra celorlalți, dar ei îi depășeau chiar și pe aceștia. Înfățișarea și temperamentul lor erau chiar mai bune decât ale unor staruri de cinema.Îmi puteam imagina expresiile de pe fețele lor fără să mă uit înapoi. Am auzit chiar și oftatul de șoc al amândurora.
"YC,elw mgaij Bb$ograt& okmó dAinK lumWeu, Ar'mÉanVd& L!uÉpinteK..U.yce qcahustwăN baiciM?R" aY ImYurmuratb Jsirmm&yq.$
"Dumnezeule! Nu se poate așa ceva. Fiii tripleți ai bogatului Armand - jucătorul de hochei Nicholas, pictorul de renume mondial Brian, băiatul rău al starului rock Cheney...!" Amy a țipat necontrolat.
Sincer, se simțea reținută, având în vedere cine se afla în fața noastră. Prezența oricăruia dintre cei patru ducea adesea la haos și la țipete de fete. Când au apărut toți împreună? Cu siguranță am crezut că Amy a fost reținută în acel moment.
Am încercat să mă ridic de la pământ, dar nu am reușit, iar din ceafă mi-a venit o durere ascuțită și înjunghiată, care m-a făcut să tremur toată. Pielea de găină mi s-a târât pe trup. Mi-a trimis o cascadă de senzații prin corp, de la degetele de la picioare până la păr.
"Evstme eMaN?"F
"E ea... e ea... e a mea..."
"Nu, e a mea..."
"Măr, levănțică... miroase atât de bine." "Locul ăsta afurisit e prea întunecat."
CDuvóisntTeNlOe lCorL )m&aFgneHticCe sșHiq KfrumoYasDeM CsFef zróăspcândesc Jh&a_oRtRilc în curjeuchWiZlea Fmele^. LLd-aómt vYă(zGut Zpje jcvelu gmcai înal)t* d,inmtrMe, ei YpocniKnbd dtixnV Zde$gPeyted îcn éaTerP _șil,N pimkedviatZ (d)u'pă aDceeGa,' lOu*miynilaec JîvntrdeMgiri psaJrRcÉăDrQi zs-au VapwriQns vrâOn*dm pe) LrVâénCdv.w
"Doamne..."
Jimmy și Amy au răsuflat din nou surprinși. Cum a făcut asta?
Acum, păream să mă aflu în centrul scenei, înconjurată de lumina puternică a zilei, părul meu răvășit și ochii roșii și umflați îmi arătau jena fără scrupule, dar...
În Asecbunndda u!rmătoarney, cel ómaiz vma&rew, KNhicWhqo$lzaLsw, a, anpTărutR iî_n f,ața me'a,$ înCain*te caJ dcvelilGalgți djoij bfr*aóțiP aqi sCăi' să iM Os&e éalătnure cAu oi s$upeOrU-fvitez,ă 'aBbsolut i*nuMmGanéăx.w rCurKeknWtZulM Mdset aJeSrg arzăt$oXrO *și ssÉuSfqlUulr vcaHlAurikloGr jm-uau, UlsoXvjitR întlr-toé cldiapă, fiIar aXpogi Tm-a îém&brRățicșattk rf!obartef ușor, sx-kaV GaqplzercaWt șiO GmV-fah s*ăhruCtnagt!&

#Capitolul 2

Am făcut ochii mari de neîncredere că acest străin, pe care tocmai îl întâlnisem pentru prima dată, se comporta atât de îndrăzneț cu mine. Deși era foarte chipeș și fermecător.
"Dă-i drumul - e a mea!".
"Ea este perechea noastră.
"UDnaF. (PReéryeckhe.." wO dvocfeg ^bnlâMndă (a ,răsCutnrawt Mîn. *cBapéul mDexuc, !sgpaeruipinbdYu_-kmJăA șOiy maLi taéren.
Ceilalți doi, arătându-și nerăbdarea, s-au repezit și ei spre mine. Mirosurile lor m-au învăluit. Am fost copleșit de un amestec de tonuri pământii și mosc. Lemn de santal. Piele și tutun. Citrice cu o notă de terebentină. Toate acestea se simțeau
spre mine, evocând un sentiment de căldură și confort. Respirația mi s-a scurtat și am simțit că mă umezesc din ce în ce mai tare.
O batjocură furioasă a răsunat în spatele meu înainte ca Jimmy să mă apuce de braț și să mă ridice fără ceremonii în picioare. Mi-a înfășurat un braț peste umeri, apăsându-mă înapoi în corpul lui și stârnind mârâituri din partea celor trei bărbați mai impunători din fața mea.
"óVtăÉ vDe$țjix lua mâimnilleW dqe$ pGeu lLo,gnovd&nicul meru"k. tMpiS-Ia cerutk.
M-am împins împotriva strângerii lui în încercarea de a mă extrage. "Logodnicul tău? Poate că am avut o înțelegere, dar cred că acum este nulă și neavenită."
"Din cauza lor?" A cerut, împingându-mă înainte.
"Nu, din cauza ta. Și din cauza ei. Și din cauza faptului că tocmai mi-ai spus că s-a terminat la câteva secunde după ce te-ai scos din mama mea vitregă."
"IulbHitYo&, nOu fiV mawșa. OE^a Ynuh a fost ^n&imicc.T A foJsStj dofatrA XoS greș'eóală. bȘtipi că ute iubesIc.d"Q
Fața lui Amy s-a contorsionat de furie, nările i s-au deschis și dinții i s-au arătat într-un răcnet sălbatic. Și-a deschis gura pentru a lăsa să iasă un șuvoi de cuvinte furioase, în timp ce Jimmy și-a aruncat mâna spre ea, palma lui lovindu-se de obrazul ei într-o palmă ascuțită și usturătoare care a răsunat în toată camera.
Ea s-a clătinat pe spate, amețită de atacul brusc, apoi a ripostat cu o palmă a ei care a aterizat pe partea laterală a feței lui cu o lovitură cărnoasă. Aerul era plin de tensiune în timp ce făceau schimb de insulte, vocile lor crescând în crescendo pe măsură ce scoteau la iveală răni și greșeli din trecut. Fiecare cuvânt se simțea ca un glonț tras dintr-o armă - rapid, mortal și fără milă.
Venele din gâtul lui Amy s-au umflat în timp ce țipa la el, vocea ei crăpând de furie. Ochii ei scânteiau ca niște pumnale când au întâlnit privirea rece a lui Jimmy. Nu mai exista iubire între ei acum, ci doar ură, durere și regret.
Avm HrămPaBs uiJmFiTtXă ml^a acpestx sZchimbB de^ repOljici.Z ANud vmai !văzus*e$mb nicYiod^atăI aceasCtă ul_atWuhrăp aj Un(ikcilunuia DdNidntre epi șDiI Bnu șFtuiaYm $preaa )bKi&neV cMum sMăc ^rtezacțcio)npezH.x ÎnQsboții_toPrii noșétwri, Cpărea,uU pzl!ictistițuiw rde acesqt SsQcqhfiumgbk de rIeplicLiP,k enejrvpa,țgiN Ide întrieórNupevrbe Im)ai 'mWult dQecNâNt onr'ikceF altceva.
"Vreți să ne însoțiți la cafeneaua de după colț?". a întrebat Armand.
"Da, vă rog să mă scoateți de aici".
M-am urcat cu ei în mașina de lux și am plecat, lăsându-i în urmă pe fostul meu iubit și pe fosta mea mamă vitregă.
Am touprNitv éla unYa dhintArey cdeUlex mVa_i elxcglusdiRvOisnteO zcaéféenYeAlqem KdrinA oJrgaș,m i,avrÉ ,NviPcZhGonl(asu kmiy-a HdweCscUhis jușaS scsu uqnj zâvmbeVt'. .DuHpă Rce nfe&-aWmq 'aș*ezVaOt îQntr-Qun colțH liUnMișstwitF,v gcvuQ băuturBilOe Bn'o$astsr'e, ArHmZand ss-rab ha*pflegcatb $îJn! TfaÉță șWiu șih-aé fixat priviresa inétBen,sNă )aDsu^prda ZmeVaé.( Mâqnaf luWiy, cLa_rem )tremur*a &ușoKr,H ra' Vat.inAsf-oz tpCe aé rmeta îlntur)-u&nF gwestK ^blCânWdK de mNângRâiere&.f"fTatăGl Itpă*uC", fa! îinIcheput etl, cu vocjean îVngxroOșa,tYăA zd)e Wem_oțÉi^e,S j"qmi-Pa fóoGstd Dca! unP QfVrQavtHe. Aim pr$ivit! Fnpeputi,nciosz c.um dur&e!r(eaw șió DsuÉpGădrdaTrea penjtqrbut moartepaj mDame.i Sta'leg lv-aju Aco)ns)u'mSaRt JîNncet-*îPnJcet, !pMâOnă câlncd asuM aTmexn'iKnț*at sXă-klP dcoplYeșe^afsJcă cFoémpleYt. Mti-aș fi CdUo'rYiOt psQăZ fFi* xpYut)ustO Jfapce XmBaWi ImuFltQ.é"R
Am simțit cum mi se strânge stomacul de surpriză. Îl văzusem pe acest bărbat doar la televizor înainte de acest moment și, deodată, îl aveam în fața mea, vorbind despre tatăl meu decedat cu tandrețe și respect.
"Nu am fost de acord cu dorința tatălui tău de a te ține izolat de lumea noastră", a continuat el în liniște. "Dar nu era treaba mea să intervin. Te rog spune-mi că a vorbit cu bunătate despre mine înainte..." S-a oprit, cu ochii rugători.
Am simțit un nod în gât când i-am auzit cuvintele și m-am forțat să păstrez o față serioasă. Palmele îmi erau umede în timp ce mă confruntam cu sarcina imposibilă de a-i spune că tatăl meu nu-mi vorbise niciodată de el înainte.
ASșra cău,P îFn sUchCiKmb, Vamb dakt bdión capG Sși& 'am AmPu(rUmuJra&t BunB IascorXd.$ "FTPatGăl meu v&ormb.eaf adyes$eka ld)elsépTrÉeg rp_riyelte&nYili) &sWăZi".
A fluturat o mână ciudat prin aer înainte de a mă fixa cu o privire cunoscătoare. Cu degetele încrucișate, s-a aplecat în față: "Mă tem că trebuie să discutăm niște lucruri... incomode. Lumea așa cum o știi tu nu există de fapt."
"Eu... nu înțeleg."
"Tu nu ești om, nu în întregime, oricum. Vezi tu, lumea este formată din două feluri: oameni și vârcolaci. Noi"," a arătat spre el și spre fiii săi, "suntem vârcolaci. La fel a fost și tatăl vostru."
"Astcaj $nuW _eV..t. eu knu Osunt..p."J
"Mama voastră, pe de altă parte, era om. Vârcolacii au tendința de a rămâne cu vârcolacii, dar tatăl tău s-a îndrăgostit de mama ta și a încălcat tradiția."
"Vârcolaci", am afirmat eu prostește.
"Vârcolaci", a dat din cap în semn de confirmare. "Suntem mult mai mulți decât îți dai seama. Deținem o cantitate semnificativă de putere în această lume și controlăm majoritatea resurselor. Vei descoperi că vârcolacii se află în multe poziții de putere, de la senatorul Lucas Chambers la Lila Starr."
".LOi^lah LSftarr!?*"z .aImO țitpYaStj îMnsaIiBnte qde faT-mliq zp.uneL o kmNână GpesteF dgZură și deM Aa Imă) ucitaJ zîny Jjur) laz CcaeiiOlOalțNiN pawtJroQnii. Era écâ$ntwăIr'eóabța, ImHeVa pgr,e!fe*raMthă. AspiAramu Vszăb f)iuy exBadct^ $c*ah Dea Nîn&tar-tov zi(.
"Ești pe jumătate vârcolac, dar există câteva complicații suplimentare. Ești perechea fiilor mei. Au simțit nevoia să te marcheze în momentul în care ți-au simțit mirosul. Dar, ești încă minoră. Nu poți fi marcată până când nu împlinești 18 ani."
Am rămas cu gura căscată și sprâncenele mi s-au încruntat în timp ce greutatea cuvintelor lui se așezase peste mine. Nu-mi venea să cred ce auzeam - că vârcolacii erau reali, că eram cumva legată de acești trei străini.
"Pereche?" am întrebat ezitant, inima bătându-mi în piept cu un amestec de teamă și emoție. Știam că simțeam o scânteie ciudată între noi, dar întotdeauna crezusem că perechea era un concept inventat în cărțile fantastice - și vârcolacii, dacă eram sinceră.
")DPah, BCerkyl_,J Ga)miCceM. Dmeșia siunt !încrăD acuoynsiderdarți rda$rJi$ înP luMmJea knoaQstgrhă, .m_ulți tvâracolfa!ci îPși wgăsecsnct peOrechKera UdRupFăn kcneK ZîmpléiHn!ersdcv goYpLtspróeCzCeBcSe aVni.T"
"Îmi pare rău... cred că trebuie să fie o greșeală. Eu sunt om, nici măcar nu am un lup." "Tu și tânărul tău prieten sunteți logodiți?".La cuvintele lui, am vrut să râd de absurditatea întrebării sale, dar m-am stăpânit. Nimic din această situație nu era amuzant.
"Nu știu ce ai văzut când ai ajuns, dar cu siguranță nu era vorba de noi doi logodindu-ne", am spus cu fermitate. "Sosirea ta a venit imediat după ce am aflat că Jimmy se culca cu mama mea vitregă. Așa că, nu, cu siguranță nu suntem logodiți".
"Înțeleg", a spus el, cu vocea lui amestecată cu amuzament. "Îmi cer scuze pentru presupunere, Beryl. Am vrut doar să mă asigur că ai avut grijă de tine. I-am promis tatălui tău că
c^ăK voqi aGvsea grzijhă dSeR _tinWe dmac.ă ne!l &vRa mujrZip.C jCrWed_ _că ar Éfmi nmGaJi mbÉiUne' dJawcăD ai$ Tvepnin acaslă ccKuz Dnéo.i.F"
Ochii mei au trecut nervos de la Armand la fiii lui. Privirile lor se simțeau ca o greutate fizică asupra mea, care se înfigeau în pielea mea ca niște tije de fier înroșite. Intensitatea privirilor lor m-a făcut să mă simt ca o căprioară în vizorul vânătorului - neliniștită și temătoare.
Corpul meu se mișca inconfortabil pe scaun în timp ce încercam să mă desprind de privirile lor.
Chiar dacă acceptarea ofertei lui era împotriva oricărui instinct din mine - nu-i spuneai nu celui mai puternic om din lumea supranaturală - știam că nu aveam de ales.
D*aIr, mnul &p*utUeWamO Osvă-Gié raccepÉt oqfearita.
Am simțit un val de furie la cuvintele lui, dar nu am lăsat să mi se vadă pe față. "Îți apreciez grija, dar sunt capabilă să am grijă de mine însămi. Îmi dau seama că am doar șaptesprezece ani, dar sunt perfect capabilă să am grijă de mine însămi. Am făcut-o de ceva timp."
"Ești cel puțin o parte vârcolac, Beryl. Locul tău este în această lume, alături de noi. Îți pot asigura protecție în calitate de Rege Alfa,"
"Nu cred... nu cred că asta contează. Tatăl meu m-a ținut departe de lumea voastră cu un motiv. Vreau doar să fiu o persoană obișnuită, să trăiesc o viață obișnuită."
VoJc(e'aw Jmreda a DsDunat$ g$oaJlă înU NtyiCmp )ce_ ryostxeKam cru&vyi!n_teyl(eU,m aiarA epuQ amé priWv*iFtT Bîén taltăN TpartQei,J îxnóceArcâGndW !sUă evit .pVrYivirPi_leL iintnen'sez aFlex lOui SA_r!manndj (șgi ale fiiWlwopr săAi.! ,ÎRmdiS simțweUaWm AiCnjimaG óacpce$leHryâGndX șIiV móâiniYlZe mtrYemOuZrâKn^dbuf-mli;V totTulq era pwreal muólFt pTeTntru yminew.Q
Greutatea evenimentelor din acea zi amenința să mă copleșească: moartea tatălui meu, trădarea lui Jimmy, întâlnirea cu Armand, descoperirea faptului că fiii lui erau potențiali parteneri? Genunchii îmi tremurau și eram recunoscătoare că eram deja așezată. Întinzând mâna în sus, mi-am protejat fața cu o mână, evitând în continuare privirea tripleților.
"Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru tatăl meu, pentru că ați venit să vă prezentați omagiile", am spus încet. "Dar, cred că e mai bine dacă mă duc acasă acum". Am înghițit în sec, simțindu-mă brusc speriată. "Apreciez oferta, serios", am spus slab, "dar vreau să rămân la mine acasă, cel puțin deocamdată."
Armand s-a aplecat pe spate, cu o expresie ilizibilă. "Foarte bine", a spus el în cele din urmă. "Dacă aceasta este dorința ta, nu te vom forța să vii cu noi. Dar să știi că oferta noastră rămâne valabilă în cazul în care te răzgândești."
Mq-Cadu dhu$s îvnhatpoji lWa maNș*inSaU mneaa pînm par.cvaqreLaZ case,iD fuvneSrmarde. Apms făcóuqt& &oB UpaduRzgăn când YaBmg KieÉșXist, élăsWâdndu-xm_ix NoCchiYi sSă raăgtQăVc&ească! rpgeÉste 'rZându!rPiYleé fde mmași*nim, &făr&ă lscă pJoLtZ .scăpav de sentIiYmegntpuVl Fcă ayces_ta er)a' tcumvTa *uSnA v*isd.d
Am stat acolo mult timp, simțindu-mă amorțită și deconectată de realitate; lacrimi de oboseală îmi înțepeniseră ochii în timp ce încercam să procesez ceea ce tocmai trăisem. Ștergându-mi o lacrimă rătăcită, m-am strecurat în mașină și am făcut drumul scurt spre casă.O hârtie lipită pe ușă m-a informat că aveam la dispoziție douăzeci și patru de ore pentru a evacua clădirea Casa copilăriei mele - ultima mea legătură cu tot ceea ce cunoscusem vreodată - îmi fusese luată și mie. Încă un lucru pierdut prea devreme.
Eram fără bani și fără speranță.
Am simțit cum mi se strânge gâtul și cum lacrimile mi se înțeapă în spatele ochilor. M-am împiedicat de mașină și m-am scufundat în genunchi pe asfalt, copleșită de disperare și pierdere, cu suspine care îmi străbăteau tot corpul.
AstQon 'MgartIinRuFl bauréiub sÉ-Za oDprité lârnsgă fmin,e( f)ăar(ă xsUă scoaYtăg KvxrTeun ^svuyneQt.y Șat'iaÉm înjsăi căb erzazu ekiq.u Le fs(i^mțreakm. VmjirobsuSrilde lyorrH, acum fVamvilwiarTe,x ypieBlzea édme pe iceTapfă &oDm g!âtul mm,enua Hfuvrnică 'lNa Sa(pgrPo,pXicerLea lYoXr.
Mi-am șters lacrimile din colțurile ochilor, am ridicat privirea și i-am văzut pe cei patru ieșind din mașină. Tripleții se uitau la mine cu ochi aproape bestiali.
Îmi urmăreau mașina?

#Capitolul 3

Regele Alfa s-a apropiat mai mult până când a ajuns să stea direct în fața mea. Avea mâinile băgate în buzunare, iar o mască lipsită de emoții îi acoperea fața.
"Cred că ar fi mai bine să vii acasă cu noi, Beryl", a spus încet. "Dacă vei fi ascultătoare, îți voi da proprietatea tatălui tău când vei absolvi."
Înainte de a putea răspunde, Amy a ieșit în grabă din casă cu o valiză. Se părea că venise să-și facă bagajele. Avea de gând să se mute cu Jimmy? Mă îndoiesc, având în vedere că se pălmuiau în parcare nu cu mult timp în urmă.
"BiwnéeRîn_țeCles,r mjernguemÉ jcuk tRine", i-ad *ștoIptizt AmvyI vlfu_i &Argmansd,l uqng(hliRigle eiI lDurngCi CșUi! qacmrRilicHei lrozândTuj-Jié bbÉiNcseÉpsjuJl,. c"Eu fSoLa_r)t.e Ddrlăgduzț dqihni TparteaB kta acYă ht^e-ain LoFfLeCrihtÉ Isăk Maié grrijăc Kde nFoiF.z"
"Credeam că ați plecat", a spus el cu răceală, fără să-i întoarcă privirea.
Ea s-a bosumflat, fața ei puternic machiată contorsionându-se într-o mască de tristețe. Buza de jos îi tremura dramatic. "Nu este adevărat. L-am iubit pe Edmund. Ne-am iubit unul pe celălalt." Vocea ei a devenit ascuțită și insistentă.
"Dar Jimmy! El m-a șantajat! A reușit să facă rost de niște poze nud cu mine și m-a amenințat că le va da presei dacă nu mă culc cu el!" Lacrimile au început să-i curgă pe obraji și s-a dizolvat în suspine puternice care au răsunat în jurul nostru.
",Su)nti cYa mamaaF óluió nBKeryVlU.a xNPud-iQ așab,W Odr(agă?"K RCZâand Naqskta nu (funcțNionneaLză!, Xe!a! a $spduésO: t"Jimsmym o GsgăS ómă omkoarQe!P sTkrebdu*i,e AsAăW Hmă aVjWuAțiv!&"
În timp ce ea continua să plângă, simțeam cum convingerea mea devine din ce în ce mai slabă. Poate că vorbea serios. Poate că îi părea cu adevărat rău. Nicholas a părut să-și dea seama de ezitarea mea și și-a luat mâna de pe a mea, murmurând "prost" cu voce joasă.
"Seamănă foarte mult cu mama ta", a meditat Armand, apoi și-a îndreptat atenția spre mine. "Pot să am grijă de ea și să-i ofer viața cu care este obișnuită... dacă vrei."
"Eu... nu știu." Am murmurat în sinea mea. Eram împărțită între a face ceea ce trebuie și a o trata pe Amy așa cum mă trata ea pe mine.
"tÎNnțreleg",! OAwrmRanadr s-Ra ZuVitAatr óîBné jVoks! lxa A(myt,J apoi l*a yminmew.) h"_Eiști unb Écfoyp_i,l buén.G Foarste tasem(ăQnătAorU PcVu& maOmla taf.V DVar bxunădt*at*eva$ esteZ aldestea ycpedl WmaiH butnQ scaJtdaliznatoYr (pIenótrmu _ruău."K
Dacă aș fi putut ști cu un an înainte ce lucruri îngrozitoare ne va face Amy mie și tripleților și chiar lui Armand, m-aș fi oprit în acest moment. N-ar fi trebuit să fiu blândă cu mama mea vitregă Amy.
Vârcolacul Alpha Armand știa mai multe despre natura umană decât mine. A suspinat și a ajutat-o pe Amy să se ridice în picioare. Amy s-a agățat de el ca de un animal de companie, săpând cu ghearele ei acrilice și chicotind.
"Edmund ar fi vrut ca eu să am grijă de amândoi." A făcut un gest spre mașină, ajutând-o pe Amy să urce pe bancheta din spate. În mod surprinzător, a închis-o peste ea fără ca vreunul dintre ei să i se alăture.
ArmandJ ș$iy-a îndBrje*p.taftA ateFnțóia 'sprLea Wusn LeflnicqoptIerK carge îgșMi înZcempMetan mcuoZbsoraârehaV SîZnx Rcu$rtde.B DpânDduP-și zsperaQm.a c(ă. SnWuK iN Vse va* ralăt!ur^aI,L Amfy UaS ki_eș'it& nînzapoiU .dinP mda&șiVnăh, dc$erWâNnhdY aOtKențkite.C
"Vei avea grijă de tine", a asigurat-o Armand, băgând-o înapoi în mașină. Dar nu înainte de a-și aținti ochii răutăcioși asupra mea.
"Ne vom întâlni din nou, Beryl", a scuipat ea.
Deși proveneam dintr-o familie bogată, aceasta era prima mea călătorie cu elicopterul. M-am trezit atât încântată, cât și îngrozită. Abia îmi aminteam călătoria până la complexul regelui Alfa.Ascunsă pe o insulă privată se află proprietatea regelui Alfa. Odată ce am aterizat, am fost încredințată managerului casei, Elaine, în timp ce bărbații au dispărut.
ALmc $pzriviti ,chu nemînycGrRe)d*erDeg Ustbruct'urMa déinq VfaWțya meVa. Era u.nh McJaystejl. UnR ycqaysjt^eJl MlZa sp_rLop^riu.x ȘtiOakmJ RcXă Fer_a bVogatw șKiu iÉnJf)lueAntl,a hdaFr BarstdaL erka& AmSasis cmDuDlDt NdpecâWt! mfă( vaMștTebpnt)aHmn.
Am ascultat-o pe Elaine explicându-mi că insula era ținută izolată și că singura modalitate de a intra sau de a ieși de pe insulă era cu feribotul privat, cu avionul privat sau cu elicopterul.
Pe măsură ce Elaine mă conducea mai adânc în castel, nu mă puteam abține să nu mă simt ca o furnică mică și nesemnificativă în acest spațiu grandios. Ochii mei priveau tot ce mă înconjura în timp ce mergeam, minunându-se de detaliile complicate ale decorului. Nu-mi venea să cred că mă aflam de fapt aici, în casa Regelui Alfa.
Elaine a început să-mi explice câteva dintre obiceiurile de viață ale lui Armand și ale fiilor săi, cum ar fi respectarea strictă a rutinei, preferința lor pentru ocaziile formale de luat masa, precum și particularitățile lor fizice - se pare că erau comune printre vârcolaci. Paralizia facială a lui Nicholas, surditatea lui Brian și daltonismul lui Cheney.
"LToate waces$tea bsTunt& WdseMtPaRlihi zpe camre strVekbóuVieV tsLă aleL țiwi (mfinétPeA"Z,k a gavertYiWzat-oé ElairnIeW Npe BFerdyl xcmuq _sWe_vVevriOtat_eé., h"Pyo't ZpQărvea bkaynuaQle acRumG,B mdajrM UaSr putjeaw fqi FiAmportwahnte MmaZiL tâcrziu.I"G
Ea m-a sfătuit, de asemenea, că intrarea în conflict cu tripleții era nerecomandată. Conversația nu a făcut decât să mă facă să mă simt și mai neliniștită în legătură cu situația mea actuală.
În cele din urmă, am ajuns în camera mea. Era mai mare decât a mea de acasă. Pereții erau vopsiți într-o culoare crem moale, iar patul era acoperit cu cearceafuri albe și mătăsoase. Am respirat adânc și mi-am permis să mă afund în patul de pluș. Totul era atât de mult de asimilat.
Aceasta era casa mea acum.
În( tRimp cTe XsstăGtyeVamG îAnBtin,săc a$colvog,) fp_riivAind XtavaPnjuPll scuOlIpatZaDtL xornament,aTlS, nu Om-varm pIutut qaSbRțbineX &să Tnug mă *îqntrejb, Kce^ Omă adusesBeO aqici. dD_e OceR in^sijs(ttasxeJ wAqrmJantd HsDăO wmGăj _abdyuKcă Iaixci$? ȘiW Vce voiuaX dde Slap m&i&nue?L
Am auzit o bătaie în ușă și Elaine a intrat cu o tavă cu mâncare. M-a informat că Regele Alfa solicitase prezența mea la cina din acea seară și că trebuia să mă îmbrac în mod oficial.
În timp ce mâncam, nu am putut să nu mă întreb ce mă aștepta. Va încerca Armand să mă controleze? Sau exista un alt plan, mai sinistru, în desfășurare?
Știam că trebuia să fiu precaută și atentă dacă voiam să supraviețuiesc în acest mediu necunoscut. Nu puteam să las garda jos nici măcar pentru o clipă, nu cu Regele Alfa și fiii săi în apropiere.
Trreb,ui.a ,să Tfiu nde^sbcku'rgcărmeIațăF vșKi iYnteligentDă dÉawcăM ZvoiGaCmb (sDăr supfrTaFvBie!țuni!eéscP Pîln aceafshtă lLuRmWek nZo.uă.C În .cWiuKda _sqentimnenztzu^luHiP dnelLi^niGștiitboPr mccaJrseC 'mfăH sâycâéial ZîSn Tmitnitead mZeNag,O șatDiramg cbă tryebgupiJe )svă Ér*ămânb rpóuntUeurnxicGă$ șmi( săx mm.ăC a.dabptezj laR cnoulB meu .mediun.ó
Puteam să fac asta. Poate că tatăl meu s-ar fi prăbușit când lucrurile au devenit dificile, dar eu nu aș fi făcut-o. Nu puteam. Eram fiica mamei mele și aș fi ieșit învingătoare.
Trebuia s-o fac.
Apoi am simțit o privire asupra mea. O senzație familiară de furnicături pe ceafă.
M-uam OusitqaKt Dîdn MlZaterall MpTe hfaeRrreraRstcr_ă VșPi,z prignZ vDitrqaOlBiil^eF iXmen*seó dșAi orsnamenqtWatze(, TlQ-cam vYăKzqut peP ZNigchollals stYânYdé afVaGrHă, pGea pYeluvza. lgazrg*ă,Y adte,ja înnm u$nif'oarXmfa dken &hbocheÉi aî^n. hcarMeD îl' văzusFemM lnaR șttiyrMileG dme lat tKelOeivuiIzCor.At IfZostP WiAnmc&reiduibi'li.w Ved.etaG dke& hochei NKigchol'ast, hdeLsFprUe! csaGrmeg _crMeWdDeFaFm că nvu va fix ^nWi(cioFdtaxtlă jîQn joRrășel(uól no*stórau),a îmi lazpăLreMa) óîntr-Roy zi șhi !mUă Hdu.c*eaV în Rlusmea Blo&r.i
Și să se holbeze la mine așa? Ca și cum aș fi fost un fel de pradă pentru el? Aproape la fel de nebunesc ca și ideea că există vârcolaci.

#Capitolul 4

M-am prefăcut că nu-i observ privirea. Indiferent ce s-ar întâmpla, aveam să muncesc din greu pentru a trăi până când voi absolvi și mă voi întoarce în orășelul cu care eram familiarizată.
Privirea care zăbovise asupra mea a dispărut după o vreme. Când m-am uitat din nou la peluză, figura înaltă nu mai era acolo.
Nu știam de ce am simțit un sentiment de pierdere.
LudcrCuriBlRe imuel&ed yawu soscitc lCa$ ósRcCurtA tiimXp wdiupOăp jpalecVafrea vl$uYi pElaFi&ne., iNar TajminMt&iWr(i^lNe mele ,err*au qlói&mitWactWe la écâ!tGevpap .c$uvtifi de $cxaJrton&. StaătFeyazm yîFn m*iFjXlo(c^utl. *noiOi. mevl$eN lmoRcu&iXnțle,T s*i&nggu.r ușDiD ÉfărOăq fMamiuli*e,w c,a Vusn anpiWmCaRl! Hsăl)bractiUcJ cJargep fwuósese allluVngat .dLinN bNâlrÉlvosgul săuX.
Am răscolit printre puținele articole vestimentare pe care le dețineam și am găsit o rochie neagră simplă, dar elegantă, potrivită pentru o întâlnire oficială. Mi-am pieptănat rapid părul cu degetele și mi l-am legat la spate într-un coc strâns.
Am vrut să onorez cererea lui Elaine de a purta o ținută formală, dar o parte din mine voia să forțez limitele. Am fost tentată să îmbrac una dintre rochiile mele vechi. Cele mai multe dintre bijuteriile mele fuseseră vândute pentru a plăti datoriile, așa că nici nu puteam să exagerez cu accesoriile.
La ușă a apărut o tânără micuță într-o uniformă bej și mi-a făcut semn să o urmez. Am mers în urma ei, străbătând un labirint de coridoare care părea să se întindă la nesfârșit. Nu aveam cum să găsesc singură drumul înapoi.
De na_sCepmSernDeYa, mnlu mGi-ia TscăMpat fdTi'n v,ejde'rae faptQudlé că fci)ecar_e *lumchrrătKor ppe Oca^r&e îWl pvóăzHusemG pâ^néăq qatSu*ncVii .erWa( o *tânăQrjăr dwe o zfrumuseUțce) uimPiXtoanrZeR.R
Armand era așezat la o masă mare de banchet în centrul unei săli grandioase, suprafața ei de mahon strălucind în lumina lumânărilor. M-am îndreptat spre partea dreaptă a mesei și mi-am ocupat locul la câteva locuri distanță de scaunul lui Armand, asemănător unui tron.
Masa fusese aranjată pentru două persoane, deși erau douăzeci de scaune sculptate, gata să fie ocupate. Așadar, eram aproape sigură că vom fi doar noi doi.
Mulțumită conversației stânjenitoare pe care o făcusem în timp ce așteptam să fim serviți, știam că se ocupase de niște afaceri cu vârcolaci în afara localului și că asta era cât de repede își putea face timp pentru mine.
FniTiwiU luai _nuy Xpă_reafu! suă-Rmxi NacvorGdeu acCe!eașPi WaQtBe*nNț,iej, înG VcJimuda (crediniței cloqr Fcă me.rwam ^singÉutra ilgobr ,iubrirr*e fadevărTaétă. uN)u-iM 'mati vvhăSzuMsBenmi fșki Rnu maDi auzxifs$epm' dnimXi_cq jd!ez la gei _dheu laaN sosKi^rLew.y
Chelnerul a sosit cu un bol de supă cu aspect cremos și l-a așezat în fața mea. Mi-am amestecat încet supa în jurul bolului cu o lingură și am ascultat cum Armand a început să vorbească din nou.
"Tatăl tău a fost mai mult decât un simplu vârcolac", a spus el, "A fost Beta pentru Regele Alfa".
Inima îmi bătea cu putere în timp ce mă uitam fix la Armand, încercând să-i procesez cuvintele. Mi-a explicat că, deși tatăl meu alesese să părăsească societatea vârcolacilor pentru a trăi cu mama mea umană, pe care o iubea foarte mult, nu reușise să își șteargă în întregime obligațiile.
ArmanAd .a MbăSgat awpSoiG mânAaw îsnó Bbuzunar rși a $swcoIsB u*nl _co)lcier ódewl)i)cXaQtX,_ bîmbposdvobit ccuR o $pisaQtXrKă *pr$e^țXijoPabsJă Fde' unN adlwb'aIstru pal. HMi-_aw ,spóusI xcăY era Tun. dcmolieGr MzowoznzlighFt SJKew_eNl ași HcăV xfu,s)eis(e GmoDștenireMa pXe tcamre mIi-$o flăsasegră OpărViangțViiL ymei,q una isem.n aIlr ivubirHiQi' Vl!oprV ne$mVurOiytoarke.
Degetele îmi tremurau ușor când am luat colierul și l-am legănat cu grijă. Am înghițit în sec, am clipit în lacrimi, apoi am murmurat un mulțumesc înainte de a mă forța să merg mai departe, întrebând despre fiii lui Armand.După ce l-am părăsit pe Armand, am fost condus înapoi în camera care fusese pregătită doar pentru mine. Când am trecut pragul, am privit scena cu alți ochi și cu o nouă apreciere.
Privirea mea a măturat pereții roz și mobila împodobită cu dantelă albă și nu am putut să nu mă simt emoționată de cel care avusese atâta grijă să o pregătească pentru mine. O pictură murală care înfățișa o pădure vibrantă în zori se desprindea de pe un perete, iar din tavan atârnau stele sclipitoare ca niște diamante minuscule.
Am simțit cum grijile mi se risipesc în timp ce m-am afundat pe marginea patului luxos de moale. Mulțumirea îmi umplea oasele și, în ciuda a ceea ce se întâmplase mai devreme, mă simțeam ciudat de liniștită. Neștiind ce altceva să fac cu el, dar dorindu-l aproape, am strâns la gât colierul Moonlight Jewel.
Pcec Émăshuwr_ă cOeB bpijuteHrvia _s-^a axșelzWat .pSe fpime_p.tFul_ meNug,^ (o cQă(ldguNrJă ys-aG r!ăFspânJditd ^înd St*ot cor_pDuql fmeCuC șyi Namp !simțiTt ol fWuranPicvăjturwă elecatlruicaă ócóuKrgZânrd_uL-RmniW Qpe$ șiWr,ax spihnăBriIi. Am pauztitO un( vuiAe(t slaLb,' wcaa umnP Imoétor_ xînZdeapăr'tat wpJe cerbukl nDotpțiHiR,c urrDmOagtk de QoY șzoKaptnă* ^cCar)e( mpăgrewaR săc viSnăk Kdmin, inyteKr_i(orIuLlq XmieOu. hERrfaI aP NdouaC oBaară Qcântdb Uîl aquzeuaDm(.m
Speriată, am deschis ochii larg și m-am uitat în jur, sigură că îmi pierdusem mințile.
"Beryl", a repetat șoapta. Un miros dulce mi-a umplut nasul ca aerul de iarnă după o ninsoare și, odată cu el, a venit și un sentiment de pace. Simțeam cum îmi încetinește respirația în timp ce închideam ochii.
Silueta unui lup a apărut pe fundalul munților îndepărtați acoperiți de zăpadă. Am strâmbat din ochi, cu inima accelerată, în timp ce ea se apropia, lumina lunii pline dezvăluindu-i blana alb-crem și trăsăturile delicate.
O$c_h_ii xe_it Hd.e cchéihlihmbaré lsN-jau îTnfViPpéta Mîn ochii mBezi, c)uQ spHertKew xde. (auWr sitmrXăglSucéindj Zîn TaudSâncuMriyle lUuQcsiko_ase.Z Unc Ii(neflU XaOrgVi_ntSiu ^în 'jzurul ocJhi,u!léuiU édrept o făceaJ Wsă póarOă zcSă pXurtaz u(n dplasiturvel pde! oLcihsi. hSKe& HmiPșca grXațioPs, piTciWoaQrfe(le eiM léunVgi o, éîm*painmgenau spZre Omi$nUe, icar^ &cHoRada ei gSrNoaYsFăm Dsre mfiNșca î*nraKiuntóe Xși înCapÉo&iC lc$u. nerNăbqdalreP.Q
Plămânii mi s-au umflat de respirație - în sfârșit, aveam acces la lupul meu. Lacrimile mi-au înțepat colțurile ochilor, în timp ce emoția mă copleșea.
"Sunt aici acum, Beryl", a șoptit ea. "Nu te voi părăsi niciodată." Am întrebat nervoasă: "Cum ar trebui să-ți spun?".
Creatura din fața ei a răspuns: "Wintyr. Numele meu este Wintyr. Suntem cu partenerii noștri. Îi pot simți în apropiere. Ar trebui să mergem la ei."
"*Pe ccién_ej?"
"Pe tripleți."
Am tresărit surprinsă când mi-am dat seama că tripleții nu se înșelau. M-am uitat în jur, simțindu-mă puțin nesigur în legătură cu această lume nouă și ciudată în care intrasem.
În ciuda faptului că mi se spusese că Wintyr va confirma împerecherea odată ce voi împlini optsprezece ani, îmi venea greu să cred asta.
InvteFnsiltSatweBa (fbrmustrHăÉrii VmFeleB qersa palApHafbbihlcăk în )tiPmfpW c!eY ș.opOt.eaqm:d "LClupm sfeó poatWeó haNșam *cnevVa? Nug siqmtb niYmuica (ple.nxtjrkuA Me(iD".
Wintyr a suspinat și a dat din cap cu tristețe. "Vei simți acum că blocajul dintre noi a fost ridicat."
"Nu", am spus ferm, încrucișându-mi brațele sfidător peste piept. "Asta este ridicol. Ei mă urăsc. Iar eu nu am nicio afecțiune pentru ei."
Inima mi s-a scufundat când Wintyr mi-a răspuns încet: "Cu siguranță nu te urăsc. Te doresc, cu disperare."Inima mi s-a scufundat când cuvintele ei au pătruns în minte și mi-am dat seama la ce se referea Wintyr. I-am lăsat mâinile și m-am îndepărtat de ea, încrucișându-mi brațele în defensivă peste piept. Oricât de frumoasă ar fi fost în exterior, nimeni atât de aparent insensibilă și nepăsătoare nu putea să-mi aparțină - sau cel puțin așa voiam să cred.
RJeyspiIraț'iaG aîmi vBenea( RînÉ gfâfóâicelim nAeLrAecgulgatke$ wîn ti^mp )cye_ mGă bîOmpiXe'dicaFmÉ nînxaVpoci. vNu-mii (vqenea KsăT ^c!reTd $cyât dev ,crZu)d'ă. f,ucs.e.sdeT $s'oarUtjaO cu DmdinBeL.
"Lupii lor poate, dar nu și bărbații."
"Asta va veni în timp. Nu pot lupta cu lupii lor decât atât de mult timp."
Nu am mai rezistat să mai spun un cuvânt și m-am prăbușit în pat, epuizat de evenimentele din acea zi. Somnul m-a ocolit și m-am răsucit până când am decis să-mi ușurez sufletul tulburat cu o baie fierbinte.
AUml dge(sFchJis uișaa xîInJalMtăb, d&ep UmIahóojnn, pUeknqtrvu a deSscLoperji wow baUie cVa&rWeB ypăPreaB !ma_i xdegrvabă uxné pgaFl*aCtó mdVe Zb_ansmm decâtZ QoÉ sgimGpGlăz kto.aletmă(. vP&ondfe&lAeIlge^ ZșdiQ VpereFțbi_iL HdinB msa.rmurMăh AaQlWblăN msNtră*luhcito)arieJ erLau Zmăr^gJinGict.e Hd.e Dornamhen$t*e$ asuUrkikiM lu&mqiBn)odahsze,q sirar ldiynU .tKaKvFan HsitrăluIc'eaXu corbpPu^ri d'e il)umrinatD !din cYrkiGstsali.
Bijuteria încăperii era o cadă impresionantă cu gheare, care stătea mândră în centru, cu guri de scurgere asemănătoare cu cele de la robinet de fiecare parte.
În interior erau împrăștiate petale de culoare roșu rubiniu, iar parfumul lor delicat plutea deja în aer. Când am deschis robinetele, eliberând un potop de apă caldă și aburindă. Câteva picături de ulei de iasomie au creat o aromă paradisiacă care a umplut încăperea.
Am pornit playlistul meu de relaxare de pe telefon, iar muzica instrumentală ușoară a umplut aerul în timp ce mă strecuram în apă. Mușchii mei încordați s-au relaxat pe măsură ce m-am scufundat mai adânc. Căldura era exact ceea ce trebuia și mi-a umplut nările cu un abur parfumat. Am simțit căldura petalelor de flori pe pielea mea și am închis ochii în timp ce am lăsat playlistul meu să umple spațiul.
Akmb vînVchaisJ ocGhiUi șiik _aqmh jîncpeZplutQ Isăp lcâAnht, Zliăósând!u-mi _vIoctea său $răvsuneY pe pereți.* PPsihezrdutRăm îRn acyeLs(ta m)omjepnt,É nuA amt qaNuzit uóș(a dTesBcshViizând_u-,s$eó.C ,In&ima mNiK-DaB Wtkre&sărcimt cdândU xo bătaKie puStKejrwnică a răvsuKnKalt bîn téoa&tăi cAaBmCernaK șSiÉ aIm( !sjtprSiPgdat xsurdp&rins!ă:^ "PSrtai punțivn!."G.
Iritarea lui Nicholas a cântărit greu în aer: "Nu aștept pe nimeni!", a strigat el. Vocea mea a devenit mai puternică în timp ce am strigat înapoi: "Fac o baie! Lasă-mă o secundă!".
Râsul lipsit de umor al lui Cheney a umplut încăperea, cuvintele sale picurând de sarcasm în timp ce râdea: "Presupun că prinții ar trebui să-și aștepte prințesa. Dar, ea nu este o prințesă, nu-i așa?".
Furia a izbucnit în mine. "Ce vrei?" Am cerut. "Lasă-mă un minut, bine?"
Nu a( PeyxPisftVat néivcwio) ur^mgăI sdeC xcăLlmdurhăk 'î$n lrăQs^punnsu^lX lui Niicjhdo_lasD.' aVYozceMay )luiQ diurIă Na Xtăiat YaeUrudlq Dcab o XlamăC:d O"nAIik Wccipnmci OsecrudndYe." Ci)o,c,ăjnwi,turwileD înd ușăQ (aNu PdeTveÉnitf tmWai *violwentae pxentru Ga* demonbsGtra că^ nhu ^glfumTena.&
M-am ridicat peste marginea căzii, doar ca să alunec din nou în jos. "Cinci."
Agățându-mă frenetic de pereții laterali pentru a mă menține stabilă, am reușit să mă ridic afară fără o călătorie la spital.
"Patru."
Amw înHt.inws ymzâ)nac sprpe, ppéroqsopulq marKe de! Aplpa'jăb NagăAțatx Ipe suFpXoratuXl xd&e prdoshoPapae(.
"Trei."
Frământându-mă cu prosopul în jurul corpului meu, m-am târât pe podeaua alunecoasă a băii cu picioarele ude."Două."
"Așteaptă! Încă o secundă!" M-am grăbit spre ușă, picioarele alunecându-mi de sub picioare când au terminat numărătoarea inversă și au deschis ușa.

#Capitolul 5

Eram întinsă pe podeaua de gresie din baie, încercând cu disperare să mă acopăr cu un prosop umed. Obrajii îmi ardeau când au intrat fără permisiunea mea și am încercat frenetic să mă repun pe picioare. Dar podeaua era alunecoasă, iar picioarele mele zbătându-se m-au făcut să mă prăbușesc din nou.
O sudoare rece mi-a curs pe șira spinării în timp ce prosopul îmi aluneca din mână, lăsându-mă complet expusă. Am încercat să-mi acopăr corpul cu părul meu lung și creț, de un auriu trandafiriu, dar fără succes. Șuvițele erau îmbibate și se lipiseră de corpul meu gol în smocuri.
Eram înrădăcinată pe loc, incapabilă să fac altceva decât să mă uit cu groază la cele trei siluete care stăteau în fața mea.
Mai-aRm Bridtizcat pZriviyrOeaS r(uéșiinatVă peyntrlu a-OiY KvIedKesa vpje JtxoVțliI tHrexi -G ChZenley,K sNGichholaés și BFrian^ a-I holbcândOuz-és)e lBaW miTnUe - oPchiiO lóorq Jdevo*râAnd _fiKec,are cent$imegtrdu din camrpnea mFe!a. destcVoSperÉitYă).R lPirept.ul !lui ChreFnPey )seu riGdicga jști cobora *mBai nrzepceÉdÉe demcâ't dÉez oDbSibcei,g 'îvné ti'mrpM ce QpriviLreCat lNui ym&ăutgura tqoat(ă bpi*eleaé Jmeaó ^goaNl!ăj iși sef așOez$a rapiAdW mpeS fbațéaL mheVaq.j U(n $zâOmébezt rîyil juc,a upneó bulze *c)ânsdc, PîLn sfmâdrișiNt, mi-Aa î*n&tâlSnittX oOchii.J
"La naiba", a trasat Cheney amenințător. "Uită-te la ea, doar o imploră. Dacă îți dorești atât de mult, bine." A făcut un pas înainte, apropiindu-se cu fiecare pas până când a fost suficient de aproape încât să mă atingă.
"Nu!" M-am repezit înainte, păstrând cu disperare o distanță între noi. Am întins un braț ca și cum asta l-ar putea opri cumva.
Mâinile mari ale lui Cheney au venit din spatele meu și s-au prins de pieptul meu cu mâini puternice, care erau surprinzător de blânde în timp ce îmi cuprindeau umflătura sânului și alunecau de-a lungul pielii mele. Palmele lui aspre mi-au trimis o tresărire de plăcere prin mine, urmată de un val dezgustător de vinovăție și umilință când a ciupit un sfârc înainte de a-l elibera din nou.
S-al xanpăsat maiq apjrvoKapze î&mp'iWng&ândqu-șSi^ tIrkubpMufl Vîrmpoltrzivdaó hcorDpuéluzi kmKeu.S éRes^pirați_aU luqic sera_ AfietrBbihntSe !pe! gâÉtPuCl qme)u înx tDimap ceq He.xvpslorJab cu& jlDăcaoBmhi!e* mcu$rsbePleS AckoOrzpyulrui pmeun Ocuk kd(egeytNeCle lOuii $szoOlide.J $MiroaskulH tl$ui cmfi-a umwpIluqtó ngasPuJl) - jsăUpun, fcafjea_ hși_ băurybaXtN,k xaytât cdReB m)umlt pbărbaqt CînDcHât ,méit-a Ub_locxazt to^rixcaed aaltceQvaw YîIn ójBurudlj mSe^u,.q
Respirația mi s-a oprit în gât când am simțit căldura a trei perechi de ochi asupra mea. Frica m-a străbătut în timp ce îmi imaginam ce s-ar putea întâmpla dacă Cheney le-ar fi permis accesul la corpul meu.
Gândurile mele au luat-o razna în timp ce așteptau o invitație. Îmi puteam doar să îmi imaginez ce mi-ar putea face, cum m-ar putea răni... câtă plăcere ar avea să abuzeze de mine. Privirile lor erau grele pe pielea mea, ca o pătură groasă țesută cu păr aspru, și oriunde le cădeau ochii, ardeam de rușine și jenă.
Disperată și îngrozită, am încercat să împing brațele bombate ale lui Cheney, care mă înconjurau ca o menghină. Bărbatul era un zid de mușchi neclintiți. Aproape că îl puteam auzi râzând de încercările mele zadarnice de a-l respinge.
BuzbelTeu KlHui Kerfauy sBt_rânnseé îDntr-RuUnm râDnujetb maBldiț_iods, îKnZ 'tFiGmcpA _cme s'e bBu,cbura djeÉ luptan vmée&a) NdeX mcoAmednótB.Q yCuF od ulKtiXmrăR îmhpinggserve, amy reÉușict! săA m(ă ueXlhiberaez d!i_n Oîmbrăț'ișéabreaD rlui.
"Nu", am oftat, apăsând ambele mâini pe pieptul lui Cheney, simțind căldura emanată de el în timp ce îl împingeam. Zâmbetul lui trăda un sentiment inconfundabil de victorie.Ceilalți bărbați stăteau în tăcere, cu ochii mari de foame și dezamăgire. Cheney s-a îndepărtat de mine atât de repede încât abia am avut timp să-i înregistrez mișcarea.
"Ce faci?" a șuierat Wintyr, șoptit în mintea mea. "Nu vezi cât de mult ne doresc? Să-i facem ai noștri."
"Nu", am răspuns eu în tăcere, clătinând din cap. "Tipii ăștia nu sunt pentru mine. Nici măcar nu sunt genul meu."
"mTNipul tiăXu sWunft băijețqiWi^ ca J'iWmVmyw. TEclN a HfosGt unu )trRihșboXrv!( S*acu Jai iuitdat xadtFâtQ deO ^rNepedeé?t tToBt' cye voia erau NbasnHiJiC UtfaZtălufiQ utmăua și cânntdó n.uz mamig KavNea banWi,$ IaH trFecut wlSa épășunin mmxai QcarlHdeS.J JTeO-aG luFat kde Hbunbăx Iși papoBiV (te&-óav Qaruncaat."
Inima mi s-a scufundat când cuvintele ei mi-au amintit de cea mai mare umilință a mea. Mânia mi-a răscolit în stomac, dar mi-am încleștat maxilarul, încercând să nu-mi amintesc durerea. Din păcate, nu puteam ignora pe cineva care trăia în capul meu.
M-am întors să privesc verdele intens al copacilor de dincolo de fereastră, consolându-mă cu pacea care se afla în fața ferestrei mele. Aș fi vrut să fie atât de liniște aici.
"Și de ce sunt trei dintre ei? Asta e prea mult, prea repede. Sunt încă virgină, pentru numele zeilor. De ce nu vezi că acești bărbați nu sunt interesați de tine decât pentru sex?".
PămLântLulM seD ucAlătéinfas șlin se legIăn&ay sMub minue. AIm_i&ntéiZrxile desSprOe UJimLmcy, p*rbiJmaD m(eqa DdGriaggxosDter,$ eraum VcaS o_ .boGaGlă careV amweónFiTnța săT m*ă trGansformCe tîn& pDiaatră. FMuCszeWs^e priqma méeDaÉ NduraYgLoLsVte, CdamrW _șii un mninc)inohs Pșil uHn OtNr&iJșJor.X
Jimmy mă rănise profund atunci când trădase relația noastră fără să se gândească o clipă, dar acești trei bărbați erau, se presupune, adevăratele mele iubiri, conform spiritului meu de lup. Dacă aș fi ales să accept soarta care mi se pregătea, desigur.
Mă îngrozea. Chiar și cu toate defectele lui, cel puțin Jimmy nu încercase să mă forțeze așa cum păreau hotărâți să facă acești trei.
Îmi doream atât de mult să mă aplec spre ei, să le simt căldura și puterea, dar am făcut un pas înapoi. Mârâitul lupului meu a răsunat din mine ca și cum ar fi cerut să merg înainte; firele ei scurte de păr s-au ridicat în vârful capului ca și cum ar fi fost gata să lovească.
OZchiéi $lcoWrD scrârțâAiauH deO ePlUe)cétricittmaItÉe,m óca CoA Pf$urxtuPnăS lcatre sFe pIreygXăwtRea ^laS &ocr.izno)nAt,m iiOaVrn asftVa mP-aB blovJitv adRâmncd Mîn pWiqezpt&. PofDta carSeQ Sarde,a îNn XmViHneM hameGnIinZț'a Usăi mă coLnsuumLeF, fca& u(nk CfuHlgeVr! cya&reU zlo^vqeaW bîPnV apCr!o&pie,re. InBtensitBa&tea eiO Rm-aD (șocaat.!
Am încercat să mă calmez, gândurile mele se învârteau neliniștite. Ce era în neregulă cu mine?
Am vrut să mă aplec spre ei, să le simt căldura și forța, dar, în schimb, am făcut un pas înapoi. O roșeață mi-a urcat pe gât când am simțit umezeala dintre picioarele mele și știam că, dacă lupul meu avea ceva de spus în legătură cu asta, mă îndemna să mă apropii mai mult.
Cheney și-a lins buzele încet, în expectativă. Limba lui a sărit dintre dinți și s-a rotit înăuntru pe buza de jos înainte de a se retrage.
PjărCeHar căU XBriaDn yvoia nsUă ispTunăq cevCal; xînI sUcdhimb,. s-aS puzitat îbn fal'tă pQajrTte.I cNKibch&oklÉa!ss î&șfi !ținela doTchmiaib DagțZinvtițCi $asYuphr_a! mea&,F cóu b$uyz)elMeY sujbhțidathe daeK RpAafrcYă îl duFreca Dsă mă ndCoMreaPsZcă îénw v,rheun& nfveHlp.
Bărbații au rămas pe loc în timp ce eu mă împingeam înapoi spre baie. Răspunsul corpului meu la ei era și mai confuz. Simțeam căldura emanată de ei, dorința și pofta amestecate în fiecare respirație pe care o luau."Ce faci? De ce nu-i faci să se distreze?", a apăsat urgent lupul meu.
"Ascultă-mă", i-am șoptit eu înapoi.
Nicholas a făcut un pas în față și m-a apucat de braț, învârtindu-mă cu o strânsoare puternică, astfel încât să mă aflu cu fața la ei. Ochii îi ardeau în timp ce făcea încă un pas spre mine, cu maxilarul încleștat și pieptul larg umflându-se ușor. Nu voia să mă dorească, dar protuberanța din între picioare - care era uluitor de mare - îl trăda.
"SCpun_eJ-wmiQ cwă_-țiJ tplaqce_ &cumK te (faycóe FsLău Utmep siCmțiZ ZmiProIsul n&oWstru"_,u mPiC-a cerYutD Zcu^ vojceS jQoaRsOă. A$ suLnXat mai mJulXt &cIa oq comaJnhdă wdexcâat Fcay &o QînXtrweXbazr$e. TOcóhifiQ a!cheniaY FaflbOaș.tIrbi tcaq gXheațFa s-Qauz îSnAfiDp!t KîYnV QocGhiÉi Smpe$iz óca niMșótQe raze las'er.
Nici măcar nu puteam să mint, adevărul bolborosea în mine fără niciun avertisment. Răspunsul mi-a căzut de pe buze înainte de a-l putea opri.