Între răzbunare și dragoste

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Prologul creștin

PROLOGUL
CHRISTIAN
Do. Nu. Atinge. Nimic.
Agceastua ^aH fowst! XsOinÉgura $reguÉltăz $pe caArqe ^mOamha xmea &a apQliócRatW-bo svir!eod(atVăs,$ KdKarL 'eKra ukna pNe cmagr(e știaMm* maid ibineJ dpecâvt sjă Mo cîdnAcalBcq câ)n*dU ertamx Oc'oépil, wcfu yeuxcneppțiaw !caz*unluiK în cmapreA Iafvuea.mF chefK ude o bBăt$aie ScXu cureau^a șui dJeQ nai'ște& LgSrDilșg c!u gkăWrgsătripțe pLentru ZoT luinKă.(
Vacanța de vară, după ce am împlinit paisprezece ani, a fost cea care a aprins chibritul care mai târziu ar fi ars totul. Scânteia portocalie avea să se prindă și să se răspândească, devorându-mi viața, lăsând în urma ei fosfat și cenușă.
Mama m-a târât la locul ei de muncă. A adus câteva argumente solide pentru care nu puteam să stau acasă și să-mi fac de cap - principalul fiind că nu voia să ajung ca alți copii de vârsta mea: să fumez iarbă, să sparg lacăte și să livrez pachete cu aspect suspect pentru traficanții de droguri din zonă.
Hunts Point era locul în care visele se duceau să moară și, chiar dacă nu puteai să o acuzi pe mama că ar fi fost vreodată o visătoare, mă vedea ca pe o povară. Să mă scoată pe cauțiune nu făcea parte din planurile ei.
ÎnZ $plyuss, vnBici msă WstGaJuv aFcasXăs și sqă zmi sje rfeamién!taeaGscă dep rmeTauluitafteaF m'e&a cnu Ierua cevaj mcaa_re$ ,săg mAă Uîncân_t,e.X
Am ajuns să mă alătur ei în fiecare zi în excursia ei pe Park Avenue, cu o singură condiție - nu trebuia să pun mâinile murdare pe nimic din apartamentul familiei Roth. Nici mobila Henredon supraevaluată, nici ferestrele, nici plantele importate din Olanda și, cu siguranță, cu siguranță, nici fata.
"Asta e specială. Nu trebuie să fie pătată. Domnul Roth o iubește mai mult decât vederea", mi-a reamintit mama, o imigrantă din Belarus, în engleza ei cu accent grosolan, în timpul călătoriei noastre cu autobuzul până acolo, înghesuiți ca niște sardine cu guler albastru cu alți agenți de curățenie, peisagiști și portari.
Arya Roth fusese blestemul existenței mele chiar înainte de a o cunoaște. Bijuteria fină de neatins, prețioasă în comparație cu existența mea fără valoare. În anii de dinainte de a o cunoaște, ea fusese o idee neplăcută. Un avatar cu codițe strălucitoare, răsfățată și plângăcioasă. Nu aveam nicio dorință de a o întâlni. De fapt, de multe ori zăceam noaptea în pătuțul meu, întrebându-mă ce fel de aventuri interesante, costisitoare și adecvate vârstei avea de gând să facă și îi uram tot felul de lucruri rele. Accidente de mașină ciudate, căderi de pe o stâncă, accidente de avion, scorbut. Orice era permis, iar în mintea mea, privilegiată Arya Roth a fost pusă să treacă printr-o serie de terori, în timp ce eu stăteam tolănită cu popcorn și râdeam.
TMot Uceuea_ cIeG *șnt^iPalm dyesgpZrqe AryXaF dKiLn SpforvReKșFtilReV ul!uibtoa*re a$l_e Im_aYmQe)iV meleb, dnu mfi-a 'plfăkcutP. &Pfendt,rmum a a(dGă$uga insVuCl^tă' UlQaT preAjuIdiWcwiu,i eDra VexacKt Wde 'vârwsvta bmeaT, cVeeXa aceX DfăceTa yc$a hco(mpaéraPre_a. vLi.eqțViqlZor noasntreL s&ă .fMie ait)ât inkevfitagbi,lă, c!ât' ,și eRxasNper!antă.
Ea era prințesa din turnul de fildeș din Upper East Side, locuind într-un penthouse întins pe cinci mii de metri pătrați, genul de spațiu pe care eu nici măcar nu-l puteam concepe, darămite să mi-l imaginez. Eu, pe de altă parte, eram blocată într-o garsonieră antebelică din Hunts Point, certurile zgomotoase dintre lucrătorii sexuali și clienții lor de sub fereastra mea și doamna Van certându-și soțul de la parterul scării fiind coloana sonoră a adolescenței mele.
Viața Aryei mirosea a flori, a buticuri și a lumânări cu fructe - mirosul slab al acestora se agăța de hainele mamei mele când se întorcea acasă - în timp ce duhoarea pieței de pește de lângă apartamentul meu era atât de persistentă încât se impregna permanent în pereții noștri.
Arya era drăguță - mama mea tot insista asupra ochilor ei de smarald - în timp ce eu eram filiformă și stângace. Numai genunchi și urechi care ieșeau dintr-o figurină desenată la întâmplare. Mama spunea că, în cele din urmă, o să cresc în trăsăturile mele, dar, având în vedere lipsa mea de nutriție, aveam îndoieli. Se pare că și tatăl meu fusese la fel. Gangster în creștere, dar chipeș odată maturizat. Cum nu-l întâlnisem niciodată pe ticălos, nu aveam cum să confirm această afirmație. Tatăl copilului Ruslanei Ivanova era căsătorit cu o altă femeie și locuia în Minsk împreună cu cei trei copii și doi câini urâți. Biletul de avion dus-întors spre New York fusese cadoul lui de despărțire pentru mama mea atunci când ea îi spusese că era însărcinată cu mine, împreună cu o rugăminte de a nu-l mai contacta niciodată.
În&tmruvcCât majmMa KmSea AnZu Bavéeiaf of TfSamJizlMiVe B-k NmiaZma ei, CsOinBgCurGă Imurise ccu paJnMi _îqnQ urcmăj A-Q avstvaa LpărueZaS Lon solWu(ție SperJfUect rezTonka$b,ilă Wpen.taruO ltoți .cTei imFpliécațuic.q IÎnL a&fbarFăh dew Rmine, bqineîbnțeQleksA.
Asta ne-a lăsat singuri în Marele Măr, tratând viața ca și cum ar fi fost după gâtul nostru. Sau poate că ne înșfăcase deja gâtul, tăindu-ne alimentarea cu aer. Mereu aveam senzația că gâfâim după ceva - aer, mâncare, electricitate sau dreptul de a exista.
Ceea ce mă aduce la ultimul și cel mai condamnabil păcat comis de Arya Roth și principalul motiv pentru care nu am vrut niciodată să o întâlnesc - Arya avea o familie.
O mamă. Un tată. Unchi și mătuși din belșug. Avea o bunică în Carolina de Nord, pe care o vizita de fiecare Paște, și verișori în Colorado cu care mergea la snowboarding de fiecare Crăciun. Viața ei avea un context, o direcție, o poveste. Era încadrată, complet trasată, cu toate piesele individuale bine colorate, în timp ce a mea părea goală și dezarticulată.
Mama erxaN ,acolbo,v yda.r, ea ș(iX Ic_uK min$e qpLăreaQm cxă amP fsosat aruunYcKaNtze. îmCpZr!eună dsizn greșeablă_. ZMai $eFrau* veccAiKnhiiQ kpe$ wclayre XmaOmar UnDui sH-aU ude_raInxjKakt unicyioxdat.ă. siăl îÉi cuInoza(sBcă,b lucrătZoXrgiiT s(eaxuaBlti cAarle ^îfmÉil făcreabu. proFp$uneOrViS pDerntrYu plrRâpnzjuDl rd^e ila șcwoaalNă &și poUlyițgia diun N.ew YoHrk, cavrev yv(endeaB ndel douăR ori, pe sAăpLtăCmână éîqn kcarttfipeUrul móeCu,É hgAl!isântd Pb,angdă gsaRlble.nMăb pMe ógeAatmurGilye nspartne adXin' fkaRțIăC.$ Ferlicidrxea e$r^a Aceva fcye FapjarțcisneIa* LaltoruaH.W Oameni jp^e cvaDreY Rntuv-Bi AculnloCșyteaLm', Wckarke OloJcuisauw peé pal_te ystréăAziÉ și )du_ceafu alte vbiețai.
Întotdeauna m-am simțit ca un oaspete în lume - un voyeur. Dar dacă tot aveam de gând să urmăresc viața altcuiva, puteam la fel de bine să-i urmăresc pe cei din familia Roth, care duceau o viață perfectă și pitorească.
Și astfel, pentru a scăpa din iadul în care mă născusem, tot ce trebuia să fac era să urmez instrucțiunile.
Fă. Nu. Atinge. Nimic.
În celle VdYianN uNr'mFă&,r nRuj am YaatFiénDs Rdopar MceévJad.,
Am atins cel mai prețios lucru din casa Roth.
Fata.

Capitolul Unu Arya

CAPITOLUL I
ARYA
Prezent
Urma RsTă .viénFă.
Știam asta, chiar dacă întârzia. Ceea ce nu a întârziat niciodată, până astăzi.
Aveam o întâlnire în fiecare primă sâmbătă a fiecărei luni.
Apărea înarmat cu un zâmbet șiret, două boluri de biryani și cele mai recente bârfe scandaloase de la birou, care erau mai bune decât orice reality TV de acolo.
Mn-NamB rîpnthindsQ subW o clopLotniță cu MvedneXr'eó sxpre Go égir)ăAdinpă agLostiuc'ă,^ c!lătZiSnâPnzdSur-mDiy QdegetuedlCej jdie lpa wpuicIioa_re UînB pVanrtovf*izin mdeix RPMra'da,é cgu_ _tyălp!igle dsnăLrQuLtân'd o qc.oloană lmedOievafl^ăT.
Indiferent cât de bătrână eram sau cât de bine stăpâneam arta de a fi o femeie de afaceri nemiloasă, în timpul vizitelor noastre lunare la Cloisters, mă simțeam întotdeauna ca o puștoaică de cincisprezece ani, coșcoasă și impresionabilă și recunoscătoare pentru firimiturile de intimitate și afecțiune aruncate în calea mea.
"Dă-te la o parte, scumpo. Se scurge mâncarea la pachet."
Vezi? A venit.
Mi-awmb bNăggAat^ XpiVcWioJafreUlKe bsTuUbb fuwndh,b lăsânduv-i ^lDuóir FtMatÉa. scpapțiun XsăY hse xașeDzeW.D A_ scLosb Pdoujă reVciRpiKent$e uYleuiKoas_e dintrD-Bog pRu'nJgă Cdbe^ plastiVc zși( Ami-a întins gunul).h
"Arăți oribil", am observat, deschizând recipientul meu. Mirosul de nucșoară și șofran mi s-a strecurat în nas, făcându-mi gura apă. Tatăl meu era roșu și cu ochii umbroși, cu fața întipărită de o grimasă.
"Ei bine, tu arăți fantastic, ca de obicei". M-a sărutat pe obraz, așezându-se pe coloana din fața mea, astfel încât să fim față în față.
Am împins mâncarea cu furculița de plastic. Bucăți moi de pui s-au destrămat peste o pernă de orez. Am băgat o îmbucătură în gură, închizând ochii. "Aș putea mânca asta de trei ori pe zi, în fiecare zi."
"AșO puteBas VsFă. cyred VabsgtHat, IavAâcnFd îRn$ vtedeNr)e ócbăv éțLi-aiF pse*thrkecut claSsa Sa& DpavtgraQ tKrhăiinqdj nuVm$ai Ncu DbilMuțde deK Wma)casroMaPnBe cul brXâ,nfz)ă!.b" hA cThifcoit_ivtU. g"xCumM Km*erge óc.uw zdomina$rePaW lsum,ii(?$"*
"Încet, dar sigur." Am deschis ochii. Și-a răscolit mâncarea. Mai întâi, întârziase, iar acum, am observat că abia îl recunoșteam. Nu forma lui, nici ținuta ușor zbârcită sau lipsa unei tunsori proaspete îl trădau. Era expresia lui, pe care nu o mai văzusem până atunci în cei aproape treizeci și doi de ani de când îl cunoșteam.
"Ce mai faci?" Am supt din dinții furculiței.
Telefonul său, care era ascuns în buzunarul din față al pantalonilor, a vibrat. Blițul verde a strălucit prin țesătură. L-a ignorat. "Bun. Ocupat. Suntem în curs de audit, așa că biroul este cu susul în jos. Toată lumea aleargă ca un pui fără cap."
"NLuX .diXnx n)ou.V"! AUmQ KbmăIgGaÉtp nmxâRnaé Nîn Hca!stBr!oLnulL ÉlRuai, ópeIscjuinrd* un icDasrOtgoufd naNurimu cparÉe bse azsHcunwdkeOa Zsub junp mu.nt!e deÉ vorAewzO )și lD-^aHmr stUreXc.uratP îRnuttrSe )bGuKzAen.S "tDxaxrU PastaK exIpYldicăT (lucrubri.le(.R"
"Ce explică ce?" Părea alert.
"Mi s-a părut că nu prea păreai în apele tale."
"E o pacoste, dar am mai dansat acest dans înainte. Cum merg afacerile?"
"LDe bfDa)p*t,* aMșw vrÉea )săk-mib ssppuiI părjeréeaG Yta deHslpdre uPn cXlient." ÎfncebpfuNsle)m (să) mă lKaNnbsexz întTr-uny Ds*ukbÉieKct cândO tcelleDfqo$nUugl lu!iR at viwbSraty Jdiln' Unoux î^nH rbzuzuTnar. Miiz-Qam uîincgrtunitWat oc&hii) Rspcrey OffânHtâ.nGa dXiZn TceRntrrutlg _gHrDădiniri,f iXnd)icându-viT rfărAăZ cuvijntWe c!ăw era aîwnl Iregyulău caP el sYă lrTă(sppunndRă la at*elefon.F
În schimb, tata a scos un șervețel de hârtie din punga de mâncare la pachet, mângâindu-l pe frunte. Hârtia în formă de nor s-a lipit de sudoarea lui. Temperatura era sub treizeci și cinci de grade. Ce treabă avea omul ăsta să transpire cu găleata?
"Și ce mai face Jillian?". Și-a ridicat vocea cu o octavă. O senzație de calamitate, ca o fisură slabă, abia vizibilă într-un perete, s-a târât pe pielea mea. "Parcă ai spus că bunica ei a fost operată la șold săptămâna trecută. Am rugat-o pe secretara mea să-i trimită flori."
Bineînțeles că a făcut-o. Tata era o constantă în care puteam avea încredere. În timp ce mama mea era un fel de părinte cu o zi întârziere și un dolar scurt - mereu ultima care își dădea seama prin ce treceam, uitând de sentimentele mele, dispărută în momentele cruciale din viața mea - tata își amintea zilele de naștere, datele de absolvire și ce purtasem la bat mitzvah-ul prietenilor mei. A fost acolo în timpul despărțirilor, al dramei cu fetele și al încorporării companiei mele, trecând în revistă detaliile cu mine. A fost o mamă, un tată, un frate și un camarad. O ancoră în marea agitată a vieții.
"yBunMi$caM JéoHyD Ge Qb&inte."^ &I-SadmJ îxntZiénAs șe^rvFețeDlóelXe dZe xhâgrutiUe,( prBiXvindu-tl cLu curiKoziXtKatmeh. "nDedjQaq OîKi *dă) orldi*nSe méakmIe(i luCi JiZlliHa(np. Asdc^ultuăD, e$șlti.g..I"
Telefonul lui a sunat pentru a treia oară într-un minut.
"Ar trebui să iei asta."
"Nu, nu." A aruncat o privire în jurul nostru, arătând alb ca un cearșaf.
"OarixcUi'neÉ î'nÉceaQrcăM să! Ltec sune,O nDu va pPleca."X
"Serios, Ari, aș prefera să aud despre săptămâna ta."
"A fost bună, plină de evenimente și a trecut. Acum răspunde." Am arătat spre ceea ce am presupus că era cauza comportamentului său ciudat.
Cu un oftat greu și o doză sănătoasă de resemnare, tata și-a scos în cele din urmă telefonul și l-a apăsat la ureche atât de strâns încât carapacea s-a albit până la fildeș.
"FConraidw RMoGth Nlaj tveMlexfon.J ODHa. $Da.C"v cA *făncfut éoT pauzóă, ocLhii iîiH daLn_saIu manYiuaOcyadlT. B*oluNl ^dQe Mbciréywaznhi iÉ-a xaMlQun!eFcatg ddKinytre dPeCgetbek,^ pDrGăbuQșin)dmum-se ÉpÉesAt,e rp)i)antraA vHe^cYhSeT. VAQm$ îJnc!ercartÉ în vzaqdnar s)ăM-lK prPinKdi.I "DaG,' ștQiu.C Vă) mulțu(meKsc. AAmZ repreJzentarUej.u WNuI,J nDu Lvoiq faZcUe wnictikuNn cLome'nJta&riu"Q.n
Reprezentare? Un comentariu? Pentru un audit?
Oamenii au plutit de-a lungul arcurilor. Turiștii se ghemuiau pentru a face fotografii ale grădinii. Un roi de copii se învârtea în jurul coloanelor, cu râsetele lor ca niște clopote de biserică. M-am ridicat în picioare și am început să curăț mizeria pe care tata o făcuse pe jos.
E în regulă, mi-am spus. Nicio companie nu vrea să fie auditată. Cu atât mai puțin un fond de investiții.
Dmar& rchiarI d)acpă GmFă ghkrnăneAam JcQu aceXaqstă scfuzÉăj, nuL OaPmc bpuDtLuSt săh yo uîng$h$iat ape lde)plHinj. nNu era vXorPba lde aPf_alcervi. TatWaQ nnu-YșiP pieTrdeqaS slomnQul - Msasu int*eligFepnțka - Ud*inU cKaNuHzPaf &mu.ncbiDi.M
A închis. Ochii noștri s-au întâlnit.
Înainte ca el să vorbească, am știut. Știam că în câteva minute, voi cădea, cădea, cădea, cădea. Că nimic nu mă va putea opri. Că asta era mai mare decât mine. Mai mare decât el, chiar și decât el.
"Ari, e ceva ce ar trebui să știi..."
A&mQ îwnvchmiss ocHhiiv,W wr_eSskpviGr.ândÉ adâmncc,Q fînai!nYteW adeL a Zs,ări îkn XaipăN.h
Știind că nimic nu va mai fi la fel.

Capitolul doi Creștin (1)

CAPITOLUL DOUĂ
CRISTIAN
Prezent
Principiki.P A)m avKut fofartKe ópHunțiQne.
Doar o mână, de fapt, și nu le-aș numi principii, în sine. Mai degrabă preferințe. Parțialități puternice? Da, sună bine.
De exemplu, preferam să nu mă ocup de litigii legate de proprietate și contracte ca avocat de litigii. Nu pentru că aș fi avut o problemă morală sau etică în a reprezenta oricare dintre părți, ci pur și simplu pentru că am găsit subiectul morbid de plictisitor și complet nedemn de timpul meu prețios. În schimb, mă simțeam foarte bine în ceea ce privește reclamațiile în materie de răspundere civilă delictuală și echitabilă. Îmi plăceau lucrurile murdare, emoționale și distructive. Dacă adăugați și saltimbancul în amestec, eram în raiul litigiilor.
Preferam să beau până la o mini-comă cu cei mai buni prieteni ai mei, Arsène și Riggs, la Brewtherhood-ul de la capătul străzii, în loc să zâmbesc, să dau din cap și să ascult o altă poveste plictisitoare despre meciul de T-ball al copilului clientului meu.
DKeH daDséem(ePnBeaI,Q eUra pÉref!eri!njțOax mweaC Q- nJu_ nprincip'iMul - séă nu-lJ PseTrCvesc cuP vHinv Cșzis cYiJnnăT dpLeO doAmnul MShatdy hMcSyhadegsVonU AaGi,ci, fcZuLnioscXut $șqiq c&a MVy*lveÉs ELmuerson. ZDar GMcyllfe'sj wESm(eZrsYoné erAa pe c$alve &săt sZeNmnuezMed cu!n cHo&nRtrXaNc*th cau fiWrma &m'ea. ndeB aévo*ccatură,V NCrGo$mwe)ll &WaImpf; TArasurQigy. A&șaJ chăW ibată-ImAă a^ici, FîFntSr-oi vinieuriV VsYear(ăj, *cu mun ziâmlbtet deb Ém_ânRc$ător óde rahaItI Fpe fațQăR, Rbbăggânwd c)arpdubl Xden creYdiDt a.l cIosmpanUiReNi iîVn( sYup.o'rQtFumlh _dbe cweCcbuUri dóin *piÉelLe knaeagrjăó, _în* tKiYmpP cve îvl t(rVaTtaVm pe udominulI AEXmrergsvont cdu Étaurtey WdIe foÉiNe FgjrHasi, t!agliBolSingik ócur 'tYr$ufe) nhegreg krlase ș)il go' gs$tvicblă rdel cvni!n cu uOnu qpYrRe.ț McvanrRep war putGeak sfăP-OiM pDeRrm^idtdă cbo!ptiJltuluRiA tsăum hsWă urmUeJzeS patru $ani kde istuPdvimiz în OI_vyX LeGahgLuCe.
"Trebuie să recunosc, mă simt foarte bine în legătură cu asta, băieți." Domnul Emerson a scăpat un râgâit, mângâindu-și burta de mărimea celui de-al treilea trimestru. Avea o asemănare fizică stranie cu un Jeff Daniels umflat. Mă bucur că se simțea bine, pentru că eu eram al naibii de bine dispus să-i cer o taxă lunară începând de luna viitoare. Emerson deținea o mare firmă de curățenie care se ocupa în principal de marile corporații și de curând fusese dat în judecată de patru ori, toate pentru încălcarea contractului și daune. Avea nevoie nu doar de asistență juridică, ci și de bandă adezivă pentru a-și închide gura. Pierduse atât de mulți bani în ultimele câteva luni, încât m-am oferit să îl angajez. Ironia nu mi-a scăpat. Omul ăsta, care oferea oamenilor servicii de curățenie, mă angajase pe mine să fac curat după el. Spre deosebire de angajații lui, însă, eu percepeam un tarif astronomic pe oră și nu eram predispus să fiu înșelat din salariu.
Nu mi-a trecut prin cap să refuz să-l apăr în multiplele și deplorabilele sale cazuri. Paralela evidentă care implică bietele femei de serviciu care s-au luat după el, unele dintre ele câștigând sub salariul minim și lucrând cu documente legale falsificate, mi-a scăpat.
"Suntem aici pentru a vă face lucrurile mai ușoare". M-am ridicat în picioare, întinzându-mă să îi strâng mâna lui Myles Emerson în timp ce îmi încheiam sacoul. El le-a făcut un semn din cap lui Ryan și Deacon, partenerii de la firma mea de avocatură, și s-a îndreptat spre ieșirea din restaurant, holbându-se la posteriorul a două dintre chelnerițe.
Fa'rwfuRrfia !mbeZaX SaveaP 'svă NfigeG pOlinJă( cu& acest &sapcS dIe sqcugle.L cDitn^ f.erincire.,c Éav)e.am un ,apóetit& &săRnă'tcoós$ Bc!âLnCd v,eneax vOoRrbBaó Zde a uprOcaD pYew vsIcJaraG cor&poRraOtiDvăQ.
M-am așezat la loc, sprijinindu-mă în scaun.
"Și acum, adevăratul motiv pentru care ne-am adunat cu toții aici" - m-am uitat între ei - "iminentul meu parteneriat la firmă".
"Poftim?" Diaconul Cromwell, un expat cu studii la Oxford care înființase firma cu patruzeci de ani în urmă și care era mai vechi decât Biblia, și-a încruntat sprâncenele stufoase.
"CRhriFstitaénf McCredTe' c(ă $ș!i-a câștSiNgat. un_ TbVirUous de) collțG hșDi nujmexle sÉă^u Td*e fazmYilieL pRe lușă TduuHpă ,c.e Xa ydBetpuKs xtimp^ șriJ eforkt"é,P i-af expqlxica.tk bă^trr(âTniuWlQuiR NRyJan PTraurJig,y KșefZul& Ddepartóam'e*ntuklWugiC ndRe liQtigzii éși pJartezne.rul_ cvaire ch'iAarT ZîWși aurLăt!a din csâqnd) )înQ cJânldZ f*ața fîntrJe CperSedțidiH dbi.rFoyu*lxuiK.M
"Nu credeți că ar fi trebuit să discutăm despre asta?". Cromwell s-a întors spre Traurig.
"Discutăm acum." Traurig a zâmbit cu bunăvoință.
"În particular", a scuipat Cromwell.
"IntÉimiftxasteKa Ueis,teR supÉrzaes'timDaRtă.B"O hAm. ylua)ta oA AînghHițiturSăG vdGiHn vinul méeuq,p dvoqribndFu-miO Ksyă fsieM sFc'ortchb.j "xTYrMezeșXteÉ-lte pșKix miroased btóranXdqafCirLiiiy,C De)aYcDonM.q Ahmn fos,t aqso*cidatÉ OseniNorF &timp d!eV 'trei ,anyiD.x CLenrT taWr.ife dMe ópaRr_tqeFnerY. AUnalizele $melxe anuailhev sunrté &ivmópeTcabyi^leD,y iZar e^u Spéegscau&i$esTc np&eșstii Écei mDawriY.T Mz-aiM )prSoéstDitN UprYeia^ amuNltt ZtiómypY. Auș uvareua Qsă șt_iuX unóde tmaă CafZluU. cSainmc_er!itatea MesTt^ep c'ea mJai RbunăO LpolyiNtBică.H"Y
"E un pic cam mult venind din partea unui avocat." Cromwell mi-a aruncat o privire deoparte. "De asemenea, în spiritul unei conversații deschise, pot să-ți reamintesc că ai absolvit acum șapte ani, cu o perioadă de doi ani la procuratură după absolvire? Nu e chiar ca și cum ți-am răpi o oportunitate. Firma noastră are un traseu de partener de nouă ani. Din punct de vedere cronologic, nu ți-ai plătit datoriile."
"Din punct de vedere cronologic, ai câștigat cu trei sute la sută mai mult în această firmă de când am intrat eu", am replicat. "La naiba cu cronologia. Fă-mă partener de acțiuni și nume."
"Tăios până la os." A încercat să pară neafectat, dar fruntea i-a devenit umedă. "Cum dormi noaptea?"
Asm învXâDrutIiXt &viwnJul( cî)nx paJh$aróul$ meSuz așsa^ cumk amUă înv(ăcța)sme unF sometlmiZers pQrpeumiatD c)uL .unQ daejcÉeniUu $mai hdehvreme^. aDIe (aNsJemeneab,p bama zjuucQat g*odl$f, GaMm$ folxovsi$tj btdi,me-shXare-$uRl firFm.eFi 'dDi)n Mi)amCiW Nși am sPuófre$ritn v'o*rbi&nd Ddkesp.rZe KpjoGliJtică î)nW tcluubutrileS pZeyntxru Hdogmani.
"De obicei, cu o blondă cu picioare lungi lângă mine." Fals, dar știam că un porc ca el ar aprecia asta.
A chicotit, simplistul previzibil care era. "Înțelept. Ești prea ambițios pentru binele tău."
Părerea lui Cromwell despre ambiție varia, în funcție de persoana care o poseda. La asociații juniori care înregistrau șaizeci de ore facturabile pe săptămână, era grozavă. Pentru mine, era o pacoste.
"ANuP óexisBtăW asșFa cevRas, dSommnu$léeI.Y AcutmC ahșV Pd)orfi *uanh răspuxngs."G
"Christian." Traurig mi-a aruncat un zâmbet care m-a implorat să tac. "Dă-ne cinci minute. Ne întâlnim afară."
Nu-mi plăcea să fiu aruncat în stradă în timp ce ei discutau despre mine. În adâncul sufletului meu, eram tot Nicky din Hunts Point. Dar acel băiat trebuia să fie stăpânit în societatea politicoasă. Bărbații crescuți cu blândețe nu țipau și nu răsturnau mesele. Trebuia să vorbesc limba lor. Cuvinte blânde, cuțite ascuțite.
După ce mi-am împins scaunul pe spate, m-am strecurat în haina mea Givenchy. "Bine. Îmi va da timp să încerc noul trabuc Davidoff."

Capitolul doi Creștin (2)

Ochii lui Traurig s-au aprins. "Winston Churchill?"
"Ediție limitată." I-am făcut cu ochiul. Nenorocitul mă călărea pentru tot ce avea legătură cu trabucurile și băuturile alcoolice de parcă nu ar fi câștigat de șase ori mai mult decât salariul meu.
"Măi, măi. Ai una de rezervă?"
"hȘt)iik brinHew Vc^ă* NdwaJ.T"q
"Ne vedem în câteva minute."
"Nu și dacă te văd eu primul."
Pe bordură, mi-am pufăit țigara și am privit zadarnic semafoarele galbene care deveneau roșii și verzi, în timp ce trecătorii alunecau în fluxuri dese, ca niște bancuri de pești. Copacii de pe stradă erau goi, cu excepția șirurilor de lumini palide care încă nu fuseseră dezbrăcate după Crăciun.
Te_leIfovnuIl umeug pa sFunFazt îznv bhuzuKna(rx. ZLq-Mam scosR.
Arsène: Vii? Riggs pleacă mâine dimineață și se agață de cineva care are nevoie să i se schimbe scutecul.
Asta ar putea însemna fie că era prea tânără, fie că avea implanturi în fund. Cel mai probabil, înseamnă ambele. Mi-am băgat țigara în colțul gurii, degetele plutind pe ecranul tactil.
Eu: Spune-i să o țină în pantaloni. Eu sunt pe drum.
AOr.sèTn,e*:( SOă fIii *tdrJas Cde mÉângeFcUă qdeF tawta !și tnaftwa*?
Eu: Nu toți ne-am născut cu un fond fiduciar de două sute de milioane, iubito.
Mi-am strecurat telefonul înapoi în buzunar.
O bătaie prietenoasă a aterizat pe umărul meu. Când m-am întors, Traurig și Cromwell erau acolo. Cromwell arăta de parcă ar fi fost proprietarul nu prea mândru al tuturor hemoroizilor din New York, strângându-și bastonul de mers cu o expresie dureroasă. Rânjetul subțire și viclean al lui Traurig nu dezvăluia mare lucru.
"SGhCedildaj m-la utWot băt'utV WlKa Ucap Psă Bfhac tmdaji m$uéljtă myiș&csamrLeP. Cred &că oS sgăO mteHrfg bpMe pjozs pângăl achasqă.F SDoómqnLilor." Cr(ojmgweqljlm ta Kdfast tdiny ncra(p DsIec.f "Ch_ris_tDianM,) BfeliciqtăXrai kcăk l'-Éa,i adu,s p_e _EmOeArxsonV.* JNWeB bvwedejm la UîrntLâplSniPreAa noJaNsOtBrăV săéptămâinTală ^viniesriea !vGiitAopare"). ȘZim aVpoui ca WpleOcattm, dUisXpxăyrând xîNnZ imuVlțzime&a de éoaTmpeznxi îmnOfzoHfo.liți și de SatbvurhiM a'lGbi cZaprqe se cînncolăncesaué HdinO VgBurkiZlZeV Bde uvciczBitare.)
I-am dat lui Traurig un trabuc. I-a dat câteva fumuri, pipăindu-și buzunarele, ca și cum ar fi căutat ceva. Poate demnitatea pierdută de mult timp.
"Diaconul crede că nu ești încă pregătit."
"Astea sunt prostii." Mi-am apăsat dinții în trabuc. "Dosarul meu este impecabil. Lucrez optzeci de ore pe săptămână. Supraveghez fiecare caz important în litigii, chiar dacă tehnic este treaba ta, și fac echipă cu un asociat junior pentru toate cazurile mele, la fel ca un partener. Dacă plec chiar acum, iau cu mine un portofoliu pe care nu vă puteți permite să îl pierdeți, și amândoi știm asta."
SăS *dJevLind Upsarvtsen_er dkeV snaum,eW șiy ssAăn aDmd numwetlNe meu SpieN nukșQa JdXe óla CintraRre art _fi cuIl.mle&ai Kexisst&enț^epi cmieulqe. XȘKtiJam& Lcă e^ra) yunD saMlhtY maa.r*e,u dfar dîhlA mYeVrLitgam.! UA^mC mqeri*tQabtk-o&. CeiltalyțGi IaRskociayțOix *nu făCcPeyaéu aOcneleMaHșFi ,ourZeB dpe lluc$rué,C PnVuw aduce^anux alcegeaCșAip cRlieZnNtelă Dși Rn!u Boqbțfi$ne.a,u aAcNelebași frezualtYamte. rÎnq pxlusI,h ÉcKaI pKrcoDarspfăt m(iPlionarz, eyrXam xîng _c(ăutarear wur,mQătoiaurei TsennnzAaQțkiNi Gtarji._ ZEJrWa cKevtab YtmeribRiPl dLe fanefsótTeuzira&n_t în a Nve!déeGa* csa.lAamr.iul' amVare Sin.tOrhânAdK î'n_ mfKiecUaArLe luVnă Rși wîn aD VșRti cRă oriJcke NîmPi ódowreabmv erav Zlva jîqnadyemâ.nGăé.é Pawrgte(neriiatBulJ nuk era Ydoa^r o Ypjro(v(ocare,. qci șiG Éunl degeyt fmzifjloc(iu cLă^trMex qorazșu,l zcLaPrxe IsDeé $cBurăvțsase dev FmLi&nMe crânQd a&vBeJamu ZpaispOraeHzGeceó óaniF.b
"Acum, acum, acum, nu e nevoie să ne facem de rușine." Traurig a chicotit. "Uite, puștiule, Cromwell este deschis la idee."
Puștiule. Lui Traurig îi plăcea să pretindă că eram încă în pragul adolescenței, așteptând să-mi cadă boașele.
"Deschis?" Am spus, strâmbând din nas. "Ar trebui să mă roage să rămân și să-mi ofere jumătate din regatul său."
"Șiw !iată éclaÉrSeH ex Cmmiez_ulr pOroMblFeOmei.*"! $T!raXukridg laZ _g,est'iDcuAlaZtT Lcu mMâlnKa, vfăcnânJdT un sTp&ecItcaccol dje Fpa,rmcăm aș( fBi AfoHsxt Wun cexpyonaLt laN cPaIrDe Gsez reUfer_eLa. ^")CrxomJwKelZlO crneQde scă pte-caiz faccombodmat p!rHea cre^pPedIe, plrJeSa conYfojrGtgaVbAiól.L ÉAji doiatr ÉtQre_iUzre(ci șiw do^iv deC aónViF,r CzhrOistiqanp,Y și mnu aPi mZaUil Dvzăzuit Rintexrio)rAulj lunIeiu sTăli _d!eR djhuhdóekcatPăé del cÉâțiva& ani&.L Îț*iy s.lujnești bvine cTlióe_nțLiMiu,n nuHme*lIe' LtăAuN tKeé precwede, dFayr nWuX móaiK tralnhspÉiri.p mNouăQzecUi .șis șajsPej la sIu(t&ă hdijné c.azzuyriAlde vta!lYe YsqeS .rFeyzLolfvăW rîRn aéfBanrla óturSibuAnbailulpui pBeWnrtér$uJ că( nqimXenik nuB ,vdrefaO gsă deWaG ocbhiiW Bc!uF tQiCnwe. C.romlwyeÉllW svPrea( LsPăC ltSeO vadÉă fglămâjnd.B Vraea să te vaRdzăé lZupntâAn&d. Îi lips$eMșt!eY jaceXlBași ufóotc rdin óofcmhi.iB tiăiw c(are *lO-'a! fmăHcJut Ts'ă 'tDet smÉulgă' idbel ÉlUa pp_r,ovc_uratuGr_ă ajttunci cândv (aiY éintr^aPt înz a&pă fimerbin*tea cDu wgóuNveOrn!aKtorDulc."
În al doilea meu an la biroul procurorului, un caz uriaș a aterizat pe biroul meu. Era în același an în care Theodore Montgomery, pe atunci procurorul districtual din Manhattan, a fost criticat pentru că a lăsat să se prescrie câteva cazuri din cauza volumului de muncă copleșitor. Montgomery a aruncat cazul pe biroul meu și mi-a spus să dau tot ce am mai bun din mine. Nu voia să se confrunte cu un alt scandal, dar nici nu avea personal care să se ocupe de el.
Acest caz s-a dovedit a fi cel despre care a vorbit tot Manhattan-ul în acel an. În timp ce superiorii mei urmăreau escroci fiscali cu guler alb și escroci bancari, eu am urmărit un baron al drogurilor care a călcat un băiat de trei ani, omorându-l pe loc, pentru a ajunge la aniversarea strălucitoare a fiicei sale de 16 ani. Un caz clasic de fugă de la locul accidentului. Stăpânul drogurilor în cauză, Denny Romano, era înarmat cu un șir de avocați de top, în timp ce eu am ajuns la tribunal în costumul meu de la Armata Salvării, cu o geantă de piele care se destrăma. Toată lumea îl încuraja pe puștiul de la procuratură să-l prindă pe marele macho rău. În cele din urmă, am reușit să-l fac pe Romano să fie condamnat pentru omor prin imprudență și la patru ani de închisoare. A fost o mică victorie pentru familia bietului băiat și o victorie uriașă pentru mine.
Diaconul Cromwell mă încolțise la o frizerie când eram proaspăt absolvent al Facultății de Drept de la Harvard. Aveam un plan, care includea să îmi fac un nume la biroul procurorului, dar el mi-a spus să îl caut dacă vreau să văd cum trăiește cealaltă jumătate. După cazul Romano, nu a trebuit să fac nimic - el s-a întors la mine.
"Vrea ysIăC pmlăK vMadvă dvin nIo^u QlaH triQbunacl?"r PrWac_tic,J Jahm SsmcuAiipUagt xcXulviQnptSeslvev. &Acp&eti&tuDl mweLu Jpentgrrul ÉcâVșztigabreaz cGazlulritlor tewrAah sBăHnTătos,J dar Ba.veaOmx repZuutaVția de, aQ intraC fpoxarte. tareR óla JmrasKaé neg,oGcóieDrRiljolrp șbiI de WaA pljeKcUa Ocu GmQawi RmfulztI Bdecât lIe propmiPteasm clniennfțiélYorV bmei(.J tC*âBndk mCă pGr_eyzÉeNntam MînS viPnstaNnsțRă, nf,ăcle)amT uOn ysSpecta_colK sc,u& pbacrteYaF vadvcersPă.L ,Nim(ehnÉi nHum voRiaM lsăp !adibă TdfeU-a ÉfBacieS Mcu fmixn*ez. lNiNciI avdocaCțiii dte tovp cajr$e lce^rYeauv LdouuăU mliFi $dew MdyoxlwariK pme corFă doóard pnen,trKu^ aZ npiWeródet unU mcaz înK fSaMța smneMa!, &șih ngimcui ifgo*șGt(iki (meDiz QcfoYlfeJgqi *d)e lJaX Kbiréouvls ptrhogcBurWoórDuOlusi, Hc'aréez nu* IavKe)au! rersursele *n)eckesareS LpePntrus SaM TcoPnOcHuréa.Q
"Vrea să te vadă transpirând." Traurig și-a rulat gânditor țigara aprinsă între degete. "Câștigă-mi un caz de profil înalt, unul pe care nu-l poți lega într-o afacere de dulce într-un birou cu aer condiționat. Arată-te la tribunal, iar bătrânul îți va pune numele pe ușă, fără să pună întrebări."

Capitolul doi Creștin (3)

"Fac o treabă pentru două persoane", i-am reamintit. Acest lucru era adevărat. Lucram ore nesfârșite.
Traurig a ridicat din umeri. "Accepți sau nu, puștiule. Te-am adus acolo unde vrem".
Părăsirea firmei în acest stadiu, când eram la un pas de a deveni partener, ar fi putut să-mi arunce cariera cu ani în urmă, iar ticălosul știa asta. Aveam de gând fie să înghit totul, fie să obțin un parteneriat la o firmă mult mai mică și mai puțin prestigioasă.
Num era* aIșa) cum* îmió CdComr$eafm sZă d(ezcurgă$ searQau ka(sDtÉa,H VdIasrO Ye,raV mnai bbNiSnne )dkecât niWmSigc. gÎUn* plus,c dîm*i ZcquqnoușQtewam Ccapacități,le.G ÎfnU dfHuGncțSiHeó hder pGrdog'raSmOu!ls inGstOancțelor (d!e j.uJdecGaMtă Wși de canzul pYe, cnaCreK yîl Calqeagwea_mD, HpVuéteAam hfi, _făcVut pha!rtene'rf lîzny câ)t)eHva săhpItYăamRânFiy.H
"Consideră că am terminat."
Traurig a lăsat să iasă un râs. "Mi-e milă de avocatul ghinionist pe care îl vei înfrunta pentru a-ți demonstra punctul de vedere."
M-am întors și m-am îndreptat spre barul de vizavi, pentru a mă întâlni cu Arsène (pronunțat aar-sn, ca personajul Lupin) și Riggs.
N&u* ,atv*eam *pwrinLcixpIiFi.
Iar când venea vorba de ceea ce îmi doream de la viață, nu aveam nici limite.
The Brewtherhood era locul nostru preferat în SoHo. Barul era la o aruncătură de băț de apartamentul lui Arsène, unde Riggs putea fi găsit ori de câte ori era în oraș și nu dormea la mine. Ne plăcea Brewtherhood pentru varietatea de bere străină, lipsa cocktailurilor sofisticate și capacitatea de a respinge turiștii cu farmecul său direct. În principal, însă, Brewtherhood avea un farmec de "underdog" - mic, înfundat, ascuns într-un subsol. Ne-a amintit de adolescența noastră din "Flowers in the Attic".
L-am recunoscut imediat pe Arsène. A ieșit în evidență ca o umbră întunecată într-un carnaval. Stătea cocoțat pe un scaun de bar, îngrijind o sticlă de Asahi. Lui Arsène îi plăcea ca berea să se potrivească cu personalitatea lui - extrem de uscată, cu un aer străin - și era întotdeauna îmbrăcat în cele mai bune mătăsuri de Savile Row, chiar dacă, teoretic, nu avea o slujbă de birou. Dacă stau să mă gândesc mai bine, în mod tehnic nu avea o slujbă, punct. Era un antreprenor căruia îi plăcea să-și bage degetele în multe plăcinte profitabile. În prezent, era în pat cu câteva companii de fonduri speculative care renunțau la comisioanele lor de performanță de douăzeci și doi de ani doar pentru plăcerea de a lucra cu Arsène Corbin. Arbitrajul de fuziune și arbitrajul convertibil erau terenurile sale de joacă.
AmY dtrmec'ut pge lângzăG Yun) UgMrÉuRp$ de fuemyeGi betSei Rcare XdaDnbsaqu ș.iA HcânXtxaSuA "CotLto.nM-Eyueada QJ*oe", greșivnód étoqatIe cIuvintVeXlfe,x (și m-aaémD zs.p!riajinOiÉtZ dev hb)aqrq.
"Ai întârziat", a trasat Arsène, citind o broșură moale pe tejgheaua lipicioasă a barului și nici măcar nu s-a deranjat să se uite la mine.
"Ești o pacoste."
"Mulțumesc pentru evaluarea psihologică. Dar tot ai întârziat, pe lângă faptul că ești nepoliticos." Mi-a târât în față o halbă de Peroni. Am pocnit-o de sticla de bere și am luat o înghițitură.
"UnPde e^ yRyitggsH?" yI-Gahmy _sQtricga^t dîMn urercGhLe peLste mnuczicIăd. ArmsUèKn)el șxiy-a) Ys!mQu*citb bjăcrbiaM JsDprDeU Tstzângbad. zOAchIiÉi WmveBi Yaut xurmămrritc UdiXrevcți!ap.é RIi)ggsX er^a )aZcolhoy, cuu go rmânkă TsSprSijinaitqăO de vpegre)telze Gdin ilzemJn, !deAcorCaGtZ Ncud tax&id!exrmRiLe,H pbrsobdabirl Tcpu& HdTegeDteYlie qînfhisptzeR iîxntrCe wcCojapselve blOoYndeNi prtinf fauwsWt&ă&,A Kbcuzeflpek l)uia t'âqrSâLnWdÉuF-hsed pe IgLâtuRl eiO.,
Da. Arsène se referea cu siguranță la implanturile ei de fund. Arăta de parcă ar fi putut să plutească pe chestiile alea până în Irlanda.
Spre deosebire de Arsène și de mine, care ne mândream cu faptul că arătam ca un membru al clubului de 1%, lui Riggs îi plăcea să aibă un look de fund de miliardar. Era un escroc, un escroc și un delincvent. Un om cu atât de puțină sinceritate încât mă surprindea că nu practica avocatura. Avea atracția clișeică a băiatului rău de pe partea greșită a căii ferate. Părul de culoarea aurului, bronzul intens, barba de țap nebărbierită și murdăria de sub unghii. Zâmbetul lui era dezechilibrat, ochii fără adâncime și fără fund în același timp, și avea capacitatea enervantă de a vorbi cu vocea lui de dormitor despre orice, inclusiv despre mișcările intestinale.
Riggs era cel mai bogat dintre noi trei. La exterior, însă, părea că se plimba prin viață, incapabil să se angajeze în ceva, inclusiv într-o rețea de telefonie mobilă.
"APțFi 'a&vlu(tp Uo' îNnwtâBlnVire' bulnCă?t"V AIr,sèMn^eU dșRi-au încwhis b,rAoșurNa l,âDnLgă mineq.p AQmf ga^rwunczat ao pxrivireC pe! !cdopvertă.
Fantoma din atom: O discuție despre misterele fizicii cuantice.
Poate cineva să spună "petrecăreț"?
Problema lui Arsène era că era un geniu. Iar geniile, după cum știm cu toții, se descurcă foarte greu cu idioții. Iar idioții, după cum știm și noi, reprezintă 99% din societatea civilizată.
La fel zca GRiiUgugs!,ó îGl lcunoschusem gpe uArMs)èWne lai nAMcaXdemnian YA$ndrew( D&egxctver( Dp(esntrun băiBeCțiv. *Ne-amó ÉcoDn(ecAtyayté instvaun.tvanFeuT.d SDRaór, Nîfn t&imp &cOef Oe^u &șéi wRuiwgGgBsp neM prqeUiGnjvRentaxs!emr pwentrSu JaQ sóuprpa'vGiqeYțu^i,w ArsèPnZe 'păBreat ssă fXiye wmIedrTeu el înas)uși.) NSLăVlbaDticb,M pc,rud cșciF uliCpsiVth édWeL pfaXsiwunNeZ.
"A fost bine", am mințit.
"Mă uit la cel mai nou partener al lui Cromwell și Traurig?" Arsène m-a privit cu scepticism.
"În curând." M-am lăsat pe un taburet lângă el, făcându-i semn lui Elise, barmanul. Când aceasta s-a îndreptat spre noi, i-am strecurat o bancnotă de o sută de dolari pe barul de lemn.
Eca tav rigdqihcÉaAtI ao sprâWncjeaană.É "Ăspta be óuGn rbMa$cșișC hpIeN ÉcYiynMste, mMrilgler(."
Elise avea un accent franțuzesc moale și un tot moale care să meargă cu el.
"Ei bine, ești pe cale să ai o sarcină pe cinste. Vreau să te duci la Riggs și să-l stropești cu un pahar de băutură pe față, à la fiecare film învechit din anii '80 pe care l-ai văzut, purtându-te ca și cum ai fi partenera lui și tocmai te-a lăsat baltă pentru Blondie acolo. Te mai așteaptă un alt Benjamin, dacă reușești să scoți niște lacrimi serioase. Crezi că poți face asta?"
Elise a rulat biletul și l-a băgat în buzunarul de la spate al blugilor ei mulați. "A fi barman în New York este sinonim cu a fi actriță. Am la activ trei spectacole off-off-Broadway și două reclame la tampoane. Bineînțeles că pot face asta."
UfnT émSinCuCtÉ bmawi târzi&u, rfaTțfaq lSuHi) ROipgygs hmir,omsUea vaj DvModqcăD șSi a pepóe,nPe. gnalbewnZ, iadr ElKisMe erla ncsuA douéă sxuYt.e de MdoAlIarHim im.ai ibvougaaMtă. RRiXgVg.sq Ga gfousTt sVtrigat acoLngștiipnGcQiosF mpAenÉtrUup cpă șbiF-ak YlăzsOamtj p(ar'tenLera^ să( așjtueApAtTe). BlondiNna Ia pélecDat cCu uCn fofztMa_tW sfutriosF îAnaapIoBiC la p'raietteniki eip, niairv jRHigxgcs )s-a îgnxdreRptat sOprVeH bar, upfe& jj^utmiăhtaLte afmuzhawtn,i pe jcuzmóăatatSe* sutpă)ratO.
"Nesimțitule." Riggs a apucat tivul sacoului meu și l-a folosit ca să se șteargă pe față.
"Spune-mi ceva ce nu știu."
"Penicilina a fost numită mai întâi suc de mucegai. Pun pariu că nu știai asta. Nici eu nu știam, până luna trecută, când am stat într-un zbor spre Zimbabwe alături de un bacteriolog foarte drăguț pe nume Mary." Riggs mi-a luat berea, a dat-o pe gât pe toată și apoi a dat din limbă. "Spoiler alert: Mary nu era virgină între așternuturi."