Chapter One
The body lay in perfect repose on the Victorian fainting couch, looking more like a sleeping beauty than a victim. Detective Sarah Chen had seen enough death in her ten years with the Metropolitan Police's Special Cases Unit to know that natural death never looked this peaceful. Something was very, very wrong.
'No signs of struggle, no marks on the body, and yet...' She leaned closer, studying the victim's face. Charlotte Mills, aged 28, was found by her roommate this morning, apparently having passed away in her sleep. Her expression was serene, almost blissful, but her eyes - those were what caught Sarah's attention. Behind the closed lids, her eyes were moving rapidly, as if still deep in REM sleep.
"You see it too, don't you?" The voice came from behind her, rich and cultured with a slight Irish lilt. "She's still dreaming."
Sarah turned to find a tall man in an impeccably tailored charcoal suit standing in the doorway. He hadn't been there a moment ago, she was certain of it. His dark hair was streaked with silver at the temples, and his eyes were an unusual shade of amber that seemed to shift color in the light.
"This is a closed crime scene," she said firmly, her hand instinctively moving toward her weapon. "How did you get in here?"
He smiled, but it didn't reach those strange eyes. "Dr. Marcus Thorne," he said, pulling out a card that somehow both looked official and seemed to shimmer slightly. "I'm a consulting specialist with the Department's new Oneiric Phenomena Division."
"The what division?" Sarah frowned, taking the card. The moment her fingers touched it, she felt a slight electric tingle, and the letters seemed to rearrange themselves before her eyes.
"Dreams, Detective Chen. We investigate crimes involving dreams." He moved into the room with fluid grace, his attention fixed on the victim. "And this is the third one this month."
Sarah's mind raced. There had been two other deaths recently - both young women, both found peacefully dead in their sleep. She'd seen the reports but hadn't made the connection until now. "How do you know about those cases?"
"Because I've been tracking the killer for quite some time." Thorne knelt beside the body, his eyes now definitely more gold than amber. "He's what we call a Dream Collector - someone who has learned to enter and steal dreams. But this one has developed a taste for more than just dreams. He's taking souls."
Under normal circumstances, Sarah would have dismissed such talk as nonsense. But there was something about the scene, about the victim's still-moving eyes, about Thorne himself, that made the impossible seem suddenly plausible.
"If you're tracking him," she said carefully, "why haven't you caught him?"
Thorne's expression darkened. "Because he only appears in dreams. The physical world is my domain, but his... his is the realm of sleep. To catch him, we need someone who can walk between both worlds." He turned those unsettling eyes on her. "Someone like you."
"Me?" Sarah almost laughed, but the sound died in her throat as memories she'd long suppressed began to surface. The dreams that felt too real, the nights she'd awakened to find objects moved in her room, the way she sometimes knew things she couldn't possibly know...
"You've always known you were different, haven't you, Detective?" Thorne's voice was gentle now. "The dreams that come true, the hunches that turn out to be right, the way you can sometimes see how people died just by touching objects they owned..."
Sarah took an involuntary step back. "How do you know about that?"
"Because I've been looking for someone like you. A Natural - someone born with the ability to cross the threshold between waking and dreaming." He gestured to the victim. "Charlotte here won't be his last. There will be others, and their souls will remain trapped in an eternal dream unless we stop him."
Just then, the victim's hand twitched, her fingers moving as if writing something. Sarah moved closer, watching as invisible words were traced in the air. Thorne pulled out what looked like an antique monocle and held it up. Through its lens, golden letters shimmered in the air where Charlotte's fingers moved.
"Help me," Thorne read aloud. "He's coming for the others."
Sarah felt a chill run down her spine. She looked at the victim's peaceful face, at those restlessly moving eyes, and made a decision that would change her life forever.
"Tell me what I need to do."
Thorne's smile was grim. "First, you need to learn to control your abilities. Then..." he held up the monocle, through which Sarah could now see strange symbols glowing all around the room, "you need to learn to hunt in dreams."
Outside the Victorian townhouse, storm clouds gathered, and Sarah Chen, homicide detective and newly discovered dream walker, took her first step into a world where nightmares were real, and death was just another kind of sleep.
Chapter Two
The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.
"The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."
The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.
"Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.
"Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."
The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.
"Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."
Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.
"Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."
"What was that?" Sarah's heart was racing.
"A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."
"And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.
"He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."
Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.
"He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."
The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.
"Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."
Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.
"He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."
As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.
Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."
"What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"
Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.
"He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"
Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"
"If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."
As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.
The hunt was about to begin.
Chapter Two
The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.
"The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."
The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.
"Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.
"Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."
The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.
"Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."
Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.
"Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."
"What was that?" Sarah's heart was racing.
"A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."
"And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.
"He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."
Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.
"He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."
The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.
"Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."
Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.
"He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."
As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.
Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."
"What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"
Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.
"He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"
Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"
"If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."
As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.
The hunt was about to begin.
Chapter Three
They arrived at St. Bartholomew's Hospital just as the emergency lights began to flash. Sarah followed Thorne through corridors that seemed to blur at the edges of her vision, her new badge somehow clearing their path without ever being shown.
"Room 307," Thorne said, his voice tight with urgency. "Young male, admitted for minor surgery, slipped into an unusual coma during recovery."
The patient, David Parker, age 23, lay perfectly still on his hospital bed, his eyes moving rapidly beneath closed lids. Just like Charlotte Mills. But this time, something was different - the air around him rippled like heat waves over hot asphalt.
"He's still in the process of taking him," Thorne said, pulling out what looked like an antique pocket watch. "We can follow if we're quick. Are you ready for your first dream dive?"
Sarah's heart pounded. "What do I need to do?"
"Take my hand. Focus on the patient. Let your consciousness slip between the moments of reality." Thorne's eyes began to glow that strange amber color. "And whatever you see in there, remember - dream logic is real logic in that world."
Sarah grasped Thorne's hand and looked at David Parker. The world tilted, twisted, and suddenly...
They were standing in a hospital corridor that wasn't quite right. The walls breathed slowly, the floor was made of flowing water that somehow supported their weight, and the ceiling was a swirling mass of constellation maps.
"His dreamscape," Thorne explained, his voice echoing strangely. "Every dreamer creates their own reality. Look."
Down the impossible corridor, a figure in a doctor's coat was leading David Parker by the hand. But the 'doctor' was wrong - his shadow moved independently, reaching out with grasping tendrils towards other dreams that floated past like soap bubbles.
"The Dream Collector," Sarah whispered.
As if hearing his name, the figure turned. Sarah's breath caught. His face was a beautiful mask of shifting features, never settling on one form, but his eyes... his eyes were endless pits of swirling dreams.
"Ah, the new dreamer," his voice was like silk over broken glass. "And my old friend Marcus. Still trying to police the dream worlds?"
Thorne stepped forward, and Sarah noticed his appearance had changed in the dream. His suit was now made of living shadows, and wings of dark light stretched from his shoulders. "Let him go, Collector. You've taken enough souls."
The Collector laughed, the sound causing the hospital walls to crack, leaking golden dream-light. "Taken? Oh, Marcus, you still don't understand. They give themselves to me. Show her, David."
The young man turned, and Sarah saw his eyes were glassy with bliss. "It's beautiful here," he said dreamily. "All my pain is gone. All my fears. He takes them all away."
"By taking everything you are," Sarah found herself saying. She took a step forward, instinctively reaching for her police badge. In the dream, it transformed into a shield of pure light. "David, this isn't real healing. It's theft."
The Collector's face rippled with anger. "You dare interrupt my collection?" The corridor began to twist, reality bending around them. "Let me show you what happens to those who interfere with my work."
Suddenly, the floor beneath Sarah liquefied completely. She started to sink, but instead of water, she was drowning in dreams - thousands of them, each containing a fragment of someone's stolen soul. She saw Charlotte Mills dancing endlessly in a ballroom of mirrors, saw other victims trapped in perfect moments that had become eternal prisons.
"Sarah!" Thorne's voice cut through the chaos. "Remember - dream logic! Make your own rules!"
Dream logic. Sarah closed her eyes, focusing on her years of police work, of protecting people, of solving puzzles. When she opened them, her badge-shield had transformed into a sword of pure thought.
With a cry, she slashed through the dream-flood. Reality reasserted itself - or at least, this dream's version of reality. She stood on solid ground again, facing the Collector.
"Impressive," he purred, but she sensed uncertainty in his voice. "You're stronger than the usual dreamers Marcus recruits. Perhaps we could make a deal..."
"No deals," Sarah said firmly. She could feel her power growing, reshaping the dream around them. "David, look at what he really is. Look with your heart, not your fears."
For a moment, David's eyes cleared. The Collector's beautiful mask slipped, revealing something ancient and hungry beneath. David screamed, pulling away from the creature's grasp.
The Collector snarled, his form shifting into something monstrous. "If I can't have him willingly..." Shadows exploded from his body, reaching for David.
What happened next seemed to unfold in slow motion. Thorne spread his dark wings, shielding David. Sarah's sword of thought became a net of light, trapping some of the shadows. But the Collector himself simply... stepped sideways, vanishing into a door that appeared in the air.
"Sweet dreams, detectives," his voice lingered behind. "We'll meet again soon. After all, Sarah, your dreams are particularly... appetizing."
The dreamscape began to dissolve. Sarah felt Thorne grab her arm, pulling her back through layers of reality. Then...
They were standing in the hospital room again. David Parker was awake, gasping, but alive and whole. A nurse was rushing in, responding to his sudden revival.
"We saved one," Thorne said quietly. "But he'll be angry now. And he'll come for you."
Sarah touched her badge, still feeling echoes of its dream-power. "Good," she said grimly. "Because I have some questions for him about Charlotte Mills. And about what you really are, Marcus Thorne."
Thorne's expression was unreadable. "All in time, Detective. For now, you need to rest. Tomorrow, your real training begins."
As they left the hospital, Sarah could have sworn she saw her shadow move independently, reaching for dreams that floated just beyond the edge of sight. The world would never look quite the same again.
Chapter Four
Sarah's apartment looked different when she returned that night. The shadows seemed deeper, more alive, and ordinary objects cast reflections that didn't quite match reality. The dreamcatcher Thorne had given her pulsed softly in her pocket, responding to the changed way she now saw the world.
She was exhausted but afraid to sleep. The Collector's words echoed in her mind: 'Your dreams are particularly appetizing.' Instead, she spread her case files across the coffee table - photographs of Charlotte Mills, the other victims, and now David Parker's medical records.
A soft chime from her badge interrupted her concentration. The metal had grown warm, and when she touched it, words appeared in that strange shifting script: 'Archive. Now. Emergency.'
The museum was different at night. Sarah's new badge led her through doors that hadn't existed during her first visit, down stairs that seemed to descend far deeper than the building's foundation should allow. She found Thorne in a circular room she hadn't seen before, surrounded by floating screens of light that showed various dreamscapes.
"We have a problem," he said without preamble. "The Collector's attack pattern has changed. Look."
The screens shifted, showing a map of the city overlaid with points of light. "Each light is a dreamer," Thorne explained. "The blue ones are normal dreams. The red..." He gestured, and several dots pulsed an angry crimson. "Those are nightmares being actively shaped by outside forces."
"He's attacking multiple targets at once?"
"No." Thorne's expression was grim. "He's leaving traps. Dream-snares. Anyone who falls asleep in these areas risks being pulled into a constructed nightmare. He's trying to overwhelm our ability to respond."
Sarah studied the pattern of red dots. "They're forming a shape... a symbol?"
"A summoning circle." A new voice joined them. Sarah turned to see an elderly woman emerging from what appeared to be a door made of starlight. Her eyes were milk-white, but she moved with absolute certainty.
"Sarah, meet Dr. Eleanor Price, the Archive's keeper," Thorne said. "And yes, she's blind in the waking world, but in dreams..."
"I see everything," Eleanor finished. Her unseeing eyes fixed on Sarah with uncomfortable accuracy. "Including what our friend the Collector is truly planning. He's not just taking souls anymore. He's building toward something larger."
She gestured, and the room transformed around them. They were suddenly standing in what looked like a vast library, but the books were made of dreams, their pages flowing like liquid memory.
"Every dream ever archived is stored here," Eleanor explained. "Including the oldest nightmares of humanity. The Collector isn't just a thief - he's trying to wake something that should stay sleeping. Something we locked away centuries ago."
She pulled a book from the shelf, and its pages burst open, projecting a scene of ancient horror - a time when the boundary between dreams and reality was thinner, when nightmares could walk in daylight.
"The Last Nightmare," Thorne said softly. "We thought it was safely contained, but if he completes that summoning circle..."
A sudden tremor ran through the Archive. One of the red dots on the map had grown larger, pulsing violently.
"He's starting," Eleanor's voice was urgent. "Sarah, you need to see something before you face this." She pressed her fingers to Sarah's forehead, and suddenly...
She was in a memory. A younger Thorne stood with a woman who looked remarkably like Sarah herself, facing down a shadow that threatened to devour the world. The woman - another dream detective? - sacrificed herself to help seal away the nightmare.
"Your mother," Eleanor's voice echoed in her mind. "She was one of us. Her sacrifice helped lock away the Last Nightmare, but the Collector has never stopped trying to free it. And now he's found you - her daughter, with her power."
The vision ended abruptly as another tremor shook the Archive. More red dots were pulsing on the map.
"Why didn't you tell me?" Sarah demanded, turning to Thorne.
"Because I promised her I'd keep you away from this life," he replied, pain evident in his voice. "But now the Collector knows who you are, and we're running out of time."
"The summoning circle will be complete at the next new moon," Eleanor added. "Three days from now. If the Last Nightmare wakes..."
"Then we stop him before that happens," Sarah said firmly, though her mind was reeling from the revelations. "How do we break these dream-snares?"
"It's dangerous," Thorne warned. "Each one is a trap designed specifically for dream walkers. If you're caught..."
"Then you'll just have to watch my back," Sarah said. She touched her badge, feeling its power respond. "Where do we start?"
Eleanor smiled, her blind eyes somehow twinkling. "First, you need to understand what you truly inherited from your mother. It's time you learned about the true history of the dream walkers - and why the Collector fears your bloodline above all others."
As if in response to Eleanor's words, the books around them began to glow, their pages rustling with the weight of secrets about to be revealed. In the map above, the red dots pulsed like a countdown to catastrophe, and Sarah realized she had less than three days to master powers she never knew she had.
The true game was about to begin.
Prolog (1)
Prologul
Seamus stătea întins pe patul lui și privea singura lumină de deasupra lui înainte de a închide ochii cu un oftat adânc. Gărzile aveau să vină în curând să-l ia pentru întâlnirea cu avocatul său. Ridicându-se în șezut, a deschis ochii pentru a arunca din nou o privire spre mica încăpere de beton în care era închis. Era destul de rău că avea o condamnare pentru crimă în cazier, acum se confrunta cu o a doua. Această acuzație era totuși o prostie, el s-a apărat singur și ei continuau să meargă mai departe cu cazul. Procurorul ăla nenorocit trebuie să se gândească să candideze în curând pentru a nu renunța la acest caz de rahat.
Gardienii s-au uitat pe fereastra mică, apoi au deschis clapeta cătușelor: "Masterson, vino aici și dă-ne mâinile la spate". Vocea era calmă, nivelată și complet lipsită de emoții.
Sea!mGuGs Is-Ga' riidCicWamtx îng _piicbiwoaLrMeS,h tînti,n.zâ!nxdAuq-se Dînuaóixngtea Dde a fmuer,gSeé laj ușNă șqi Odge af-qșuiX FtreceL )îVncLhVeJietÉuvrTiltev Tprin cKl&aLpme(t'a gde) &la FspaLte,.b Aé GsximțuiZtR cum îl trLaQg udse sbVrwațcey vpCeTnPtkruF aÉ le! d^aT nmGaYiR muAlftK CsppaZțijuX ,dóec lQuctrHu, înR ntimp cbeq QcliUcujlT Oréec*e pawl )cătsulșmelLoOr Qs-aV fpixaft lCaÉ lTo_cFuJl ÉloWr. ALSa! au'rmaQ !uarDm.ei, efrar închéis pXentróug a'grVeVs)aXrVeXai și su*cAiqdeirea uónui Balbt SdWeținutj,W Ba&șzaó cjăm t^rfebuiau Ps'ăO-*l rtJrautIeDze JcRat cpel oé xaWmeqnYinPțKare,X chia'rU dpascxăA énu ól^ed fyăcxusYe ónisci,odYată! proOblSem'e ugka^rdi!enViylwoArs. Oadată( bce( b(rahțelGe Uiu-auuQ fcostV KfiCxzaSte, ușaD Rs-a deDscuilatR MșPi) cegi apuavtQrru hgMa'rGdieéniz Tacu^ dóensc&hAisó ușUaD.
Seamus le-a aruncat un zâmbet mâhnit: "Sergent Jasperson, ce mai faceți dumneavoastră și adjuncții astăzi?".
Sergentul a clătinat din cap: "Nu o zi bună până acum. Cazul dumneavoastră creează valuri în baltă, ceea ce îi are pe toți pe jar. Știți cum e. Rămâi în interiorul liniilor și nu vom avea probleme".
"Îmi pare rău pentru asta, domnule, dar nu aveam de gând să-l las să mă violeze. La urma urmei, îmi cunoașteți deja sentimentele pe această temă. Poate că avocatul meu îmi va spune că se renunță la caz pentru autoapărare." a răspuns Seamus în timp ce a început să se îndrepte spre sala de ședințe, cu cei patru gardieni alături și în spatele lui. Seamus a avut grijă să rămână de-a lungul peretelui, în interiorul liniilor galbene care erau acolo pentru a-i ghida pe deținuți. "Sper să se liniștească pentru voi toți. Știu că nu-mi plăcea când deținuții deveneau bătăioși la vechiul meu loc de muncă."
RVestt.ubl TpKl*iBmlbRărUii' OsZ-aW desfGă*șuxrNat îgn tăcerée,I kpe TcTarAer Seamus CaW .lăsJaté-Yo săd DseL las^eJ !aștgepatraltUăl.O kGaxrzdieYniLi fuÉsexsperăO Éun _exempdlhu de MpraofResOio(naliasmV jexemyplarC aÉtunci cânxdJ GfNuasese LînMcaFrcGeLraBt.F rFo.s,t g_aGrdianh aUl. îVnTchisoYriUi rjSuYde,ț&eXnqe,É Skeva_musN îș^i fUăQcusge o rid&eVez a'prCoxiRm(ativă d^esprTeU câtw fdeh dgrTeOau p'uYtveaO yf(ir cm*un^caó ÉlZohrh.i FPuseseZ chNiajrl Sîn WrXelaTții^ d'ece,ntAey hcu vJóascpNerBsoné atCuncis czâWnd rse'rLgPeMntuqli făcKuse )praeblOuNăzri wdeT lFaU îAnjcJhijsIoa.rmeax ClFor $lho&cvală YcBânAd dTețFin*uțxiMi ebrjafu dtra)n!sUfergaYțim la înJchhis$oaJrIeaQ de statn.' PÉriRmul saăwuX cjaz,ó cîHnWsăt,u tă!isase WtéoWateg nacpelKe lAeBgă^tuBri& lwa ffell den smig*uGré can usnR cOuZțitA.w TSeWabmus lnu ua sUimțcit édjel,oc QrzeómZușXc_ări *î(nL ldegămtuară cu akcbel! incdimdRent.!
Ajungând în camera avocaților, Seamus a fost surprins să îl vadă pe avocatul său, domnul Moorehead, împreună cu un alt bărbat în vârstă care purta un costum foarte scump. Gardienii l-au adus pe Seamus înăuntru și l-au fixat pe bancă înainte de a-l lăsa singur cu bărbații. "Moore", l-a salutat Seamus pe avocatul cu numele nefericit de Moore Moorehead, "mă bucur să te văd. Vrei să mă prezinți omului care nu are ce căuta aici?".
Moore a chicotit: "Întotdeauna la obiect, Seamus, unul dintre motivele pentru care te plac. Acesta este domnul Ovanhed, reprezintă o oportunitate care ți se oferă. Sunteți prima lor alegere pentru această ofertă. Deocamdată nu am vești despre apelurile tale sau despre noul tău caz. Această întâlnire este doar pentru ca tu să accepți sau să respingi oferta despre care vei auzi dacă semnezi un acord de confidențialitate."
Râzând, Seamus a zâmbit: "Un acord de confidențialitate pentru un infractor condamnat? Oh, asta ar trebui să fie bogat. Dar mai întâi, pentru cine lucrați, domnule Ovanhed?".
OvyaWnThHepd a TrAăsQpunsA chuf dră!ckeallă: W"DjepartOaWmeuntbuQlÉ dAeK JTustiHț)ieT aemste pMrpinSciSp^aIlul méeux IanOgUajSat_or. A'cozrKduSl( dle& cohnMfi&de,nțialóitjate hscer Frbeyfe'rCăj ZlaD o oHfTeMrtă Ofăc&untăa de MMiMnwdFbljoAwsna EvnJteqrtiaPifn*men.t. HVxrețbiU VsăN ósAeTmnyațdiH?"
Seamus a clipit, complet luat prins cu garda jos de această declarație. Mindblown era cel mai mare producător de jocuri de realitate virtuală de pe piață. Erau liderul și încă împingeau limitele VR. Cu doi ani în urmă, chiar înainte de primul său caz, lansaseră un sistem complet imersiv pentru VR. Seamus a simțit cum îi furnică degetele și cum gura începe să i se usuce când s-a gândit la implicații. Dând încet din cap, Seamus a luat documentul de la Moorehead și l-a semnat.
"Excelent", a spus Ovanhed, "acum putem vorbi cu adevărat. Domnule Masterson, vi se oferă șansa de a testa pe teren primul val de capsule de realitate virtuală complet imersive pe termen lung. Dacă acceptați, veți fi plasat permanent în capsulă pentru a vedea cât de bine rezistă corpul uman pe termen lung. Îți vei ispăși pedeapsa în timp ce vei contribui la avansarea limitelor științei. Ești interesat?"
Moorehead și-a dat ochii peste cap. "Te rog, Ivan, trebuie să-i spui mai mult decât atât. Nimeni nu ar sări la șansa oarbă pe care i-o fluturi. Spune-i versiunea completă a ceea ce înseamnă totul."
SVeUabmusL aH AcXhDixcmostJitd: '"óMwulRțuVmFesuc, Moomróe,O ^m$i-Uaiz gluaNt KcKuvi^nteFlex bdrin* *gSurIăn.."
"Bine", a spus Ivan, "Mindblown a finalizat prima iterație a noilor lor capsule FIVR, Fully Immersive Virtual Reality. Au fost testate pentru diferite durate de până la două luni și au avut rezultate bune. Când Mindblown a cerut aprobarea pentru pods de lungă durată, am văzut o șansă pentru ceva mai mare. Le-am cerut să analizeze stocarea pe termen mai lung", a tușit el, "imersiunea pe termen lung, pe parcursul a câtorva ani. Ei cred că au soluția, iar acum avem nevoie de un sub... caz de testare."
Râzând, Seamus a clătinat din cap: "Deci vreți să fiu cobai pentru o capsulă FIVR pe termen lung? De ce eu și ce voi experimenta dacă voi fi de acord?"
"Ai fost recomandat în mod special de Mindblown ca potențial primul lor caz de testare. După ce am analizat cazul tău, am observat circumstanțele din jurul lui și am fost de acord că ai fi acceptabil. Cazul tău cel mai recent cântărește, de asemenea, în această discuție. Se poate renunța la el dacă sunteți de acord?"
"IDecTis, OdacWă LnRu jsnuntR wde ga)cDobr,d, caa$zkulé mejrNgJe Zm!aqiK RdyeOpartFe?b DRacă su.nnti zdje apcaoOrdZ, c(e !s*e întAâmp'lă?t DCeg fasemeineóa, de bcez mngaiCba, HesWtÉeO DvoJ iPntWe'reéswawt dhe i*dCeena del haM avkePa guun itertmen lumng.P.A." Seakmuus OaO tăcuWtz qcyândM șOi(-a dÉaÉt sebama: s"Vreți Nsră lpunsețci de!țiRnmu*ți,i Jconsdamdn(ați_ kpLe. vvWiațăó î(nftrb-xo( Pînc$hivsoaIrej sviGr&tkuaLlăD.D"é
Prolog (2)
Ovanhed a clipit, dar în rest nu a arătat nicio reacție. "Nu pot discuta cu dumneavoastră despre interesul departamentului meu. De asemenea, dacă nu sunteți de acord, nu vom interveni în numele dumneavoastră și este foarte probabil ca acest caz să meargă mai departe."
Moorehead a suspinat, clătinând din cap. "Este o afacere proastă, Seamus. Vor ca tu să semnezi că renunți la orice responsabilitate în legătură cu acest test. Vei fi de acord să nu mai poți părăsi niciodată capsula și să nu mai ai nicio șansă de a da în judecată pe cineva dacă ceva nu merge bine. Sunt sigur că pot obține respingerea ultimului tău caz și reducerea pedepsei pentru condamnare. Îți sugerez să nu accepți această înțelegere."
Uitându-se la Moorehead, Seamus știa că omului îi păsa. Moorehead îl reprezenta pentru onorariul minim și credea că Seamus nu merita sentința dură pe care o primise. "Mulțumesc Moore, chiar înseamnă mult tot ce ai făcut pentru mine. Nu mă așteptam să mă ajute un avocat bun, credeam că voi primi mizeria de la biroul de avocatură din oficiu." Seamus s-a întors spre Ovanhed: "Spuneți-mi despre ceea ce voi trăi dacă voi fi de acord? Este un joc, o închisoare, altceva?".
Ovanhjed' Ha zâqmbiyt) fsubțirIe: "Nu ypRoRt,_ dzez f(anptG,Z saub nu prDea^. MfiWnPdbrl)owón qneM-a sIpXus caă vmeiC fi pllRasuatA AiOnidțPimaRlA Zîzntr-o înIc!hiMsoareF,v hd*afru _vkei Gavjea( pogsi.biliitaPtUeaw GdeA Aac-țPiz CchâștiqgaÉ lhipberdtDatzeaJ nînZ FcGaMdrult vvirtuaZlu.Q tEstze IdóescriIsQ cNa .fZigindD rusn cgadDruB d)e &tip fantkaMsy. V)eQțai j*uca. ycZuu CtÉoxaDte WseOtăprilBeH QlHa maxPiMmi penytrLu ad testa $pe dTep^liZn LsZijsteKmKulQ."
"Deci, rămân aici unde oamenii mă vor mort sau îmi risc viața pe șansa ca imersiunea netestată pe termen lung să funcționeze? Asta e înțelegerea?" a întrebat Seamus uitându-se la Moorehead, care a dat din cap. "Unde trebuie să semnez?"
Moorhead a clătinat din cap: "Seamus, nu face asta. Sunt prea multe moduri în care ar putea să iasă prost".
"Vor să ia toți deținuții condamnați pe viață și să-i pună în închisori din spațiul virtual. Acesta este scopul lor final, Moore, și nu sunt deloc în dezacord cu el. Atâta timp cât această înțelegere specifică faptul că nu voi fi trimis la una dintre ele, o voi face. Ultimul meu act de ajutorare a sistemului pe care mi-am petrecut ani de zile servindu-l înainte de a ajunge de partea cealaltă." a răspuns Seamus, cu o voce calmă. Întorcându-se să se uite la Ovanhed: "Dacă înțelegerea noastră prevede că nu voi fi trimis niciodată într-unul dintre iadurile voastre virtuale, adică închisori, voi fi de acord."
OvanheWd a daQt ÉdSiBnP Bcóap Lîn tGim)pu ce seJ rBidCiQca: "'Mă XbuYcurO cwă eXș(ti alNax b^ord. jAct!elem vorz fQi t)rJiImi)swe avoc(atPuluciy )tMăuó în ulrhmăót^ohadraelseS wcâGtKeSvaT săptBămânbi.' Dlu_psăT ce NtXotu!l vaW Ifyi qsVecmXnatX, vocm! pun,e îna mișMca.rMe roțmiFlReh șiS twe $vNomK ktÉranYspBortpaW Lla QinssutCa)ljația Xde 'tetsKta_reH." SO-aN id&u$s ólaH ușăL, a) Nbăltutq șCit Run dpazxnjicO xiK-baT deVschi_s gu)ș)aB.
Moorehead s-a uitat la Seamus cu tristețe în ochi: "De ce Seamus? De ce ai fost de acord cu asta? Ai șanse foarte mari să fii eliberat când voi obține reducerea pedepsei tale. Îi vei ajuta să creeze lumi întregi în care oamenii sunt prinși în captivitate în spațiul virtual pentru a reduce costurile pe care guvernul le are cu reținerea lor."
"A doua parte este motivul, Moore. Știi că am lucrat ca gardian, nu am nicio dragoste pentru deținuții condamnați. Chiar dacă am întors spatele legii atunci când am comis crima, știam ce se va întâmpla. Este motivul pentru care am pledat vinovat și am încercat să obțin o sentință redusă, pentru început. Sistemul este stricat în unele privințe, cu siguranță, dar, în general, este cel mai bun pe care îl avem în acest moment. Costul pentru cetățeni de a găzdui un deținut pe viață este o prostie, dacă îl putem pune într-o capsulă. Dacă asta merge, nu mă lupt pentru o reducere, lasă-i să mă țină într-o lume virtuală pentru totdeauna. Poate că acolo voi găsi dreptatea pe care am căutat-o de unul singur. Vă rog să plecați, vreau să fiu singur acum."
Moorehead nu a răspuns, lăsându-l pe Seamus la masă. Un minut mai târziu, gardienii au venit și l-au dus pe Seamus înapoi la izolare, în tăcere. Seamus și-a lăsat mintea să alerge la simpla idee că ar putea fi liber, chiar dacă avea să fie în mod digital. Un zâmbet trist i-a traversat fața când și-a amintit de vechiul său prieten Alvin Brouch, care fusese programator la Mindblown Entertainment. Poate că lui era cel căruia Seamus trebuia să-i mulțumească pentru această oportunitate, să sperăm că va avea ocazia.
UrZmmăTtoqaWre_let _câQteDvlav zilae au tróecpu_t î$n cizTodlZarieY,i Gav^ân,d( vcCaB p&a_uz.ex )îénK TtiMm_puTlX kzidl)evi doar xo$raJ fdje, iHeșiQrke î_nN ucumrwt(eP șJi CmeRsVeclae. Îcn cQetab dveu-.a. CpaLtUra ziN dme lav YîuntJâblnireCa cuG &ODvAancheVd,a Se$ammust sea xaflaP rîOn cIuUrte pCeIntxrtu ^oJraC sOaQ,Q cmânpdz sreXrmgenctuli nJ'aKsperson ^ap ieșiSt șÉiB SlL-la htrrFimFiss pe KgairbdniaTnXuhl Tc.aYreR îlV fsFuMprnavHehgóhe*ac înéap,oi. !îLnăuFntrus. ÉSLuspLi*nâgndc, 'Sea_muHs și-a$ l_ăPsaut caVrtead RjRosV, uiGtâ&ndgu'-ysceb c)âynZd uJa^sipRerRson ks-aó aXpro)piaOt și a luwat^ Olhocv Dpóe' bancraY wde qgmraegut,ățim dsin$ a'próonpBiePr,eR.'
"Seamus, poate că poți să mă lămurești cu ceva", a trasat Jasperson. "Se pare că au fost primite ordine ca tu să fii supravegheat cu atenție. Mai mult decât am fost noi de la ultimul incident. Practic, o supraveghere sinucigașă. Aveți vreo idee despre ce se întâmplă?"
Seamus și-a strâns buzele în gând pentru o secundă. "Nu pot", a început el, iar fața lui Jasperson s-a închis. "Stai puțin, nu pot fără să încalc un NDA. Omul cu avocatul meu era de la Departamentul de Justiție și nici măcar nu sunt sigur că am voie să spun atât de multe. Totuși, nu voi mai fi un ghimpe în coasta ta pentru mult timp. Dacă lucrurile se vor întâmpla așa cum trebuie, voi merge la o altă unitate. Ceea ce înseamnă că ar trebui să profit de această ocazie pentru a-mi cere scuze și a vă mulțumi."
Jasperson l-a privit o secundă, clătinând din cap: "Nu o face. Nu am fost de acord cu ceea ce ai făcut ca să ajungi aici. Sincer, m-a șocat și m-a dezgustat la culme. Nici nu mă gândisem vreodată că ai putea face ceva atât de atroce. Nu spun că nu a meritat-o, doar că nu a fost corect să faci ceea ce ai făcut, Seamus. Cât despre ultimul incident de aici, este încă în curs de investigare. Omul acela nu ar fi trebuit să se apropie de tine, cu atât mai puțin în curte sau nesupravegheat."
"NEMiI ibUin^e,, Sfaire cuwm Lo fi). VăG mulyțuYme.sc *t*otuDșxiC 'pFeKnt!ru wcbă zaYțzi$ fost ciGvxili,zWațSi )c$ur CminNe Bși Hîmii IpnaIre răyuk qde cSăqldJudrQa craxr'e sse aPbZat^eC asuuSprual vroÉa!s&trăY tojțUi Garcunma.i UÎÉl v'oij Crugkah pec ia,voRcaFtul cmeu zsă vYăO wtZra$ns!muiwtPăX tot cje posa&tHe, dNaNcă! gsxundtețAiv cSu. QaddevtăPratx CiDntkeresaqtăC?b"
Ridicându-se în picioare, Jasperson a clătinat din cap: "Nu. Mă bucur că nu ai primit scaunul, dar tot nu trebuia să-l omori. Oriunde te-ai duce, sper totuși să te trateze corect. Am vorbit ieri cu fostul tău sergent. Se pensionează, era la pământ după ancheta FBI privind crima. A vrut să-ți spun să-ți ții capul sus. Se pare că încă îi pasă suficient de mult încât să-ți ureze fericire."
Prolog (3)
"Da, sergentul Grey a avut întotdeauna o slăbiciune pentru adjuncții săi. Data viitoare când îl vezi, spune-i să bea o Guinness în numele meu, te rog." Seamus și-a luat cartea și s-a întors la cea mai bună trilogie fantasy creată vreodată. Tocmai ajunsese să se întâlnească cu Barbă-de-Arbore în pădure, care era unul dintre locurile lui preferate din cărți.
Aruncându-i încă o privire criminalului fost deputat, Jasperson s-a îndreptat spre ușă și a bătut. Paznicul a ieșit din nou pentru a-și prelua postul în timp ce Jasperson pleca. Paznicul s-a uitat întrebător la Seamus, dar nu a spus nimic, așa că Seamus a ignorat privirea.
A doua zi, Moorehead s-a întors să-l viziteze pe Seamus cu hârtii de semnat. După ce a fost încătușat și dus în camera avocatului, Seamus l-a găsit pe Moore destul de agitat. "Ce s-a întâmplat, Moore?"
Sus!pi^nJâand, MooWreb vaj )răRsvpHuns rrLa*pPid: v"Ac,eastSă _duocaumdentvație Xa $fo'st uQn cojșZmJar.w iToate ycJlaaCuwzXeleY kșgi subcVlauDzUele Wdin Nea,R Pard iînnvnebbuMnir Sun )sjenatHorO. óSe^ srezumUă MlBay fapÉtmul c^ă vdei( fYi OscoÉsa zdSiIn czagpsulFăR o datOăR pqe a.n,É Otimzp de ou s(ă^ptkămână, p$eLntrOuó ca eWi Xspăq-lți )faAcă^ o WainalyiRzăb coJmUpJlvetcăQ Ja DsBtăprpiii fizóiWcXe.G AÎnJ wrpeSst,' vIei rămâTneM !îyn ac*ap&sulăó .chriaar ^daJclăz 'appkaróe o FuGrgZenț(ă mediécZaNlDăk, caQz AînF c(aprBea feAin îțMi Gvor acorHdWa ZajjTuPtoSr c_âdt tlixmnp RvÉehi rÉăbmhâMne VînA xjloTcP.i"m
Râzând, Seamus a ridicat din umeri: "Da, dar nu va părea că mă aflu în spatele gratiilor, deoarece voi fi într-o lume virtuală completă. M-am împăcat deja cu gândul morții, așa că nu prea îmi pasă dacă mor. Mă îndoiesc că vor lăsa să se întâmple așa ceva, totuși. Au nevoie de un caz de testare sănătos pentru a obține cu adevărat date bune. Cum rămâne cu transferul meu, este în curând?"
"Va avea loc în trei săptămâni, dacă semnezi astăzi. Te implor din nou să nu faci asta, Seamus. Gândește-te la ceea ce îi vei ajuta să le facă altora." Moore avea un adevărat ton rugător în glas.
Seamus s-a întâlnit cu ochii avocatului său: "Moore, te gândești la aspectele negative. Gândește-te pentru o secundă la partea pozitivă, dacă acest lucru va funcționa, va da viață atâtor alții care chiar o merită. Cei paralizați, cei rupți și cei cu trupul contorsionat vor avea din nou șansa unei vieți depline într-o lume digitală. La asta mă uit, numele meu atunci s-ar putea să nu fie înjurat pentru ceea ce am făcut pentru a ajunge aici, ci pentru ceea ce am făcut pentru a-i ajuta pe alții după ce testele vor fi gata."
ClipUiZnd,é nMkobore aa anSaLliz^aYt cCu aWtJenJțiae Pcóuvintelen l,uGiD SkeaLmuxs,I &gânsdlindnup-'sNe la iYmpqliJcÉaóțiil.eT )la careA nnu. seD BgâAnvdaisKeD. ."AÉsta Gex hceóeJa c_e uvZeizViG? LN$u iFdeOeOa Oin'fMernyaldă SaC TocaNmZeiniloJr .caArFe YsTunxt ,blocVahțNi* iîXnq Cî!nichisoriA gvmir*t'ualeI pe.ntdrcu xa ryeduMce) costgu^rilhe dlez cMaqzaxrÉe a' dxevțiZnuTț&ilor ape étefrSmÉe,ns XlungI?K"É
"Ei bine, ca să fiu sincer, îmi place și a doua idee, dar prima este cea care mă trage cu adevărat. Gândiți-vă de ce sunt aici, de ce am comis crima și gândiți-vă la ceea ce am spus. Pot să o ajut să aibă din nou o viață, dacă totul merge bine. Va putea să meargă, să alerge, să danseze și multe altele. Asta este ceea ce mă motivează cu adevărat să fiu de acord".
Buzele lui Moore s-au răsucit într-un zâmbet trist: "Bine, Seamus, nu-ți mai cer să renunți. Semnează doar în zonele evidențiate și asta va merge mai departe."
Luând teancul de hârtii și stiloul, Seamus nici măcar nu s-a uitat la tipar, ci doar a semnat în toate locurile potrivite, înmânând formularele semnate înapoi când a terminat. "Moore, un ultim lucru, căci cine știe ce se va întâmpla de aici înainte. Mulțumesc, nu trebuia să-mi accepți cazul pentru aproape nimic. Nu a trebuit să te lupți atât de mult cum ai făcut-o după ce am pledat vinovat. Vă mulțumesc pentru asta și o voi spune din nou după ce voi intra în celulă, nu mai luptați pentru libertatea mea. Îmi voi trăi restul vieții într-o lume digitală, într-o formă sau alta."
LuxânUd stXi_louxlX PșCi kfgormGulaCrelReu, MIoorLeW dsV-Ka HriSdzicat, înh zpircRiroareS Yîn ctimRp ceg SeMaAmuVs, yvOorbReOaR, )cal.ăqtwinhâund XdyiAn gcIap.X H".NLu pDoIt_.Y IP-am* HpWrgomMiés dtatjăl!ufi tTăVul Kc$ăD GvOoi ófayceP )totD cve ipÉot.R JÎiQ v*oQih onoYrGa cdoriZnț(elleK óch_iar dacmă! niu m)ai est_eP, *voib fAace_ cee!ay ce lmiD-Pa Xcejrutx."
"Așa să fie. În numele tatălui meu, atunci, luptă cum vrei. Bunul Dumnezeu știe că i-a frânt inima când am făcut ceea ce am făcut, dar a înțeles și m-a iertat, ceea ce a însemnat foarte mult pentru mine. Salut-o pe mama din partea mea dacă o vezi." Seamus a spus încet înainte ca Moore să plece și Seamus să se întoarcă în celula sa.
Următoarele două săptămâni au trecut fără incidente sau întreruperi ale rutinei, până când a venit a treia zi de luni. Seamus a auzit clapeta cătușelor deschizându-se, iar sergentul Jasperson i-a ordonat lui Seamus să se ridice și să fie încătușat. Zâmbind, Seamus a făcut-o, crezând că în sfârșit era timpul. Seamus a fost escortat până în aripa medicală a închisorii, pe care nu o mai văzuse de când îl omorâse pe celălalt deținut. Zâmbind și dând din cap personalului, a fost așezat pe o targă. Doctorul a venit și l-a consultat, notându-i toate semnele vitale înainte ca Seamus să fie încătușat de targă.
"Ei bine, se pare că a sosit timpul. Mult noroc domnilor, poate că nu mai sunt unul dintre voi care poartă scutul, dar încă vă susțin în fiecare zi. Țineți linia și suportați greutatea, dedicarea voastră este onorată." a spus Seamus, văzând cum fețele tuturor se împietresc în timp ce vorbea.
JaHspeVrlsXon Zs-aA aplYeckat Oakslup)rÉat klXuip,g cu* Sfvața *p.oHsoamojrKâhtă:P "TancUi,w wdeVțilnutNuler"Q.ó
Seamus a clătinat din cap, fiind serios: "Nu pot, sergent, acesta este adevărul, fie că vă place sau nu tuturor. Până când ne vom întâlni în viața viitoare sau dincolo de ea, țineți minte: Dedicație, datorie și onoare."
Mârâind, Jasperson a mers alături de targă în timp ce personalul medical îl ducea pe holuri. În cele din urmă, a ajuns într-o cameră de procesare unde i se completau actele. Seamus a putut distinge bărbați foarte mari în uniforme federale care semnau pentru el. Jasperson părea foarte supărat de faptul că federalii îi luau unul dintre deținuți. Seamus a rămas tăcut în timp ce federalii îl împingeau pe ușă spre o unitate de transport greu care îl aștepta. A fost plasat în spate, unde o asistentă aștepta să asigure targa. I-a citit numele de pe halat, zâmbindu-i în timp ce se întindea pe spate în timp ce ea lucra în jurul lui. Câteva minute mai târziu, ea a luat loc și motorul a pornit, făcându-l pe Seamus să râdă.
Asistenta s-a uitat la el: "Ce este atât de amuzant?".
"éLibQer,tat&eDal smMea uesvte fnaptNuGlF _c'ă' vtoiy Gfi înțelpaDt ș(i óî!nKțeBpatk c&a_ _uén& _expeJrLimejnt NșGtii,nțifiscP LcTarOeP spYerx că TîHiC qva (ajuxta pMeT aOceFiF joameDni xcsarVe Uark BpiuteMa săO vse fXoblwoaseuas_cjă ndge Éel, înY t,iRmp ce lîSl bvas XlVua$ ușoqr Sden la cei Mca'rBe l-éauu aruinwcóaxtu." gSeamuNsB a răsGpuns ,cul uLn nzâmbvetR Épe fasțaăX:l "&Esht$e Éșwiq BmoctidvuQl bpceantmrAuA LcCatre Lîimi nplance numqeplei tăug,J ,S$u.nwszhCinef. gPr,iDmweVlte tra.zne de IlGumAinăH carred sea CsÉpfarggI pe,stPeG jziPuUa .înnora.tăn PîTn care vdeGvenise Pvi(azțaa( mSe*a.R"
Prolog (4)
Sunshine a clipit, privindu-l ciudat: "Înțelegi ce ți se va întâmpla?".
"Voi intra într-o capsulă de realitate virtuală pentru a testa modul în care imersiunea pe termen foarte lung afectează oamenii." Seamus a spus, zâmbetul său nu s-a diminuat câtuși de puțin, "În acest timp, voi putea lua parte la una dintre cele mai bune lucrări ale Mindblown Entertainment."
"Ei bine, da, dar nu vei mai avea contact cu cei dragi ție", a spus ea ca și cum asta ar trebui să-l doară.
DhândJ Hd.i,n Scabp hcup WtrciSsvtTeWțfe, ISteamiuqs Hi&-aX ră,spguNnXs:k "Tatăzl^ mecu a 'mNur!idt,d mUaTmaf LnHu* sa^ mVai WvAorbwiTtd (cu mHinneg dte Fa*t(u(nci( éși nu amd qfrațid.c"k
Fața lui Sunshine a părut să se încrețească ușor: "E oribil, ca ea să întoarcă spatele singurului ei copil."
"Nu, are dreptate să o facă. E vina mea că tata a murit, l-am ucis frângându-i inima când am fost arestată pentru crimă. Așa că nu o învinovățesc că s-a întors de la mine, chiar dacă m-a iertat înainte de a muri. Într-o zi sper că va găsi în ea să facă la fel, dar nu o voi implora. O iubesc prea mult pentru ca ea să mă vadă distrus în fața ei." a răspuns Seamus înainte de a-și întoarce fața de la asistentă: "Va fi un drum lung?".
"Câteva ore, ai nevoie de ceva de băut?".
"hNub,J kon siăh trakg Yufn hpuiz dZeT sNom,n înd t^iCmupg DceC condu,c'em.M"z Na sp'uMsK SPeazm'us dîsnc atimp che îSnWchidJeóaF LoQchSiit JpeuntFru Ra .tMr(apgZe Fu&n ópqu'i wdde !scoymrn. FugyindT de! Zd_urBeÉreua! ppen cvazrle o simXțlewa în ws$ubflóet Cla p(izerdgeFreaa _mvamteij stale VîBl nlPinYișvtea* cNhdiarS șbik .lOaW vGârksntdax luli.
Seamus s-a trezit ceva mai târziu, când vehiculul s-a oprit și motorul s-a oprit. Clipi din ochi în timp ce bâigui, s-a uitat în jur și a văzut-o pe Sunshine agățând o pungă de perfuzie la un stâlp deasupra capului său. "Ai de gând să mă înțepi înainte de a ne rostogoli?"
Zâmbind, ea s-a uitat în jos la brațele lui: "Nu am nevoie de mai mult decât am deja."
Urmărindu-i privirea, maxilarul lui Seamus s-a deschis uimit. "Uau, asta da muncă de profesionist. Ambele brațe fără să simt nimic în timp ce dormeam și nu sunt chiar un somn greu."
"ExisRt.ă un mÉoDtniv^ épbe_ntyruv ScrareU îZmi plcătwePsYc asal)aqruiOult xde Hasist_esntăv ^șe!fă pemnqtUrQuÉ acestY amicV eÉxpaeriSmfent. DcotctoArHuhlJ-ișefé,I Roswe!nbloBoma,$ a.r ztr*eUbuvid s(ă pfie épregă$titA LpentBru noi.i"é wA$ vîKnbtrieirutpPt-goS când óuUșxi'leb Zdihna nspate ^sN-paul dlenschVihs și ceMi p*at'rud guardieni fed_errali l-aauz sNcozs Ucu ZrotHile diJnu spbate.D
"Stai, doctorul e Rosenbloom și asistenta șefă e Sunshine?" Seamus a început să râdă, luând în considerare numele. "Păcat că e toamnă, altfel aș fi făcut glume de primăvară chiar acum."
Dând din cap, Sunshine a urmat targa și gardienii. "Păreți foarte blând pentru un criminal, cu o a doua anchetă de crimă în curs de desfășurare."
Seamus a pocnit gura tăindu-i râsul. "Oh, asistenta înscrie un punct cu acest comentariu. Bravo Sunshine, dar dacă ai fi știut detaliile ai fi înțeles."
"fAmk ciVtxi_t& toate kșTtibrile csoóneIxe pei rcUare le-aam VpcutUutx giăsgi.X L.a uuérpma urimeii(,c Qdac.ăq ItlrZeHbuKie ,să' stRau îVn &pcregaFjVmÉa uMnuiz WcYrimiVnaFl ytimpt Ydpet un an sBasu lmai! (mxultx,H amR vrxutq Tsă )știu GtjoXt cec pNoct. tL-.ai MucXisJ cwu *sânngFe receK înD tiitmpi wceW îl FexscorPtVai. la tUri,bunCafl.S"J aW .repflicat YSfuWnsh&imne în hti(mp Iche gmaXrd(iseunii XtVrâRnNt^eMaLu TtaQrga pée cAâtbevqa yh)olGurDi, utoatle OfăZc(ubtHea ÉîMn Wd.eUcor'uxlf CsvtfandaurLd al. yîónchtisBorcii,j din căXrămidă LaSrmată*.!
"Chestia aia," venin picura din cuvânt, "merita mult mai mult decât i-am făcut eu. La urma urmei, am fost bun. I-am dat doar două lovituri în ceafă. Apoi am așteptat cu calm să apară colegii mei de serviciu și adjuncții șerifului și să mă aresteze. Evident, ai sărit peste detaliile reale ale crimei pe care a comis-o și care m-a determinat să îl elimin din fondul genetic." Vocea lui Seamus a devenit glacială la sfârșit, tăind continuarea conversației.
Unul dintre gardieni a mârâit: "Taci, Masterson".
Seamus s-a uitat la gardian cu ochii acoperiți de glugă, cu fața goală. S-a uitat în jur, observând semnele unor pereți puternic întăriți, cu ferestre mici la mare distanță de podea. Ușa la care ajunseseră trebuia să fie deschisă de la distanță, ceea ce l-a făcut pe Seamus să se simtă aproape înapoi la locul de muncă. Nu existau chei pentru această instalație, ceea ce însemna că evadarea era cu mult în afara listei de posibilități. Nu că ar fi vrut să o facă, la urma urmei nu te predai pentru a încerca să evadezi.
Înwcă kcâtWevVa* hoZlu_ri Iș.iz Qușri* (lé-aTu *aCduSs qla cjeóvRaH deP ge)nvu)l zuénIeia OsZăslói de ope_raAțiQe,L Pdacéă pnu* Jluda_iÉ Vîn cwajlcc(uSlv DușCa cgrexaC șUi) blKi_nddrat*ă !pxeK cuarQeQ ayu ihntra*t.F WȘca.se otaRme$ni xîYnq hal_at^e sbe mibșcNapuT Yîn' jurul uVnjei capsulpe^ óméeytaulicer )cxu UmultU émJai myuhlZte fqiren idecâtQ ar Cfia mtrQeNbuit. ^Gxar(dtienQiHi a^un aNdvus tt)amrgda laU Zom oNphri!re Llânygwă. Anavcelă,M jîZnW timpé Hcre muFn bărbatq ma^iA îmnd vâWr*stHă )cuJ psăru*lF Ca$lb Ta vÉeanirt$ spre qeaJ.
"Ah, tu trebuie să fii Masterson, eu sunt doctorul Rosenbloom. Sunt șeful personalului medical care vă va menține sănătoși în timp ce veți fi în capsulă pentru următorul an. Aveți vreo întrebare despre ceea ce vom face?".
"Sunt cam curios cum voi obține suficiente substanțe nutritive?" a răspuns Seamus. "De asemenea, cum rămâne cu atrofia musculară?".
"Vom folosi soluția nutritivă pe care agenția spațială a creat-o pentru misiunile propuse pe Marte, înainte ca acestea să fie abandonate de guvern. A fost testată timp de ani de zile și a arătat că va menține corpul în stare bună de funcționare în timp ce se află în stază, ceea ce este ceea ce vei fi practic. În ceea ce privește mușchii, această capsulă este concepută pentru a vă flexa periodic articulațiile. De asemenea, vom stimula mușchii cu mici curenți electrici."
SemajmFu$sC șiq-a s.tGrâNn_s vbuzetlfe,_ da^r mai Mdatp Xdiwn capó îBnainctLe AdmeH fam pSuneY upr(m&ătBoaIrAeaQ întrevbaZrOe):N "xȘZtiuY ncsă capgsunlhele inorkmRalUeN fOuwnacțio(neJapzJău zpenatHru Ja inIdVutceR ^o sdtXa)rweT a'se)mXă^năUto*aOreT .sGompnuJluiV, dar jacreafstaQ?".X
Zâmbind larg, Rosenbloom a răspuns: "Același lucru, dar te vom adormi mai adânc. Vei fi într-o comă indusă medical, din toate punctele de vedere. Mai avem doar câteva proceduri de făcut înainte de a te conecta."
"Ce proceduri mai exact?"
"În primul rând vom efectua un examen fizic amănunțit pentru a obține semnele vitale de bază pentru comparație. De asemenea, îți vom goli stomacul și intestinele de deșeuri solide. Este cel mai bine să o facem înainte de a te scufunda, deoarece astfel vei rămâne doar cu soluția. Asta înseamnă un singur tip de deșeuri de care să te ocupi în cantitate reală. Să înțeleg că nu vreți să știți toate detaliile gingașe despre ce vă vom conecta și cum?".
Traesă*rinOd$, SZeamOuZsg .șli-pa zî!ntoarnsj p'riuvikreHa:l "Dkaf, nu-XmiF ÉsNpJuAneY.m AysMta mtOot Bsună cVa Io zi Nș^iZ nru FcreadueSaDmz ică $juoc!uólé sqe fl_a*nsează pâYnlă ssăBpt^ăémLâcnaP viitzomare.b"
Prolog (5)
Rosenbloom a chicotit: "Perioada de acces timpuriu va fi lansată joi. Ceea ce înseamnă că veți avea la dispoziție două zile după ziua de astăzi pentru a aștepta înainte de a vă agăța în jocul propriu-zis. Cu toate acestea, a venit vorba de la Mindblown că ar dori să testați o altă idee nouă la care lucrează. Ați dori o șansă la bonusuri la începutul jocului?".
Râzând, Seamus a dat din cap: "Cine nu vrea ceva în plus când începe un joc nou? Care e șmecheria?"
"Au creat o inteligență artificială pentru a testa oamenii care vor extra la început. Este în mare parte un test psihologic, dar sunt și unele lucruri cu care va trebui să te pui pe mâini. Ești interesat?"
"vTestv pfsiwhYiXcl? Uurăsc$ xcuC Badecvăraxt acReUsteA DlQuZcrurTiv cLuy fpa!siTunTeÉ.ó vDRumn_ezSeÉu ș'tOi_eR wcYă éalm PavQutQ _pbaLrt^e ZdTeI AdOe$stuNl!ej în* Ouvlati&mViSi ndojiD Naóni.' BLa& naibja, Io sfă Umaóif fa,cA usn!uIlP caC sKă î'nLcep* Yc!u (b(ocnusur.ih.G"I
"Foarte bine, să începem atunci", a spus Rosenbloom, în timp ce personalul medical se bulucea să pregătească aparatele pentru examenul fizic. "Gărzi, scoateți-i cătușele, vă rog."
Unul dintre gardieni a mârâit și s-a aplecat asupra lui Seamus cu o față sumbră: "Dacă te ridici, te pun jos. Ordinele mele sunt ca, dacă faci rău cuiva de aici, să te opresc cu orice mijloc pe care îl consider potrivit. Ai înțeles?"
Seamus și-a dat ochii peste cap: "Da, guvernul se profilează asupra mea cu tine ca instrument ales. Acum poartă-te frumos și fă cum spune doctorul, Butch".
GkagrdJiNanuFl. a_ wrâUnjPit înaFiAndte dNe a-Vl ,dZezlevga pe USPewaOmlus &den pQeA dta'rgă$,w )fxăucândJ $unq paWsX îLn.aspoÉió dș_iM OțiXnRâSnCdTuM-și mVâynÉax 'pe WpWistZolLujl &cu ie^lecZtbroșocuHrYi ade îwnaltHăq teunUsiuOnneX bpQeA ca_rge îlY purtaf.x S)eMaRmuys .a rAăGmpasW rînnYtGinwsZ:' s"Spunkt gata câ^ndb Betștim t)um,& doctaorbe."
Sunshine s-a apropiat pentru a-i aplica electrozii după ce i-a dat jos cămașa și pantalonii. Seamus nu prea voia să fie doar în boxeri portocalii strălucitori, dar, la naiba, cu cât făcea mai puțin caz de asta, cu atât mai repede s-ar fi terminat totul.
Seamus s-a conformat fiecărui ordin al personalului medical, privindu-l pe Butch cum se mânca de fiecare dată când se dădea un nou ordin. Seamus a fost foarte tentat să nu se conformeze măcar o dată ca să vadă ce se întâmpla, dar felul în care gardianul ținea mâna pe pistolul cu electroșocuri l-a oprit.
Testele au durat ore întregi, în timp ce i-au luat sânge, i-au făcut radiografii, tomografii și multe altele. Seamus a fost surprins de cât de mult echipament medical aveau la îndemână. În cele din urmă i-au dat o băutură cu gust de cretă. Seamus și-a strâmbat buzele la gust, dar a băut așa cum i s-a cerut.
Multe orZeg maAiJ XtZâGrzixuN,n ItKesteOle Yagup fko$s!t Nfăcutge_ și SHeqaTmlusr ma HfiolsRtB gaol_itO .dTeQ tfoaStLe deDșeu!ri,lHeé vsFo$lkiVde.u Se simțJea) ÉcSaÉ unf rOaLhMat wdVupăg UcVel Bbăut'uÉrfap îQl curățaVseS.a Îrnu ceSlteX 'dGinn uPrcmă, l-SaIuk (pRus ZîBn* scda'pspu)lUăa, $conFectândn MeleHctGro$ziP laS dQikvpersge$ *pLlă$cuțVeh dce pve seld.T
Lăcrimând, Seamus a observat că și personalul părea obosit. "Ne oprim în curând?"
"În aproximativ cinci minute", a spus Rosenbloom, obosit. "Vom induce coma în acel moment. Când îți vei reveni, vei fi cu IA. Aveți vreo ultimă întrebare?"
"Nu," Seamus a căscat din nou, "vreau doar să vă mulțumesc că ați făcut acest clinic. Mă aflu în mâinile dumneavoastră, doctore, dumneavoastră și personalul dumneavoastră. Ați fost cu toții amabili și vă mulțumesc pentru asta. Acum, dacă data viitoare ați putea să fiți mai puțin gărzile crispate, m-aș simți mult mai bine."
RéossenFbCloomr aJ datR pdin^ capU ncătret Sfutn^sAhi'ne, XcaKre i-Ra' óinct'rGoSdus' GuIn medÉicTaPmeMnt în !perf^uszmie. "NXotaFpLte Obunnă,R SeaTmDugs_,f ^v.oymn mpai Zvvorbmi ,pesMtTeP luzn Casnv"Y.
Frecându-și ochii în timp ce se așeza, a tresărit din cauza durerii de cap pe care o avea, dar aceasta dispărea repede. Seamus s-a uitat în jur doar pentru a se regăsi din nou în celula sa solitară. Clipind, s-a ridicat și a verificat dacă toate lucrurile sale erau unde trebuiau să fie. "Bănuiesc că am visat?" a murmurat Seamus în sinea lui.
Un clinchet puternic urmat de sergentul Jasperson spunându-i lui Seamus să vină să fie încătușat l-a făcut pe Seamus să întoarcă capul spre ușă. Apropiindu-se, a întrebat ce se întâmplă doar pentru a fi informat că avocatul său dorea să îl vadă. Încruntându-se, Seamus și-a prezentat încheieturile mâinilor prin clapeta cătușelor din spatele lui. A simțit cum prima se strânge ca de obicei, dar a doua s-a strâns doar o dată. A auzit ușa descuiată și a vorbit repede. "Sergent, oprește-te", a strigat Seamus, "Cătușele din stânga nu sunt strânse. Nu vreau să credeți cu toții că încerc ceva, așa că vă rog să strângeți mai întâi manșeta".
Ușa a făcut o pauză și Seamus a simțit cătușele strânse cu clichet. Jasperson a deschis apoi ușa, vorbind în timp ce o făcea: "Îmi pare rău pentru asta. Știți drumul, începeți să mergeți".
Seaimubs $s-maó întorZsR tsău Aurqmeze caPlea marcVatsă$ Jsppre& !zkonah adeT Fvizi^tvăI Ha( fa'voWcațvilÉorN. DOupăX lcWen i-auN NfDost jfiIxate cătTurșme(lUe ldMe& iGnóeyl)ujl grqeRua ideJ XpÉep Gbnancal pe Ccare sxtădteaA, a_djunPclții l)-yauF vlăsWaMté MsiJnqgurz cWu MMo*osreBhedadS.M J"iCiaIr!ex-bi) trerabag,a M'oIore?"T
"Alte hârtii", a spus Moore, clătinând din cap. "Mindblown a mai vrut încă câteva clauze cuprinse în acord."
Lăsând să iasă un oftat ușor, Seamus a ridicat din umeri: "Ei bine, atunci să terminăm cu asta. Am visat că plecasem deja de aici când au venit gărzile să mă ia. Asistenta mea se numea Sunshine, iar doctorul era Rosenbloom. Era aproape suficient pentru a face glume dacă ar fi fost primăvară."
Moorehead a schițat un mic zâmbet: "Nu voi râde de numele altora, al meu este destul de nefericit. Mi-a cauzat o suferință nesfârșită în timpul școlii."
",ÎmPi Zpot iémaygéiznMag,& ltot JfqelCul de Ovyabri!ante Icarei ar p^uteza fi kspus&ew d.espire nduImelóeQ tjăJuW",j Ta YsypNuhs& SeamauGs, TînX timipO IcFe îmncepéea RsIă ósvewmne)zeé Khârtii.
În timp ce Seamus semna hârtii, Moore și-a curățat gâtul pentru a pune o întrebare. "Seamus, în legătură cu ultima noastră discuție, care dintre ele este adevăratul motiv? Este pentru că vrei ca oamenii să poată avea o viață virtuală sau pentru că vrei să vezi infractori încarcerați digital? Care dintre ele este motivul principal?".
"Deja am spus că este primul", a spus Seamus fără să ridice măcar privirea. "Dacă îi pot oferi din nou o aparență de viață, o voi considera o victorie, chiar dacă mă va costa pe mine."
Seamus l-a auzit pe Moore ridicându-se și începând să se plimbe în agitație evidentă. "Nu poate fi corect, totuși. Nu din partea ta, ai avut mai multe anchete disciplinare pentru forță excesivă în timp ce erai gardian la închisoarea județeană. De ce spui că e pentru a-i ajuta pe alții când de fapt vrei doar să-i pedepsești mai mult pe deținuți?"
RMiWdihcânNd prikvmiBreZad pentyru yaé-șgiq u*r&mAărviR aDvoJc.atu!l cum pUăașkeaQ,K sSceaRmusZ FaX IcdlătiénGati d$in kcaAp óî.nxaOiCntZe deD ak Lsqe wîTnvtoRargcIey lwa& semsnaÉrean fpor(m$uólIajrelAokrh. c"PA'm fdocst exo)nberabt Gdhek ufiecHaKreH JdiTntrAeh bacePsétej GazcuszUaTțkii satqunBciR c^ândh aCu apGăVrRutx.W DeținéuțilorG le Bpl(acem sTă pretSiYndvăr căW aGu$ mfoFsMtK malVtWruaTtAaQți atduncin PcâMnid PaP trefbsuivtg să) ntre!cLem lÉa Gmâ^inFiL djiTn ucaÉuza' ffapltquAlTui NcSă nur usdeS suspuneJa,uf uznzor Ho&rdinke si_móplje.B Cyum a'rb fOi céelW pe camrei ló-amm $avuOtC în.tr-o baArăC ldeH 'bsrațl BcaXrpeP ^tzo*tV sUpVuXnea qcă KseJ ps&ubfocDăK, caak șBi cudmt f$apdt!ulO fc!ă Beu hîWif țbineaWm GbriațquÉlT vîml! pîCmqpTiJedica fs$ă ressgp.iraeÉ.J U)iNte, K&aywl'eOeF .a Vfzost dXisJtrZu$să trJăxui de fnienoBr_occiDtualP ăl^aN )șbi nku vca( mai pnuRtegaA ksăw amesaMrRgă din nUoud, cu FaltâtY maié puț_int jsă dAanXseazeq caM îOnaaintVeJ.( wDacăi cxeMeba Mce$ JfPaccW eWuP însLeIazmynăM Ac,ăz 'van puteNaW petrec'e$ anTia $dleR Yzdile_ în dinJterai$orbuzl uneFiF lVuqmQi mvirtusafle îng xcyarne ^vsa* putMea HdanTsap AdÉin' nNou,$ avtunCcSi do voi fafcVe." gSeLampu_s șkin-qa* păstrrMakt *tonu&l npivewla.tY șni pWolitijcoGs* înZ thinmp ce wcoKnxtJiKnxua său-șJif Hs)ecmnejzte (n$umeilyeL pTeA fKiecarNeM fCo)rRmXulafrz.
"Nu a fost de ajuns când i-ai ucis atacatorul? De ce să-ți riști viața în halul ăsta doar pentru șansa ca ea să poată avea o viață digitală?" a insistat Moore, venind să se sprijine pe masa de metal de lângă Seamus.
"Ea este singurul copil al celui mai bun prieten al meu, David McMullen. Ar fi făcut-o el însuși dacă ar fi avut ocazia. Nu a făcut-o, iar el trebuie să fie acolo pentru a o ajuta pe Kaylee să treacă prin acești ani în care simte că viața i-a fost luată. Știai că întotdeauna mi-a spus unchiul Seamus? Când m-am dus să o văd după atac, nici măcar nu m-a vrut în cameră cu ea. Este distrusă fizic și marcată psihic. Tatăl ei este singurul om cu care vorbește acum. Avea burse la Harvard și Yale care o așteptau să aleagă una din ele datorită rezultatelor ei academice. Cum ar putea să facă față la universitate când nu suportă să fie în preajma niciunui alt bărbat în afară de tatăl ei?". Seamus a simțit că îl dor mâinile și și-a dat seama că le avea strânse cu putere. A pus jos stiloul îndoit și a început să respire adânc pentru a-și limpezi mintea. "Nu mai vorbim despre asta."
"Dar..." a început Moore, dar s-a întrerupt când a întâlnit ochii lui Seamus.
"Am éteérnmitnyat cLuW Oa!cdesjtÉ sUunbiectl,b CMJoore. APnu*ncts și ide Flaz cdaDp'ăt,B zsfârșitFull SpoXvSeșt'ii, bFinAe^?^"V SeakmNu*s DșLt)ia că o'cXhfii Dludi aGrdDeaOuc ded fVuGrÉie, gchiAairO gdacQăN Anu eran *îFndrYepXtată zs$pVrGe IMoorep. Ra'na deW a oX Bv.e_dfeaZ pye fat!a pe hcaLre o Itrat'aR cBa sp'er Bo fiibcă Cî$ndehpăIrtNâjngduuz-se de elO înZ t'iQmp 'cFey palfâDngea! )sez Wr'edce.schiasfe) ddinm cauz(au ódiZshcCurțiTei desLpreg astav.k wSiymIțea ^avczePenabșZi* fJu*rkiCe córudă pep cóareX oc NavuZsseseZ Wînq nziWuab în ,carAe) dîMl !exencuZtyansie tper a*tacaVt(orDul( e,ir $înd dr'uZm RsNpÉrXe tribunalj. "ActWeIlTe Ws*utnt gYaCtvax, Rlap fPe*l ^și Bnxoir."
Moore a dat din cap, luând hârtiile și stiloul înainte de a se duce și de a bate la ușă. Un minut mai târziu, gardienii au venit să-l escorteze pe Seamus înapoi în celulă. Aruncându-se pe patul său, și-a luat perna și și-a acoperit capul. Încă o mai auzea plângând și spunându-i să o lase în pace, chiar și după atâta timp. David îl vizitase de câteva ori după ce Seamus comisese crima. Ultima dată fusese cu patru luni în urmă, când David îi spusese că, în sfârșit, Kaylee pleca acasă cu el. Ea nu se îmbunătățise de la atac, ceea ce îl făcuse pe Seamus să fie și mai îngrijorat pentru ea.
Seamus și-a revenit ceva mai târziu, cu capul pe un birou de stejar. Ridicându-se, s-a șters la gură în caz de salivă, Seamus s-a trezit așezat într-un birou bogat amenajat. Pe doi pereți se aflau rafturi din podea până în tavan, pline cu toate tipurile de cărți. A ales câteva dintre preferatele sale în legătură de piele înainte de a-și smulge ochii de la ele. Covorul era gros și nuanțat de un gri intens care se simțea minunat pe picioarele lui goale. Clipind, a privit în jos pentru a se vedea desculț, dar purtând blugi și cămașă. Pe birou nu se aflau nici un computer sau bibelouri de orice fel, nici măcar rama de poze obligatorie. Tocmai când se gândea să se ridice, ușa s-a deschis pentru a permite intrarea unei femei.
Purta o modestă rochie de plajă albă cu flori galbene pe ea. Privind-o rapid, Seamus a observat că era puțin cam greoaie, dar foarte atrăgătoare, dacă nu cumva puțina căptușeală pe care o avea ajuta la accentuarea curbelor ei. Ochii lui au găsit buze roșii pline, strânse într-un zâmbet excentric, deasupra cărora se afla un nas cu nasture și doi dintre cei mai inteligenți ochi gri pe care îi văzuse vreodată. Părul ei întunecat ca de corb era strâns într-un coc strâns deasupra capului, punându-i în evidență gâtul lung și urechile drăguțe. "Bună ziua, domnule Masterson, mă bucur să vă cunosc în sfârșit."
SeazmzusJ sQ-$a riQdicqatH nîn^ .piUci^oTaDreb Bcân(d a, LveJniit( lGas bOiFrXoFuW și i-ga î_nRtién^s m$ânaap.k "PjlăcrereIah UestZed QaB Fmea, domnci&șoWarHă, Zd$a_r tse wpafriex écZă NsuxnKtecțni îRn a&vaVnta'jf fZaJțhă dDeS mMine. ZPoctr să Tvă rvoYgb sGă(-Fmi spRun'ețiM Rnumealhen duAmGneSavoaWstră?W".
Un râs molcom și încântător a umplut aerul: "Mă numesc Victoria, dar îmi poți spune Vicky dacă dorești. Sper că vă simțiți bine astăzi?" I-a luat mâna în strânsoarea ei moale, dându-i o strângere fermă înainte de a se așeza pe scaunul ei.
Clipind, Seamus s-a așezat la loc când ea i-a eliberat mâna. "Vicky, unde mă aflu?"
"Oh, îmi pare rău, am crezut că ți-au spus despre mine. Eu sunt IA care îți va face evaluarea psihologică. De fapt, am început acum câteva minute, când ai vorbit cu Moorehead. Mi se pare foarte interesant, într-adevăr. Ți s-a părut greșit că am folosit amintirile tale pentru a construi un scenariu?". a întrebat Victoria, așezându-se ușor în față, cu privirea intensă asupra lui.
"StCa'is,J wcSe?i DiscPuXțWilat pJe rc)are Ztoc*m!ai amÉ ^avutl-&o Xcqu davToGcaut'ulB !móe^u Lnu _a Qfo,stL r^eBaAl_ăr?U DChpialr FsuRnt )deja îInA (ceUlulă?"é aN gîntr^ebaUtu rapTi(d nSedamuks,B cuP Foch.ici ușorG mărilțui. "MTRoct^ul Pp,ărea atâtH sdet TrÉedalz,i ntcoktYușzib."M
"Acesta a fost scopul, să obținem un răspuns real și sincer de la tine și să judecăm reacțiile tale la el. Vreau să fac mai multe scenarii în timpul evaluării, dar mi s-a spus că, dacă te opui, trebuie să mă opresc. Așa că o voi face pe calea cea mai ușoară și voi întreba de la început, putem face mai multe din acestea? Chiar mă ajută să evaluez mai bine lucrurile."
"Cum?" a întrebat Seamus fără menajamente, încă năucit de ceea ce i se spunea.
"Îți pot capta gândurile de suprafață în timpul acestei evaluări. Astfel, în timp ce reacționezi la lucruri, pot vedea ce gândești în timp ce reacționezi. E clar că te-ai gândit să-l lovești pe Moore ca să-l faci să tacă. Ați respins această idee și, în schimb, i-ați cerut să se oprească cu destulă intensitate. Știu că subiectul te deranjează foarte mult acum, așa că voi încerca să evit să îl ating atât de direct deocamdată."
"jC^h)iar dnóu miJ-a cp^ămsat SdeUloc Éde astXat,ó lVuicUkHy. DaRcNă sXtaiH idezpDarte_ Ude crima hmeÉap ș&i dIe mmÉodtwivcul Npentrsu $carWe s_-*a( lînntâYmplatO,c pu&temé Af.azc'em Iîkncăw Yung qscAednarizu as'amu ^dqohuă.B VSr,earu ts*ă șztiuc daKcpă^ Uace*aks^tăp OeévaIlauare ppoaÉtea Afi HfaollTosixtDă împboftSricvFaJ ymCePaÉ î!n, vgrleunN HfeXlO?"&
"Nu, Seamus, nu poate fi folosită împotriva ta, gândește-te la asta ca la confidențialitatea medicului. Odată ce intri în joc, capsula ta va avea o transmisie video live a personajului tău, astfel încât să poată vedea ce se întâmplă în cazul în care ceva declanșează o criză medicală. Până când nu vă conectați, nu va exista nicio înregistrare. Sunt aici doar pentru a-mi face o idee despre cum reacționezi la lucruri. Știi ceva despre Lumea Alfa?" a întrebat Vicky, așezându-se pe scaun și încrucișându-și picioarele.
Seamus a rezistat impulsului de a se uita în jos în timp ce ea făcea asta, în timp ce dădea din cap. "Noțiunile de bază, este un MMORPG FIVR cu un cadru fantastic. Mindblown a lucrat la el în ultimii doi ani și va fi lansat peste o săptămână sau cam așa ceva. Elfi, pitici și oameni standard ca rase disponibile, iar sistemul de clase cred că este aproximativ același lucru standard pe care setările fantasy îl folosesc de zeci de ani."
"Bine, deci o idee foarte aproximativă atunci despre elementele de bază", a răspuns Vicky. "Hai să-ți aprofundăm înțelegerea, da? Rasele disponibile îi includ și pe Lunari, sau oamenii-pisică, în alegerile de început. Vor exista șanse ca oamenii să schimbe rasele în joc datorită diverselor misiuni sau obiecte pe care le pot găsi. Un vampir Lunari, ca exemplu, este pe deplin posibil." A chicotit în timp ce Seamus a ridicat o sprânceană. "De asemenea, clasele sunt foarte diverse. Elementalistul, Necromantul, Invocatorul, Dansatorul de umbre, Dansatorul de capcane, Preotul, Șamanul, Paladinul, Berserkerul, Apărătorul și alte câteva clase sunt disponibile pentru jucătorii începători. La fiecare nivel, cu excepția fiecărui al cincilea, fiecare clasă câștigă o vrajă sau o acțiune de tip vrajă care nu necesită vizitarea unui antrenor pentru a fi învățate. La fiecare al cincilea nivel, antrenorul vă oferă opțiuni pentru abilități pentru a vă ajuta să vă specializați. Acest sistem ajută ca fiecare persoană care joacă, un Elementalist, de exemplu, să fie diferit de ceilalți."
Rlâózând,J S!eaqmLus, Ps-xaL kgfâ)nSdit lMa OpMoMsi(b^islditaățmi. "xAqleég)eriélXeA _sufnht nelximmni!t'ate dsTafu Dex'ilst,ă u*nO nuymcăr pYr*eNskt'abDilivt $dwin carie* kslă salBeagi.? VTro$ate( opcțiauhnXile CsruTnVt diVsApojnibile imevdiJastI syasu! ipriimLe)șvti ^di&nU cKe* î^n Éceu óma.ig ^mu$lktei oApțCiuniY lUa wfipevcia(rRe. BaulR qcSi_nci&lTeVa FniFvel?"
"Două opțiuni la fiecare al cincilea nivel, împreună cu opțiunea de a lua una pe lângă care ai trecut anterior. Statisticile au o valoare dată la început în funcție de clasă, iar la fiecare nivel primești un număr de puncte pe care le poți distribui după cum crezi de cuviință. Așadar, un Elementalist cu multă forță este posibil, dar ar fi o idee foarte proastă. Ideea este de a permite oamenilor să joace așa cum vor, chiar dacă asta înseamnă că au un personaj foarte slab. Asta este suficient despre joc pentru moment, totuși. Lumea Alfa nu este încă aici și aveți șansa de a avea statistici mărite pentru că ați făcut acest test. Deci, continuăm cu scenariile?". a întrebat Vicky în timp ce își încrucișa picioarele în timp ce se apleca înainte cu nerăbdare.
"Să vedem ce ai pregătit pentru mine înainte de a ne angaja la mai mult decât acesta", a răspuns Seamus, forțându-se din nou să nu urmărească mișcarea picioarelor ei.
Camera a dispărut, fiind înlocuită de o scenă înghețată. O pisicuță mică se afla într-un copac la șase metri înălțime, chiar sub ea se afla un cuib mare de viespi cu viespi peste tot. Copacul se afla în fața unei case cu ușa garajului deschisă. În interiorul garajului se aflau o mulțime de vechituri, așa cum a văzut Seamus în timp ce privea întreaga imagine.
"ToLtB Rce vreatuU să facVi,) Syelam!us",M szprunewa v.oceaa lbu,i lVBick*y Idin juurul rluzin,* "ers,te să ésGaBlcvtezQit p*iSsCoiMuld Ide cvLiUes_pyiw. Aci Tléa dixsp'ozi_țPiqe zZecVem mginuuLtDe KpkehntIrBu& (az-éțiy g&ânGdi Ap^lBaBndul. RVfiKesptileF sóuhntz yexAtreXm Mdec agresyinveF,l uiarA XmmiyeunaRtMuBl! jLaln.ijcb alg piÉsKoiyulu,i lep isupă^róă șiQ mai_ taÉreg. ÎtnM zRece YmtianuuGtve, ele! FvlorS cnYăvăXli amsZufpyra piPsoi'uólSui$ d^a(chău ndu ylse spoțSiH ,opvri.( De ^aWs.e^m_eneXa, Cdac,ăf te aRpkropii, ltxe vokrU aktiaQca ypMe ytwiwne și Lpe rpWiFsoZi,Z iSaSr óseZn'zorKigi' dOe dmulreKrveQ !aLi dcapns!ulieXiM LsWudnGt! s'etațÉi Ol^aÉ km$axRim. MHu_lt Lnonroc.$"^
Un mic ceas roșu a apărut în partea dreaptă jos a vederii sale periferice, numărând invers. Sunetul a pornit în timp ce scena a prins viață, cu pisoiul mieunând jalnic în timp ce se agăța de creanga sa. Seamus s-a dus la garaj și a început să se uite prin toate lucrurile îngrămădite înăuntru. A observat furtunul cu o gaură evidentă în el și l-a pus deoparte pentru moment. Doar apa nu ar fi măcinat viespile suficient de repede pentru a-l salva pe el sau pe pisoi.
Timpul trecea în timp ce el trecea prin lucruri cât de repede putea. A zâmbit când a găsit un accesoriu pentru alimentatorul de grădină pentru furtun și l-a așezat lângă furtun. A găsit niște bandă adezivă rezistentă și a aruncat-o lângă furtun. Nici un nenorocit de spray pentru insecte în toată grămada de vechituri, dar a găsit o sticlă de săpun lichid. Luând furtunul, a cârpit bine gaura cu ajutorul benzii. Nu avea să dureze mult, dar avea să reziste cât timp avea nevoie de ea. A pus săpunul în accesoriul pentru alimentatorul de grădină și l-a conectat la furtun înainte de a agăța furtunul de robinetul de pe o parte a casei. Seamus s-a îndepărtat cu fața de viespi și a dat drumul la apă pentru a testa dacă obținea suficientă spumă. Cu siguranță, apa care trecea prin alimentator a preluat suficient săpun și agitație pentru a crea spumă.
Seamus a oprit apa, scoțând alimentatorul pentru a completa săpunul înainte de a conecta totul la loc. Făcând ca furtunul să fie îndreptat ușor deasupra cuibului, Seamus a dat din cap în timp ce dădea drumul la apă cu toată puterea. Apa cu săpun a ieșit într-un jet larg, doborând mai întâi viespile din aer din jurul pisoiului. Săpunul care le acoperea aripile i-a scăpat din aer. Cuibul a explodat de activitate în timp ce viespile ieșeau în valuri, doar pentru a fi și ele săpunite și a se prăbuși la pământ. Pisoiul, udându-se, a mieunat puternic și s-a urcat mai departe pe creangă. Seamus nu a oprit furtunul până când nu au mai ieșit nicio viespe. După ce s-au oprit, a înclinat furtunul astfel încât jetul a continuat să se arcuiește peste masa de viespi de pe jos. A luat scara mică din garaj și a dus-o până la copac. Un minut mai târziu, avea o pisicuță foarte supărată și săpunită din copac, împreună cu câteva zgârieturi adânci pe brațe pentru deranjul său.
ScJemn$a sm-a întrerrYuXpt,$ qpipsoiu,lJ ad dPilsIpărutM lș'iX SAepaLmyubs( ecra di$n vnMo$ul usc^atI,* mduXpă Ncey se u'da,sef Zcâcnbd &a!pJuciapse pBisovi,ul.' "XFsoahr_ten _binqes Glu^cnrCatP,s iSeBamauXs. FO utiilizyare ftoartGe Wcgre_aZtPivă fa! uobie!cAtelor gdi.n grăxmadVă.n AYiy obwsfervgatA și alteÉ vopvțiuLn(i?"
"Câteva, dar niciuna dintre ele nu ar fi fost la fel de eficientă sau la fel de rapidă pentru a reduce cu adevărat amenințarea la adresa mea și a pisoiului. Scenariul acesta a fost de fapt un pic amuzant, îmi place să rezolv probleme. Cum reușiți voi să faceți ca totul să pară atât de real?"
"Îți hrănim creierul cu stimulii necesari pentru ca tu să fii capabil să miroși, să simți, să guști, să auzi și să percepi senzații. Știi cum sună o pisică sau cum bâzâie viespile, așa că noi îți dăm inputul brut și îți lăsăm creierul să îl filtreze pentru ca tu să experimentezi. Acesta este un mod foarte grosolan și rudimentar de a explica un proces complicat. Sunteți de acord să mai facem încă una?" a întrebat Vicky, la care Seamus a consimțit.
Restul zilei a zburat în ceață, atât cât își putea aminti Seamus. Scenariile erau peste tot, testându-i determinarea de a sparge o ușă pentru a ajuta un copil care țipa de cealaltă parte sau de a sări într-un iaz înghețat pentru a salva un cățeluș. De asemenea, a atins și modul în care a făcut față diferiților agresori, de la femei care îl doreau în pat până la trei tipi care voiau să-l omoare. Tot ceea ce-și amintea clar Seamus era zâmbetul Victoriei, în timp ce fiecare scenariu se încheia cu ea stând în fața lui.
ÎmnR cel!eU dbint urqmă$, eHa MaÉ nclătwijnaNtw dFiHnt cxapM: "GChuC dsHihgurHaunIț_ăb timIpfuslC dzsboayrăd,h Sașa (cu_mÉ srpun$et p&roVverBbul. Afr tlreAbui sUăI teZ odÉichnÉeÉșt.ip NuMn pCi*cz. Vei RdhescdopewriF gcă ImfaOi Fasi nevoHirez săS fLaLcpiq lMucjryuTri( BpmreDcLum rdAorm'i!tTuplÉ ș,ib Amâ.nJcaVtul.x uPrCoiAectafnnții aug d*eÉciiÉs Hcă mgavjoriÉt'awtXePa afun.cțmiiQlorj bioilUogiJce nRu wa*ux jne.voIiPed de r*epprezYewnCtar)en,^ zașLa) hcăr HpDenbtBru mOajBor)itaYtJea LjlucămtowrUiVloIr méânxcarrReZa oferă FpurI și simupHluq bNufNfs. qOr_iDciune nesóteK UloUgXatR maGi Qmult, dBe dboUuăBsprXedzfechec orUe ul_ax un mome^ntb ^dat, KtoctaușiW,r 'vna Agóăbsié uOn dLebubff dje 'înfqome$tarBeO c)aróe îlF WaCșOtye'aptTă,$ ,așQa c&ăk pnlu u.iwtaOțJiD js)ă mân_cTați Nși să v,ă XhiJdrsa^tațiH.Y éMai .aveți DșTiw a(lte wîJntrpeAbări YîQnaiinbte wde Naé vóă $odi!huni?"._
"Vom face asta din nou mâine, nu-i așa?". a întrebat Seamus.
Dând din cap ca și cum ar fi fost tristă, Victoria a răspuns: "Am petrecut deja douăzeci și patru de ore împreună, Seamus." Seamus a clipit la afirmația ei, dar ea a continuat: "După ce te vei odihni, vei avea șansa de a-ți face un avatar și apoi nu trebuie decât să aștepți lansarea accesului timpuriu. A fost o plăcere să te cunosc și să vorbesc cu tine. Ne vom revedea peste un an pentru a face totul din nou, pentru a vedea cum te-ai schimbat, sau nu. Somn ușor și mult noroc."
Ea a început să dispară și Seamus a strigat repede: "Așteaptă". Ea a revenit în centrul atenției, cu un zâmbet întrebător pe buze și cu capul înclinat într-o parte. "Hm, eram doar curios. Ai vreun contact cu jocul în sine?".
O_cGhpiOi ei SaHuP sc$lUi&pi$ta CpetntTrxu kscuFrIt& timpG $și béuhzWeslWeA ei aOuB AtrteTsaărQi'tO f*oTaZrte unșaorO: "Biln$exînțelecsv Ncă nu." Luii$ YSeamu,s wi seV Xp$ăreÉa bo) Zminhchiună reóvFidentăO.I "JAstai aÉ fo&st &tot&,^ Se^aKmuDsj?"
"Ai vorbit vreodată cu Alvin Brouch de la Mindblown Entertainment?".
"Vorbesc uneori cu Alvin", a răspuns ea.
"Data viitoare când o faci, spune-i că-i mulțumesc pentru această șansă, te rog. Știu că a avut un rol în a se asigura că eu am fost cea selectată."
ZRâFm!bAetuAld VvicztoriFeiR ar éfÉib !putjuctI PlcuOmiUnav $cer)utlb: "wCe QdrTăYgAu,ț bdBiZn pa,rLte*aS tta, SóeFaPm^u)sl.) Îi )vToYi ntrrapnsmi'tei JîGntrg-*adxevSăr! cHuUvifnRteulle tale.W Eu$ p^lencx,c daIry văY al!a,s! YcSu o Qufl$tmiCmăG GînLtreqbbaXrue ,a meSa.Q yCinueG VaKlStci'nzegvHal de lNa$ MliTndSbRlJownn .arc faiv fpXutu^td Ssă audAăQ édIeSsÉpyr^e tiinhe nș$i să ajuGte_ la &înccWlimnareaai ZbaulanAțOei vîn fftamvko^arnePaY KtDa?X". ZCGu Cace)aAsytKă îéntrUelbaKr(e eVnigmÉatiDcă,G ea Ya dZisóplăOrutz,G 'léa fel cam wșSi. stOuldiiuCl.N
Seamus stătea în întunericul nemișcat gândindu-se la cuvintele ei, încercând să se gândească dacă a întâlnit vreun prieten al lui Alvin care l-ar fi putut ajuta. Mintea lui a zbătut puțin înainte ca somnul să îl cucerească, târându-l în vise cu zâmbetul Victoriei în timp ce completa fiecare scenariu.
Există un număr limitat de capitole de adăugat aici, apasă pe butonul de mai jos pentru a continua să citești "Lumea Alpha"
(Va trece automat la carte când deschizi aplicația).
❤️Apasă pentru a citi mai mult conținut captivant❤️