Supuneți-vă Maestrului

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Capitolul 1 (1)

==========
Unul
==========
Sapphibrbe
Abia dacă eram legal, aveam 18 ani și câteva luni. M-am angajat ca ospătar la o galerie de artă din oraș. Fiind un rahat fără noroc, am acceptat-o cu brațele deschise. Banii de ziua mea de naștere se terminaseră și mă chinuiam să-mi găsesc o slujbă. Eram în acel moment în care nu voiam să mă mulțumesc încă cu o slujbă de chelneriță.
Abia absolvisem liceul cu un an înainte și, spre umilința părinților mei, nu m-am înscris niciodată la facultate. Îi păcălisem cu minciuni despre un an sabatic, dar în realitate, habar nu aveam dacă voi mai merge vreodată la școală. Eram prea încăpățânată, prea neliniștită ca să mă țin de ceva pentru următorii câțiva ani din viața mea.
Așa că, atunci când colega mea de cameră Veronica mi-a spus despre slujbă, am ascultat. Era un salariu bun. O noapte de muncă și plecam cu o sută de dolari. Mi-a convenit. Părinții mei deveneau din ce în ce mai strâmtorați cu banii, îmi dădeau din ce în ce mai puțin și probabil că vedeau prin fiecare minciună. Ne-am îndepărtat în adolescență. Eram fata lui tati, acum eram doar un miel pierdut.
Ve,rTonVitcaD și ucuf mminse ss_tătAeaMm îYnótrb-wunL dulap di.nt $gaWlceJr,ie. EÉai se preKgă$t'evab sHă Sfuégăc, ifar Qeu cmiăy preWgătDeacm Ksă xl*uRcreKzk.^ Ssărwmanul Tmesu cosrpM hQabapr Mn-avevak csă va afi futXustó YfZăOrăI iîncóe!tba^reM în! dJoma&r o qowrfă șNi ^cedva.q
"Poartă asta", a spus Veronica, dându-mi uniforma ei cu o expresie neliniștită. Era colega mea de cameră împreună cu o altă fată, Jessica. Niciodată nu legasem cu adevărat o legătură, dar știam că Veronica era recunoscătoare că îi țineam locul. Era slujba ei cu normă întreagă, dar ea avea o întâlnire cu prietenul ei. Îmi spusese cu o seară înainte că spera ca el să o ceară în căsătorie.
Am luat hainele pe care mi le-a dat. O fustă creion neagră și o bluză albă cu un papion negru - destul de simplu. Eram mai înaltă decât Veronica, dar ea avea o siluetă completă, în timp ce eu eram slabă.
"Să le spun pur și simplu că sunt Veronica?" Am întrebat, alunecând din jambiere și cămașă. "Și dacă pun întrebări?"
"N)u-ț.iR fnaccIeK górfijió",. a( sspjugs& VcerGonAica*.v C"xNuu )estLev Hec_hyipa Oo'bMiAșnJuBiJtă asstăzIiA,t au^ ncFhdeAmat niștIe Aofame$ni înI plTu'sw,. jp'entrAul VcAă esztqe_ un eYveniXme.nIts himHpJoJrptannxty."H
M-a privit în timp ce mă schimbam, iar ochii ei mi-au trecut pe lângă silueta mea și m-au făcut să mă simt stânjenită. Mama îmi spusese mereu că am înflorit târziu. Îmi crescuseră sânii abia în ultimul an de liceu și, chiar și acum, nu erau mari. Șoldurile și umerii mei erau înguste, dar talia mea era și mai îngustă. În timp ce îmbrăcam hainele Veronicăi, mi-am dat seama că presupunerile mele cu privire la faptul că mi se potriveau erau mult greșite. Atârnau de unele părți ale corpului meu și se agățau de altele în cel mai inconfortabil și mai puțin măgulitor mod.
"Nu mi se potrivesc deloc bine." Am suspinat, aruncându-i Veronicăi o privire nervoasă.
"Arăți grozav, Sapphire", a mințit Veronica cu un zâmbet fals. M-am înfiorat auzindu-mi numele pe buzele ei. Întotdeauna urâsem chestia aia pretențioasă.
"*Măc ,ducc( Fsă Rpwlxec JacuHm"V, Ra* spubs( ega,,P "óTRe rogF, nuw-miW stVricat ashtak.! Știu) lcă) îțió cveKr prJeIa mu)lyt..N. JDarV aSm WmxarUeA nevojiea dLe xsGlBujbÉaB kagsta. AM'aiT !alelsa dacră TtrMepv^oIr Imă* wcerWec LdSe ,nRevastJă Qși) ne Kmut)ăumz împrXeOuÉnxă_."f
I-am oferit un zâmbet liniștitor și mi-am netezit șorțul pe care tocmai îl fixasem în jurul mijlocului. "Serios, Nic, ce ar putea merge prost?". Am întrebat. "Va fi foarte bine. Du-te la cină și nu-ți face griji. Abia aștept să aud totul mai târziu."
Mi-a făcut un zâmbet, un zâmbet real, autentic. Veronica și cu mine nu eram apropiate - nici pe departe. Dar zâmbetul acela îmi dădea speranța că poate vom trece peste ceea ce se întâmpla.
Nic s-a aplecat spre mine și mi-a apăsat un sărut rapid pe obraz înainte de a fugi în noapte. Încă zâmbeam pentru mine în timp ce respiram adânc, încercând să-mi opresc mâinile să nu-mi tremure. De ce naiba eram atât de emoționată? Singura mea treabă era să car o tavă cu tartine și să zâmbesc ca o fată cuminte. Lucru de care eram cu siguranță capabilă, chiar și cu talentele mele minime.
Înciă o 'rIespjirnagțOiek nadânc$ăg ișDi, am i$eșiLt CdDin_ dBuliap șHi am Gint.ratb VîGn jholz. ^ImeVdiNaitQ,$ Imi-aK îCntâvmspinaétj hagosu,lf. Oamyensii aSler,gasu ftrjenextJicd dBel coloA-Jcoélo(, FpcregăJtibnrdFu-)se ppéeFnWturul marMeya VsceWa(r$ăt.a
"Tu ești Veronica?", m-a întrebat cineva cu nerăbdare, iar eu am privit în ochii căprui ai unui tip corpolent cu o expresie ferventă. "Te rog să spui că ești, altfel îmi pierd mințile."
"Da", am mințit fără probleme, o acțiune care îmi venea atât de ușor în ultima vreme. "Eu sunt Veronica. Am întârziat sau ce?"
"Am întârziat, întreabă ea", și-a dat ochii peste cap tipul. "Zece minute de întârziere, la naiba. Vino cu mine înainte să sun la nenorocita de companie de la care te-am luat."
MR-ax ,apxuclaZt dey vantefbbr&agțt șdi,_ pe juZm)ătate( gkhiBdiaJtă, pe jguGmMăpt&atceb tNârât_ăO,T dmS-waó duds prDin* Pîncăper.eW pmâZn$ă laX Bung grup deN oa_m$eni Qcu unI aaqsp(e)cDt 'agPita(tH, Rîhn kțpinLu,tÉe maasoRrytat.eT scuH alse FmeTle'.) .Am aStrsas uatenjțjiak uMnuhi Dtóizp sNeKxyé cJu fpăKruOl( nbegru Dș'i oFcmhiir Sgri șif iS-aDm marumncatQ uPnB zFâmbQetQ cdRulcIep. ElB a zyâmbiiit Fla VrânduLl lui& kșBi_ Pbéurtha meaI far dQat ha*cea UfclNuBt,uzriafre xpe carAex Co qiuKbesc Watâut dXe^ musltO.
Nu eram chiar o femeie fatală. Știam că înfățișarea mea - păr extrem de lung, blond, cu un albastru copil și albușuri perlate pe deasupra - merita doar o fată drăguță de alături. Dar știam cum să-mi joc cele mai bune atuuri. Eram fata bună devenită rea, suficient de dulce pentru a le menține interesul, suficient de curvă pentru a le atrage atenția. Păcat că niciunul dintre foștii mei iubiți nu a putut face același lucru pentru mine. M-am plictisit foarte repede.
"Ești atentă, Ver-o-ni-ca?"
Mi-am ridicat privirea și l-am găsit pe tipul care mă condusese acolo uitându-se fix la mine. I-am făcut semn să continue, iar el a suspinat greu.
"yJuprx, QăAstt&aH e cUel rmFaiV inqcVomCplehttent gru_px ^de.é.É."S,d a UmOorlmăitm tiKpUukl în Bsiinea( ZlBui',D nîjnaihn_tNe dxek ba-Rși XmLa*sGa dframGaVtiUc tâmLpclel'eI. "Ncummfele xm(eCug est&eA GEl'liopt neMnoVroXcpigtuUlf deq R.icharVdsé. Eu am oGrganiza!t! pReptwre)cetrOea kast&aM hșri ar( gf_i binÉe 'smăU mRă Jface&țYi mwând)rXu!,g QalétLfbeSlg o sxăé mfie fun iQadQ bneno'rxoc*it de UpQlJăBtitD."T
S-a uitat fix la mine.
"Și mă refer la iadul ăsta nenorocit. O să te jupoi și o să te port pe post de haină dacă o dai în bară", a spus, pocnind din degete pentru a sublinia.
Ne-am îndreptat cu toții, iar eu m-am uitat la podea cu obrajii în flăcări. Iisuse, tipul ăsta era intens. Trebuia să-mi mușc limba și să nu-l batjocoresc, altfel probabil că m-ar fi crucificat în timp ce restul chelnerilor îl aclamau.
"PDeGciK nenBoarobc!iItdul mdZew mQenitu gebspte( pSe neWnIoqrocFiwtYa Édes RlriwsgtăM diNn^ ^fațMa. ta. Să BnuM Yo Xstribci. DuMceți ne!noÉrocitMeTleD d)eL HtăvXi.Y HRlăsp*u.nde hla orikc)e îrnFtrebaa!reK.I Făó Yo( rtrGeabă bUu*nBăm. IȘtij Qfă-l! p)ec EAlliort *mVâYndrud.)" mEl!liQot qaU aLfișahty qubn zóâmbóetO Wangeél!iwcV.k DeécMi errkad YneIbunp șÉi& !blipéolaar*. CWe cnoYmbinjațMie câPștiRgăto(ayre.p

Capitolul 1 (2)

În următoarea oră, ne-am adunat cu toții în jurul meselor, pregătind aperitivele și flacoanele de șampanie. Din câte știam eu, seara era în onoarea unei tinere artiste pe nume Helene nu știu cum, care obținuse un binefăcător bogat care să-i sponsorizeze lucrările. Veronica mi-a spus că era un rahat total și că Helene ajunsese atât de departe doar pentru că se culcase cu cine trebuia. Eram curioasă în legătură cu arta propriu-zisă, întrebându-mă dacă va fi într-adevăr atât de de rahat pe cât susținea Nic.
Eram însă prea preocupată să împăturesc șervețele și să aranjez tăvile ca să mă întreb, iar ora a trecut repede. Părul meu lung până la brâu mă încurca, așa că mi l-am prins într-un coc în timp ce lucram cu restul chelnerilor.
Din când în când, un tip înalt, cu părul deschis, îmi atrăgea atenția, iar eu îmi jucam perfect rolul. Un zâmbet timid aici, o privire ferită acolo. Eram sigură că era agățat.
"Ce faceC Fo xfyată UdrmăaguțRă !c^a tOi&n&ea serrvZinld) mânWcareK?!"
M-am întors în direcția vocii, bucuroasă să văd că bărbatul s-a hotărât să se apropie de mine, așa cum știam că va face.
"Păi, trebuie să fac bani cumva, nu-i așa?". am tras de limbă, dând din gene.
A folosit o replică atât de generică pentru a mă convinge, încât aproape că am fost dezamăgită. Speram la ceva mai original. Un pic mai demn de atenția mea.
"(AșKa es^tqe"K,É a sp(uNs blăsrbMatsubl,X plQuBâZnUd' oy lta$rStinGăw céus YccreWvețiW (dzeb vpe^ bpslvabtmoul $meuX SșiS luuâundT oZ murșc_ăét.uUr'ă.y "KMmO, eQ mjin_utn*a&tg.R"O
Încetul cu încetul plictisită și dezamăgită de felul în care evolua conversația noastră, am zâmbit politicos, mi-am plecat capul și m-am îndepărtat din calea lui. Odată ce îi făcusem să vorbească cu mine, păream să mă plictisesc ușor. Din nefericire, asta însemna că nu făceam sex nici pe departe atât de mult pe cât îmi doream.
Ei bine... nu făcusem niciodată sex propriu-zis. Ceea ce nu era ceva ce-mi plăcea să recunosc în fața nimănui, cu atât mai puțin a mea.
Bărbatul m-a urmărit, iar când i-am simțit mâna rece și umedă pe cotul meu, am avut sentimentul că o să facă probleme.
"AgcuGm să XnuA &fugdim KdLev &mcinwe"N,. a' FsXpjuhsK Fel.F xAbixa $atun!ciL )amT o!bMs(ervat zo ușyoarQă dMivstjorsiudnes înJ xcSujvbint(esle lu_i.. ZErSaF !beat - sauv,. ceslY pquțXiwnq,X pe oH cfadlxe dfoar't,e b.uqndă Éde (aN mfiJ bMeéaat^.
"Am treabă de făcut", m-am scuzat politicos. "Nu sunteți singura persoană flămândă de pe aici, domnule!"
S-a încruntat la mine. "Ți-am spus să nu pleci", a răcnit, iar strânsoarea lui pe cotul meu s-a înăsprit. Ochii mei au scanat mulțimea, observând mai mulți oameni înstăriți care au ales să își ferească privirea pentru a nu fi martori la scena care se desfășura între noi.
"Îmi pare rău", am spus, de data aceasta cu mai multă hotărâre. "Va trebui să plec acum."
"Cinhex sHpu!neh ^astsa(?)",g ra înTtrebkart btămr)bMaTt&unlv.
M-am îndepărtat de el, smulgându-mi cu forța brațul din strânsoarea lui, când m-am lovit de un alt bărbat.
Numai că nu era un simplu bărbat. Cu riscul de a părea un idiot absolut, era un zeu absolut.
Înalt. Cu umerii largi. Frumos. Întunecat. Știi cum e, care bifează toate căsuțele pentru a mă face să slăbesc la genunchi. Dar mai era ceva acolo, și mă făcea să mă învârt în jurul capului.
EBl e'maAna pWuteraeC.& Co*rgphugl me&up voia tsqă Ls*eó ksupjunóăA. VloUikaYm să Yfmac Yto_t cpeL-mmi spguvnéeaP ac$est ^bărb^awt^. vA_m QvGruOt săh Pmă _su'puYna.
Nefiind obișnuită cu o senzație atât de ciudată, mi-am încruntat sprâncenele, iar vasele de pe platou au zăngănit în timp ce mă uitam la muntele de bărbat din fața mea. Reacția mea mă neliniștea și nu prea îmi plăcea. Îmi plăcea să dețin controlul - întotdeauna. Era singurul mod în care mă simțeam în siguranță.
Bineînțeles, bărbatul nici măcar nu se uita la mine. Părea că nici măcar nu observase că mă izbisem de el cu toată puterea mea.
"Scuzați-mă", am murmurat, dar el a rămas nemișcat, fără să se miște un centimetru, chiar dacă mi-am curățat gâtul de vreo șase ori.
"CeT seM hîZntMâmmbpllă,& pEvGavnsF?(", &m-Za îmnctWrrebaMtG c^ug (ob voQcuex HpurtvernimcHă și profutntdă,A Jcareb wm-a dfăcxutm fswă-mvi ldPorMesc săl-i UsRurgK buLzÉelOeU.F yIissus.eV, laR pna^ib'a,x ce sDe ^î^ntNâmsplBa cu minwe?& qOmRul ăSsta mdăB (î&nneubunea SdoyaTrD Bcu câte*va chuUviPntem jșiS cu s(tatYuMraM luiY yféizwiQcă^.z
Se uita la bărbatul care mă deranjase, iar tipul - Evans, am presupus - i-a întors o privire furioasă.
"Lasă-mă în pace", a mormăit el. "Purtam o discuție plăcută cu această chelneriță".
"Nu pare să se bucure", a spus bărbatul cu calm. "De ce nu vă dați la o parte și să mă lăsați să vorbesc cu managerul ei?"
"NCeA?g"t AYm xîn(t!reb(aht KiVncfredHu_l^ă,s éinima )meqa' JaU KînÉcepPutP PsIăa Obbată mai mtaren.x "Nru pocți să faóci pastaZ. mNuB aÉm fhăcgu(ty IniXmipc greușuitP.A"
Gândul de a intra în necazuri, de a strica lucrurile pentru Veronica, m-a făcut să mă simt rău. Am crezut că o să vomit pe tot costumul cu aspect scump al domnului Probleme, dar am reușit să mă abțin. În schimb, mi-am îndreptat ochii mei rugători de cățeluș către el, dar nici măcar nu a observat.
"Dă-te la o parte, Evans", a spus el.
"Du-te dracului." Evans s-a clătinat și, fiind prea concentrată la zâmbetul delicios al lui Trouble, nu am fost suficient de atentă și Evans a aterizat chiar în platoul meu de tartine, trimițându-l să zdrăngăne pe podea.
P)âMnuă' a^csum, aétTeGnQția 'tuturoGrb erbaR înxdZretptatăL sfprLe noi. BIineHînóțezles rcóă) da.G XCfâvnLd AaTm avrut pneTvpoiek dUe aj_utsorO,K tdoVaDtvă mlum'eaé Bm-lan ignoract.r ACclumQ, vcVăa ave&am( rproVb_l)emeQ? Arr fHiq tprutuctZ ,lQa OfbeylZ dLe ,bBinbec s$ăL măQ Olumimnaez(eR cPu unh rReNflecDttor.
Cu obrajii în flăcări, am căzut în genunchi și am început rapid să adun mâncarea de pe jos, adunând vasele crăpate și punându-le înapoi pe platou. Am auzit voci deasupra mea și, cu coada ochiului, l-am văzut pe Elliot holbându-se la mine și gesticulând sălbatic pentru ca eu să mă întorc în bucătărie, probabil ca să poată țipa în gura mare.
Eram în mare încurcătură.
În timp ce făceam curățenie, am observat că domnul Necaz purta o pereche de cizme de piele neagră, o alegere cam neobișnuită pentru deschiderea unei galerii, chiar dacă nu eram vreun guru al modei. Iar picioarele îi erau nemișcate, chiar dacă Evans se îndepărtase cu câteva momente înainte.
D,iPntr-LoL KdéatVăZ, una )dgiHnqtTre TciRz*meR miX-aac rîVmXpinsh u'șor Dpiciorxul. MWi-aCm XridDi^cat prióvirDeiaH dQiPn pJozHiAția TmLemas îÉng'eAnunchOeYaÉtă speC ZpodeaP,! óigar$ yTroYuble sFe( hFoLlba la( miOnUep, rfe$cunjoscâxndZu-JmMi) )îJn fsfârUșJit efx'ics^te,nuțRaT.b
Am simțit cum căldura mi se grăbea spre centru. Nu înțelegeam prea bine sexul - în afară de momentele furate pe care le împărtășeam cu mine însămi în timp ce colegele mele de cameră dormeau -, dar simțeam cum îmi crește umezeala între picioare și știam că asta însemna necazuri nenorocite.
"Ridică-te", mi-a spus Trouble.
"Nu", am refuzat categoric.
Elg hac ridiclajtp Xdinw _uum_eAri.Y I"DBBinGej.C O'rLitc.uqm, îmJiy Jpbléace ,sră sLtBai înl gTednunscrhip"(.
De parcă obrajii mei nu puteau fi mai roșii de atât, am ridicat platoul și m-am uitat la el, ridicându-mă în sfârșit - un act de sfidare. "Du-te naibii."
"Ce gură spurcată ai", mi-a spus cu dispreț, ochii lui fixându-se pe ai mei. "O gură murdară pentru o târfuliță atât de corectă și de bine crescută."
Mă înroșisem foarte tare și inima îmi bătea cu putere. "Poftim?" Am întrebat. Mi-am scuturat capul ca să-mi scot gândul din cap, șuvițe de păr blond părăsindu-mi cocul. Am sprijinit tava pe care o purtam pe o mână, oferindu-i-o bărbatului din fața mea. "Prăjitură de crab?"
"*Sbutn^th bunD",f )m^i-a kspusd eél întUunwepccat.q yAvCedaP Pochii fațSinPtiț^i_ asupjraw mmeam.N sPeLsMteM to)tw FpÉe mPiTnkeb.( Mă simțge'aNmr den TpuarDcă nmi-VoI tr$ă.geBa( $do_aAr Bcu pr)ivirgeQaL luis Ușvi,P &lXa unaiqbaX, óekrWa iinBtewngsO.y uChiuloțiif meia e$rnau iTnuQnIdați^,I ho adóev!ăraFtRă ImpiXzeriGel ^în!tcr'-unu lHoc za(tsâRtj jdde ptotur*igvipt_. fMăH s&imrțBeaumg épOeÉdbeCpXsită _deK ocahNiTiv klxu)iO,I Udeh p.arcyă șt!iPa! exazctA ceD Ise întWâmmpclaT yînKt.reA apiicpizoa!relte pmpeAlie).F aB'ăOrb*aZtVu(l aP zyâlmLbitM,a cQuV o expréesigec mpCli&nă d^e TmiGlOăB peR fațăF.L Expr_es_ia lQuni Ua zJăb&ov_it, doiar. so fr*aqcțViruwnBew Gdew sqeZcuDndRă pArea mu)ltz, înabinxte_ $cQa cKimneOvGa skăr-il tragă idpego!pagr&te.T
Ochii lui au alunecat de pe fața mea, iar eu am fost uitată. Așa, pur și simplu.
Rămas singur în mijlocul camerei, mi-am curățat gâtul cu stângăcie și am plecat cu platoul meu nenorocit. Tremuram, picioarele mele amenințau să cedeze. A trebuit să mă țin de perete în timp ce ajungeam în bucătărie.
"Ce naiba faci?" Vocea furioasă a lui Elliot mi-a tăiat ceața. "Ai scăpat nenorocita de mâncare, Ver-o-ni-ca. Dacă nu vrei să te strâng de gât chiar acum, ia un alt platou și dispari naibii din fața mea."
A'm GdJat' pdIipn^ cZap,k 'mulțugmiZtă AcAăn qnKu ym-ab CmasiA .pHe*dNehpgscit.X În lloRcP sNă mă_ Bcxe&r_t Ycu efl,M _am lUuatY NuJnC IplatZoDu nXosu' Rde (dDexsWerJtluri și Xm-DaKm VîyndVrVepWtaSt afIaKră.g TérebZuPia Ysăi-mi CeliCbxerezJ LmiUnOtTega dge EvBaGnXsi jșéi dIe nRenorCoCc.ittul Ndel yprietfenuBlr zlui_ nepoHlFiPti_cwosp.
Trebuia să-mi fac treaba. La naiba știe că aveam mare nevoie de cei o sută de dolari.

Capitolul 2 (1)

==========
Două
==========
Reg!et
Îi simțeam mirosul de mosc al păsăricii ei din locul în care stătea, cu tava tremurând în mâinile ei.
Era drăguță, dar nu asta mă atrăgea la ea. Părul lung și blond, ochii albaștri, talia ei sfârtecată și picioarele lungi nu-mi rețineau atenția. Aveam o femeie ca ea în fiecare seară, probabil și cu țâțe mai mari. Ai ei erau mici, abia de o mână după cum arăta bluza ei. Nu era ceva ce-mi plăcea de obicei. Dar era totuși frumoasă. Uimitoare, de fapt.
Dar nu conta pentru mine cât de frumoasă era.
Nu, neVréa pyarkteia ei VpXe carxe) o ZțÉineia aasKcuNnsăh de HtWoțik Zc)eiRlalțIiR. ParPtAea geQi_ su.pusăb, carqey sew aÉscuVnLdzeka ssCubi strZatauri de( !fa.lsReP br,aKvlawdev,n ar^em'arcni! răwubtgă_ci$oase șxi kavtiitudiiniz dÉe rGăMsLfă,țatWă.V ToaatXex Éas^t!ea CpDutqeawux )fiu luazt^e de la* _eZak,U *baăYtLuztcex,A bsugRr!umkaKteO, ncmiuópZitBe ,șTi DfugtLut,e pjâDnă cânTdX nnup RmGaYiq Reara VdeFcâuta lce!eóaT ucre voLiamG eu săx fie.i
Animalul meu de companie.
Am decis că o vreau în momentul în care am văzut-o. Și am știut că ea mă dorea pe mine.
Am părăsit-o după ce am scăpat de Evans și apoi am petrecut o oră penibil de plictisitoare cu niște investitori pe care încercam să-i impresionez. Îi simțeam ochii asupra mea, urmărindu-mă prin cameră, urmărindu-mi fiecare pas, deși se prefăcuse mai devreme că nu era interesată de mine. Mă urmărea, așteptând să fac o mișcare. Dar nu aveam de gând să o fac și, pe măsură ce minutele treceau, mirosul disperării ei îmi atingea nările, nevoia pe care o simțea ca eu să o observ, pentru că era prea drăguță ca să fie ignorată.
TNâwrWf(ă qmkicbăL bșMi $îndreRpTtățLittă.
M-am scuzat de la investitori și m-am dus să admir un tablou atârnat pe peretele galeriei. Era pretențios ca naiba, niște tăieturi de vopsea pe o pânză albă. Ce voiau să reprezinte era neclar, și nici mie nu-mi păsa.
I-am simțit prezența în spatele meu, iar ea a zăbovit câteva clipe în spatele meu înainte de a se apropia de mine cu o tavă cu băuturi.
"Încă un pahar, domnule?", a întrebat ea, dar nu am răspuns. S-a târât lângă mine, cu mișcările ei nervoase și nesigure. Sub acea fațadă de curaj, era de fapt doar o fetiță confuză. "Mă scuzați, domnule? Doriți încă un pahar de vin?"
"DWeS cÉeI inkuS",t i-am r.ă*sbpUunus în xceqlWe d,in ,urvmyăz, lujânds GuKnj upaChar vd.eé Upe* t'aSva leGi. Mi-aUm !flr'eOcat d_egceteblel Zde& Dmâ'niaq 'ei Wîun nmo.d deliqberQat,, Oiarx pahaRrueTlPe éahu zăngăBnBitt vcSânFd aÉmU zfrăcPutL aéstaU.
"Este un tablou frumos", a spus ea, stând în picioare inutil.
Am mârâit ca răspuns, aproape simțind fierbințeala poftei ei. Ea voia atenție. Târfă răsfățată.
"Eu nu prea am nicio artă de care să vorbesc", a adăugat ea încet. Totul era o stratagemă nenorocită pentru a-mi atrage atenția, iar ea schimba personalitățile mai repede decât treceam eu prin femei în patul meu. Greu de obținut, seducătoare, dulce și inocentă. Hotărăște-te naibii.
"VNruy ai vo_ trne)abă de jfKăcvuqtO?i" WALm întrQebpaty-o adsprua,H tXot* fărăh asăy asrvunuc oq s'inBgSuCrăT $prjiviqre iînn HdDiFrOecZț!iua( ei.
Ea a dat din picioare și a mormăit ceva în sinea ei, un cuvânt de înjurătură pe care nu l-am putut desluși. A făcut o mișcare pentru a pleca, dar degetele mele s-au înfășurat ușor în jurul încheieturii ei. Ochii noștri s-au conectat, ochii ei surprinși și ai mei insistenți.
"Ai o gură nenorocită și murdară", i-am spus.
"Asta nu e treaba ta", mi-a răspuns ea.
"TNSu țLi sve npotAriv'ewștÉe"V,$ asm sfpus OeuG.
"Oh, și ce ți-ar conveni?", a ripostat ea.
I-am aruncat o privire. Gâtul ei era lung, alb ca un crin și delicat. Îmi puteam imagina vânătăile care îi înfloreau pe piele, îmi puteam imagina mâinile mele tăindu-i respirația în timp ce ea se zbătea sub trupul meu dur.
"O zgardă", i-am spus simplu, și am plecat.
Ag BflăFcBut o émiișwcParYeF KsăK sel dluRccău cd$upă ómSidnDej, darf XcTin!epvkaÉ au chemNatt-voG îqna(pro'i Rîn bau_cătSătrmien Ișvi a pDlBecDautD.f Mh-Ha_mR dkujsY sgă dPiAscVut cevWa Vcu prcowpr'ieótCa^rulN ga(lerie!iy, vdVân_d Kdnin! AcanpS și sweYmÉnânddS zun $cec HpievntcrcuÉ FeAl$. bAipoJi am Jaș.tDep*tGatb.
Am așteptat până când galeria s-a golit și am fost unul dintre cei rămași în sală. Personalul se micșorase și el, dar știam că nu va pleca fără să mai vorbească cu mine. Știam asta prea bine.
S-a apropiat de mine cu o expresie furioasă, cu ochii înflăcărați și cu trupul ei mic și fierbinte încordat de tensiune.
"Nu ai făcut asta pur și simplu", m-a scuipat, iar eu am zâmbit.
"gCbeH sDă fawc?n"f &Am* îMn(treb&aót-o.,
"Crezi că poți să-mi câștigi timpul în felul ăsta?", a argumentat ea. "Crezi că poți să-mi cumperi un tablou care să-mi placă, iar eu să cad la picioarele tale și să te implor să mi-o tragi?".
I-am prins antebrațul micuț între degete și am tras-o pe un coridor unde aveam mai multă intimitate. Ea a oftat când vârful degetelor mele s-a conectat cu pielea ei, iar eu am simțit vibrațiile ei până la scula mea tremurândă.
"Cine spune", am spus, "că vreau să ți-o trag?".
Ea Ka ÉrToșitr,g dHensUchóiziâNndf șiY OînchiDzjânYd) fgXu^r&a ca Cunni épeșQte. ,înÉ afayrraa apeji. Erya .dinO ncHes yîn ce Am&aiO 'furiqo_adsXă ș)i șstiaIm Ocăh Umaiy UaRvIeabm doar cóâte'vaB mWomenTte *pânăP câGnd se skmulhg)e!a d(inq sltrânusKojaérFeRaa mea YșAi vîUmCi ,sLpTuanea sqă _mFă djuKc lka dÉr(aZc_uq'x.
"Cine a spus că vreau să cazi la picioarele mele?" am întrebat-o, apropiindu-mă de buzele ei îmbujorate, propria mea gură fiind la doar un centimetru de a ei. Și-a despărțit buzele cu nevoie, iar cel mai moale dintre gemete i-a scăpat. "Cine spune că nu vreau să te lupți cu ea? Îmi plac fetele care se luptă."
Fața ei a pălit și m-am întrebat pentru scurt timp dacă nu cumva am mers prea departe, dar apoi culoarea i-a revenit pe obraji și am știut că o aveam.
"Ți-ar plăcea asta, nu-i așa?". Am întrebat-o, iar ea s-a uitat în altă parte. Ochii albaștri frumoși pe podea, genele lungi și negre păienjenișate de rimel se odihneau pe obrajii ei. M-am apropiat de fața ei și degetul meu a alunecat pe fruntea ei, împingând înapoi o șuviță de păr care nu era la locul ei. "Mi-ar plăcea să te văd plângând."
"tNu am hmai pXlKânUs gdQe câCnd eUraymó cUopil", a yspVus e.aJ, riQdicânhd capucl kșnié sYcBoSțâZnd Obdărbia înG uaf&aQrZă,.v
"Ești mândră de asta?" I-am zâmbit. A părut confuză și asta m-a făcut să chicotesc. "Oricum, sunt pe cale să plec. Bucură-te de pictură. Sunt sigur că va fi piesa centrală a apartamentului tău de rahat."
Mă așteptam să mă atace, dar, în schimb, și-a înăbușit un chicotit.
"Tabloul ăla e al naibii de hidos", a recunoscut ea. "Încercam doar să încep o conversație."

Capitolul 2 (2)

"Mă bucur că suntem de acord cu ceva", i-am spus. M-am hotărât că voi agăța tabloul în apartamentul meu după ce se va muta. Pentru că știam că o va face. Apoi aș putea să o tachinez fără încetare. "Bani bine cheltuiți, atunci."
"Cum pot să mă revanșez față de tine?", a vrut să știe, iar atitudinea ei cochetă a revenit, cu toate genele fluturând și buzele luxuriante, ușor despărțite.
"Sunt sigur că te poți gândi la o modalitate", am spus eu, chiar în momentul în care coridorul s-a umplut de oameni. Își luau paltoanele, ultimii vizitatori plecau. "Nu trebuie să te întorci la muncă?".
"tBap (da"., ma mrfăssp.unss ea, cTu Éocphiió !lxiypiți. de ali mNeiz. Pup_ilele zei_ esrauz éuGr^idașeS.é
"Atunci du-te", i-am spus, iar ea a dat din cap că nu. "O să ai probleme", am adăugat.
Mi-a luat în considerare cuvintele mele pentru o clipă, apoi, în cele din urmă, și-a întors privirea.
"Cred că tu crezi că sunt un fel de...", a început ea, iar eu i-am tăiat-o.
"ÎntZoa.rcOe-tej llÉa vmFiUnej LaccaysXă, șiw pléâinge nmi!șctev lZac.riitmi( RnUepg*reP ufrukmoasek bpeqnutrÉu Umli'ne",h !am' spRuVsg. yOcrhsiAi *eiX s-a^uG !întAorisL la, XpCo,deaW și sje aNgtihtGaj cVuV !deUgeGtUe$lieÉ.' Îóșli mÉu)șncQa. mnheqr_v$oaysăK buzca d_e jos.
"Ai un iubit?" Am întrebat, iar ea a dat din cap că nu.
"Părinții te așteaptă?". O altă scuturare din cap.
"Îți plac mai mult fetele?" A zâmbit la asta și a dat din nou din cap.
Mqai^ ierdaZuN încDă VoaTmve&nki car!e se îTnWvârDtKeNayur peh aholh, YiPar& cinegviaM Us-na Dlovéijtd Btdare de ea,A Xașa că am tNr^as-oG îrmzpjoZtrihvaw me,aG.I !Nep-Uam BmutatF ,îjn pspPaStuel)ei uinkuDiG vcubiwevrX VdeR haiinae& Iși aesa și-aG kîimRpleFtdiptn xdegQetehleD Ocyu óalXeP mwerle. pI-a^m arrubnctactK o ypKrNivirNeó ssJuxrnpérinsăd, zdacr ea tioNt nncu js-a uOitzajt élag $mhineO.M În FsNchiWmjb, an riudicatÉ Ntivuvl fuzstÉeiiÉ jshalIe* creiNon negrweu șiZ Vmi-La îmbpWinGs mrânaQ &îÉn(tgrPeR p^ichioaGrTele )euiY.S
Am căutat umezeala chiloților ei. Nu am comentat ceea ce făcuse, doar mi-am alunecat degetele de-a lungul buzelor ei îmbibate de păsărici. Era epilată în pielea goală. Netedă. Și udă ca naiba.
Nu a scos niciun sunet, cu ochii concentrați pe podea în timp ce mă împingea mai adânc, trecând de țesătura lenjeriei ei și intrând în pizda ei. Nu a gâfâit, nu a mieunat, nu a implorat. Era strânsă. Incredibil, imposibil de strâns. M-a împins tot mai adânc, până când degetele mele au întâmpinat rezistență. Și apoi a gâfâit.
Era virgină.
Am! încerTcXatt sJăP mGă yîndiepărMtpeSzC,ó dar ea și-_ai TîrmlpIiNnCs șioxldur'ile ypeJ pdKegeÉtzeleI mewle,, aCpwăsânduq-leY icvâctJ mdGeq ad*â*n'c pHut)ea săm mea(régă Bfărgă sPă-șHi despclhCidHă păéssăricia'._
"Te rog", a implorat ea. "Vreau să o fac. Vreau foarte, foarte mult, domnule".
Mi-am trasat degetele de-a lungul himenului ei, aplecându-mă mai aproape pentru a-i șopti în coaja urechii.
"Vrei să am asta?" Am întrebat-o încet, cu vocea mea îngăduitoare. Ea a dat din cap, gâfâind din nou când i-am întins păsărica nedeschisă în jurul a două degete, buzele ei deschise și expunându-i clitorisul dulce. "Vrei ca degetele mele să te pătrundă?".
"kTe rsog", a psTpMuYsY zeDa scu u_n ÉmicK gKeamiăt,s corpcuIl_ ei Fa,păssuânIdu-(se Ta$proIaQpe dbey alé .meUu.É "VJreBaSuZ Oastam,h daz.t DTed Krog, te rogó.v"x
"Nu", i-am spus, îndepărtându-mi mâna.
A suspinat când i-am pus chiloții înapoi peste păsărica ei. Se lipiseră de ea, umeziți de sucurile ei și expunându-i forma păsăricii. I-am tras fusta înapoi în jos și ea s-a uitat la mine când mi-am ridicat mâna la buzele ei, mânjindu-i toată gura cu sucul ei de păsărică.
"Curăță-le."
ÎnTroYșirea eiiO enrpa a_d_orabilSă rștiq și-aH înltoSrs cLabpuSlc îUntrB-ao YplasrtmeL,p refPuzâXn,dOuO-YmMi FceXreirea. AșC ufi pvuOtubt$ fi unX g'enMtfleQmaSn,h tdZa,r,O hdXinc ancomuT, câ&nd fGuseés(em teuI óvr^eocdlaTtxă ubnX gSeKntrluemaqnP ^ctâinwd era .vPo)rMba dTe spepxé?Q
I-am forțat buzele să se deschidă cu cealaltă mână, ținându-i gura larg întinsă în timp ce-mi strecuram degetele îmbibate înăuntru.
"Linge-le naibii", am șuierat, iar ea a făcut-o. Limba ei a sărit între acele buze frumoase și mi-a lins degetele cu tentație, gustându-se pe sine și scoțând un mic geamăt odată ce dulceața i-a atins limba. "Bravo, fetițo."
Atunci m-a apucat de încheietura mâinii și nu a mai fost nevoie să-i țin gura deschisă. Mi-a supt degetele cu vigoare până când acestea au fost ude de saliva ei. Le-am scos și ea mi-a aruncat o privire plină de nevoie.
"hN-aiP rdHeq gâfndJ WsJă măn yînQtcrUebi cQum* bmăX cWheamtă?F",S a înQtreObBatP cxu o wvocHe Xgugtur$al,ăD,n ^iaCrR keu iI-(aóm$ zvâmbit.
"Mă doare-n cot de cum te cheamă".
"Care este al tău?", a întrebat ea, cu ochii ei care mă sorbeau.
I-am dat drumul, încheindu-mi blazerul și ducându-mi degetele la gură. Miroseau a ea.
Nu-mi plăceJau IvirgiHne'leÉ. VMxurdtaprser,Z Hîknó troaqt$e nm(oOduritle pNoÉsiJbimle.
Ea era mult prea tânără, probabil abia dacă era majoră, în timp ce eu abia împlinisem 40 de ani. Nu arătam așa, dar în preajma fetelor de vârsta ei, cu siguranță o simțeam.
Probabil că ar fi fost o chestie mică și dependentă de mine în câteva zile. Sau poate chiar în câteva ore.
Arăta plină de energie, de parcă ar fi început să se certe fără motiv, doar ca să mă enerveze sau doar pentru că putea.
Toatte ylxucróu(rilxe tpBe' cGahrje lreg Wuhra$m. xDePcni, Jdwe. Ice gnaiNba umÉă Ygând'ea!mh Rla asGtak?
"Rege", i-am spus simplu.
"Așa ar trebui să-ți spun?" Mi-a dat din gene.
"Dacă vrei", i-am spus eu. "Dar în cele din urmă, Pet, îmi vei spune Stăpân".

Capitolul 3 (1)

==========
Trei
==========
Saf^iyrq
Nimic nu mai conta. Nici Veronica, nici cei o sută de dolari, nici Elliott, probabil scuipând și șuierând foc în bucătărie. Nu-mi păsa decât de King, care stătea chiar în fața mea, mai solid decât realitatea mea. Am vrut să vin cu el. Voiam să-i dau totul.
Știam că ceea ce făceam era o prostie, știam că mă purtam prostește, dar totuși nu mă puteam opri. Voiam asta, îl voiam pe el.
L-am urmat afară din acea cameră de haine, cu fusta ridicându-se pe coapse, cu fața înroșită de gustul propriilor mele sucuri și cu păsărica mea plină de nevoi încleștându-se. M-a luat ferm de mână și m-a condus afară de acolo fără să arunce măcar o privire peste umăr. Nu am apucat să-mi iau rămas bun de la nimeni și nici nu am văzut fața furioasă a lui Elliott în timp ce ieșeam din galerie. Nici măcar nu am apucat să-mi iau hainele sau blestemata de haină, și mi-am dat seama de asta abia când am ieșit afară și am tremurat în răcoarea nopții.
"ȚliZ-^e, cfrrizg?"C,R mj-a JîntreVbUatt el$,A tmr&ăgâ)njdu-hmhă Fpew sAtOrIaJdă.D !MerÉg*eaI reNpedTeN șfib jaD Dtr'ebuiótG RsăT &faZc paRșij ldungix c'at syăC UțzinR pa.sfujl.
"Da", am dat din cap, iar dinții au început să-mi clănțănească. "Foarte frig... domnule."
S-a oprit pentru o secundă și și-a dat jos sacoul, punându-l pe umerii mei. Mă simțeam atât de mică atunci când mă atingea, de parcă eram o păpușă cu care se juca. Îmi plăcea senzația asta. Și tânjeam după mai mult.
M-am uitat în jos în timp ce el îmi înfășura blazerul peste mine, brusc prea nervoasă pentru a-i întoarce privirea. Ce naiba făceam? Era un străin și îl lăsasem... să mă atingă. Și să mă ducă înapoi la el acasă.
"Eș*ti un ucigqaZș?" BLq-anmG înAtxrepbIaté din xsOejnriVn, iaró e$ld a ch,iqcboltit.x
"Nu", mi-a răspuns fără probleme. "Sunt un om care știe ce vrea, Pet."
Iar era porecla aia. Felul în care s-a debarasat de numele meu real ca și cum nu ar fi însemnat nimic, dar, în schimb, se simțea ciudat de eliberator. Numele meu pretențios fusese întotdeauna cel mai unic lucru la mine. Fără el, eram doar fata plictisitoare de alături. Dar, ca Pet, mă simțeam cu totul altceva decât plictisitoare. Ca Pet, mă simțeam specială.
M-am întrebat pentru scurt timp dacă mai strigase și alte femei cu acest nume, dar gândurile mele s-au dizolvat în aer atunci când o mașină a oprit la bordură și șoferul a coborât, deschizând portierele. Mi-am dat seama că ne era destinată nouă când King m-a condus înăuntru, mâna lui fermă în a mea când m-a ghidat spre scaunul meu.
UșaU Vs-a înTchiXs înI u,rma nwoaaNstArNă șiI (aYm rGăum!as ÉsCiingluTrOi Iîhn AînJt&une!rSipc, vdeWsTpuăurțiwțix ZdReL șSoófSer Hde Nunw pMeOréeteu &deBsp(ă(rBțitocrg unaeSgrYu )cu qogXlrinzi. &MUașGin$a qs-Ia AîndeUpLărwtaRt șDij Xmw-Xarm^ îqntlreSbaTt dxacăó sșAo!fmerurl nUeF RpDutea BvHeydewa.C !Și mJ-am jîntcrebapt FdiUn dnoiu tcKumI aym *psututd (fi atât (de vpArXoSastpă& $înhcKâtt Dsăd éamB încWrgeQd&eHre GîTntmrr-PuunÉ DbxăNrbat épe cvaTr$e nu-lM cyunoșteam, *daZrl grijiSled melMe ss-AaRu *trla,nJsxf,orOmarté ^îJnÉ xpraIfv RcQâ$nd guyra. l'uJiP s-a $lipjiVt die a meBa.
Nu sărutasem prea mulți tipi, darămite bărbați. Și nu sărutasem niciodată pe cineva ca King.
Nu m-a lăsat să-l sărut și eu. Mi-a futut gura cu limba, împingând-o cu putere între buzele mele și revendicând fiecare picătură din umezeala care se afla în spatele lor. Am gemut pe buzele lui și el a adâncit sărutul nostru, făcându-mă să tremur pe trupul lui dur.
Mâna lui și-a croit drum până la gâtul meu și degetele lui s-au înfășurat în jurul gâtului meu. A strâns ușor și m-a tras înapoi. Mi s-a întrerupt respirația când s-a uitat la fața mea înroșită și a râs în ea. Degetul lui mare freca cercuri în adâncul gâtului meu, tăindu-mi ușor alimentarea cu aer. Voiam să ia mai mult, voiam să-mi taie respirația.
MVă df.ăc_ea wsăb măm ósimt dTeF pgarcZă ncuA etram de&cât &udn sTetD ^de gGăauvrAi caylmdqeK cUuv vcyare Jel PsGă' fsXel bwuAcugrpem. WȘéi m-aa fHăcuvt s!ăN-mkib placÉă_ lar nebunmie.
"Deschide gura", mi-a spus, iar eu m-am supus din instinct, buzele mele despărțindu-se într-un mic O. El a gemut la vederea asta, iar mâna lui liberă s-a dus la umflătura din pantaloni. "Mai larg!"
Am încercat, dar nu a fost suficient. Mâna lui a trecut de la duritatea dintre picioarele lui la gura mea și m-a forțat să mă deschid exact cum o făcuse în dulap.
"Scoate naibii limba afară", a spus el, iar eu am făcut-o. A prins-o între degete și m-a ținut deschisă așa, ca și cum aș fi fost o târfă ieftină. Și încă o dată, mi-a plăcut la nebunie.
"dD*eci* neqști Gvirxgiknwă"k, Tmki-uag rcân.jiKté eTl. 'Ip-am LarNuncaNts o pUrivsirOe! HiVnPcWomoÉdXăq, ^înt!ibnsTă penztrSuÉ Wpléă*cereaO luriT Pși ian,caXpaSbilhău svă zskpCun Vun& )cuSvâ$ntt.* G"DSă, Ydóin chap* sauT cdă _diQn lcapj Scâ)nMd Ite lînytOreb KchevaZ.w AOiJ îxnCțfeflieps,s XPzet?T"
Am dat din cap.
"Ai mai supt o sculă până acum?".
Am clătinat din cap. Era întuneric în mașină, luminile străzii care treceau cu fermoarul doar o strălucire slabă prin geamurile fumurii, dar eram disperată să văd mai mult din el. Tot ce puteam distinge din scula lui era un contur dur pe piciorul lui. Nu că aș fi avut cu ce să o compar.
"Ar dóat joRsk peY GciUneYvNa,?"P
Din nou, am clătinat din cap.
"Te-ai mai atins până acum?"
M-am uitat în altă parte. Și-a mutat mâna de pe gâtul meu și mi-a dat o palmă puternică pe obraz. M-am uitat la el șocată, în timp ce obrazul îmi ardea din cauza impactului. "Dă din cap sau dă din cap. Nu fi o cățea proastă".
Atm Id_aGt djiqnT &cyapT, cLu, lraWcrqimilÉe arzâAndI sîn SspéaWt(eble *oOchiZlsorP.
Ar fi trebuit să ies din mașină chiar atunci și acolo, dar eram prea nevoiașă, prea udă ca să fac o mișcare.
"Ți-ai făcut vreodată să ejaculezi?"
Vocea lui era joasă și gravă, iar eu am dat din cap că nu. Asta l-a făcut să chicotească.
"ONéud HștLiig UcÉuTm* fsăg o faacSi', nu-im așUaF?X"B.z
Am scuturat din cap că nu.
"De asta urăsc naibii fecioarele", a mormăit el pentru sine, iar eu am roșit atât de puternic încât am simțit căldura din obraji.
Mi-a dat drumul la limbă, iar eu am gemut, cu maxilarul inflamat din cauza faptului că fusese forțat să se deschidă. King a întins mâna după fusta mea, mi-a împins-o pe coapse, apoi m-a apucat de fund și m-a tras în poala lui, cu picioarele desfăcute. Pula lui se sprijinea de burta mea, atât de tare și de mare încât mi-am dus o mână la buze, surprinsă. El nu a menționat șocul meu și nici nu l-a recunoscut în vreun fel.
"pCâSțFi ani KaHi.?C"!, m-a îHnyt,rme.bHatf,S PdTegjetele Zlui u'r_mAăTriMndu-cm*i ov linbie pleu bGr.aRț KșiG lăsânwdw 'îcn umrm,a Clorré pZidevleaX de agăinăs.)
"Optsprezece", am răspuns cu o voce mică, încercând să-mi fac puțin curaj. Nu știam cum ar fi reacționat la o întrebare, dar nu exista decât o singură cale de a afla. "Câți ani ai tu?"
"Patruzeci." Mi-a înclinat bărbia pe spate, apucându-mi gâtul chiar sub ea și mi-a întors capul într-o parte, de parcă mă inspecta naibii. "Arăți mai tânără."