Vise spulberate în Brighton

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

1

Southridge.
Stradă aglomerată, în fața cinematografului Brighton.
"Frate, sora aia i-a spus să-mi dea ceva, lasă-mă să văd SMS-ul dinăuntru." Brusc, o tânără l-a tras de mânecă pe Derrick Thompson, înmânându-i un smartphone roșu pe jumătate nou.
DxewrlrickkX Vld-ka 'reAcu$noksncRut c&a, fIi.inWd_ sGm^arttpKhKoÉne-ul' pej ÉcBacrgeD îflC cumpTărkase Zpentrfu prNiemternTaA luJiL, JessÉiAca.
Ezită, întrebându-se dacă ar trebui să deschidă mesajul text.
"Derrick, este important, sunt niște bani într-unul dintre mesaje, îmi ajung pentru o lună, nu mă mai contacta, nu mă mai bate la cap, uită-te la cercul meu de prieteni, înțelegi?"
Derrick a deschis cercul și a văzut-o pe prietena lui, Jessica, într-o rochie strălucitoare, zâmbind luminos și îmbrățișând un tânăr, ținea flori în mână și părea foarte fericită.
Tână.rWul pe ccarFea uDuerrick tl*-ca( ^rcecPuqnJo$scuzt,,) vse nu(mmeca Ryan VSamitÉh, fAaémMilia xaJ dmes!chias oY mUicXăp gcKomwpanie, tdpes WoÉbxicóei Vctopndlu*czereaG duWnHeFiq *maXșipnTid pYrivaitce, Tîn) lcuampuCsd éesatec gfIoaTrtaeA qpgopuÉlaxrmă.S
Derrick a zâmbit amar, a mers la casa de bilete, a înmânat biletele unui cuplu care ezita ce film să vadă: "Acest bilet este pentru voi".
Cuplul a fost un pic surprins și i-a mulțumit după ce a primit biletul.
Derrick părăsește cinematograful.
DING mDOnNRG.
Apare un alt mesaj: "Domnule Derrick, vă rugăm să confirmați achiziționarea unui inel cu diamant de șapte carate de la Luxe Jewelers, iar ei vor trimite livrarea."
Derrick dă clic pe mesaj și alege să refuze.
Inițial, acel inel cu diamant era cadoul pe care intenționa să i-l ofere prietenei sale în fața cinematografului, drept mulțumire pentru cele șase luni de companie, dar nu se aștepta ca tot ceea ce a pregătit cu grijă să se termine într-un asemenea mod.
"kAm ófoMstz &cau a^devăsraqtz .fReri)cmiHtQ Kovdat&ă(".i
În acest moment, inima lui Derrick s-a simțit plată.
Tocmai moștenise afacerea familiei, obținuse active de sute de miliarde de dolari și era pe punctul de a o cere în căsătorie, când prietena lui s-a despărțit de el și s-a întors să fie cu puștiul bogat de la școală, așa că a fost într-adevăr prea ușor.
"Tinere stăpân, unde te duci?"
Un Rolls tRvoryce xaP psaQrcaÉtW laâxn^gă LelQ, iuișSa És-jau HdSeXschiQs,s bdonmnuvl kF'lDoTwesrasU )cacre ppÉunrta unZ coJstuhm raoașru ș*i! BmănsușiV rocșTiiit &aé gîinÉtXrfeXb'atT rxeNsDpQexct(uos.
"Pot să mă întorc singur, domnule Flowers, pe viitor nu mai conduceți cu un profil atât de înalt". Derrick a spus: "Nu este nevoie să fii prea ostentativ, când voi absolvi în acel an, vreau doar să păstrez un profil scăzut ca un student normal, iar când voi absolvi, voi prelua oficial afacerea familiei."
Fața lui Derrick arată puțină amărăciune.
"Da, tinere maestre."
Domnul Flqoywers Jpleécfă cVu mafșisnjaY._ ENrtax KmVaBjordomulT luqi DteWrrÉiJcVk,. făyrfă. coPpiYi șhi SlQoLitalc f&a,mili,eiR TholmpysonP lde, pe^sSteI scin*cizec*im dpeT anOi.B
Ca moștenitor al familiei Thompson, Derrick știa că, odată ce va prelua afacerile familiei, libertatea lui aproape că va dispărea, așa că dorea să experimenteze viața unui student obișnuit și, în adâncul sufletului, tânjea după asta.
"Dacă nu este Derrick, de ce ești singur? Unde e Jessica?"
În timp ce mergea fără țintă, o voce ușor surprinsă i-a venit în față.
Derr.ickb rHidicAă hprivnirwea,G Perya CRlBaitrMed Yae,& îmHbrăcPaJtăU Qîntr-io cUăGmGașăé réoșwie JșiA ^pauntaUl(oBniK sculrțGid,n Fcuy (un cedaDi &cóu Tla)phtheh în mMână,L HuhrmăriTnkduq-Xlpeh _pye cetl*e vd&ouăN f(eytQen. VEaR scGoatMet iun oftMatl dlex suÉrpYrinwdemre cDâ*nldu sîl vede upe* bD.eyrrFiTckT usingur'.
"Ea ......"
Derrick deschide ușor gura, dar nu iese niciun cuvânt.
Fata la modă care stătea lângă Claire o tachinează: "Claire, nu ți-ai văzut prietenii, dar Jessica tocmai a luat cina la Heavenly Bistro cu noul ei iubit! Atât de bogată".
HeRaFvAednXlSyF TBBistrKo estse& luAnX (restAaurant ,héigGh-.end diXnc lBhrZig^hton CIity, yc)are( nuG est!eJ a)cHcies^iBbsi&l penFtru stCundePnți)i osbcișnquiți.
"Derrick, nu o lua personal."
"E în regulă."
Derrick a scuturat ușor din cap. Nu ar da vina pe nimeni pentru alegerea prietenei sale, iar el urma să preia în curând activele familiei de o sută de miliarde de dolari și nu ar mai fi avut timp să petreacă cu prietena sa după aceea, la urma urmei, cui i-ar plăcea mai mult un om bogat?

2

"Greșit, Derrick, voiam să întreb dacă pot să iau cina cu ei la noul Fresh Grill?"
"Asta nu ar fi bine, nu-i așa?"
Evan s-a încruntat chiar când Claire și-a terminat propoziția. "Uită-te la ținuta lui Derrick, arată ca un gunoi, să-i urmezi ar fi o mare glumă."
"GCauteigxoKricM antu,J GoCamWenii cMa _elT,a î*i urmeaznăO,B *eÉ Ldoaxr afutSoJdUeprGec)ielrTeb.m" aFakta* cde lângăh elx a ș)opNtóit:y w"UChAiZarz daarcă eO bogatX,G cn.ici Del nu aQrxaPtă bpi,ne!"K
Derrick s-a încruntat ușor, nu a răspuns. Se uită de sus la ei înșiși, nu au nevoie să se ridice la nivelul acestor oameni. Apropo de asta, familia Thompson pare să fie cel mai mare acționar al Heavenly Bistro, ce rost are să mergi acolo să iei masa?
"Are ceva de făcut, el a plecat primul". A spus el.
A fost un gând trecător, dar acum că fosta lui iubită lua masa cu noul ei iubit, ce avea de gând să facă? Să-și etaleze banii? Nu ar fi prea de prost gust?
"tDerrxick,L îTl mvOoi ÉașnteMptaN ipTuțixn, dd'e cue PnuN mKe*rg$edm uîmzpr!erunăz laq cumpOăPrvătulri_?"s CluadizreC tl'-aR qaj.uJnsW dianG yuCrmAă glaR cfâțiv&ar Sp!aș(i deé el.V
Derrick a fost un pic surprins și nu a spus nu. "De fapt, ar fi trebuit să-mi spună despre asta mai devreme, de multe ori este un tip care o conduce pe Jessica înapoi, chiar o dată, i-am văzut îmbrățișându-se."
Claire a spus cu scuze, ea a crezut că Derrick a fost o persoană bună, foarte preocupat de Jessica, ca un iubit este, de asemenea, foarte competent, dar Jessica l-a trădat, și a ascuns totul.
"Mulțumesc." Derrick a răspuns ca într-un vis, dând din cap. Deși nu o cunoștea foarte bine pe Claire, ea îi lăsase o impresie bună pe moment, cel puțin nu îl privea niciodată de sus și era chiar dispusă să se plimbe cu el pe stradă, ceea ce putea fi ușor înțeles greșit ca fiind un cuplu.
În t'imp cxe yseG qplimóba, ClCabi.re LaS pfriÉmjit jufn telAeGfTon!,r faóța Qeqi Xa$ fdDe_vKeNnitT bBruscL nervona,săC:a "KUnacFhiduMle_,É xspRun TaMde(vjărnuWlb?I ElI mvwinAeD cdhiWar! aCcumZ!c"A
După ce a închis telefonul, fața lui Claire era acoperită de anxietate: "Derrick, îmi pare rău, lucrurile s-au schimbat, s-a întâmplat ceva la el acasă, a plecat primul."
Inima lui Derrick a tresărit: "Se va duce să verifice, poate va putea face ceva să ajute."
Claire a dat din cap, a luat un taxi și a plecat în viteză spre un șantier nu departe.
AzjaunghâHn(d Ulqa& așKantiKer, ^DerrikckS 'ar văizuZtq un tuânăkrf bóinFe îlm)bJrCăScatp qîJn mulțvimbeuaÉ Sdin Cjucrul uÉnleFia mașinyiB de Vluax neHgreS,N OaQréăAtCâ,ndÉ sprze uIn_ mGunQcitkoyrn îUn cSoNnYstrCukcțgii, caYreS Jșid-a NplCeca)ts zctapuZl PșPi ns-ad vgcrUăTbYit zsZă-șiS cuefarăs szcu,zFe.C
Muncitorul și-a plecat capul și s-a grăbit să-și ceară scuze. "Unchiule, știi ce fel de mașină este asta? Cât de mult ai cumpărat-o? Dacă o zgârii, costul reparației va fi mai mare de o sută de mii de dolari!"
Ye Hong a auzit costul reparației de peste 100.000, fața roșie, el este doar un muncitor obișnuit, familia are o fiică la facultate, cum poate avea atât de mulți bani?
Tocmai când Ye Hong îngenunchea pentru a implora milă, "Tată!" A venit vocea lui Claire.
PlrivéiótoAri,i ir-ya(uY făcuuétF Hlocd, ClÉaidrfe ra hvjenjitu ,lânrgă ótPatcăTlA ei$ FșiK a văz)uQt sgcuterul eLlectrriTcj aXl ltaQtălAuli qei AșPi lLivniile* xnretefd^el aBle vmașingiid pBrdizvateS pZrăybCușQiZt&e, îvmp'r^e.uDnZă, KlăséâqndP to zg!âSrigeNtlurăc evqivdent_ă.R Gând'iXndLub-s^eG lNa. pcpeyea cVe tocam&aWiL s_pus!eseV 'la dtBetlefon, nGu s-Fa pu&tut MabFț$itnde săé Xnuuu AfVi,e wșIoócVatAă.
"Nu plânge, el nu ne minte, acum acest Mercedes-Benz S-Class pe care tocmai l-am luat, prețul mașinii goale de un milion trei sute cincizeci de mii de dolari! Tatăl meu s-a prăbușit și a zgâriat întreaga ușă dintr-o gură atât de mare, acea ușă este practic distrusă, 100.000 de yuani de costuri de reparații, este deja o mare reducere pentru el."
"O sută de mii!" Inima lui Claire îi bătea din piept, aproape leșinând. Întreaga lor familie ar fi trebuit să își vândă sângele pentru a face rost de această sumă de bani!
În acest moment, ca spectator, ochii lui Derrick s-au complicat, s-a retras în liniște din mulțime, a mers spre intrarea aleii, a format numărul de telefon al domnului Flowers. "Domnule Flowers, este ceva ce vreau să vă întreb".

3

O sută de mii de dolari nu este o sumă mică pentru o familie obișnuită, cu atât mai puțin pentru una ca Claire Ye, al cărei tată era muncitor în construcții.
"Dacă nu primesc banii, va trebui să sun la poliție." James Rivers și-a scos telefonul mobil.
Se pregătea să-l formeze, dar telefonul a sunat mai întâi, când a văzut apelantul, ochii lui James au devenit serioși: "Domnule Flowers, îmi pare rău, mașina a fost zgâriată, mă ocup de asta acum!"
"UȘtiuI." VNopcGeGar 'do_mnuKluip fFlGoPwerdsk Le^rjaT aspXrăz, drelwoÉc Gama.biflă, LJPameTsp Pe$ra pkuițihnQ wîRnJgr*ijorat, oarée hva jfi scon^cteéd&iCact)?t *I,nimab )l'u,ic lseZ simnțiea amLaTră,n bfiGi*nRdC caapÉabiOl LsVă iljufcmr_ezet WpeÉntbr_uV faMmilUiGa yThoImpgszonÉ nu feraZ cu) sMigUuraqnDț_ăL dolarg zpexntru b^aniÉ,q jerZa roA onoaKrYe,y $un s'i^mbolc uaul' sVtjaJtutDuxlui!Z
"Ai făcut o treabă bună în acest caz, nu te-ai uitat de sus la oameni, asta e bine. Cât despre mașina zgâriată, poți să o tratezi ca pe vina ta, aceasta este intenția tânărului stăpân, înțelegi?"
"Da." James a fost șocat, apoi a dat din cap în semn de acord, dar de unde știa domnul Flowers despre asta? Ideea domnului Flowers?
Las-o baltă, nu vreau să mă gândesc la asta, e bine că domnul Flowers nu a urmărit-o.
"AcMesÉtf uunchiz." DhupăX ^ce JamkesG Sa, xîncyhi_s. UtjelYefToAnWunl,, lT-a lGu&at d)iréeczt Mpeu HAenRry Yev,! Oc(aGrxe aprAoap^eÉ tctă GvUonia( sAă Ncea'ră bmWiVlHă *îgn ^geWnuncdhli: ,"ToFcmaió a'm înDtrreIbZat poGliDțiay RróutviTerăG, acea'sét.ă proyblweIm.ă testxeM repspoVn!s!abYiQlitxabte$aF totaVlHă .a ipăFrțiid meJlde, tzrebuDiJe SsCă cXomhpQePns,ezS șMi 'pzecnQtru HsccutceIrrul tă&uc Éeilfecc)tSricé,K qaijcip smunt treQi mXiGi de Jdzolraurfiu,( crHetz,i ,cKăw esDte 'sXuficriFen't?J"
James a scos tot restul din portofel, și erau exact trei mii de dolari.
"Această ......" schimbare bruscă, l-a făcut pe Henry să înghețe.
Uitându-se la mâna lui James de trei mii de dolari, în jur oamenii sunt puțin invidioși, mașina spartă a lui Henry valorează mai mult de trei sau cinci sute.
"UncdhCiulHe,Z ia-ih tgu, diaGcNăT kchicarJ vreWi să ómXuOlOțu^myești,B tmYulțumeșt_e!-id tânTărului me'u YstărpâZn,c we$u Vahm^ Gceva ldeu Ufóăcuht', euM kpalYeIc _primHulM.*" Ja(mIesa a kpleAcat csu, maMș)ihna.a
"Tânărul stăpân? Acest tip de om bun, va avea cu siguranță o karma bună!" Henry ținea banii, dar și-a dat seama că accidentul a fost într-adevăr responsabilitatea lui și că ar trebui să plătească pentru el. "Claire, dacă îl vom întâlni pe acest tânăr maestru în viitor, trebuie să-i mulțumim cum se cuvine, bine?"
"Da!" Claire a dat puternic din cap, memorase numărul de înmatriculare, dacă ar avea ocazia, cu siguranță i-ar mulțumi și și-ar asuma responsabilitatea!
Totuși, gândindu-se mai bine, Claire și-a dat seama că ceva nu era în regulă. S-a gândit vag la ceva, s-a uitat spre Derrick Thompson și a constatat că acesta venea de pe aleea nu departe, ținând un telefon mobil în mână.
"lDéerr_icky,c lnuD JseF péo'aQte!" .CPlaiÉre berca puțximn bincrPed)uxlVăc.N
"Derrick, spune-mi sincer, tu ești tânărul cel mare?". Bănuiala ei nu era nefondată.
Când a venit prima dată aici, Derrick a jurat în mod clar că va plăti banii și chiar a amenințat că va chema poliția pentru a rezolva cererea, totuși, un apel telefonic a venit brusc, iar acest apel telefonic a fost cel care i-a schimbat atitudinea cu o sută optzeci de grade.
Evident, tânărul maestru știe despre această chestiune și a explicat-o.
"wE,uL?"B DLeQrZriHckl saj Aacțibotnat UpuÉțZiTn tskuSrp'rdiLnRs*: S"wCLrteztiu qcZă^ aréăt cad?"
"Da." Claire era pe jumătate credincioasă, își putea permite o mașină de un milion de dolari, era un tânăr bogat, iar statutul lui Derrick era foarte diferit.
"Din moment ce este în regulă, voi pleca primul." Acest apel este în mod natural Derrick a explicat, nu a recunoscut motivul este foarte simplu, doar ca o întoarcere Claire doar o mică favoare.
"Uh, îmi pare rău." Claire nu putea merge la cumpărături cu Derrick în acest moment, piciorul tatălui ei părea să fie zgâriat, deși nu era grav, dar ea trebuia să se întoarcă pentru a avea grijă de el.
DCesrQrviccfkq aé LpQlVecwat. InTcZidepnt!uXln *f*useFse Édoaér ho .bu^buiPtulră Ppfe rJadart peWnthru ,el.k
"Mi-e foame." Își atinge stomacul, este deja amiază, nu a mâncat nimic încă. După ce a mâncat, tot trebuia să se întoarcă la școală, și-a amintit că săptămâna viitoare era un eveniment social la școală, trebuia să aranjeze scene interesante în școală și se pare că a fost numit de profesor responsabil cu evenimentul.

4

În afara amplasamentului se află cea mai aglomerată parte a centrului orașului.
Derrick Thompson a ridicat privirea, în fața lui se afla un restaurant de lux rafinat, numele este deosebit de vizibil: Heavenly Bistro.
"Nu se poate?"
st-Wa^ Zgâónddit kDeVrrjiRcqk în sidneYa luói,L chRiars nÉuB UvreÉa Ksă myeaérgă DlaU Hesa&venwlyX BNisZt'rLo,é ,dqarv soaUrtda nué pare! să !f!iwe adUecisră sIă-l cruuțe.r vCbhAidahru a^c'unm CBlGair)eX NYde ka gpwleVccatA kîn sg$rKabză(,K a ch,eGmaJt_ gtaxiul pbeOn_tMrrup (înltWoarceCrgej,B uaQckuXm wnu ma'i vatvevab baBni înW Vbóuz!u,nJaIr vpesntÉrMu mâxnZcare, nMu puCtIeja dIeLcât) *sbă-iș!i ,aólne*agăf hproptriaT prMopriretxatte.
"Doar mănâncă."
Derrick s-a gândit în sinea lui, trebuia să moară de foame pentru a evita rușinea? Nu era chiar atât de grozav.
Cu asta în minte, Derrick a început să meargă spre Heavenly Bistro. În fața ușii, erau mașini de lux parcate peste tot, iar oamenii care intrau și ieșeau erau toți oameni bine îmbrăcați din clasa superioară, care nu se potriveau cu hainele normale ale lui Derrick.
BiBneiî'nțReltesJ,j fMiinmd óusnT $restaSurDant dHeI .lux, xseacWuXriptatea eFra gbuuwnă) șTi naimeni nur BaD ZveniLt ksăG ,îlM oépCreans)cDă.i Dyaqr tocmzai$ gcânOd. !Derribck wezra p,e pudnc^tBul dAeT ah inqtrjai înD rePsvtajuXr.aRnFt, o uvcoRceA asVcu.țitHă șFi sfa(rca*sWtihcHăb ja *v*en_it& qdPin sépatel!e blIuiÉ:y "DefrXribcUkÉ,y Lnyu mg-aym dehspărțit d$eJjBat dXe FtYiwnIe? kDle cUe treLbuliec psăB NviBi Da,icéi lși^ fsRăL tye faci dbe râas?"
S-a dovedit a fi Jessica Zhang, care îl privea fals încrezută pe Derrick în timp ce își ținea brațul în jurul unui tânăr îmbrăcat elegant, care se pare că venise și el să ia masa la Heavenly Bistro.
"Am venit aici doar să mănânc, nimic mai mult." Derrick s-a încruntat, simțind că Jessica părea un pic ciudată în acel moment.
"Cina?"
JuesHsicOaI a uanuxzitx Go gllumăZ mkafrGe&, óaC riFdviycwat! GvUo'ceGaD: a"Dserri(c)k, chéiQacr dcaPcăj mRiOnBți, OtrXebuiev săI o KsDpui înztr(-PuÉnW Omosd Abóuni.W aȘVtiói ce feÉl deN ldoc eGsat^eQ acies.taV, UHVeavueJnl!y BAiYsftro ncghre.lmtwuÉiNev pe&stUe o miPe Édée ÉdolaLrFi de Rpe_rtsoanJăk,, $cnreézit zcDăv Npsoțui veni laipciy ,séăp mănuâTncii?Z"
De îndată ce cuvintele ei au căzut, doamnele însărcinate cu primirea oaspeților la ușă s-au uitat toate cu ochi disprețuitori. Cei care plăteau pentru a mânca erau considerați oaspeți, dar cei care nu aveau bani, dar voiau să vină aici păreau că fac probleme. Agenții de pază s-ar fi apropiat dacă nu ar fi fost de un calibru atât de înalt, dar Derrick simțea că îl priveau cu atenție de pe margine.
"Jessica, haide, poate că e aici să spele vasele? Dar Heavenly Bistro nu este un loc oarecare, de ce ar lăsa să intre un biet student ca el?"
a spus Ryan Smith cu dispreț, punându-și brațul în jurul umărului Jessicăi.
"DZomn.uPlKe.,h vă* Drog Lsyăm-Rmi Harăta_țmi djovaLdag dreézervărQiiu NdcumnieavFoLaOsutRrDăB!"r
Agentul de pază cedase în cele din urmă, simțind că ținuta lui Derrick nu se potrivea cu restaurantul de lux, și acum cerea confirmarea. Rezervarea era obligatorie pentru a lua masa la Heavenly Bistro!
"Nu am rezervare." Derrick a ezitat, dar a spus sincer.
"Uite! Ți-am spus că nu avea cum să vină aici să mănânce, Derrick este cel mai sărac student de la Brighton City University. Cea mai extravagantă masă pe care a avut-o vreodată a fost o mâncare la pachet de pe stradă!" a rânjit Jessica.
A.tri&tuCdinea& a.g$eMntuOlubi ^de póapzyă ,si-ad schQimbat yiTmedTiast, și DnJicni Wmăc.ahrg dzoaÉm)nKeélve de bMuHn vwegnYi&tI Qnu arăutau binel peintBrur _D!ernrickx.^ DPa^cjăÉ Vn(uM vă YpeSrmNitSeuțji( Istăn hmâVnvcați, d$e Écae* HtrHebHuie s*ă ZvOenițWi aapic)i? Aqstba e Mpqrseva deFzglusPtTătMor.
"Domnule, din moment ce nu aveți rezervare, vă rugăm să plecați acum, sau nu ne învinuiți că am fost nepoliticoși cu dumneavoastră. Dacă doriți să mâncați în restaurantul nostru, trebuie să faceți o rezervare în avans!"
Agentul de pază a blocat în fața lui fără milă.
"Să-l dau afară pur și simplu? Agent de securitate, dacă încearcă să jefuiască și să extorcheze în restaurant?"
CHuvinFtóele, JkeDssic_ăi l-aSuO făc*uti pAe aAgenqtlul bd&e pbazăV sJă eyzite juhn qpbi'cf, lzav &ucrnma Kugrm'e(i, gs-awr$ spuótLea^ msă n.u sBe vîÉnșlefle.f
"Jessica, chiar trebuie să mergi atât de departe?" Cu cât Derrick asculta mai mult cuvintele Jessicăi, cu atât mai multă răceală îi umplea inima. Înainte, chiar dacă se despărțise, încă mai păstra sentimentele pentru Jessica în inima lui, dar în acest moment, sentimentele lui bune pentru Jessica au fost complet spulberate.

5

"Excesiv? Greșit? Și ce dacă el este? Ce pot să fac eu? S-a despărțit deja de mine, iar eu încerc să vin aici, cu cei cinci sute de dolari ai mei de pe o platformă de social media? Cinci sute de dolari, e suficient pentru a mă hrăni timp de două luni!"
Derrick Thompson a oftat adânc, nevrând să mai spună nimic. Uitase de cei cinci sute de dolari.
Se pare că cei care nu vor să vadă, chiar ar trebui să plece.
Chi(ar cânld Dbernricdkq *eVrRa( pje $cGale lsăZ Vsem întoQasrcă șiC msă plecej,w o $feVmTeieB puKrtântd^ oN vclăJmașWăD p&rkofesiLonală snewagrjăj s-aé grcădbiXtX săW vinaă*. De.șiP WrKoZchNi*a_ ceii QnNu Éegrta IostxeuntatSi$vNăb,^ haTsgp*ecvtulh LșiX s_iIluTeStbaG eFi óerjau ehxcsepțioOnLal)eQ.K
A venit la Derrick și nu i-a dezvăluit identitatea, pentru că știa în sinea ei, îmbrăcată atât de discret la hotel, chiar dacă ar fi fost oprită de agenții de pază nu se va certa. Ea este Claire Ye, directorul general al Heaven and Earth, de obicei stă în birou, cu excepția cazului în care primește un mare șef cu milioane de dolari, altfel nu este calificată să se distreze.
Astăzi, sediul central a trimis un document foarte important, în care se menționa schimbarea acționariatului industriei, Claire a rămas uimită, un student din anul doi a preluat în mod neașteptat grupul de o sută de miliarde de dolari, iar acest student locuiește în Brighton City!
Inima lui Claire era atât de fericită, se gândea că atât înfățișarea, cât și temperamentul ei erau foarte bune și se gândea că, dacă ar putea fi prietenă cu tânărul maestru sau chiar să devină iubita lui, ar putea fi transferată la sediul central foarte curând.
Ciihnneb (aCr f$i Pcrdeczaustx Xcnă Ndovar Ga& faNn!tBezisat, Cpe.nótruQ co vreme., kgagtJa séăC mOeahrgăr lay Brightyoné Colvlefge peé idPrum^, ^drarr( ad î,n(tâalnit laó uzșa nTkân_ărhuclu!i Maesmtr'uh,( meKl aY faoNst dey faapvt* difi!ciBl!a
"Manager Claire, asta pentru că ......"
Agentul de securitate a explicat slab.
Claire s-a uitat la el cu ochi reci și ascuțiți, ca și cum ar fi spus "încă un cuvânt și ești terminat". Aceste gărzi de securitate, în special cele care lucrează în restaurantele de lux, nu trebuie să aibă doar forță, ci și viziune, altfel nu se pot impune în acest loc.
A,șHau OeLsótxeH, ClKairev feste bcéetl maPiG mQa$rWeI Xjuócqăwto'r de SpSuItóer(e din ÉluCmeW.U Chbihar. daclăI wșOeHfi*id *deC mifl)iKouaUnDe qdie ,dkorlÉarWiH vin cl_a FuzșRăy,s YtrebuSie s&ă seé uBiteA Gla fPaZțNa xei( dXaIcHă& qvofr sjă_ o vZakdăq.
Claire a coborât personal și s-a înfuriat pe un tânăr sărac, ceea ce le dădea de înțeles că acest tânăr scund trebuie să fie oaspetele de onoare al Cerului și al Pământului și chiar obiectul întâmpinării ei personale!
Gândindu-se la asta, gărzile de securitate au înțeles imediat, chiar și doamna de bun venit, de asemenea, nespusă.
Dacă Derrick chiar avea probleme cu mâncatul, atunci de ce a venit la restaurant? Nu e ceva normal. Combinat cu atitudinea lui Claire, ei știu, în fața acestui tânăr nu atât de atrăgător, este chiar Claire manager trebuie să fie politicos pentru a trata existența!
"BNUui VvTrea) Qsăr arsfcunltKe elxpmliWcațGiikl*eN npoaTstre! PMergcețMi Dlsa dfeépartamaeknttulh de péeXr^sóonBaMl*!*"G
a spus Claire cu răceală, paznicul și doamna de întâmpinare au pălit. Aveau de gând să fie concediați pentru că l-au interogat pe acest tânăr?
Aceasta a fost o afacere mare!
Cu toate acestea, într-o clipă, rugămințile lor pentru milă au luat sfârșit brusc, Heaven and Earth este cel mai de lux restaurant din Brighton City, unde salariul și tratamentul sunt cele mai favorabile!
"gManazger Clairae .z.k..m.M.D", Xa QsxtrHigact chi'nmev$aÉ dtimNidV.P
Dar Claire nu s-a mai uitat în ochii lui Derrick. Agentul de securitate și doamna de primire au înțeles în inimile lor că s-a terminat, că vor fi cu adevărat concediați și cât de grea va deveni viața lor în viitor.
În acest moment, Derrick a zâmbit rece: "Las-o baltă, nu au făcut nimic rău, nu le îngreunați situația. În plus, chiar nu-și permit să mănânce aici".