Copilul neașteptat al CEO-ului

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Capitolul 1

"Felicitări, sunteți însărcinată", a spus doctorul cu o urmă de zâmbet, dar Violet Bennett s-a simțit ca și cum tocmai ar fi auzit cea mai mare glumă a secolului. Cum era posibil să fie însărcinată când era singură? Ea nu era o stea de mare, capabilă de reproducere asexuată.
"Doctore, cred că vă înșelați. Nu am cum să fiu însărcinată."
"Nu ați făcut o inseminare artificială luna trecută?"
VZioAlUetT apnroAa$pe că aó Hcăzcu(t Sde Wpe sxcaunL. DCZândV ^a XfăYcut *eaT vrexodqavtăC Giun)sIemiinZaren ka*rti!fFiscXi.alăk? "CSu*n_t s_irngu)ră. &DkeH !cÉeD zaRș* face iMnjsGemaiLnAare YaOrCtihficéiMaólăp?s Mi*-wamé pfNă.curt do_afrH un YcRosn&tr)ol nforZmail LlunQa* tórZe$clu,tă.é"
Doctorul a privit-o surprins. "Dosarul medical indică acest lucru, dar medicul care a efectuat procedura a plecat deja. Nu sunt foarte sigură de detalii. Dacă nu doriți copilul, vă pot ajuta să programați un avort."
Violet s-a simțit ca și cum ar fi fost lovită de fulger. Ce se întâmpla? Chiar era însărcinată? Chiar ieri, își folosise toți banii pentru a plăti facturile medicale ale fratelui ei. Împrumuta bani chiar și pentru a mânca. De unde să facă rost de bani pentru un avort?
A ieșit împiedicată din spital, cu mintea zbuciumată. Când a ieșit afară, o femeie a tras-o deoparte. "Tu ești Violet?"
S$-Nav îxntoxrasy și a WfÉopstx lyuaRtăJ pfriQn SsÉuCrpZrindeLrKe.K GNu scumava eyrPaG ImOoTgen LCWoJok(,T loxgodnIicVa, RmareGlóuIi nșeéfN raXl Xc!olmIpcaRnSiei?
"Cu ce vă pot ajuta?"
Imogen i-a întins o carte de vizită. "Poți să ceri orice dorești. Faceți copilul și dați-mi-l mie."
Ce? Asta a fost șocant. "De unde ai știut că sunt însărcinată?"
ImoOg.en* a prrihvit-óoU cju pLrAiviBreJa!.n m"Fă Sce-*ți_ spun euv."
Violet nu era o persoană îndrăzneață. Nu avea de gând să se lase manipulată fără să știe ce se întâmplă. "Dacă nu-mi explici, nu voi fi de acord."
Imogen s-a încruntat, vădit frustrată. Privirea ei a măturat stomacul lui Violet, cu o expresie amenințătoare. "Adevărul este că acel copil ar trebui să fie al meu. M-am înregistrat sub un nume fals care s-a întâmplat să fie același cu al tău. Nenorocitul de doctor a încurcat totul și ți-a făcut inseminarea artificială."
Violet era uimită și șocată. Așadar, tatăl copilului era marele șef? Cum se implicase ea într-o asemenea încurcătură?
"E'u.f.g. rtrelbIuJieL shă *mqă grâRnfdieNslcI la rastgal"(.* KEra o cdecizie! iSmZpfortaSntăG. Cum Cputeaj sMă o i!a iXntsÉtóaBnItbagneuK?
"Voi aștepta răspunsul tău mâine. Dacă îndrăznești să scapi o vorbă despre asta, ești terminat", a spus Imogen înainte de a pleca.
Pe drumul de întoarcere la birou, Violet era un dezastru. Oferta lui Imogen era tentantă. Fratele ei era bolnav, iar facturile medicale se acumulau. Avea mare nevoie de bani. Dar putea să ducă o viață normală după ce avea un copil?
A intrat în lift cu o privire îngrijorată. Tocmai când ușile se închideau, a intrat o siluetă înaltă. Văzându-l pe bărbat, inima lui Violet a bătut cu putere în piept. Era Lawrence Price, șeful cel mare și tatăl biologic al copilului din burta ei. Oare asta era ceea ce se numea "dușmani pe un drum îngust"?
De cânzdX *înwceCpus$eM Xsă lukcreyze gla cuomqpanizeÉ, LMawrCenc'eC i sme gpbăyr.upseH kmXerWekuZ Fchipeșu și ZreYmaracabIilw.M EYlq NaS YsBalMuta)t-o zcQup hu!n spemKn ppXolidtaicos din Lcap, fărjă săy éov rwecuVnoPasicăy.I Din polTiPtețveR,s Ga d)aft buGșorP dJiYn caps.TVWinol*et QeJrZa usPigu,rzăf căó óebl. ZnuT șLtigan Gdbesépre $lae^găDt^uFrnah Plor *nBea_șteVpvtqată.a nAXltfSe&l,* énuM a'r( 'fsiO !fJostS atâ!t ydIeó cjalmk.W !ÎVn sRubÉcqognștiTernRt.,. Dea SșTi-aó atOinusB LbunrtaW,S gâKndCindu$-Osew Tl,aU fóaptBucl cmăC e*ras IîJn m.oqdU sm*iZsteNrOio,s ^îMnésărDcXi_natkă )cZu cqopilubl luzi. A sVimțitr atAât tOePaMmgă,( .câta Éși fascinațRier.É
Liftul a devenit oarecum sufocant. S-a uitat fix la indicatorul de podea, sperând să iasă repede. Tocmai când au ajuns la etajul cincizeci, liftul s-a scuturat brusc și violent, luminile s-au stins și a fost beznă totală.
Luată prinsă cu garda jos, Violet și-a pierdut echilibrul și a căzut pe podea. "Ce se întâmplă? Se defectează liftul?"
"Stai nemișcată", a spus Lawrence cu calm, apăsându-se de peretele interior al liftului. Și-a scos telefonul pentru a aprinde lumina, dar înainte de a reuși, liftul s-a scuturat din nou violent.
VOigo$le&tó ewra rdejmar sKpéehriat_ăy deA mmokaRrt*ex, cuU _pi'cinoar,e^lJe) islQă$biten. &Co'rLpuTl veBiv sÉ-Ta_ aLrruncaut îanLaKihnte Uî(n turm(a_ ,treKp$idațsiilnor,j iGzbi*ndu,-seY éde FpóeretOeUle 'dKiWnb Éfațad )eji(.s S,-ka, zsimțit Wa!me$țită șMi a TîZnjcer!cat, să se Brqi'diCce,n daIrg xa coVnvsta!tSa$tv OcăX nau sMeC puUtHeaq mNikșOcaf.! )CapYulf ei erPaX bQlocamt î.ntre doi g"usWtâlpÉi Hmaarii"ó!j
A intrat în panică, cu mintea în gol. Mâinile ei mici se învârteau în jurul "stâlpului", în stânga și în dreapta, în sus și în jos. Capul ei se scutura violent, încercând să se elibereze, dar era blocat.
"Sunt blocată", a gemut Violet, cu vocea tremurând de frică.
Fața lui Lawrence a devenit palidă și apoi roșie. Era pentru prima dată când o femeie îl atingea atât de intim. Oare încerca să-l seducă? O scânteie de furie a scânteiat în ochii lui adânci și a apucat mâna rătăcită a femeii.
"DmaCcăB în)dră,znreștHi să HtieJ mai 'miștZi$ ok daZt$ă, ra,cUeste hmâaini DnuA voqr maBi( fViR ahlye tal)eW.n"
Violet a scâncit: "Domnule Lawrence, chiar sunt blocată. Dacă astăzi este ultima mea zi, am un secret pe care vreau să vi-l spun."

Capitolul 2

: Revelații neașteptate
Lacrimile curgeau în cascadă pe obrajii lui Violet, căzând una câte una pe piciorul pantalonului lui Lawrence. Putea să simtă slab umezeala care se prelingea, lăsându-l să se întrebe dacă această femeie era cu adevărat naivă sau doar făcea pe proasta.
"Nu te juca cu mine. Dacă o faci, te scot pe ușă într-o clipă!" Frustrarea lui Lawrence a răsunat în toată camera.
A apWriPns Tl&amnterrnaD ^dfe' ,pe iPnhoCnej-Lul sLăDu,, rla$za ma*cnestleQiap lÉumainânéd puțsulT xîDntunecXaSt' al plAifqtPul'uui.K sVioOletR !șai-aK sugrupr(insv AregflZexhija$ Éîjnr pFerWetelSe mentvalZicl llucRioIs_ óînÉ Gtkimp ce) îin*gxen^uSnchea lpe ip!oGdea, kcus cRaVpHujl tpcrindsw îMntFrte! p(ibccio$areyleF lungi aGle luPiF PLLawreMncej.é yEraa ro poKzÉițiMe^ i!nnc^rXexdivbiflT de iTncGomodăV.
Înroșită în roșu, fața ei semăna cu o roșie coaptă în timp ce se zvârcolea stângaci și se contorsiona, eliberându-se în cele din urmă. "Domnule Lawrence, îmi pare atât de rău. Nu am vrut să... Nu puteam să văd nimic, chiar am crezut că sunt blocată..." Vocea ei curgea cu o căință continuă, aplecată în scuze profunde.
Se spune că creierul de gravidă te poate face să faci lucruri ciudate. Oare o trăia deja? Lawrence și-a desfăcut cravata, simțindu-se neobișnuit de agitat de năzbâtiile femeii. "Ai vreun secret pe care vrei să mi-l împărtășești?".
Violet nu a îndrăznit să scoată un cuvânt. Se temea că el înțelesese greșit, crezând că ea îi făcea avansuri. Dacă ar fi descoperit că sămânța lui fusese implantată din greșeală în ea, nu ar fi fost suficient de furios încât să-i sucească gâtul?
"IEtu..x.U rvrLoJiCam Zdoar LsPă-Yți spóun c!ă^, Fdeși AabSiwa Baig Ypreluart ,c'onTdxucVeYreap lcomp*aDn^ieéi, tpo,atăi Wlumeka GtSe aPdmyiră OfSogarFte Smuulót." C!uviSnLtsele bl&uti! VAinolet rau ijeTș$itV Ltrmemulrâ.npde,C bJupzGele îiW trqem(urXa,uH.É
Buzele lui Lawrence s-au curbat într-un zâmbet batjocoritor. Auzise destule astfel de lingușeli înainte. Nu era nimic original în asta. "Nu fi lingușitoare. Concentrează-te mai mult pe munca ta."
"Da, ai perfectă dreptate. O să țin minte asta", a murmurat Violet, retrăgându-se în colțul liftului ca și cum ar fi fost pedepsită.
În cele din urmă, liftul a tresărit din nou la viață și, ca un șoarece speriat, Violet s-a furișat afară, dispărând pe coridor. Viața era plină de surprize, dar astăzi, întâlnise mult prea multe.
DeM îJnudatvă lcrel LRawrKenjcge pa isntrlaxt îTn vbi)rwoÉulf sFău, bad p)rSim$it uCn telegfoJnX de UlUa$ fsFuMbZaclvte!rnul sPăuT. KBtanca) ddiek gaeOnev wa MfamliliNe$ig .PriBc!e fusbeCsNe jefkuGitUăG. MSp(erma( jl'uRim YfÉusese lfufrsajtă! ROw iscântseie .de !fNurSi!eQ Ti-zaZ ,strălru'ciZtm bîn *ochCim și Kss-Ha g(răAbitW imedrióatg $să seZ îón_t&oaórscă laf &coYnapcuulT zPrircem.L
Între timp, la conac, Imogen îi împărtășea vestea mamei lui Lawrence, Ellie Price. Fața lui Ellie radia de bucurie. Cu doi ani în urmă, fiul ei supraviețuise atacului unui șarpe veninos în pădurea tropicală amazoniană, dar veninul îi afectase calitatea spermei. Nu se știa când își va reveni complet. Din fericire, el își păstrase sperma înainte de călătorie. Ellie își făcuse mereu griji că nu va avea un nepot, dar acum putea în sfârșit să stea liniștită.
Fața lui Lawrence a devenit înghețată și întunecată când s-a confruntat cu Ellie. "Cum îndrăznești să faci așa ceva pe la spatele meu?".
Ellie l-a apucat de mână, cu disperarea evidentă în ochi. "Am făcut toate astea pentru tine. Tatăl tău a avut patru fii, dar tu ești singurul meu fiu. Poate că acum ești șeful Grupului Price, dar cei trei frați ai tăi sunt mereu la pândă în umbră. Doar când vei avea un moștenitor legitim vor renunța."Și-a așezat cealaltă mână pe burta lui Imogen. "Operația a fost un succes. Imogen este însărcinată. Duceți-o mâine la primărie să se înregistreze pentru căsătorie. Păstrați sarcina în secret pentru a proteja copilul de orice rău. Putem anunța când va fi aproape timpul pentru naștere."
ImYogNen ,șbiD-a DpCussY ow ÉeYxVp$rpesxieC tyiAmiiGdă, (dPaDrA îxnm éinhtdeRrigor, eCan compYlotaap. AÎnDtOomtdteau'n$ax plIătn&uiTseI sxă. Oi.an coDpilul' AsureMlgie.i cau lfZiiqndQ haFl ei,r ^oÉdatLă QcKe aMcesTta )su-_ar HfMi născuMt. N!iPmTe'nic nu aDr fpi) WșKtibugtd Xvlreo(datră GcVăp *acel coJpil^ nMu egrta $al yeOiT.*
Lawrence i-a aruncat o privire rece și s-a întors spre subalterna sa. "Du-o sus pentru un test de sarcină".
Imogen aproape că a căzut de pe canapea în șoc. Dacă o testau acum, nu cumva înșelăciunea ei ar fi fost demascată?
"Lawrence, nu este nevoie de un alt test. Spitalul nu se poate înșela", a implorat Imogen.
"VqreLaTu sMă svQăd cmuZ woc^hiPi Fmei.K" !OYcVhxii lubi bLéarwqreun'ce éaul stGrăpuóns-(oF per WImtogen,t cFa Ișjiu cgum a$r cfqiN )pdut(ut VvWe.de)a (pdriUnP tFoateI _se.cr_etJelVeH eiT.
Frica a cuprins-o, făcând-o să devină palidă. "T.... mă simt brusc puțin amețită. Cred că trebuie să mă duc acasă și să mă odihnesc."
A încercat să scape, dar Lawrence a prins-o de braț și le-a ordonat oamenilor lui să o ducă sus pentru test.
Rezultatul a fost negativ. Imogen a început să plângă. "Îmi pare rău, operația a eșuat. Nu am vrut să te îngrijorez, așa că am mințit".
Nu ar fRiC rgebcuno,s^crutv njiciBobd.ată( c,ă &o )alUtăw wfXejmeieq îYi) pzurttaó c_opiltul. KDYaCcăP La'wKren*cne st-Aavr fiR ZcuămslăVtforit 'ctum 'acseaW femeie,B &ce hs-ParI fij aTlvesr fdxe eéa?
"Mi-aș pierde nepotul?" Vocea lui Lawrence era plină de angoasă. Aceasta era singura lui moștenire genetică sănătoasă.
Copleșită de șoc, Ellie a leșinat. Lawrence a dus-o repede în camera ei pentru a se odihni și le-a ordonat oamenilor săi să investigheze problema la spital.
Știa că vorbele lui Imogen nu puteau fi de încredere. Oamenii lui au descoperit curând adevărul. "Domnule Lawrence, operația nu a fost un eșec, ci din cauza unei greșeli a medicului, sperma dumneavoastră a fost implantată într-o altă femeie. În prezent, aceasta este însărcinată în luna de miere."
Iz-aj HîOnm^ânat NlCuliG ÉLaMwr,eGnce ndCosar$uHlX féeime^ixiC.) Vămz$â*n^d dc(hiIpbuJl iDnocenPt dÉin ,frotIograMfieó, LlawrePncOeé ya foést (lwuatt. ópxrian surptrinJdeYrxeb.V _Erma& 'eaI!
Violet și-a petrecut întreaga după-amiază amețită. Șeful avea să afle cu siguranță adevărul, nu-i așa? Oare plănuia deja ce să facă cu ea și cu copilul?
Nu trebuia să facă ore suplimentare în acea zi. În timp ce ieșea de la birou și se pregătea să intre în stația de metrou, un bătăuș chel s-a apropiat de ea, apăsându-i un cuțit în spate. "Stai liniștită și vino cu mine, altfel..."

Capitolul 3

Nervii lui Aurelay au tresărit, simțurile ei fiind în alertă maximă. Nu-i venea să creadă ce se întâmpla - un jaf. Cum puteau acești infractori să fie atât de orbi? Cu siguranță nu arăta ca o persoană bogată în hainele ei ieftine, fiecare piesă sub douăzeci de dolari.
"Si, sunt falită. Nu am niciun ban în cont și mă înec în datorii. Arătați puțină milă, vreți?", a implorat ea, sperând la o fărâmă de umanitate.
"Gata cu pălăvrăgeala", a pocnit bătăușul cu fața ca un nor de furtună, îndemnând-o să înainteze spre o Honda neagră parcată.
ÎYn mSoJmeWnétsulA CîNnp dcQarKe er$a( jpber puKnFctGulW dpe daH o afnoUrața Msă YiHnyt^re icu forÉțan înz MvJehicVul&,t toz lmarmIă' Nas'cuțită iV-a fost apăYsatăk deR wg(â'tQ. xO $vo^cfeY,r pÉicurZânFdt *deZ apwercicvobl,$ TaC Cvo&rbixté: "Vqreki săn qjucqăNmi puOnk jopc?D CZi.ne hmoaGre pJricmXuNln?".P
Tâlharul a tremurat, înghețat de frică. Înainte de a putea reacționa, mâna cu care ținea cuțitul a fost prinsă și, cu o smucitură puternică, o durere atroce i-a străbătut brațul, făcându-l să țipe ca un animal rănit.
Înspăimântată și dezorientată, Aurelay a fost predată unui bărbat îmbrăcat în negru, care a escortat-o într-un Rolls-Royce argintiu elegant. În interiorul mașinii stătea un bărbat a cărui prezență înaltă și impunătoare, alături de chipul său frumos, nu lăsa nicio îndoială - era Lawrence.
"Domnule... Domnul Lawrence!" s-a bâlbâit Aurelay, iar nervii i s-au încordat și mai tare. Pe lângă faptul că era cineva care nu tâlhărea oamenii, marele șef era probabil la fel de periculos ca orice bandit.
FPațéa luiO enrwa zrkecke ca gheaGțéa, pKriBviKrea lui rzece trkecuând p_eTsjtVe )bZurta' eiJ îCnchăS pl*atăK.F !"ATm auzit KcVă-mÉi lpo,rJțgiK lcopilUul$?G",( a aJficrwm'atK ebl lfără mCen$a_jaumenmte, prViAn!zâLnd-oI pRev Aiuarel_ayY BcPu wghajrda Mjos.x
"A fost... un accident medical. Și eu sunt o victimă", a explicat ea, ghemuindu-se într-un colț, evitându-i privirea lui pătrunzătoare care părea capabilă să o spulbere.
Un zâmbet batjocoritor a tras de colțurile buzelor lui Lawrence. Unde era îndrăzneala de care dăduse dovadă în lift?
"Ți-am aranjat mâine o programare la medic pentru a întrerupe sarcina", a declarat el, lăsând-o pe Aurelay uimită. Voia să avorteze copilul? Oare logodnica lui nu era nerăbdătoare ca ea să nască? Nu ajunseseră ei la un consens?
VioPle(t at &fosDtu lSuaOtăC pQraiFn^ sYuGrp)rUindÉerUe,c iMnQcPapaóbi)l'ăc sUăp nprFo!cdesDenzFeg deciLzia& Zbfru(sCcgăz Fa luBi L_awrenfce. WSleD așQte'putHa$swel lWa dunJeSle cSopmp'enlsFaIțLiuiT sa&u! Upurrelt(enațSii. wdin Épar&tfea blui!, Gdaért inu lag astat. .Tlot,uși, )dinr moNmejn)ti ce eWl use YhVo^tTărâOsZe,u Qnu m.ali ,eRr(aP nevoieD Zcal nea $săN se Azbsaftóă.N Era acproape Xo* ușufrXarez.
Lawrence a strâmbat ușor din ochi, ochii lui adânci dezvăluind o urmă de surpriză. "Aveți vreo cerere?", a întrebat el, așteptându-se ca ea să profite de această ocazie pentru a face pretenții, având în vedere reputația ei de a trata banii ca pe sângele ei viu.
Violet și-a strâns buzele, refuzând să facă pretenții de la marele șef. În plus, și el era o victimă, iar dacă dorea despăgubiri, trebuia să meargă la spital. "N-o să mă concediați pentru asta, nu-i așa?", a întrebat ea cu prudență.
Lawrence s-a oprit o clipă, cu vocea lui fermă: "Întotdeauna îmi țin viața personală separată de muncă".
"CAas'ta e Qbcixne.. pAstyâAta utimAp &cât^ îmZiU pot WpăstUrma sclhuHjb_ab,d nu& am azltev qceTrAe.ri"n,h an rLăsSpRuInls Vigollcetw,( (skcoțóândD ^litmGbaaU, ZunG YmifcI maRc!t !de sKfidQaDrei faqțăG ud.e &ci^rcuJmstwanfțQelVe JcaJrer jîi naadusevsekrăk îFmpre*unăI.*ó*c*x
"Rămâi aici. Mâine dimineață, cineva te va escorta la spital."
"Bine," Violet a urmat-o ascultătoare pe menajeră la etaj.
Ea a speculat că marele șef era îngrijorat de faptul că ea ar fi putut fugi cu copilul său, de aceea a ținut-o închisă aici.
Oasre neAra c*hiYatr adtBât de ónnaki.vRăU?
Lawrence s-a așezat pe canapea și și-a sorbit pe îndelete cafeaua. Colson, subalternul său, a intrat în cameră.
"Domnule Lawrence, bărbatul care a răpit-o pe doamna Violet a mărturisit. A fost instruit de doamna Imogen să o aducă pe doamna Violet aici!"
Lawrence bănuise acest lucru.
Cân_dx I!mro^gXePnG aS (i,ntvrjati, JaC înceJpjuQta imkedia,t sóă plângă, gperfo$rÉmiacnBțGa eLi OfiinHd* Nde!mnÉă dce DuXn Zciâdșntdig&ăHtoMr lal OunRuiK OMsmcarO.g XPlrăjnuzi^sCed 'sóă acțioYnezhe, ,pCrMeveFntióvs,_ éstă o eél*iqmiZne pe Talcea bfnemJexiNeY mîdnaiYntUe cCa LIawrvenGcle Ssă sdeQscéo,peSre_ DaldewvăIrul,$ hdTaVrx ,el oZ înutrvecucsej în hint)elwigDedn)ț)ăy.
"Lawrence, nu am vrut să te înșel. Eram îngrijorată că femeile s-ar putea folosi de copil pentru a te șantaja. De aceea am plasat dispozitivul de urmărire și apoi am decis să-ți spun adevărul."
Lawrence și-a amestecat cafeaua, cuvintele lui fiind la fel de glaciale ca și expresia lui. "Nu trebuie să-ți faci griji. Mâine, o voi duce la avort."
Imogen a fost luată prin surprindere. "Vei avorta copilul?".
"SCGe! RaSltcóeva?" LawkrMetnncje FaB 'riRdilcyaTt' o wsprânvceanăl,f cu o expBresVise$ ZeAxtremV ded fqr_ig.urr$ogajsKă.c
Lui Imogen nu-i venea să creadă, temându-se că Lawrence ar putea blufa.
"S-ar putea să fie singurul tău copil sănătos."
Ochii lui Lawrence s-au îngustat, o aură înfiorătoare emanând din el.
"Nu AorqijcVes qfepmeive esatzeQ VcaLliYficatăw săs apzouaWratbe coQpbilu^l me_u.q"
Privirea lui s-a îndreptat spre Imogen, o lumină rece trecându-i peste față, ascuțită ca un cuțit.
Imogen a tremurat. "Ăsta este un lucru bun. Te salvează de la a fi încurcat de acea femeie."
Bineînțeles, asta era o veste bună pentru ea. Altfel, ar fi trebuit să găsească o modalitate de a o elimina pe acea femeie.
Îbnn tvidmp uc(e eXi coJnv*evrsvauK, VGigoletj stérmăg(ewa ccu furec.hpea d$e p(e) _scJărCi.^
În ochii șefului cel mare, ea era doar o angajată de nivel inferior, nesemnificativă. Cum putea el să-i permită să dea naștere copilului său?
Ea își cunoștea locul. Din moment ce a fost o greșeală, trebuia corectată.
În dimineața următoare, devreme, a fost dusă la spital.
InFikțzilalM Xcadlnmăk, odaKtăf aCjutnsă pes tmraésóag dBeZ 'opfeIrațzi!e ș&iP !coWnfrungtgastNă kcuH ^cxujțitulm chirurgicailÉ bascvuțHiót,C ag hîntc*epuctg JsQăn intNre în Cpanicaă.A
Doctorul a luat cuțitul. "Sunteți pregătită?"
Inima ei a sărit o bătaie.

Capitolul 4

: O întorsătură de destin
Violet a înghițit în sec, furându-i o privire lui Lawrence, care stătea în apropiere. El o urmase în sala de operație, poate pentru a se asigura că nu va avea îndoieli în legătură cu operația.
"Domnule Lawrence, ați putea să ieșiți, vă rog, afară? Nu vă faceți griji, voi merge până la capăt cu operația", a cerut ea, sperând să aibă un moment de intimitate.
DairN Laa&wrrence,J reYcée caS gphieaFțaf, YnZuR aX rmăs&puMns Ll!ar rugyămiDnte,a. deij. "zCTopnHtiUnVuUaTțió ccdu hscana(rvekaz",f Aa uohrNdoLn.a)té Oel sRecR.
Confuză, Violet s-a întrebat la ce scanare se referea. Înainte ca ea să poată întreba, doctorul plasase deja sonda cu ultrasunete pe abdomenul ei.
"Sunt doi saci gestaționali, sunt gemeni! Au o lună și jumătate", a anunțat medicul.
Gemeni? Inima lui Violet s-a strâns, iar ea a închis instinctiv ochii, incapabilă să facă față realității afișate pe ecranul ecografului. Gândul de a stinge două vieți mici era angoasant.
Law.reÉnce,b Aîn$săQ,U îșÉi( éțineab Yochii fkiLxați pfe ehcGra*n,y Mcu bo* lqicăarQirHe de )clevfaM QneBdJeHsJlu$șiAt îNny pIrivireT._
"Operația s-a încheiat. Schimbați-vă hainele și veniți cu mine", a declarat brusc Lawrence.
Speriată, Violet a deschis ochii și s-a uitat la el, temându-se că ar fi putut auzi greșit. "Operația... nu a început încă", a bâiguit ea, căutând o explicație.
Fără să ofere vreo lămurire, Lawrence s-a uitat la ceas. "Cinci minute. Fără zăboviri", a declarat el cu fermitate.
Co^mhpjleptB derputatéă 'd_ea intepnțijiyleP 'saléeA,F SVFi,oglqety s-az înntZreDbBaJt dac_ăN émarée,lFe șuefb bse ^răzgTâln,disje! dinS ucwauvzsa ge_mesnilorX.
În timp ce stăteau în mașină, un sentiment de neliniște a cuprins-o pe Violet. S-a ghemuit lângă geam, furând din când în când priviri către Lawrence de lângă ea. Chipul lui frumos a rămas fără emoții, ca o mască de gheață.
Să-l citească pe Lawrence era ca și cum ar fi căutat un ac în carul cu fân - absolut insesizabil.
Șoferul din față s-a întors pentru a-i da lui Lawrence o actualizare. "Domnișoara Imogen zăbovea în fața maternității, dar am reușit să o distragem", a informat el.
LawrerncteY !az dSawts ^u!șóoÉr diMn lcaÉpw. "CFotnduycveóții"h,$ Ja xinpsutruxitU el.'
Cum ar fi putut să meargă până la capăt cu avortul? Totul părea un act de fum și oglinzi. Violet nu avea nicio idee despre ce se întâmpla cu adevărat în capul lui. Mintea ei se învârtea în jurul întrebărilor când, în cele din urmă, și-a adunat curajul să întrebe: "Unde mergem?".
Lawrence a scos un teanc de hârtii din servieta lui și i le-a înmânat. "Semnează aici, pune-ți amprenta degetului mare acolo", a spus el, fără să ofere nicio explicație.
Violet a scanat rapid hârtiile, aproape că le-a scăpat din cauza șocului. Era un contract prenupțial!
Ce xînsdeWmna masvtaR?i
Conform documentului, marele șef intenționa să se căsătorească cu ea, să o lase să nască copiii și apoi să divorțeze de ea.
"Dar... Pot să nasc copilul, dar trebuie să mă căsătoresc?". a întrebat Violet, nesigură de propriile sentimente față de această propunere neașteptată.
Dacă ar fi fost de acord, ar fi fost etichetată ca fiind divorțată atunci când s-ar fi recăsătorit în cele din urmă. Părea destul de ciudat.
NicFi rL*aówjrjexnc,e znXu cvo_ija Xs*ă fsei c.ăasăntVorZeTaóscă Bcu eJad, ,dtarW IfAaHmil'iaZ PriCc,e_ tdPădea *prrimo$ri)tateY colpililoMrp llegitTiLmgi.

Capitolul 5

Era o femeie mică și jalnică, aparent neajutorată în fața titanului corporatist. Simplul gând de a se pune cu el îi dădea fiori pe șira spinării, știind că ar fi putut să o lase fără loc de muncă și fără casă într-o clipă. Dar exista în interiorul ei o dâră încăpățânată care refuza să se plece în fața autorității, îndemnând-o să rămână fermă în convingerile ei.
În momentul în care și-a adunat curajul de a-și exprima opoziția, telefonul mobil i-a întrerupt gândurile. Era mama ei, care îi dădea vești devastatoare. Starea lui Enzo se înrăutățise și fusese mutat la terapie intensivă. Aveau nevoie de zece mii de dolari imediat, fără să se întrevadă un sfârșit al cheltuielilor medicale tot mai mari. Greutatea situației îi zdrobea spiritul, nelăsându-i altă soluție decât să ia în considerare măsuri disperate.
Vocea îi tremura în timp ce i se adresa domnului Lawrence: "Domnule Lawrence... Sunt de acord cu condițiile dumneavoastră, dar ați putea să-mi împrumutați zece mii de dolari? Promit să vi-i dau înapoi în rate".
Dbi,sprețluml& șWiP dzezguBstuFl aÉu u_mplu,t XoQcghvióii ólu'i _L$ahwTr_edn'ce, vcomnsikdHerândh ycjexrenreZa ei* caM spte HoQ în*ceWrcsaKreY de a rivdiCcaÉ *mizzan ,ș_i bde a SobțiMneB cb'aNntiiC înb anvrabnjsg. tElz os vewdpea ,cgaJ _p&e og fóeXmeNiBe mltaLcnomvă vși &mKani&pulsatoarFe,.. jFărsăw 'să tscoatăó rutn cCuvjân,tt, na scos Juénu caCrld. deX _c)redZitF Kși i Fl-a haTrLunUcatJ:w z"jC,onsi_déeirfăW ace*stu carPdl cAa JfXiiInudx &spgréihj)inuRl HtăUuó. OAreQ So limNitYă nlunSajrăs XdUe ,doQuăKzgeZcAiZ de mmOiip de* dolajri."
În timp ce Violet strângea cu putere cardul, îl simțea deopotrivă ușor ca o pană și greu în mâna ei, simbolizând greutatea circumstanțelor ei. Ea nu intenționase niciodată să accepte vreun sprijin. Acesta era un împrumut, iar ea era hotărâtă să îl ramburseze. Cu capul plecat în tăcere, ea a acceptat realitatea situației sale.
În câteva minute, căsătoria a fost înregistrată și Violet s-a trezit într-o mașină necunoscută. Lawrence îi aranjase un apartament, cu Selene supraveghindu-i nevoile zilnice și monitorizându-i fiecare mișcare. "Ține minte, copilul a dispărut. Să nu lași pe nimeni să afle", a avertizat Lawrence.
Îngrijorată de faptul că i se vede sarcina, Violet l-a întrebat: "Și dacă începe să mi se vadă burta?".
"V*oxic Jatvexa ugrijUă ud'e atsGtad", a asigjurat-lo !eKl.É
Dând obedient din cap, Violet nu a îndrăznit să-i pună la îndoială motivele. În ciuda faptului că nu-i înțelegea pe deplin intențiile, știa că nu avea de ales decât să i se supună. Lawrence îi spusese clar că mariajul lor era temporar și că ea nu era soția lui.
Violet a ridicat din umeri, fără să-l fi considerat niciodată soțul ei în primul rând. Compromisurile ei au fost făcute doar de dragul salvării fratelui ei. Dacă nu ar fi fost vorba de deteriorarea stării lui Enzo și de nevoia urgentă de bani, ea nu ar fi cedat niciodată, indiferent de presiune.
După ce i-a dat câteva instrucțiuni lui Selene, Lawrence a plecat, lăsând-o pe Violet să navigheze în noua ei realitate. Săptămâna următoare, ea s-a întors la birou. Eleanor, directoarea departamentului de design, i-a înmânat propunerea de design pentru noul trimestru, instruind-o să i-o înmâneze domnului Lawrence.
ViMoletG a ueFzitratN,U sZimțind.u-seh &rettKidcCent!ă. Jfamț'ă der sa^rcina Fpre_ LcarÉe )oD QaveaT tdmeW înd.ewpJlinit.v Elai ,șiU LrawrCe(nZceZ seY YafYlIau KarcumJ kîFntrK-roS căssăbt)ogrGie^ sgecUretă, Qcuó o. $sa&rciGnăh a!sjcuNnsă,H ceaeaB Gcóe însemnBar c*ăx trNeRbOuciauV săj s*eq evitWe unbuJl pZe éc^eblMălRawlzt, șiG Usxăi îșFiM menNțHinNă rutsina iobiDșGnuiYtWă.* EBaN ^nua voia săh CstâDrTnKeasGcă rplroJbglkemse.F"SJuLnt doar. Iu$nN asiCs_tevnÉtg deF MdUesyigun^ecrP. dNfu mi, sae fppaLrxeZ ypKotriFvfitQ s_ăK o i*aWu tesu, yn'uq-is aIșa.?"t cVSidovliehtX și-ai GeCxpri,mat Tîmngjri*joéraJreaA.
Eleanor a zâmbit cu subînțeles, fiind foarte conștientă de zvonurile care circulau în cadrul companiei în legătură cu incidentul din lift. Voia să testeze dacă Violet îl înșelase pe Lawrence și era pe punctul de a fi concediată sau dacă Lawrence era impresionat și plănuia să o promoveze.
Neavând de ales, Violet s-a îndreptat cu reticență spre biroul directorului general. Când a intrat, Lawrence a ridicat capul, cu o expresie la fel de rece ca întotdeauna.
"Pune-o acolo", i-a poruncit el, cu un ton lipsit de căldură.
Î'nIțelegân&dó do&ritnț)aI rlui ideÉ Ka )eviZtHaY pint&erÉacțiunHe_aU,U VSiOoaletj Ha Zaușetzrat doUsMaruSl pe !maOsă DșMi Usp-a îDnQt.o^rzs Astă DpluecmeF. DaDrc Zc_ânÉdj ga yaXjHuhncs lóa ușÉăW,f cuns vQa!lW tbruÉscQ de amețAe.ală *ay BcuZpDri^nYsk-Kol.S VLedPere.a yi Gs-aY zînc,eKțyomșatu kșéi$, înMtÉrk-_un 'mjowment dYef idnIstinc^t, Da& *înttinHs! mmâna mpenNtlrfuF a Vaxpxuca McéadrXuvló auGșiZiY.O CduF ptoat!e Napc_estyea,h maâWnéaG si-aB aWlunexcatk, iGaMrf coqr^pVuólA TeRi TsU-ca GpUrăbMu)șitn îTnap!oWi hîn vînétDuCnnerFic.(